luni, 30 august 2010

Versatilitate

Nu poţi controla viaţa. Nici pe a ta, nici pe a altuia. Nici fotbalul nu poate fi controlat. Dar de aici până la a fi total necontrolat e cale lungă. La nivel mondial Blatter, la nivel european Platini, iar la nivel naţional Mircea Sandu (în ultimul timp mai puţin) şi Mitică Dragomir se pot lăuda că nu se întâmplă nimic în arealul lor fără ca ei să ştie. Important este dacă ei ştiu înainte sau după ce faptul a fost consumat. Se pare că nu în cele mai onorante situaţii ei află înainte de eveniment că acesta va avea loc. Ar mai putea fi pusă în discuţie consecutivitatea termenilor află şi ştiu.
44 de transferuri a făcut Steaua în această vară. Mai are la dispoziţie 36 de ore să-şi rotunjească suma la 50. Este nu numai anormal ci şi complet distrugător pentru fotbalul intern. Mare parte din aceste "transferuri" nu vor apuca să joace nici măcar un minut. Aproape toţi jucătorii sunt români de valoare sau tineri români care bat la porţile consacrării. Români care prin Steaua au crezut că şi-au atins visul carierei lor. De fapt viaţa lor va fi un coşmar. Îşi vor rupe picioarele şi visele pe terenuri impracticabile din ligile inferioare. Cei mai răsăriţi vor juca o vreme (până când dispar consecinţele ce decurg din clauzele contractului de televizare a jocurilor) fără bani pentru viitoarea defunctă din inima Bărăganului.
Naţionala noastră e în picaj. Speranţa ar fi fost în generaţia tânără care este aşteptată să-şi dea măsura valorii, dar aceasta se află în mare măsură cantonată în curtea Stelei. În cea mai mare parte fără a avea posibilitatea de a avea meciuri în picioare. De remarcat în lotul de tineret al lui Săndoi lipsa jucătorilor din Ardeal şi nucleul cu precădere oltean pe care se bazează. Nu-l trage nimeni de mânecă?
Nu sunt convins că arbitrajele sunt comandate de liderii fotbalului mondial, european sau din România, dar sunt convins că în Africa de Sud s-a arbitrat pentru a-i fi pe plac lui Blatter, Dinamo şi Vaslui au fost eliminate de echipe franţuzeşti (Monaco acum câţiva ani, respectiv Lille anul acesta) pentru a-i gâdila orgoliul lui Platini, iar favoritismele de care beneficiază echipa lui Paskany sunt nu numai tolerate de Dragomir. La bază stă aproape sigur un "puşlama agrement".
Pe vineri.

