Curtea Constituțională a României a jucat, în ultimii ani, un rol mult prea important în viața politică de pe aceste plaiuri. Într-un fel a fost forțată să se implice prin nenumăratele intervenții de constituționalitate din partea aleșilor și mai puțin aleșilor. Faptul că alcătuirea ei, structura componenților ei, are baze cu tentă politică, face ca deciziile ei, pe alocuri, să depășească rolul pe care trebuie să-l aibă în viața noastră, balansând între puterile și interesele politice ale unora sau altora. Asta reduce din credibilitate. Mai ales atunci când concluziile sale dau soluții, soluții înțelese de partea interesată ca obligatorii. CCR ar trebui să se limiteze doar la a indica ce nu este constituțional. Când dă soluții își calcă rolul fundamental. Mai ales că cei interesați dau acestor soluții un caracter obligatoriu.
Am spus special doar „ce nu este constituțional” pentru că absolut tot ce nu este neconstituțional înseamnă că este constituțional. Acest calambur are rolul lui. Prin el vreau să arăt că ceea ce este constituțional nu este obligatoriu. Fapt care deranjează puterile politice aflate la butoane și, paradoxal, paralizează puterile politice care tânjesc să ajungă la butoane. Să mă explic: orice „intenție” de legiferare are mai multe soluții; să spunem că sunt 10 soluții; trei dintre acestea sunt neconstituționale, celelalte șapte fiind constituționale; cei care scot în spațiul public „intenția” de legiferare aleg una din cele 10 soluții; dacă aceasta este neconstituțională, e clar, nu se poate aplica; dacă aceasta este constituțională nu înseamnă că obligatoriu aceasta trebuie aplicată. Oricare din celelalte șase soluții constituționale ar putea fi aplicată. Devine obligatorie doar dacă „intenția” de legiferare devine lege. De fapt CCR spune că „intenția” nu are probleme de constituționalitate. De ce traducem noi că obligatoriu trebuie aplicată? De ce o folosim ca un „precedent” în cazuri similare?
CCR, Avocatul Poporului,... sunt toate instituții înființate întru ajutorul românului de rând. Din păcate au un caracter mai mult sau mai puțin politic. LADO...?
