joi, 30 decembrie 2010

Cimilituri

1. Cine-n top s-a căţărat
Pe pariuri îngălat?
Iară Stanu' cel Păţitu'
Devenitu cel peţitu'.

2. Cine-i fur, neam de apaş?
Când te pune pe făraş
Duce actele pe tas
De la Naşu' pân la TAS.

3. Cine-a luat litera ROAF
De-o ajuns cu mult perdaf
Pe drumul de costişă
Cu fluierul pe nişă?

4. Cine-s buni de n-au cătare,
De trei ani stau în hotare
Şi viseaz-o Europă
Pe o curbă politropă?

5. Cin' se crede picador
Incolor şi inodor?
Vara i se pare-ngustă
Iarna largă ca o pustă!

6. Cine latr-a disperare
Că de loc putinţă n-are
Imnul Ligii să-l asculte
Fără învârteli oculte?

7. Cine-o uneltit murdar
Cu gest larg de păcurar,
Ca să-şi dăinuie un castru
Adăpost pentru un astru?

8. Cine-au cârdăşit în pace
Titlul ca să ni-l împace
Smălţuiţi prin fraude
"Magna cum laudae!"?

luni, 27 decembrie 2010

Taina tainului

Nu, nu vreau să vă spun despre faptul că Schengen este doar o mică localitate pe râul Mosel, în sud-estul Luxemburgului, la graniţa cu Germania şi Franţa. Nici nu vreau să vă aduc aminte că Băsescu le-a tăiat maul tocmai acestor vecini la-mpărţeala hatârurilor. Asta ştim deja. Ştim şi că riveranii s-au dus ad-hoc cu jalba-n proţap la divanul Europei. Om trăi ş-om vedea ce cusururi s-or scurge.
Nu mă refeream nici la spovedania mirenilor cu gândul la bucate şi nici la sfinţenia patrafirului pe burta păcătosului. M-aş fi referit la acea taină a Crăciunului despre care cuvintele nu au rost. Nu au rost nici dacă sunt ornamental dăltuite în trupul limbii ce-o grăim şi nici ca simple serbede pe lama timpului. Aşa că...
Mi-a rămas să vă capacitez doar spre porţiile de recunoştinţă către cei care prin sport ne-au învăţat să fim mai buni, să ne dorim mai bine şi să ajungem mai departe. De aici au pornit atât legile concurenţei cât şi cele ale autodefinirii. Aşa ne-am cunoscut sterilitatea şi am stârnit creativitatea. Poate că "cel, cea, cei, cele mai..." nu este modul ideal de aţi făuri viitorul, dar este un modus vivendi al aducerii aminte.
Retrăim victoriile, dar uităm de înfrângeri şi asta nu e bine. Parafând o lege a firii am putea spune că înfrângerile dacă nu te doboară te fac mai puternic. Depinde de care parte a clopotului lui Gauss adaptat la linia vieţii te afli. La toţi ne place să credem că suntem pe panta ascendentă a acestuia şi la toţi ne place să sperăm că panta descendentă va fi cât mai lină.
Ninge! Ninge politic, ninge economic, ninge social. E criză! E criză deasă, e criză rece, e criză viscolită. Sportul tot sport este. Sport... şi nu numai!

luni, 20 decembrie 2010

Plebiscit

Pe timpul olimpiadelor elene plebiscitul era legea plebei. Astăzi plebiscitul este doar o consultare a populaţiei. Nu că m-ar interesa pe mine câte camere are parlamentul. Nici nuca nu m-a întrebat câte camere să aibă. Dar dacă voia gloatei e una, de ce fruncea voieşte altminteri. Până la urmă mă întreb şi eu ca şi Tolo: "De ce pe 2?". Cum să te întristezi la nivel naţional pe programul doi? Este oare insuportabilă bucuria pentru întreg poporul şi a trebuit dijmuită? TVR.
Tristeţe. Bucurie. Nici nu ştii cum s-o denumeşti. Spunea cineva că este mai mare bucuria să câştigi o finală mică decât tristeţea de a pierde o semifinală. Haida de! În matematică s-ar traduce asta prin "doi e mai mare ca trei". Doar la cei care şi-au pierdut simţul măsurii. Mai adevăr grăita Romulus ce a tras concluzia "E bronz, e bronz" şi-a ridicat din umeri. Să le întrebăm pe suedeze? Plăcerea handbalului a triumfat zilele acestea. Plăcerea sportului în general. Faptul că ne-am ales cu un set de medalii de culoarea aramei nu este decât o răsplată. O răsplată a muncii, a jocului şi a hazardului.
Talida. Îmi zgândăresc memoria să găsesc etimologia acestui nume. Nu găsesc nimic. Dar ce mult îmi place. Talida. Ce româneşte sună! Talida. Parcă-i şoptim printre silabe Sarmizegetusa, Codrii Cosminului, Rovine, Guruslău şi Mărăşeşti la un loc. Ne facem că uităm de romani, ţinutul leşesc, Stanbul, austroungari sau SS. Dar să nu uităm că şi ei ne-au format ca neam. Într-o mică sau mai mare măsură.
Ce ne facem cu ţiganii domne'? Ce ne facem cu Ion Voicu sau cu Budai Deleanu, cu Ilie Năstase sau cu Lăcătuş. Cum să-i ascultăm pe Phoenix? Dar dacă ne aducem aminte de Cioabă şi ai lui...? Întrebări controversate. Şi medaliile sunt controversate.
E frig. Mie-mi place frigul. Mai mult decât căldura. Vara prefer răcoarea munţilor în faţa nisipurilor împestriţate cu trupuri dezghiocate. Iarna preferam muşcătura gerului pe pârtie decât caloriferul comod din odaie. Uite că a venit iarăşi gerul. Dacă lemnele nu le mai pot folosi drept tălpici mă gândesc să-i fac o vizită lui Moş Crăciun. Altădată. Anul acesta e prea scump. Hai să-i ţinem pumnii lui Tofalvi. Tot ea a rămas portdrapelul nostru în sporturile de iarnă. Deocamdată anul acesta nu a obţinut decât un loc 14. Abia suntem la început.


luni, 13 decembrie 2010

Fără perdea

Mi-am schimbat perdelele. Nu astăzi. În lenea mea ancestrală am lăsat natura să le schimbe. Se întâmplă cam de 20 de ori în cinci ani. Nici nu contează dacă sunt bisecţi sau nu. Sau la interval de 15 ani? Nu-mi dau seama.
Primele perdele pe care le-am avut aveau ceva crud în ele. Alb-albastre în camera mea, verzui străvezii la baie şi galben ghiocel în bucătătrie. Ceva reavăn, imatur. Mă trezeau dimineaţa cu frivolitatea lor şi-mi stârneau şăgălnicia. Priveam chipul înţelegător de deasupra mea şi-mi dădeam seama că sub zâmbetul nedisimulat exista totuşi o tristeţe. Bucuria eram numai eu. Tristeţea eram eu şi ce se întâmpla din cauza şi datorită mie. Ceaiul cald şi suta de grame de parizer tocmai cumpărată de la alimentară şi pusă peste felia de pâine cu unt de masă, reprezentau rezerva de energie pentru prima parte a zilei. Erau suficiente. Mă mai adăpam cu nesaţ de la spusele învăţătoarei şi scrisele din cărţi. Astea erau insuficiente, dar nu aveam de unde să ştiu.
Mai târziu perdelele mele aveau contur. Albastru puber în camera de cămin, verde laur pe plaiuri şi roz bonton în gânduri. Nu-mi spuneţi că nu aveau consistenţă că nu-i aşa. Eram plin, curios şi năvalnic. Tulburat că nu eram primit în cercul celor cu prejudecăţi, mă desfătam în priorităţile mele: logica, sportul şi natura. Matematica a fost primul pas spre logică, fotbalul spre sport şi munţii spre natură. La început ştrengăreau slobode una de alta precum cosiţele prinse-n cozi cu frunze de ienupăr pe capul iubitelor. Apoi...
...am împletit perdelele din in şi cânepă prin tehnici noi, cu dare şi stare. Le tiveam cu fermitate şi supleţe, le spălam în marea cea albastră în dimineţi târzii şi le uscam la feonul Alpilor pe-nserat. Maroul ajur îmi definea acoperişul, gardul avea înălţimea ajunsurilor mele şi culoarea putinţei, iar orizonturile erau hăt în zări.
De curând pârgul a dat în perdelele mele. Şi macul de foc şi gutuia din fereastră mă hodinesc la fel. Si mă-mboldesc. De perja din fundul curţii am uitat. Am uitat şi de gunoiul de sub preş. Zdrobesc dintr-o privire minciuna şi hoţia. Scanez şi spăl cugetul în fiecare dimineaţă. Apa e sănătoasă. E calea ce-o urmăm de la izbuc pân' la Sulina. Am ajuns să mănânc ce n-au visat strămoşii şi nu gândesc contemporanii: mămăligă cu măsline.
Despre perdelele albe nu am ce să vă povestesc. Nu le-am pus încă. Cică atunci nu există trecut, nu există viitor, iar prezentul este incert. Eu nu cred. Am vrut să o întreb pe mama dar n-am apucat în viaţa asta. Mi-am pregătit o pipă. Dacă o fi bună la ceva... Şi genunchii. Să-mi ţin nepoţii. Acu o să apară de după colţ...




joi, 9 decembrie 2010

Preget

Ce uşor poţi strecura îndoiala în sufletul omului. Citeam zillele trecute comentariile scrise pe un text al lui Ioaniţoaia despre situaţia (cazul Contra/Iancu) de la Timişoara. Unul dintre comentarii m-a frapat. În afară de faptul că era echilibrat, fără patimă şi cu acoperire în plan logic, Martin Dincă (probabil că aşa îl cheamă pe autor) mi-a lăsat impresia că vorbeşte de undeva din interiorul sistemului. Nu neaparat implicat în Poli Timişoara, dar bine înfipt în organigrama fotbalului românesc. În cele câteva fraze aruncate pe coala electronică se observă distanţa infimă dintre "pariurile" lui şi realitate. Finalul intervenţiei sale m-a cam dat peste cap. Îl redau mai jos în "mot pour mot": <<“Pun pariu “ca cei mai mari pariori la negru sunt Gheara , clanul Becali+Borcea ,Mititelu ,Piturca ,Netoiu , MM , Stan ,Copos ,Sumudica , Prunea , Mitica si cateva zeci de “jucatori -iubitori de fotbal “negru ” . Nu direct ,normal…Adica exact oamenii care ar trebui sa ne scuteasca de ideile si fetele lor pe la tv .>>
Lăsând la o parte că nu este un expert în ale scrisului, Martin mi-a inoculat destul de adânc în cerebel sentimentul unui ideal pierdut. Una este ca pe ici pe colo să mai apară câte un meci "la înţelegere", să mai apară câte o "cooperativă" care dă indicaţii la câte un meci şi alta este să ni se confişte în totalitate fotbalul.
Nu numai fotbalul a fugit din calea spectacolului magiei şi a întâmplării. Aproape în toate sporturile s-a infiltrat nevoia de a paria. De aici şi până la apariţia celui care taie pariurile, bea adălmaşul şi arbitrează disputa nesportivă n-a fost decăt un pas. Un alt pas a fost ca acesta să trăiască din adălmaşuri. A apărut chiria pe pariu. Chirii dezechilibrate, chirii pe şanse, amiciţii între combatanţi, cumpărări de combatanţi, medicamente, şantaje, anabolizante, trucaje, casierii, focuri de armă, răniţi, morţi... până la frică. Frica celor rămaşi în viaţă.
Acesta va fi probabil sfârşitul sportului. Oare cât mai este până atunci? Să discutăm cu Harap Alb, Mihai Viteazul, da Vinci, Mozart, Brâncuşi, Bruce Willis, Barack Obama şi bunul Dumnezeu să ne scape de această pacoste.
Oare pe Obama nu o casă de pariuri l-a făcut cel mai puternic om al planetei...? De la Obama până la Osama nu-i decât o literă. Se cheamă metagramă.

luni, 6 decembrie 2010

Catahreză

Nu înţeleg de ce nu mă înţelegeţi că vă înţeleg că mă-nţelegeţi, dar vă-nţeleg că mă-nţelegeţi când nu vă înţeleg de ce nu mă înţelegeţi. Mă înţelegeţi?
Ce ţi-e şi cu înţelesurile astea? Mai ieri îi sărea lumea în cap lui Şumudică pentru că a folosit forţat termenul "fortuit". Întâmplător mai alaltăieri nici ei nu ştiau sensul corect al cuvântului. Noroc cu reclama pentru nu ştiu care cognac care i-a dumirit. Pe mine cuvintele încrucişate m-au salvat de la o asemenea catahreză cu ani în urmă. Piaţa de vechituri din cotloanele minţii mele v-ar putea plictisi cu alte şi alte forme de înţelesuri transferate, dar nu cred că au foarte mare legătură cu fenomenul sportiv.
Ce-aţi zice să disecăm termenul suporter? Oare nu vine de la a suporta? Cine să suporte? Noi care trebuie să ascultăm o sumedenie de injurii şi necuvinte din partea turmelor de.. (era să spun suporteri)? Ei care găsesc cu cale că refularea de la meciuri nu mai constă doar în mâncatul de seminţe şi stuchitul cojilor pe gulerul celui din faţă? Telespectatorii care dau sonorul mai încet atunci când portarul oaspeţilor trebuie să degajeze o minge de la 6 m? Eu credeam că suporterul trebuie să suporte doar nerealizările echipei favorite. Să o încurajeze. Să treacă peste ele. Să viseze că mâine va fi mai bine şi să se bucure din '67 şi până în '99 o singură dată. Cârcotaşii o să-mi spună că Rapidul a luat campionatul şi în 2003. Toate regulile au şi excepţii.
Aşadar avem vacanţă. O vacanţă care mă face să slalomez printre clasamente. Părerea mea este că Brăneştiul nu este destul de jos şi că Năvodariul şi Chiajna sunt prea sus. Asta e! De când tot scriu despre ruralizarea fotbalului prietenul meu, Alin Buzărin, nici nu mai îmi răspunde la telefon. Voi suporta asta. Ceea ce nu voi suporta este gândul că iar vom avea meciuri de prim rang, uneori jucate nu numai îndârjit, ci chiar frumos, spectacular, în faţa unor gradene cu maxim 2-3000 de spectatori. Titlul câştigat de Urziceni acum un an este o înfrângere a fotbalului românesc. Mă înţelegeţi?
Cât urăsc întrebarea asta, mă-nţelegi!?