joi, 26 august 2010

Ipso facto

De fapt şi de drept derbiul etapei se desfăşoară în Ghencea. Violeţii au visele lor, iar militarii nu-şi pot permite vreo sincopă pentru că se pare că rivalii lor din Groapă au meci amical. Hai să spunem mai multe despre acest meci după.
Derbi şi pe Ştefan cel Mare. Derbi dinamovist, aşa cum spunea prietenul meu, Romulus Boitor, joacă Dinamo I cu Dinamo II. Dinamo (nu spui care) trebuie să convingă că rezultatele de până acum nu se bazează doar pe parametri paraziţi (incluziune, intarsie, rumoare, eprubetă şi uneori cnut) sau pe noroc (în cazul disputei cu Giuleştina), ci şi pe parametri constructivi (concluzie, tărie, sudoare, epruvetă şi de ce nu clu). Valoare am văzut doar sâmbătă la Tg. Mureş. Dar cum să o facă fără adversar?
Primul meci al etapei va fi la Mediaş. De fapt la Sibiu. Pentru mine acesta este cel mai important meci al etapei. Nu pentru izul de mercaptan ci pentrul mirosul de locomotivă grea, cu aburi, ce încă îmi mai amuşină nările.
Derbiul antecamerei se va desfăşura la Galaţi. Cele două echipe aflate mai tot timpul în ultimii ani "în vecinătate", fără emoţii pe final de stagiuni, se vor încleşta lângă plaja Cocuţa. Braşovenii parcă totuşi şi-au depăşit condiţia.
Derbi studenţesc la Craiova. Cred că şi aici, ca pe oriunde joacă "gaşca nebună", se vor înscrie cel puţin trei goluri. Întrebarea se pune doar în poarta cui.
Derbiul Ardealului de Est (nu căutaţi în enciclopedice, e licenţă) va fi la Bistriţa. Pe vremuri nu exista o asemenea dispută. ASA era Fazekas şi Hajnal, mai târziu Boloni şi Ispir, şi nu jucau decât în divizia A, unde Gloria nu avea ce căuta. Nu era de acord "tânărul" Jean Pădureanu.
Duelul decepţiilor se dispută în Bărăgan, unde în scurt timp, nisipul va acoperi gazonul din Urziceni, ca de altfel întrega Câmpie Română, pe motiv de lipsă de irigaţie. Aş mai adăuga eu şi datorită defrişărilor. Mai spuneţi că nu este legătură între politică, viaţă şi fotbal? Vasluiul mai crede încă. În juvetele de Caro.
Alte două echipe cu sula-n coaste se întâlnesc în Gruia. Un alt meci unde unu solist va fi câştigător. Rezultă din neputinţă. Pandurii credeau că vor juca la matineu şi nu sunt bine pregătiţi pentru serale.
Ziceam săptămâna trecută că egalul n-ar folosi la nimic în meciul de la Ploieşti (cu Craiova). Acelaşi lucru afirm şi acum pentru meciul de la Buzău, unde echipa prietenului, Alin Buzărin, trebuie să fugă de mama focului de egal. Să fugă să dea gol. Sau goluri. Cât mai multe. Cel puţin cu unul mai mult decât adversarul. În poarta adversă. Adică a ploieştenilor.
Pe marţi.

luni, 23 august 2010

Redivivus? Redivivus!

Mă uit la clasament, mă ciupesc, îmi stupesc în sâni, trec de trei ori pe sub masa dichisită cu usturoi, mătrăgună şi lumânări arse, mă uit într-o oglindă concavă, zdrobesc între genunchi o ceapă degerată şi privesc iar clasamentul. Rezultatul e acelaşi: perplexitate!
Caut în arhiva. Circumvoluţiunile mi se întrepătrund, se fac ghem, devin paralele şi în sfârşit ajung strâmbe în spaţiu. Inutil. Memoria mea refuză să se activeze. A fost resetată. O idee! Arhivele statului. Degeaba. Arhivele statului degeaba. Nu sunt la zi. Nici măcar la secol. Concluzie: arhivele statului degeaba nu sunt la secol!
Sun un prieten. Doi. Treizeci. Ho! Că n-am atâţia. Sun 234 de cunoştinţe. Nimic. Nimeni nu ştie cu precizie. Realitatea transpare şi se diluează în felii de curcubeu prin negura ce-mi defilează naintea simţurilor minţii. Mirosul devine auz şi văzul ajunge tactil. Redistribuit în mii de molecule, care nu-mi aparţin neaparat mie, tind spre ubicuitate. Povaţă: nelămurită să rămâie!
Şi totul pleacă de la Liga lui Mitică. Pleacă Dragomir? Aş vrea eu. Şi tu cititorule. Nu-i aşa? M-am aplecat asupra clasamentului... şi... stupoare! Acelaşi efect. O iau de la capăt. Schimb doar sânii, masa şi oglinda. De data asta aleg una convexă. Rezultatul este asemănător: stupefacţie.
Dinamo locul unu. Steaua pe doi. Indiferent de ce se întâmplă sub Tâmpa. Distanţate la două puncte după cinci etape. Un aritmetician ar spune că după 34 de etape vor avea 13,6 puncte avans. În ce ordine? În ordinea publică. Adică o să publicăm. M-aţi zăpăcit!
Pe vineri!


