Pană de despicat

    Mă consider liberal. Nu democrat liberal sau naţionalist liberal ci pur şi simplu liberal fără conotaţii politice. Aş fi spus libertin dacă nu aş simţii nuanţe frivole în acest cuvânt. Ce păcat că un cuvânt aşa frumos, liberal, a fost confiscat aproape în totalitate de politică. Măcar de ar fi o politică mai curată, dar este una murdară, parşivă şi de cele mai multe ori cu obiective fixe, ţintite pe interesele unui individ. Aşa-i şi la nivel mondial, aşa-i şi la cel european, aşa-i şi la nivel naţional şi aşa-i şi la micronivelele acestea de care ne lovim la fiecare "urnă". Recitesc şi-mi dau seama că am vrut să abordez un subiect şi a ieşit altceva...

    Unii din conjudeţenii mei au aflat deja că undeva, într-un liceu de pe acest tărâm, într-un nevinovat concurs de cel(a) mai frumos(oasă) proaspăt(ă) liceean(ă) s-au produs scene care mi-e greu să le descriu fără să nu am sentimente de oripilare. Vorbim despre nişte copii(le) de 14 - 15 ani care au fost puşi(se) în situaţii îngrozitoare de nişte oameni (mai) mari. Atât de mari încât ocupă fotoliile celor care ar trebui să ne armonizeze viaţa de zi cu zi. Pe unii i-am votat şi eu... Dar dacă nu votam era mai bine? Nu! Pentru că atunci se aleg doar ei între ei şi e mai rău. De-am putea schimba ceva... Simt eu că în viitorul mai puţin îndepărtat s-ar putea produce ceva. Nu ştiu ce.

   Pentru început doresc să aflu cât mai multe adevăruri despre cazul descris mai sus. Ştiu sigur că este ceva real în cele scrise, dar nu am toate amănuntele. Aş fi foarte mulţumit dacă ne veţi contacta toţi cei care aţi luat parte la un asemenea eveniment care va produs nu numai groază sau frică ci şi îngrijorare, cei care nu spun doar "Doamne! Unde am ajuns..." ci care gândesc "Doamne! Spre ce ne îndreptăm..." şi au curajul să zică "Stop! De acum viitorul ni-l facem noi!".

   Aşa că: simpli participanţi, concurenţi, profesori, rude, dar mai ales părinţi! Important este nu care copil(ă) a fost pe scenă, ci care adult a pus aşa ceva la cale şi cine sunt cei prezenţi care au acceptat să se întâmple aşa ceva dându-şi girul lor asupra evenimentului aflat sub semnul oprobriului.

Cârlig de macara

  În urmă cu vreo 7-8 ani eram la gala sportului românesc (sau aşa ceva) la Intercontinental. Erau de faţă elita sportului românesc de atunci şi de dinainte în frunte cu Ilie Năstase (lipseau Hagi şi Nadia). Dintre "actuali" erau vreo zece campioni olimpici (actuali sau foşti din gimnastică, canotaj, caiac - canoe, atletism, scrimă...), Mutu, Mihai Leu... La masa centrală erau doar laureaţii acelui an. Alături era masa "foştilor" cu Năstase şi Patzaichin în prim plan. Ţopescu pendula printre mese. Camere de luat vederi  şi reporteri răspândiţi peste tot.
   Apare latifundiarul cam la o oră după începerea festivităţii. Nebunie!! Reporteriţe cu picioarele în sus, cabluri care ştrangulau somităţi ale sportului, camere care izbeau coafuri şi ziduri deopotrivă... ce mai... isterie totală. În nimicnicia lui protipendistul a încercat să se aşeze la masa centrală. Spre surprinderea lui a fost refuzat. S-a îndreptat spre masa lui Năstase. Spre surprinderea mea a fost acceptat. Patzaichin s-a ridicat şi s-a dus la altă masă unde se afla Iolanda Balaş în ciuda tuturor reflectoarelor ce creau un halou la masa lăsată în urmă.
   După circa o repriză de fotbal personajul devenit central în opinia pseudoziariştilor s-a plictisit şi pe nepusă masă s-a ridicat şi a plecat. Iar camere, iar cabluri, iar coafuri distruse, iar glasuri piţigăiat-isterice, iar hărmălaie... În fine. Mi-am promis să nu mă mai întâlnesc cu astfel de situaţii. Până acum am reuşit.
 

Piuneze

Puteai să mă pici cu ceară şi tot aş fi crezut că acul acela mic cu capul plat folosit nu cum credeau unii la aşezarea lui cu vârful în sus pe scaunul din faţa catedrei, ci la "tatuarea" pe centura lată cu care se îmbrăcinau evazaţii, se pronunţă literar piuneză şi nu pioneză. Ce să-i faci? Omul cât trăieşte învaţă. De la origini şi până azi. De fapt tot originea este vinovată şi pentru pronunţia corectă a cuvântului buclucaş. Cică vine de la francezul "punaise"... E! La modă-s englezismele astăzi... Cine îşi mai aduce aminte că am fost învăţaţi prin generală că suntem latini, mai nou francofoni...
Tot aşa n-aş fi crezut la începutul acestui an că în etapa a douăzeci şi patra derbiul etapei nu va fi în Giuleşti ci la Vaslui. Tot ocupantele locurilor trei şi unu ar fi trebuit să fie dacă rezultatele din ultimele cinci etape ar fi fost normale. Ce mai tura-vura, dacă întâlnirea dintre Vaslui şi CFR se termină egal se bucură atât dinamoviştii cât şi rapidiştii, dar şi steliştii, dacă bat gazdele doar dinamoviştii ar avea motive de satisfacţie. Şi asta doar cu condiţia ca în prealabil să-şi fi adjudecat toate punctele sub podul Grant. Dacă e să fie egal să fie, dar cu multe goluri şi după un joc spectaculos.
În Potcoavă (revin la această denumire pentru că o peluză este inutilizabilă) doleanţele sunt cumva pe dos. Toată lumea vrea egal mai puţin susţinătorii celor două combatante. Aceştia tânjesc după dulceaţa tuturor vişinelor, respectiv cireşelor, puse în coşuleţ.
Nu lipsită de importanţă este şi partida de la Târgu Jiu, dar tactica subversivă şi total antisportivă a tandemului MM - latifundiarul distruge orice competiţie prin peroraţii de genul "Grigoraş vine la Steaua". Mă dezgustă... Păcat! Aş fi vrut să povestesc mai multe despre partida aceasta.
Oţelul a făcut un 3-0 pe o partidă la care scorul cel mai probabil ar fi fost de 2-0, dar gazdele au jucat oleacă mai bine, iar sibienii o ţâră mai prost faţă de aşteptări şi uite aşa au ajuns la un scor de neprezentare. Cam acelaşi lucru se aşteaptă şi de la "U" şi Gaz Metan în disputele de pe teren propriu cu Târgu Mureş şi Astra, chiar dacă acestea au o nouă bancă tehnică (mai proaspătă cea ploieşteană şi cu foarte bune rezultate cea târgmureşeană).
Prin zona friguroasă a clasamentului se aşteaptă dispute strânse şi acerbe pentru puncte mai mult la Chiajna şi Petrolul unde Ceahlăul şi Braşovul nu vor să plece cu tolba goală. Cea mai uşoară misiune se pare că o are Sportul Studenţesc, dar dacă ne luăm după renume, "gaşca nebună" ar putea să se împotmolească în smârcurile Mioveniului.