joi, 2 decembrie 2010

Celebritate cu celeritate

Pasiunea de a mă juca cu cuvintele, de a modela literele pe sensuri şi contrasensuri am părăsit-o în urmă cu un deceniu şi ceva. Din când în când, spre aducere aminte, mai trântesc câte un calambur în ton cu ideile de moment sau cu cele rumegate la foc albastru, de cămin. Rebusul mi-a ocupat o bună parte din trai. Eram în clasa a patra când prietenul naşei mele, Mitică, mi-a hrănit poftele de a afla, de a mă descurca în situaţii limită şi de a-mi putea folosi logica sub formă de armă de apărare. Pentru început m-a învăţat să citesc Mersul Trenurilor, apoi mi-a pus primul roman în mână (Cei trei muşchetari - vol II) şi după ce l-am devorat mi-a explicat tainele cuvintelor încrucişate. Mi-a trimis, nu mult după ce a plecat în Italia, prin '68, o vedere cu AS Roma. Cu Mitică m-am întâlnit în urmă cu vreo trei ani, undeva la vreo 60 de km în sudul Romei. Nu-l mai văzusem de aproape patruzeci de ani... Tocmai l-am sunat. Are 86 de ani şi 20 de ore pe zi trăieşte cu oxigen lichid...
Titlul. Să revenim la titlu. De ce atâta grabă? De ce atâta grabă să devii celebru? De ce atâta grabă să devii celebru cât eşti în viaţă? Cu celeritate astăzi totul se schimbă. Răsalaltăieri ajungeai celebru mult după ce vrăbiuţele îţi ciripeau pe salcia de la căpătâi. Alaltăieri, abia după ce îţi dedicai o jumătate de secol din viaţa ta unui domeniu (în special artă) reuşeai să ţi se pronunţe numele de oameni pe care nu-i cunoşteai. Ieri, sportul şi politica te aduceau pe prima pagină a ziarelor de îndată ce făceai o faptă bună. Astăzi mai repede faptele de care ar trebui să-ţi fie ruşine sunt cele care te postează pe sticla electrocasnicului din sufragerie (la români şi din dormitor). Mâine lista bravadelor tale de tot felul se va deschide din pubertate, concomitent cu fapta. Poimâine nu vei apuca să gândeşti că vei avea transpusă realizarea gândului tău într-o hologramă. Răspoimâine nu va mai trebui să te naşti ca să exişti!
Dacă tot am enumerat zilele săptămânii fără a le pronunţa efectiv hai să vedem ce ne aşteaptă în prima etapă a returului:
- derbiul etapei se va desfăşura implacabil la Vaslui unde vine Rapidul, adică celebritatea lui Porumboiu cu celeritatea Rapidului dacă mi se permite pleonasmul.
- în Gloria Bistriţei mânia lui Manea va-ncontra pe Contra;
- în Groapă, Selymes va verifica dinamica astrală pusă la punct de Andone;
- în Gruia doljenii şi clujenii fără jenă vor cârti despre Cârţu;
- în Ghencea şi militarii şi studenţii vor să arunce şepcile (unii la gunoi, alţii în slăvi);
- în Galaţi gaşca nebună vrea să recreioneze diagrama fier-carbon;
- în Gaz Metan îşi pun nădejdea toţi sibienii ca să stăvilească dorul de transhumanţă al SRI-ului;
- meciurile al căror interes este doar local se întâmplă la Braşov şi Urziceni unde târgoveţii de pe Mureş şi Jiu vin să inunde vadurile otrăvite ale Timişului şi Ialomiţei.

vineri, 26 noiembrie 2010

Steagu Roşu

Duminică. Deschid ochii la început păienjeniţi. Soarele trecuse de pervazul ferestrei. Azi n-am şcoală. E meci. Joacă Steagu' de la cinci. Cu Piteştiul. Vine iar Dobrin. Va fi sărbătoare.
Vai! Vineri, la antrenament, nea Hidişan ne-a anunţat că meciul de tineret nu se poate juca, aşa că vom juca noi, copiii, cu juniorii II, în deschidere la meciul mare. Emoţiile reîncep de acolo de unde mă părăsiseră de cu o seară înainte când Moş Ene mă mângâiase. Sar din aşternutul a cărui atingere devenise inutilă şi sentimentele, amintirile şi preocupările se învălmăşesc. Se fac un ghem multimaterial, policolor şi multiform din care numai mintea mea crudă, concomitent hulpavă şi săţioasă, mă poate dumiri.
Lecţiile le terminasem de cu seară. Ştiam să extrag radicalul şi în cap dacă îmi dădeai un pătrat perfect, capitalele lumii îmi veneau pe limbă imediat ce pronunţai vreo ţară... Pregăteam sâmbăta temele cu minuţiozitate nu cumva să fiu pedepsit duminica. Mai ales când juca Steagu' acasă.
Nici nu ştiu când s-a scurs dimineaţa. Spre prânz, mai mult obligat de mama, am terminat supa. iar de felul doi abia dacă m-am atins. Mi-am luat punga cu echipament şi ţuşti pe uşă afară. Mai erau peste două ore până la jocul nostru. Fugeam pe şina de cale ferată de parcă aş fi fost în mare întârziere. Aşa mergeam la stadion. De trei ani, de cinci ori pe săptămână, mă deplasam pe şina de cale ferată, având chiar dexteritatea să fug pe ea. Cei trei sute de metri care despărţeau clădirea unde locuiam de stadionul Tineretului, cele două case ale mele, au fost înghiţiţi de paşii mei uniform distribuiţi. Pentru mine "nea Hidişan" era tatăl care nu-l aveam acasă, iar "nea Petrică" era bunicul pe care nu apucasem să-l cunosc decât din poze.
Vroiam să joc. Neapărat trebuia să joc. M-am dus la "nea Petrică" şi îmi podideau lacrimile sub rugăminţi să-mi dea şi mie o pereche de ghete să pot să joc: "Hai nea Petrică. E multă lume în tribună şi mama iar nu a avut bani să-mi ia pantofi de sport. Mi-e ruşine să joc iar în tenişi. Dă-mi şi mie o pereche de ghete. Promit că am grijă de ele. N-am să dau în pământ. Am să le frec bine, bine, am să le dau cu cremă şi o să le aduc oglindă, am să..." Mă mângîe pe creştet simţindu-i în buricele deştelor meşteşugul evreiesc de a repara şi întreţine pantofi. Dispare pentru câteva minute (mai târziu mi-am dat seama că a stat de vorbă cu Niki Dumitriu şi nea Hidişan). Se întoarce, ia de pe policioara cu numele lui Emil Dumitriu o pereche de ghete. Ochii mei s-au aprins a speranţă, dar se citea în ei şi neîncrederea. Îmi întinde bijuteriile şi-mi aruncă printre buze cu privirea spre un calapod: "Vezi că ăştia nu lovesc mingea, o desfată". Bucuria mi se oprea în coşul pieptului neîndrăznind să prindă contur sonor de frică să nu se destrame totul. În vestiar o altă bucurie mă aştepta. Lipsa lui Reală (Beleaua) din echipa juniorilor II, l-a determinat pe antrenor să mă aşeze half în echipa mai mare. De vârsta mea mai era doar Vale (Şulea) şi parcă Neală (Bucur), restul având cu unul, doi sau chiar trei ani mai mult, Biţă (Porumbiţă) fiind liderul lor. M-am aşezat între "Je moi" (Şişcă) şi Picchi (din păcate nu mai ţin minte cum îl chema pe cel pe care îl porecliserăm cu numele celebrului stoper al lui Inter şi al Italiei din acele timpuri, Armando Picchi) şi cât mai departe de Năsoi (Clipa, portarul a cărui anvergură a braţelor, a picioarelor şi a nasului mă copleşea). Am ascultat cu atenţie cum trebuie să-i batem pe Cuchi (Cicerone, mai cunoscut ca Mihail Marian mai târziu, prichindelul echipei) şi ai lui, adică pe colegii mei de antrenament.
Nu ştiu dacă am ascultat tot. Faptul că eram titular pe teren mare (competiţiile de copii se desfăşurau pe jumătate de teren, de-a latul; doar de la juniori - 14 ani - se juca pe tot terenul) mi-a blocat un timp urechile şi m-am trezit că pe teren, la un corner al nostru am lovit mingea cu capul de pe la 10-12 metri şi aceasta s-a oprit în plasă. Am crezut că visez. Mă bucuram încă atunci când Ţuţu, prietenul meu, de data aceea adversar, mi-a spus cu părere de rău în glas că mi s-a anulat golul. Motivul l-am aflat mai târziu când am trecut pe lângă arbitru, în speţă nea Hidişan, şi mi-a şfichiuit pe la ureche: "Ţi-am zis la cornere să stai la treizeci de metri! Ce-ai căutat în careu?". Lacrima din colţul ochiului abia atunci îmi căzuse pe obraz. Nu auzisem aproape nimic în cabină... Şi toată acea lume din tribune... Aveam impresia că toate cele 4.500 de perechi de urechi din tribune auziseră indicaţia. Numai eu nu.
S-a terminat. N-am avut timp să mă ocup de ghetele de antrenament ale lui Niki. Am fost desemnat copil de mingi la jocul Steagului. Le.am aşezat frumos sub bancă cu gândul că am tot timpul după. Şi aşa pe nea Petrică nu o dată îl cuprindeau nopţile pingelind la lumina relativ slabă a becului sau schimbând şireturile la mingile de antrenament şi joc. Pe alocuri, mai cosea câte o anvelopă sau vulcaniza câte o cameră. Ce să-i faci. Erau alte vremuri. Erau alte mingi.
Cum spuneam, am ieşit cu puţin înainte de Adamache, Ivăncescu, Olteanu, ..., Popa, Cadar, Pescaru, ..., Florescu, Dumitriu II, Gyorfy pe de o parte şi Dobrin pe de cealaltă parte. Adversar nu era Piteştiul, Halagian, Ţarălungă sau mai ştiu eu cine. Adversar era marele Dobrin. Tribunele erau înţesate, ca un ciorchine bogat, cu boabe mici, ce se înghesuie una-n alta fără să se strivească. Peste 15 mii de suflete. Capacitatea era doar de 12.000, dar nu conta. Dâmburile din spatele celor două porţi ţineau loc de gradene. Sau de peluze.
M-am aşezat pe locul meu obişnuit, pe pistă, în faţa tribunei a doua. Eram fascinat de Dobrin. A şi prins o zi mare. În acelaşi an, pe acelaşi teren, învinseserăm Rapidul lui Rică Răducanu (gol Olteanu parcă) şi cu Sportul lui Mircea Sandu. Rică, ţigan din Giuleşti, viitor simbol al Rapidului, a rămas cu noi în pauză să-i tragem la poartă şi ne felicita pe cei care înscriam. Am rămas cu chipul său jovial în minte. Mircea Sandu, student cu ştaif, viitor şef al federaţiei, după ce a dat gol şi-a dat şortul jos şi şi-a arătat curul către tribuna a doua. Am rămas cu imaginea acelui cur păros pe care îl văd şi acum în fruntea federaţiei.
Meciul se terminase. Nu mai ţin minte scorul. Nici nu conta când juca Dobrin. Ghetele de mărimea 36, cu două numere mai mari decât purtam eu, dispăruseră de sub băncuţă. Cobor din vestiar şi mă duc tremurând spre odăiţa fără fereastră în care îşi făcea veacul nea Petrică. Uşa era întredeschisă. Zăresc bocancii lustruiţi la locul lor pe policioară... "Ai jucat bine băiete!" sunt singurele aprecieri pe care le-am auzit în acea seară. A doua zi la şcoală până şi profesoara de chimie, zbirul Şcolii Generale nr. 14, m-a felicitat.



joi, 25 noiembrie 2010

Subliminale

Mesajul transmis de Cârţu de pe o bancă, dintr-un parc (sportiv), de undeva din Europa este subliminal. Adică este inferior pragului conştiinţei. A conştiinţei lui pentru că tuturor celorlalţi le-a transmis grosolan de direct: suntem un popor necivilizat! De ce şi noi? Simplu. Pentru că, aşa cum ne regăsim în realizările pozitive ale ambasadorilor României pe toate stadioanele, arenele, sălile de sport,..., tot aşa trebuie să ne asumăm şi sincopele sportivilor, antrenorilor, personalului din management. Pe termen lung suferim nespus de pe urma clanului Becali. Să nu uităm imaginea pe care ne-a făcut-o în box tatăl fraţilor Simion sau comportarea lui Rudel Obreja, chiar dacă în cazul lui scopul era nobil. Prima palmă pe care mi-o aduc aminte a fost prin anii 70 când patinatoarea noastră Beatrice Huştiu a fost prinsă şutind dintr-un magazin pe la nişte mondiale. Şi mie mi-a fost ruşine atunci, chiar dacă aveam doar de puţin timp buletin.
Să revin pe gazon unde purcede ultima etapă a turului. Categoric derbiul ei va fi în Groapă. Cine pierde pierde. Aforismul acesta este detaşat evident din gândirile marelui filozof marocan Cutuzov, dar trebuie să recunoaşteţi că este adevărat. Mai adevărat pentru câini decât pentru violeţi, dar să nu uităm că o eventuală înfrângere a bănăţenilor ar clătina tronul regizorului şi destabilizarea îi paşte concomitent, ceea ce ar putea însemna zero puncte până la sfârşitul anului (deplasare la Bistriţa şi acasă cu Mediaşul).
Cifrele, clasamentul şi părerea mea este că al doilea meci ca importanţă din această etapă este jocul de pe malul Dunării (Oţelul cu Astra) şi nu cel dintre Steaua şi CFR, joc care prin iulie îl puteam considera ca un veritabil derbi al campionatului.
Meciul de la Mediaş ar putea aduce lupii negri pe un loc european la sfârşitul turului, fapt care i-ar putea văduvi în primăvară de aportul lui Pustai. Doljenii, prin puţină ambiţie şi fără ratări, l-ar putea bate în cuie pe profesorul de aritmetică.
Jocurile de la Vaslui şi Braşov au favorite certe, gazdele în Moldova în faţa oltenilor deţinători ai operelor de artă brâncuşiene şi frânarii din Giuleşti în Ţara Bârsei. Au nevoie de consolidare şi nu au voie să risipească puncte. De la puterinţă la realizări de multe ori s-a(u) impus hazardul şi/sau infatuarea.
Meciurile de la Alba Iulia ("U" - Tg. Mureş) şi Bistiţa (vin sătenii) au importanţă pentru salvarea de la retrogradare. La Urziceni nici măcar acest interes nu există, cele două echipe vor trece la treabă de la anul la ora când majoritatea celorlaţi se hodinesc.


