Supoziții fantasmagorice

 1. Altex și cu Pițurcă sunt pe o mână.
 2. Unii sunt proști da' norocoși. Aseară unul îndeobște norocos n-a fost decât prost.
 3. Altex e pe un fluier cu Pedro Proenca.
 4. România (TV) aservită lui Ponta? Ce chestie!? N-am știut!
 5. Altex e pe un fanion cu Jose Tiago Gracias.
 6. Lobonț a vorbit, Tănase a driblat, Cociș a recuperat...
 7. Altex e pe un microfon cu  Bertino Cunha Miranda.
 8. Maxim.
 9. Altex e pe bune cu Bolinhas Trigo.
10. E prima oară când am deschis acel post de televiziune.
11. Altex e pe o delegare cu UEFA
12. E ultima oară când mă uit la acel post de televiziune.
13. Bietul Stelea; la CE din Anglia s-a lăudat că merge, dar n-a prea fost pe acolo... Parcă și atunci se făceau ceva reduceri masive la o firmă dacă România ar fi ieșit din grupe... Cine să mai țină minte... Sunt prea trecut... Mi-e lehamite!

Olimpia Satu Mare egală în bine și rău Universității lui Mititelu.

   Circa șase-șapte mii de spectatori și-au dat întâlnire sâmbătă cu fotbalul românesc din a doua grupă valorică. Mărturisesc că nu cred că de când a părăsit acest eșalon am văzut de la fața locului mai mult de 2-3 meciuri ale Olimpiei așa că pentru a avea putere de comparație am așteptat seara aceleiași zile în care am urmărit pe micul ecran un alt meci de același nivel, Universitatea Craiova - Gloria Bistrița. Nu, nu e vorba de o confruntare între Gavril Pele Balint, Viorel Moldovan & Co cu Balaci, Cămătaru și alți olteni. E o chestie mai nouă între Olguța cea fierbinte și matusalemicul Jean Pădureanu (care se tot retrage, dar pe site-ul oficial al clubului tot el este trecut președinte).

   În cinci cuvinte aș concentra acestă confruntare în "nu suntem la nivelul competiției!". Adversarii noștri, încropiți statutar chiar în ajunul meciului aveau pieptul mai albastru și mai bombat decât paloarea în tonul tricoului galben pe care am văzut-o pe obrajii sătmărenilor în tunelul dintre vestiare și teren. Chiar și Lulu Dragomir, antrenorul secund, a trecut pe lângă mine cu un aer îngrijorător de preocupat fără să-mi răspundă la salut. Probabil nici nu m-a auzit. Nicolo Napoli, antrenorul italo-oltean  a fost mai agreabil și, chiar dacă nu știa de unde să mă ia, mi-a întins mâna și a marjat pe ideea "să câștige cel mai bun!". Am fost puțin malițios și i-am adus aminte, prin această afirmație, de meciul cu Rapid când ar fi trebuit să piardă ca să prindă oltenii cupele europene.

   Jocul ca atare a fost unul de slab nivel tehnic și pe un palier spectacular urcând spre mediu pe alocuri. Chiar dacă Ciucă a fost stâlpul apărării mie mi-a plăcut mai mult olteanul de abanos Acka. Per ansamblu scorul egal l-au cam meritat ambele echipe chiar dacă în subiectivismul meu tot mai cred că am fost o țâră mai acătării.

   După meci am stat de vorbă cu Cristi Constantinescu, noul patron al Ediției Speciale (cotidian al județului Dolj deținut până de curînd de controversatul Mititelu) și direcor de marketing la clubul oltean. Era foarte supărat că a primit un 11m gratuit după părerea sa, părere pe care i-a comunicat-o telefonic și lui Mititelu. I-am readus aminte că sunt neclarități în privința golului înscris de echipa sa (portarul Șuta ieșind să boxeze un balon din plonjon l-a lăsat în poziție de ofsaid pe Bălan, jucătorul de care s-a lovit balonul schimbându-i direcția către plasa buturilor sătmărene, iar până la linia porții noatre nu mai era decât un singur tricou galben) și că, cu doar un minut înaintea acelui penalti, a mai fost un henț, cei drept involuntar dar care a influențat decisiv o fază de gol, pe care arbitrul nu l-a văzut (din poziția în care se aflau plasați nici el, nici asistentul de pe acea parte nu aveau cum să-l vadă, doar tribuna I și arbitrul de rezervă l-au văzut, motiv pentru care cred că s-a și fluierat așa repede cu prima ocazie când au fost circumstanțe. Eu n-aș fi acordat acel penalti, dar contact neprovocat a fost.

   Sper ca pălinca pe care i-am oferit-o la despărțire să-i mai domolească amarul, dar cum rămâne cu amarul meu și al președintelui Consiliului Județean, Adi Ștef (patronul nestatutar al galben-albaștrilor)?

