Sport... si nu numai!

Amintire vie...

2011-11-06T09:13:00.004+02:00

Amintire vie... cerşită peste tot
Aş vrea... dar nu... la tine nu mai pot
Să mă întorc naiv şi pur,
S-ascult cum cântă vântul
Şi multe să nu-ndur.

Amintire vie... ce fericită eşti
Că-n viaţa ta zglobie nu poţi să iubeşti
Decât o floare-o gâză, un joc nevinovat
O inimă de mamă
Sau basmul preferat.

Amintire vie... ce în trecut dispari
Îndură-te de mine şi-n cale îmi apari
Să mai sărut o dată blânda apă vie
Ce o emani voioasă,
Te rog... COPILĂRIE!

(scrisă pe un şerveţel în iunie 1976 la banchetul de absolvire al bacalaureatului)

Informaţia Zilei în peisajul media naţional

2011-09-07T10:51:00.003+03:00

Informaţia Zilei reprezintă în ultimii doisprezece ani unul dintre cele mai puternice cinci ziare ale presei locale din întreaga ţară. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu termenii tehnici explicitez termenul presă locală ca fiind presa care se distribuie cu precădere pe teritoriul unui singur judeţ.

Trecând la cifre, conform Biroului Român de Audit al Tirajelor (BRAT), Informaţia Zilei s-ar afla pe locul trei la nivel naţional în ceea ce priveşte tirajul brut pe primele opt luni ale anului în curs cu o medie de 14 430 de ziare pe zi. Pe primul loc în această privinţă se situează cotidianul Unirea (jud. Alba) cu 21.063 de ziare zilnic, iar pe locul doi se situează jud. Arad prin cotidianul Jurnal Arădean cu o medie zilnică de 18.456 de copii (ziare). Nu cred că ar fi lipsit de interes să amintesc şi celelalte cotidiene din ţară care au un tiraj brut de peste 10.000 de exemplare: Renaşterea Bănăţeană (jud. Timiş) - 13.320, Jurnalul Bihorean - 13.281 şi Bihari Naplo cu 13.018 copii zilnice.

Dacă am extinde un pic acest top al cotidienelor plătite şi asupra acelora care au ca principală arie de distribuţie un judeţ, dar se extind şi asupra judeţelor limitrofe, aşa numitele ziare regionale, doar un singur cotidian ar pătrunde în topul celor mai de sus, în speţă Gazeta de Sud (în principal în jud. Dolj), cu un tiraj brut mediu în primele opt luni ale anului în curs de 20.033 exemplare.

La o privire mai atentă se observă că presa locală este mai puternică în Ardeal (aici am inclus şi ţinuturile Banat - Crişana - Sătmar) şi cu precădere în vestul ţării, în comparaţie cu alte zone geografice ale României. Dintre centrele puternice economic (între care nu îndrăznesc să includ şi judeţe ca Satu Mare sau Alba) din Ardeal lipseşte Clujul şi Braşovul. Dacă despre Cluj se poate spune că după căderea Caritasului lui Stoica presa locală scrisă nu a consemnat nici un cotidian care să depăşească 5000 de exemplare, cititorii acestui judeţ fiind conectaţi mai mult la presa centrală şi presa locală audio-vizuală, despre Braşov se poate scrie că din acest punct de vedere este în cădere liberă. Aici mă refer la Transilvania Expres care din al doilea cotidian local al ţării a ajuns la un tiraj de doar 6426 de exemplare, iar concurentul său, Monitorul Expres nu are decât 1935 de bucăţi. Totodată nu se regăsesc în acest top alte centre puternice ale ţării precum Iaşi, Constanţa, Prahova sau Bacău.

PR sau Marketing.

2011-08-31T13:26:00.002+03:00

Relaţiile publice au un rol deosebit în strategia de dezvoltare şi supravieţuire a oricărei companii. În condiţii de criză rolul lor creşte exponenţial. Una din metodele utilizate cu precădere în România este de a implementa în mintea clienţilor sau a partenerilor faptul că firma/instituţia/brandul lor există şi ce noutăţi au mai scos pe piaţă, ce oportunităţi au aceştia apelând la serviciile lor. Dacă se poate acest lucru fără bani atunci e perfect.

Ca atare au fost aleşi oameni comunicativi, isteţi, cu voce plăcută, li s-au administrat nişte cursuri în domeniu, după care au fost instalaţi în birouri PR, cât mai departe şi cu cât mai puţine interferenţe de/cu cei de la Marketing.

Noi, suporturile de publicitate, "suportăm" din partea acestora un tir de comunicate de presă care, după spusele lor, sunt în interesele cititorilor/ascultătorilor/plasmaspectatorilor noştri. Uneori sunt îmbrăcate în campanii sociale, dar nu cumva să le lipsească sigla/logo-ul/sloganul de pe machetă/spot.

Presa naţională în general este băgată în seamă (se trece pe la casieriile lor) pentru că nu-i bine să-i superi pe moguli, dar presa locală are parte doar de firimituri din când în când şi pentru asta noi, presa locală, suntem de vină. Dacă nu am accepta să le publicăm toate mofturile sosite sub formă de "comunicat/declaraţie de presă" decât la preţurile de publicitate (recomand pentru aşa ceva o creştere a tarifului de rate-card de 20%) atunci ne-am putea aşeza la masa negocierilor. Dacă politica de redacţie prevede informarea publicului despre anumite evenimente/soluţii/oportunităţi vă recomand, cum mai facem şi noi uneori, descrierea acestora fără a da nume concrete de firme/instituţi.

Cuvinte pentru Răzvan Lucescu şi Gabriel Torje

2011-08-30T12:40:00.003+03:00

Eram prin Napoli, în vara anului '90, înaintea meciului cu Argentina şi ne plimbam printre tarabele cu tricouri, "Ciao" (parcă aşa se numea mascota mondialelelor italiene) şi alte suveniruri expuse opulent peste tot, când am văzut un tânăr mai tuciuriu din grupul nostru şterpelind de pe o măsuţă un tricou. Din păcate (la propriu) pentru hoţ şi din normaliatate pentru toţi ceilalţi, băietul a fost prins. În timp ce s-au iscat parlamentări şi discuţii o familie de medici (circa 28-30 de ani fiecare) care nu erau ţigani (îi cunoscusem în autocar) au profitat de scandalul creat şi şi-au "însuşit" fiecare câte ceva de pe tarabă. Alte păţanii puteţi citi pe blogul meu sau chiar la MySport în tableta "Hagi şi Maradona".
20 de ani mai târziu, pe sub Turnul Eiffel, nenumăraţi români, mai bine sau mai prost îmbrăcaţi, mai ţigani şi mai puţin ţigani, prin diferite metode cerşeau. E adevărat, existau şi alte naţionalităţi, dar parcă cei ce-ţi răspundeau la "Ce mai faci?" erau mai mulţi.
Nu înseamnă că este o meteahnă naţională acest lucru. Bineînţeles că marea majoritate a românilor din ţară şi de pretutindeni nu au astfel de apucături. Aproape toţi ne bazăm pe capacităţile noastre intelectuale, fizice şi emoţionale în mod civilizat. Fără a crea disconfort în jurul nostru şi fără a obţine avantaje necuvenite.
Gabriele! Educaţia ta pe terenurile de fotbal din România a fost greşită. Nu cred că Hagi te-a învăţat să cerşeşti. Eşti un jucător de mare talent şi cu un viitor care depinde foarte mult de mentalitatea ta. În primul rând se vor depărta de tine, ca om, adversarii din teren. Presa din străinătate (televiziunile în special cu imagini concrete) va căuta să-ţi arate metehnele. Colegii de echipă nu vor dori să stea la masă cu tine, chiar dacă au fost şi ei beneficiari ai milogii tale nejustificate. Arbitri, of arbitri(!), după ce îi vei păcăli de câteva ori, nu se vor mai uita la tine nici când suferi cu adevărat. Astfel nu vei putea ajunge niciodată un jucător cu adevărat mare. Ai să auzi din ce în ce mai des porecla "Milogul".
Răzvane! Sunt rapidist de vreo 50 de ani şi cu mulţi ani în urmă mă aflam şi eu printre prichindeii îndrumaţi de nea Costea. Admir şi respect aproape tot ceea ce a făcut tatăl tău ca fotbalist, ca antrenor, ca selecţioner şi în ultimul timp ca baci al fotbalului românesc indiferent ce club scria pe legitimaţia lui sau pe cartea lui de muncă. Şi acum mai ţin minte răspunsul mamei tale la întrebarea "Cum este să fi soţia lui Lucescu?" într-un interviu luat de defuncta revistă "Fotbal" prin '74. Ai un fond foarte bun. Ai educaţie. Ai acea dorinţă de a răzbate pe picioarele tale pe cele mai înalte culmi, pe care numai caracterele mari şi puternice o au. Atunci de ce această teamă de victorie? Aproape toate nereuşitele tale le-ai pus pe seama neşansei, dar neşansa nu apare decât atunci când trăieşti la limită. La 1-0, la 2-0, la 2-1... te panichezi şi te baricadezi indiferent ce adversar ai în faţă. Diferenţa de valoare dispare în teama ta ancestrală ce-ţi blochează parcă sistemul de a raţiona. Nu poţi să termini un meci cu Ceahlăul în modul în care ai făcut-o. Este ruşinos să cerşeşti ceea ce ţi se cuvine prin valoare. E adevărat că au ratat două-trei ocazii mari (şi adversarii, nu uita!) băieţii tăi, dar dacă îi lăsai (adică dacă nu aveai teama nereuşitei) aveau 10 ocazii şi vreo 2-3 goluri tot mai picau şi, ceea ce este mult mai important, nu aveau timp să atace adversarii. Mi-e ruşine de victoria de la Piatra Neamţ. Nu pentru că nu am meritat-o ci pentru că am obţinut-o prin cerşeală. Dacă scapi de această teamă poate nu are să ţi se mai spună Lucescu jr.

Trei din cinci

2011-08-26T10:59:00.003+03:00

S-a jucat. Fără să ştiu care vor fi cele trei (doar Rapidul avea şanse de peste 80%) din urnele pentru grupe, m-am gândit, după disputarea meciurilor tur, că trei vor fi echipele pentru care vom strânge pumnii în această toamnă. Tot normal ar fi ca una dintre ele (aici includ şi Oţelul de această dată) să joace şi la anul (adică impropriu spus, la primăvară) în competiţie.
Pentru că spaţiul nu-mi permite (spaţiul din Informaţia Zilei) voi fi lapidar cu patru din cele cinci echipe care au jucat aseară. Rapidul, conform temerilor mele, nu şi-a respectat mersul normal, dar s-a calificat; Steaua le-a dat peste nas infatuaţilor şi a demonstrat că suntem peste fotbalul de din sud de Dunăre; spuneam unui prieten că Vasluiul are mai puţine şanse decât Dinamo... m-am înşelat; medieşenii şi-au dorit atât de mult încât, spre final, s-au temut de reuşită. Să mai specificăm că am terminat aceste play-off-uri cu doar 0,83 puncte în contul României (o,5 în tur şi doar 0,33 în retur), adică patru victorii (4p) şi două meciuri egale (1p) şi totul împărţit la şase.
Dinamo este o echipă blestemată. Blestemată nu din exterior ci din interior. Câinii aceea de pe emblema lor le dă un aer domestic. Adică joacă doar acasă, în campionatul intern. Nu vreau să fiu rău, dar toţi arbitri aceia care greşesc în ţară în favoarea lor, nu fac decât să creeze o mentaliatate proastă în mintea jucătorilor. Torje este cel mai bun exemplu în acest sens. Toate acele simulări, auturi nemeritate, poziţii de ofsaid (ne)sancţionate... le induce jucătorilor faptul că ei merită aşa ceva pentru simplul fapt că joacă la Dinamo. De aici până la o stare de suficienţă nu este departe. De aceea Borcea va mai suferi până să audă imnul Ligii Campionilor în Groapă.
Să ne întoarcem la ale noastre. Scăpată de grijile europene Dinamo dă nas în nas în derbiul etapei cu ditamai campioana, Oţelul, căreia îi va fi greu să uite că în toamna aceasta va asculta pentru prima oară în mod oficial imnul Ligii Campionilor (14 septembrie, stadionul St. Jakob-Park din Bâle) şi vor juca pe Old Trafford (2 noiembrie, Manchester). Nu este exclus ca Dinamo să adune maximum de puncte după cinci etape (cam ce-şi dorea Paszkany la Cluj) şi să păstreze poarta intactă.
Meciuri foarte interesante pentru partea superioară a clasamentului sunt şi cele de la Ploieşti (Astra - "U") şi Piatra Neamţ (Ceahlăul - Rapid). Scăpată de Petrolul în ultima secundă, studenţimea clujeană vrea să-şi menţină locul de onoare de pe podiumul campionatului în faţa concetăţenilor şi rivalilor acestora. Rapidul doreşte să încheie perioada jocurilor cu nou promovate cu încă o victorie, după care, la întoarcerea pe Giuleşti în meciul cu Braşovul, să pregătească cu minuţiozitate întâlnirea din Groapă cu Dinamo şi arbitri (probabil 18 septembrie, după primul joc în Europa League).
Sibiu - Tg. Jiu, Steaua - Tg. Mureş şi Braşov - Vaslui sunt jocuri interesante, care pot influenţa podiumul campionatului după cinci etape.
CFR - Sportul l-aş fi putut include printre meciurile din paragraful precedent, dar o mică răutate ce o am pe suflet m-a îmbrâncit să nu o fac. Poate doar pentru că umblă un zvon de pe la mafia pariurilor că va fi 1 pauză, 2 final. Sper să nu am dreptate.
Ca meciuri lejere, cu victorii normale ale oaspeţilor, le includ pe cele de la Mioveni (oaspeţi Petrolul) şi Chiajna (oaspeţi Gaz Metan).

EKG-ul etapei a patra

2011-08-23T10:47:00.004+03:00

Deci etapă a gazdelor. Când mă refeream vineri la faptul că exceptând două trei meciuri va fi o etapă a gazdelor nu mă gândisem nicicum la jocul de la Vaslui pe care îl consider surpriza etapei, în schimb aveam în vedere sincope ale gazdelor la Tg. Jiu şi Ploieşti. Şapte victorii ale gazdelor şi două ale oaspeţilor, deci o etapă în care s-au adjudecat toate cele 27 de puncte puse în joc.

