De apropriat

Deplasările de la Craiova şi Timişoara şi meciul de sâmbătă cu CFR sunt bătăliile în care gălăţenii pot să-şi consolideze poziţia de lider nu numai în clasament ci şi în pana atotştiutorilor din presa scrisă, printre care, cu voia dumneavoastră şi (ne)voile mele, m-aş număra şi eu. În rest, până la sfârşitul campionatului trebuie să facă ce au făcut şi până acum. Să acapareze cel puţin 6 puncte din partidele cu Brăneşti şi Astra din calitate de gazdă.
Bănăţenii au şi ei trei întâlniri de foc, în Groapă şi acasă cu ceata lui Porumboiu şi cu liderii actuali. Jocurile lejere sunt uşoare doar în aparenţă, având un grad de dificultate sporit faţă de cele ale oţelarilor, Braşov şi Urziceni nefiind adversari tocmai comozi.
Rapiduleţul, din acest punct de vedere, se pare că ar avea vreo patru-cinci puncte suplimentare mai uşor de apropriat decât dunărenii şi vreo şase-şapte puncte mai lesne de însuşit decât vâslaşii de pe Bega. Doar Steaua reprezintă un adversar din categoria "greu de ucis", pandurii, târgmureşenii şi şepcile roşii ar trebui să reprezinte de trei ori câte trei puncte. Cu Steaua şi "U" se joacă sub Grant.
Săptămâna aceasta cluul are loc la Galaţi, CFR fiind într-un reviriment moderat, dar cu un lot beton. Al doilea meci de interes european (în sensul de a ţinti un loc pentru Europa) se va disputa în Groapă unde vine trupa spăşita şi orgoliile rănite ale lui Pustai. Ar mai atrage atenţia întâlnirea de sub Tâmpa unde Poli Timişoara vine după 130 de minute de joc şi 9 penaltiuri cu revelaţia din acest an a Cupei României, Voinţa Sibiu.
Disproporţionate, dar nu lipsite de posibilitatea imprevizibilului sunt jocurile de la Vaslui, din Giuleşti, de pe Bistriţa şi, aş spune, de la Urziceni, unde se deplasează Ilie Stan, Petre Grigoraş, Lăcătuş respectiv Piţurcă.
Meciurile păcii, în sensul de fotbal fără fotbal, au loc în Ardeal, la Alba Iulia şi Târgu Mureş unde Astra şi Sportul îşi vor tângui năzuinţele de supravieţuire. Doar dacă nu s-a urlat "Deşteaptă-te tinere" în "gaşca nebună".

Crahul şi bostanul

Greu la deal cu cornutele neîndestulate. Penuria de lichidităţi din buzunarele lui Copos ar putea distruge tot ceea ce s-a clădit prin promisiuni, strategie şi profesionalism. Cum se va împăca profesionalismul cu promisiunile neonorate vom afla în scurt timp. Sau poate se va onora parţial cuvântul dat? Pentru cât timp? Ce procent din datorii? La care dintre fotbalişti şi la cine din ştaful tehnic? Sunt întrebări la care George încearcă să dea răspuns în aceste zile sub insistenţa de copoi a lui Dinu Vamă.
Atunci când preşedintele atrage atenţia că Rapidul ar putea deveni un nou Urziceni precis este o exagerare. Urziceniul nu are patina Rapidului, nu are suporterii Rapidului şi nu are palmaresul Rapidului. Sunt mulţi care aşteaptă ca tăşnădeanul să ajungă la fundul sacului pentru a prelua un brand pe nimica toată.
Dintre cei din sistem cei mai declarativi sunt Iancu şi Porumboiu, care nu au lăsat loc de tăgadă în ceea ce priveşte trecutul şi prezentul lor rapidist. Din afara sistemului au lăsat să se înţeleagă eventuala implicare în destinul echipei Gheară şi Pistol, dar aceştia nu prea sunt agreaţi de latura academică a susţinătorilor echipei pentru legăturile lor, e drept nedovedite, cu lumea interlopă. Oricum, cred că mai sunt mulţi alţii care ar face o ofertă concretă în acest sens.
Totul este doar supoziţie pentru că George nu vinde, George nu e în prag de faliment, George nu oferă stabilitate,..., George nu are decât un singur lucru în cap: teoria minimei rezistenţe.

