marți, 25 septembrie 2018

Biamnin, mai mult decât un motel la ștrandul din Tășnad

   Pasionații de turism de week-end pot găsi în Tășnad un minunat loc de a-și petrece câteva zile de toamnă într-un decor cel puțin interesant. Aglomerația din timpul verii a trecut cu nebunia sufocantă și sufocată de temperaturile prea ridicate pentru unele gusturi. Ștrandul (bazinele cu apă termală sau doar udă) pare mai mare acum când înghesuiala trupurilor arse și gălăgioase s-a pierdut în ruginiul toamnei. Pădurile și lacurile neștiute din ținut vă pot impresiona retina dacă puneți câteva întrebări meșteșugite localnicilor. Cadrul natural vă pune la dispoziție poteci bătătorite și locuri de pescuit ascunse în funcție de preferințe.
   Din multitudinea de pensiuni, hoteluri și alte locuri de cazare pentru toate buzunarele vă propun cochetul și discretul motel Biamin. De ce? Poate pentru că mie îmi place mult. Poate pentru că bunul simț al gazdei m-a făcut să revin totdeauna cu plăcere aici. Poate că piscinele interioare sunt curate și bine întreținute. Poate că mâncarea se asortează mai bine uneori gusturilor mele nu totdeauna sofisticate. Poate datorită curiozității mele înnăscute să văd ce a mai născocit Valer.
   Să mă explic. În ultimii douăzeci de ani cred că am fost de vreo cincisprezece ori la Biamin. De fiecare dată am găsit câte ceva nou. Ba o sală de nunți, ba o sală de conferință, ba un corp de clădire, ba o piscină exterioară apoi și una interioară, ba un tobogan, ba o grădină de flori îngrijită. Săptămâna trecută l-am găsit pe Valer udând florile de la intrarea în motel cu aerul modest al unui grădinar ce-și iubește petalele multicolore cu aceeași duioșie cu care o mamă își mângâie pe cap pruncul. Am descoperit un corp de clădire nou, cu camere mai aerisite, cu balcoane mai mari și o prezentare de produse care îți propun sănătate și imunitate. Ba chiar și o afacere independentă. Pentru curioasele noastre doamne le invit să sune la 0745931829. Vă va răspunde Rodica din Bistrița.
   Așadar nu uitați! Treceți pe la motelul Biamin din Tășnad. Nu o să vă pară rău. Pentru rezervare sunați la 0744612167, Valer.

duminică, 23 septembrie 2018

100 de ani de fotbal pe plaiuri tășnădene

   Peste 700 de persoane sau perindat duminică pe terenul de fotbal (ar merita și ei un stadion) din Tășnad. De la Răzvan Andrei Gorbe (9 luni, fiul fotbalistului tășnădean Gorbe) la Tompe Pal (93 de ani, fost antrenor al echipei tășnădene pe când se numea Recolta) o mulțime de împătimiți locali ai fotbalului, și nu numai, au participat la o sărbătoare a fotbalului autohton. Foști fotbaliști, antrenori, conducători, copii de mingi, cadre medicale, arbitri și suporteri împreună cu familiile lor au adăugat o frumoasă poveste chiar dacă unele amintiri au fost triste sau chiar tragice.
   Picăturile de ploaie au trecut ca și neobservate, chiar și vântul s-a mai domolit când cele două echipe au început un joc peste generații. Schimbările n-au fost contorizate, nici nu știu dacă ar fi fost posibil pentru că au fost nenumărate. Până și arbitri mai făceau schimb din când în când. Chiar și subsemnatul a purtat un fanion pentru câteva minute. Drept e că nu am apucat să semnalizez nici măcar o aruncare de la margine. S-a jucat frumos, cursiv și s-au înscris multe, multe goluri. Nu mă întrebați câte că nu știu.
   Nu cred că este necesar să dau numele celor prezenți pentru că toate ar trebui menționate. Pe lângă actorii principali, cei enumerați mai sus, au mai fost intercalați și organizatori, oameni de ordine, politicieni, sportivi de la alte ramuri, muncitori, profesori, soldați, doctori, țărani, comandanți, neica nimeni sau foști și actual primari.
   Totuși, pentru efortul făcut de Federația Română de Fotbal de a participa la această acțiune merită să inserez două nume din delegația lor: un dinamovist și un fundaș central, altfel spus un militant pentru drepturile fotbalistului român în general și un susținător înfocat și aplicat pentru dezvoltarea fotbalului nostru juvenil. Ați ghicit: Prunea și Belodedici.
   Nu știu cum să închei acest mic articol care aș fi vrut să vă răscolească puțin așa că îl las pe Belodedici să o facă: „... suntem la Tășnad și sărbătorim 100 de ani de când s-a înființat echipa Unirea Tășnad; nici o altă echipă din România nu a mai împlinit 100 de ani; Unirea Tășnad acum și România peste câteva zile a reușit, respectiv va reuși așa ceva. Felicitări!”.
                                                        