Privită din alt punct de vedere etapa a funcţionat ca un adevărat tensiometru pentru echipele angrenate în Europa. Rapidul, chiar dacă nu este total lipsită de griji, are cele mai mici probleme pentru meciul retur cu polonezii şi au rezolvat cu calm şi cu Pancu diferenţa numerică şi de valoare de pe gazonul vălurit şi pe alocuri pământiu de la Piteşti. Vasluiul şi Steaua au simţit pe pielea lor ce înseamnă un 2-0 acasă în meciul tur al unei duble care pe care în cupele europene. Cu gândurile blocate la ziua de joi au încheiat duminica cu nervi, câte-un gol şi zero puncte. Despre Dinamo trebuie din nou să vorbesc urât. Asistentul de pe partea tribunei (constănţeanul Aurel Oniţă cred) de pe care s-a filmat meciul ori este dinamovist convins, ori a fost dinamovist "convins". Cu asemenea atuuri este un pic mai uşor să te debarasezi de grijile campionatului. Asta nu înseamnă că nu au meritat victoria, dar totuşi... După prima repriză a jocului de aseară de la Mediaş aveam impresia că şi Gaz Metan va claca. Am uitat că aritmetica lui Pustai funcţioneză. Sper să se "bâlbâie" joi, adică să obţină tot un 3-o împotriva austriecilor.
Arbitrajul în această etapă a fost, cu mici excepţii, ok. Haţeganu a ajuns în gura presei mai mult datorită microfonului din poarta lui Tătăruşanu. Deciziile principale au fost corecte, dar câteva decizii de trecere, să le zic aşa, au fost uneori de neînţeles, alteori de neînţeles pentru neavizaţi. Apropo de avizaţi şi neavizaţi. Decizia corectă a lui Tudor la faza în care a fost eliminat Pancu ar fi fost cartonaş roşu (Tudor a considerat că Pancu l-ar fi lovit intenţionat pe adversar, chiar dacă acesta se afla în culpă, autopericlitare) şi reluarea jocului cu lovitură liberă indirecă în favoarea Rapidului. Aseara, la Tg. Jiu băimăreanul Zoltan Syekely m-a dezamăgit.
Moţul, Dorinel, Badea şi mai ales Şumi şi-au apropiat punctele puse în joc în faţa propriilor suporteri în jocuri neafectate de miza europeană prin ştiinţa jocului în primul rând.
Cu gândul la joia de foc care ne-ar putea aduce cu 4-5 echipe (variante optimiste), 3 echipe (variantă de conjunctură) sau 1-2 echipe (variante pesimiste) în Europa nădăjduim să strângem cât mai multe puncte europene pentru ca în ediţia 2013-2014 a Ligii Campionilor să fim măcar cu două echipe direct în turul trei de calificare în CL şi una în play-off EL.

Prin toată Europa de la Piatra Neamţ la Tg. Jiu

2011-08-18T14:59:00.005+03:00

La ora la care sătmărenii citesc aceste rânduri prin preajma chioşcurilor de ziare, suntem amărâţi din cauza nereuşitei echipelor româneşti în "aseara europeană" sau, din contră, debordăm de fericire şi suntem gata să rezolvăm orice probleme ne scoate soarta sau şeful în cale datorită aceleiaşi seri fotbalistice. În mod normal ne vom situa pe la mijloc, definitoriu fiind dacă formaţia mai apropiată de inimă a reuşit un rezultat bun sau nu. Eu personal m-aş declara mulţumit dacă Rapid ar obţine un egal cu goluri în Polonia, iar România per ansamblu ar obţine o jumătate de punct european (pentru cine nu ştie menţionez că un punct european în această fază se obţine foarte greu, adică, mai concret: se acordă fiecărei echipe câte un punct pentru victorie şi jumătate de punct pentru meci egal, după care totalul se împarte la şase).
Să ne aruncăm ochii pe ce se va petrece de azi (vineri) şi până luni în competiţia autohtonă. Despre "europene" sper să mai avem timp să discutăm. Conform numărului de puncte adunate derbiul etapei se dispută în Regie, unde studenţii bucureşteni întâlnesc liderul. Dacă Şiman nu are nimic împotrivă duminică de la ora 18 ar putea avea loc cel mai frumos meci al etapei şi cu cel puţin 6-7 goluri înscrise indiferent de existenţa sau nu a unei învingătoare.
Dacă oţelul este materie primă pentru camioane sau camioanele trebuie să ajungă "oţel vechi" vom afla sâmbătă până spre nouă seara, după ce muncitorii de la Mittal Galaţi şi Roman Braşov vor cunoaşte rezultatul final al meciului de lângă plaja Cocuţa. Al treilea meci al etapei ca importanţă consider că se va încheia duminică, înainte de miezul nopţii la Ploieşti, unde Astra aşteaptă cea mai îndrăgită şi, în acelaşi timp, cea mai hulită echipă a campionatului românesc.
După Petrolul - Rapid, de săptămâna trecută, ne aşteaptă un alt derbi de tradiţie al fotbalului , de data asta transcarpatin "U" - Petrolul. Se joacă sâmbătă, la Mediaş, de la ora 21,30. Ultimul meci al etapei va avea loc luni de la ora 20,30 şi pune faţă în faţă două echipe de tradiţie dar cu foarte puţine meciuri directe (mai exact în cea mai mare parte au activat în diviziile inferioare şi nu prea nimereau în aceeaşi serie). Până atunci se vor mai disputa un derbi judeţean (Mediaş - Sibiu, tot luni de la ora 18,45), o înâlnire inedită şi complet disproporţionată din mai multe puncte de vedere (Rapid - Chiajna, duminică, 19 şi30 de minute), o afacere moldovenească (Vaslui - Piatra Neamţ, duminică, ora 20) şi, chiar în această seară, la oră de Liga Campionilor, cenuşăreasa etapei (Tg. Mureş - Mioveni).
Cu două trei excepţii pare a fi o etapă a gazdelor. Mai vorbim!

Ataşehir Belediyesi 1 - 4 Olimpia Cluj

2011-08-18T14:56:00.001+03:00

Dupăun meci de vacanţă CFR Olimpia Cluj (au înscris Lunca de două ori, Duşa şi Cosma) se gândeşte cu emoţii la urne. Oare cine i-ar putea fi adversară în şaisprezecimi? Iată lista celor 22 de echipe calificate direct în şaisprezecimi.

În celălalt meci al grupe Sarajevo s-a impus cu 2-1 în faţa Gintrei.

Arsenal ENG, Bristol Academy WFC ENG, Brøndby DEN, CSHVSM KAZ, Fortuna DEN, Frankfurt GER, Göteborg SWE, Lyon FRA, Malmö SWE, Neulengbach AUT, Potsdam GER, PSG FRA, Rossiyanka (parcă-i dintr-un roman de Gib Mihăescu) RUS, Sparta Praha CZE, Stabæk NOR, Standard BEL, Tavagnacco ITA, Thór ISL, Torres ITA, Twente NED, Valur ISL şi Voronezh RUS.

Mai jos aveţi cele 7 echipe care alături de CFR Okimpia Cluj s-au calificat ca şi câştigătoare a câte unei grupe preliminarii: Young Bois Berna SUI, ASA Tel Aviv (era să scriu Tg. Mureş), Rayo Vallecano SPA (!!), Gasgow City SCO, PK 35 FIN, Apollon Limasol CYP şi Bobruichanka BLR

Olimpique Lyon FRA în calitate de deţinătoare a trofeului alături de alte 15 echipe dintre cele calificate direct vor fi capi de serie şi, conform regulamentului competiţiei, vor juca meciul retur acasă.

Cea de-a 32-a echipă calificată este cea care a obţinut locul doi în grupe cu cel mai bun punctaj, neluâindu-se în considerare rezultatele ultimei clasate din fiecare grupă.

(transferat de pe MySport dindata de 16 aug. a.c.)

CFR Olimpia Cluj s-a calificat în şaisprezecimile Ligii Campionilor (fotbal feminin)

2011-08-18T14:54:00.000+03:00

Descriam joi, în precedentul articol despre jocurile de calificare ale echipei CFR Olimpia Cluj din Bosnia - Herţegovina. Uite că fetele noastre au gâştigat sâmbătă şi al doilea meci al grupei. Disputat în compania lituanienelor de la Gintra jocul a fost la discreţia ardelencelor care au învins cu 5-0 prin golurile înscrise de Duşa şi Cosma câte două şi Vătafu. În celălalt meci al grupei gazdele (Sarajevo) le-au învins pe turcoaice cu 4-1.

Deoarece primul criteriu de calificare este victoria directă, iar singura echipă care o mai poate ajunge la numărul de puncte sunt învinsele sale din prima etapă, fetele lui Albon s-au calificate în şaisprezecimile competiţiei.

Păcat că nu este în România un ziar de sport care să monitorizeze şi competiţiile nu numai viaţa privată a sportivilor. Mi-e şi frică să nu obţină fetele acestea vreo performanţă mai acătării că vom şi afla cu cine s-au culcat (de parcă ele nu ar avea voie să doarmă).

Aşadar ultimul joc de marţi, cu turcoaicele, nu va face decît, probabil, să le întărească convingerea despre forţele proprii.

(transferat de pe MySport din data de 14 aug a.c.)

Fotbal feminin - în amintirea lui Tibi

2011-08-12T01:01:00.004+03:00

Am văzut câteva meciuri de fotbal feminin prin Satu Mare şi nu numai, pe vremea când în nord-vestul ţării activa Flacăra Satu Mare. Ierte-l Dumnezeu pe Tiberiu CZako, da' mult s-a mai străduit să ţină echipa aceasta în viaţă în ciuda tuturor vicisitudinilor. Iată că s-a dus şi s-au dus şi fentele delicate ale fotbalistelor de pe aceste meleaguri. Ţin minte că în ultima parte a vieţii se împărţea între patul de spital şi echipa pe care o oblăduia. Nu de puţine ori Informaţia Zilei i-a uşurat deplasarile oferindu-i mijlocul de transport cu care se deplasa la meciuri sau le înlesnea câte o masă pentru fete după meci.

Nu mi-aş fi adus aminte de acest lucru dacă mi-aş fi putut explica ignoranţa cu care un ziar de sport tratează fotbalul feminin românesc chiar dacă o echipă, nici măcar nu ştiu dacă este campioana ţării (probabil că este), a ajuns să lupte pentru calificarea în Liga Campionilor.

Mai precis CFR Olimpia Cluj joacă acum într-un turneu de patru echipe în una din cele opt grupe de calificare pentru fazele finale, eliminatorii, ale competiţiei. Jocurile se desfăşoară în Bosnia-Herţegovina şi în prima etapă româncele au întâlnit gazdele, SFK 2000 Sarajevo, pe care le-au învins cu 3-1. Echipa noastră antrenată de Mirel Daniel Albon a jucat în componenţa Gaiţă - Condureanu, Ficzai (căpitan), Giurgiu (gol în min. 78), Bartan - Cosma (min. 70 Gury), Oprea (min. 92 Mihai), Vătafu, Bâtea (mi8n. 46 Lunca) - Duşa (goluri în min. 4 şi 53), Sârghe. Gazdele grupei au înscris în minutul 61.

În celălalt meci al grupei au remizat, 1-1, echipele Gintra Universitetas (Lituania) şi Ataşehir Belediyespor (Turcia). Ardelencele (ce chestie, nici o stranieră) vor juca celelalte două partide în 13 august (Gintra) şi 16 august.

Doar locul întâi se califică în fazele eliminatorii. Cele 8 câştigătoare de grupă împreună cu alte 24 de echipe calificate direct vor disputa şaisprezecimi, optimi, sferturi şi semifinale în sistem tur-retur clasic. Finala are loc pe acelaşi stadion cu finala Ligii Campionilor la băieţi, dar cu două zile mai devreme, adică joi, 26 august 2012.

Adică,

2011-08-11T15:44:00.006+03:00

Unul din posturile de radio sătmărene mă cita miercuri dimineaţă, adică înaintea partidei cu San Marino: "Este fenomenal! Suntem favoriţi la casele de pariuri, chiar dacă jucăm în deplasare!". Bineînţeles că parodiam într-o discuţie pe care, chiar dacă nu o consideram privată, o credeam cel puţin particulară într-un cerc de prieteni. Romulus Boitor, proaspăt sosit după o participare pentru care îl invidiez la Raliul Transcarpatic, m-a printat pe 94 FM şi dacă ar fi avut o poză cu mine cred că ar fi lansat-o şi pe aceea pe calea aerului.
Atunci mi s-a părut o spusă de prost gust. Uite că s-a transformat într-o zisă de mucalit. Cum să faci 1-0 cu echipa clasată pe locul 203 în lume cu 0 puncte, la egalitate cu Samoa americană, Monserrat şi Andora (nici n-am ştiut că sunt 206 state afiliate la FIFA). Asta ar fi posibil numai dacă noi ne-am afla sub locul 52. Din păcate şi asta este adevărat. Of! Câtă tristeţe!?
Hai acasă! Hai la noi în bătătură să vedem ce se mai întâmplă. Mâine (n.a - pentru cei care citesc acest articol în Informaţia Zilei - astăzi) Mioveniul şi Astra pornesc desfătul celei de-a treia felii de tort din tortura internă. Adică Dică şi Şumudică dacă mi se permit calambururile. Tot mâine Mediaşul dansează în Gruia. Oare mai sunt cu gândurile la Europa? Dacă da vor pierde la scor, dacă nu vor pierde ambele dispute.
Celelalte întâlniri sunt toate derbiuri, adică sâmbătă se bat miliţienii şi minerii în capitală, găzarii şi frânarii la Buzău şi ţăranii cu "Peneş Curcanul" la Chiajna (o fi şi pe acolo un fel de Plevna?), duminică moldovenii se păruie între ei lângă Cetatea Neamţului (adică gazdele vor "pinalti" şi oaspeţii au ifose de campioni şi Mittal în plină criză) iar studenţii de lângă Parcul Chios vin la Piteşti să înfrunte armata ciobanului (scuzaţi-mi distonanţa). Luni se pune punct (şi virgulă) la Braşov unde mă aştept la cel mai frumos joc al etapei în disputa stegarilor cu studenţii din Regie, după ce în preambul, ardelenii îşi vor desemna titlul de cea mai bună echipă din Transilvania fără gânduri europene (Sibiu - Tg. Mureş), adică evitarea retrogradării.

Rapid Timişoara

2011-08-03T11:32:00.004+03:00

Rapidul nu a jucat prost la Mediaş. A fost infatuată, a avut momente de visare, a avut şi ghinion, dar nu se poate spune că nu a jucat bine. Din păcate a avut în faţă o echipă mult mai motivată. Galeria clujeană a avut un aport deosebit.