luni, 22 noiembrie 2010

Braşoveanca

Numele de braşoveancă mă duce cu gândul la filmele istorice gen Nemuritorii sau seria lui Margelatu. Acolo apărea ca personaj principal câte o braşoveancă supraîncărcată cu bulendre, sare sau alte mărfuri. Uneori cu aur. Trasă de doi bidivii îndestulaţi, din alte timpuri, era deturnată din drumul Branului tocmai către Viena de granivorul Florin Piersic. Praful, scârţâitul osiilor, şfichiuirea cnutului şi cremenea sâneţei erau laitmotivul unor decoruri când mirifice, când serbezi.
Amintiri. Sunt bune şi astea la ceva, dar dacă nu le împrospătăm cu trăiri prezente ne putem considera bătrâni, aşa că dacă pronunţ astăzi termenul de braşoveancă este pentru că îmi rugineşte ideea, în acestă toamnă târzie, că singura braşoveancă din Liga I se îndreaptă aproape implacabil către retrogradare. Este posibil să schimbe actualul loc 16 cu 17 şi asta pentru că vor juca sub Tâmpa cu Rapidul, iar Urziceniul ar fi în stare să depăşească "buna" gaşcă nebună. De fapt prevăzusem acest declin al reprezentantei imperiului cartofului (Ţara Bârsei) încă de la începutul turului. După plecarea lui Vamă şi ai lui, Nicolae a rămas doar cu netrebuncioşii (prea bătrâni sau prea necopţi) şi ce este mai important nu a adus un antrenor cu minim de cunoştinţe.
Apropo de Sportul Studenţesc. Cred că îl înţeleg pe Şiman că i-a lăsat pe "studenţi" fără conferenţiar sau măcar cu un lector. Au avut profesori şi şi-au bătut joc de ei, acum se pot trage de şireturi cu asistentul Tene. Nu mai dă nimeni doi bani pe Tibi Bălan, Varga sau Curelea. Vineri, la Urziceni, ar fi o ultimă şansă...
Puţini spectatori la derbiul Turului. Se pare că tumultul la care m-am aşteptat a fost numai în capul meu. Poate e mai bine aşa. Vom asculta cum ninge-n decembre...



joi, 18 noiembrie 2010

Frustrare şi onoare

Aburii revoluţiei reîncep să strângă clocote de mânie pe chipurile cu peste douăzeci de ani mai ridate şi cu peste un mileniu mai mânioase. Mai ridate ca urmare a implacabilului şi mai mânioase din cauza frustrărilor. Pe an ce trece timişoreanul de mulţime, atât cel de pe treptele Teatrului Naţional şi Operei Române cât şi cel de pe treptele Catedralei Mitropolitane, strânge regretele faptului inutil. Compară năzuinţele de atunci cu tristul deceniu al doilea ce dă să purceadă. Se uită-n oglindă şi remarcă ridurile cu mult mai multe decât îi sunt necesare trupului şi se întreabă de ce.
Acelaşi timişorean de mulţime, alături de fiii şi nepoţii săi se va afla duminică pe alte trepte. Cele ale descătuşării. Va confunda spectacolul sportiv cu încrâncenarea nereuşitelor din plan naţional? Va umple tribunele lui Dan Păltinişanu cu gândul că se află în templul refulării? Dacă se mai întâmplă ca jocul violeţilor să nu se ridice la nivelul pretenţiilor, nu contează rezultatul, s-ar putea ca suporterii să nu mai suporte şi fanii să devină profani. Pentru ca toate presimţirile mele să nu se-ntâmple aievea trebuie să avem un derbi al turului de înaltă ţinută. Vom mai uita şi noi un pic.
Gruia şi Giuleştiul sunt cartierele care ar trebui să sărbătorească vineri împlinirea nădejdilor vişinii. La Cluj va debarca a doua revelaţie a acestui tur, Gaz Metan, iar în Giuleşti vine cu "hope" să treacă hopul cea mai bine clasată dintre promovate, team-ul şepcilor roşii. No, c-am dat-o pe verbul lui Shakespeare!
Meciuri cu similitudini de suprafaţă suţin Dinamo şi Steaua în deplasările lor de la Brăneşti şi Târgu Mureş. Chiar dacă emanatele au rezultate contradictorii, noupromovatele doresc să strângă puncte fosforescente pentru zile cenuşii. Şi unde se pot obţine astea dacă nu în faţa echipelor obosite de propria lor emfază.
Cel mai dezechilibrat meci este în Regie unde Vasluiul este singura favorită certă a etapei. Oare să fie chiar aşa sau michiduţă îşi va introduce şi aici noada.
În Bănie vom avea o întâlnire între Piţurcă şi Sabău. Pare un interesant mod de a-ţi petrece timpul pe stadion sau în faţa plasmei. Profesionalismul de pe teren şi destrăbălarea din afara lui ale extrovertitului vor duela cu rigurozitatea din iarbă şi nonconformismul cvasisectant ale introvertitului.
Meciurile cu iz de lasă-mă să te las sunt cele de la Ploieşti şi Târgu Jiu. Poate au şi ele petrolul şi cărbunele lor, dar fără aurul şi gazele noastre nu ne atrag în aceeaşi măsură. Urziceniul este în general demobilizată când joacă cu echipe fără sonor, iar braşovenii sunt obligaţi să dovedească revirimentul.

luni, 15 noiembrie 2010

Structuri

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la istoria fotbalului românesc, de fapt la istoria fotbalului european, nu ştiu dacă a mai a existat vreodată ca după ce valorile sau sedimentat, adică după primele 10 etape ale vreunui campionat, nici una din primele şase echipe clasate să nu obţină victoria într-o etapă. La toate acestea se mai adaugă şi faptul că nu au jucat între ele, ci fiecare cu adversar din treimea a doua sau chiar ultima. Nu ştiu nici dacă s-a întâmplat vreodată ca cele patru bucureştene aflate în prima linie valorică a fotbalului românesc să agonisească doar un singur punct.
Sfârşitul de săptâmână ce tocmai s-a încheiat a adus şi alte înfrângeri complet neaşteptate în campionatele din europa, gen Chelsea, dar parcă nicăieri nu a fost o cădere aşa generală şi cum eu nu cred în coincidenţe mă gândesc la doar două alternative: ori campionatul nostru este de mucava, ori contractul cu Loteria Română este ca urmare a naţionalizării relaţiilor cu mafia pariurilor. Cică dacă daţi la străini, atunci daţi-ne şi nouă.
Deoarece, din cauză şi datorită faptului că nimeni nu se înhamă la un control amănunţit, e şi foarte periculos de altfel, va rămâne doar suspiciune şi teoria probabilităţilor. Adică teoretic este puţin probabil, dar probabilitatea logică de reapariţie a fenomenului este nulă. Punem pariu că nu va fi aşa? Scuzaţi aberaţiile. Sunt sub influenţa unghiului morfologic dintre plantă şi animal.
Să privim şi părţile frumoase ale vieţii. Să le îndrăgim pe Alexandra, Anca, Loredana şi mai ales pe Ana Maria care ne-au adus un prim aur pentru spada feminină românească, în competiţia pe echipe, la mondialele recent încheiate la Paris. Să o iubim pe Manuela pentru muzichia de aducere aminte ce ne-a dăruit-o sâmbătă seară. Să ne opintim alături de David lângă toţi ceilalţi Goliat în grămada tricoloră ce va să ducă spiritul românesc pentru a şaptea oară la turneul final al unui mondial de rugby. Să ne hotărâm azi pe cine vom vota mâine!

joi, 11 noiembrie 2010

Neprimitoare

Primul joc al etapei a cincisprezecea este şi cel mai important meci în ceea ce priveşte desemnarea campioanei de toamnă. Previzibila victorie a dunărenilor în faţa sătenilor ar pune cununa de frunze-nfoliate-n promoroacă pe frunţile încinse de dogoarea creuzetelor. Nu ştiu ce mă face să cred că acest lucru nu se va întâmpla. Poate vreo bentiţă vişinie ce dă să-mi împresoare pântecele să aibă păcat.
Steaua - Gaz Metan s-ar înscrie pe acelaşi calapod, cu aceeaşi măsură, dar nu şi cu aceleaşi consecinţe. Metanului i-ar mai trebui puţin mercaptan pentru a i se face simţită prezenţa în atmosferele înalte ale Ligii I.
Chiar dacă sonor Ştiinţa din Craiova şi Dinamo din Ştefan cel Mare reprezintă finit mai mult decât trei din cele patru echipe menţionate anterior, jocul lor rămâne doar foarte atractiv, foarte disputat, foarte foarte, dar fără implicaţii asupra podiumului din această toamnă. Am dat iar motive pentru a putea fi numit răutăcios la adresa "câinilor roşii".
Nu prea ospitalier ar trebui să fie Vasluiul cu ilicita ASTRA (Asociaţiunea Transilvană pentru literatură Română şi Cultura Poporului Român) din Ploieşti. Nu prea-mi plac licenţele peste tradiţie şi veac.
Pentru propria-mi zgândărire a vanităţii consider cea mai importantă întâlnire la Tg. Mureş, unde vagoanele lui Spadacio vor scrâşnii din plin pentru trei lopeţi de cărbuni sub cazanul ce-i îndreaptă spre Liga Campionilor. Numai să fie şi Ioan Ovidiu de acord.
La Urziceni şi Bistriţa timişorenii, respectiv cfr-iştii sunt favoriţi. Ca şi Rapidul de altfel, dar asta nu înseamnă prea mult.
Meciurile de la Alba Iulia ("U" Cluj) şi Braşov sunt lipsite de sare şi piper, dar au în schimb iz de groapă de gunoi. Din păcate, din ce în ce mai multe oraşe cu tradiţie în fotbal se zbat ca delfinii pe uscat şi ţârii ocupă oceanele. Despre ruralizarea fotbalului am mai scris, aşa că... pandurii şi studenţii bucureşteni au motive puţine să se bucure de deplasări. Vine Săgeata...




luni, 8 noiembrie 2010

Slujbă de amiază.

Vineri. A murit un om. Un alt om a avut o idee. A împărtăşit-o unui prieten. Prietenul a acceptat ideea acestuia şi a făcut demersurile necesare întru împlinirea ei. Două-trei telefoane în stânga, câteva căutături sincere spre dreapta, un mic anunţ, nu foarte expresiv, pe ultima pagină a unui cotidian de sâmbătă şi... aşteptare.
Ce să pregătesc? Nu ştiu, ne orientăm la faţa locului. Cine face planul de bătaie? Nu ştiu, ne orientăm la faţa locului. Sunt microfoane... staţie... ? Da. Este curent? Nu. Păi, ce facem cu microfoanele? Nimic. Cine cântă? Cine recită? Tavi, Adriana, Carmen şi pe cine reuşesc ei să mai anunţe... şi tot aşa până aşteptarea a căpătat accente de frică. Dacă va fi un fiasco... Camelia, să nu uit...
Duminică. Clopotul mare din turnul fiecărei biserici se pregăteşte să bată de amiază. 10-15 persoane îşi fac de lucru sub tălpile bătrânului Lucaciu. O fată cu un microfon în mână întreabă dacă s-a amânat. Un domn cu pălărie iscodeşte unde ar putea aşeza florile. Un copil are o lumânare. O doamnă cu chipul marcat este contrariată că nu există un tablou. Telefonul anunţă că un artist întârzie. Altul e pe Ştefan cel Mare şi ajunge mintenaş. Uf!
Salvarea vine de la Tavi. Chitara, capodastru şi primele acorduri se împletesc cu chipul calm, dar ferm al militantului greco-catolic. Simt că ne-a iertat pentru tot cea îndurat ca noi să fim treji. ... zace Lucaci în lanţuri... "Din străinătate" completează durerea ce a fost şi ce va să vină din înţelesul şi grija deplânsului. Adriana îşi strigă durerea femeii în versurile aceleiaşi gândiri transpusă din energicul mascul în delicata fiinţă ce-i este pe rând mamă, soaţă sau fiică.
În răstimpuri apare la crucea din preajmă o floare, o lumânare, o copie xerox cu barba albă şi ochii de data asta negri ai celui pentru care ne-am strâns, o ramă de tablou ce până de curând înfăşa chipul unui părinte plecat de mult, o frunză veştedă ce natura însăşi a prins-o între ramă şi portret, un cânticel vesel ca dacii în prejma nemuririi reprodus de acelaşi Tavi, o strofă recent tipărită desprinsă de pe buzelei lui Carmen, "Pământul deocamdată" răbufneşte dinspre cei mulţi, "Galbenă gutuie" anunţă sărbătorile ce ne reunesc familiile, vestea ce loveşte conştiinţe şi înlăcrimează ochi cade: trupul fără vlagă este oferit pământului, "Tatăl nostru" şi ciripitul păsărelelor sunt singurele compoziţii care nu i-au aparţinut.
A murit Adrian Păunescu!

vineri, 5 noiembrie 2010

Pământul, deocamdată

Timpul vieţii ni-i scurt,
Hai să-l facem curat,
Trăiesc unii din furt,
Alţii doar din ce-au dat.
Sunt săraci şi bogaţi,
Laşii scuipă pe bravi,
Voi ce-n Lună zburaţi
Pân' la cer vă urcaţi
Pe spinări de noi sclavi

Voi ce-n Lună plecaţi
Cu-ale noastre izbânzi
Nu uitaţi c-aveţi fraţi
Pe planetă flămânzi.
Pâinea lor o mâncaţi
Printre stele zburând,
Voi degeaba zburaţi
Când cei subdezvoltaţi
Se târăsc pe Pământ

Lumea-i plină de răni
Şi de doctori docenţi
Şi de măşti şi de vămi
Şi de mari inocenţi.
Fiindcă naşteţi copii
Apăraţi-i luptând,
Doborâţi monştri vii
Ce de-un veac de vecii
Dolii pun pe Pământ.

