De la Cerno More în Cerno Gore.

   Chiar dacă Satu Mare nu se află tocmai la Cerno More (Marea Neagră), am forțat un pic titlul acestui articol în speranța că deplasarea extrem de reușită a unui grup de sătmăreni în Cerno Gore (Muntenegru) să fie luată ca exemplu pozitiv pentru toți cei cărora li s-a cuibărit în gânduri ideea că excursiile sunt periculoase. Mult mai periculos este să treci pe trotuar pe sub streașina clădirii de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu Decebal decât să te urci în autocarul agenției de turism Accord BT. Tamas Pop și Dezso Ary sunt adevărați șoferi profesioniști dovedindu-și măiestria și cunoașterea cu precizie a posibilităților autocarului pe străduțele înțesate cu mașini parcate mai mult sau mai puțin regulamentar printr-un Belgrad apăsător.

   Mă furnică și pe mine accidentul recent din Muntenegru dar nu cred că amploarea care i s-a dat nu va avea repercusiuni asupra curiozității românilor de a vedea fenomenele naturii la fața locului, de a atinge Turnul din Pisa, piramidele egiptene sau de a se plimba prin Machu Picchu sau pe Zidul Chinezesc. Sau, vorbind direct de Muntenegru, de a vedea la fața locului măreția canionului Tara (cel mai adânc din Europa), atipica plajă a Budvarului (capitala turismului muntenegrean), grandiosul golf Kotor (înscris în patrimoniul UNESCO) sau maiestuosul Durmitor (parc național ce rivalizează cu Piatra Craiului de deasupra Zărneștiului nostru).

   Serbia. În '90, când mă indreptam către CM de fotbal din Italia am trecut pentru prima dată prin Belgrad. Zilele trecute m-am aflat pentru a doua oară. A regresat. Nu numai Belgradul a regresat ci întreaga Serbie a regresat. Pârloagă după pârloagă defilau prin fața parbrizului ce se deplasa cu 90 de km/h. Din când în când depășeam câte un hârb de prin anii '90. Și mai rar eram depășiți de câte o limuzină de la începutul mileniului. În capitală doar oamenii sunt calzi. Totul era vechi. Războiul lăsase crevase adânci atât în infrastructura orașului cât și în administrarea acestuia. Parlamentul, Palatul Regal, Teatrul Național, Biserica Sf. Sava, Cetatea Kalemegdan... toate rămase țintite în timpul sfărșitului de mileniu doi precum cuiul din grinda bunicii în care-și atărna oglinda. Of! Războiul ăsta...

   Muntenegru. Cu o populație de aproape două ori mai mare decât județul nostru și cu un teritoriu preponderent montan, acoperit în proporție de peste 60% de păduri și 15% de piatră, Muntenegru are o bogăție de neprețuit: oamenii. Întreaga planetă ar putea învăța ce este aceea civilizație de la muntenegreni. Nu țin degetul mic ridicat când beau cafeaua dar au un bun simț natural ce nu te poate lăsa indiferent. Nu se spală pe mâini după ce dau noroc dar nu știu să ridice din umeri. Nu se ploconesc să te salute dar ție îți oferă cel mai bun pat al său pentru odihnă. Au o țară frumoasă. Aproape la fel de frumoasă ca și România, dar mult mai bine instrumentată.

   Croația. Dubrovnik-ul este primul pământ croat pe care am călcat. Chiar dacă în '90 m-am plimbat prin Zagreb era altceva, era Zagrebul Jugoslaviei, era Zagrebul beligerant. Nu vă voi spune despre Cetatea Medievală, Catedrala, Biserica Sf. Vlaho, Turnul cu Ceas, Palatul Rectorului, Fântâna Onofrio, Mănăstirea Franciscană sau Palatul Sponza. Vă invit să vă dați singuri cu părerea. În schimb vă spun ce-am pățit la graniță. În spatele nostru la hotar sosise un microbuz cu numere de Austria. Șoferul acestuia, grăbit, încearcă să bage în mâinile vameșului (muntenegrean sau croat, nu mi-am dat prea bine seama) actele proprii pe motiv că este din comunitatea europeană. Elegant și fără patimă acesta îi răspune arătând către autocarul nostru: "Și ei!".