În privinţa disputării meciului din play-off la Timişoara, este o alegere foarte inteligentă. Oferim acestui important centru fotbalistic al ţării întâlniri oficiale internaţionale aproape la cel mai înalt nivel, chiar dacă acum se află într-un regretabil impas din cauza acestui Iancu. Un Iancu care a pornit interesant pe traseul fotbalului românesc, dar care a eşuat lamentabil datorită propriilor frustrări şi limite interpretative. Fapt pe care la înţeles şi TAS-ul cu timpul.
Faptul că cele două galerii, giuleşteană şi timişoreană, sunt înfrăţite împotriva tuturor intemperiilor (gen deturnarea lui Răzvan Lucescu de acum trei-patru ani dinspre Timişoara spre Rapid sau deturnarea punctelor câştigate de Rapid către Timişoara, ambele prin metode neelegante ca să nu mă exprim mai dur), va face această experienţă nu numai interesantă, ci sper şi benefică atât Rapidului cât şi timişorenilor. În ceea ce priveşte reîntoarcerea pe Giuleşti, practic este imposibilă pentru meciurile internaţionale oficiale, iar pentru campionatul intern, unde Rapidul va juca meciurile de acasă în vecini, în Regie, pe terenul Sportului Studenţesc, cred că se ascund în culise motive mult mai diferite decât cele expuse pe tarabă.
Cine a citit săptămâna trecută preambulul meu pentru etapa a doua din Liga I şi-a dat seama uşor despre nepriceperea mea în de-ale fotbalului, dar pe lângă faptul că sunt un profet slab sunt şi insistent, aşa încât tacâmul să fie complet.
Proaspăt încheiata etapă mă făcuse să cred în prima ei parte de ofensiva Ardealului în faţa restului lumii, dar contraperformanţele Braşovului şi mai ales cea a Mediaşului m-au făcut să înghit în sec şi să-mi domolesc avântul. Totuşi Clujul merită două vorbe. Le-am spus!

Vorbă mincinoasă

2011-07-29T16:54:00.006+03:00

Dacă promiteţi că n-o să-mi daţi crezare vă dezvălui că noţiunea de "parlament" provine din franceză. Este un cuvânt compus din alte două "parler" (a vorbi) şi mentir (a minţi). Nu. Nu vă gândiţi la politică. Este o simplă coincidenţă. Eu mă gândeam la Ligă. La LPF. La Dumitru Dragomir. La faptul că a fost parlamentar... Dar şi Copos a fost sfetnic. Adică era consultant. Mi-a spus cineva că un consultant este cel care îţi ia ceasul de la mână, îţi spune cât e ora exactă şi apoi îţi cere bani pentru asta. Twain spunea că un bancher îţi împrumută umbrela când e soare şi ţi-o cere înapoi când se înnorează.
Mă pierd în noţiuni, dar aşa mult se aseamănă cu participarea noastră în preliminariile ligilor europene la fotbal încât nu m-am putut abţine. Acum nu-i greu de aflat cine-i parlamentarul, cine-i consultantul şi cine-i bancherul. Hai să vă dau câte un element ajutător. Opoziţia puternică se află în Olanda, sfătuitul e neamţ, iar creditorul provine din vechea Jugoslavie.
Etapa a doua a debutat cu un rezultat la fel de inutil ca şi cel de săptămâna trecută de sub Pietricica. Clujul are sâmbătă două ceasuri grele. La 18,30, lângă Peninsula (cel mai tare festival de muzică de stradă, adică pop, rock şi din astea care îmi plăceau şi mie cândva) ceferiştii vor da piept cu trupa lui Neluţu Sabău şi peste nici două ore (20,20) saşii din Mediaş vor avea plăcerea să găzduiască derbiul etapei "U" - Rapid. Şi pentru că de obicei sunt trei ceasuri (g)rele, al treilea va fi la Vaslui, unde oştenii dau sfoară-n tătă Moldova că ruşinea de la Valea Albă - Războieni (scuze, Arnem - Olanda) trebe de grabă spălată cu apă şi săpun în ţiţeiul prahovenilor imediat după apus, pe la zece, când mânătarca are puteri izbăvitoare.
Duminică mă aştept la o victorie a gazdelor (Astra în faţa unui Sibiu neputincios), un egal la Mediaş (de data asta tocmai amfitrionii dau chip în bot cu câinii roşii) şi o înfrângere a gazdelor de conjunctură de la Constanţa unde Dică şi Rică (Mioveniul) nu-l uită şi, cred eu, nici nu-l vor ierta pe Becali.
Luni pe Valea Jiului, braşovenii vor să trecă prin "Poarta sărutului" cu "Coloana infinitului" şi să lase în urmă "Masa tăcerii". Marţi, lângă plaja Cocuţa, sătenii din Chiajna vor intra la apă. Cel puţin trei stânjeni.

Don't cry for me Argentina

2011-07-26T10:28:00.006+03:00

Vă daţi seama ce doliu se aşterne peste întreaga Argentină. Nici măcar proaspăta eliminare din sferturile pentru cel mai puternic trofeu al naţionalelor Americii de Sud (şi Centrale în ultimul timp, prin participarea în calitate de invitate a reprezentativelor din Mexic şi Costa Rica) nu a aşternut atâtea umbre pe sub toate sombrerele Patagoniei. Nici măcar absenţa Braziliei din Big Four-ul latinităţii australe nu a mai putut aduce o rază de lumină pe nici un chip, fie el şi amerindian, la auzul veştii că Los Gauchos nu vor mai lua parte la festivitatea de omologare (tăierea panglicii în mai multe bucăţi) a complexului sportiv National Arena din Bucureşti. Aşadar Albicelestes rămân acasă să-şi lingă rănile. Nu pot aduce conducerii FRF acuze asupra ratării acestui obiectiv decât dacă Mircea Sandu nu stoarce de la sr. Julio Humberto Grondona (de prin '79 preşedinte al federaţiei Argentinei) cel puţin trei milioane de dolari SUA pe care să-i investească apoi în infrastructură şi centre de copii şi juniori.
Hai să ne apropiem de campionatul intern. Etapa tocmai încheiată ne-a dat un lider, de conjunctură zic eu, căruia i se face prea mult tam-tam. A fost o victorie a Rapidului în faţa unei posibile contracandidate şi atât. Victorie cu peripeţii, cu emoţii şi cu delaraţii cel puţin elucubrante din partea unui fost obiectiv arbitru şi actual subiectiv preşedinte de club. Pentru fiecare urmează meciuri grele în deplasare (dar pe terenuri de împrumut), vasluienii la Arnhem cu olandezii din Enschede, iar giuleştenii (sâc!) la Mediaş cu "U".
Doar în meciurile pe care le-am considerat derbiuri ale etapei s-au consemnat scoruri la diferenţe de cel puţin două goluri. Pe lângă cel susmenţionat, în Gruia, ceferiştii s-au distanţat de ploieştenii de la Astra. În rest aş mai scoate în evidenţă doar victoria celorlalţi ploieşteni, obţinută în condiţiile deja mult discutate, în faţa campioanei. Dacă mă întrebaţi de prestaţia careianului Istvan la acest meci, vă spun că i-aş fi oferit o notă cu mult peste limita de trecere. La el nu prestaţiile lasă de dorit, ci alura. Vă spun din proprie experienţă.
Tot din subiectivism salut victoriile Sportului Studenţesc şi ale Univerităţii Cluj în deplasare, chiar şi a Braşovului acasă, împotriva echipelor din oraşe mici, fără spectatori şi fără tradiţie. Îmi veţi spune că medieşenii au tradiţie. Este adevărat. Au tradiţie, dar în ligile secunde. Îmi cam calc un picuţ pe inimă spunând acest lucru deoarece primul meu meci de fotbal l-am văzut la Mediaş în urmă cu o jumătate de secol, în derbiul local dintre Gaz Metan şi Vitrometan. Asta ca să rămân consecvent la părerea mea că nu este benefică ruralizarea Ligii I.
Alte două meciuri egale şi două victorii ale gazdelor, rezultate normale, au completat istoria acestei prime etape. În preambul glumeam că sub Pietricica se va desemna una dintre retrogradate. Mă tem acum să nu fie amândouă, alături de Chiajna şi, din păcate, Sibiu. Acest Sibiu prezent la masa bogaţilor doar cu mămăligă şi ceapă.
Remarcaţii etapei: Sougou şi Opriţa.

Preambul

2011-07-18T13:15:00.004+03:00

O echipă care a jucat prost a câştigat Supercupa României. Asta pentru că a avut ca adversar o echipa care n-a jucat nimica. Sau a jucat nimica. Ce ţi-e şi cu limba asta românească? Se pretează la tot felul de calambururi. Să recapitulăm. Oţelul a jucat mai prost decât în orice meci al campionatului recent încheiat şi a câştigat un trofeu despre care numai MM spune că este pentru perdanţi. Steaua n-a reuşit până la ora meciului să încropească o echipă cu care să se prezinte într-un nou an competiţional. A avut şi neşansa accidentărilor, blocărilor de jucători, lipsa timpului necesar pentru integrarea noilor veniţi...
Până la urmă cum te culci aşa te trezeşti, ca să parafrazăm un proverb neaoş. Vrei profit de pe o echipă aflată la ananghie cu un preşedinte de dă-n gropi? I-al pe micul Costea. Forţezi un cantonament cu jucători nerefăcuţi? Îţi joacă excăpitanul Tănase doar 10 minute oficiale în toată luna iulie. Te cerţi cu Mitică de la Ligă în plin sezon de pace? Te alegi cu geamantanul (citeşte "valiza") din nou pe prima pagină.Nu-ţi plac epoleţii? Joacă fotbal pe tarla. Urlii la suporteri? Se aud păsărelele doar când se opresc înjurăturile. Una peste alta Steaua-i de izbelişte. Preşedintele ei în schimb joacă tare. La nunţi!
Vineri începe campionatul. Pentru a treia oară consecutiv meciul de deschidere se joacă între Rapid şi Vaslui, dar pentru prima oară este considerat derbiul etapei. Asta pentru că anul trecut au terminat pe locurile trei şi patru. Sau doi şi trei? Corect este trei şi patru chiar dacă TAS-ul tocmai a decis că Poli, Bistriţa şi Oradea rămân în B. Adică în Liga secundă. Să sperăm că va fi un meci frumos. "Să câştige cel mai bun" cum spune un vers din cel mai frumos imn al unei echipe din România în "glasul roţilor de tren".
Tot vineri se mai joacă Dinamo - Tg. Mureş şi Mioveni - "U", în care câinii şi şepcile roşii pornesc favorite. Favorite chiar şi la lupta pentru titlu.
Sâmbătă este un singur joc, Sibiu - Steaua, în care Steaua ar putea demonta literă cu literă expozeul meu de mai sus.
Duminică se joacă Piatras Neamţ - Tg. Jiu şi CFR - Astra. Amândouă derbiuri. Primul al retrogradării, iar al doilea pentru prinderea ultimului tren către Europa 2012 (sâc). Sper că mi-aţi permis să mă hazardez. Cred că este primul meci între două oraşe cu câte două echipe în primul eşalon fotbalistic al ţării dacă excludem capitala din ultimii 66 de ani.
Şi în acest an jucăm în zilele de luni. Ţara Bârsei - Ţara Tărnavelor, comunarzii (ce mi-e Brăneşti, ce mi-e Chiajna?) cu ce a mai rămas din gaşca nebună şi bogăţiile comunismului între ele: petrolul şi oţelul pe post de seceră şi ciocan.

Deviaţie de iul

2011-07-11T14:03:00.003+03:00

Priveam intens un umăr în spatele căruia se adumbrea o figură concentrată. Extrem de concentrată. Concentrată la umerii din faţa sa, în special la dreptul. Concentrată la mişcarea ochilor adversarului său, măsurându-i distanţa în timp dintre două clipiri. Concentrată la dansul de menuet al picioarelor francezului, memorându-i ritmicitatea. Concentrat ciclic câte trei minute în şir pe vibraţia aerului din rombul cu unghiuri egale ce mobila centrul universului Romexpo. De trei ori. A patra oară a venit avalanşa. Ştia că va veni. Şi-a clădit igluul pentru vreme rea în săptămâni de pregătire. Nu doar fizică şi psihică. Ci şi mentală. Acolo sus, pe înălţimi orice fermoar rămas netras poate duce la catastrofe. Orice şiret nestrâns sau prea strâns te încovoaie până la frângere în faţa stihiei...

B U U U M!

Totul s-a terminat. Pe negândite. Lucian n-a avut timp să delibereze când, cum şi cât de tare a lovit. Mişcarea a plecat din reflex pe lipsa de concentrare a adversarului, pe preocuparea acestuia de a lovi, uitând că poate fi lovit. Mendy a început să viseze: Casa Poporului, româncele cu accent de dincolo de Prut care i-au mobilat preocupările, sărmăluţele, Romexpo, na-na-ul din degetul mamei când făcea vreo boroboaţă, învăţătoarea care l-a încurajat să numere până la zece... Hopa! Dar asta nu-i învăţătoarea căci numără pe engleză. Aha...! E prea târziu!
Mă mai uit periodic pe blogul lui Tolo. În foarte multe cazuri sunt de acord cu el. A început furibund o luptă cu corupţia. Adică cu cel care are putere. Adică cu guvernul. Foarte bine. E om de presă şi presa trebuie să fie în opoziţie. I-am admirat chiar înverşunarea de a demasca potlogăriile (prea blând spus, dar aşa sunt eu: blând) lui Ridzi (sau cum naiba s-o fii scriind). Am şi momente când nu sunt de acord cu el, dar îi respect părerea. De data aceasta nu pot să i-o respect. Un sponsor a dat bani şi cere să i se recunoască acest lucru. N-a fost un cadou. Nu a fost din milă. A fost o sponsorizare. Domeniul publicităţii are legile lui şi Tolo le ştie foarte bine pentru că din asta trăieşte.
De fapt şi el a simţit că a deviat de la propria conştiinţă şi i-a lăsat pe alţii să-şi dea cu părerea. I-a lăsat pe Viorel Sima şi pe Călin Diaconu să-şi dea cu părerea. Ambele aceste păreri fiind în tabăra celor de bun simţ şi în parte argumentate, dar induse. I-a lăsat pe toţi cei care îi comentează articolele cu bunele şi cu relele lor. I-a manipulat, fără să-şi dorească neaparat acest lucru, până şi pe spectatorii din Romexpo la care le-a fost scânteie şi muşuroi în acelaşi timp.
Asta e! A deviat. Şi cum deviaţie de sept nu este pentru că nu suntem în septembrie i-am spus deviaţie de iul.

Ce-mi trebuie mie Academia Părinţilor?