Astăzi, în loc de Dinamo - Steaua

   Locul 1. Elizabeta Samara a câștigat open-ul Braziliei la tenis de masă. În finală a învins-o pe indianca A. Das cu 4-2 după ce a trecut pe rând cu 4-0 de localnica B. Alexandre, cu 4 - 1 de brazilianca L. Gui și cu 4-0 de indianca M. Batra.
   Locul 2. Sorana Cârstea a jucat pentru prima oară o finală WTA de nivel Premier, Toronto. A pierdut cu 2-6, 0-6 în fața celei mai bune tenismene din lume de acum și din toate timpurile trecute. Pe parcurs a trecut de rusnaca Savciuc cu 6-2, 6-3,  polono-daneza Wozniacki cu 5-7, 7-6, 6-4, sârboaica Jankovic, ceha Kvitova 4-6, 7-5, 6-2 și chinezoaica Li cu 6-1, 7-6.
   Locul 3. Echipa feminină de spadă a României a câștigat medaliile de bronz la mondialele de scrimă de la Budapesta în componența: Ana Maria Brânză, Simona Pop, Raluca Cristina Sbârcia și Maria Udrea (în ordine alfabetică). În competiție a trecut de Danemarca 45-14, Venezuela 45-30, Coreea 36-32. A fost învinsă în semifinale de Rusia (44-33), echipă care a câștigat titlul mondial cu 34-28 în nfața Chinei. În finala mică România a învins Franța cu 33-28.
Locul 4. Atleta Bianca Răzor în prima semifinală a probei de 400m din cadrul mondialelor de atletism de la Moscova cu un nou record personal, 51,49 sec. Din păcate nu a fost suficient pentru a se califica în finală. Tot astăzi, dimineață, în grupe reușise un prim record personal, 51,51 sec cu care se calificase în semifinale tot de pe locul patru.
Locul 5. Echipa națională de handbal fete a României a ocupat locul 5 la Campionatele Europene pentru fete sub 19 ani cu următoarele rezultate 32-24 cu Slovenia, 49-7 cu Marea Britanie, 30-26 cu Polonia (toate în martie în preliminarii), iar la turneul final 31-22 cu Portugalia, 31-22 cu Slovacia, 22-31 cu Norvegia, 27-20 cu Franța, 24-28 cu Rusia (echipă care a devenit campionaă europeană, 36-28 în finală cu Ungaria), 30-24 cu Suedia și 31-26 în finala pentru locul cinci cu Olanda. Finala mică a revenit gazdelor competiției, Danemarca - Norvegia 33-22.

Aviară, FMI, TAS...

   Europa este o sursă inepuizabilă de imbecilităţi. Toate se sparg în mintea, inima şi sufletele celor neaveniţi. Un membru fondator este mai membru decât unul care vine pe parcurs. De fapt cel care vine pe parcurs este admis tocmai pentru a suporta toate tarele unui sistem pus la punct de fondator. Dacă nu intri în sistem să oferi ci să ceri atunci fereşte-te să fi admis. Altfel vei primi o parte din ce-ai cerut şi tot ceea ce nu-ţi trebuie.

Sub zodia berbecului

   Titlul pe care aș fi vrut să-l dau prezentului articol ar fi fost "Cum poate să ajungă un ardelean mai balnic decât un Becali?", dar faptul că aș jigni câteva milioane de balcanici care n-au nici în clin, nici în mânecă cu apucăturile unui parvenit m-au făcut să scurtez puțin titlul acestei postări. Nu știu ce mă face să cred că Mihai Stoica nu a fost din totdeauna așa. Dintr-un băiat educat, șmecher cu măsura bunului simț (cum cataloghez eu pe majoritatea celor din generația tânără), inteligent, cu forță de pătrundere asupra situațiilor, cu o cultură generală formată la școala lui Ceaușescu (adică foarte bună pentru cei interesați, categorie în care îl introduc și pe el pentru acea vreme), pripășit în ținutul Galațiului, după o carieră sportiva, zic eu, onorabilă, Mihai Stoica a gustat din mahalagismul fotbalului după ce a dat mingea pe "diplomat". Perioada stelistă, în cele două variante, l-a dezumanizat după cum recunoaște și singur nu numai în discuție cu sine însuși.

   Aș putea continua pe această temă, dar esențialul l-am cam atins.Nu știu, totuși, ce a determinat această dezumanizare: Becali sau puterea? Cred că dacă ar fi dispus la un efort de voință ar putea reveni printre cei pe care îi disprețuiește atâta: noi, oamenii! Dacă Mihai Stoica ne-a făcut de rușine prin Europa (Europa aceea pe care am învățat-o prin clasa a cincea noi ăștia mai cincizeciști), Steaua în schimb ne-a adus acel strop de bucurie care ne face să mergem mai vioi a doua zi la muncă. Și nu numai Steaua: Astra (cu cea mai grea misie în Cipru), Pandurii (cu dorința de revanșă în fața soartei pentru că adversarul și-l dovedise și în Letonia) și Petrolul (aflată la preumblare prin niște insule undeva între Scoția și Islanda) au obținut șase victorii și două egaluri în acest tur pentru coeficientul României în statistica UEFA. Foarte curios că cele patru echipe au fost programate să se întâlnească între ele în această etapă, dar federația s-a obișnuit să-i favorizeze doar pe unii (seamănă invidie și culege voturi).

   A început etapa a doua a dulcelui calvar al fotbalului românesc, Liga I, și mă întreb dacă nu m-am cam grăbit când am prevăzut un locșor călduț echipei din centul țării. Sper totuși ca lipsa unui antrenor priceput să fie suplinită de valoarea unor jucători precum Bawab, Petre sau Vitinho la umbra cărora pot crește un Cojocnean, Ciuciunea, Aniței sau Ciobanu (ultimii trei de la juniorii echipei). În scurt timp se va opinti și Corona sub culmea Ceahlăului. Obișnuită în răcoarea de la poalele Tâmpei, echipa brașoveană ne poate spune astăzi ce așteaptă de la ei înșiși sub umbra Pietricicăi.

   În rest doar derbiuri: al insolvenței (Galați - "U"), al gușterilor (CFR - Poli), al neputinței (Voința - Rapid), al văduvelor (Dinamo - Vaslui) și al taberelor școlare (Brașov - Năvodari).

   Of(!), Rapidulețul meu poate...

  

Un nou început

   Aseară s-a dat startul într-un nou carusel al acestui atât de controversat și, totuși, atât de adulat campionat de fotbal al României. Voi încerca mai jos să îmi imaginez un RMN (cam pretențios spus dar îmi permit această licență) al ediției 2013 - 2014, ediție pornită la drum mai bulversată decât oricare din cele de până acum. Nu mă refer la surpriza de aseară de la Timișoara unde Dinamo a arătat ca o echipă din a doua jumătate a clasamentului, iar Poli ca o echipă nu prea dispusă să cedeze puncte acasă.