joi, 19 august 2010

Cu capul înainte

Prin prisma clasamentului în această etapă nu avem nici un derbi. Dacă luăm în considerare pretenţiile de la începutul campionatului atunci derbiul etapei se joacă la Vaslui, unde oastea lui Porumboiu întâlneşte steluţele în franciză marca Piţurcă/Ilie Dumitrescu. Cred că spaniolului îi va suna ceasul dacă nu obţine nici un punct astăzi.
Dacă privim clasamentul, cel mai atractiv meci are loc la Tg. Mureş unde se deplasează performera etapei trecute, Dinamo. Ce interesant? Vorbim despre Dinamo ca fiind performera unei etape în care a avut meci acasă. Ce vremuri trăiesc câinii?
O altă partidă interesantă are loc la Cluj, unde "şepcile roşii" primesc vizita Oţelului din Galaţi, echipă fără pretenţii, dar cu un bagaj serios de puncte acumulate. În acest meci ar trebui să se vadă investiţia lui Walter în studenţi.
Afinităţile lui Tata Jean pentru Potcoava Giuleştiului sunt ştiute, dar s-ar putea ca la această partidă să conteze mai mult negocierile purtate şi ratate în această vară pentru Moraes. Negocieri tratate cu precădere prin intermediul presei, fapt ce a adus bosumflări în ambele tabere.
Rezultate normale s-ar numi victoria gazdelor la meciurile din Timişoara şi Braşov, unde oaspeţii pot doar să-şi propună o eventuală şi binecuvântată remiză. Dar mai şti!? Căprioara prea fragilă din Brăneşti şi dropia prea curând îmbătrânită din Urziceni nu cred că pot face faţă nesaţului bănăţean, respectiv "ploconului negru" din Ţara Bârsei.
Un meci aparte este cel din Regie care are şanse mari să fie cel mai spectaculos joc al etapei, cu cel puţin patru goluri şi realizări tehnice deosebite. Clujenii din Gruia sunt capabili să obţină cele trei puncte, dar nu le vor ajunge doar două goluri în poarta nou promovaţilor.
Derbiul starturilor ratate se desfăşoară la Ploieşti. Nici una din combatante, Astra sau Craiova, nu apăreau pe lista posibilelor retrogradate la sfârşitul campionatului, dar poziţia lor actuală din clasament impune această concluzie. Egalul nu va lămuri nimic.
Polul Nord se deplasează la Polul Sud. Pentru prima dată în acest campionat se întâlnesc echipele aflate în extremităţile clasamentului. Târgu Jiu trebuie neaparat să câştige jocurile considerate uşoare. La începutul campionatului, oltenii îşi trecuseră în cont cele trei puncte cu ardelenii din centrul geografic al patriei noastre. Nu ştiu dacă va fi valabil şi sâmbătă seara.



luni, 16 august 2010

Impusul pulsului

Un om avea o vacă. Şi era atât de mândru de ea încât o spăla zilnic, o ţesăla (nu prea e adecvat termenul , dar pentru bovine nu s-a născocoit un termen aparte). Îi aducea lucerna proaspăt cosită la "botul calului" (ibidem) şi o spăla la fund după fiecare băligat. Ferita Domnul s-o mulgă sau s-o pună la car. O venera, ce mai! Într-o zi a crăpat. De prea multă lucernă. Şi tocmai o aştepta în grajd o iesle nouă plină.
Un alt om avea o mârţoagă. Nu prea avea ce să-i dea de mâncare, aşa că bietul animal îşi băga capul prin toate tomberoanele cu resturi. De! Aşa-i dacă te naşti la oraş. Mai trebuia şi să tragă toată ziua de ditamai braşoveanca încărcată cu fier vechi. Seara pica de-a-n picioarelea. Într-o zi a trebuit să urce Feleacul. L-a urcat. Ca răsplată a primit un bici peste spinare.
Cam aşa am văzut eu distanţa de la prima repriză pâna la a doua. Nu neaparat distanţa în timp. Mai ales distanţa în mentalitate, în profesionalism şi în capacitate. Acum ne rămâne doar să ne dăm seama care dintre cei doi are adresa pe bd-ul Ştefan cel Mare şi care pe Calea Giuleşti.
Până acum, când mai sunt două jocuri din etapa a patra, la capitolul echipe mulţumite pot fi înscrise doar Astra, Bistriţa, "U", Vaslui şi Mediaş, ultima fiind şi liderul de conjunctură. Dinamo intră în categoria celor extrem de fericite. Celelalte se uită înapoi cu mânie. Rapidul cu mânia prostului.
Oţelul sau Steaua i-ar putea detrona pe "saşi". Ar fi păcat. N-am mai avea lider ardelean. Nu cred că oţelarii pot trece de târgmureşeni aşa uşor (patru goluri diferenţă), dar ar fi o gură de oxigen cu bule de monoxid de carbon pentru Ilie Dumitrescu o victorie la cinci goluri tocmai în faţa Victoriei.
Pe vineri!