Revoluţia dimineaţă

   Dimineaţă de Crăciun. Un IMS colbuit în plin decembre scrâşneşte şi frânează brusc în rondoul din faţa Primăriei din Tăşnad. Un tânar pe jumătate speriat şi pe jumătate exultat strigă în timp ce coboară din maşină:
   - Sunt terorişti în pădurea dinspre Marghita! Se aud focuri de armă!
Vestea face linişte prin preajmă. La etaj se deschide un geam şi se aude o comandă scurtă:
   - Hai sus!
   Nu prea închisesem ochii în noaptea aceea pentru că se auzise că teroriştii au de gând să otrăvească puţurile de apă şi împreună cu vreo 6-7 foşti elevi de-ai mei şi cu vreo 2-3 actuali elevi (clasa a XII-a de liceu) am făcut pază la puţurile din jurul ştrandului. Se speriaseră toţi teroriştii din lume de noi şi ne-au lăsat în pace. Obosit tot eram. Era felul acela de oboseală asumată care te face parcă mai atent la ceea ce se petrece în jur. Ştiam că nu am fost ales în Comitetul de Salvare, sau cum s-o fi numit, dar tot vroiam să aflu ce s-a întâmplat şi m-am strecurat şi eu pe treptele Primăriei printre cei cu brasardă. Pe lângă mine trece un înflăcărat strigând în gura mare:
   - L-au prins pe Costel Nicu!
   - Pe cine?
   - Pe Costel... Nicu - răspunde mai nesigur revoluţionarul.
   - Aha! - dă din cap a pricepere cel cu "de ce?"-ul.
   Îmi zboară gândul spre minerii din Valea Jiului. Parcă Postelnicu i-a stârpit. Şi povestea cu "autobuzul"...
   Între timp s-a hotărât: două camioane de revoluţionari înarmaţi se vor deplasa în pădurea de după Cehal să lichideze cuibul de terorişti probabil paraşutat peste noapte (nu se ştia sigur dacă erau ruşi sau arabi). Disciplinat am primit şi eu o armă şi un încărcător plin. Nici măcar n-am fost întrebat dacă am făcut armata. Vreo patruzeci de înarmaţi am luat loc pe băncuţele laterale a două camioane cazone fără prelată. În jurul lor mişunau o grămadă de brasarde şi un ofiţer de armată în civil. Îl ştiam. Era din Sărăuad. Mai venea pe la un fotbal şi mai beam câte o bere.
   Plecăm. Mă uit la feţele celor cu AK-ul în braţe şi citeam crispare, interes şi curiozitate. Arunc o poantă să mai destind atmosfera. Câteva chipuri se schimonosesc a zâmbet, o tuse în lateral şi un hohot cam piţigăiat tocmai de lângă benă. Strig la şofer, opresc maşina şi-l dau jos pe puştiul cu hohotul (bineînţeles, fără armă). Era dintr-a X B. Îi studiez şi pe ceilalţi mai atent şi mai găsesc unul dintr-a doişpea. Nu vrea să coboare. Îmi arată buletinul. Celălalt camion dispăruse din peisaj precum au dispărut ofiţerul şi oamenii cu brasarde. Aveau de pus ţara la cale. Iar plecăm.
   Vremea frumoasă de toamnă târzie mă duce cu gândul la studenţie. Câte zile din astea nu am răspândit pe tarlalele patriei. Ba la cartofi în ţara Bârsei, ba la porumb în Ţara Făgăraşului sau mai târziu la merele Cehăluţului, de data asta cu nuiaua de supraveghetor. Undeva pe fundal un "am ajuns" urmat de zgomotul acela ciudat înfundat când se lovesc paturile de armă de oblonul camionului. Parcă mai ieri îl auzeam în fiecare zi şi-l retrăiam în fiecare noapte.
   Cei doi şoferi ne întind pe un aliniament la marginea şoselei cu faţa spre pădure, ne comandă să băgăm glonţ pe ţeavă, chestie mai dificilă pentru unii care au atins pentru prima oară un cartuş, şi ne trimit către terorişti. Mă dau mai pe lângă majorul de-a doişpea să nu facă vreo prostie şi pornim la vale, prin pădure, la cinci-şase metri unul de altul, un cordon liniar de vreo două sute de metri. Obişnuit cu pădurea de prin miile de raiduri pe cărările Carpaţilor, am reuşit prin semne să păstrez acel aliniament circa vreo trei-patru sute de metri în interiorul pădurii, dar diferenţa de altitudine aleatoare m-a făcut să-mi dau seama că nu prea am să mai reuşesc mult timp acest lucru. Deodată, vecinul din stânga, un coleg de la FPSUIC, strungar azi, ieri ţapinar (un accident la picior la îndepărtat de pădure) îmi face semn din cap spre înainte.
   Văd o alură cum încearcă să se ascundă după copaci şi aproape simultan pe elevul din dreapta cu arma pregătită să ţintească. Aţât mai trebuia. Să se slobozească vreun glonţ c-apăi nu mulţi mai scăpam vii de acolo. Ne-am fi împuşcat unul pe altul fără să ne dăm seama. Îl opresc pe puşti prin nu ştiu ce forţe oculte şi mă trezesc spunând cu cea mai banală voce pe care mi-am auzit-o vreodată.
   - Ioane, vezi că vin până la tine.
   Parcă se aude un "bine", parcă nu... Azi nu cred că aş mai fi în stare să fac aşa ceva. Las flinta printre cioate pe pământul destul de tare şi mă îndrept cu pas lejer (habar nu am de unde am avut atâta stăpânire de sine pentru că în realiatate tremuram ca ciuta neştiind dacă să mă tem de cel din faţă sau de cei din spate; de fapt ce vă spun eu aici este din ce mi-au povestit alţii după aceea pentru că în amintirile mele parcă nu e chiar aşa). Omul avea o puşcă şi de sub haină îi atârnau nişte labe de iepure.
   Din două-trei cuvinte l-am făcut să înţeleagă că dacă nu-mi dă arma amândoi suntem morţi. Mai apoi câţiva au vrut să-l batem, alţii să-l împuşcăm că-i terorist deghizat... În fine, unul din şoferi (rămăseseră amândoi în tot acest timp la maşini) scoate o pereche de cătuşe şi-l urcă pe "terorist" într-o Dacie ce apăruse ca din senin pe marginea drumului. Când trec pe lângă portiera maşinii îmi spune cu un glas ciudat:
   - Mă cheamă Liviu!
   În drum spre casă mă gândeam că până la crâşmă nu mă opresc. Să beau ceva să-mi treacă tremuratul. Când să cobor din camion observ cu surprindere că Primăria noastră era pichetată. Nici nu s-a instalat bine FSN-ul în fosta clădire a Primăriei (astăzi dispărută din peisaj) că a şi început să fie contestat. Un grup de vreo opt-nouă copii între patru şi şase ani, conduşi de unul de şapte ani, mărşăluiau prin jurul Primăriei sub o pancartă pe care scria cam stângaci "Pace!" şi strigau cât puteau de tare:
   -Vrem locuri de joacă pentru copii! Nu parcare pentru maşini!
   Mi-a trecut şi oboseala, şi tremuratul, şi pofta de bere, şi cheful de revoluţie. I-am luat pe primul, pe al treilea şi pe al şaselea dintre ei cu mine şi am mers să vedem ce ne-a făcut Adriana de mâncare.
   A doua zi dimineaţă am auzit că Ceauşescu a fost împuşcat. Simţeam că trebuie să fac ceva ce n-am mai făcut niciodată... Mi-am ras mustaţa.

