Cimilituri

1. Cine-n top s-a căţărat
Pe pariuri îngălat?
Iară Stanu' cel Păţitu'
Devenitu cel peţitu'.

2. Cine-i fur, neam de apaş?
Când te pune pe făraş
Duce actele pe tas
De la Naşu' pân la TAS.

3. Cine-a luat litera ROAF
De-o ajuns cu mult perdaf
Pe drumul de costişă
Cu fluierul pe nişă?

4. Cine-s buni de n-au cătare,
De trei ani stau în hotare
Şi viseaz-o Europă
Pe o curbă politropă?

5. Cin' se crede picador
Incolor şi inodor?
Vara i se pare-ngustă
Iarna largă ca o pustă!

6. Cine latr-a disperare
Că de loc putinţă n-are
Imnul Ligii să-l asculte
Fără învârteli oculte?

7. Cine-o uneltit murdar
Cu gest larg de păcurar,
Ca să-şi dăinuie un castru
Adăpost pentru un astru?

8. Cine-au cârdăşit în pace
Titlul ca să ni-l împace
Smălţuiţi prin fraude
"Magna cum laudae!"?

Taina tainului

Nu, nu vreau să vă spun despre faptul că Schengen este doar o mică localitate pe râul Mosel, în sud-estul Luxemburgului, la graniţa cu Germania şi Franţa. Nici nu vreau să vă aduc aminte că Băsescu le-a tăiat maul tocmai acestor vecini la-mpărţeala hatârurilor. Asta ştim deja. Ştim şi că riveranii s-au dus ad-hoc cu jalba-n proţap la divanul Europei. Om trăi ş-om vedea ce cusururi s-or scurge.
Nu mă refeream nici la spovedania mirenilor cu gândul la bucate şi nici la sfinţenia patrafirului pe burta păcătosului. M-aş fi referit la acea taină a Crăciunului despre care cuvintele nu au rost. Nu au rost nici dacă sunt ornamental dăltuite în trupul limbii ce-o grăim şi nici ca simple serbede pe lama timpului. Aşa că...
Mi-a rămas să vă capacitez doar spre porţiile de recunoştinţă către cei care prin sport ne-au învăţat să fim mai buni, să ne dorim mai bine şi să ajungem mai departe. De aici au pornit atât legile concurenţei cât şi cele ale autodefinirii. Aşa ne-am cunoscut sterilitatea şi am stârnit creativitatea. Poate că "cel, cea, cei, cele mai..." nu este modul ideal de aţi făuri viitorul, dar este un modus vivendi al aducerii aminte.
Retrăim victoriile, dar uităm de înfrângeri şi asta nu e bine. Parafând o lege a firii am putea spune că înfrângerile dacă nu te doboară te fac mai puternic. Depinde de care parte a clopotului lui Gauss adaptat la linia vieţii te afli. La toţi ne place să credem că suntem pe panta ascendentă a acestuia şi la toţi ne place să sperăm că panta descendentă va fi cât mai lină.
Ninge! Ninge politic, ninge economic, ninge social. E criză! E criză deasă, e criză rece, e criză viscolită. Sportul tot sport este. Sport... şi nu numai!