   Indiferent de ce simțim în privința acestei echipe a Stelei trebuie să recunoaștem că de aicea de jos, de la poalele debutului de campionat se vede o Stea mult deasupra restului combatantelor. Cel puțin în prima parte a sa. Cred că în retur, dacă nu se va distanța hotărâtor până atunci, va avea loc un recul, mai ales că se va califica în primăvara europeană. Ciclul da - ba (performanță - record - contraperformanță) îi surprinde pe roș-albaștri în vârful ciclului în această toamnă ceea ce n-ar face decât să ne bucure pentru performanțele de pe plan european.

   Am văzut în această vară câteva jocuri ale CFR-ului și cred că greu le va scăpa locul doi. Doar din interior s-ar putea declasa garnitura feroviară. Sabot(or) de deraiere se poate găsi în orice magazie. Singura problemă din afară ar putea fi omogenitatea, dar campionatul se defășoară pe circa 300 de zile, iar relațiile de joc se pot implementa în pregătiri plus trei patru jocuri oficiale, iar o echipă puternică atunci când ai 14-15 jucători de valoare poate fi obținută după 6-7 jocuri.

   Pentru a treia medalie candidează după părerea mea Pandurii, Petrolul și Vaslui (în această ordine în primul rând datorită valorii și șanselor de stabilitate a antrenorilor). Mă tem totuși pentru olteni  din cauza buboiului pe care și-au construit existența. Deocamdată acesta doar a supurat și n-a supărat mulțimea. Dacă furunculul va irupe va atinge nu doar echipa de la baza Coloanei Infinitului, prima pe listă, ci toate echipele care obțin bani de la stat, indiferent cât de legală este calea pe care o fac, dacă nu au cerut acceptul cetățeanului.

   Astra, Poli, Gaz Metan și Brașov este posibil să întregească prima jumătate a clasamentului final. La Astra, chiar dacă merită mai mult, instabilitatea băncii tehnice va face să diminueze numărul de puncte din ranița echipei.

   Dinamo, "U", Corona și Rapid vor scăpa cu multe etape înainte de grija retrogradării, dar bucureștencele vor fi socotite decepții chiar dacă sunt într-o perioadă de reconstrucții. S-ar putea ca atât în Groapă cât și în Potcoavă planurile să fie derizorii. Petardele din străinătate în cazul dinamoviștilor și răsuflații autohtoni în cazul giuleștenilor s-ar putea să le bareze drumul unor nâzuințe îndrăznețe pentru ediția 2014 - 2015. În ambele cazuri este necesară o campanie inteligentă de achiziții și pregătire în pauza de revelion.

   Oțelul (dacă nu-și rezolvă problemele de management), Ceahlăul, Botoșaniul și Viitorul lui Hagi (chiar dacă eu cred că Hagi nu mai are decât trecut) vor încerca să evite locurile 15, 16 și 17. Tocmai că sunt impotriva ruralizării fotbalului la nivelul ligii întâi aș vrea ca Năvodariul să rămână o foarte bună echipă din eșalonul doi.

   Din acest punct de vedere, al păstrării celui mai iubit sport în marile aglomerații urbane, această ediție de campionat este cea mai reușită din mileniul trei. Trei echipe din București, câte două echipe din Cluj și Brașov, câte una din Timișoara, Ploiești, Galați - orașe cu peste 200.000 de locuitori, câte una din Vaslui, Tg. Jiu, Piatra Neamț, Botoșani și Giurgiu - orașe reședință de județ vor face deliciul unei mari mase de oameni. Dacă extragem dintre aceștia un mic procent reprezentat de huligani și antisportivi (cei care merg la meci să huiduie o echipă, indiferent din ce motiv o fac) rămânem cu un număr suficient de ridicat de potențiali spectatori. Mediașul este și el un oraș cu tradiție în fotbal, cu o cultură a sportului care adună în tribună un număr acceptabil de suporteri.

   Ce ne facem cu Năvodari și Chiajna, două orașe pentru care doar ambițiile personale ale unui primar sau om de afaceri au adus echipe în Liga I. Hagi ar trebui să caute urgent o nouă locație pentru disputarea jocurilor și să uite de manevrele din finalul campionatului recent încheiat care numai cinste nu i-au făcut. Să nu uităm nici părerile de rău ale lui Hagi avute atunci când un infractor de drept comun a primit ceea ce a meritat conform faptelor sale. Cum poți tu, formator de generații, să venerezi un om care a participat activ la distrugerea noțiunii de sportivitate în fotbalul românesc. Și ne mai mirăm că după un Hagi a apărut un Mutu?

Învățăturile lui Lorand către fiii Sătmarului.

   Nu pot spune că nu mi-a folosit la ceva speech-ul lui Lorand despre succesul în afaceri. Chiar dacă toastul a aparținut edililor (Radu Roca, mai emoționat decât în alte cazuri similare, și Marcela Papici, mai dezinvoltă decât în cabinet) chintesența celor 190 de minute de comunicare unidirecționată de la vorbitor către auditor a cam fost atinsă. Găzduit în salonul mare al "porumbelului" deținut de prietenul nostru Vasile Lup, discursul domnului Lorand Soares Szasz, s-a bucurat de aprecierea celor prezenți. Am remarcat foarte mulți tineri în salon dar și oameni cu mai multă experiență în domeniul afacerilor, unii chiar reușind să facă din firmele pe care le dețin/conduc adevărate brand-uri la nivel național.

