Laudatio binemeritat și binecuvântat la ”Strigătul inimii” lui Teodor Curpaș

   Se îndreaptă acele ceasului către ultima treime a celei mai luminate zi a anului. Pe terasa Miorița câteva zeci de persoane forfotesc printre mese interesându-se unde are loc evenimentul. În Salonul Alb? Nu, căci suntem prea mulți. În sala mare, ascunși de zăpușeala de afară, sub adierea aerului condiționat și îmbiați de apa minerală de pe mese, au loc primele pupături, strângeri de mâini, scurte interviuri (de presă), urări...

   Primul laudatio îi aparține lui Felician (întrerupt de binecuvântarea bisericii) care a scos în evidență episoade din prietenia sa cu amfitrionul de facto și faptul că acesta nu s-a născut la timpul lui. Protoprezbiterul Marian, cu gândul la întunericul de după sacrificiu, a conchis că cineva trebuia să aducă lumină prin carte. Edilul Doina, înfășurată în emoția dată de ineditul situației în care se afla, a acceptat că poate face mai mult și a promis. George, cu simțurile lui vulturești de a eticheta un act cultural ascuns între coperți, și-a adus aminte că Dorel este unul dintre puținii prieteni care i-au călcat bârlogul (cuibul de creație aș spune). Ultimul laudatio a fost de la Robert.

   Bineînțeles că sala a reacționat. S-au perindat la microfon oameni de cultură aflați acum în posturi vremelnice sau mai puțin efemere: preoți, primari, directori, politicieni, dascăli și nu în ultimul rând editorul. Inspiratul George (al II-lea, după ordinea pripășirii sale pe meleaguri sătmărene), chiar dacă mai târziu, și-a prezentat aportul. Atât prin laudatio cât și la realizarea volumului.

   Asta a fost povestea lansării celei mai reușite realizări literare a profesorului Teodor Curpaș. O carte despre sine și despre părerea altora despre el. Merită citită.

STRIGĂTUL INIMII lui Teodor Curpaş

    Bazată pe laitmotivul "prietenia adevărată ţine cât viaţa" cartea lansată astăzi de prof. Teodor Curpaş ne aduce în meandrele vieţii sale din două perspective. A sa personală şi a celor pe care i-a invitat să-l descrie. Totul pare ca un munte. Un munte parcurs invers. Din vârf coboară doar o cărăruie ce pe parcursul ei se întretaie cu alte poteci mai mult sau mai puţin definite, mai mult sau mai puţin povestite, apar apoi primele izbucuri din stânci umezind păşuni (iarba aceea mătăsoasă pe care nu poţi călca sub 2000 de metri), primii jnepeni, primele conifere. Apar foioasele a căror frunze plate te mângâie sau te pleznesc după voia Domnului.

   Nu este o Golgota (căpăţână). Este drumul vieţii, nu al morţii. Este punctul lui de vedere asupra a ceea ce l-a înconjurat şi punctul de vedere al celor care pe care i-a lăsat să-şi spună părerea despre ceea ce l-a înconjurat. Titlul, "Strigătul inimii", este puternic influenţat de ultimii ani. Este vorba strict de inima lui, de strigătul lui care în final are puternice nemulţumiri politice.

   Poate aflăm mai multe chiar de la el, Teodor Curpaş, joi, 21iunie, de la ora 16,00 la restaurantul Mioriţa unde va avea loc lansarea cărţii. Poate aflăm şi părerea prietenului său de o viaţă, Gheorghe Iacob, a cărui apariţie între pagini e prea efemeră după părerea mea.