Plebiscit

Pe timpul olimpiadelor elene plebiscitul era legea plebei. Astăzi plebiscitul este doar o consultare a populaţiei. Nu că m-ar interesa pe mine câte camere are parlamentul. Nici nuca nu m-a întrebat câte camere să aibă. Dar dacă voia gloatei e una, de ce fruncea voieşte altminteri. Până la urmă mă întreb şi eu ca şi Tolo: "De ce pe 2?". Cum să te întristezi la nivel naţional pe programul doi? Este oare insuportabilă bucuria pentru întreg poporul şi a trebuit dijmuită? TVR.
Tristeţe. Bucurie. Nici nu ştii cum s-o denumeşti. Spunea cineva că este mai mare bucuria să câştigi o finală mică decât tristeţea de a pierde o semifinală. Haida de! În matematică s-ar traduce asta prin "doi e mai mare ca trei". Doar la cei care şi-au pierdut simţul măsurii. Mai adevăr grăita Romulus ce a tras concluzia "E bronz, e bronz" şi-a ridicat din umeri. Să le întrebăm pe suedeze? Plăcerea handbalului a triumfat zilele acestea. Plăcerea sportului în general. Faptul că ne-am ales cu un set de medalii de culoarea aramei nu este decât o răsplată. O răsplată a muncii, a jocului şi a hazardului.
Talida. Îmi zgândăresc memoria să găsesc etimologia acestui nume. Nu găsesc nimic. Dar ce mult îmi place. Talida. Ce româneşte sună! Talida. Parcă-i şoptim printre silabe Sarmizegetusa, Codrii Cosminului, Rovine, Guruslău şi Mărăşeşti la un loc. Ne facem că uităm de romani, ţinutul leşesc, Stanbul, austroungari sau SS. Dar să nu uităm că şi ei ne-au format ca neam. Într-o mică sau mai mare măsură.
Ce ne facem cu ţiganii domne'? Ce ne facem cu Ion Voicu sau cu Budai Deleanu, cu Ilie Năstase sau cu Lăcătuş. Cum să-i ascultăm pe Phoenix? Dar dacă ne aducem aminte de Cioabă şi ai lui...? Întrebări controversate. Şi medaliile sunt controversate.
E frig. Mie-mi place frigul. Mai mult decât căldura. Vara prefer răcoarea munţilor în faţa nisipurilor împestriţate cu trupuri dezghiocate. Iarna preferam muşcătura gerului pe pârtie decât caloriferul comod din odaie. Uite că a venit iarăşi gerul. Dacă lemnele nu le mai pot folosi drept tălpici mă gândesc să-i fac o vizită lui Moş Crăciun. Altădată. Anul acesta e prea scump. Hai să-i ţinem pumnii lui Tofalvi. Tot ea a rămas portdrapelul nostru în sporturile de iarnă. Deocamdată anul acesta nu a obţinut decât un loc 14. Abia suntem la început.

Fără perdea

Mi-am schimbat perdelele. Nu astăzi. În lenea mea ancestrală am lăsat natura să le schimbe. Se întâmplă cam de 20 de ori în cinci ani. Nici nu contează dacă sunt bisecţi sau nu. Sau la interval de 15 ani? Nu-mi dau seama.
Primele perdele pe care le-am avut aveau ceva crud în ele. Alb-albastre în camera mea, verzui străvezii la baie şi galben ghiocel în bucătătrie. Ceva reavăn, imatur. Mă trezeau dimineaţa cu frivolitatea lor şi-mi stârneau şăgălnicia. Priveam chipul înţelegător de deasupra mea şi-mi dădeam seama că sub zâmbetul nedisimulat exista totuşi o tristeţe. Bucuria eram numai eu. Tristeţea eram eu şi ce se întâmpla din cauza şi datorită mie. Ceaiul cald şi suta de grame de parizer tocmai cumpărată de la alimentară şi pusă peste felia de pâine cu unt de masă, reprezentau rezerva de energie pentru prima parte a zilei. Erau suficiente. Mă mai adăpam cu nesaţ de la spusele învăţătoarei şi scrisele din cărţi. Astea erau insuficiente, dar nu aveam de unde să ştiu.
Mai târziu perdelele mele aveau contur. Albastru puber în camera de cămin, verde laur pe plaiuri şi roz bonton în gânduri. Nu-mi spuneţi că nu aveau consistenţă că nu-i aşa. Eram plin, curios şi năvalnic. Tulburat că nu eram primit în cercul celor cu prejudecăţi, mă desfătam în priorităţile mele: logica, sportul şi natura. Matematica a fost primul pas spre logică, fotbalul spre sport şi munţii spre natură. La început ştrengăreau slobode una de alta precum cosiţele prinse-n cozi cu frunze de ienupăr pe capul iubitelor. Apoi...
...am împletit perdelele din in şi cânepă prin tehnici noi, cu dare şi stare. Le tiveam cu fermitate şi supleţe, le spălam în marea cea albastră în dimineţi târzii şi le uscam la feonul Alpilor pe-nserat. Maroul ajur îmi definea acoperişul, gardul avea înălţimea ajunsurilor mele şi culoarea putinţei, iar orizonturile erau hăt în zări.
De curând pârgul a dat în perdelele mele. Şi macul de foc şi gutuia din fereastră mă hodinesc la fel. Si mă-mboldesc. De perja din fundul curţii am uitat. Am uitat şi de gunoiul de sub preş. Zdrobesc dintr-o privire minciuna şi hoţia. Scanez şi spăl cugetul în fiecare dimineaţă. Apa e sănătoasă. E calea ce-o urmăm de la izbuc pân' la Sulina. Am ajuns să mănânc ce n-au visat strămoşii şi nu gândesc contemporanii: mămăligă cu măsline.
Despre perdelele albe nu am ce să vă povestesc. Nu le-am pus încă. Cică atunci nu există trecut, nu există viitor, iar prezentul este incert. Eu nu cred. Am vrut să o întreb pe mama dar n-am apucat în viaţa asta. Mi-am pregătit o pipă. Dacă o fi bună la ceva... Şi genunchii. Să-mi ţin nepoţii. Acu o să apară de după colţ...