   Chiar dacă în cele ce urmează are să vi se pară că am prea mult spirit critic vreau să menționez că ideile de bază dezvoltate de Lorand sunt viabile. Nu sunt singurele, dar sunt viabile. Totul a fost o vânzare. Ne-a vândut Gigi Becali, Cătălin Botezatu, Ursus, Dedeman, BMW, facebook, YouTube și trilulilu pe nesimțite. Mai rămâne ca noi să cumpărăm aceste produse. Aceste nume/firme își vor atinge scopul dacă noi vom vorbi în continuare despre Becali, vom lua cămăși de la Botezatu, vom construi de la Dedeman, vom mânca la crâșma lui Ursus din Cluj... Cei tineri vor câștiga dacă Lorand a reușit să aprindă în ei văpaia dorinței de mai bine prin coridorul vis - țintă - planificare - acțiune. Celor cu oarecare experiență le-a deschis ochii asupra consecințelor (ne)faste ale coexistenței într-o societate hapsână cu efect de turmă...

   Singurul care a câtigat deja în seara aceasta este Lorand. Cei care au investit bani (cei enumerați mai sus și nu numai ei) și cei care au investit timp (invitații din salon) sunt doar potențiali câștigători. Nu mă refer aici la câștigul lui Lorand din informațiile pe care le-a vândut prin suporturi electronice la plecarea invitaților sau prin invitația cu plata la un curs mai laborios ce-l are în plan, ci prin banii care i-a încasat deja de la cei pe care i-a promovat în discursul său. Și nu sunt puțini bani, vă asigur.

   Și ce-i rău în asta? Nu-i nimica rău. Deocamdată. Doar că trebuie să știm, noi cei care am fost prezenți la acest "mesaj", că am fost tratați ca și cumpărători de publicitate. Am mai spus cred pe acest blog că publicitatea are două mari scopuri: de a persuada (adică să te facă să cumperi ceva scoțând în evidență calitățile produsului respectiv) și de a informa (de a aduce la cunoștința populației oportunitățile pe care le are pentru un trai mai bun, numită uneori publicitate publică sau de stat). Lorand a reușit să facă un melanj din cele două laturi ale publicității.

   Extrapolând la Informația Zilei, putem spune că cel mai citit cotidian al județului îndeplinește și el acest rol pentru populația județului. Adică informează prin articole și comunicate de presă și persuadează prin machete de publicitate, articole publicitare și mica publicitate (excepție pagina cu decese). Informațiile prin articole sunt și ele de două feluri: aduce la cunoștința cititorilor fapte petrecute sau care urmează să se întâmple fără a implica nume de firme/instituții/organizații de tot felul pe de o parte și atunci nu au caracter publicitar sau articole cu vădit caracter publicitar care trebuie luate ca atare de către cititori.
   Mai am un of! despre care trebuie să mă exprim. Faptele de caritate. Atunci când faci o faptă bună (aduci alinare unui suflet bolnav sau unui suflet nevoiaș) nu o faci cu presa în spate. Tu ca persoană sau tu ca firmă ai grijă că de fapt îl umilești pe cel care crezi că-l ajuți. Fă-o în tăcere sau nu te mira atunci când autorul acestor rânduri îți cere bani pentru a îți oferi notorietate. Cred că am să mai revin asupra acestor lucruri, mai ales că nu prea are legătură cu subiectul acestui articol. De fapt are. Să ne aducem aminte că Roland a pronunțat numele lui Gigi Becali și n-a făcut-o întâmplător, motiv pentru care era să plec de la întrunire. Îs ardelean ș-am mai șezut o țâră.

  

De la Cerno More în Cerno Gore.

   Chiar dacă Satu Mare nu se află tocmai la Cerno More (Marea Neagră), am forțat un pic titlul acestui articol în speranța că deplasarea extrem de reușită a unui grup de sătmăreni în Cerno Gore (Muntenegru) să fie luată ca exemplu pozitiv pentru toți cei cărora li s-a cuibărit în gânduri ideea că excursiile sunt periculoase. Mult mai periculos este să treci pe trotuar pe sub streașina clădirii de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu Decebal decât să te urci în autocarul agenției de turism Accord BT. Tamas Pop și Dezso Ary sunt adevărați șoferi profesioniști dovedindu-și măiestria și cunoașterea cu precizie a posibilităților autocarului pe străduțele înțesate cu mașini parcate mai mult sau mai puțin regulamentar printr-un Belgrad apăsător.

   Mă furnică și pe mine accidentul recent din Muntenegru dar nu cred că amploarea care i s-a dat nu va avea repercusiuni asupra curiozității românilor de a vedea fenomenele naturii la fața locului, de a atinge Turnul din Pisa, piramidele egiptene sau de a se plimba prin Machu Picchu sau pe Zidul Chinezesc. Sau, vorbind direct de Muntenegru, de a vedea la fața locului măreția canionului Tara (cel mai adânc din Europa), atipica plajă a Budvarului (capitala turismului muntenegrean), grandiosul golf Kotor (înscris în patrimoniul UNESCO) sau maiestuosul Durmitor (parc național ce rivalizează cu Piatra Craiului de deasupra Zărneștiului nostru).

   Serbia. În '90, când mă indreptam către CM de fotbal din Italia am trecut pentru prima dată prin Belgrad. Zilele trecute m-am aflat pentru a doua oară. A regresat. Nu numai Belgradul a regresat ci întreaga Serbie a regresat. Pârloagă după pârloagă defilau prin fața parbrizului ce se deplasa cu 90 de km/h. Din când în când depășeam câte un hârb de prin anii '90. Și mai rar eram depășiți de câte o limuzină de la începutul mileniului. În capitală doar oamenii sunt calzi. Totul era vechi. Războiul lăsase crevase adânci atât în infrastructura orașului cât și în administrarea acestuia. Parlamentul, Palatul Regal, Teatrul Național, Biserica Sf. Sava, Cetatea Kalemegdan... toate rămase țintite în timpul sfărșitului de mileniu doi precum cuiul din grinda bunicii în care-și atărna oglinda. Of! Războiul ăsta...