2011-04-07T13:45:00.002+03:00

Ce nevoie am eu de chestii din astea ezoterice? Auzi dom'ne: ACADEMIA PĂRINŢILOR! Bine că nu-ţi trebuie facultate şi pentru a face copii. Copii se fac şi se cresc de când lumea. Moşul meu (străbunicul) m-a dat jos din cireş şi m-a urcat pe cal când nu împlinisem trei ani şi nu i-a trebuit facultate pentru asta. Bunica mea îmi punea cobiliţa pe umăr şi mă trimitea după apă în celălalt capăt al satului când încă nu împlinisem 12 ani. Mama m-a urcat în tren la la Mediaş la doar 5 ani şi am călătorit singur până la Braşov unde mă aştepta naşă-mea fără studii pre/postuniversitare.
Ce eu n-am fost părinte? Şi ce, băieţii mei n-au crescut bine? Ce dacă şi acum mă uit din când în când la cel mare dacă nu are ceva dureri suspecte la spate de la şutul educativ în fund pe care i l-am tras mai mult în joacă pe când avea cinci ani? Ce dacă cel mijlociu, campion naţional la floretă copii, a abandonat o carieră sportivă de perspectivă pentru că eu şi soţia mea nu am comunicat despre problemele lui (lipsă de la şcoală şi antrenamente, fumat...)? Ce dacă cel mic s-a sustras la opt ani de la un joc de remi în familie şi s-a retras puţin în bucătărie cu un Carpaţi fără filtru între buze?
N-am timp de prostii din astea. Auzi: ACADEMIA PĂRINŢILOR!? Problemele mele sunt cele cu serviciul. Acolo trebuie să fiu concentrat. Să nu ratez vreun contract bun pentru compania pe care o reprezint. Să nu ratez vreun eveniment din cele care ar putea aduce un leu în plus în casieria firmei. Mă mai cert şi cu şeful. Culmea! Trebuie să-l apăr de el însuşi. Nu-i uşor. Acasă când ajung rămân mut de oboseală şi voi mai vreţi drăgălăşenii. Sunt destul de stresat.
Voi fi bunic, voi fi pensionar şi atunci mai discutăm! Eheheeii! Va fi simplu. Le dau o telecomandă şi un maus (până învaţă tastele) şi eu joc şah în parc cu Sandu de la III. Ce-s chestiile astea noi cu hoţii de copii, cu pornografii, cu dezumanizare, cu mai ştiu eu ce? N-are cum să se întâmple aşa ceva nepoţilor mei.
Până atunci mergeţi voi la ACADEMIA PĂRINŢILOR! Mi se pare interesantă fata asta - Ramona Grad. Dar atât. De aici şi până la a-i călca pragul apartamentului 4 (cabinetul de psihologie) de pe str. Petofi Şandor nr. 45 (Satu Mare, bineînţeles) va mai curge multă apă pe Someş în sus. Cică marţi de la cinci şi jumătate va avea o prezentare gratuită pentru toţi cei care merg (părinţi în devenire, părinţi sau părinţi de părinţi). Sau sunaţi-o la 0742707468 sau 0770589991. Are şi e-mail (ramona_grad@yahoo.com) şi pagină web (www.psyadlerian.com). Dar mai lăsaţi-mă cu astea. Eu oricum le ştiu pe toate.
Mergeţi voi la ACADEMIA PĂRINŢILOR!

În fine

2011-02-24T11:54:00.004+02:00

Începe sezonul de primăvară. Ce bine! Primul meci s-a şi jucat. Nu pe teren. În culise. Oare nu-i prea blând termenul "culise" pentru spaţiul corecţional de pe Dr. Alexandru Vitzu? Probabil Condescu a scos şi promisiunea că dacă (pardon, fără dacă) la vară, când va avea nevoie de un mic ajutor pentru a rămâne în Ligă, nu va fi o problemă. Ne-am obişnuit deja. Mă miră în schimb ignoranţa erudiţilor (nu credeam vreodată să folosesc nonsensul ăsta) de la Dinamo care îşi bat singuri cuie în talpă şi se aşează cu îndărătul către ţel. Aşadar Pandurii - Oţelul 0-3. C-aşa-i voia lu' Dragomir de dragobete.
Derbiul acestui sfârşit de iarnă se joacă pe Bega, unde Pustai vrea să pustiască sufletul lui Iancu. După ultimele rezultate ale bănăţenilor nici n-ar trebui să fie prea greu. Năzuinţele nu sunt totdeauna congruente cu putinţa. Chiar dacă dunărenii au scăpat din lesă vasluienii şi bucureştenii s-ar bucura să se piardă un punct în van.
Al doilea meci ca importanţă se desfăşoară la Tg. Mureş unde porumbii moldavi ciripesc în cuibarul ungureanului despre curenţii de aer de la mari înălţimi. Unii când vor să fluiere chiar fluieră. Să vedem cine şi cum se fluieră.
Prea mult mediatizatul Craiova - Steaua va închide ziua de duminică trimiţându-i pe (anti)stelişti la insomnie. Noi ceilalţi dorim să vedem doar un meci frumos şi dacă se poate cu multe goluri. Nici una din echipe nu sperie pe nimeni.
Trecând peste neprogramatul meci din oraşul lui Brâncuşi ajungem "enfin" la Rapiduleţ. E chiar meciul de debut al etapei şi se anunţă să fie un galop de sănătate în faţa încropitei echipe din inima Bărăganului. Am să mă urc şi eu în pomul lăudat, sper să nu fie merele otrăvite.
Astra începe sezonul de primăvară cu un meci relativ uşor dacă s-ar fi disputat în epoca "cooperativei". Astăzi contează mai mult valoarea jucătorilor în amestec miscibil cu câteva doze de hazard. Nea Jean are totuşi speranţele lui.
La Buzău, parcă acolo joacă ţăranii (fără nici un sens peiorativ), ceferiştii ardeleni speră şi ar fi normal să păstreze distanţa pe care au avut-o de revelion faţă de siderurgişti. Acelaşi lucru nădăjduiesc şi dinamoviştii în Regie. Universitarii clujeni şi stegarii braşoveni se uită chiorâş fiecare în traista celuilalt cu gânduri nu foarte bine ascunse.

Apa morţilor

2011-02-21T10:34:00.004+02:00

Apa morţilor. Locuţiune mai rar întâlnită. Fata morgana, forma mai des folosită, este înţeleasă în general în alt sens. Majoritatea o consideră ceva de neatins. O iluzie. Până la urmă reprezintă o iluzie, însă este iluzia unei imagini reale, dar răsturnate. Am intâlnit aşa ceva în Egipt.
Ne-au trezit de dimineaţă să mergem cu jeep-urile într-un sat de băştinaşi. N-am să vă povestesc cum ne-am plimbat cu gondolele deşertului, cum am mâncat un fel de lipie coaptă pe jăratic de excremente de cămilă şi am băut ceai din degetare pentru că apa e prea scumpă sau despre frumuseţea unui apus de soare privit spre deşert de pe o înălţime de circa 150 - 200 de metri de nisip pietrificat. Am să vă zic doar despre acea apă a morţii pe care dacă nu o vedeam cu ochii mei aş fi crezut că doar lui Făt Frumos şi Ilenei Cosânzeana i s-ar fi putut întâmpla.
Ne aflam într-o zonă nisipoasă. Am lăsat jeep-urile în drum şi am pătruns în nisipul plan câţiva zeci de metri. Orizontul era hăt departe, pe nişte culmi deluroase ce ni s-a spus că sunt dune de nisip. Până acolo nisipul era ca-n palmă (adică uşor vălurit şi brăzdat de ueduri) şi ar fi putut uşor reprezenta o oglindă pentru dunele din zare, dar ceea ce vedeam în aşa-zisa oglindă nu era fidel cu linia orizontului. Asta pentru că în imaginea răsturnată se vedeau pe coline (sau sub coline fiind vorba de o imagine răsturnată) patru călăreţi arabi ce se îndreptau spre noi în goana pursângilor ceea ce în imaginea reală nu apărea ioc. Abia peste vreo cinci-zece minute graniţa dintre nisip şi cer a fost distorsionată, la început de mogâldeţe, mai apoi de trupuri încordate şi în final de imagini ecvestre alerte. Au ajuns în ordine inversă, cel alb pe al cărui nărăvaş am avut onoarea să-l încalec şi eu a ajuns primul chiar dacă în zare a fost ultimul. Ce ţi-e şi cu imaginile astea inversate...!?
Scuze! Am uitat că suntem într-o rubrică destinată sportului aşa că am să încerc să refac ultimul paragraf.
Ne aflăm într-o zonă nesigură. Am lăsat turul în urmă şi am pătruns în retur o etapă. Sfârşitul campionatului este hăt departe, după nişte săptămâni tumultoase ce ni s-a spus că sunt etape de campionat. Până acolo timpul este ca-n palmă (adică uniform distribuit şi brăzdat de week-end-uri) şi ar fi putut uşor reprezenta o oglindă pentru etapele ce va să vină, dar ceea ce vedeam în aşa-zisa oglindă nu era fidel cu linia clasamentului. Asta pentru că în imaginea răsturnată se vedeau pe podium (sau sub podium pentru că era vorba de o imagine răsturnată) patru echipe favorite ce se îndreptau spre titlu în goana ţintarului, ceea ce în clasamentul la zi nu apărea de loc. Abia după vreo cinci-zece etape graniţa dintre real şi dorinţă va fi distorsionată, la început de intenţii şi declaraţii, mai apoi de procese şi recursuri şi în final de clasamentul omologat. Au ajuns în ordine inversă. Cea vişinie, printre ai cărei suporteri am onoarea să mă aflu şi eu, a ajuns prima chiar dacă acum este doar pe patru. Ce ţi-e şi cu Liga asta a Campionilor...!?
Fata morgana!

Mânzat

2011-02-17T12:50:00.005+02:00

Depinde cum priveşti tinerii care ar putea fi viitorul fotbalului românesc. Plecând de la şcolile de fotbal şi ajungând la tarlaua plină de neinstruiţi din preambulul jocurilor de Liga a IV-a sunt deschise o grămadă de porţi de intrare (şi ieşire, ce-i drept) pentru a gusta din dulceaţa şi amărăciunea vieţii de fotbalist.
E greu astăzi să primeze valoarea. În general talentul este privit circumspect şi măsurat doar de la nivelul umerilor în sus. Doar supertalentelor nu li se cere şi niscaiva... alte cele... Deh! Trebuie să trăiască şi antrenorii. Din salarii n-au cum. Dar ce te faci când, ca antrenor, îţi canalizezi atenţia pe trei-patru tineri de perspectivă (restul echipei este pentru rotunjirea fondurilor) şi, în timp, pe unul nu-l ţin oasele, altul a dat de jocuri de noroc şi ceilalţi nu confirmă. Ai ratat o generaţie de jucători şi ţie personal ţi-ai ratat patru-cinci ani din carieră. Dar parcă, totuşi, casa ta are un etaj în plus şi poarta e mai arătoasă. Noi, spectatorii, cu ce rămânem? Noi, suporterii echipei naţionale, cu ce ne alegem?
Şcolile de fotbal în frunte cu cea de la Craiova a lui Gică Popescu (care s-a dovedit macerată pentru nevoile personale ale conducerii acesteia, de la fratele plămăduitorului până la structurile mafiot-oltene) nu au produs pe măsura fondului de materie primă nici cantitativ şi nici calitativ, tocmai din cauza hibelor susmenţionate.
Din talent nu poţi scoate decât decarii, nouarii şi unarii. Pentru restul echipei trebuie doar aptitudini. Cu numărul 10 pe spate te naşti. Celelalte ţi le caligrafiezi de-a lungul timpului. Poţi cere ajutorul unui designer. De exemplu al lui Hagi.
E timpul să tranşăm mânzatul de la Constanţa!

Cotloane

2011-02-14T14:37:00.002+02:00

Pic cu pic se scurg intervalele de timp ce ne despart de returul unui campionat atipic. Unii contabilizează secundele, alţii doar săptămânile care au mai rămas până vom manevra telecomanda de la banalul fotbal practicat de Chelsea, Bayern, Real, Inter sau Lyon în faţa liderilor de conjunctură Manchester, Borussia, Barcelona, Milan respectiv Lille la mult mai atractivele derby-uri dintre Brăneşti şi Urziceni. Am greşit? Trebuia să spun Chiajna? Cică nu. Celebra fuziune Urziceni - Chiajna a căzut. S-a împotmolit printre articole de lege, articole de regulament şi articole de presă neatent oblăduite de Naşu' şi Don Corleone.
Noi sătmărenii putem privii mai detaşaţi toată această harababură. E simplu. Din grija edililor locali nici o reprezentantă a municipiului nu se regăseşte prin clasamentele vreuneia din ligile naţionale. Distanţa dintre Primărie şi Consiliul Judeţean nu este aşa mare astfel încât, prin simpatie, meteahna s-a repercutat asupra întregului judeţ. Dragomir şi Sandu nu au nici o putere asupra fotbalului de pe plaiurile sătmărene. Trebuie să recunoaştem însă că în ultimii doi-trei ani jocurile sportive au fost revigorate şi chiar aduse la rezultate pe care suporterii sătmăreni le trăiesc pentru prima oară. Fetele (baschet) şi băieţii (handbal) noştri ne-au hrănit poftele de performanţă cu prezenţe la nivel înalt în primele eşaloane ale sporturilor respective. Fetele ajungând chiar pe podium, iar anul acesta gândul le zboară chiar spre prima treaptă a acestuia. Dar, parcă totuşi numărul spectatorilor pe etapă este mult mai mic decât la sportul rege. Precum se spune: îţi întinde omul un falange şi tu-i reproşezi că nu se desprinde din omoplat.
Şi cum spuneam Liga lui Mitică revine. Rapid, Dinamo şi Steaua privesc cu nesaţ în sus spre podium. Ordinea este dată de comportarea din tur, dar declaraţiile de luptă pentru titlu sunt pe o scală inversă. Ultimii declamă: Luăm titlul! Cei dintre ape susţin că se implică în lupta pentru Champions Ligue, iar cei din proximitatea podiumului cred doar în prezenţa lor în Europa la toamnă.

Valida

2011-02-07T13:01:00.004+02:00

Poate că metagrama Talida - valida nu reprezintă o foarte mare găselniţă rebusistică, dar are mai multe valenţe în viaţa reală.
Prima dintre ele se referă la modul în care a apărut pe scena handbalului naţional, european şi implicit mondial. Fiind al treilea portar al naţionalei în mileniul trei a trebuit să treacă de 30 de ani pentru a ajunge titular la naţională (părerea mea este că deja i-a luat locul Paulei Ungureanu atât în poarta Oltchimului cât şi a reprezentativei medaliată cu bronz la ultimele europene). În ciuda mingilor aruncate direct în faţă de către adversare, cu o forţă de aruncare ce depăşeşete cu mult naturalul, Talida rămâne validă.
Cei care o cunosc îndeaproape au motive să nu se îndoiască de capacitatea zălăuancei de a se împotrivi soartei, de a-şi creea norocul din neşansă şi naturalul din inimaginabil. Mai multe nu vă pot destăinui pentru că nu este viaţa mea, iar suferinţa împrăştiată pe pagini duce la milă, iar mila este cel mai urât sentiment de pe pământ. Fac aici o paranteză să vă spun că, printre altele, detest ceea ce a făcut tatăl lui Marian Cosma folosind ca material rulant moartea fiului său.
Părăsesc aceşti ani şi mă duc cu gândul la vremea când încercam să cuprind între buricele degetelor o minge de handbal şi nu prea reuşeam. Nici acum nu reuşesc, dar pe atunci jucam într-o finală naţională a MTTC-ului (liceele care erau oblăduite de Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor) şi mă făleam cu pieptul bombat mai mult de sigla LICF-ului din Bucureşti (pe vremea aceea singurul liceu CFR din ţară) decât de ţesuturi pectorale.
Poate că aceste amintiri ar fi rămas uitate prin cotloanele cenuşii de sub occipital sau parietal dacă Talida nu mi le scormonea aseară prin paradele ei miraculoase. Este adevărat ai nevoie şi de reflexe, dar acestea pot fi puse în evidenţă doar atunci când ai timpul fizic necesar pentru reacţie. În cazul Talidei se poate vorbi şi de altceva. O caracteristică mai rar întâlnită la jucătorii de câmp. Este vorba de o boală numită intuiţie. Dacă unui mijlocaş la închidere din atotputernicul fotbal i se cere şi intuiţie, unui portar de handbal aceasta trebuie să fie înzecit mai potentă. După părerea mea de la Cornel Penu ăl Bătrân şi până azi noi, românii, nu am mai avut un portar cu asemenea putere de intuiţie.
Bineînţeles că eu, la cei 166 cm de pe acea vreme, eram titularul porţii de handbal a finalistei naţionale şi aveam două rezerve de peste un metru nouăzeci. Altfel ce rost ar mai fi avut acest articol...