joi, 12 august 2010

Chestie roşu-alb-vişinie

Nu de multe ori se întâmplă ca tradiţionalul derbi dintre Dinamo şi Rapid să fie şi derbiul etapei. Asta deoarece, ca un făcut, când Rapidul circulă la ore fixe, Dinamo e părăsită de suporteri (citeşte: are un parcurs slab) şi invers, când Dinamo are multe puncte Rapiduleţul deraiază pe cocoaşa de triere. Nici acum nu se poate spune despre cele două echipe că sunt în vârf de formă, dar "se caută" şi au rezultate mulţimitoare. Poate la Rapid să fie totuşi mai deschisă atmosfera pentru că nu a avut parte de un eşec în Europa.
Ambiţiile sunt mari totuşi, mai ales că din cauza lui Iancu de Timişoara Dinamo s-a făcut de râs în Europa pe un loc al cărui titular de drept ar fi fost Rapidul. Ca rapidist e normal să doresc victoria giuleştenilor, dar la aceste meciuri se poate întâmpla orice. Balaj împarte dreptatea. Sper să fluiere doar ce vede, nu ce simte sau ce ar vrea să fi fost.
Prin prisma clasamentului, ca importanţă, derbiul este urmat de jocurile de la Mediaş şi Galaţi unde două dintre performerele începutului de campionat primesc vizita unor debutante aflate la prima victorie tocmai în etapa ce a trecut. Sportul, respectiv Tg. Mureş. Chestiune la ordinea zilei.
Cel mai dezechilibrat meci prin prisma brandurilor este Steaua - Victoria (nu fosta echipă a miliţiei capitalei, dar nici prea departe de ea). Nu acelaşi lucru spune şi clasamentul în care cele două echipe ocupă locurile 5 şi 11. Chestie de etichetă.
Un meci interesant se dispută la Vaslui, unde se întâlnesc o candidată la titlu (aflată doar pe locul 14) cu o candidată la retrogradare (cocoţată pe locul 3). Acest meci va da ora exactă în ceea ce priveşte obiectivele celor două echipe: Europa şi/sau menţinere. Chestie de obiectiv.
În Bănie revine Ştiinţa. Cu Timişoara. Nu are meci uşor. Confruntarea celor două galerii ar putea fi tot farmecul acestei partide. Eu sper să nu. Sper ca mobilizarea fanilor să ducă şi la un meci pe măsură. Să avem un spectacol pe cinste. Dacă am lua în considerare numai numărul selecţiilor la diferite echipe naţionale (juniori, tineret, seniori) pe care le au jucătorii celor două echipe ar trebui să avem un spectacol deosebit. Chestie de talent.
CFR-işti vor să dreagă ceva din blazonul însângerat la Timişoara în faţa Astrei din Ploieşti. Prahovenii ar trebui să scoată puţin capul de sub plapuma moleşitoare a lentorii ambientale dacă nu vor să pice în sacul cu jucării uitate din subsolul clasamentului. Chestie de tabiet.
Meciurile pentru care contează doar scorul final în contextul celorlalte partide disputate în această etapă, mai pe scurt meciurile fără spectatori, se vor disputa la Bistriţa şi Urziceni, unde târgjienii, respectiv "U" nu vor aduce în tribune mai mult de 1000-1500 de spectatori. Chestie fără chestii.
Pe marţi.