11 metri cu orice preţ

Încă îi mai aud fluierul lui Balaj în urechi, încă un arbitraj care mi se pare corect, omenesc, fără greşeli intenţionate şi care nici într-un caz nu şi-a pus amprenta pe rezultatul final. Sunt câţiva oameni care escaladează intenţionat campania împotriva arbitrajului românesc. O fac total împotriva fotbalului românesc. Vă garantez că este mult mai uşor pentru unele echipe (Steaua, CFR, Vaslui, Dinamo şi chiar Rapid, echipe în relaţie bună cu "impresari" în domeniu) să măsluiască arbitri străini decât pe cei autohtoni. Am spus şi repet: nu există nici un arbitru pe lumea aceasta care să fi arbitrat vreun meci fără greşeală. Văd cam treizeci-treizeci şi cinci de meciuri în fiecare săptămână de toate nivelurile şi din toate ţările (mă ajută mult şi televizorul în ultimul timp) şi vă spun că arbitrajul românesc este din ce în ce mai bun. O deformaţie căpătată în timp (şapte ani de fotbal, douăzeci şi unu de ani de arbitraj, vreo trei ani de observator, vreo 7-8 generaţii de arbitri pe care i-am şcolit, vreo trei ani de redactor sportiv şi pasiunea pentru acest domeniu) v-ar putea face să aveţi încredere în ce vă spun. Nu mai văd arbitri rău intenţionaţi (ultimul a fost în tur). Fiind rapidist nu comentez niciodată arbitrii care conduc Rapidul pentru că atunci, înălţimea mea de 166 de cm, văd tot felul de conspiraţii şi greşeli pe care, judecate la rece, le regret; dar sunt numai în mintea mea.
Derbiul etapei se joacă în Groapă. Două echipe rănite. Dinamo plângea miercuri şi râdea joi. Porumboiu râdea în gura mare miercuri şi-şi muşca buzele joi. Avantaj Dinamo de un punct. Acest punct are valoare doar dacă în această a douăzeci şi treia etapă "câinii" muşcă hulpav din vasluieni (în sensul sportiv, bineînţeles). Aş prefera un egal, dar trebuie să recunosc că aici este un meci de trei puncte, nu de două.
Aproape acelaşi interes pentru configuraţia finală a clasamentului suportă şi jocul de la Cluj. Vişiniii au semeţia primului loc, iar gălăţenii ar trebui să afişeze trufia celor ce transpiră în tricourile de campioni. Dacă Oţelul are moralul mai ridicat, CFR-ul are11 puncte mai mult în clasament. Dacă Dorinel va putea menţine ştacheta la fel de sus ca în ultimele trei meciuri (inclusiv cel de cupă) atunci doar "norocul proverbial" va determina cum se vor distribui punctele din acest joc. Dacă nu, cei din Gruia vor mai bifa un meci la reuşite.
Nu-mi place ultima declaraţie a lui Şumudică. Îmi miroase că vrea să scoată fum dintr-un foc care nu poate fi aprins. Sper să mă înşel. Unul din motivele, nu cel principal, pentru care Şumi a plecat de la Astra a fost jocul Rapid - Astra şi modul cum s-a manifestat el faţă de galeria giuleşteană. Trecutul meu stegaro-rapidist ar trebui să mă pună în dilemă, dar sângele tot vişiniu curge.
Urmează trei partide care nu le recomand pariorilor (o altă invenţie care distruge sportul; oh!, unde este bătrânul şi aproape inofensivul pronosport?). Gaz Metan la Steaua, "U" la Chiajna şi târgmureşenii la Astra se pot întoarce la fel de bine cu punct(e) sau cu multe goluri în tolbă.
Pandurii pleacă favoriţi la Mioveni (este min. 8 al jocului acum) şi Sportul la Sibiu, dar cum sunt unduiri atât în plan orizontal cât şi în plan vertical s-ar putea să nu se ştie. Cred totuşi că vor zâmbii Grigoraş şi Isăilă. Primul a avut prea multe grimase şi al doilea din nonşalanţă. La suferinţă se zbat Ceahlăul şi Petrolul pentru un loc sub peisajul selenar al primului eşalon al fotbalului românesc.
P.S. O primă fază discutabilă a apărut la Mioveni în min. 19. Vă rog să judecaţi această fază prin prisma refuzului atacantului gorjean Batin să sară peste picioarele portarului argeşean Corbea. I-ar fi rămas să prelungească acea minge spre plasă... 11m cu orice preţ. Chiar şi cu acela de a înscrie un gol de la 7-8m cu poarta goală.