Cucernicul

2011-01-28T13:33:00.005+02:00

Presa locală este, şi probabil va rămâne încă mult timp, cristalul neşlefuit al clienţilor de publicitate. Într-o lume în care interesele personale primează parcă mai mult decât pe orice alt metru pătrat al panetei, în faţa intereselor colective, credinţa în descoperirea adevăratelor valenţe a lucrurilor, a faptelor şi a comunicării poate fi privită ca o nebunie.
Cine poate fi nebunul acela care găsind toate căile de acces blocate, vadurile inundate, tunelurile astupate şi hrana otrăvită să-şi ia raniţa în spate, să străbată jungla plină de promisiuni şi jivine a presei naţionale, să-şi taie un drum prin ea presărat cu pontoane şi poduri suspendate, să urce pieptiş până sub crestele dominate de plantagenarii (scuzaţi-mi licenţa) de pe la marile agenţii de publicitate, să-şi croiască pârtie prin troienele de comoditate coruptă a băştinaşilor şi ajuns acolo sus, pe linia orizontului, să studieze harta reală a industriei de profil, să-şi programeze un mediaplan pe care apoi să-l respecte pas cu pas, astfel încât beneficiarii să fim toţi: jivinele, plantagenarii şi cistalul neşlefuit. Optimul să fie rezervat doar pentru Măria Sa CLIENTUL. Fiecăruia după aport. E drept că jivina are argumentul că are balele mai lungi, iar plantagenarul scuza că plantageneţii (altă licenţă) au nevoi şi obiceiuri.
Au cam trecut vreo 50 de ore de când am scris cele de mai sus şi nu cred că am să pot păstra aceeaşi intensitate a ideii. După cum v-aţi dat seama o asemenea nebunie există, există şi un asemenea nebun şi spre spre surprinderea atitudinii mele desuete, proaspăt înviorată de naftalină, l-am numit pe acest om Cucernicul.
Credinţa lui în necesitatea şi îndrituita prezenţă a presei locale în peisajul media din România a înfiinţat acel nucleu de specialişti pe presă locală numit ARBOmedia. Criza mondială a adus răsturnări de situaţii şi nevoi iminente. ARBOmedia şi-a schimbat nu numai stăpânul ci şi scopul, lăsând pe planul şapte dezvoltarea secţiei de vânzări de publicitate în printul local şi axându-se pe ceea ce a făcut noul stăpân mai bine: on-line-ul. Bineînţeles că nu putea să-şi permită să sugrume integral ceva ce până atunci s-a numit fiabil şi atunci au găsit o soluţie, zic eu oribilă: aducerea clienţilor de publicitate la concluzia că printul local este o cauză pierdută.
Debarasându-se sau determinându-i să părăsească ARBOmedia pe liderii de piaţă din presa scrisă locală (presa solidă cum îi place Cucenicului să spună), folosindu-se de relaţiile trainice cu plantageneţii din agenţiile de publicitate, au introdus campanii de publicitate în presă locală de mică sau foarte mică audienţă, astfel încât feed-back-ul pe care îl aşteaptă clientul să fie cât mai prost cu putinţă.
Cucernicul n-a stat cu mâinile în sân. A părăsit corabia condamnaţilor şi, în şantiere navale proprii, cu o mână de oameni determinaţi construieşte o ambarcaţiune nouă care din păcate trebuie să fie crucişător. Să spargă mentalităţile îngheţate ale presei centrale, să topească pojghiţele ce tind să se cimenteze în marile agenţii de publicitate şi să introducă presa scrisă tipărită din toate judeţele ţării exact în sertarul care îi este destinat. Sub bompres a scris cu litere de tipar Midas Media
Clientul, beneficiarul banilor învestiţi de el în publicitate, este singurul care poate alege mediile pentru campaniile sale. De aceea Cucernicul se va axa în viitor şi pe contactul direct cu clienţii, fără a neglija relaţia cu agenţiile de publicitate. Şi cum toate cucernice trebuie să poarte un nume i s-a spus simplu: Silviu Ispas.

Răzbunare!

2011-01-24T13:36:00.004+02:00

Nu-ncepuse bine clasa a şaptea că dorinţa de răzbunare se şi zvârcolea în pieptu-mi proaspăt rănit de nedreptatea ce ni se făcuse pe Harold Clark Courts din Cleveland, Ohio. Sau cel puţin aşa ni se inoculase nouă la acea vreme.
Setul doi a fost tot şpilu. După un prim set în care, Iliuţă era mai mult concentrat la public, şi din tot publicul mai atras a fost de glasurile acelea cu clinchet de cristal, şi dintre toate acelea o roşcată îi acapara mai toată atenţia a venit şi setul doi. Of!. Setul doi. Aici s-a jucat toată finala Cupei Davis a anului de graţie 1969. Era cea de-a LVIII-a ediţie.
Pe scurt România a pierdut cu 5 - 0 prima sa finală de Cupa Davis, dar în primul meci, cel de-al doilea set i-a revenit lui Arthur Ashe cu 15 - 13 în faţa lui Ilie Năstase. De aici plecase tot oful meu.
În curte, la barăci, cu ceilalţi prieteni de joacă am pus la cale să ne răzbunăm. Cu un ciot am trasat un teren de tenis aşa cum l-am văzut la televizor, ne-am împărţit în două echipe şi cum toţi vroiam să fim România ne-am hotărât că unii sunt Năstase şi ceilalţi Ţiriac. Am tras la sorţi. Cu o mingiuţă de cauciuc dă-i şi dă-i pân' s-a lăsat întunericul. Unu cu o paletă de ping-pong, Ţuţu - partenerul şi prietenul meu - cu bătătorul de covoare, altul cu o bucată de lemn mai îngustă la un capăt, iar eu cu o paletă specială de lemn pe care mi-o "sculptase" deunăzi un mecanic de locomotivă.

A mai trecut o noapte. Ion şi Ilie au pierdut şi la dublu. Era duminică. Dis de dimineaţă m-am apucat să hoinăresc prin oraş doar de-oi găsi un teren de tenis. Spre prânz, cuprins de disperarea nereuşitei şi după o tentativă zadarnică de a sări peste gardul cu sârmă ghimpată al clubului Dinamo Braşov, am reuşit să pătrund printr-o gaură din betonul ce împrejmuia Spitalul Mârzescu. Nu mică mi-a fost mirarea când am auzit zgomotul specific unui joc de tenis.
Prin hăţişul verde, neîngrijit, din curtea din spate a spitalului m-am apropiat tiptil şi nu mică mi-a fost mirarea să dau cu ochii de un adevărat teren de tenis. Două persoane (medici gândesc azi) cu părul grizonat loveau ritmat în mingea adevărată cu rachete adevărate. Ascuns în haina verde ce îmbrăca terenul, cu ochii ce spionau de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, mă gândeam că cei doi nu se ridică nici măcar la nivelul nostru, celor din curtea barăcilor din spatele ICIL-ului. Ei! Poate vârsta.
Mai dificil era când sărea câte o minge gardul. Nu prea aveau chef să meargă după ea. Prima o arestasem din priviri şi mă şi vedeam după amiază servind "de sus". Cu alea din cauciuc nu era indicat. Pe parcurs ne-am împrietenit. Eu făceam pe copilul de mingi şi ei îmi dădeau două - trei mingi uzate. Şi un suc. Cum se termina joaca lor, ţuşti pe Cuza Vodă în jos şi până la ICIL nu mă opream din fugă cu trofeele.

-Haideţi băieţi c-am făcut rost de mingi! Şi dă-i şi răzbună-te.

Meninţă

2011-01-20T12:27:00.005+02:00

În dis de dimineaţa deceniului al şaptelea al ultimului secol din mileniul trecut desluşeam tainele şahului în clubul muncitoresc Emailul Roşu din Mediaş. Tocmai plecasem de la grădiniţă şi în drumul meu spre casă (o cămăruţă în podul clădirii ce adăpostea Dispensarul Emailul Roşu, locul de muncă al mamei mele) m-am abătut spre treptele clubului unde mă obişnuisem să mai pierd o oră sau două, până când termina şi mama lucru (soră medicală se numea pe acea vreme ceea ce făcea ea). Lume de tot felul. Mai aduceam câte un pachet de Mărăşeşti unuia, mai păream isteţ altuia şi aşa mă mai alegeam şi eu cu câte o acadea. Numai la vremea curăţeniei o zbucheam pe uşă cătându-mi de drum.
Chestia cu dispunerea regelui şi a reginei pe tablă am învăţat-o repede. Nici "cartografierea" nu mi-a creat foarte multe probleme. La cei cinci anişori mă descurcm destul de bine cu cifrele şi literele. Pocinogul venea de la aşezarea calului şi a nebunului. Sistematic le inversam locurile pe tablă. În ziua aceea, aia despre care vreau să vă povestesc, erau parcă mai mulţi bărbaţi în club. De câteva săptămâni adusese în club un televizor nou. Unul care şi mergea, dar nu i se dădea drumul tot timpul ca să nu se strice. Scaunele din club au fost aşezate rapid pe patru cinci rânduri în faţa minunii cu imagini, au fost ocupate cât ai zice fisch (adaptare săsească) şi mulţi au rămas în picioare, pe margine. Eram şi eu la un moment dat pe margine şi mă tot ridicam pe vârfuri să văd şi eu la ce se uită toată lumea aia. Un domn mai în vârstă, de pe rândul trei, m-a văzut şi m-a chemat la el. M-a aşezat pe unul din genunchii lui şi mi-a spus: "Hai fecior să ne uităm la fotbal!".
Pasiunea celor din jur m-a cuprins şi pe mine. Nu prea înţelegeam eu tot ce se întâmplă pe acolo, dar am înţeles că mingea (băşica aceea al cărei şiret îmi zâmbea din vitrina unui magazin din centrul oraşului) trebuia introdusă în poarta adversă. Ăştia în alb în poarta celui fără şapcă, iar cei gri în poarta celui cu şapcă. Am înţeles repede şi chestia cu scorul. Lumea era pestriţă. Când unii se bucurau ceilalţi aveau tristeţea pe chip şi viceversa.
Aici a intervenit o mare problemă. Eu când trebuie să mă bucur şi când trebuie să fiu trist. M-a scos la liman arbitrul. Ăla negru, mai bătrân, ce se tot plimba încolo şi încoace şi pe care îl ascultau toţi fără crâcneală. La un moment dat toţi din club au fost de acord că arbitrul a greşit de data aceasta, dar şi el e om. Cei albi au fost un pic nedreptăţiţi. Atunci, din nevoia de a fi Harap Alb, Greuceanu şi Făt Frumos în acelaşi timp am devenit rapidist.
Astăzi cred că în orice condiţii aş fi făcut cunoştinţă cu fotbalul tot rapidist aş fi ajuns.

Nisip, ulei, piatră... Motor!

2011-01-17T13:58:00.007+02:00

Amintirile neîntâmplate ale unei competiţii la care am participat virtual mă-ntorc din somn spre zdruncinătura şalelor pe şaua neospitalieră, mă rostogolesc în pernă spre nesfârşita zare ce-şi schimbă perpetuu profilul din liniar în acelaşi liniar, din ondulat în acelaşi onduleu şi din dantelat în aproape aceeaşi dantelă de piatră şi cer.
Ca în zilele din copilărie când îmi doream să fiu ba Dobrin, ba Ilie Năstase, ba chiar îmi doream să-mi sărut prietena Nadia, sau ca pe mama mea să o cheme Iolanda (Balaş), astăzi, când tinereţea mi-e abitir combătută de cei din jur, mă forfoteşte ideea de a goni în Dakar sub numele de Gyenes. Nu credeam că am să mai gândesc aşa vreodată. Uite că mai apare câte un român pe care să-l iubesc până la invidie şi să-l pizmuiesc până la adoraţie.
Aritştii pentru care consider că merită să-mi îndrept atenţia au murit de mult şi comunicarea cu ei e surghiunită eşecului. Politicienii noştrii sunt cu mult sub linia de plutire şi ar trebui să se înece cu toţii într-un anonimat genocid. Din păcate acelaşi lucru gândesc şi despre cea mai mare parte a conducătorilor din sportul românesc, cu preponderenţă a celor din fotbal, atât la nivel de federaţie şi Ligă, cât şi la toate cluburile de tradiţie.
Plecarea dimineaţă la patru şi ceva. Cum? Nu ştii? Aşa se pleacă de fiecare dată pe traseele de legătură. După ceva verdeaţă cât să ajungă pentru un mic dejun neîndestulător se gonea de cele mai multe ori pe dune de un nisip aparte sau pe o piatră ascuţită ce îţi zdrelea nu numai gumele ci şi cutele de pe creier. Câteva patrupede galopau întotdeauna perpendicular pe axa drumului, depărtânduse în turme de colbul iscat periodic ca din senin, stoluri de zburătoare însoţeau periodic ciudatele maşinuţe ce stricau monotonia unei zile în pampas cu uruitul lor inegal şi şerpuitul aproape ciclic.
Tendinţa de a coborî din şa şi de a sta de vorbă cu oamenii era estompată de graba din intervalele orare la care ar trebui să dau cu subsemnatul înaintea celor de după mine şi, dacă se poate, înaintea celor ce au ambalat mai repede dimineaţă. De bonomia băştinaşilor beneficiau doar cei înglodiţi în smârcurile aborigene din decorurile indigene.
Bivuacul. S-a mai încheiat o zi. De călărit. Începe alta. De salahor. În timp ce nişte legume sfârâie lângă un hartan, nu prea mare, din nu se ştie ce animal, piesele "harnaşamentului" atent distribuite pe un ţol, udate din când în când de transpiraţia ce curge de pe tâmplele înţepate nemilos de arşiţa după-amiezii, sunt rând pe rând atent verificate, pe alocuri ajustate sau chiar schimbate, şi reaşezate cu migală (neapărat în ordine inversă) în puzzle-ul iniţial.
Ceaiul din crepuscul îmi retrăieşte spectacolul diurn şi îmi aşează în sertarele memoriei greşelile care nu trebuiesc repetate.
Mi-e somn!