Între cei care trag
Şi acei ce sunt traşi
Nu e loc de vre-un steag.
E o groapă de paşi.
Între ei sunt sudaţi
Cu un strâmb ideal
Cum sunt bine legaţi
Condamnatul de laţ
Şi biciuşca de cal.

Fii ai muncii aveţi
Năduşeala pe piept
Cum stă nurca de preţ
Pe-al madamelor piept.
Unii iau, alţii fac.
Unii dorm, alţii sunt.
Între înger şi drac
Trage omul sărac
Înhămat la Pământ.

Pe Pământ avem de toate.
Şi mai bune şi mai rele.
Bune, rele
Şi-nchisori şi libertate.
Şi-a putea şi nu se poate.
Şi ruină şi cetate.
Genii mari şi frunţi tembele.
Vânt ce stă şi vânt ce bate.
Şi martiri, dar şi lichele.
Nedreptate şi dreptate.
Şi noroi şi stele.

Gândită de Adrian Păunescu la 31 de ani, reală şi la 67 de ani, când a devenit prea devreme nemuritor, desprinzându-se din noroi şi devenind o stea.

luni, 1 noiembrie 2010

Discernământ

În vremuri de restrişte în Cupa României Steaua şi Dinamo nu aveau voie să se întâlnească decât în finală. Doar aleatoriu, ca să nu zic fortuit, exista o mână care forţa sorţii ca una dintre combatante să întâlnească una sau alta dintre celelalte "forţe" participante. În general se cereau adversari mai slabi, dar au fost şi cazuri în care echipe mici ajunse în faze superioare preferau să aducă la ei pe prispă nume sonore. Vezi cazul Turţului care l-a vrut pe Rică Răaducanu printre pălincii. Cu toate acestea nu mi-aduc aminte de prea multe finale Dinamo - Steaua. Una parcă a ieşit în evidenţă. Una care astăzi se spune că nici n-a existat.
În Franţa, după câte ştiu, există o implicare a federaţiei în desfăşurarea celei de-a doua competiţii din Hexagon. În fiecare etapă a competiţiei două echipe în vogă au meci direct, iar celelalte merg pe sistemul urnelor. În Germania funcţionează acelaşi sistem al urnelor valorice. În spaţiul Marii Britanii se respectă până la absurd caracterul knock out al competiţiei. Fiecare etapă este trasă la sorţi dintr-o singură urnă, fiecare dispută se tranşează pe teren, meciurile terminate la egalitate se vor rejuca până una din cele două combatante va reuşi să se detaşeze. Meciurile se vor disputa alternativ pe cele două terenuri ale celor două echipe. De menţionat că în nici una din ţări nu se mai practică urnele valorice începând din sferturi, la unele chiar din optimi.
În România s-au stabilit urne valorice pentru sferturi. Anomalia merge mai departe şi se discerne ca în urna capilor de serie să fie introduse cele mai bine clasate patru echipe la sfârşitul campionatului, adică CFR, Steaua, Timişoara şi Dinamo, adică ocupantele locurilor 9, 2, 6, respectiv 5 la ora tragerii la sorţi, după douăsprezece etape şi două treimi din cea de-a treisprezecea. În cealaltă urnă ar spera Rapid (3), Braşov (14), Bistriţa (12) şi Craiova (8).
Toate echipele din prima urnă valorică făceau temenele către răsărit, apus, miazăzi şi miazănoapte deopotrivă să nu pice cu Rapid. Măgăreaţa a picat pe Steaua. Asta e! Luni, după ziua ruşilor, când tocmai se vor fi îndreptat spre vestiare după disputa celor trei puncte pentru care şi le vor fi contestat, cele două protagoniste Rapid şi Steaua îşi vor abate gândul către meciul viitor. Tătăruşanu se va gândi tot la Cassio, iar Marius Constantin tot la Bogdan Stancu. Îngrijitorul terenului are şi el un bai un plus. Trebuie să refacă terenul în 48 de ore pentru o nouă întâlnire Rapid - Steaua. Asta dacă nu se va disputa partida după 72 de ore.
Doar aseară braşovenii şi timişorenii işi reproşau fiecare sieşi că nu au înscris deloc în poarta celorlalţi. Uite că au ocazia să-şi programeze meciul la o oră mai convenabilă, astfel încât să perforeze porţile aceluiaşi adversar de o groază de ori.
Andone bocea pe la toate porţile că nu are spectatori în Groapă. Uite că miercurea viitoare va avea stadionul plin... de olteni!
În Gruia un alt meci de interes. Manea cu bistriţenii lui vor să demonstreze că meciul bun din compania militarilor nu a fost o întâmplare.

joi, 28 octombrie 2010

De apropriat

Deplasările de la Craiova şi Timişoara şi meciul de sâmbătă cu CFR sunt bătăliile în care gălăţenii pot să-şi consolideze poziţia de lider nu numai în clasament ci şi în pana atotştiutorilor din presa scrisă, printre care, cu voia dumneavoastră şi (ne)voile mele, m-aş număra şi eu. În rest, până la sfârşitul campionatului trebuie să facă ce au făcut şi până acum. Să acapareze cel puţin 6 puncte din partidele cu Brăneşti şi Astra din calitate de gazdă.
Bănăţenii au şi ei trei întâlniri de foc, în Groapă şi acasă cu ceata lui Porumboiu şi cu liderii actuali. Jocurile lejere sunt uşoare doar în aparenţă, având un grad de dificultate sporit faţă de cele ale oţelarilor, Braşov şi Urziceni nefiind adversari tocmai comozi.
Rapiduleţul, din acest punct de vedere, se pare că ar avea vreo patru-cinci puncte suplimentare mai uşor de apropriat decât dunărenii şi vreo şase-şapte puncte mai lesne de însuşit decât vâslaşii de pe Bega. Doar Steaua reprezintă un adversar din categoria "greu de ucis", pandurii, târgmureşenii şi şepcile roşii ar trebui să reprezinte de trei ori câte trei puncte. Cu Steaua şi "U" se joacă sub Grant.
Săptămâna aceasta cluul are loc la Galaţi, CFR fiind într-un reviriment moderat, dar cu un lot beton. Al doilea meci de interes european (în sensul de a ţinti un loc pentru Europa) se va disputa în Groapă unde vine trupa spăşita şi orgoliile rănite ale lui Pustai. Ar mai atrage atenţia întâlnirea de sub Tâmpa unde Poli Timişoara vine după 130 de minute de joc şi 9 penaltiuri cu revelaţia din acest an a Cupei României, Voinţa Sibiu.
Disproporţionate, dar nu lipsite de posibilitatea imprevizibilului sunt jocurile de la Vaslui, din Giuleşti, de pe Bistriţa şi, aş spune, de la Urziceni, unde se deplasează Ilie Stan, Petre Grigoraş, Lăcătuş respectiv Piţurcă.
Meciurile păcii, în sensul de fotbal fără fotbal, au loc în Ardeal, la Alba Iulia şi Târgu Mureş unde Astra şi Sportul îşi vor tângui năzuinţele de supravieţuire. Doar dacă nu s-a urlat "Deşteaptă-te tinere" în "gaşca nebună".

luni, 25 octombrie 2010

Crahul şi bostanul

Greu la deal cu cornutele neîndestulate. Penuria de lichidităţi din buzunarele lui Copos ar putea distruge tot ceea ce s-a clădit prin promisiuni, strategie şi profesionalism. Cum se va împăca profesionalismul cu promisiunile neonorate vom afla în scurt timp. Sau poate se va onora parţial cuvântul dat? Pentru cât timp? Ce procent din datorii? La care dintre fotbalişti şi la cine din ştaful tehnic? Sunt întrebări la care George încearcă să dea răspuns în aceste zile sub insistenţa de copoi a lui Dinu Vamă.
Atunci când preşedintele atrage atenţia că Rapidul ar putea deveni un nou Urziceni precis este o exagerare. Urziceniul nu are patina Rapidului, nu are suporterii Rapidului şi nu are palmaresul Rapidului. Sunt mulţi care aşteaptă ca tăşnădeanul să ajungă la fundul sacului pentru a prelua un brand pe nimica toată.
Dintre cei din sistem cei mai declarativi sunt Iancu şi Porumboiu, care nu au lăsat loc de tăgadă în ceea ce priveşte trecutul şi prezentul lor rapidist. Din afara sistemului au lăsat să se înţeleagă eventuala implicare în destinul echipei Gheară şi Pistol, dar aceştia nu prea sunt agreaţi de latura academică a susţinătorilor echipei pentru legăturile lor, e drept nedovedite, cu lumea interlopă. Oricum, cred că mai sunt mulţi alţii care ar face o ofertă concretă în acest sens.
Totul este doar supoziţie pentru că George nu vinde, George nu e în prag de faliment, George nu oferă stabilitate,..., George nu are decât un singur lucru în cap: teoria minimei rezistenţe.

joi, 21 octombrie 2010

Pintenul fierbinte

Miercuri seară era cât pe ce să cred că mafia pariurilor chiar face ce vrea din fotbalul mondial, din sportul mondial şi, în scurt timp, din tot ce mişcă pe Terra. Sau poate e chiar aşa şi Damir Skomina a suflat în fluier cu cel puţin un minut mai repede? Să fi însemnat acea grabă caragialescul: "Trădare, trădare, dar să ştim şi noi!"?. Adică să-i fi mers mintea slovenului la potlogării şi să nu ţină cont că unde sunt mulţi bani sunt şi interese mari? Şi că unde sunt interese mari sunt şi arme strategice? Va mai fi vreodată delegat în Europa? Va suferi cumva pe sfârşitul acestui an un "accident accidental", ca să zic aşa?
Să lăsăm calambururile şi să ne uităm în ograda noastră. Credeţi că aici e mai simplu? Dacă vă spun că derbiul etapei se joacă la Mediaş între Gaz Metan, mai ieri nomadă între B şi C, şi Oţelul din Galaţi, fostă Siderurgistrul, cu aproximativ aceleaşi trasee ca şi ardelenii, o să mă credeţi? N-aveţi decât să nu o faceţi. Aşa spun cifrele. Statistica nu minte. Medieşenii joacă pentru prima dată cu adevărat acasă în acest retur.
Al doilea meci ca importanţă se dispută la Timişoara şi are ca protagoniste două echipe tradiţionale ale fotbalului românesc, echipe din principalele centre universitare din afara capitalei. Gazdele nu au meci uşor. Nici nu sunt convins că va lua toate cele trei puncte, dar cu norocul pe care l-au avut până acum şi cu capacitatea de a întoarce rezultate de care au dat dovadă s-ar putea să zâmbească din nou după nouăzeci şi ceva de minute. Şepcile roşii aşezate ştrengăreşte pe doxe pregătesc altceva.
Nici în al treilea meci de interes al etapei nu se găseşte vreo echipă din Bucureşti. Oltenia şi Moldova îşi dispută cele trei puncte pe Ion Oblemenco din Bănie. Tare mi-e că sâmbătă noaptea va fi un om cu jale pe drumul spre Vaslui.
În Regie merge Rapidul. Cu tramvaiul. Sunt numai două staţii. Pot merge şi pe jos. După prânzul duminical o scurtă plimbare nu le strică. Doar să nu plouă. Sper să nu aibă pieptul prea bombat. Cassio ar trebui să se creadă pe teren propriu, să dea două goluri şi să-mi facă şi mie o duminică plăcută.
Campioana şi vicecampioana se întâlnesc în Gruia. Locul 11 cu locul 10. Cred că va fi un meci anost. Fără virtuţi şi fără multe goluri. Poate chiar niciunul în poarta gazdelor. Cârţu cred că se gândeşte mai mult la returul cu bavarezii, iar Mureşan la deplasarea de la Galaţi. Fiecare cu cel doare.
Ultimul meci al etapei se joacă doar săptămâna viitoare. Luni. Să-şi mai tragă sufletul ghencenii . Nu-i sigur că minero-pandurii nu le vor încurca borcanele. De fapt chiar cred că un rezultat bun la Utrecht va fi urmat de o contraperformanţă în campionat. Şi viceversa.
Dinamo trece Carpaţii şi în ţinuturile bântuite de umbra lui Dracula (conform Bram Stoker) vrea să sugă sângele poporului bistriţean. Să nu plece cumva cu pluta. Pe Bistriţa.
Meciurile care vor avea influenţă la sfârşitul acestui campionat numai asupra echipelor care vor retrograda (poate nici acolo, acestea urmând a fi cunoscute cu două-trei etape înainte de ultima) se desfăşoară în Bărăgan (la Buzău vin stegarii braşoveni ahtiaţi după puncte) şi pe Valea Prahovei (târgmureşenii vin cu speranţe, dar şi cu teamă de Fatai).
Pe marţi!

