luni, 22 octombrie 2018

Crăciun la Ocna Şugatag

   Precis îmi veţi spune că naşterea Domnului trebuie întâmpinată acasă, în familie. Dar ce casă poate fi mai acasă decât cea strămoşească, din inima Maramureşului istoric, cea în care tradiţia s-a păstrat aproape nealterată în ultima mie de ani, fapt despre care ne putem da seama dacă ne uităm după împletitura nojiţelor obielelor sau opincilor. Vechile cnezate pot fi şi astăzi recunoscute după port şi obiceiuri de către cunoscători. Noi, ceilalţi, cu cătătura mai ignorantă nu putem decât admira cusăturile şi combinaţiile de culori din care negru este nelipsit.
   Ocna Şugatag, prin poziţionarea sa geografică, la răscruce de drumuri şi cnezate, este locul ideal de cazare pentru cei care pe lângă sărbătoarea creştină vor să facă şi mici excursii la Cavnic (schi), Săpânţa (Cimitirul Vesel, Mănăstirea Săpânţa-Peri - construcţia din lemn cu cea mai mare înălţime din Europa), Sighet (Muzeul Satului, Memorialul - unde au fost ucisă aproape toată floarea anticomunismului în frunte cu I.C. Brătianu şi Iuliu Maniu), Vişeu (Mocăniţa de pe Valea Vaserului), Borşa (schi, Cascada Cailor), Bârsana (cea mai frumoasă mănăstire de maici din ţară)... Chiar în Ocna Şugatag aţi putea vizita Pădurea Crăiasca sau cele mai sărate lacuri naturale din Europa, poate chiar din lume.
   Mi-a căzut în mână o invitaţie la pensiunea Popasul din Deal din Ocna Şugatag, invitaţie căreia eu nu-i pot da curs pentru că mi-am făcut alt program, dar o redistribui cu plăcere celor care sunt pasionaţi de turism, obiceiuri populare şi distracţie. Mai precis o ofertă de Crăciun, un sejur de din 22 până în 26 decembrie la doar 1255 lei pe persoană, bani în care pe lângă cazare şi masă (inclusiv cina de Crăciun şi prânzul festiv de a doua zi) mai sunt incluse: transport gratuit la slujba de Crăciun de la Mănăstirea Bârsana, program folcloric cu ceteră, zongoră şi trupă de dansatori în costume tradiţionale şi piscine cu apă sărată sau nu, după preferinţă. Mai sunt doar vreo 3 camere libere.
   Pentru detalii suplimentare vă rog să-l contactaţi pe domnul Pop(asul din deal) la telefon 0744 59 88 42.

miercuri, 10 octombrie 2018

Tomis Constructor - un imperiu al materialelor de construcţii

   Atunci când pasiunea face casă bună cu munca sunt mai uşor de îndeplinit idealuri. Având ca liant modestia şi drept catalizator familia totul devine nu numai uşor ci şi plăcut. Cele 10-15 minute petrecute în biroul domnului Tamaş Hotca mi-a dat câteva repere în a descoperi o lume interesantă, în a descoperi tainele aplicate ale unei afaceri reuşite, de lungă durată. Clădită lopată cu lopată, cărămidă cu cărămidă şi ţiglă cu ţiglă afacerea se sprijină pe o fundaţie solidă (legalitatea), se dezvoltă într-un mediu propice (munca) şi ţinteşte spre fericire, asigurată împotriva intemperiilor vremurilor.
   Birou. Impropriu spus birou. Este o încăpere ceva mai mare în care sunt dispuse câteva mese de lucru ale head-office-ului. Departamentul financiar-contabil aproape de ghișeu, şefii de depozite răspândiți astfel încât să nu se jeneze unul pe altul dar să și poată colabora la nevoie şi, contrar uzanţelor, cel mai apropiat de intrare se află biroul directorului general. Cele 4-5 persoane din încăpere şi-au văzut fiecare de treaba lor pe parcursul discuţiei mele cu amfitrionul.
   A insistat să nu scriu la mod laudativ despre el, despre afacerea lui sau despre familia lui. Cu greu am reuşit să aflu câte ceva despre bucuriile şi greutăţile ce i-au transformat Golgota în Olymp. Familia la început a fost doar motivaţie. Cu timpul a devenit un real sprijin. Maria, cea alături de care a început totul într-o mică intreprindere prin '90, se ocupă de partea administrativă și financiar-contabilă iar băieții, Tămaș și Florin, au preluat cu timpul hățurile şi hăţişurile depozitelor de materiale din Botiz şi Satu Mare. Dacă până acum vreo zece ani motivaţia era întruchipată în cei doi băieţi acum sentimentele filiale se răsfrâng asupra celor cinci nepoţei.
   Instabilitatea fiscală, lipsa predictibilităţii şi lipsa forţei de muncă atât calificată cât şi necalificată sunt problemele de sezon să zic aşa. Mi-a atras atenţia că în acest sens faptul că nu doar plecarea românilor la muncă peste hotare ar diminua numeric forţa de muncă ci şi faptul că salariile neconforme cu munca depusă din instituţiile de stat au determinat un exod al muncitorilor, mai mult sau mai puţin calificaţi, spre stat(ul degeaba).
   Întrebat spre final despre hobby-uri, mi-a spus cu simplitate dezarmantă: „Îmi place să muncesc, fac totul cu plăcere, dar trece totuși acolo că îmi place agricultura”. Adică tot munca trag eu concluzia. Și când te gândești că am pornit de la ideea de a face publicitate celei mai noi fabrici de fasonat fier-beton?

sâmbătă, 6 octombrie 2018

Să merg la vot?

   Să votez ce? Este o întrebare care miroase a fraudă. Cum adică să votez ce a adoptat parlamentul? Păi de ce nu spune clar: DA sau NU pentru ca o căsătorie să fie făcută între un bărbat şi o femeie? Atunci aş merge şi aş vota. Bineînţeles că aş spune da, dar aş şti ce votez. Parlamentul ne minte prea mult şi nu vreau ca prin votul meu să-l legitimez pe Dragnea.
    De ce pe Dragnea? Pentru că el este preşedintele PSD. Pentru că el este Prim Ministrul. Pentru că el este Parlamentul. Pentru că el conduce ţara. Pentru că este un infractor de drept comun.    Să votez pentru că spune popa în sau pe lângă biserică? Să fim serioşi! Popa nu este Dumnezeu! Aproape toată protipendada popească s-a aşezat pe băncuţe când membri PSD (bărbaţi şi femei) erau aşezaţi în altar cu spatele către Dumnezeu dându-le ordine ce şi cum să manipuleze mirenii. Marea majoritate chiar asta au făcut. Există o fotografie în sensul acesta. Eu nu am avut timp să o caut. Trebuia să nu merg la vot (sâc!).
   
   Încă o dată: de ce nu au pus întrebarea clar?