Dunete

2011-01-13T14:24:00.005+02:00

Duneta este spaţiul unde cel ce dă ordine este cel mai vulnerabil. Adică acolo doarme. Pe tot vasul, căpitanul este adulat şi temut deopotrivă cu excepţia dunetei. Atunci când perina-i i prea aproape de bandajul ce-i acoperă ochiul stâng, atunci şi beregata-i i prea aproape de hangerul corsarului.
Corabia Oltenia tocmai a naufragiat pe dune din cauza lipsei de vigilenţă pe dunetă. Chestia este că atât căpitanul cât şi corsarul tot piraţi sunt. La galere cu ei. Craiova are nevoie de personaje noi, din secolul douăzeci şi unu, olteni de-ai lor, dar cu anvergură europeană. Nu mă provocaţi să deconspir nume...
Să trecem de la dunele de pe pământurile rămase sterpe ale oltenilor către dunele Atacamului chilian şi ale "Oraşului dispărut" din Talampaya argentiniană şi de la un sport în care casca ar fi inutilă la frecvenţa şi fervoarea cu care se caută maxilarele adversarului de către coatele oponentului la alt sport în care casca este sine qua non-ul disputei sportive.
Mani Gyenes este eroul pe a cărui motocicletă scrie Satu Mare şi este pictat drapelul României. El este singurul român care a parcurs în întregime raliul Dakar în stil aborigen şi este pe cale, da-i-ar Dumnezeu putere, să-l parcurgă şi pe cel căruia impropriu i-am putea spune venetic. Am stat de vorbă cu el înainte de plecarea spre antipozi şi mi-a spus că ar fi mândru dacă s-ar situa printre primii 20. E adevărat că a spus-o şi la alţii. Aseară a intrat pentru prima oară printre aceştia. Este un adevărat triumf ţinând cont de clasa de motociclete pe care cncurează. Faptul că la clasa la care concurează nu are voie să schimbe motoarele nu este doar o ambiţie ci are şi un aspect pecuniar. N-ar avea (banii pentru) un motor auxiliar. Să nu uităm că anul trecut a strigat în deşert că vrea să ajungă în deşert.
Performanţa de a opţine un loc 14 într-o etapă pe finalul Dakar-ului este cu atât mai preţioasă şi precis nu va fi pe măsură răsplătită. După părerea mea este de nivelul acelui atât de lăudat, şi controversat trebuie să recunosc, european al handbalistelor.
În etapa a zecea Mani a ocupat locul 23 şi a urcat o poziţie în clasamentul general (18).

Amiante

2011-01-03T12:53:00.005+02:00

Transferul căldurii dinspre propria inimă către inimile celor ce te impresionează plăcut este direct proporţional cu gradul tău de permeabilitate a sufletului. Atunci când azbestul îţi ecranează năvala sângelui spre şi dinspre lăcaşul iubirii, când amianta surghiuneşte dorinţa de a face un bine celui mai mult sau mai puţin aproape ţie sau când nevoia de a cunoaşte se estompează în tendinţe claustrofobe nu ai cum să pătrunzi în antecamera liniştii interioare. Sentimentul menirii împlinite nu este un sentiment pământean aşa că noi nu o să-l simţim niciodată, dar dacă nu-l putem apropria, măcar să ni-l apropiem. De-am fi ubicui în loc de duplicitari!?
Controversele legate de (contra)performanţa fetelor noastre la europenele de handbal nu se vor opri nici în prezent şi nici în viitorul imediat. În sport, în cele mai multe cazuri, diferenţa dintre locul unu şi doi, doi şi trei, trei şi patru sau chiar unu şi patru poate fi dată de o bară, o adiere de vânt, un fulg de nea sau de un capriciu. Sigur că avem şi exemple de lideri detaşaţi cum ar fi Iolanda Balaş, Seghei Bubca, Sebastian Loeb sau echipa de baschet a SUA. Avem şi distanţe foarte mari între locurile doi şi trei, campionatul scoţian de fotbal fiind un exemplu în acest sens. Putem găsi modele şi pentru celelalte categorii, dar trebuie să recunoaştem că acestea sunt doar excepţii care certifică legile firii.
Dacă foloseam titularii şi cu rusoaicele, dacă psihologul ar fi fost de la început în delegaţia română, dacă fetele se regăseau în ultimele minute ale semifinalei, dacă suedezele nu le băteau pe norvegience în grupe, dacă le-am fi bătut pe daneze în grupe, dacă aveam alt antrenor, dacă nu se accidenta... şi tot aşa o grămadă de dacă prezumptivi care dacă (nu) ar fi existat am fi fost mai sus sau mai jos în topul mondial. Cert este că fetele nu au venit iar cu poalele în cap. De ruşine.
Să lăsăm trecutul şi să inspectăm viitorul. Cel mai la îndemână este tot handbalul (interesant joc de cuvinte româno-nemţesc, cred eu). Cel masculin. Ce-ar fi să ne aducă şi ei o medalie? O să-mi spuneţi că fabulez. Trebuie să recunosc că în acest caz statistica vă dă dreptate. Totuşi, minunea nu ar fi chiar atât de mare cum ar fi dacă ne-am întoarce cu o medalie de la mondialele de rugby. Din păcate aproape imposibil ne-a devenit să luăm medalii la atletism unde mai deunăzi eram abonaţi la câte un bucheţel pe fiecare competiţie de amploare. Nici gimnastica feminină nu se ridică la nivelul anilor trecuţi.
Să căutăm şi nişte plusuri. Tenisul de masă feminin. Chiar şi cel de câmp, dacă ne referim la reprezentativitate (număr de sportive la turnee WTA). Poloul parcă încearcă să revină unde a fost. Voleiul feminin face ochi şi gimnastica masculină este pe plus în ultimii ani (mai puţin cel ce tocmai şi-a consumat ultima noapte). Avem şi câteva sporturi interzise, dintre care ciclismul pare cel mai departe de adevărata performanţă. În şah am avut întotdeauna un nume urmat de multe promisiuni neonorate. Florin Gheorghiu şi Dieter Nisipeanu sunt singurii laureaţi. Le-am putea adăuga cu ceva bunăvoinţă pe Elisabeta Polihroniade şi Corina Peptan.
Rătăciri de om sucit.

Cimilituri

2010-12-30T12:02:00.006+02:00

1. Cine-n top s-a căţărat
Pe pariuri îngălat?
Iară Stanu' cel Păţitu'
Devenitu cel peţitu'.

2. Cine-i fur, neam de apaş?
Când te pune pe făraş
Duce actele pe tas
De la Naşu' pân la TAS.

3. Cine-a luat litera ROAF
De-o ajuns cu mult perdaf
Pe drumul de costişă
Cu fluierul pe nişă?

4. Cine-s buni de n-au cătare,
De trei ani stau în hotare
Şi viseaz-o Europă
Pe o curbă politropă?

5. Cin' se crede picador
Incolor şi inodor?
Vara i se pare-ngustă
Iarna largă ca o pustă!

6. Cine latr-a disperare
Că de loc putinţă n-are
Imnul Ligii să-l asculte
Fără învârteli oculte?

7. Cine-o uneltit murdar
Cu gest larg de păcurar,
Ca să-şi dăinuie un castru
Adăpost pentru un astru?

8. Cine-au cârdăşit în pace
Titlul ca să ni-l împace
Smălţuiţi prin fraude
"Magna cum laudae!"?

Taina tainului

2010-12-27T10:21:00.003+02:00

Nu, nu vreau să vă spun despre faptul că Schengen este doar o mică localitate pe râul Mosel, în sud-estul Luxemburgului, la graniţa cu Germania şi Franţa. Nici nu vreau să vă aduc aminte că Băsescu le-a tăiat maul tocmai acestor vecini la-mpărţeala hatârurilor. Asta ştim deja. Ştim şi că riveranii s-au dus ad-hoc cu jalba-n proţap la divanul Europei. Om trăi ş-om vedea ce cusururi s-or scurge.
Nu mă refeream nici la spovedania mirenilor cu gândul la bucate şi nici la sfinţenia patrafirului pe burta păcătosului. M-aş fi referit la acea taină a Crăciunului despre care cuvintele nu au rost. Nu au rost nici dacă sunt ornamental dăltuite în trupul limbii ce-o grăim şi nici ca simple serbede pe lama timpului. Aşa că...
Mi-a rămas să vă capacitez doar spre porţiile de recunoştinţă către cei care prin sport ne-au învăţat să fim mai buni, să ne dorim mai bine şi să ajungem mai departe. De aici au pornit atât legile concurenţei cât şi cele ale autodefinirii. Aşa ne-am cunoscut sterilitatea şi am stârnit creativitatea. Poate că "cel, cea, cei, cele mai..." nu este modul ideal de aţi făuri viitorul, dar este un modus vivendi al aducerii aminte.
Retrăim victoriile, dar uităm de înfrângeri şi asta nu e bine. Parafând o lege a firii am putea spune că înfrângerile dacă nu te doboară te fac mai puternic. Depinde de care parte a clopotului lui Gauss adaptat la linia vieţii te afli. La toţi ne place să credem că suntem pe panta ascendentă a acestuia şi la toţi ne place să sperăm că panta descendentă va fi cât mai lină.
Ninge! Ninge politic, ninge economic, ninge social. E criză! E criză deasă, e criză rece, e criză viscolită. Sportul tot sport este. Sport... şi nu numai!

Plebiscit

2010-12-20T12:04:00.005+02:00

Pe timpul olimpiadelor elene plebiscitul era legea plebei. Astăzi plebiscitul este doar o consultare a populaţiei. Nu că m-ar interesa pe mine câte camere are parlamentul. Nici nuca nu m-a întrebat câte camere să aibă. Dar dacă voia gloatei e una, de ce fruncea voieşte altminteri. Până la urmă mă întreb şi eu ca şi Tolo: "De ce pe 2?". Cum să te întristezi la nivel naţional pe programul doi? Este oare insuportabilă bucuria pentru întreg poporul şi a trebuit dijmuită? TVR.
Tristeţe. Bucurie. Nici nu ştii cum s-o denumeşti. Spunea cineva că este mai mare bucuria să câştigi o finală mică decât tristeţea de a pierde o semifinală. Haida de! În matematică s-ar traduce asta prin "doi e mai mare ca trei". Doar la cei care şi-au pierdut simţul măsurii. Mai adevăr grăita Romulus ce a tras concluzia "E bronz, e bronz" şi-a ridicat din umeri. Să le întrebăm pe suedeze? Plăcerea handbalului a triumfat zilele acestea. Plăcerea sportului în general. Faptul că ne-am ales cu un set de medalii de culoarea aramei nu este decât o răsplată. O răsplată a muncii, a jocului şi a hazardului.
Talida. Îmi zgândăresc memoria să găsesc etimologia acestui nume. Nu găsesc nimic. Dar ce mult îmi place. Talida. Ce româneşte sună! Talida. Parcă-i şoptim printre silabe Sarmizegetusa, Codrii Cosminului, Rovine, Guruslău şi Mărăşeşti la un loc. Ne facem că uităm de romani, ţinutul leşesc, Stanbul, austroungari sau SS. Dar să nu uităm că şi ei ne-au format ca neam. Într-o mică sau mai mare măsură.
Ce ne facem cu ţiganii domne'? Ce ne facem cu Ion Voicu sau cu Budai Deleanu, cu Ilie Năstase sau cu Lăcătuş. Cum să-i ascultăm pe Phoenix? Dar dacă ne aducem aminte de Cioabă şi ai lui...? Întrebări controversate. Şi medaliile sunt controversate.
E frig. Mie-mi place frigul. Mai mult decât căldura. Vara prefer răcoarea munţilor în faţa nisipurilor împestriţate cu trupuri dezghiocate. Iarna preferam muşcătura gerului pe pârtie decât caloriferul comod din odaie. Uite că a venit iarăşi gerul. Dacă lemnele nu le mai pot folosi drept tălpici mă gândesc să-i fac o vizită lui Moş Crăciun. Altădată. Anul acesta e prea scump. Hai să-i ţinem pumnii lui Tofalvi. Tot ea a rămas portdrapelul nostru în sporturile de iarnă. Deocamdată anul acesta nu a obţinut decât un loc 14. Abia suntem la început.

Fără perdea

2010-12-13T14:47:00.005+02:00

Mi-am schimbat perdelele. Nu astăzi. În lenea mea ancestrală am lăsat natura să le schimbe. Se întâmplă cam de 20 de ori în cinci ani. Nici nu contează dacă sunt bisecţi sau nu. Sau la interval de 15 ani? Nu-mi dau seama.
Primele perdele pe care le-am avut aveau ceva crud în ele. Alb-albastre în camera mea, verzui străvezii la baie şi galben ghiocel în bucătătrie. Ceva reavăn, imatur. Mă trezeau dimineaţa cu frivolitatea lor şi-mi stârneau şăgălnicia. Priveam chipul înţelegător de deasupra mea şi-mi dădeam seama că sub zâmbetul nedisimulat exista totuşi o tristeţe. Bucuria eram numai eu. Tristeţea eram eu şi ce se întâmpla din cauza şi datorită mie. Ceaiul cald şi suta de grame de parizer tocmai cumpărată de la alimentară şi pusă peste felia de pâine cu unt de masă, reprezentau rezerva de energie pentru prima parte a zilei. Erau suficiente. Mă mai adăpam cu nesaţ de la spusele învăţătoarei şi scrisele din cărţi. Astea erau insuficiente, dar nu aveam de unde să ştiu.
Mai târziu perdelele mele aveau contur. Albastru puber în camera de cămin, verde laur pe plaiuri şi roz bonton în gânduri. Nu-mi spuneţi că nu aveau consistenţă că nu-i aşa. Eram plin, curios şi năvalnic. Tulburat că nu eram primit în cercul celor cu prejudecăţi, mă desfătam în priorităţile mele: logica, sportul şi natura. Matematica a fost primul pas spre logică, fotbalul spre sport şi munţii spre natură. La început ştrengăreau slobode una de alta precum cosiţele prinse-n cozi cu frunze de ienupăr pe capul iubitelor. Apoi...
...am împletit perdelele din in şi cânepă prin tehnici noi, cu dare şi stare. Le tiveam cu fermitate şi supleţe, le spălam în marea cea albastră în dimineţi târzii şi le uscam la feonul Alpilor pe-nserat. Maroul ajur îmi definea acoperişul, gardul avea înălţimea ajunsurilor mele şi culoarea putinţei, iar orizonturile erau hăt în zări.
De curând pârgul a dat în perdelele mele. Şi macul de foc şi gutuia din fereastră mă hodinesc la fel. Si mă-mboldesc. De perja din fundul curţii am uitat. Am uitat şi de gunoiul de sub preş. Zdrobesc dintr-o privire minciuna şi hoţia. Scanez şi spăl cugetul în fiecare dimineaţă. Apa e sănătoasă. E calea ce-o urmăm de la izbuc pân' la Sulina. Am ajuns să mănânc ce n-au visat strămoşii şi nu gândesc contemporanii: mămăligă cu măsline.
Despre perdelele albe nu am ce să vă povestesc. Nu le-am pus încă. Cică atunci nu există trecut, nu există viitor, iar prezentul este incert. Eu nu cred. Am vrut să o întreb pe mama dar n-am apucat în viaţa asta. Mi-am pregătit o pipă. Dacă o fi bună la ceva... Şi genunchii. Să-mi ţin nepoţii. Acu o să apară de după colţ...