   Muntenegru. Cu o populație de aproape două ori mai mare decât județul nostru și cu un teritoriu preponderent montan, acoperit în proporție de peste 60% de păduri și 15% de piatră, Muntenegru are o bogăție de neprețuit: oamenii. Întreaga planetă ar putea învăța ce este aceea civilizație de la muntenegreni. Nu țin degetul mic ridicat când beau cafeaua dar au un bun simț natural ce nu te poate lăsa indiferent. Nu se spală pe mâini după ce dau noroc dar nu știu să ridice din umeri. Nu se ploconesc să te salute dar ție îți oferă cel mai bun pat al său pentru odihnă. Au o țară frumoasă. Aproape la fel de frumoasă ca și România, dar mult mai bine instrumentată.

   Croația. Dubrovnik-ul este primul pământ croat pe care am călcat. Chiar dacă în '90 m-am plimbat prin Zagreb era altceva, era Zagrebul Jugoslaviei, era Zagrebul beligerant. Nu vă voi spune despre Cetatea Medievală, Catedrala, Biserica Sf. Vlaho, Turnul cu Ceas, Palatul Rectorului, Fântâna Onofrio, Mănăstirea Franciscană sau Palatul Sponza. Vă invit să vă dați singuri cu părerea. În schimb vă spun ce-am pățit la graniță. În spatele nostru la hotar sosise un microbuz cu numere de Austria. Șoferul acestuia, grăbit, încearcă să bage în mâinile vameșului (muntenegrean sau croat, nu mi-am dat prea bine seama) actele proprii pe motiv că este din comunitatea europeană. Elegant și fără patimă acesta îi răspune arătând către autocarul nostru: "Și ei!".

   Slovenia, cea mai dezvoltată țară din vechiul colier metalic comunist ne-a arătat ce înseamnă să prețuiești frumusețile patriei. Splitul, călcat puternic de civilizația romană, ne-a impresionat cu Mausoleul și Palatul Diocletian ale cărui ziduri mai că se scaldă în valurile mării ca apoi să se piardă sus, pe coastă, în pădure. Poarta de Aur și Statuia lui Jupiter, din care n-am văzut decât o unghie de mărimea unui cap de capră pe care am atins-o și eu ca toți cei care stăteam la coadă fără să știu pentru ce (statuia era în restaurare), erau alte mărturii ale trecutului latin al coastei dalmate. Plitvice, o rezervație naturală impresionantă în care cascadele formează o adevărată dantelă pe mai multe nivele deasupra și dedesuptul celor 16 lacuri. Postojna, o peșteră care impresionează ochiul cu aceeași intensitate ca și Peștera Urșilor din Munții Bihorului doar că pentru mult mai mult timp. Vizita se face în principal printr-o călătorie cu trenulețul de vreo 50 de minute.

   Ungaria. Popas la Balaton. Un Balaton căruia îi lipsește efervescența anilor trecuți. Un Balaton cu turiști din ce în ce mai puțini și cu o apă din ce în ce mai contaminată. Noroc pentru Ungaria că a apărut Hajduszaboszlo cu apa sa vindecătoare. Budapesta rămâne una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei.

   Gruiță Ienășoiu

Cu clopul prin Bruxelles

   Andreea Paul - un om, o minune. Aparent un om obişnuit. Un om cu trăsături elegante, fine, cu contur modern, dar un om obişnuit. Un om cu delicateţe în gesturi, cu discurs parcă tot timpul interogativ, cu o privire inteligentă care te face să crezi că a înţeles ce spui chiar înainte de a termina de grăit, dar un om obişnuit. Un om în prezenţa căruia dacă stai mai mult te cuprinde o energie debordantă de a face ceva în folosul aproapelui tău, un om în preajma căruia verbul a refrişa devine perpetuu, dar un om obişnuit.

   La iniţiativa Andreei şi cu sprijinul financiar al europarlamentarului PPE Traian Ungureanu (un suflet atins de microbul gazetăriei, care ştie ce înseamnă mirosul literelor de plumb dimineaţa la 4 şi care şi astăzi îşi notează ideile pe blocnotesuri jerpelite sau şerveţele creponate cu toate că are "tableta" la îndemână) un grup de 24 de membri PDL din judeţul Satu Mare, cu precădere tineri şi foarte tineri din Ţara Oaşului, şi un ziarist de la Informaţia Zilei s-au aflat în Blue Air-ul ce a decolat de pe aeroportul Henry Coandă în dimineaţa zilei de 3 iunie, a.c., cu destinaţia Bruxelles. Obiectivul principal al grupului fiind Parlamentul European.

   Parlamentul European. Pentru mine o clădire cu aspect futurist, cu o arhitectură punctată de accente moderniste, cu un interior cât un orăşel cu "străduţe" tapetate cu opere de artă pestriţe ca formă şi aspect artistic, dar reprezentative pentru fiecare artist al ţărilor membre UE (cică vor fi şi Brâncuşi cu valahii lui în scurt timp!?), cu săli imense dotate cu tot felul de aparaturi care ocupă mai multe etaje, dar şi săli de clasă, unde asistenta Anca Butcaru ne introduce în limbajul Uniunii Europene şi al Parlamentului European, iar profesorul Traian Ungureanu ne face să înţelegem printre rânduri importanţa calităţii parlamentarului european din România pentru viitorul României. Cu Gigi şi cu Eba, înţeleg eu, vom munci pentru alţii şi vom mânca e-uri.