Cine a tras în noi?

La sfârşitul acestei etape sper să aflăm cine a tras în noi. Pentru a avea un final de campionat disputat fără pete de ruşine trebuie aflat cu precizie cine a tras în noi. Cine a tras în noi rapidiştii, cine a tras în noi steliştii, cine a tras în noi dinamoviştii, cine a tras în noi ceferiştii şi aşa mai departe până aflăm cine a tras şi în lupul singuratic. Mai exact cine a tras în noi suporterii din Liga I? Nu mai vorbesc de cei ucişi prin Craiova, Timişoara, Arad, Iaşi, Constanţa şi chiar aici unde se agaţă harta, la Satu Mare. Nu zâmbiţi. Chiar vreau să se afle... Unii dintre noi chiar numai vrem să plătească vinovaţii. Vrem doar să plece... să plece... să plece...
Mai e un pic şi începe etapa a douăzeci şi doua. Derbiul etapei este mâine, la Galaţi unde gazdele în trend ascendent dau piept cu un Dinamo dacă nu debusolat, cel puţin fără matelot la proră. Probabil că Dorinel nu va dori să şteargă cu zoaie impresiile din articolul precedent şi va dezvolta iarăşi un joc frumos. Dinamo poate răspunde cu aceeaşi fisă sau cu fii-sa, manipularea. Sper în prima variantă. Să câştige cine este mai bun la ora meciului.
Un alt joc aşteptat cu foarte mult interes este cel din Regie, unde Sportul Studenţesc înfăşurată cu o aureolă cu accente boreale peste un trup mai mult scheletic îşi doreşte să îmbrobodească proaspăt suita în capul listei, cea care are cel mai mare număr de puncte acumulate în primele douăzeci şi una de etape, CFR Cluj. Să vedem dacă sunt de acord musafirii, aici incluzându-i şi pe arbitri.
Poate nu ar fi fost considerată chiar al treilea joc ca importanţă întâlnirea de sub Podul Grant, dacă nu s-ar fi întâmplat ceea ce s-a întâmplat după partida de la Chiajna. Toţi ochii (bine, aproape toţi...) vor fi îndreptaţi asupra modului în care au ştiut să gestioneze giuleştenii situaţia ivită. Cu inima de rapidist vă daţi seama ce-mi doresc, dar...
Jocurile 4, 5, şi 6 după subiectiva mea părere sunt cele de la Vaslui (cu Braşovul), Cluj ("U" - Astra) şi Târgu Mureş unde gazdele, în primele două cazuri, şi Steaua, în al treilea, pleacă mai mult sau mai puţin favorite. Om trăi ş-om vedea.
Pandurii şi Gaz Metan pleacă de departe favorite în întîlnirile cu Sibiul şi Mioveniul. Derbiul retrogradantelor se dispută în această etapă la Ploieşti unde petroliştii vor să verse un câmp de păcură în calea caleştii doamnei Chiajna, pardon, a doamnei Reghecampf.

...schimbă mâna.

Deunăzi scriam cam pătimaş despre antrenorul Dorinel Munteanu. Se vede treaba că va trebui să-mi schimb radical opinia despre actualul Dorinel Munteanu. Acel Dorinel Munteanu din perioada 2005-2008, când din postura de antrenor-jucător pe la CFR, Piteşti şi Vaslui a tras pentru Steaua (nu pentru Dinamo cum eronat am lăsat să se înţeleagă) cât a putut de mult, a dispărut după ce l-a cunoscut îndeaproape pe latifundiar (acesta şi-a ţinut până la urmă promisiunea de a-l aduce la Steaua dacă "merită").
Cele două jocuri conduse de Dorinel Munteanu, înfrângere cu Vasluiul în Cupa României şi victorie la Braşov în campionat, au arătat că ştie. Dorinel ştie. Are potenţial. După cum vedeţi nu vorbesc despre faptul că este antrenorul care a câştigat ultima ediţie de campionat. Nu-i recunosc aceste merite, dar laud treaba bine făcută chiar şi în cazul unei înfrângeri. La jocul din competiţia ko a întâlnit o echipă care la această oră nu prea are adversar în ţară. Trebuie să recunoşti bărbăteşte atunci când valoarea şi motivaţia adversarului te fac să părăseşti învins terenul de joc. La Braşov a câştigat frumos şi meritat.
În ceea ce priveşte povestea de amor (nu de dragoste) dintre mocăniţă şi novac s-a terminat nu prea elegant. Jiianul venit cu inima deschisă la five o'clock-ul de sâmbătă, şi-a etalat cămaşa de in topit dantelată cu modele brâncuşiene, dar buzele mocăniţei erau fardate cu ruj şi intenţiile cu mătrăgună. I-a servit o cafea în loc de ceai şi îndulcitor în log de esenţă. Cu un Robert Dumitru în rol de Balaj (ruj) şi cu un Cardoso (mătrăgună), aflat încă pe teren după ce s-a întâmplat cu Dinamo, haiducul nostru a plecat cu coada nefolosită între picioare. Nu mi-a plăcut chiar dacă sunt ardelean.
Normal că mă doare ce se întâmplă la Rapid. Atât de ce se petrece pe teren, cât şi de ce se petrece în vestiar, dar şi de cele ce se petrec în tribune. Nici la Dinamo nu funcţionează totul normal. Steaua surâde in crescendo, dar nu se ştie până când. Singura echipă cu adevărat solidă este cea a lui Porumboiu. Are mijlocul şi atacul cel mai bun al acestui campionat. Acolo sunt probleme doar în apărare, dar dacă primesc cinci goluri sunt în stare să dea şase, din care patru spectaculoase.
La subsol câteodată se joacă fotbal dar se pierd puncte în eter, alteori se lâncezeşte şi cea cu mai multă "trecere" strânge câte trei puncte odată. Sare din acest tipar Sportul cu siguranţă şi Chiajna cu sincope.