Preget

2010-12-09T16:39:00.003+02:00

Ce uşor poţi strecura îndoiala în sufletul omului. Citeam zillele trecute comentariile scrise pe un text al lui Ioaniţoaia despre situaţia (cazul Contra/Iancu) de la Timişoara. Unul dintre comentarii m-a frapat. În afară de faptul că era echilibrat, fără patimă şi cu acoperire în plan logic, Martin Dincă (probabil că aşa îl cheamă pe autor) mi-a lăsat impresia că vorbeşte de undeva din interiorul sistemului. Nu neaparat implicat în Poli Timişoara, dar bine înfipt în organigrama fotbalului românesc. În cele câteva fraze aruncate pe coala electronică se observă distanţa infimă dintre "pariurile" lui şi realitate. Finalul intervenţiei sale m-a cam dat peste cap. Îl redau mai jos în "mot pour mot": <<“Pun pariu “ca cei mai mari pariori la negru sunt Gheara , clanul Becali+Borcea ,Mititelu ,Piturca ,Netoiu , MM , Stan ,Copos ,Sumudica , Prunea , Mitica si cateva zeci de “jucatori -iubitori de fotbal “negru ” . Nu direct ,normal…Adica exact oamenii care ar trebui sa ne scuteasca de ideile si fetele lor pe la tv .>>
Lăsând la o parte că nu este un expert în ale scrisului, Martin mi-a inoculat destul de adânc în cerebel sentimentul unui ideal pierdut. Una este ca pe ici pe colo să mai apară câte un meci "la înţelegere", să mai apară câte o "cooperativă" care dă indicaţii la câte un meci şi alta este să ni se confişte în totalitate fotbalul.
Nu numai fotbalul a fugit din calea spectacolului magiei şi a întâmplării. Aproape în toate sporturile s-a infiltrat nevoia de a paria. De aici şi până la apariţia celui care taie pariurile, bea adălmaşul şi arbitrează disputa nesportivă n-a fost decăt un pas. Un alt pas a fost ca acesta să trăiască din adălmaşuri. A apărut chiria pe pariu. Chirii dezechilibrate, chirii pe şanse, amiciţii între combatanţi, cumpărări de combatanţi, medicamente, şantaje, anabolizante, trucaje, casierii, focuri de armă, răniţi, morţi... până la frică. Frica celor rămaşi în viaţă.
Acesta va fi probabil sfârşitul sportului. Oare cât mai este până atunci? Să discutăm cu Harap Alb, Mihai Viteazul, da Vinci, Mozart, Brâncuşi, Bruce Willis, Barack Obama şi bunul Dumnezeu să ne scape de această pacoste.
Oare pe Obama nu o casă de pariuri l-a făcut cel mai puternic om al planetei...? De la Obama până la Osama nu-i decât o literă. Se cheamă metagramă.

Catahreză

2010-12-06T17:30:00.005+02:00

Nu înţeleg de ce nu mă înţelegeţi că vă înţeleg că mă-nţelegeţi, dar vă-nţeleg că mă-nţelegeţi când nu vă înţeleg de ce nu mă înţelegeţi. Mă înţelegeţi?
Ce ţi-e şi cu înţelesurile astea? Mai ieri îi sărea lumea în cap lui Şumudică pentru că a folosit forţat termenul "fortuit". Întâmplător mai alaltăieri nici ei nu ştiau sensul corect al cuvântului. Noroc cu reclama pentru nu ştiu care cognac care i-a dumirit. Pe mine cuvintele încrucişate m-au salvat de la o asemenea catahreză cu ani în urmă. Piaţa de vechituri din cotloanele minţii mele v-ar putea plictisi cu alte şi alte forme de înţelesuri transferate, dar nu cred că au foarte mare legătură cu fenomenul sportiv.
Ce-aţi zice să disecăm termenul suporter? Oare nu vine de la a suporta? Cine să suporte? Noi care trebuie să ascultăm o sumedenie de injurii şi necuvinte din partea turmelor de.. (era să spun suporteri)? Ei care găsesc cu cale că refularea de la meciuri nu mai constă doar în mâncatul de seminţe şi stuchitul cojilor pe gulerul celui din faţă? Telespectatorii care dau sonorul mai încet atunci când portarul oaspeţilor trebuie să degajeze o minge de la 6 m? Eu credeam că suporterul trebuie să suporte doar nerealizările echipei favorite. Să o încurajeze. Să treacă peste ele. Să viseze că mâine va fi mai bine şi să se bucure din '67 şi până în '99 o singură dată. Cârcotaşii o să-mi spună că Rapidul a luat campionatul şi în 2003. Toate regulile au şi excepţii.
Aşadar avem vacanţă. O vacanţă care mă face să slalomez printre clasamente. Părerea mea este că Brăneştiul nu este destul de jos şi că Năvodariul şi Chiajna sunt prea sus. Asta e! De când tot scriu despre ruralizarea fotbalului prietenul meu, Alin Buzărin, nici nu mai îmi răspunde la telefon. Voi suporta asta. Ceea ce nu voi suporta este gândul că iar vom avea meciuri de prim rang, uneori jucate nu numai îndârjit, ci chiar frumos, spectacular, în faţa unor gradene cu maxim 2-3000 de spectatori. Titlul câştigat de Urziceni acum un an este o înfrângere a fotbalului românesc. Mă înţelegeţi?
Cât urăsc întrebarea asta, mă-nţelegi!?

Celebritate cu celeritate

2010-12-02T13:10:00.008+02:00

Pasiunea de a mă juca cu cuvintele, de a modela literele pe sensuri şi contrasensuri am părăsit-o în urmă cu un deceniu şi ceva. Din când în când, spre aducere aminte, mai trântesc câte un calambur în ton cu ideile de moment sau cu cele rumegate la foc albastru, de cămin. Rebusul mi-a ocupat o bună parte din trai. Eram în clasa a patra când prietenul naşei mele, Mitică, mi-a hrănit poftele de a afla, de a mă descurca în situaţii limită şi de a-mi putea folosi logica sub formă de armă de apărare. Pentru început m-a învăţat să citesc Mersul Trenurilor, apoi mi-a pus primul roman în mână (Cei trei muşchetari - vol II) şi după ce l-am devorat mi-a explicat tainele cuvintelor încrucişate. Mi-a trimis, nu mult după ce a plecat în Italia, prin '68, o vedere cu AS Roma. Cu Mitică m-am întâlnit în urmă cu vreo trei ani, undeva la vreo 60 de km în sudul Romei. Nu-l mai văzusem de aproape patruzeci de ani... Tocmai l-am sunat. Are 86 de ani şi 20 de ore pe zi trăieşte cu oxigen lichid...
Titlul. Să revenim la titlu. De ce atâta grabă? De ce atâta grabă să devii celebru? De ce atâta grabă să devii celebru cât eşti în viaţă? Cu celeritate astăzi totul se schimbă. Răsalaltăieri ajungeai celebru mult după ce vrăbiuţele îţi ciripeau pe salcia de la căpătâi. Alaltăieri, abia după ce îţi dedicai o jumătate de secol din viaţa ta unui domeniu (în special artă) reuşeai să ţi se pronunţe numele de oameni pe care nu-i cunoşteai. Ieri, sportul şi politica te aduceau pe prima pagină a ziarelor de îndată ce făceai o faptă bună. Astăzi mai repede faptele de care ar trebui să-ţi fie ruşine sunt cele care te postează pe sticla electrocasnicului din sufragerie (la români şi din dormitor). Mâine lista bravadelor tale de tot felul se va deschide din pubertate, concomitent cu fapta. Poimâine nu vei apuca să gândeşti că vei avea transpusă realizarea gândului tău într-o hologramă. Răspoimâine nu va mai trebui să te naşti ca să exişti!
Dacă tot am enumerat zilele săptămânii fără a le pronunţa efectiv hai să vedem ce ne aşteaptă în prima etapă a returului:
- derbiul etapei se va desfăşura implacabil la Vaslui unde vine Rapidul, adică celebritatea lui Porumboiu cu celeritatea Rapidului dacă mi se permite pleonasmul.
- în Gloria Bistriţei mânia lui Manea va-ncontra pe Contra;
- în Groapă, Selymes va verifica dinamica astrală pusă la punct de Andone;
- în Gruia doljenii şi clujenii fără jenă vor cârti despre Cârţu;
- în Ghencea şi militarii şi studenţii vor să arunce şepcile (unii la gunoi, alţii în slăvi);
- în Galaţi gaşca nebună vrea să recreioneze diagrama fier-carbon;
- în Gaz Metan îşi pun nădejdea toţi sibienii ca să stăvilească dorul de transhumanţă al SRI-ului;
- meciurile al căror interes este doar local se întâmplă la Braşov şi Urziceni unde târgoveţii de pe Mureş şi Jiu vin să inunde vadurile otrăvite ale Timişului şi Ialomiţei.

Steagul Roşu

2010-11-26T19:14:00.014+02:00

Duminică. Deschid ochii la început păienjeniţi. Soarele trecuse de pervazul ferestrei. Azi n-am şcoală. E meci. Joacă Steagu' de la cinci. Cu Piteştiul. Vine iar Dobrin. Va fi sărbătoare.
Vai! Vineri, la antrenament, nea Hidişan ne-a anunţat că meciul de tineret nu se poate juca, aşa că vom juca noi, copiii, cu juniorii II, în deschidere la meciul mare. Emoţiile reîncep de acolo de unde mă părăsiseră de cu o seară înainte când Moş Ene mă mângâiase. Sar din aşternutul a cărui atingere devenise inutilă şi sentimentele, amintirile şi preocupările se învălmăşesc. Se fac un ghem multimaterial, policolor şi multiform din care numai mintea mea crudă, concomitent hulpavă şi săţioasă, mă poate dumiri.
Lecţiile le terminasem de cu seară. Ştiam să extrag radicalul şi în cap dacă îmi dădeai un pătrat perfect, capitalele lumii îmi veneau pe limbă imediat ce pronunţai vreo ţară... Pregăteam sâmbăta temele cu minuţiozitate nu cumva să fiu pedepsit duminica. Mai ales când juca Steagu' acasă.
Nici nu ştiu când s-a scurs dimineaţa. Spre prânz, mai mult obligat de mama, am terminat supa. iar de felul doi abia dacă m-am atins. Mi-am luat punga cu echipament şi ţuşti pe uşă afară. Mai erau peste două ore până la jocul nostru. Fugeam pe şina de cale ferată de parcă aş fi fost în mare întârziere. Aşa mergeam la stadion. De trei ani, de cinci ori pe săptămână, mă deplasam pe şina de cale ferată, având chiar dexteritatea să fug pe ea. Cei trei sute de metri care despărţeau clădirea unde locuiam de stadionul Tineretului, cele două case ale mele, au fost înghiţiţi de paşii mei uniform distribuiţi. Pentru mine "nea Hidişan" era tatăl care nu-l aveam acasă, iar "nea Petrică" era bunicul pe care nu apucasem să-l cunosc decât din poze.
Vroiam să joc. Neapărat trebuia să joc. M-am dus la "nea Petrică" şi îmi podideau lacrimile sub rugăminţi să-mi dea şi mie o pereche de ghete să pot să joc: "Hai nea Petrică. E multă lume în tribună şi mama iar nu a avut bani să-mi ia pantofi de sport. Mi-e ruşine să joc iar în tenişi. Dă-mi şi mie o pereche de ghete. Promit că am grijă de ele. N-am să dau în pământ. Am să le frec bine, bine, am să le dau cu cremă şi o să le aduc oglindă, am să..." Mă mângîe pe creştet simţindu-i în buricele deştelor meşteşugul evreiesc de a repara şi întreţine pantofi. Dispare pentru câteva minute (mai târziu mi-am dat seama că a stat de vorbă cu Niki Dumitriu şi nea Hidişan). Se întoarce, ia de pe policioara cu numele lui Emil Dumitriu o pereche de ghete. Ochii mei s-au aprins a speranţă, dar se citea în ei şi neîncrederea. Îmi întinde bijuteriile şi-mi aruncă printre buze cu privirea spre un calapod: "Vezi că ăştia nu lovesc mingea, o desfată". Bucuria mi se oprea în coşul pieptului neîndrăznind să prindă contur sonor de frică să nu se destrame totul. În vestiar o altă bucurie mă aştepta. Lipsa lui Reală (Beleaua) din echipa juniorilor II, l-a determinat pe antrenor să mă aşeze half în echipa mai mare. De vârsta mea mai era doar Vale (Şulea) şi parcă Neală (Bucur), restul având cu unul, doi sau chiar trei ani mai mult, Biţă (Porumbiţă) fiind liderul lor. M-am aşezat între "Je moi" (Şişcă) şi Picchi (din păcate nu mai ţin minte cum îl chema pe cel pe care îl porecliserăm cu numele celebrului stoper al lui Inter şi al Italiei din acele timpuri, Armando Picchi) şi cât mai departe de Năsoi (Clipa, portarul a cărui anvergură a braţelor, a picioarelor şi a nasului mă copleşea). Am ascultat cu atenţie cum trebuie să-i batem pe Cuchi (Cicerone, mai cunoscut ca Mihail Marian mai târziu, prichindelul echipei) şi ai lui, adică pe colegii mei de antrenament.
Nu ştiu dacă am ascultat tot. Faptul că eram titular pe teren mare (competiţiile de copii se desfăşurau pe jumătate de teren, de-a latul; doar de la juniori - 14 ani - se juca pe tot terenul) mi-a blocat un timp urechile şi m-am trezit că pe teren, la un corner al nostru am lovit mingea cu capul de pe la 10-12 metri şi aceasta s-a oprit în plasă. Am crezut că visez. Mă bucuram încă atunci când Ţuţu, prietenul meu, de data aceea adversar, mi-a spus cu părere de rău în glas că mi s-a anulat golul. Motivul l-am aflat mai târziu când am trecut pe lângă arbitru, în speţă nea Hidişan, şi mi-a şfichiuit pe la ureche: "Ţi-am zis la cornere să stai la treizeci de metri! Ce-ai căutat în careu?". Lacrima din colţul ochiului abia atunci îmi căzuse pe obraz. Nu auzisem aproape nimic în cabină... Şi toată acea lume din tribune... Aveam impresia că toate cele 4.500 de perechi de urechi din tribune auziseră indicaţia. Numai eu nu.
S-a terminat. N-am avut timp să mă ocup de ghetele de antrenament ale lui Niki. Am fost desemnat copil de mingi la jocul Steagului. Le.am aşezat frumos sub bancă cu gândul că am tot timpul după. Şi aşa pe nea Petrică nu o dată îl cuprindeau nopţile pingelind la lumina relativ slabă a becului sau schimbând şireturile la mingile de antrenament şi joc. Pe alocuri, mai cosea câte o anvelopă sau vulcaniza câte o cameră. Ce să-i faci. Erau alte vremuri. Erau alte mingi.
Cum spuneam, am ieşit cu puţin înainte de Adamache, Ivăncescu, Olteanu, ..., Popa, Cadar, Pescaru, ..., Florescu, Dumitriu II, Gyorfy pe de o parte şi Dobrin pe de cealaltă parte. Adversar nu era Piteştiul, Halagian, Ţarălungă sau mai ştiu eu cine. Adversar era marele Dobrin. Tribunele erau înţesate, ca un ciorchine bogat, cu boabe mici, ce se înghesuie una-n alta fără să se strivească. Peste 15 mii de suflete. Capacitatea era doar de 12.000, dar nu conta. Dâmburile din spatele celor două porţi ţineau loc de gradene. Sau de peluze.
M-am aşezat pe locul meu obişnuit, pe pistă, în faţa tribunei a doua. Eram fascinat de Dobrin. A şi prins o zi mare. În acelaşi an, pe acelaşi teren, învinseserăm Rapidul lui Rică Răducanu (gol Olteanu parcă) şi cu Sportul lui Mircea Sandu. Rică, ţigan din Giuleşti, viitor simbol al Rapidului, a rămas cu noi în pauză să-i tragem la poartă şi ne felicita pe cei care înscriam. Am rămas cu chipul său jovial în minte. Mircea Sandu, student cu ştaif, viitor şef al federaţiei, după ce a dat gol şi-a dat şortul jos şi şi-a arătat curul către tribuna a doua. Am rămas cu imaginea acelui cur păros pe care îl văd şi acum în fruntea federaţiei.
Meciul se terminase. Nu mai ţin minte scorul. Nici nu conta când juca Dobrin. Ghetele de mărimea 36, cu două numere mai mari decât purtam eu, dispăruseră de sub băncuţă. Cobor din vestiar şi mă duc tremurând spre odăiţa fără fereastră în care îşi făcea veacul nea Petrică. Uşa era întredeschisă. Zăresc bocancii lustruiţi la locul lor pe policioară... "Ai jucat bine băiete!" sunt singurele aprecieri pe care le-am auzit în acea seară. A doua zi la şcoală până şi profesoara de chimie, zbirul Şcolii Generale nr. 14, m-a felicitat.