luni, 18 octombrie 2010

Cu Moţi în frunte

Este adevărat că Steaua merita victoria, dar Dinamo a câştigat. Se întâmplă din ce în ce mai des în campionatul românesc. Şi Rapidul a meritat să câştige în Groapă şi a plecat cu buzele umflate. De plâns. Şi Tg. Jiu a meritat victoria în faţa Timişoarei şi n-a reuşit nici un punct. Ce aş dori însă să scot în evidenţă este faptul că în nici unul din aceste cazuri nu a fost arbitrul de vină.
Duminică seară Avram a creat o simbioză aproape perfectă între litera regulamentului şi spiritul jocului. Nu am greşit când am spus "a creat". Chiar a fost o operă de artă prestanţa sa. După ce am văzut Tg. Mureş - Timişoara mă gândisem să scriu despre Balaj ca despre o lecţie vie pentru ceea ce ar trebui să fie şcoala de arbitraj românească. Uite că Avram l-a depăşit. Îi înţeleg în schimb năduful lui Ion Crăciunescu, care este din ce în ce mai imparţial în ceea ce priveşte fazele litigioase. Şi totul pleacă de la fiul său, Teo, ale cărui evoluţii nu se ridică la nivelul necesar Ligii I. Dacă Teo nu se poate ridica nici până la genunchiul tatălui său, Marius Avram îl priveşte deja de sus, de pe o treaptă valorică superioară, pe al său părinte.
Cele cinci mari păcate pe care presa, în dorul ei de a face zarvă, le pune în cârca maestrului au fost urmate de decizii corecte:
Min. 7 - poate şi eu m-aş fi repezit cu al doilea galben pentru N'Doye; cu stil şi răbdare a reuşit să-l potolească pe năbădăios şi când nu se mai putea altfel a intervernit Andone, chemându-l pe bancă; aici a aplicat mai mult spiritul decât litera.
Min. 21 - în primul rând contactul (nu unde se afla piciorul lui Latovlevici ci efectiv unde ar fi putut avea loc contactul dintre Torje şi apărător), dacă s-a produs, a avut loc în afara suprafeţei de pedeapsă; în al doilea rând Torje a căutat dinadins contactul după ce şi-a aruncat mingea în faţă.
Min. 30 - henţ dintr-un reflex al mâinii care n-a mai trecut şi prin capacităţile mentale ale lui Apostol (meteahna fotbalistului de a mai ciupi mici avantaje i-a jucat o festă).
Min. 33 - Fază dubioasă doar în mintea jurnaliştilor; deciziile de penalty şi cartonaş galben sunt ideale.
Min. 48, sau cât o fi fost, din prima repriză - decizia a fost corectă chiar dacă motivul ei nu a fost cel explicitat de Marius prin semne; atacantul a sărit pur şi simplu pe spate, în apărător, şi a strigat ca din gură de şarpe în timp ce se prăbuşeau amândoi pe gazon. Tertipuri şi tertipuri.
Pe vineri!

joi, 14 octombrie 2010

Pildă

Nu întotdeauna derbiul comunist al fotbalului românesc s-a întâmplat să fie şi derbiul etapei. Poate am fost un pic răutăcios, echipele Steaua şi Dinamo nemaiavând cu nimic de a face la ora actuală cu vechile principii comuniste, una ajungând chiar mai rău, iar cealaltă este învinovăţită de o dexteritate suplimentară în mânuire şi tastare. Totuşi, nu putem uita campaniile de despădurire a codrilor noştri seculari de pe malurile Mureşului (ASA, UTA), Someşului ("U"), Crişului (Crişul), Jiului (Ştiinţa), Timişului (Steagul), Prahovei (Petrolul), de mutilare a haiducilor din Giuleşti, Craiova sau Timişoara (Poli) sau chiar de exterminare a mult prea "capitalistelor" Ciocanul, Venus, Ripensia...
Să lăsăm nostalgia. Chiar dacă protagonistele ocupă doar locurile 4 (Steaua) şi 7 (Dinamo), întâlnirea din Groapă poate avea titulatura de derbi al etapei deoarece sunt echipele ale căror cumul de locuri din clasament este cel mai mic. Ca de obicei, prin minutele 60-70 mă aştept şi la o mică confuzie a gazonului cu podeaua unui ring sau cu un tatami dacă tot este şi Marius Niculae prin preajmă. Oricum spectacol va fi. Chiar şi fotbalistic.
Dintre celelalte jocuri ale etapei, meciuri de interes se mai dispută pe Valentin Stănescu unde Astra visează la o surpriză dacă vişinii de sub Grant sunt prea îngâmfaţi, la Urziceni unde nu o cred capabilă pe Unirea la o victorie în faţa Mediaşului, la Galaţi unde Bistriţa va transpira din greu încercând să decălească Oţelul, la Târgu Mureş unde Sabău vrea să-i confirme Iancului de Timişoara că este cel mai bun antrenor român care antrenează în prima noastră ligă şi la Vaslui unde se dispută meciul pe care, la începutul campionatului, l-aş fi crezut derbiul de facto al etapei: Vaslui - CFR.
Partide de interes local sunt cele de sub Tâmpa (vine Craiova) şi din cetatea Albei ("U" - Brăneşti).
Pentru a treia oară în acest campionat avem un derbi al codaşelor, al echipelor clasate pe ultimele două locuri (Tg Jiu şi Sportul). Eu tot mai cred că "Gaşca nebună" se mai poate salva de la retrogradare.
Pe marţi!

joi, 7 octombrie 2010

S'il vous plaît messieurs!

Cine-o fo la Paris? Este varianta oşenească a oltenescului "Cine fură la Paris?". Probabil că la aceasta s-a referit comentatorul TV la sfârşitul meciului de pe Stade de France. Nicidecum nu s-a făcut referire la verbul "a fura" pentru că, nu-i aşa(?), la Paris fură doar ţiganii! Cel puţin aşa ne-a lăsat să înţelegem toată presa franceză în ultimii ani de zile. Şi cine e prins, e expulzat. Pe portughez nu l-au expulzat. Ba l-au mai invitat şi la masă. A furat atât de precaut încât nici nu şi-au dat seama francezii. L'Equipe n-a tipărit un cuvinţel despre un offside care să fi fost. Nicidecum că acesta s-a întâmplat tocmai la primul gol înscris de ei.
Asta nu înseamnă că am fi meritat să câştigăm. Nici măcar un egal nu ar fi reprezentat un scor just dacă ţinem cont că în prima repriză nu am stat în ghete, tonul fiind dat tocmai de inhibatul Zicu, iar în a doua, doar ne-am apropiat de jocul franţujilor, nu l-am şi egalat. Doar faptul că belaruşii au jucat mai prost decât noi şi au plecat cu trei puncte din Paris ar putea reprezenta o frustrare.
Ne-a rămas să socotim că dacă ne-am fi câştigat toate punctele cu Albania şi Bielorusia am fi avut tot atâtea puncte câte are Franţa şi cu două puncte mai mult decât ocupanta locului trei, Bosnia. În rest:
Frunze-n buze,
Lapte-n ţâţe,
Drob de sare
În spinare,
Mălăieş
În călcăieş
Smoc de flori
Pe subsuori.
Pe vineri!











luni, 4 octombrie 2010

Franca Franţă

Au trecut timpurile când românii erau împinşi prin băncile gimnaziului să considere francofonia drept o prelungire a latinităţii. Nici chiar latini nu prea se mai consideră că am fi. Doar pe culoarele academiei se mai susţine acest fapt. Prin aule se discută din ce în ce mai rar despre Romulus şi Remus.
Nici nu pot spune că ne-am depărtat intenţionat sau din nepăsare de francofonie. Mai mult accentele de mumă a pădurii venite dinspre Cizmă şi Hexagon ne-au făcut să măsurăm distanţa de la Bucureşti la Paris în ani lumină.
Vrând-nevrând va trebui să dăm piept cu naţionala cocoşului galic. Răzvan a încropit din materia primă grosolană din Liga I şi din cea semifinisată şi finisată din ligile EuroAsiei un lot de 23 de fotbalişti. Probabil că îşi mai rezervă un nume până la 24, limita maximă admisă de UEFA.
Dacă despre Tamaş, Raţ, Zicu, Chivu, Stancu, Niculae şi Marica nu sunt foarte multe controverse, nu acelaşi lucru se poate spune despre celelalte ghete şi tricouri al căror cantanoment tocmai a început. Printre numele grele care apar din ce în ce mai des atât la "da categoric" cât şi la "nu, expirat" se află cu precădere Lobonţ şi Rădoi. În privinţa portarului părerea mea este că după atâta cărat plase cu mingi prin Roma secolului al XXI-lea, ar fi timpul ca Pisica să toarcă mai departe pe cuptoriu. Despre "arab" nu pot spune foarte multe pentru că nu l-am văzut jucând, iar în presa românească nu putem avea încredere atunci când este vorba despre românism în comparaţie cu restul lumii. Exemplul cel mai clar este comentariul TV şi reacţia din presa de a doua zi referitoare la arbitrajul jocului Steaua - Napoli.
Pantilimon, Săpunaru, Constantin, Maftei, Radu, Neşu şi Roman nu au foarte mulţi contestatari, aşa că au toate premisele de a dovedi pe Stade de France, dacă vor călca pe gazon, că-şi merită locul în echipă. Cooptări îndoielnice ar fi prezenţa jucătorilor Tătăruşanu, Cociş, Lazăr şi Bilaşco.
Neaveniţi ar fi Apostol şi Deac, iar afurisenia din mintea lui Răzvan se numeşte Florescu.
Pe vineri!


joi, 30 septembrie 2010

Cupid

Fugind de clipele stării pe loc, am reverii, sentimente şi o mare frică de a trage concluzii. Cum să descoperi valoarea în acţiunile unui om care prin prisma banului câştigat fără muncă (prin muncă înţeleg inclusiv o activitate intelectuală intensă, de durată, care duce la o rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii, care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci) înţelege că are dreptul să ia decizii asupra unei comunităţi. Să confişte simboluri, să manipuleze imagini fundamentale ale sportului românesc sau să impieteze grosolan asupra valorilor morale şi umane. Dacă mai deplâng mult mă veţi crede stelist.
Să trecem la etapa ce dă să-nceapă. La Timişoara se va desfăşura partida cheie. Se aşteaptă un spectacol de gală atât în zona verde a întâlnirii, cât şi pe brâurile violet-vişinii ce vor încuraja înfrăţite disputa de pe gazon. Cine a urmărit cu atenţie manifestarea celor două galerii în jocurile din ultimii doi-trei ani, cunosc cu siguranţă scandările giuleştenilor pro Timişoara şi cele a bănăţenilor pro Rapid, indiferent de ce adversar ar avea în faţă. Mai puţin lăudabil este faptul că întotdeauna sunt urmate de scandări anti Dinamo şi anti Steaua.
Tot derbi s-ar putea numi şi deplasarea liderului în Groapă. Până etapa trecută puneam comportarea oţelarilor pe seama ţintarului, ei neîntâlnind decât echipe cotate mai slab în teorie cu excepţia Rapidului, cu care de fapt nu au scos decât un punct pe malul stâng al Dunării. Uite că dacă vor învinge şi în Ştefan cel Mare, coroborat de un meci nul la Timişoara, ar duce spre o îndrituită părere că s-a stabilit deja, dacă nu campioana de toamnă, măcar marea surpriză a turului.
Meciul de la Mediaş reprezintă al treilea şi ultimul cap de afiş al etapei. Se aşteaptă dovada revitalizării şi omogenizării lotului vasluian, dar şi faptul că Pustai nu a aprins doar un şomoiog de paie întreţinut insistent, dar nu consistent, dinspre plămânii lui Eric.
În rest: colocviu studenţesc la Craiova cu un "U" dornic de performanţă în faţa unui Piţurcă sever şi rece; un anonim Steaua - Sportul în care ultima are şansa unei victorii în ochii mei (mai ales că Steaua vine după tensiunea din meciul cu Napoli); un anost Bistriţa - Urziceni; un fals CFR - Braşov; un insolent Victoria Brăneşti - FCM Târgu Mureş; un indolent Astra - Pandurii.
Să sperăm că nu va fi aşa cum am prezis pentru ultimele şase partide.
Pe marţi!

luni, 27 septembrie 2010

Din Giuleşti până lângă Vezuviu

Era prea frumos să fie adevărat. Nu cred că Rapidul se va destrăma. Asta numai dacă nu cumva Copos a rămas cu adevărat fără firfirei (scuzaţi licenţa). E posibil. Pe criza asta... Cred că doar a încercat să tragă mâţa de coadă aşa cum îi este obiceiul. Metehne de om de afaceri parvenit. Încă n-a atins cota de gentlemen la care tânjeşte. Parcă n-ar fi ardelean. S-a balcanizat cu totul. Încă o dovadă că Bucureştiul este mai aproape de Salonic decât de Satu Mare.
În ce priveşte Steaua, întrebarea care se pune este: Lăcă îşi va da demisia sau va fi demis până la sfârşitul turului? Cum din cocoş nu faci găină, nici din bardă Gillette. O să mă întrebaţi unde-i rima. În gaci, sub şubă.
Hai să vorbim şi despre sport. Oţelul nu glumeşte. Se pare că a găsit concentraţia optimă de cementită şi grila de călire adecvată. Experienţele lui Dorinel Munteanu de la Cluj, Piteşti şi mai ales de la Vaslui l-au debarasat de apucăturile prosteliste şi a aplicat ce a învăţat în Wolfsburg la Galaţi: profesionalism!
Timişoara, chiar dacă se află acolo sus în clasament, nu a convins. Punctele le cumulează mai mult prin noroc şi prin adversari aflaţi în momente delicate. Şi norocul este o zodie. Să fie cea în care a devenit Contra antrenor?
Pe tobogan au ajuns oltencele, comunarzii şi gaşca nebună. În ceea ce priveşte studenţii din Regie şi din Bănie am speranţe că vor rămâne doar restanţieri nu şi repetenţi, pe când minero-pandurii şi alianţa Stan-Buzărin au doar şansa recalificărilor. Expert: Marin al lui Condescu.
Hai să privim spre Europa şi să le ţinem pumnii lui Lăcătuş şi Cârţu. Consider că amândoi au şansa lor în această a doua etapă şi depinde în mare măsură de ei să o adjudece. Sudul Italiei nu-i atât de valoros ca şi nordul, aşa că pe ei tataie! Pe Romulus şi Remus şi pe Spartacus!
Pe vineri!

