marți, 12 aprilie 2016

Budva - Un colț de rai pe nisip auriu

   Cu ochii împăienjeniți de nesomn mă urc în autocarul modern (climă, sistem audio-video, scaune reglabile, bar, frigider...) pus la dispoziție de prietenul meu Lică. Nesomnul vine de la emoția ce mă cuprinde atunci când în dimineața zilei următoare mă așteaptă ceva important. Muntenegru, Doamne(!), țara despre care am auzit și citit atâtea... În sfârșit am ocazia să o văd.
   Zalăul, Clujul, Oradea, Timișoara trec înșiruite pe geamul generos al autocarului, pe sub privirea mea parcă mai puțin curioasă acum, când știu că urmează Muntenegru. Intrăm în Serbia. N-am mai fost pe aici de când se numea Iugoslavia, în 1990, și mă minunam de realizările celei mai liberale țări din fostul bloc socialist. Din păcate casele și mașinile care parcă s-au oprit în timp, pământurile nelucrate și aerul bătrânesc îmi arată cum ar fi arătat România dacă nu am fi intrat în Uniunea Europeană. Vorba aia: rău cu rău, dar mai rău fără rău! Belgradul încărcat de istorie, îmbătrânit de nemuncă și plumburiu datorită condițiilor meteorologice l-am străbătut la pas: Parlamentul, Palatul Regal, Teatrul Național, Muzeul Național, Biserica Sf. Sava și Ceatatea Kalemegdan mi-au arătat un popor cu o istorie încărcată, dar parcă fără prezent.
   Trecerea de a doua zi spre Muntenegru a fost banală, dar după câțiva zeci de kilometri imaginile de dincolo de sticlă încep să impresioneze retina, să dezmorțească interesul pentru natura sălbatică culminând cu Cheile Tara, cele mai lungi și mai adânci chei din Europa, monument UNESCO, care fac parte din Parcul Național Durmitor. Cuvintele nu prea își au rostul. Trebuie neaparat să le vezi, să le absorbi. Imaginile sunt formidabile.
   După ce am trecut tangențial pe lângă capitala administrativă, Podgorița, ne-am îndreptat spre capitala turismului muntenegran, Budva. Pădurile care dispar treptat în Marea Adriatică, fac loc plajelor de mici dimensiuni, cochete, cu câteva iahturi, la început simple, mai apoi sofisticate. Plajele se lărgesc, nisipul devine mai fin, marea mai frumoasă cu cât ne apropiem de Budva. Plaja Rafailovici este un vis. Surpriza a fost că atunci când am ajuns la concluzia că Rafailovici e cea mai frumoasă plajă să descoperim că hotelul nostru are deschiderea spre această plajă. A fost superb!
   Unii au rămas doar pe plajă absorbind cu nesaț razele soarelui și băuturile răcoroase sau spirtoase servite direct pe plajă de angajații hotelului. Alții s-au dus în Golful Cotor cu fiorduri adânci și orașe medievale, alții au vizitat Dubrovnicul, alții...
   A fost de vis! De aceea îndemn sătmărenii să nu rateze o asemenea ocazie. Din câte știu, agenția de turism Accord BT, va organiza o nouă experiență de acest gen spre sfârșitul lunii mai. Pentru detalii interesați-vă la sediu (undeva pe IC Brătianu) sau la telefon 0756 085 244, unde glasul prietenos al lui Lică Bradea vă va da cu siguranță amănunte în acest sens.