luni, 9 august 2010

Marea zăpăceală

Nici nu a început bine campionatul şi s-a şi bulversat totul în viitoarea sa parte superioară a clasamentului. Suntem ameninţaţi că o echipă va dispărea (Unirea), că alta se va reorganiza (Steaua), alta nu are destui jucători (Dinamo), alta nu are atacanţi (Rapid), unora le-a plecat preşedintele (Steaua, Unirea, Timişoara), alta acuză lipsa de coeziune şi implicit are rezultate catastrofale (Vaslui). Doar la CFR totul este ok. Dar au zbârcit-o la Timişoara. Se mai întâmplă.
Acestea să fie motivele pentru care locurile de la doi la patru, în clasament, se află echipe cărora nu li se dădeau prea multe şanse pe la mijlocul lunii trecute? Mediaş, Braşov, Galaţi. Fiecare a avut câte două meciuri uşoare (cu nou promovate dacă îi vom considera şi pe târgjieni în această tagmă) şi un meci dificil (cu Timişoara, Steaua respectiv Rapid) şi fiecare are câte un atu în faţa celorlalte două. Mediaşul are două victorii în deplasare, Braşovul a avut cel mai în vogă adversar, iar Galaţiul a obţinut punctul minune în deplasare.
Aşadar cinci echipe cu şapte puncte, patru dintre ele fiind departajate de numărul golurilor înscrise şi doar una rămasă de căruţă la golaveraj. Ziceam, înainte de etapă, că sunt zece echipe fără înfrângere şi unsprezece echipe fără victorie. Înaintea meciului din această seară au rămas câte opt echipe de ambele părţi. Singura care s-ar putea situa în ambele tabere ar fi Gloria.
Două echipe nu au primit gol (Oţelul şi Rapid), una nu a înscris şi nici nu ştim dacă va mai apuca să înscrie în actualul campionat (Urziceni). Cel mai bun atac Dinamo - 9 goluri, cele mai "primitoare" apărări aceeaşi Dinamo, alături de Timişoara, U Cluj şi Sportul - 6 goluri. Cu menţiunea că studenţii bucureşteni sunt restanţieri la numărul de jocuri disputate.
Pe vineri.