Preget

Ce uşor poţi strecura îndoiala în sufletul omului. Citeam zillele trecute comentariile scrise pe un text al lui Ioaniţoaia despre situaţia (cazul Contra/Iancu) de la Timişoara. Unul dintre comentarii m-a frapat. În afară de faptul că era echilibrat, fără patimă şi cu acoperire în plan logic, Martin Dincă (probabil că aşa îl cheamă pe autor) mi-a lăsat impresia că vorbeşte de undeva din interiorul sistemului. Nu neaparat implicat în Poli Timişoara, dar bine înfipt în organigrama fotbalului românesc. În cele câteva fraze aruncate pe coala electronică se observă distanţa infimă dintre "pariurile" lui şi realitate. Finalul intervenţiei sale m-a cam dat peste cap. Îl redau mai jos în "mot pour mot": <<“Pun pariu “ca cei mai mari pariori la negru sunt Gheara , clanul Becali+Borcea ,Mititelu ,Piturca ,Netoiu , MM , Stan ,Copos ,Sumudica , Prunea , Mitica si cateva zeci de “jucatori -iubitori de fotbal “negru ” . Nu direct ,normal…Adica exact oamenii care ar trebui sa ne scuteasca de ideile si fetele lor pe la tv .>>
Lăsând la o parte că nu este un expert în ale scrisului, Martin mi-a inoculat destul de adânc în cerebel sentimentul unui ideal pierdut. Una este ca pe ici pe colo să mai apară câte un meci "la înţelegere", să mai apară câte o "cooperativă" care dă indicaţii la câte un meci şi alta este să ni se confişte în totalitate fotbalul.
Nu numai fotbalul a fugit din calea spectacolului magiei şi a întâmplării. Aproape în toate sporturile s-a infiltrat nevoia de a paria. De aici şi până la apariţia celui care taie pariurile, bea adălmaşul şi arbitrează disputa nesportivă n-a fost decăt un pas. Un alt pas a fost ca acesta să trăiască din adălmaşuri. A apărut chiria pe pariu. Chirii dezechilibrate, chirii pe şanse, amiciţii între combatanţi, cumpărări de combatanţi, medicamente, şantaje, anabolizante, trucaje, casierii, focuri de armă, răniţi, morţi... până la frică. Frica celor rămaşi în viaţă.
Acesta va fi probabil sfârşitul sportului. Oare cât mai este până atunci? Să discutăm cu Harap Alb, Mihai Viteazul, da Vinci, Mozart, Brâncuşi, Bruce Willis, Barack Obama şi bunul Dumnezeu să ne scape de această pacoste.
Oare pe Obama nu o casă de pariuri l-a făcut cel mai puternic om al planetei...? De la Obama până la Osama nu-i decât o literă. Se cheamă metagramă.

Catahreză

Nu înţeleg de ce nu mă înţelegeţi că vă înţeleg că mă-nţelegeţi, dar vă-nţeleg că mă-nţelegeţi când nu vă înţeleg de ce nu mă înţelegeţi. Mă înţelegeţi?
Ce ţi-e şi cu înţelesurile astea? Mai ieri îi sărea lumea în cap lui Şumudică pentru că a folosit forţat termenul "fortuit". Întâmplător mai alaltăieri nici ei nu ştiau sensul corect al cuvântului. Noroc cu reclama pentru nu ştiu care cognac care i-a dumirit. Pe mine cuvintele încrucişate m-au salvat de la o asemenea catahreză cu ani în urmă. Piaţa de vechituri din cotloanele minţii mele v-ar putea plictisi cu alte şi alte forme de înţelesuri transferate, dar nu cred că au foarte mare legătură cu fenomenul sportiv.
Ce-aţi zice să disecăm termenul suporter? Oare nu vine de la a suporta? Cine să suporte? Noi care trebuie să ascultăm o sumedenie de injurii şi necuvinte din partea turmelor de.. (era să spun suporteri)? Ei care găsesc cu cale că refularea de la meciuri nu mai constă doar în mâncatul de seminţe şi stuchitul cojilor pe gulerul celui din faţă? Telespectatorii care dau sonorul mai încet atunci când portarul oaspeţilor trebuie să degajeze o minge de la 6 m? Eu credeam că suporterul trebuie să suporte doar nerealizările echipei favorite. Să o încurajeze. Să treacă peste ele. Să viseze că mâine va fi mai bine şi să se bucure din '67 şi până în '99 o singură dată. Cârcotaşii o să-mi spună că Rapidul a luat campionatul şi în 2003. Toate regulile au şi excepţii.
Aşadar avem vacanţă. O vacanţă care mă face să slalomez printre clasamente. Părerea mea este că Brăneştiul nu este destul de jos şi că Năvodariul şi Chiajna sunt prea sus. Asta e! De când tot scriu despre ruralizarea fotbalului prietenul meu, Alin Buzărin, nici nu mai îmi răspunde la telefon. Voi suporta asta. Ceea ce nu voi suporta este gândul că iar vom avea meciuri de prim rang, uneori jucate nu numai îndârjit, ci chiar frumos, spectacular, în faţa unor gradene cu maxim 2-3000 de spectatori. Titlul câştigat de Urziceni acum un an este o înfrângere a fotbalului românesc. Mă înţelegeţi?
Cât urăsc întrebarea asta, mă-nţelegi!?