joi, 23 septembrie 2010

O seară în Giuleşti

Potcoava! Un local crescut dintr-o dugheană chiar în polii vechii potcoave a Giuleştiului, al cărei magnetism atrăgea odinioară, duminică de duminică, atât pe acarii şi frânarii din spatele tribunei a doua, cât şi pe actorii Teatrului Giuleşti, aflat îndărătul singurei peluze de pe acea vreme, astăzi moartă.
Aşadar Potcoava, devenit între timp local cu pretenţii, unde bucătăria, ce poartă amprenta unei şcoli cu ştaif în argoul bucureşteanului sadea, e plină. Lume bună, rafinată. Aproape la tot pasul îţi vine să saluţi o cunoştinţă, abia apoi te dumireşti că numai tu îi cunoşti pe ei, nu şi ei pe tine. Îi vezi zilnic pe ecranul plasmei fortificând conturile mogulilor prin legea audienţei. Caut şi eu un Tolontan, un Buzărin sau un Mircea M. Ionescu să mă bag în seamă, dar nu-s p-aici. În sfârşit dau ochii pentru câteva secunde cu Cristi Costache, fostul ofiţer de presă al Rapidului (actual director de nuştiuce la acelaşi Rapid). Astfel m-am legitimat şi eu, în ochii mei, că am ce căuta acolo.
Gata! Peste o oră începe meciul şi trebuie să retrăiesc clipele din copilărie când mă prezentam la joc cu mult înainte de începerea acestuia. Intru. Masa presei nu mai este la locul ei. Cu doar doi trei ani în urmă, din dreapta treptelor ce duceau spre tribuna oficială, puteam privi deasupra noastră şi mă desfătam cu chipurile relaxate ale unui Colea Răutu sau Florian Pitiş. Nu mai sunt. Nu mai sunt nu numai datorită faptului că masa presei s-a mutat în stânga, ci şi pentru că loja lor s-a mutat undeva deasupra, în eternitate, unde străjuiesc asupra spiritului Rapidului pe care l-au moştenit şi l-au lăsat moştenire.
Începe meciul. Acordurile Imnului Rapidului (text şi muzică Victor Socaciu) tocmai s-au stins. Miron, adus mai mult cu forţa pe un teren unde se joacă fotbal, îmi spune că n-a crezut că va fi atras de ceea ce vede şi aude. Lăsând la o parte "scandările de bun găsit şi de bun sosit" dintre rivalii de o viaţă, "găzarii" şi mai ales "frânarii" au fost superbi pe tot parcursul jocului. Prin minutul 18, la doi zero, mi-l pomenesc pe Miron spunând "echipa noastră joacă mai bine!". Tac şi încerc să nu-mi citească pe chip satisfacţia ce mă copleşea la gândul că poate tocmai s-a mai adăugat un exemplar la numărul de rapidişti de pe mapamond.
Pauză. 3-0. Căpitanului Rapidului, Costin Lazăr, tocmai i se năştea al doilea fecior, Nicolas Adrian. Avea să afle după meci. Noi abia a doua zi. Voie bună în tribune, dar şi în loje. George (îmi permit să-i spun aşa în virtutea celor câteva luni de foşti colegi de cancelarie la Liceul din Tăşnad şi a "lecţiilor" de tenis pe care mi le-a cam predat pe terenul înfiinţat la dorinţa lui în curtea aceluiaşi liceu), nu-şi putea ascunde satisfacţia unui joc deosebit al celor pentru care cheltuieşte anual circa 6-7 milioane de euro. Un Cola şi nişte floricele de porumb deosebesc atmosfera de azi de cea cu Ci-Co şi seminţe de floarea soarelui (mai rar de dovleac).
După 4-0 arbitrul meciului se apropie de al patrulea oficial şi îi şopteşte oarece. După nici un minut revine pe marginea terenului şi sub pretextul unor indicaţii preia setul de cartonaşe uitate probabil la vestiar în antract şi îl strecoară în buzunarele echipamentului. "Uf! Bine că nu au fost probleme majore" cred că-şi închipuie Ionel Ivan şi totodată mi-aduc aminte că am păţit ceva similar pe teren la Abatorul în urmă cu vreo 15 ani. A doua zi mi-am dat seama că presa nu a remarcat incidentul. Oare cum ar fi reacţionat?
La plecare simt o umbră în spatele meu care doreşte să se ascundă. Era George ce încerca să treacă neobservat de barajul de fotoreporteri, cameramani şi redactori. Din păcate "Înălţimea mea" de un metru şi ceva nu i-a permis să ducă la bun sfârşit intenţia. După 5-0 cred că a fost doar orgoliul la mijloc.
A doua zi, în drum spre Satu Mare, savuram momentele petrecute şi îmi imaginam cum am să le descriu prietenilor, adică vouă, noua experienţă din templul giuleştean.
Pe marţi.


joi, 16 septembrie 2010

Şansa Stelei ar fi MU?

De ce ar fi Manchester United şansa Stelei? Simplu. Pentru că partida din Liga Europei, de joi seară, de pe Anfield, partidă care se va fi încheiat când citiţi aceste rânduri în Informaţia zilei pe la miezul nopţii, va fi urmată la nici 40 de ore distanţă, mai exact după 38 de ore şi jumătate (spălat, refacere, somn, antrenament, refacere, deplasare Liverpool-Manchester, antrenament de acomodare, recreere, somn, încălzire; porţionaţi-le dumneavoastră că eu n-am curaj) de derbiul de pe Old Trafold contra lui ditamai Manchester United. Oare la ce se gândeşte FC Liverpool în dupăamiaza zilei de astăzi (n.a. - ieri)?
Dar să trecem la Liga noastră cea de toate zilele. Derbiul unei etape în orice punct al lumii se determină prin două metode. Ori suma locurilor ocupate de combatante să fie cea mai mică din etapa respectivă, ori suma punctelor acumulate de protagoniste în acea etapă să fie maximă. Oricare criteriu l-am lua în considerare, derbiul etapei a opta a Ligii lui Mitică este Gaz Metan Mediaş - "U" Cluj Napoca. Adică, o scăpată de la retrogradare în ultima etapă a precedentului campionat cu o nou promovată. Să nu uităm că în această etapă se mai joacă Dinamo - Vaslui, Galaţi - Urziceni şi Craiova - Rapid! E drept că aceste jocuri ocupă următoarele locuri pe primul criteriu de catalogare al derbiurilor descris mai sus.
Ora adevărului va suna şi la Bistriţa unde două echipe (Gloria şi FC Braşov), acum vreo două luni "pretendente" la retrogradare în ochii unora, vor trebui să arate că începutul bun de campionat nu a fost doar conjunctural. Apropo! Ştiaţi că nea Jean Pădureanu a fost jucător la Gloria Bistriţa şi în anul 1957 a promovat cu Gloria din Regională în divizia C, iar un an mai târziu în div. B?
Steaua (joacă luni) şi Timişoara au meciuri considerate de "1" pentru amatorii de pronosticuri, dar n-aş băga mâna în foc. Astra, pe fondul oboselii (sau euforiei) Stelei ,şi Sportul Studenţesc, pe fondul efectului de gaşcă nebună, ar putea încurca socotelile gazdelor.
Noi, românii, îl ştim pe Cârţu. În disputele pe care le va avea contra antrenorilor români, e greu să-i surprindă cu ermetizarea şi pragmatismul lui. Acum are la bază un lot cu mult peste nivelul mediu al Ligii I. Nu cred că novicii de la Tg. Mureş, chiar dacă şi l-au tras antrenor pe Sabău, îi vor putea pune probleme, însă sunt convins că nu aseară (n.a. - miercuri) a fost ultima echipă din Liga Campionilor care se lamentează după o confruntare cu el.
Derbiul codaşelor se va disputa la Buzău, unde lanterna roşie, "comunarzii" din Brăneşti, vor face pe gazdele în faţa minerilor pripăşiţi în aval de Valea Jiului.
Pe marţi!

marți, 14 septembrie 2010

Iosif Ţiproc

Nu avea pană. Dar avea creion. Nu mânuia cu dexteritate epitetul, dar lectura textelor lui te izbăvea. Simplă şi directă, pagina lui transmitea necontorsionată atmosfera omului obişnuit, a faptului cotidian. Calitatea ţăranului de pe prispă îl impresiona mai abitir decât anvergura birăului. Bătrânul, trecut atât prin viscol şi nevoi cât şi prin poieni şi nunţi, avea mai multe să-i spună decât un directoraş ascuns în spatele unui maldăr de dosare (ne)rezolvate. Miuţa încinsă pe maidanul de la capătul satului îl atrăgea mai mult decât stadioanele împopoţonate cu brâu de reclame de pe sticla din faţa fotoliului.
A creionat, în drumurile sale, toate cătunele judeţului. A transmis aproapelui său, ţie cititorule, toate şerpuirile cărărilor pe care le-a bătut. Aşa cum le-a călcat. Aşa cum le-a înţeles. Fără patimă şi senzaţional. Fără îndulciri sau interes.
Ultima copertă. Privesc intens ultima lui copertă şi mă întreb dacă nu ştia. Acolo, în subconştientul lui era rămasul lui bun. Era testamentul lui scris pe filele de sub ultima copertă: "Dumbrava Mică este satul natal al părinţilor mei, acolo unde şi eu mă voi retrage după ce voi obosi să bat satele judeţului în lung şi în lat." Printre fraze şi idei pătrundem şi în năzuinţele sale de după. Vedem cum "masa festivă" şi-ar dori-o la tarabele lui Gabor Pali din Livada, nu departe de poarta de fier a bisericuţei făcută de Ovidiu şi Nicolae Aciu din Botiz. Pe fundal se aud siluetele melodice ale corului din Botiz.
Rămas bun!

luni, 13 septembrie 2010

Febra UCL

După logica rece a lucrurilor echipele din Liga Campionilor ar fi normal să aibă rezultate supărătoare în campionatele proprii abia după jocurile din competiţia supremă a cluburilor, motivate de oboseală, drumuri lungi, euforia succesului sau, din contră, de amărăciunea nereuşitei. Se pare că nu e chiar aşa. Ca dovadă stau rezultatele oficiale obţinute de cele 32 de echipe prezente la startul Ligii Campionilor în acest sfârşit de săptămână. Din cele 96 de puncte posibile favoritele au acumulat doar 52 de puncte, adică 54%.
Printre cele care, cu gândul la intensitatea jocurilor din LC, au tratat neatent competiţia internă sunt şi câteva echipe ale căror rezultate sunt demne de a fi catalogate ca surprize cu cântec. Cântecul nu este neaparat cel dat de acordurile imnului Ligii Campionilor, ci are posibile fine dezacorduri rezultate din implicarea mafiei pariurilor. Chestia cu hoţul neprins e negustor cinstit în lumea moralităţii nu prea are acoperire. Să sperăm că replica ulciorul nu merge de multe ori la apă să se aplice şi aici.
Aşadar marile lovituri în aria pariurilor s-au dat la Barcelona (înfrângere a campionilor acasă cu o nou promovată), Liverpool (MU conducea cu 3-1 în minutul 91 şi Everton a egalat), Cagliari (5-1 cu Roma), Cesena (doar 2-0 cu Milan) şi Kiev (arhinecunoscuta Obolon din capitala Ucrainei a trecut cu 1-0 de Şahtiorul lui Mircea Lucescu). Au mai pierdut în deplasare, Shalke 04 la Zuzenhausen (pe franceză Sinsheim, puţini ştiu că este localitatea de domiciliu a echipei Hoffenheim), Benfica la Guimaraes în faţa Vitoriei (nu Lipan), Braga la Porto şi, bineînţeles, CFR la Rapid.
Nu au reuşit să iasă învingătoare în faţa propriilor suporteri Bayern Munchen, Kobenhavn şi cele trei reprezentante ale hexagonului: Marseille, Auxerre şi Lyon. Din deplasări s-au întors cu câte un punctuleţ în desagă Bremen (tocmai la Munchen), Tottenham, Hapoel Tel Aviv şi adversara noastră Basel (2-2 la Berna cu Young Boys).
Steaua cu toate că nu va asculta "imnul" a făcut prostii. Mai exact prostia prostiilor.
Pe vineri.

joi, 9 septembrie 2010

Dezamorsate

La derbiuri mă refer. După tragerea la sorţi a ţintarului ediţiei 2010-2011 a Ligii I la fotbal, etapa a şaptea părea una dintre cele mai interesante etape. Asta pentru că Steaua betonată de Piţurcă ar fi mers la Urziceniul lui MM Stoica, derbiul vişiniu din Giuleşti ar fi trebuit să aducă două echipe din Big Four, iar floarea Olteniei şi-ar da întâlnire lângă Poarta Sărutului. Uite că nu-i aşa. La Urziceni se joacă total dezechilibrat (evit să spun în familie), Rapidul şi CFR-ul ocupă doar locurile 5, respectiv 10, iar Masa Tăcerii ar putea bântui sub Coloana Infinitului prin neprogramarea jocului (ştire în care nu prea am mare încredere deoarece beneficiare nu-s nici Steaua, nici Dinamo şi nici CFR-ul, iar Craiova nu are prea mulţi susţinători în "comiţii").
Par totuşi interesante jocurile de la Braşov, Vaslui şi Tg. Mureş unde se deplasează ocupantele locurilor 2 (Dinamo), 3 (Oţelul) şi 4 (Gaz Metan) care trebuie să demonstreze că nu întâmplător s-au cocoţat pe metereze. Cred că cel mai greu le va fi bucureştenilor pentru că în Moldova se joacă tontoroiu pe Porumboiu, iar în Ardeal penultima clasată nu s-a adaptat la jocul ielelor.
Ar mai rămâne doar stadionale pe care galeriile oaspeţilor vor fi mai numeroase decât cele ale gazdelor: în Regie (unde apar cetăţenii comunei,) la Ploieşti (fruncea lui Iancu de Timişoara) şi undeva în Ardeal (unde TR-iştii clujeni fac pe gazdele în faţa fraţilor Moraes & company).
Parcă totuşi în Giuleşti se dă tonul la spectacol. Şi asta nu pentru că eu sunt rapidist şi giuleştenii sunt printre cei mai civilizaţi.
Pe marţi!