joi, 5 august 2010

10 fără înfrîngere, 11 fără victorie

Derbiul etapei se va disputa pe singurul teren din Liga I din vestul ţării. Echipa clasată pe locul cinci la sfârşitul anului trecut (cu sau fără cele trei puncte jecmănite Rapidului!) va primi vizita ditamai campioanei. Vor ieşi scântei pentru că şi-au ascuţit crampoanele.
Prin prisma clasamentului actual derbiul va fi sub Tâmpa unde foşti stegari îl vor înfrunta pe orgolioînfumuratpriceputul Piţurcă. Ambele tabere au strâns maximum de puncte în cele două etape, dar trei dintre adversarele lor au fost nou promovate.
Tot sub spectrul echipelor cu plecări frumoase din bloc-starturi se desfăşoară şi jocul din "potcoava" Giuleştiului, unde Marin Stan va fi al nu ştiu câtelea beneficiar al lipsei suporterilor de pe peluza dinspre Gara de Nord, motiv pentru care mi-am şi permis să redenumesc Giuleştiul "potcoavă".
Debutul etapei va fi al celor cu nădejdile întârziate de cruda realitate. "Şepcile roşii" şi "Oştenii lui Porumboiu" s-or lupta să iasă din bolul cu neşansă care le obturează dreptul de a visa. Gazdele la salvarea de la retrogradare şi oaspeţii spre Liga Campionilor.
Alte două echipe fără victorie se vor duela la Buzău, unde Oltenii speră să obţină cel puţin trei puncte. Dacă şi le-ar putea căpăta şi pe cele din Ghencea şi-ar aduce aminte de cele pierdute în disputa cu CFR-ul.
Tot fără victorii, tot cu obiective de final diferite şi tot acasă la o nou promovată se încadrează şi jocul de la Tg. Mureş, unde, prin prisma evoluţiei mercenarilor şi a lui Epaminonda, vom încerca să ghicim viitorul Urziceniului. Pe linia de clasament a Unirii sunt trei de doi şi patru de zero.
Un meci interesant se va disputa la Ploieşti, unde vă destăinui că mă voi afla spiritual printre suporterii "Găzarilor". Chiar mi-ar plăcea ca Eric şi Pustai să fie revelaţia acestui campionat, ceea ce ar însemna o clasare pe unul dintre primele cinci locuri.
Pe valea Jiului, în amonte de Craiova, în ţara lui Brâncuşi, minerii lui Condescu travestiţi în panduri, vor fi îngeraşi pentru inspectorii dinamovişti. Nu de alta, dar metehnele au răbufnit în Groapă. Altfel nu cântă imnul. Ăla după care tânjeşte Borcea. E ultima şansă. În 2012 nu mai avem echipă calificată direct şi altfel...
Meci de 2-0 în Regie. Aşa ar fi fost acum 6-7 ani. Astăzi nu poţi să dai cu presupusul. Sper să fie din nou multe goluri. Are cine le da. Moraes, Curelea, Souza, Varga, Coroian (dacă nu are să joace din nou în centrul apărării) sau Tibi Bălan. E ultimul meci al etapei, tocmai luni.





luni, 2 august 2010

Arbitrajul în Ligă

Dacă ceea ce s-a întâmplat în prima etapă am putea, tratând subiectul cu multă bunăvoinţă, să trecem pe răboj la rubrica coincidenţe stranii, astăzi, cu un meci înainte de încheierea celei de-a doua etape, pot spune cu certitudinea bunului simţ că se acţionează de la butoane.
Şi în campionatul trecut au fost "acorduri fine" care arătau un plus de bunăvoinţă îndreptat spre o anumită parte, cât se poate de centrală a Ardealului. Cu puţine excepţii nu erau greşeli intenţionate, ci doar în momentele de cumpănă arbitri se îmbătau cu vişinată de Transilvania şi-şi ostoiau rânza cu zburătoare pe varză aborigenă.
Ceea ce se întâmplă acum este mult mai grav. Sunt echipe luate în colimator, gen Craiova (trebuia să scriu Tr. Severin?) sau Timişoara şi echipe pentru care se pune osul, cinstea şi banul pe tejghea. Pentru a mă explica vă dau două exemple din aceeaşi partidă, Dinamo - Sportul. Exemple care, din neştiinţă pe de o parte (comentatori TV) şi interes pe de alta (foşti arbitri consacraţi), nu au fost mediatizate şi nici nu cred că se vor mediatiza.
1. Min. 9 - Curelea scapă singur spre poarta dinamovistă, Garate îl urmăreşte fără nici o şansă de a putea juca mingea, dar găseşte o soluţie "profesionistă": exact în momentul şutului spre poartă îl împinge/dezechilibrează pe atacant doar atât cât şutul acestuia să nu fie nici precis nici puternic; sincer să fiu, nici eu nu cred că acordam penalty la această fază cu toate că regulamentul o impunea.
2. Min. 18 - Torje scapă singur spre poarta Sportului, portarul Popescu plonjează în întâmpinarea mingii, Torje îşi dă seama că nu mai are nici o şansă de gol (şut, scăriţă sau dribling), aruncă mingea cu vârful bocancului înspre fanionul de colţ, îşi continuă alergarea spre trupul portarului, (deci nu spre balon pentru a-l juca), se împiedică de acesta şi arbitrul fluieră penalty.
Butoanele poartă amprentă de capitală, amprentă finisată după 55 de ani de experienţă ministerială (a "internelor" şi al "apărării").