                                                                                                

joi, 20 septembrie 2018

Luiza Fatyol s-a întrupat în Violetta Valery din Traviata de Verdi

   Încercam să pun la punct ultimele detalii pentru cazarea invitaților la zilele Poesis așa că am trecut de gaura neprimitoare de pe Corso ce duce către Filarmonică. Nu știu de ce, dar mă întorc câțiva pași și pătrund în gangul ce seara îți dă fiori dacă nu-i prea multă lume prin jur. Trec pe lângă pernuțele ce te îmbie la o cafea de pe terasa din apropiere și pătrund în lumea celui care, bolnav de leucemie, pe 16 septembrie 1950 urca pentru ultima oară pe o scenă (Besancon - Franța) și, nerespectînd programul, interpretează motivul "Jesus bleibt meine Freude" din cantata "Herz und Mund und Tat und Leben" de Johann Sebastian Bach („Isus rămâne bucuria mea” din „Inima și gura, acțiunea și viața”): Dinu Lipatti.
   Încă de la intrare respiram muzică de calitate, orchestra m-a vrăjit cu câteva puseuri Rimski-Korsakov ce mi-au întârziat pașii pe treptele ce duceau la birouri. Cu îngăduința fetelor din antecameră trec de pragul ce desparte lumea reală de cel mai longeviv manager de instituții de spectacole din România, Rudolf Fatyol. Ascuns în spatele unor imense coloane de dosare, parcurgea cu privirea actele din fața sa, iar pe unele chiar le semna.
   După politețurile obișnuite mă întreabă profesional de ce l-am căutat. Răspunsul meu îl cam descumpănește: „așa, am venit doar să te văd”. Pixul se oprește în aer, iar privirea se îndepărtează de coli și se așterne pe mine neîncrezătoare. De la una la alta trecem la bucuria nestăpânită ce simțeam că-l toacă mărunt, dar din modestie nu mi-o împărtășește. Cu un comportament meșteșugit reușesc să-i ies în întâmpinare și-l stârnesc. Atâta mi-a trebuit. Nu l-am mai putut opri.
   Vorbele îi ieșeau pe gura rotunjită de-a valma, uneori neterminate. Bogăția verbală și pasiunea puneau stăpânire pe el dar și pe mine. Nu l-am mai putut asculta. Simfonia mâinilor, înflăcărarea din priviri, echilibrul instabil al unei coloane de dosare și tremurul aerului mi-au destabilizat acuitatea auditivă. L-am rugat să-mi scrie pe hârtie ce a spus. Nu știu dacă a fost indignare sau efect de surpriză dar mi-a scris doar atât: Deutsche Oper am Rhein, Dusseldorf, premiera operei verdiene Traviata, în rol principal soprana Luiza Fatyol. Am plecat de acolo cu hârtiuța în mână, cu un CD cu autograf „Fatyol Rudolf - Orchestra de cameră Liszt Ferenc Kamarazenekar” și cu dorința de a mă edifica.
   În vara anului 2013, după o stagiune fructuoasă, Luiza, fiica lui Rudi, a oferit un interviu la Radio România Muzical (http://www.romania-muzical.ro/articol/cantareti-romani-peste-hotare-soprana-luiza-fatyol/1215731/1511/2). Spre finalul acestuia și-a dezvăluit marele țel: „...ca orice soprană în dezvoltare doresc să abordez repertoriul belcanto, deoarece mi-e tare, tare drag, Lucia di Lammermoor de Donizetti, iar într-un final, apogeul, să ajungem la Traviata, să sperăm, să fim sănătoşi şi să fim în putere.” Cuvintele nu-și mai au rostul dar dacă vreți să o cunoașteți mai bine pe Luiza Fatyol vă dau două link-uri pe care dacă le accesați veți avea și surprize: http://jurnaldesoprana.ro/de-vorba-cu-luiza-fatyol/ și https://www.youtube.com/watch?v=a7rF6ZCXeGY. Abia după ce am ascultat melodia de pe al doilea link de mai sus am înțeles de ce am auzit de mai multe ori cuvântul Paris printre spusele doctorului în artă și interpretare muzicală Rudolf Fatyol.
  Iată că vineri, 14 octombrie, Luiza Fatyol și-a îndeplinit visul. Rose Alphonsine Plessis, micuța fugară dintr-un sat francez devenită curtezana (traviata în limba italiană) Marie-Duplessis la Paris și, după ce i-a intrat în grații, transformată de Dumas jr. în Marguerite Gautier în romanul autobiografic Dama cu camelii, a fost introdusă pentru veșnicie în lumea muzicii de Giuseppe Verdi în capodopera Traviata (un fiasco la premiera absolută din Veneția anului 1853) sub numele de Violetta Valery. Debutul Luizei Fatyol în rolul Violettei Valery a fost, spune presa de specialitate din Germania, „charmant zu erhaben” adică încântător spre sublim.
   Celor ce doresc să-și facă o părere personală îi anunțăm că duminică 23 septembrie, sâmbătă 6 octombrie la  teatrul din Duisburg și pe 16 mai anul viitor la  Deutsche Oper am Rhein din Dusseldorf o pot urmări în toată splendoarea.