   Slovenia, cea mai dezvoltată țară din vechiul colier metalic comunist ne-a arătat ce înseamnă să prețuiești frumusețile patriei. Splitul, călcat puternic de civilizația romană, ne-a impresionat cu Mausoleul și Palatul Diocletian ale cărui ziduri mai că se scaldă în valurile mării ca apoi să se piardă sus, pe coastă, în pădure. Poarta de Aur și Statuia lui Jupiter, din care n-am văzut decât o unghie de mărimea unui cap de capră pe care am atins-o și eu ca toți cei care stăteam la coadă fără să știu pentru ce (statuia era în restaurare), erau alte mărturii ale trecutului latin al coastei dalmate. Plitvice, o rezervație naturală impresionantă în care cascadele formează o adevărată dantelă pe mai multe nivele deasupra și dedesuptul celor 16 lacuri. Postojna, o peșteră care impresionează ochiul cu aceeași intensitate ca și Peștera Urșilor din Munții Bihorului doar că pentru mult mai mult timp. Vizita se face în principal printr-o călătorie cu trenulețul de vreo 50 de minute.

   Ungaria. Popas la Balaton. Un Balaton căruia îi lipsește efervescența anilor trecuți. Un Balaton cu turiști din ce în ce mai puțini și cu o apă din ce în ce mai contaminată. Noroc pentru Ungaria că a apărut Hajduszaboszlo cu apa sa vindecătoare. Budapesta rămâne una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei.

   Gruiță Ienășoiu

Cu clopul prin Bruxelles

   Andreea Paul - un om, o minune. Aparent un om obişnuit. Un om cu trăsături elegante, fine, cu contur modern, dar un om obişnuit. Un om cu delicateţe în gesturi, cu discurs parcă tot timpul interogativ, cu o privire inteligentă care te face să crezi că a înţeles ce spui chiar înainte de a termina de grăit, dar un om obişnuit. Un om în prezenţa căruia dacă stai mai mult te cuprinde o energie debordantă de a face ceva în folosul aproapelui tău, un om în preajma căruia verbul a refrişa devine perpetuu, dar un om obişnuit.

   La iniţiativa Andreei şi cu sprijinul financiar al europarlamentarului PPE Traian Ungureanu (un suflet atins de microbul gazetăriei, care ştie ce înseamnă mirosul literelor de plumb dimineaţa la 4 şi care şi astăzi îşi notează ideile pe blocnotesuri jerpelite sau şerveţele creponate cu toate că are "tableta" la îndemână) un grup de 24 de membri PDL din judeţul Satu Mare, cu precădere tineri şi foarte tineri din Ţara Oaşului, şi un ziarist de la Informaţia Zilei s-au aflat în Blue Air-ul ce a decolat de pe aeroportul Henry Coandă în dimineaţa zilei de 3 iunie, a.c., cu destinaţia Bruxelles. Obiectivul principal al grupului fiind Parlamentul European.

   Parlamentul European. Pentru mine o clădire cu aspect futurist, cu o arhitectură punctată de accente moderniste, cu un interior cât un orăşel cu "străduţe" tapetate cu opere de artă pestriţe ca formă şi aspect artistic, dar reprezentative pentru fiecare artist al ţărilor membre UE (cică vor fi şi Brâncuşi cu valahii lui în scurt timp!?), cu săli imense dotate cu tot felul de aparaturi care ocupă mai multe etaje, dar şi săli de clasă, unde asistenta Anca Butcaru ne introduce în limbajul Uniunii Europene şi al Parlamentului European, iar profesorul Traian Ungureanu ne face să înţelegem printre rânduri importanţa calităţii parlamentarului european din România pentru viitorul României. Cu Gigi şi cu Eba, înţeleg eu, vom munci pentru alţii şi vom mânca e-uri.

   Pentru ceilalţi PE ar putea fi un ţel, o piatră de încercare, o provocare sau chiar o depăşire de potenţial. Unii au fost pentru prima oară în afara Ardealului, alţii s-au urcat pentru prima oară într-un avion, cei ca mine au călcat pentru prima oară pe pământ belgian, dar pe toţi i-au trecut sentimentul mândriei că sunt membri PDL. Îi priveam şi simţeam în această masă eterogenă vârfurile, cei care chiar vor avea o carieră politică de excepţie, marea masă cuprinsă doar de elan şi bună voinţă ce vor deveni trupul fără de care capul va fi la nivelul picioarelor, dar şi neghina, oportuniştii, cei care seamănă izbitor cu marea majoritate a parlamentarilor români de astăzi. Noroc că-s doar vreo doi în grupul sătmărenilor de Bruxelles.