Pintenul fierbinte

Miercuri seară era cât pe ce să cred că mafia pariurilor chiar face ce vrea din fotbalul mondial, din sportul mondial şi, în scurt timp, din tot ce mişcă pe Terra. Sau poate e chiar aşa şi Damir Skomina a suflat în fluier cu cel puţin un minut mai repede? Să fi însemnat acea grabă caragialescul: "Trădare, trădare, dar să ştim şi noi!"?. Adică să-i fi mers mintea slovenului la potlogării şi să nu ţină cont că unde sunt mulţi bani sunt şi interese mari? Şi că unde sunt interese mari sunt şi arme strategice? Va mai fi vreodată delegat în Europa? Va suferi cumva pe sfârşitul acestui an un "accident accidental", ca să zic aşa?
Să lăsăm calambururile şi să ne uităm în ograda noastră. Credeţi că aici e mai simplu? Dacă vă spun că derbiul etapei se joacă la Mediaş între Gaz Metan, mai ieri nomadă între B şi C, şi Oţelul din Galaţi, fostă Siderurgistrul, cu aproximativ aceleaşi trasee ca şi ardelenii, o să mă credeţi? N-aveţi decât să nu o faceţi. Aşa spun cifrele. Statistica nu minte. Medieşenii joacă pentru prima dată cu adevărat acasă în acest retur.
Al doilea meci ca importanţă se dispută la Timişoara şi are ca protagoniste două echipe tradiţionale ale fotbalului românesc, echipe din principalele centre universitare din afara capitalei. Gazdele nu au meci uşor. Nici nu sunt convins că va lua toate cele trei puncte, dar cu norocul pe care l-au avut până acum şi cu capacitatea de a întoarce rezultate de care au dat dovadă s-ar putea să zâmbească din nou după nouăzeci şi ceva de minute. Şepcile roşii aşezate ştrengăreşte pe doxe pregătesc altceva.
Nici în al treilea meci de interes al etapei nu se găseşte vreo echipă din Bucureşti. Oltenia şi Moldova îşi dispută cele trei puncte pe Ion Oblemenco din Bănie. Tare mi-e că sâmbătă noaptea va fi un om cu jale pe drumul spre Vaslui.
În Regie merge Rapidul. Cu tramvaiul. Sunt numai două staţii. Pot merge şi pe jos. După prânzul duminical o scurtă plimbare nu le strică. Doar să nu plouă. Sper să nu aibă pieptul prea bombat. Cassio ar trebui să se creadă pe teren propriu, să dea două goluri şi să-mi facă şi mie o duminică plăcută.
Campioana şi vicecampioana se întâlnesc în Gruia. Locul 11 cu locul 10. Cred că va fi un meci anost. Fără virtuţi şi fără multe goluri. Poate chiar niciunul în poarta gazdelor. Cârţu cred că se gândeşte mai mult la returul cu bavarezii, iar Mureşan la deplasarea de la Galaţi. Fiecare cu cel doare.
Ultimul meci al etapei se joacă doar săptămâna viitoare. Luni. Să-şi mai tragă sufletul ghencenii . Nu-i sigur că minero-pandurii nu le vor încurca borcanele. De fapt chiar cred că un rezultat bun la Utrecht va fi urmat de o contraperformanţă în campionat. Şi viceversa.
Dinamo trece Carpaţii şi în ţinuturile bântuite de umbra lui Dracula (conform Bram Stoker) vrea să sugă sângele poporului bistriţean. Să nu plece cumva cu pluta. Pe Bistriţa.
Meciurile care vor avea influenţă la sfârşitul acestui campionat numai asupra echipelor care vor retrograda (poate nici acolo, acestea urmând a fi cunoscute cu două-trei etape înainte de ultima) se desfăşoară în Bărăgan (la Buzău vin stegarii braşoveni ahtiaţi după puncte) şi pe Valea Prahovei (târgmureşenii vin cu speranţe, dar şi cu teamă de Fatai).
Pe marţi!