   Pentru ceilalţi PE ar putea fi un ţel, o piatră de încercare, o provocare sau chiar o depăşire de potenţial. Unii au fost pentru prima oară în afara Ardealului, alţii s-au urcat pentru prima oară într-un avion, cei ca mine au călcat pentru prima oară pe pământ belgian, dar pe toţi i-au trecut sentimentul mândriei că sunt membri PDL. Îi priveam şi simţeam în această masă eterogenă vârfurile, cei care chiar vor avea o carieră politică de excepţie, marea masă cuprinsă doar de elan şi bună voinţă ce vor deveni trupul fără de care capul va fi la nivelul picioarelor, dar şi neghina, oportuniştii, cei care seamănă izbitor cu marea majoritate a parlamentarilor români de astăzi. Noroc că-s doar vreo doi în grupul sătmărenilor de Bruxelles.

   În principal grupul era format din echipa câştigătoare pe care s-a bazat Andreea în recentele alegeri parlamentare care au desemnat-o deputat. Câţiva bărbaţi cu experienţă în frunte cu Alexandru Panea şi mulţi tineri conduşi administrativ de Lucian Almoşi şi spiritual de Sergiu Băbăşan. La Sergiu am remarcat cu mulţumire o maturizare politică importantă, uitând de elucubraţiile fantasmagorice în care tot ce zboară se digeră şi tot ce se digeră sunt excremente. Poate şi-a făcut efectul şi remanierea grupului din care se consilia pe de o parte şi apropierea de omul Andreea Paul de altă parte.
   Foarte importante au fost şi laturile turistice şi culturale ale deplasaării în Belgia. Dacă prima zi a fost zi de lucru şi discuţiile de grup şi individuale cu Traian Ungureanu au continuat până seara târziu într-o ambianţă lejeră la un local cu specific grecesc cu pălincă din Oaş şi vin farnţuzesc, cea de-a doua zi a fost dedicată turismului fiind vizitate mai mult sau mai puţin de către toată lumea principalele obiective turistice şi culturale ale Bruxelles-ului:

•  Grand Place, văzută deja din prima zi;
• Statuia Menneken Pis,
• Atomium este un monument renumit al atomului de fer, mărit de 150 de miliarde de ori. A fost construit cu prilejul Expoziției Mondiale din 1958.
• Teatrul Regal al Monedei. Aici s-a proclamat independența Belgiei în 1830.
•  Parc du Cinquantenaire cuprinzând halele, muzeele, parcul propriu-zis şi arcul de triumf; construit cu prilejul sărbătorii de cincizeci de ani de la independența Belgiei.
• Catedrala Sfântul Mihail şi Sfânta Gudura.
• Basilica de la Koekelberg, a 5-a din lume ca mărime.
• Palatului Justiției.
• Bruparck (prescurtare de la «Parcul Bruxelles»): aici a avut loc Expo-ul din 1958; astăzi sit de distracții: parcul Mini-Europa, Atomium, restaurante, cinematografe, complexul de produse bio, planetarium.
• Parcul din Laeken: domeniu de 160 ha, cu Palatul din Laeken (reședința regală belgiană), Cripta regală , serele regale, turnul japonez și pavilionul chinezesc.
• Statuia Europa

   Rodul acestei acţiuni se va culege peste ani, atunci când aceşti tineri, vor ajunge la maturitatea politică necesară să ia hăţurile în mâini, să schimbe mentalitatea politicianistului de azi în cea a politicianului de mâine sau, mai simplu spus, a animalului politic de azi în cea a omului politic de mâine.
   Trăiesc cu speranţa că într-un "mâine" românul va merge la urna de vot îmbrăcat în straie de sărbătoare cu sentimentul că va alege pe cel care urmează să asigure viitorul comunităţii al cărui ales este şi nu pe cel care i-a rezolvat nu ştiu ce chestie personală mai mult sau mai puţin minoră (uneori chiar pentru doi mici şi-o bere). Trăiesc cu speranţa că cel puţin unul(a) din acest grup de tineri vor avea tăria de caracter ca atunci când este aşezat pe un scaun, un fotoliu sau un tron să rezolve în primul rând problemele globale ale celor care l-au ales, pe urmă pe cele particulare importante ale celor care l-au ales şi abia apoi ale "familiilor" sale.
   Vreau să aplaud şi eu politicianul care după ce a fost ales vine la "Informaţia Zilei" (scuzaţi-mi egocentrismul) şi spune: "Mulţumesc tuturor sponsorilor mei pentru ajutorul dat în campanie. Vă garantez că niciunuia nu-i voi rezolva vreo problemă personală decât dacă este în folosul comunităţii!"
   Deocamdată rămâne de lăudat acţiunea acestei doamne a politicii sătmărene care aduce ceva nou în contextul servil şi aservit din mocirla politică a prezentului. De asemenea aplaud toleranţa de care a dat dovadă fostul nostru coleg de isnaf, Traian Ungureanu, care cu toate că şi-a atins scopul s-a uitat cu condescendenţă către discipolii săi chiar dacă unul din ei ar putea să-i ia locul. De ce nu? Un părinte totdeauna vrea ca pruncul său să fie mai puternic decât a fost el. Şi încercările sunt mai dure.

  

  

Frenezia de sub spectrul liniştii

   Încă sunt sub impresia unui pamflet scris de Daniel Şendre al cărui rost nu numai că nu i-l găsesc, dar îl consider chiar o răutate la adresa unui om care nu este sub influenţa tarelor cu care acesta îl infierează. Are el alte bube şi lacune, ca şi noi toţi ceilalţi, dar nu pot să-l consider pe Colţescu nici Vanghelie, nici Becali, nici Copilu minune (scuze dacă nu i-am scris numele corect), nici chiar superior ca Şendre, ci doar ipohondru la beţie. Alţii suferă de infatuare la beţia înălţimilor. Să trecem la etapa care stă să-nceapă, cum îi place unui comentator TV să spună, nu spui care.