Mocăniţa şi novacul

Mai de către olatul moţilor, de care o desparte doar un hat, mocăniţa noastră şi-a tras straie de orăşancă de vreo câţiva ani încoace şi, oacheşă cum e, s-a încoronat de două ori ca principesă a fotbalalui nostru. Nu că nu i-ar sta bine dar ar mai vrea. Numai că novacul de dincolo de munţi, de pe Jii în jos, i-a picat cu tronc fata. Şi-o vrea despletită şi să-i împrăştie boabe în bătătură. Problema este că nu poate fi şi haiduc şi cu muiere la cingătoare aşa că s-o lăsa doar cu o seară de amor în Gruia. Vedem noi cine pe cine înfoacă.

După cum v-aţi dat seama şocul celui de-al douăzeci şi unulea hop al campionatului nostru de fotbal va avea loc la Cluj Napoca, dar nu pe Cluj Arena, cum i-ar fi plăcut lui Arpi. Dacă Grigoraş mai dă o lovitură nu-l mai scapă nimeni de un grand al campionatului. Cum la Steaua şi Vaslui nu vrea să ajungă, la Rapid miroase a stabilitate, la Dinamo dacă Ciobi ia titlul nu-i loc, tot la Cluj ajunge.
Astra se află de mai mult timp în pasă proastă. Dacă Steaua îşi revine din euforia întoarcerii pe propria arenă şi se comportă ca o echipă, nu ca nişte individualităţi, atunci vor avea meci uşor. Părerea mea este că cine dă primul gol câştigă. Este posibil să nu-l dea nimenea?
Revirimentul Sportului face din meciul din Groapă un meci de mare interes. Păcat că din cauza huliganilor vor fi din nou puţini spectatori în Ştefan cel Mare. Sunt atâţia dinamovişti care ar dori să vadă meciul pe viu... Aparent Ionel Daniel Dănciulescu şi Marius Constantin Niculae ar trebui să dea fiecare câte două goluri (pentru fiecare prenume câte unul), iar plasa lui Bălgrădean s-o adie doar vântul. Mai ştii...!
Jocurile de la Piatra Neamţ, Braşov şi Chiajna au în comun faptul că oaspeţii pleacă favoriţi, dar nu cred că Vasluiul, Galaţiul şi Rapidul vor duce toate cele 9 puncte către casă. Cel puţin una se împiedică. Oare care? Oarecare. Cei mai mulţi ar spune Oţelul, dar nu vă grăbiţi!
Două meciuri ale suferinţei (Petrolul - "U" şi Voinţa - Gaz Metan) şi unul al groazei (Mioveni - Tg. Mureş) completează desfăşurătorul acestei etape în care ne vom bucura/întrista de (ne)realizările echipei noastre favorite. Trebuie să învăţăm să nu ne mai întristăm/bucurăm de (ne)realizările echipelor concurente favoritelor noastre. Mai pe scurt: să iubim nu să urâm!

Confirmări!

Pentru a nu ne invineţii unghiile de la deştele mari ale membrelor lungi, ale mele şi/sau ale colegilor de breaslă, încerc să fac un abord asupra etapei care tocmai s-a încheiat, dând răspunsuri tocmai la întrebările pe care mi le-am pus înaintea începerii acesteia.

Dintre confirmările pozitive pe care le aşteptam în această a doua etapă se remarcă doar Sportul şi cu Ilijoski. Parţial cred că am putea spune că au confirmat Braşovul (chiar dacă a pierdut), Stanciu şi V. Dinu, iar bile negre avem pentru Chiajna, Dinamo, “U” şi Miclea. Să fi fost doar chestii accidentale? Mai avem de două ori câte patrusprezece reprize (plus prelungirile de rigoare) pentru fiecare în care ne vom edifica. Dintre cele care nu mi-au plăcut în prima etapă trebuie să recunosc că Steaua a jucat mult mai bine şi a meritat cele trei puncte de pe Cluj Arena. O faţetă ceva mai plăcută a arătat şi Răzvan Lucescu în condiţiile în care adversarul nu a pus prea multe probleme. Despre Bumba încă nu am cuvinte de laudă. Au câştigat însă multe aprecieri Chiricheş, B. Pătraşcu (doar pentru o unică execuţie) şi Rusescu.

Aşadar Borcea nu are butoane pentru Grigoraş. Mă bucur pentru acest antrenor că îşi poate ţine capul demn deasupra unei coloane vertebrale la fel de dreaptă ca şi cea mângâiată de palmele lui Brâncuşi. Nu acelaşi lucru aş putea spune despre doi din elevii lui, dar pentru că el îi protejează într-un fel în faţa presei (cauţionează cum le place unora, într-un fel greşit, să se pronunţe), le trec şi eu sub tăcere. Culmea! Unul nu-i român.

Chiar dacă mai mult am ascultat partida de la Cluj decât am văzut-o, mi-am dat seama că Steaua a făcut o partidă mult mai bună decât cu o săptămână în urmă. Nu ştiu în schimb ce s-a întâmplat cu “şepcile roşii”. Parcă ar fi jucat cu Dinamo!? Până la crângul dintre plopi…

Mi-a plăcut meciul de la Mediaş. Nu numai pentru că n-au dat oaspeţii primul gol, cum am atras atenţia că n-aş vrea să se întâmple, ci şi pentru ardoarea şi deschiderea cu care au abordat partida cel două angrenaje atent manevrate de diriginţii de pe bancă.