   În principal grupul era format din echipa câştigătoare pe care s-a bazat Andreea în recentele alegeri parlamentare care au desemnat-o deputat. Câţiva bărbaţi cu experienţă în frunte cu Alexandru Panea şi mulţi tineri conduşi administrativ de Lucian Almoşi şi spiritual de Sergiu Băbăşan. La Sergiu am remarcat cu mulţumire o maturizare politică importantă, uitând de elucubraţiile fantasmagorice în care tot ce zboară se digeră şi tot ce se digeră sunt excremente. Poate şi-a făcut efectul şi remanierea grupului din care se consilia pe de o parte şi apropierea de omul Andreea Paul de altă parte.
   Foarte importante au fost şi laturile turistice şi culturale ale deplasaării în Belgia. Dacă prima zi a fost zi de lucru şi discuţiile de grup şi individuale cu Traian Ungureanu au continuat până seara târziu într-o ambianţă lejeră la un local cu specific grecesc cu pălincă din Oaş şi vin farnţuzesc, cea de-a doua zi a fost dedicată turismului fiind vizitate mai mult sau mai puţin de către toată lumea principalele obiective turistice şi culturale ale Bruxelles-ului:

•  Grand Place, văzută deja din prima zi;
• Statuia Menneken Pis,
• Atomium este un monument renumit al atomului de fer, mărit de 150 de miliarde de ori. A fost construit cu prilejul Expoziției Mondiale din 1958.
• Teatrul Regal al Monedei. Aici s-a proclamat independența Belgiei în 1830.
•  Parc du Cinquantenaire cuprinzând halele, muzeele, parcul propriu-zis şi arcul de triumf; construit cu prilejul sărbătorii de cincizeci de ani de la independența Belgiei.
• Catedrala Sfântul Mihail şi Sfânta Gudura.
• Basilica de la Koekelberg, a 5-a din lume ca mărime.
• Palatului Justiției.
• Bruparck (prescurtare de la «Parcul Bruxelles»): aici a avut loc Expo-ul din 1958; astăzi sit de distracții: parcul Mini-Europa, Atomium, restaurante, cinematografe, complexul de produse bio, planetarium.
• Parcul din Laeken: domeniu de 160 ha, cu Palatul din Laeken (reședința regală belgiană), Cripta regală , serele regale, turnul japonez și pavilionul chinezesc.
• Statuia Europa

   Rodul acestei acţiuni se va culege peste ani, atunci când aceşti tineri, vor ajunge la maturitatea politică necesară să ia hăţurile în mâini, să schimbe mentalitatea politicianistului de azi în cea a politicianului de mâine sau, mai simplu spus, a animalului politic de azi în cea a omului politic de mâine.
   Trăiesc cu speranţa că într-un "mâine" românul va merge la urna de vot îmbrăcat în straie de sărbătoare cu sentimentul că va alege pe cel care urmează să asigure viitorul comunităţii al cărui ales este şi nu pe cel care i-a rezolvat nu ştiu ce chestie personală mai mult sau mai puţin minoră (uneori chiar pentru doi mici şi-o bere). Trăiesc cu speranţa că cel puţin unul(a) din acest grup de tineri vor avea tăria de caracter ca atunci când este aşezat pe un scaun, un fotoliu sau un tron să rezolve în primul rând problemele globale ale celor care l-au ales, pe urmă pe cele particulare importante ale celor care l-au ales şi abia apoi ale "familiilor" sale.
   Vreau să aplaud şi eu politicianul care după ce a fost ales vine la "Informaţia Zilei" (scuzaţi-mi egocentrismul) şi spune: "Mulţumesc tuturor sponsorilor mei pentru ajutorul dat în campanie. Vă garantez că niciunuia nu-i voi rezolva vreo problemă personală decât dacă este în folosul comunităţii!"
   Deocamdată rămâne de lăudat acţiunea acestei doamne a politicii sătmărene care aduce ceva nou în contextul servil şi aservit din mocirla politică a prezentului. De asemenea aplaud toleranţa de care a dat dovadă fostul nostru coleg de isnaf, Traian Ungureanu, care cu toate că şi-a atins scopul s-a uitat cu condescendenţă către discipolii săi chiar dacă unul din ei ar putea să-i ia locul. De ce nu? Un părinte totdeauna vrea ca pruncul său să fie mai puternic decât a fost el. Şi încercările sunt mai dure.