Cu Moţi în frunte

Este adevărat că Steaua merita victoria, dar Dinamo a câştigat. Se întâmplă din ce în ce mai des în campionatul românesc. Şi Rapidul a meritat să câştige în Groapă şi a plecat cu buzele umflate. De plâns. Şi Tg. Jiu a meritat victoria în faţa Timişoarei şi n-a reuşit nici un punct. Ce aş dori însă să scot în evidenţă este faptul că în nici unul din aceste cazuri nu a fost arbitrul de vină.
Duminică seară Avram a creat o simbioză aproape perfectă între litera regulamentului şi spiritul jocului. Nu am greşit când am spus "a creat". Chiar a fost o operă de artă prestanţa sa. După ce am văzut Tg. Mureş - Timişoara mă gândisem să scriu despre Balaj ca despre o lecţie vie pentru ceea ce ar trebui să fie şcoala de arbitraj românească. Uite că Avram l-a depăşit. Îi înţeleg în schimb năduful lui Ion Crăciunescu, care este din ce în ce mai imparţial în ceea ce priveşte fazele litigioase. Şi totul pleacă de la fiul său, Teo, ale cărui evoluţii nu se ridică la nivelul necesar Ligii I. Dacă Teo nu se poate ridica nici până la genunchiul tatălui său, Marius Avram îl priveşte deja de sus, de pe o treaptă valorică superioară, pe al său părinte.
Cele cinci mari păcate pe care presa, în dorul ei de a face zarvă, le pune în cârca maestrului au fost urmate de decizii corecte:
Min. 7 - poate şi eu m-aş fi repezit cu al doilea galben pentru N'Doye; cu stil şi răbdare a reuşit să-l potolească pe năbădăios şi când nu se mai putea altfel a intervernit Andone, chemându-l pe bancă; aici a aplicat mai mult spiritul decât litera.
Min. 21 - în primul rând contactul (nu unde se afla piciorul lui Latovlevici ci efectiv unde ar fi putut avea loc contactul dintre Torje şi apărător), dacă s-a produs, a avut loc în afara suprafeţei de pedeapsă; în al doilea rând Torje a căutat dinadins contactul după ce şi-a aruncat mingea în faţă.
Min. 30 - henţ dintr-un reflex al mâinii care n-a mai trecut şi prin capacităţile mentale ale lui Apostol (meteahna fotbalistului de a mai ciupi mici avantaje i-a jucat o festă).
Min. 33 - Fază dubioasă doar în mintea jurnaliştilor; deciziile de penalty şi cartonaş galben sunt ideale.
Min. 48, sau cât o fi fost, din prima repriză - decizia a fost corectă chiar dacă motivul ei nu a fost cel explicitat de Marius prin semne; atacantul a sărit pur şi simplu pe spate, în apărător, şi a strigat ca din gură de şarpe în timp ce se prăbuşeau amândoi pe gazon. Tertipuri şi tertipuri.
Pe vineri!

Pildă

Nu întotdeauna derbiul comunist al fotbalului românesc s-a întâmplat să fie şi derbiul etapei. Poate am fost un pic răutăcios, echipele Steaua şi Dinamo nemaiavând cu nimic de a face la ora actuală cu vechile principii comuniste, una ajungând chiar mai rău, iar cealaltă este învinovăţită de o dexteritate suplimentară în mânuire şi tastare. Totuşi, nu putem uita campaniile de despădurire a codrilor noştri seculari de pe malurile Mureşului (ASA, UTA), Someşului ("U"), Crişului (Crişul), Jiului (Ştiinţa), Timişului (Steagul), Prahovei (Petrolul), de mutilare a haiducilor din Giuleşti, Craiova sau Timişoara (Poli) sau chiar de exterminare a mult prea "capitalistelor" Ciocanul, Venus, Ripensia...
Să lăsăm nostalgia. Chiar dacă protagonistele ocupă doar locurile 4 (Steaua) şi 7 (Dinamo), întâlnirea din Groapă poate avea titulatura de derbi al etapei deoarece sunt echipele ale căror cumul de locuri din clasament este cel mai mic. Ca de obicei, prin minutele 60-70 mă aştept şi la o mică confuzie a gazonului cu podeaua unui ring sau cu un tatami dacă tot este şi Marius Niculae prin preajmă. Oricum spectacol va fi. Chiar şi fotbalistic.
Dintre celelalte jocuri ale etapei, meciuri de interes se mai dispută pe Valentin Stănescu unde Astra visează la o surpriză dacă vişinii de sub Grant sunt prea îngâmfaţi, la Urziceni unde nu o cred capabilă pe Unirea la o victorie în faţa Mediaşului, la Galaţi unde Bistriţa va transpira din greu încercând să decălească Oţelul, la Târgu Mureş unde Sabău vrea să-i confirme Iancului de Timişoara că este cel mai bun antrenor român care antrenează în prima noastră ligă şi la Vaslui unde se dispută meciul pe care, la începutul campionatului, l-aş fi crezut derbiul de facto al etapei: Vaslui - CFR.
Partide de interes local sunt cele de sub Tâmpa (vine Craiova) şi din cetatea Albei ("U" - Brăneşti).
Pentru a treia oară în acest campionat avem un derbi al codaşelor, al echipelor clasate pe ultimele două locuri (Tg Jiu şi Sportul). Eu tot mai cred că "Gaşca nebună" se mai poate salva de la retrogradare.
Pe marţi!