Dacă Petrolul şi Chiajna şi-au întins cefele cu prea multă smerenie sub securea ascuţită de Răzvan Lucescu, respectiv Augusto Inacio, nu acelaşi lucru au făcut oştenii lui Ştefan, care, înghesuiţi şi de înfrângerea din faţa “găştii nebune”, au mirosit tocila prea uzată a înşurubatului Dorinel Munteanu (chiar dacă nu mai are atingeri vădit pro Dinam tot nu-l cred un mare antrenor; doar de conjuncturi a avut parte în întreaga sa carieră) şi au crescut şi mai mult adversităţile din relaţia Stan – Munteanu.

Braşovul a jucat frumos în Regie, Mioveniul a jucat interesant la Astra, dar numai Sibiul s-a întors cu punct din disputele plângerii.

Confirmări?

Tocmai a început primul joc al celei de-a doua etape de primăvară când mi-am adus aminte că nu mi-am debitat elucubraţiile pentru cei care mai citesc totuşi şi alte opinii. Cred că etapa aceasta aşteptăm câteva confirmări (Sportul, Chiajna, Braşov, Dinamo, U. Cluj pe de o parte, Ilijoski, Stanciu, Viorel Dinu sau Miclea pe de altă parte) şi multe infirmări (cu Steaua, Bumba şi Răzvan Lucescu în prim plan). După cum vedeţi nu prea bate ce scriu eu aici cu cifrele, nu prea seci, ale lui Vochin.

Cel mai interesant joc al etapei este cel de la poalele Coloanei Infinitului unde Dinamo încearcă sub Poarta Sărutului să dăltuiască o altă Masă a Tăcerii în tribune. Ar fi o confirmare. Nu ştiu dacă este şi Grigoraş de acord. Rar se întâmplă ca elevii lui să lase de dorit două etape consecutive. Acum ar fi trei şi-o iarnă, dacă ne aducem aminte că pe 18 decembrie erau egalii moldovenilor lui Ştefan, tot aici, pe malul stâng al Jiului.

Deplasarea Stelei pe Cluj Arena este al doilea punct de atracţie al etapei. De data asta gazdele trebuie să confirme şi oaspeţii să infirme comportarea de cu o săptămână în urmă. Dacă citim câteva nume din cele două trupe, ar trebui să ne aflăm sub zodia tehnicităţii cu călcâiele lustruite, şireturile descheiate, gleznele debordante şi moţurile rebele. Ca în crângul dintre plopi.

Pe partea cealaltă a Carpaţilor, pe Târnava Mare, Gaz Metan şi CFR, două echipe istorice, cu cele mai multe confruntări directe prin defuncta Divizie B, se întâlnesc în ceea ce se poate spune al treilea cap de interes al etapei. Tot aşa. Una vrea să confirme, alta să infirme jocul din etapa precedentă. Ar putea fi un joc frumos dacă ţinem cont de deschiderea pe care o are Pustai către spectacol. Numai să nu dea ceferiştii primul gol...

Petrolul la Rapid (adevăratul meci istoric al etapei), Ceahlăul la Galaţi şi Chiajna la Vaslui merg, după cum arată clasamentul cam fără prea multe speranţe. Dacă despre Concordia nu mai pot spune nimic, scorul fiind de 4-0 contrafăcut (nu neaparat intenţionat de Vaslui cât de unul, Baruch, sau aşa ceva), celelalte două au şi gânduri rătăcite alimentate de deja vu-uri.

Aştept cu nerăbdare jocul din Regie unde Sportul Studenţesc şi FC Braşov vor să demonstreze că întru adevăr sunt surprizele pozitive ale ghioceilor. Mioveniul la Astra şi Sibiul la Târgu Mureş se duc să scoată câte un amărât de punct profitând de zbaterile interioare din cele două fiefuri gazdă. Din păcate nu prea văd spectacol la aceste jocuri. Sper să fiu contrazis.

La rece

Am lăsat să treacă ceva timp de la ultimul şut pe poartă al etapei a nouăsprezecea în speranţa că mă voi debarasa de prima impresie şi voi fi cât mai imparţial în comentariile pe care îndrăznesc să le dau cititorilor acestor rânduri. Între etapa a optsprezecea (singurul cuvânt din DEX care conţine cinci consoane consecutive) şi cea recent încheiată a trecut o veşnicie. Oare care ar fi fost rezultatele dacă aceasta avea loc în toamnă-iarnă aşa cum fusese prevăzut?

La Braşov Şumudică l-a doborât pe Grigoraş într-un meci în care m-am simţit stegar. Nu numai pentru că Şumi este rapidist ci, în special, pentru trecutul meu pe Tineretului şi pe zgura de lângă Cauciucul (ulterior FARTEC, azi nu mai ştiu). Remarc arbitrajul de la acest joc, comentariul echilibrat al celor de la Digi şi evoluţia echipelor care au dovedit poftă de joc. Probabil că plecările lui Chipciu şi Cristescu pe de o parte şi cea a lui Chiricheş pe de altă parte a lăsat echipele fără vedete (în cazul Braşovului şi fără lideri), dar a insuflat celorlalţi plăcerea de a juca neîncorsetaţi.

Meciul imediat următor, cel din Gruia dintre CFR şi Târgu Mureş, mi-a lăsat un gust amar. Începând de la comentatorul TV care se chinuia, cu interese ascunse probabil (atenţie! în curând arbitri nu o să mai aibă bani să îi plătească pe comentatori), să scoată basma curată un arbitraj cât se poate de părtinitor în favoarea unui Cluj ce nu s-a regăsit nici pe teren şi nici la vestiare. Văd că nimeni nu spune nimic de ofsaidul din care s-a născut necornerul de la golul gazdelor şi despre metoda de tocat mărunt un adversar cu nervii la pământ la care doar experienţa lui Ilieş şi Iencsi nu a fost suficientă. Nu a ieşit la rampă Bumba.