   AN-ul se pregăteşte de sărbătoare. Nu ştiu dacă pe dreptunghi va fi spectacol dar pe zona rezervată plătitorilor de bilete va fi sigur. Am auzit că pentru prima dată în lume nu se va auzi nici un cuvânt trivial, nici o înjurătură şi toţi spectatorii vor aplauda reuşitele jucătorilor, indiferent de ce tricou poartă aceştia. Dacă Reghe reuşeşte şi de data aceasta să-i ţină în priză pe stelişti îi va creşte considerabil cota. Sper că nu şi guşa. Poate că Guriţă a învăţat ceva de la nea Grigoraş despre respectul faţă de adversar. E pe un drum bun în ceea ce priveşte meseria propriu-zisă. Poate că galben-albaştri vor vi mai dornici să arate ce ştiu.

   Sub Coloana Infinitului alb-albastră profesorul de matematică încă mai numără taburetele de la Masa Tăcerii şi calculează curbura Porţii Sărutului mulată pe un adversar din Hall of fame-ul fotbalului românesc. Din două nevoi este posibil să se nască un fotbal de calitate. Etapa trecută dinamoviştii au întâlnit un arbitraj corect şi au fost neplăcut surprinşi. Ar fi bine să se obişnuiască de acum înainte. Butoanele s-au risipit între butelii, nisipul din Miami şi documentele WikiLeaks.

   Astra s-ar putea să întâlnească un adversar mai greu decât ar fi crezut în "făurarul" acestui an. Să vină acum descătuşarea? Da şi ba. Debordanţa lui Niculae stimulată de fanaticul Horia nu a făcut bine unor multiple încercări de strângere a albinelor în jurul câte unei mătci mai mult sau mai puţin veritabilă. Bucuria trântorilor. Plăieşii de sub cetatea neamţului abia aşteaptă să mai smulgă câte un boţ de mămăligă pentru zile şi nopţi negre.

   Braşov - Galaţi, Două municipii în care pe vremea când industria duduia în România nu prea găseai locuri în tribunele din preajma Bartolomeului sau a Cocuţei. Viitorul - Rapid, un meci al controverselor: dacă l-am îmbrăca pe Dică în vişiniu şi pe Vasile Nicolae l-am îmbarca pe bricul Hagi am avea un joc între lăstari şi răscopţi.. Aceste două jocuri ar trebui să fie cele mai frumoase ale etapei.

   Porumboiu, molipsit de la Copos, nu are aceeaşi baftă ca jucătorii săi să lupte pe teren pentru o galerie care să le umfle cu emoţie spaţiul liber din buzunare. Ba, pe deasupra, îl mai şi vorbesc de rău pe la colţuri. Debutul va fi peste câteva minute la Cluj, unde universitarii le pot mulţumi printr-o dispută acerbă pentru faptul că i-a găzduit în cursul anului trecut. De fapt încins a fost meciul şi de pe acea vreme.

   Dacă avem un derbi la nordul clasamentului uite că avem unul şi aicea în sudul lui. Cam greu ca una din cele două echipe să se salveze dacă nu intră în ecuaţie şi legalitatea participării unor echipe mai bine situate în ediţia viitoare.

Mihai Stoica

   Mihai Stoica este autorul moral al actului terorist din 11 septembrie 2001. Mihai Stoica este cel care a comandat înzidirea oamenilor vii. Mihai Stoica este cel care îi zgândăre pe nordcoreeni să folosească arme nucleare. Mihai Stoica este iniţiatorul tuturor păcatelor de pe Pământ. Mihai Stoica sau unul de teapa lui.

   În dorinţa exacerbată de a nu exista decât Steaua în mintea lui, Mihai Stoica duce acest club în mocirlă. Un club cu tradiţie, cu performanţă, cu realizări deosebite pe plan sportiv, cu demnitatea uniformei militare româneşti pe care a purtat-o pe toate meridianele, culminând cu supercupa mondială la fotbal şi cele 86 de medalii olimpice... Când spui Steaua în ultimul timp spui doar fotbal, sau Becali, sau Mihai Stoica mai nou. Ai uitat de Ilie Năstase, de Ivan Patzaichin, de Gheorghe Gruia, de pleiada de luptători, boxeri şi scrimeri(e), de Constantin, Iordănescu sau de Hagi. Pentru Mihai Stoica termeni ca etică, morală, mândrie au alt sens decât pentru "uitaţii" de mai sus.
   Păcat! La dimensiunile sale intelectuale a ales o cale greşită. S-a aşezat o pâclă deasă pe acea parte a creierului său care era dispusă să înţeleagă frumosul, logica şi socialul. Oare dacă i-ar spune cineva că Osama bin Laden a fost împuşcat, că Sergiu Băhăian are de ispăşit 26 de ani de închisoare, că biserica lui Becali nu-l absolvă în faţa oamenilor normali de faptele sale din umbră, are capacitatea să priceapă?
   Pentru ceea ce s-a întâmplat aseară pe Giuleşti acelui malefic Mihai Stoica trebuie să-i "mulţumim". A fost modul său de a-şi pregăti echipa (mentorul, antrenorul şi huliganii stelişti - atenţie!, nu includ aici jucătorii şi suporterii stelişti) pentru nevoia de a scoate în evidenţă noua Steaua. Steaua cea invincibilă. Mai e ceva. Nu numai faptul că este stelist. Cred că aici s-a aplicat mai mult ura sa ancestrală pentru tot ce nu este Steaua (cu precădere Rapid). Oare când vom reuşi ca în sport, în oricare ramură a lui, să ţinem cu o echipă nu să urâm adversarul acestei echipe? E greu, dar nu-i târziu pentru oameni ca Mihai Stoica.
   Nu va păţi nimic Mihai Stoica. Cel puţin deocamdată. Viitorul său însă va fi trist. Va fi uitat. Nici măcar nu va fi dat ca exemplu "nu faceţi ca el!" de către mămicile grijulii. Nu va păţi nimic pentru că ştie ROAF-ul (Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice, dacă se mai numeşte aşa) mai bine decât oricare membru al oricărei comisii de judecată din fotbalul românesc. Îi joacă pe degete.
   Aştept un alt Mihai Stoica. Un Mihai Stoica de care să-mi aduc aminte. Un Mihai Stoica lepădat de Satana. Un Mihai Stoica la care Steaua este doar un club de fotbal în întrecere cu alte cluburi de fotbal cu care se află în competiţie, pe care poţi sau nu să-l îndrăgeşti, dar pe care nu poţi să-l urăşti. Oare îşi aduce aminte Mihai Stoica de puritatea din sufletul său când avea 10-14 ani şi se afla în tribuna unui meci de fotbal? Sau de cum îşi privea prima legitimaţie de fotbalist?
   O tempora, o mores!!