S'il vous plaît messieurs!

Cine-o fo la Paris? Este varianta oşenească a oltenescului "Cine fură la Paris?". Probabil că la aceasta s-a referit comentatorul TV la sfârşitul meciului de pe Stade de France. Nicidecum nu s-a făcut referire la verbul "a fura" pentru că, nu-i aşa(?), la Paris fură doar ţiganii! Cel puţin aşa ne-a lăsat să înţelegem toată presa franceză în ultimii ani de zile. Şi cine e prins, e expulzat. Pe portughez nu l-au expulzat. Ba l-au mai invitat şi la masă. A furat atât de precaut încât nici nu şi-au dat seama francezii. L'Equipe n-a tipărit un cuvinţel despre un offside care să fi fost. Nicidecum că acesta s-a întâmplat tocmai la primul gol înscris de ei.
Asta nu înseamnă că am fi meritat să câştigăm. Nici măcar un egal nu ar fi reprezentat un scor just dacă ţinem cont că în prima repriză nu am stat în ghete, tonul fiind dat tocmai de inhibatul Zicu, iar în a doua, doar ne-am apropiat de jocul franţujilor, nu l-am şi egalat. Doar faptul că belaruşii au jucat mai prost decât noi şi au plecat cu trei puncte din Paris ar putea reprezenta o frustrare.
Ne-a rămas să socotim că dacă ne-am fi câştigat toate punctele cu Albania şi Bielorusia am fi avut tot atâtea puncte câte are Franţa şi cu două puncte mai mult decât ocupanta locului trei, Bosnia. În rest:

Frunze-n buze,

Lapte-n ţâţe,

Drob de sare

În spinare,

Mălăieş

În călcăieş

Smoc de flori

Pe subsuori.

Pe vineri!

Franca Franţă

Au trecut timpurile când românii erau împinşi prin băncile gimnaziului să considere francofonia drept o prelungire a latinităţii. Nici chiar latini nu prea se mai consideră că am fi. Doar pe culoarele academiei se mai susţine acest fapt. Prin aule se discută din ce în ce mai rar despre Romulus şi Remus.
Nici nu pot spune că ne-am depărtat intenţionat sau din nepăsare de francofonie. Mai mult accentele de mumă a pădurii venite dinspre Cizmă şi Hexagon ne-au făcut să măsurăm distanţa de la Bucureşti la Paris în ani lumină.
Vrând-nevrând va trebui să dăm piept cu naţionala cocoşului galic. Răzvan a încropit din materia primă grosolană din Liga I şi din cea semifinisată şi finisată din ligile EuroAsiei un lot de 23 de fotbalişti. Probabil că îşi mai rezervă un nume până la 24, limita maximă admisă de UEFA.
Dacă despre Tamaş, Raţ, Zicu, Chivu, Stancu, Niculae şi Marica nu sunt foarte multe controverse, nu acelaşi lucru se poate spune despre celelalte ghete şi tricouri al căror cantanoment tocmai a început. Printre numele grele care apar din ce în ce mai des atât la "da categoric" cât şi la "nu, expirat" se află cu precădere Lobonţ şi Rădoi. În privinţa portarului părerea mea este că după atâta cărat plase cu mingi prin Roma secolului al XXI-lea, ar fi timpul ca Pisica să toarcă mai departe pe cuptoriu. Despre "arab" nu pot spune foarte multe pentru că nu l-am văzut jucând, iar în presa românească nu putem avea încredere atunci când este vorba despre românism în comparaţie cu restul lumii. Exemplul cel mai clar este comentariul TV şi reacţia din presa de a doua zi referitoare la arbitrajul jocului Steaua - Napoli.
Pantilimon, Săpunaru, Constantin, Maftei, Radu, Neşu şi Roman nu au foarte mulţi contestatari, aşa că au toate premisele de a dovedi pe Stade de France, dacă vor călca pe gazon, că-şi merită locul în echipă. Cooptări îndoielnice ar fi prezenţa jucătorilor Tătăruşanu, Cociş, Lazăr şi Bilaşco.
Neaveniţi ar fi Apostol şi Deac, iar afurisenia din mintea lui Răzvan se numeşte Florescu.
Pe vineri!