Celebritate cu celeritate

Pasiunea de a mă juca cu cuvintele, de a modela literele pe sensuri şi contrasensuri am părăsit-o în urmă cu un deceniu şi ceva. Din când în când, spre aducere aminte, mai trântesc câte un calambur în ton cu ideile de moment sau cu cele rumegate la foc albastru, de cămin. Rebusul mi-a ocupat o bună parte din trai. Eram în clasa a patra când prietenul naşei mele, Mitică, mi-a hrănit poftele de a afla, de a mă descurca în situaţii limită şi de a-mi putea folosi logica sub formă de armă de apărare. Pentru început m-a învăţat să citesc Mersul Trenurilor, apoi mi-a pus primul roman în mână (Cei trei muşchetari - vol II) şi după ce l-am devorat mi-a explicat tainele cuvintelor încrucişate. Mi-a trimis, nu mult după ce a plecat în Italia, prin '68, o vedere cu AS Roma. Cu Mitică m-am întâlnit în urmă cu vreo trei ani, undeva la vreo 60 de km în sudul Romei. Nu-l mai văzusem de aproape patruzeci de ani... Tocmai l-am sunat. Are 86 de ani şi 20 de ore pe zi trăieşte cu oxigen lichid...
Titlul. Să revenim la titlu. De ce atâta grabă? De ce atâta grabă să devii celebru? De ce atâta grabă să devii celebru cât eşti în viaţă? Cu celeritate astăzi totul se schimbă. Răsalaltăieri ajungeai celebru mult după ce vrăbiuţele îţi ciripeau pe salcia de la căpătâi. Alaltăieri, abia după ce îţi dedicai o jumătate de secol din viaţa ta unui domeniu (în special artă) reuşeai să ţi se pronunţe numele de oameni pe care nu-i cunoşteai. Ieri, sportul şi politica te aduceau pe prima pagină a ziarelor de îndată ce făceai o faptă bună. Astăzi mai repede faptele de care ar trebui să-ţi fie ruşine sunt cele care te postează pe sticla electrocasnicului din sufragerie (la români şi din dormitor). Mâine lista bravadelor tale de tot felul se va deschide din pubertate, concomitent cu fapta. Poimâine nu vei apuca să gândeşti că vei avea transpusă realizarea gândului tău într-o hologramă. Răspoimâine nu va mai trebui să te naşti ca să exişti!
Dacă tot am enumerat zilele săptămânii fără a le pronunţa efectiv hai să vedem ce ne aşteaptă în prima etapă a returului:
- derbiul etapei se va desfăşura implacabil la Vaslui unde vine Rapidul, adică celebritatea lui Porumboiu cu celeritatea Rapidului dacă mi se permite pleonasmul.
- în Gloria Bistriţei mânia lui Manea va-ncontra pe Contra;
- în Groapă, Selymes va verifica dinamica astrală pusă la punct de Andone;
- în Gruia doljenii şi clujenii fără jenă vor cârti despre Cârţu;
- în Ghencea şi militarii şi studenţii vor să arunce şepcile (unii la gunoi, alţii în slăvi);
- în Galaţi gaşca nebună vrea să recreioneze diagrama fier-carbon;
- în Gaz Metan îşi pun nădejdea toţi sibienii ca să stăvilească dorul de transhumanţă al SRI-ului;
- meciurile al căror interes este doar local se întâmplă la Braşov şi Urziceni unde târgoveţii de pe Mureş şi Jiu vin să inunde vadurile otrăvite ale Timişului şi Ialomiţei.