luni, 6 septembrie 2010

Descătuşarea

Cătuşele se află în mintea lui Răzvan. Nu se poate să rămânem de-a pururea la bunul plac al familiei mafiote care a adus fotbalul românesc în halul în care este. Nu se pot uita:
1. Vânzarea generaţiei de aur în străinătate pe preţuri de nimic, dar cu comisione (şpagă) maxime;
2. Lipsa totală a unei preocupări pentru noile generaţii;
3. Monopol pe echipele cu rezonanţă din fotbalul românesc, pe care le-a dezbrăcat de onoare, sportivitate şi, în ultimul timp, de performanţă;
4. Implicarea pe principii mafiote în activitatea echipelor naţionale de-a lungul timpului;
5. Monopol pe principalele suporturi (print şi TV) din presa sportivă românească.
Acesta este principalul motiv pentru care Răzvan trebuie să rămână la echipa naţională indiferent de rezultatul de la belaruşi.
Pe lângă toate acestea cred în Răzvan. Chiar cred că poate califica România la mondialele din 2014. Sau s-a uitat că acesta a fost obiectivul lui? Cred că se poate debarasa de 1-0. Este scorul pe care niciodată nu a ştiut să-l gestioneze. Poate după noaptea petrecută pe podul Grant ar mai trebui să petreacă una pe culoarele Casei Poporului sau mai bine pe Vf. Moldoveanu. Cu puţin noroc am putea ajunge şi în turneul final din Polonia-Ucraina.
Daţi-vă singuri răspuns la întrebarea "care români se vor bucura de înfrângerea României la Minsk?" şi veţi obţine forţa de a învinge. Hagi şi Boloni sigur nu se vor bucura.
Hai România!

vineri, 3 septembrie 2010

Somon cu terci

Prăpastia dintre dorinţă şi furt devine doar un şănţuleţ atunci când mentalitatea bişniţarului se lăfăie pe culoarele palatelor ducale. Mă aflam prin Munţii Rodnei într-un început de noiembrie. Toamna întârziată n-a lăsat norii albi să-şi aştearnă plapuma rece peste coamele vârfurilor Galaţi, Ineuţ şi Ineu, iar apa rece din Lala şi Buhăescu împingeau din ce în ce mai greu câteva şiroaie spre un pârâiaş ce căta din piatră în rădăcină drumul spre Marea Neagră. Am păşit mândru peste izbuc şoptindu-mi în barba nerasă de câteva zile: "Am traversat Bistriţa!".
Regulamentul de fotbal a fost astfel conceput încât "cineva", într-un mod "delicat", să beneficieze de imperfecţiunile lui. O bârfă inocentă sau o şoaptă de seară au adus la urechile unei minţi şprinţare planurile secrete ale axei Dragomir - Paskany. Cu metehnele parvenitului, mintea şprinţară s-a hotărât să tragă toate foloasele pe spinarea sa şi în cel mai brutal mod posibil a călcat cu cizmele în străchinile tuturor comesenilor de la masa Ligii Întâi. Nu l-a interesat de imagine. Nu cunoaşte sensul cuvântului partener, n-are idee despre termenul competiţie. El acceptă doar legile bişniţarilor, înţelege doar cuvântul potrivnic, iar lupta pentru el se asociază cu ura. Vă rog nu mai jigniţi tagma ciobanilor. Nu introduceţi un asemenea element printre ei.
Începe sfârşitul pentru Liga I.
Pe marţi.

luni, 30 august 2010

Versatilitate

Nu poţi controla viaţa. Nici pe a ta, nici pe a altuia. Nici fotbalul nu poate fi controlat. Dar de aici până la a fi total necontrolat e cale lungă. La nivel mondial Blatter, la nivel european Platini, iar la nivel naţional Mircea Sandu (în ultimul timp mai puţin) şi Mitică Dragomir se pot lăuda că nu se întâmplă nimic în arealul lor fără ca ei să ştie. Important este dacă ei ştiu înainte sau după ce faptul a fost consumat. Se pare că nu în cele mai onorante situaţii ei află înainte de eveniment că acesta va avea loc. Ar mai putea fi pusă în discuţie consecutivitatea termenilor află şi ştiu.
44 de transferuri a făcut Steaua în această vară. Mai are la dispoziţie 36 de ore să-şi rotunjească suma la 50. Este nu numai anormal ci şi complet distrugător pentru fotbalul intern. Mare parte din aceste "transferuri" nu vor apuca să joace nici măcar un minut. Aproape toţi jucătorii sunt români de valoare sau tineri români care bat la porţile consacrării. Români care prin Steaua au crezut că şi-au atins visul carierei lor. De fapt viaţa lor va fi un coşmar. Îşi vor rupe picioarele şi visele pe terenuri impracticabile din ligile inferioare. Cei mai răsăriţi vor juca o vreme (până când dispar consecinţele ce decurg din clauzele contractului de televizare a jocurilor) fără bani pentru viitoarea defunctă din inima Bărăganului.
Naţionala noastră e în picaj. Speranţa ar fi fost în generaţia tânără care este aşteptată să-şi dea măsura valorii, dar aceasta se află în mare măsură cantonată în curtea Stelei. În cea mai mare parte fără a avea posibilitatea de a avea meciuri în picioare. De remarcat în lotul de tineret al lui Săndoi lipsa jucătorilor din Ardeal şi nucleul cu precădere oltean pe care se bazează. Nu-l trage nimeni de mânecă?
Nu sunt convins că arbitrajele sunt comandate de liderii fotbalului mondial, european sau din România, dar sunt convins că în Africa de Sud s-a arbitrat pentru a-i fi pe plac lui Blatter, Dinamo şi Vaslui au fost eliminate de echipe franţuzeşti (Monaco acum câţiva ani, respectiv Lille anul acesta) pentru a-i gâdila orgoliul lui Platini, iar favoritismele de care beneficiază echipa lui Paskany sunt nu numai tolerate de Dragomir. La bază stă aproape sigur un "puşlama agrement".
Pe vineri.

joi, 26 august 2010

Ipso facto

De fapt şi de drept derbiul etapei se desfăşoară în Ghencea. Violeţii au visele lor, iar militarii nu-şi pot permite vreo sincopă pentru că se pare că rivalii lor din Groapă au meci amical. Hai să spunem mai multe despre acest meci după.
Derbi şi pe Ştefan cel Mare. Derbi dinamovist, aşa cum spunea prietenul meu, Romulus Boitor, joacă Dinamo I cu Dinamo II. Dinamo (nu spui care) trebuie să convingă că rezultatele de până acum nu se bazează doar pe parametri paraziţi (incluziune, intarsie, rumoare, eprubetă şi uneori cnut) sau pe noroc (în cazul disputei cu Giuleştina), ci şi pe parametri constructivi (concluzie, tărie, sudoare, epruvetă şi de ce nu clu). Valoare am văzut doar sâmbătă la Tg. Mureş. Dar cum să o facă fără adversar?
Primul meci al etapei va fi la Mediaş. De fapt la Sibiu. Pentru mine acesta este cel mai important meci al etapei. Nu pentru izul de mercaptan ci pentrul mirosul de locomotivă grea, cu aburi, ce încă îmi mai amuşină nările.
Derbiul antecamerei se va desfăşura la Galaţi. Cele două echipe aflate mai tot timpul în ultimii ani "în vecinătate", fără emoţii pe final de stagiuni, se vor încleşta lângă plaja Cocuţa. Braşovenii parcă totuşi şi-au depăşit condiţia.
Derbi studenţesc la Craiova. Cred că şi aici, ca pe oriunde joacă "gaşca nebună", se vor înscrie cel puţin trei goluri. Întrebarea se pune doar în poarta cui.
Derbiul Ardealului de Est (nu căutaţi în enciclopedice, e licenţă) va fi la Bistriţa. Pe vremuri nu exista o asemenea dispută. ASA era Fazekas şi Hajnal, mai târziu Boloni şi Ispir, şi nu jucau decât în divizia A, unde Gloria nu avea ce căuta. Nu era de acord "tânărul" Jean Pădureanu.
Duelul decepţiilor se dispută în Bărăgan, unde în scurt timp, nisipul va acoperi gazonul din Urziceni, ca de altfel întrega Câmpie Română, pe motiv de lipsă de irigaţie. Aş mai adăuga eu şi datorită defrişărilor. Mai spuneţi că nu este legătură între politică, viaţă şi fotbal? Vasluiul mai crede încă. În juvetele de Caro.
Alte două echipe cu sula-n coaste se întâlnesc în Gruia. Un alt meci unde unu solist va fi câştigător. Rezultă din neputinţă. Pandurii credeau că vor juca la matineu şi nu sunt bine pregătiţi pentru serale.
Ziceam săptămâna trecută că egalul n-ar folosi la nimic în meciul de la Ploieşti (cu Craiova). Acelaşi lucru afirm şi acum pentru meciul de la Buzău, unde echipa prietenului, Alin Buzărin, trebuie să fugă de mama focului de egal. Să fugă să dea gol. Sau goluri. Cât mai multe. Cel puţin cu unul mai mult decât adversarul. În poarta adversă. Adică a ploieştenilor.
Pe marţi.

luni, 23 august 2010

Redivivus? Redivivus!

Mă uit la clasament, mă ciupesc, îmi stupesc în sâni, trec de trei ori pe sub masa dichisită cu usturoi, mătrăgună şi lumânări arse, mă uit într-o oglindă concavă, zdrobesc între genunchi o ceapă degerată şi privesc iar clasamentul. Rezultatul e acelaşi: perplexitate!
Caut în arhiva. Circumvoluţiunile mi se întrepătrund, se fac ghem, devin paralele şi în sfârşit ajung strâmbe în spaţiu. Inutil. Memoria mea refuză să se activeze. A fost resetată. O idee! Arhivele statului. Degeaba. Arhivele statului degeaba. Nu sunt la zi. Nici măcar la secol. Concluzie: arhivele statului degeaba nu sunt la secol!
Sun un prieten. Doi. Treizeci. Ho! Că n-am atâţia. Sun 234 de cunoştinţe. Nimic. Nimeni nu ştie cu precizie. Realitatea transpare şi se diluează în felii de curcubeu prin negura ce-mi defilează naintea simţurilor minţii. Mirosul devine auz şi văzul ajunge tactil. Redistribuit în mii de molecule, care nu-mi aparţin neaparat mie, tind spre ubicuitate. Povaţă: nelămurită să rămâie!
Şi totul pleacă de la Liga lui Mitică. Pleacă Dragomir? Aş vrea eu. Şi tu cititorule. Nu-i aşa? M-am aplecat asupra clasamentului... şi... stupoare! Acelaşi efect. O iau de la capăt. Schimb doar sânii, masa şi oglinda. De data asta aleg una convexă. Rezultatul este asemănător: stupefacţie.
Dinamo locul unu. Steaua pe doi. Indiferent de ce se întâmplă sub Tâmpa. Distanţate la două puncte după cinci etape. Un aritmetician ar spune că după 34 de etape vor avea 13,6 puncte avans. În ce ordine? În ordinea publică. Adică o să publicăm. M-aţi zăpăcit!
Pe vineri!


joi, 19 august 2010

Cu capul înainte

Prin prisma clasamentului în această etapă nu avem nici un derbi. Dacă luăm în considerare pretenţiile de la începutul campionatului atunci derbiul etapei se joacă la Vaslui, unde oastea lui Porumboiu întâlneşte steluţele în franciză marca Piţurcă/Ilie Dumitrescu. Cred că spaniolului îi va suna ceasul dacă nu obţine nici un punct astăzi.
Dacă privim clasamentul, cel mai atractiv meci are loc la Tg. Mureş unde se deplasează performera etapei trecute, Dinamo. Ce interesant? Vorbim despre Dinamo ca fiind performera unei etape în care a avut meci acasă. Ce vremuri trăiesc câinii?
O altă partidă interesantă are loc la Cluj, unde "şepcile roşii" primesc vizita Oţelului din Galaţi, echipă fără pretenţii, dar cu un bagaj serios de puncte acumulate. În acest meci ar trebui să se vadă investiţia lui Walter în studenţi.
Afinităţile lui Tata Jean pentru Potcoava Giuleştiului sunt ştiute, dar s-ar putea ca la această partidă să conteze mai mult negocierile purtate şi ratate în această vară pentru Moraes. Negocieri tratate cu precădere prin intermediul presei, fapt ce a adus bosumflări în ambele tabere.
Rezultate normale s-ar numi victoria gazdelor la meciurile din Timişoara şi Braşov, unde oaspeţii pot doar să-şi propună o eventuală şi binecuvântată remiză. Dar mai şti!? Căprioara prea fragilă din Brăneşti şi dropia prea curând îmbătrânită din Urziceni nu cred că pot face faţă nesaţului bănăţean, respectiv "ploconului negru" din Ţara Bârsei.
Un meci aparte este cel din Regie care are şanse mari să fie cel mai spectaculos joc al etapei, cu cel puţin patru goluri şi realizări tehnice deosebite. Clujenii din Gruia sunt capabili să obţină cele trei puncte, dar nu le vor ajunge doar două goluri în poarta nou promovaţilor.
Derbiul starturilor ratate se desfăşoară la Ploieşti. Nici una din combatante, Astra sau Craiova, nu apăreau pe lista posibilelor retrogradate la sfârşitul campionatului, dar poziţia lor actuală din clasament impune această concluzie. Egalul nu va lămuri nimic.
Polul Nord se deplasează la Polul Sud. Pentru prima dată în acest campionat se întâlnesc echipele aflate în extremităţile clasamentului. Târgu Jiu trebuie neaparat să câştige jocurile considerate uşoare. La începutul campionatului, oltenii îşi trecuseră în cont cele trei puncte cu ardelenii din centrul geografic al patriei noastre. Nu ştiu dacă va fi valabil şi sâmbătă seara.