La Sibiu praho-giurgiuvenii nu au reuşit să îi facă pe plac lui Niculae. De când a plecat Şumi, Antonio Concencaio da Silva Oliveira arată că este doar un antrenor de conjunctură, adică nu scoate unt din piatră seacă. Tinereţea bâtrânului Miclea, adăpostit pe bancă până prin minutul 60 a debordat printr-o bară după ce a pătruns pe gazon şi un gol înainte de a părăsi iarba. Spadacio a arătat motivele pentru care a stat umăr lângă umăr cu Loci Boloni pe banca lui PAOK.

Pe Giuleşti a fost un meci care m-a durut. Chiar dacă Rapid a fost clar dezavantajată de arbitri nu consider că Balaj a arbitrat tendenţios. Mai curând campania de presă dusă împotriva Rapidului, manageriată de bani din umbră prin care unii pseudoziarişti îşi mai rotunjesc fondurile, l-au făcut pe băimărean să muşte la "plângerile" lui Niculescu (şi ale lui Surdu, ce-i drept; oare când vor ajunge bărbaţi fotbaliştii din campionatul românesc) şi să-şi propună să nu acorde penalti decât în caz de calamităţi naturale (din acelea la care nici o companie de asigurări nu se bagă). Pumnul în cap primit de Grigore de la Bornescu nu lasă loc de nici o interpretare. Mi-a plăcut faptul că a judecat cu acelaşi cap faulturile făcute atât de Grigore şi Alexa din tabăra Rapidului cât şi cele ale studenţilor Abrudan şi Cristea.

Pe National Arena, Dinamo a demonstrat că are susţinători. Scăpând de Groapa din Ştefan cel Mare unde din cauza şarlatanilor ce-şi spun galerie, ultraşi... nu a mai mers lumea la meciurile echipei favorite, s-au trezit că sunt înconjuraţi cu căldură şi conduşi către victorie. Medieşeanul Zaharia şi-a făcut iar numărul pentru a vedea cartonaşul roşu în debutul partidei. Unii zic că neintenţionat, dar de când s-a întors cineva la butoane nu mai am încredere nici în fiul meu (normal; e dinamovist).

La Ploieşti au fost două reprize total diferite. În prima un arbitraj de casă, un gol de chinogramă bazat pe două greşeli consecutive de arbitraj în favoarea gazdelor (cred eu neintenţionate şi aparţinând fiecare câte unui asistent şi nu centralului), un Raul Costin ce mai mult încurca trioul Sânmârtean - Adailton - Wesley şi un 1- 0 neconvingător. Repriza secundă a debutat cu pătrunderea reconfortantă a puştiului Stanciu pe teren, a unui Haţeganu un pic mai speriat şi mai concentrat asupra jocului şi a norocului de partea moldovenilor lui Porumboiu. Poate nu chiar meritat Vasluiul a plecat cu trei puncte de la Petrolul.

Surpriza etapei s-a produs la Mioveni. Glumesc desigur, dar gluma nu este chiar aşa de departe de adevăr dacă socotesc cele trei puncte din bagajul steliştilor faţă de prestaţia lor din teren. Dacă altădată admiram miracolul prin care Ilie Stan slalomează printre nervii latifundiarului, nevoile echipei, capriciile şi valoarea jucătorilor şi poziţionarea echipei în teren, acum nici măcar de reuşita acestuia nu poate fi vorba. Noroc, întâmplare şi banal. În două cuvinte aş caracteriza partida: rezultat fortuit.

Adevărata surpriză a etapei s-a produs la Piatra Neamţ unde nemâncaţii din Regie (dacă au mâncat totuşi ceva au făcut-o din bani împrumutaţi, că vistieria este nu numai goală ci şi părăsită) au dislocat câteva cete din oastea lui Ştefan şi le-au trimis cu gândul la Răreşoaia şi cele trei domniţe, lăsându-l pe vajnicul străjer de neam şi Poartă, Thomas Villadsen, fără de curteni prin preajmă. Un gol = trei puncte. Fără speranţe totuşi. Aviz altor amatori de senzaţii tari pe nepusă masă cu "gaşca nebună".

Am fost foarte curios de noua faţă a Concordiei Chiajna, mai ales după rezultatele surprinzătoare din meciurile amicale disputate în această iarnă. Nu sunt un admirator al pătrunderii Anamariei Reghecampf în fotbalul românesc (mă refer la modul cum a făcut-o pe când se numea Prodan, nu la faptul că reprezintă sexul delicat) şi, după cum ştiţi nu sunt nici un adept al ruralizării fotbalului românesc la nivelul primului eşalon al ţării (echipele din prima ligă trebuie să fie din oraşe cu cel puţin 100.000 de mii de locuitori pentru a avea suporteri şi susţinători pe măsură), dar trebuie să recunosc că Reghe (Laurenţiu, desigur) a făcut treabă bună, strângerea de mână pe care i-a căutat-o Dorinel Munteanu la sfârşitul partidei fiind nu numai de complezanţă ci şi sinceră.

În final o etapă cu dedicaţie: nu mai vrem Naşu' şi Corleone! Eu nici de familia ce a întunecat fotbalul românesc. Îi iert doar dacă pleacă de bunăvoie.