I-or gazona din interes.

   Da. Iorga este o zonă de interes. Sau mai bine, cum am spus mai sus, din interes. Bineînţeles că nu este vorba despre gazonul de pe Arena Naţională (e un domeniu la care nu mă prea pricep, spre deosebire de o grămadă de ziarişti sportivi care l-au călcat doar cu pantofi în picioare).

   De fapt nu este vorba numai despre Iorga ci despre fotbalistul român tânăr, cu ceva talent, cu ceva pregătire, aflat la răscruce de drumuri într-o echipă de Liga 1 şi care a strălucit în unul-două meciuri. Un jucător care, bine educat, bine antrenat şi bine apărat de clanul Becali ar putea deveni un pion principal al echipei noastre naţionale.

   Nu spun că a juca la Steaua nu poate fi un ţel pentru cei mai mulţi dintre tinerii jucători români, dar între a juca la Steaua şi a face parte din clubul Steaua se cască o mare crevasă. Clanul cumpără fără discernământ tot ce mişcă în front, adică pe toţi cei care fac un pas în faţă. Nu contează că în teren nu pot intra decât 11 oameni o dată (printre care doi-trei "bătrâni" sunt necesari), nu contează că la un joc mai mult de 14 jucători nu poţi introduce pe teren, nu contează că pe raportul de joc şi cel de arbitraj nu pot fi introduse mai mult de 18 nume cu prenumele aferente. Chestia este că numai supervalorile de moment se reţin, restul înregistreză un eşec căruia celor mai mulţi dintre ei nu le pot face faţă. Cei aflaţi în curs de acumulare, care pot fi în viitor mai valoroşi decât aceste sclipiri de moment (în general însoţite de ifose şi mofturi, gen fraţii Costea), sunt cei care pierd. Pierd ireversibil. Nu numai ei pierd. Pierd şi echipele de la care au plecat, pierde şi campionatul nostru (vezi distanţa dintre locurile unu şi doi), pierd şi loturile naţionale de tineret şi seniori, pierde şi fotbalul în general.

   Acesta este motivul pentru care salut din toată inima acel milion de euro pe care l-a cerut Oţelul Stelei. Nu ştiu cum se face, dar pofta latifundiarului pentru astfel de jucători vine întotdeauna cu cel mult trei etape înainte ca Steaua să joace cu echipa la care este legitimat respectivul jucător. Uneori îi trece. După meci.

   În final aş vrea să atrag atenţia asupra unui tânăr antrenor în care eu personal nu am încredere, dar pentru care aş fi deosebit de bucuros să fiu contrazis. Prost sfătuit de exuberantul MM, Reghe - cel alături de care am suferit şi eu când şi-a pierdut fetiţa la doar câteva luni de la naştere (trecusem şi eu prin aceeaşi traumă nu cu mult timp înainte), tinde să o ia pe urmele infatuatului, norocosului şi eternului antrenor al naţionalei (antrenor nu pe merit, bineînţeles). Nu acestea sunt aşteptările noastre de la el.

   Da, Reghe. Iorga face un milion de Euro!

  
  

Merite

   Noi n-am meritat punctul, ungurii n-ar fi meritat victoria. Sub această impresie n-am putut dormi azi noapte decât după ce Messi şi ai lui alb-albaştri mi-au readus aminte cum se joacă fotbalul. Adică:
   1. Mingea de joc este acea parte principală a jocului care trebuie atinsă în aşa fel ca după tine, un alt purtător al unui tricou asemănător cu al tău să o atingă sau, în culmea fericirii, să pătrundă pe sub transversală în locaşul special de 17,8608 metri pătraţi.
   2. Terenul de joc are o suprafaţă variabilă brăzdată de tot felul de linii care delimitează o grămadă de suprafeţe şi care trebuie să fluidizeze transportul mingii pe distanţe mai mult sau mai puţin lungi şi să permită lovirea mingii mai puternic atunci când te afli în preajma buturilor adverse.
   3. Tribuna în general înconjoară terenul de joc şi vibrează când mai hâtru, când mai cătrănit sub puzderia de încălţări ce se îngrămădesc pe toată suprafaţa sa.
   4. Arbitrul este un gentleman.
   Un prieten din Botşeni mi-a zis că aştia aseară "n-au dat-o pi fotbal, ci pi ţurcă". Nu l-am mai întrebat dacă se scrie cu P sau cu p. Altul din Băileşti îmi zisese, aşa, mai repezit "...dudă de Orodel...".
   Ce, ce? Ce-i aia dudă de Orodel? - Păi ce să fie? Dudă la Orodel înseamnă canal. - Pă-i şi Orodel? - Comună în Piemontul Bălăciței din Câmpia Desnățui... - Aha!? - Ce aha? N-ai priceput nimic! - Păi...!? - Păi acolo s-a născut fotbalul în România! Sau Ţurca...?.
   Măi, să fie!