luni, 16 august 2010

Impusul pulsului

Un om avea o vacă. Şi era atât de mândru de ea încât o spăla zilnic, o ţesăla (nu prea e adecvat termenul , dar pentru bovine nu s-a născocoit un termen aparte). Îi aducea lucerna proaspăt cosită la "botul calului" (ibidem) şi o spăla la fund după fiecare băligat. Ferita Domnul s-o mulgă sau s-o pună la car. O venera, ce mai! Într-o zi a crăpat. De prea multă lucernă. Şi tocmai o aştepta în grajd o iesle nouă plină.
Un alt om avea o mârţoagă. Nu prea avea ce să-i dea de mâncare, aşa că bietul animal îşi băga capul prin toate tomberoanele cu resturi. De! Aşa-i dacă te naşti la oraş. Mai trebuia şi să tragă toată ziua de ditamai braşoveanca încărcată cu fier vechi. Seara pica de-a-n picioarelea. Într-o zi a trebuit să urce Feleacul. L-a urcat. Ca răsplată a primit un bici peste spinare.
Cam aşa am văzut eu distanţa de la prima repriză pâna la a doua. Nu neaparat distanţa în timp. Mai ales distanţa în mentalitate, în profesionalism şi în capacitate. Acum ne rămâne doar să ne dăm seama care dintre cei doi are adresa pe bd-ul Ştefan cel Mare şi care pe Calea Giuleşti.
Până acum, când mai sunt două jocuri din etapa a patra, la capitolul echipe mulţumite pot fi înscrise doar Astra, Bistriţa, "U", Vaslui şi Mediaş, ultima fiind şi liderul de conjunctură. Dinamo intră în categoria celor extrem de fericite. Celelalte se uită înapoi cu mânie. Rapidul cu mânia prostului.
Oţelul sau Steaua i-ar putea detrona pe "saşi". Ar fi păcat. N-am mai avea lider ardelean. Nu cred că oţelarii pot trece de târgmureşeni aşa uşor (patru goluri diferenţă), dar ar fi o gură de oxigen cu bule de monoxid de carbon pentru Ilie Dumitrescu o victorie la cinci goluri tocmai în faţa Victoriei.
Pe vineri!

joi, 12 august 2010

Chestie roşu-alb-vişinie

Nu de multe ori se întâmplă ca tradiţionalul derbi dintre Dinamo şi Rapid să fie şi derbiul etapei. Asta deoarece, ca un făcut, când Rapidul circulă la ore fixe, Dinamo e părăsită de suporteri (citeşte: are un parcurs slab) şi invers, când Dinamo are multe puncte Rapiduleţul deraiază pe cocoaşa de triere. Nici acum nu se poate spune despre cele două echipe că sunt în vârf de formă, dar "se caută" şi au rezultate mulţimitoare. Poate la Rapid să fie totuşi mai deschisă atmosfera pentru că nu a avut parte de un eşec în Europa.
Ambiţiile sunt mari totuşi, mai ales că din cauza lui Iancu de Timişoara Dinamo s-a făcut de râs în Europa pe un loc al cărui titular de drept ar fi fost Rapidul. Ca rapidist e normal să doresc victoria giuleştenilor, dar la aceste meciuri se poate întâmpla orice. Balaj împarte dreptatea. Sper să fluiere doar ce vede, nu ce simte sau ce ar vrea să fi fost.
Prin prisma clasamentului, ca importanţă, derbiul este urmat de jocurile de la Mediaş şi Galaţi unde două dintre performerele începutului de campionat primesc vizita unor debutante aflate la prima victorie tocmai în etapa ce a trecut. Sportul, respectiv Tg. Mureş. Chestiune la ordinea zilei.
Cel mai dezechilibrat meci prin prisma brandurilor este Steaua - Victoria (nu fosta echipă a miliţiei capitalei, dar nici prea departe de ea). Nu acelaşi lucru spune şi clasamentul în care cele două echipe ocupă locurile 5 şi 11. Chestie de etichetă.
Un meci interesant se dispută la Vaslui, unde se întâlnesc o candidată la titlu (aflată doar pe locul 14) cu o candidată la retrogradare (cocoţată pe locul 3). Acest meci va da ora exactă în ceea ce priveşte obiectivele celor două echipe: Europa şi/sau menţinere. Chestie de obiectiv.
În Bănie revine Ştiinţa. Cu Timişoara. Nu are meci uşor. Confruntarea celor două galerii ar putea fi tot farmecul acestei partide. Eu sper să nu. Sper ca mobilizarea fanilor să ducă şi la un meci pe măsură. Să avem un spectacol pe cinste. Dacă am lua în considerare numai numărul selecţiilor la diferite echipe naţionale (juniori, tineret, seniori) pe care le au jucătorii celor două echipe ar trebui să avem un spectacol deosebit. Chestie de talent.
CFR-işti vor să dreagă ceva din blazonul însângerat la Timişoara în faţa Astrei din Ploieşti. Prahovenii ar trebui să scoată puţin capul de sub plapuma moleşitoare a lentorii ambientale dacă nu vor să pice în sacul cu jucării uitate din subsolul clasamentului. Chestie de tabiet.
Meciurile pentru care contează doar scorul final în contextul celorlalte partide disputate în această etapă, mai pe scurt meciurile fără spectatori, se vor disputa la Bistriţa şi Urziceni, unde târgjienii, respectiv "U" nu vor aduce în tribune mai mult de 1000-1500 de spectatori. Chestie fără chestii.
Pe marţi.

luni, 9 august 2010

Marea zăpăceală

Nici nu a început bine campionatul şi s-a şi bulversat totul în viitoarea sa parte superioară a clasamentului. Suntem ameninţaţi că o echipă va dispărea (Unirea), că alta se va reorganiza (Steaua), alta nu are destui jucători (Dinamo), alta nu are atacanţi (Rapid), unora le-a plecat preşedintele (Steaua, Unirea, Timişoara), alta acuză lipsa de coeziune şi implicit are rezultate catastrofale (Vaslui). Doar la CFR totul este ok. Dar au zbârcit-o la Timişoara. Se mai întâmplă.
Acestea să fie motivele pentru care locurile de la doi la patru, în clasament, se află echipe cărora nu li se dădeau prea multe şanse pe la mijlocul lunii trecute? Mediaş, Braşov, Galaţi. Fiecare a avut câte două meciuri uşoare (cu nou promovate dacă îi vom considera şi pe târgjieni în această tagmă) şi un meci dificil (cu Timişoara, Steaua respectiv Rapid) şi fiecare are câte un atu în faţa celorlalte două. Mediaşul are două victorii în deplasare, Braşovul a avut cel mai în vogă adversar, iar Galaţiul a obţinut punctul minune în deplasare.
Aşadar cinci echipe cu şapte puncte, patru dintre ele fiind departajate de numărul golurilor înscrise şi doar una rămasă de căruţă la golaveraj. Ziceam, înainte de etapă, că sunt zece echipe fără înfrângere şi unsprezece echipe fără victorie. Înaintea meciului din această seară au rămas câte opt echipe de ambele părţi. Singura care s-ar putea situa în ambele tabere ar fi Gloria.
Două echipe nu au primit gol (Oţelul şi Rapid), una nu a înscris şi nici nu ştim dacă va mai apuca să înscrie în actualul campionat (Urziceni). Cel mai bun atac Dinamo - 9 goluri, cele mai "primitoare" apărări aceeaşi Dinamo, alături de Timişoara, U Cluj şi Sportul - 6 goluri. Cu menţiunea că studenţii bucureşteni sunt restanţieri la numărul de jocuri disputate.
Pe vineri.

joi, 5 august 2010

10 fără înfrîngere, 11 fără victorie

Derbiul etapei se va disputa pe singurul teren din Liga I din vestul ţării. Echipa clasată pe locul cinci la sfârşitul anului trecut (cu sau fără cele trei puncte jecmănite Rapidului!) va primi vizita ditamai campioanei. Vor ieşi scântei pentru că şi-au ascuţit crampoanele.
Prin prisma clasamentului actual derbiul va fi sub Tâmpa unde foşti stegari îl vor înfrunta pe orgolioînfumuratpriceputul Piţurcă. Ambele tabere au strâns maximum de puncte în cele două etape, dar trei dintre adversarele lor au fost nou promovate.
Tot sub spectrul echipelor cu plecări frumoase din bloc-starturi se desfăşoară şi jocul din "potcoava" Giuleştiului, unde Marin Stan va fi al nu ştiu câtelea beneficiar al lipsei suporterilor de pe peluza dinspre Gara de Nord, motiv pentru care mi-am şi permis să redenumesc Giuleştiul "potcoavă".
Debutul etapei va fi al celor cu nădejdile întârziate de cruda realitate. "Şepcile roşii" şi "Oştenii lui Porumboiu" s-or lupta să iasă din bolul cu neşansă care le obturează dreptul de a visa. Gazdele la salvarea de la retrogradare şi oaspeţii spre Liga Campionilor.
Alte două echipe fără victorie se vor duela la Buzău, unde Oltenii speră să obţină cel puţin trei puncte. Dacă şi le-ar putea căpăta şi pe cele din Ghencea şi-ar aduce aminte de cele pierdute în disputa cu CFR-ul.
Tot fără victorii, tot cu obiective de final diferite şi tot acasă la o nou promovată se încadrează şi jocul de la Tg. Mureş, unde, prin prisma evoluţiei mercenarilor şi a lui Epaminonda, vom încerca să ghicim viitorul Urziceniului. Pe linia de clasament a Unirii sunt trei de doi şi patru de zero.
Un meci interesant se va disputa la Ploieşti, unde vă destăinui că mă voi afla spiritual printre suporterii "Găzarilor". Chiar mi-ar plăcea ca Eric şi Pustai să fie revelaţia acestui campionat, ceea ce ar însemna o clasare pe unul dintre primele cinci locuri.
Pe valea Jiului, în amonte de Craiova, în ţara lui Brâncuşi, minerii lui Condescu travestiţi în panduri, vor fi îngeraşi pentru inspectorii dinamovişti. Nu de alta, dar metehnele au răbufnit în Groapă. Altfel nu cântă imnul. Ăla după care tânjeşte Borcea. E ultima şansă. În 2012 nu mai avem echipă calificată direct şi altfel...
Meci de 2-0 în Regie. Aşa ar fi fost acum 6-7 ani. Astăzi nu poţi să dai cu presupusul. Sper să fie din nou multe goluri. Are cine le da. Moraes, Curelea, Souza, Varga, Coroian (dacă nu are să joace din nou în centrul apărării) sau Tibi Bălan. E ultimul meci al etapei, tocmai luni.





luni, 2 august 2010

Arbitrajul în Ligă

Dacă ceea ce s-a întâmplat în prima etapă am putea, tratând subiectul cu multă bunăvoinţă, să trecem pe răboj la rubrica coincidenţe stranii, astăzi, cu un meci înainte de încheierea celei de-a doua etape, pot spune cu certitudinea bunului simţ că se acţionează de la butoane.
Şi în campionatul trecut au fost "acorduri fine" care arătau un plus de bunăvoinţă îndreptat spre o anumită parte, cât se poate de centrală a Ardealului. Cu puţine excepţii nu erau greşeli intenţionate, ci doar în momentele de cumpănă arbitri se îmbătau cu vişinată de Transilvania şi-şi ostoiau rânza cu zburătoare pe varză aborigenă.
Ceea ce se întâmplă acum este mult mai grav. Sunt echipe luate în colimator, gen Craiova (trebuia să scriu Tr. Severin?) sau Timişoara şi echipe pentru care se pune osul, cinstea şi banul pe tejghea. Pentru a mă explica vă dau două exemple din aceeaşi partidă, Dinamo - Sportul. Exemple care, din neştiinţă pe de o parte (comentatori TV) şi interes pe de alta (foşti arbitri consacraţi), nu au fost mediatizate şi nici nu cred că se vor mediatiza.
1. Min. 9 - Curelea scapă singur spre poarta dinamovistă, Garate îl urmăreşte fără nici o şansă de a putea juca mingea, dar găseşte o soluţie "profesionistă": exact în momentul şutului spre poartă îl împinge/dezechilibrează pe atacant doar atât cât şutul acestuia să nu fie nici precis nici puternic; sincer să fiu, nici eu nu cred că acordam penalty la această fază cu toate că regulamentul o impunea.
2. Min. 18 - Torje scapă singur spre poarta Sportului, portarul Popescu plonjează în întâmpinarea mingii, Torje îşi dă seama că nu mai are nici o şansă de gol (şut, scăriţă sau dribling), aruncă mingea cu vârful bocancului înspre fanionul de colţ, îşi continuă alergarea spre trupul portarului, (deci nu spre balon pentru a-l juca), se împiedică de acesta şi arbitrul fluieră penalty.
Butoanele poartă amprentă de capitală, amprentă finisată după 55 de ani de experienţă ministerială (a "internelor" şi al "apărării").

luni, 26 iulie 2010

Cu_vântul din faţă

Poate că ligamentarea din titlu nu este foarte reuşită aşa că mă gândesc să o explicitez. Acum vreo 380 de zile, pe când se lupta prin Alpi cu Contador pentru tricoul galben, Lance Amstrong a dat publicităţii intenţia lui de a-şi forma propria echipă. Dacă nu mă înşel declarase că are de gând chiar să câştige ediţia 2010 a Turului Franţei cu noua sa echipă. Mulţi, printre care şi eu, am crezut că se referă la cine va îmbrăca tricoul galben pe Champs Elysee. Chiar mă gândeam că de fapt confundă Champs Elysee din Paris cu Câmpiile Elizee din antichitate.
Ei uite că Lance Amstrong s-a ţinut de cuvânt. Şi-a format o echipă şi cu echipa sa s-a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere. Nu pot să zic că am fost sau sunt un suporter al lui Lance. Ba chiar, spre deosebire de un Scumacher sau Rossi ale căror victorii repetate le sorbeam, mă enerva salba de victorii din Turul Franţei şi numai din Turul Franţei. Poate pentru că l-am iubit prea mult pe Eddy Merckx şi mă enervam când vedeam cum îi fug recordurile unul câte unul... Poate că mă iritau poveştile de dopaj ce se ţeseau în umbra lui... Poate că îmi displăcea aroganţa lui... Poate că uram dictatorul din el... Cine ştie? Cert este că Lance a promis, a făcut şi-a învins. Pe echipe.
Cred că pentru Contador a fost ultimul Le Tour în care a ieşit învingător. Se spunea despre ciclism că este sportul în care poţi deveni supervedetă numai după 27-28 de ani. Ei(!) uite că nu mai e chiar aşa. Anul acesta a trebuit să "trişeze" un pic, absolut legal, pentru a triumfa. Pentru anii următori văd nişte lupi tineri şi hămesiţi care nu mai au răbdare. Vor victorii, vor titluri, vor celebritate şi vor bani. E vremea fraţilor Schleck, a lui Kreuziger, a lui Gesink sau, de ce nu, a lui Peter Sagan. Ei au vânt din spate!