Clinchet

Peste doar câteva ore va începe, ceea ce sper să fie, cel mai corect şi disputat retur de campionat. Bineînţeles chestia asta cu câteva ore depinde de când citeşti aceste rânduri. Eu m-am raportat la momentul când le-am tastat. Adaug la debutul acestei noi sesiuni de postări pe blog şi pe MySport scuzele de rigoare pentru lungul interval de inactivitate pe teme sportive.
Aşadar mai sunt doar cel mult 144 de jocuri până aflăm necunoscutele acestei ediţii de campionat. Bine înţeles că pe rând vom afla prima retrogradată, poate chiar şi a doua retrogradată, cine sigur va juca etape preliminare cel puţin în Europa Legue, a treia retrogradată, cine va juca în tururile preliminare Champions League, echipele care nu mai pot năzui la Europa, dar nici nu au grija retrogradării (moment delicat în care acestea devin arbitri, sper eu, nepărtinitori), câştigătoarea Cupei României şi într-un final campioana împreună cu ultima retrogradată odată cu configuraţia finală a clasamentului ediţiei 2011 - 2012. Fără TAS, fără contestaţii şi, iar sper, fără cuplul Naşu' - Corleone.
Aşa cum v-am obişnuit în trecut am să iau meciurile în discuţie după un criteriu care vi l-am mai descris o dată: suma cumulată a locurilor pe care le deţin echipele fiecărui joc în clasamentul momentului (în ordine crescătoare), iar în caz de egalitate suma cumulată a punctelor obţinute până la data jocului (în ordine descrescătoare).
Derbiul etapei este cel de pe Giuleşti unde feroviarii aşteaptă o confirmare a laudelor care nu mai contenesc în presă după pregătirea de iarnă, iar "şepcile roşii" caută prin magazii saboţi de deraiere. Cred că va fi un meci frumos cu trei-patru goluri în ambele porţi. Fiind rapidist sper că mai multe să poposească în plasa oaspeţilor. Pe Naţional Arena liderul pleacă favorit în faţa nonconformiştilor lui Pustai, dar cred că sunt prea importante aceste trei puncte pentru gazde ca să-şi permită să le risipească prin bazinul Târnavelor. Al treilea joc cu implicaţii directe asupra podiumului campionatului va avea loc la Cluj unde cei de pe Someş se uită nu prea condescendent către fârtaţii lor de pe Mureş: CFR - Tg. Mureş un meci cu final previzibil? Îmi permit să cred că da.
La Braşov se întâlnesc două echipe cu pretenţii europene (FCM şi Pandurii), dar cred că mai interesantă va fi lupta celor doi antrenori cu rezultate excelente în ultimii doi ani: Şumudică vs Grigoraş. Petrolul şi Vasluiul se află cam în aceeaşi găleată cu meciul anterior cu specificaţia că moldovenii parcă ar avea mai multe şanse decât oltenii în meciul precedent. Steaua are la prima vedere unul din cele mai uşoare jocuri în deplasare din acest campionat şi rămâne doar să demonstreze acest lucru în faţa constructorilor de autoturisme de pe valea Aegeşelului.
Meciurile cu interes pentru evitarea retrogradării din partea gazdelor şi visuri europene în concubinaj cu spectrul ligii secunde din partea oaspeţilor se dispută la Chiajna (Concordia - Oţelul) şi Sibiu (Voinţa - Astra), iar la Piatra Neamţ Ceahlăul şi Sportul se aflăîn situaţie inversă.
Interesant este ccă podiumul joacă acasă, iar echipele clasate pe locurile 4 - 9 joacă în corpore în deplasare.

Pop, asul din deal

Născută în preajma frumoasei păduri Crăiasca, unde se mai întâlnesc conifere ce-şi pierd podoaba iarna (larice), se află de şase ani un minunat cuibuşor în calea drumeţului. Dacă la început, Vasile Pop s-a gândit cu teamă la mica lui afacere, iată că timpul, pasiunea şi chiverniseala i-au făcut pe cei de la Autoritatea Naţională pentru Turism să gratuleze pensiunea cu trei margarete. Aşezate pe dreapta, înainte de a intra în Ocna Şugatag când vii dinspre Sighet, cele trei margarete nu-ţi pot povesti singure despre grija cu care gospodarul se interesează de binele fiecărui pelerin ce-i trece pragul indiferent de a intrat pentru un ceai la vreme rea sau pentru mas. Că va sta una, două sau şapte nopţi, la plecare turistului nu poate să nu-i trecă prin cap că la venire a intrat la Popasul din Deal, iar acum, la plecare se trezeşte despărţindu-se de Pop, asul din deal.

Servicii puse la dispoziţia clienţilor: 30 de locuri de cazare (două apartamente, zece camere duble, două camere în regim de single), sală bar şi salon pentru servirea mesei (60 de persoane), terasă, bucătărie tradiţională, sală şedinţă, cablu TV, internet wirelles, parcare pentru 20 de autoturisme, tratament balnear, fitoterapie, reflexoterapie, masaj terapeutic, presopunctură, excursii la cerere cu microbus, transport şi catering la pârtiile de schii de la Cavnic, teren de tenis, plimbări cu bicicletele sau săniile în funcţie de timp şi nu în ultimul rând barbeque.

Staţiunea Ocna Şugatag este situată la o altitudine de 490 de metri având ca factori naturali de cură ape minerale clorurosodice concentrate (cele mai concentrate de pe teritoriul României) şi un bioclimat sedativ de crutare ceea ce este indicat pentru afecţiunile reumatismale degenerative (spondiloze cervicale, dorsale şi/sau lombare, artroze şi poliartroze), pentru afecţiunile reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze sau afecţiuni post traumatice), pentru afecţiuni neurologice periferice sau pentru afecţiuni ginecologice.

Complementar tratamentului din staţiune, centrul terapeutic Tibuleac Plant oferă la cabinetul propriu sau la pensiune tratamente de medicină alternativă. Specialitatea casei fiind un masaj cu o cremă multiplant, producţie proprie, realizată din 36 de plante.

Ce pot eu să vă spun din experienţă proprie este că la această oră nu v-aş putea scrie aceste rânduri dacă nu ar fi fost această staţiune. În urma unui accident de maşină medicii nu i-au mai dat şanse mâinii mele drepte de a mai fi utilă. După un efort comun al cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean Braşov şi al propietăţilor acestei staţiuni iată că mai pot face public ceea ce merită ştiut.

Tot în acea perioadă de retragere în aceste ţinuturi am descoperit cea mai frumoasă mănăstire din ţară văzută de mine (credeţi-mă, am văzut peste o sută asemenea locaşuri), Bârsana, am râs la mormintele şugubeţilor din Săpânţa, am transpirat pe cărările ce duc la Creasta Cocoşului, m-am aruncat cu gândul în hăul de sub stânca lui Pintea, am privit costumele de schi ce şerpuiau pe pârtiile de la Cavnic, mi-am încleştat mâinile pe grilajul de la Memorialul sighetean şi mi-am odihnit privirea şi gândurile în Muzeul Satului din acelaşi Sighet bucolic. Ba chiar mi-am făcut un drum şi până la Borşa, în drum poposind pe la Moisei la o întâlnire cu Vida Geza.