Subliminale

2010-11-25T11:28:00.003+02:00

Mesajul transmis de Cârţu de pe o bancă, dintr-un parc (sportiv), de undeva din Europa este subliminal. Adică este inferior pragului conştiinţei. A conştiinţei lui pentru că tuturor celorlalţi le-a transmis grosolan de direct: suntem un popor necivilizat! De ce şi noi? Simplu. Pentru că, aşa cum ne regăsim în realizările pozitive ale ambasadorilor României pe toate stadioanele, arenele, sălile de sport,..., tot aşa trebuie să ne asumăm şi sincopele sportivilor, antrenorilor, personalului din management. Pe termen lung suferim nespus de pe urma clanului Becali. Să nu uităm imaginea pe care ne-a făcut-o în box tatăl fraţilor Simion sau comportarea lui Rudel Obreja, chiar dacă în cazul lui scopul era nobil. Prima palmă pe care mi-o aduc aminte a fost prin anii 70 când patinatoarea noastră Beatrice Huştiu a fost prinsă şutind dintr-un magazin pe la nişte mondiale. Şi mie mi-a fost ruşine atunci, chiar dacă aveam doar de puţin timp buletin.
Să revin pe gazon unde purcede ultima etapă a turului. Categoric derbiul ei va fi în Groapă. Cine pierde pierde. Aforismul acesta este detaşat evident din gândirile marelui filozof marocan Cutuzov, dar trebuie să recunoaşteţi că este adevărat. Mai adevărat pentru câini decât pentru violeţi, dar să nu uităm că o eventuală înfrângere a bănăţenilor ar clătina tronul regizorului şi destabilizarea îi paşte concomitent, ceea ce ar putea însemna zero puncte până la sfârşitul anului (deplasare la Bistriţa şi acasă cu Mediaşul).
Cifrele, clasamentul şi părerea mea este că al doilea meci ca importanţă din această etapă este jocul de pe malul Dunării (Oţelul cu Astra) şi nu cel dintre Steaua şi CFR, joc care prin iulie îl puteam considera ca un veritabil derbi al campionatului.
Meciul de la Mediaş ar putea aduce lupii negri pe un loc european la sfârşitul turului, fapt care i-ar putea văduvi în primăvară de aportul lui Pustai. Doljenii, prin puţină ambiţie şi fără ratări, l-ar putea bate în cuie pe profesorul de aritmetică.
Jocurile de la Vaslui şi Braşov au favorite certe, gazdele în Moldova în faţa oltenilor deţinători ai operelor de artă brâncuşiene şi frânarii din Giuleşti în Ţara Bârsei. Au nevoie de consolidare şi nu au voie să risipească puncte. De la puterinţă la realizări de multe ori s-a(u) impus hazardul şi/sau infatuarea.
Meciurile de la Alba Iulia ("U" - Tg. Mureş) şi Bistiţa (vin sătenii) au importanţă pentru salvarea de la retrogradare. La Urziceni nici măcar acest interes nu există, cele două echipe vor trece la treabă de la anul la ora când majoritatea celorlaţi se hodinesc.

Braşoveanca

2010-11-22T12:50:00.004+02:00

Numele de braşoveancă mă duce cu gândul la filmele istorice gen Nemuritorii sau seria lui Margelatu. Acolo apărea ca personaj principal câte o braşoveancă supraîncărcată cu bulendre, sare sau alte mărfuri. Uneori cu aur. Trasă de doi bidivii îndestulaţi, din alte timpuri, era deturnată din drumul Branului tocmai către Viena de granivorul Florin Piersic. Praful, scârţâitul osiilor, şfichiuirea cnutului şi cremenea sâneţei erau laitmotivul unor decoruri când mirifice, când serbezi.
Amintiri. Sunt bune şi astea la ceva, dar dacă nu le împrospătăm cu trăiri prezente ne putem considera bătrâni, aşa că dacă pronunţ astăzi termenul de braşoveancă este pentru că îmi rugineşte ideea, în acestă toamnă târzie, că singura braşoveancă din Liga I se îndreaptă aproape implacabil către retrogradare. Este posibil să schimbe actualul loc 16 cu 17 şi asta pentru că vor juca sub Tâmpa cu Rapidul, iar Urziceniul ar fi în stare să depăşească "buna" gaşcă nebună. De fapt prevăzusem acest declin al reprezentantei imperiului cartofului (Ţara Bârsei) încă de la începutul turului. După plecarea lui Vamă şi ai lui, Nicolae a rămas doar cu netrebuncioşii (prea bătrâni sau prea necopţi) şi ce este mai important nu a adus un antrenor cu minim de cunoştinţe.
Apropo de Sportul Studenţesc. Cred că îl înţeleg pe Şiman că i-a lăsat pe "studenţi" fără conferenţiar sau măcar cu un lector. Au avut profesori şi şi-au bătut joc de ei, acum se pot trage de şireturi cu asistentul Tene. Nu mai dă nimeni doi bani pe Tibi Bălan, Varga sau Curelea. Vineri, la Urziceni, ar fi o ultimă şansă...
Puţini spectatori la derbiul Turului. Se pare că tumultul la care m-am aşteptat a fost numai în capul meu. Poate e mai bine aşa. Vom asculta cum ninge-n decembre...

Frustrare şi onoare

2010-11-18T13:01:00.004+02:00

Aburii revoluţiei reîncep să strângă clocote de mânie pe chipurile cu peste douăzeci de ani mai ridate şi cu peste un mileniu mai mânioase. Mai ridate ca urmare a implacabilului şi mai mânioase din cauza frustrărilor. Pe an ce trece timişoreanul de mulţime, atât cel de pe treptele Teatrului Naţional şi Operei Române cât şi cel de pe treptele Catedralei Mitropolitane, strânge regretele faptului inutil. Compară năzuinţele de atunci cu tristul deceniu al doilea ce dă să purceadă. Se uită-n oglindă şi remarcă ridurile cu mult mai multe decât îi sunt necesare trupului şi se întreabă de ce.
Acelaşi timişorean de mulţime, alături de fiii şi nepoţii săi se va afla duminică pe alte trepte. Cele ale descătuşării. Va confunda spectacolul sportiv cu încrâncenarea nereuşitelor din plan naţional? Va umple tribunele lui Dan Păltinişanu cu gândul că se află în templul refulării? Dacă se mai întâmplă ca jocul violeţilor să nu se ridice la nivelul pretenţiilor, nu contează rezultatul, s-ar putea ca suporterii să nu mai suporte şi fanii să devină profani. Pentru ca toate presimţirile mele să nu se-ntâmple aievea trebuie să avem un derbi al turului de înaltă ţinută. Vom mai uita şi noi un pic.
Gruia şi Giuleştiul sunt cartierele care ar trebui să sărbătorească vineri împlinirea nădejdilor vişinii. La Cluj va debarca a doua revelaţie a acestui tur, Gaz Metan, iar în Giuleşti vine cu "hope" să treacă hopul cea mai bine clasată dintre promovate, team-ul şepcilor roşii. No, c-am dat-o pe verbul lui Shakespeare!
Meciuri cu similitudini de suprafaţă suţin Dinamo şi Steaua în deplasările lor de la Brăneşti şi Târgu Mureş. Chiar dacă emanatele au rezultate contradictorii, noupromovatele doresc să strângă puncte fosforescente pentru zile cenuşii. Şi unde se pot obţine astea dacă nu în faţa echipelor obosite de propria lor emfază.
Cel mai dezechilibrat meci este în Regie unde Vasluiul este singura favorită certă a etapei. Oare să fie chiar aşa sau michiduţă îşi va introduce şi aici noada.
În Bănie vom avea o întâlnire între Piţurcă şi Sabău. Pare un interesant mod de a-ţi petrece timpul pe stadion sau în faţa plasmei. Profesionalismul de pe teren şi destrăbălarea din afara lui ale extrovertitului vor duela cu rigurozitatea din iarbă şi nonconformismul cvasisectant ale introvertitului.
Meciurile cu iz de lasă-mă să te las sunt cele de la Ploieşti şi Târgu Jiu. Poate au şi ele petrolul şi cărbunele lor, dar fără aurul şi gazele noastre nu ne atrag în aceeaşi măsură. Urziceniul este în general demobilizată când joacă cu echipe fără sonor, iar braşovenii sunt obligaţi să dovedească revirimentul.

Structuri

2010-11-15T13:54:00.003+02:00

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la istoria fotbalului românesc, de fapt la istoria fotbalului european, nu ştiu dacă a mai a existat vreodată ca după ce valorile sau sedimentat, adică după primele 10 etape ale vreunui campionat, nici una din primele şase echipe clasate să nu obţină victoria într-o etapă. La toate acestea se mai adaugă şi faptul că nu au jucat între ele, ci fiecare cu adversar din treimea a doua sau chiar ultima. Nu ştiu nici dacă s-a întâmplat vreodată ca cele patru bucureştene aflate în prima linie valorică a fotbalului românesc să agonisească doar un singur punct.
Sfârşitul de săptâmână ce tocmai s-a încheiat a adus şi alte înfrângeri complet neaşteptate în campionatele din europa, gen Chelsea, dar parcă nicăieri nu a fost o cădere aşa generală şi cum eu nu cred în coincidenţe mă gândesc la doar două alternative: ori campionatul nostru este de mucava, ori contractul cu Loteria Română este ca urmare a naţionalizării relaţiilor cu mafia pariurilor. Cică dacă daţi la străini, atunci daţi-ne şi nouă.
Deoarece, din cauză şi datorită faptului că nimeni nu se înhamă la un control amănunţit, e şi foarte periculos de altfel, va rămâne doar suspiciune şi teoria probabilităţilor. Adică teoretic este puţin probabil, dar probabilitatea logică de reapariţie a fenomenului este nulă. Punem pariu că nu va fi aşa? Scuzaţi aberaţiile. Sunt sub influenţa unghiului morfologic dintre plantă şi animal.
Să privim şi părţile frumoase ale vieţii. Să le îndrăgim pe Alexandra, Anca, Loredana şi mai ales pe Ana Maria care ne-au adus un prim aur pentru spada feminină românească, în competiţia pe echipe, la mondialele recent încheiate la Paris. Să o iubim pe Manuela pentru muzichia de aducere aminte ce ne-a dăruit-o sâmbătă seară. Să ne opintim alături de David lângă toţi ceilalţi Goliat în grămada tricoloră ce va să ducă spiritul românesc pentru a şaptea oară la turneul final al unui mondial de rugby. Să ne hotărâm azi pe cine vom vota mâine!

Neprimitoare

2010-11-11T13:05:00.005+02:00

Primul joc al etapei a cincisprezecea este şi cel mai important meci în ceea ce priveşte desemnarea campioanei de toamnă. Previzibila victorie a dunărenilor în faţa sătenilor ar pune cununa de frunze-nfoliate-n promoroacă pe frunţile încinse de dogoarea creuzetelor. Nu ştiu ce mă face să cred că acest lucru nu se va întâmpla. Poate vreo bentiţă vişinie ce dă să-mi împresoare pântecele să aibă păcat.
Steaua - Gaz Metan s-ar înscrie pe acelaşi calapod, cu aceeaşi măsură, dar nu şi cu aceleaşi consecinţe. Metanului i-ar mai trebui puţin mercaptan pentru a i se face simţită prezenţa în atmosferele înalte ale Ligii I.
Chiar dacă sonor Ştiinţa din Craiova şi Dinamo din Ştefan cel Mare reprezintă finit mai mult decât trei din cele patru echipe menţionate anterior, jocul lor rămâne doar foarte atractiv, foarte disputat, foarte foarte, dar fără implicaţii asupra podiumului din această toamnă. Am dat iar motive pentru a putea fi numit răutăcios la adresa "câinilor roşii".
Nu prea ospitalier ar trebui să fie Vasluiul cu ilicita ASTRA (Asociaţiunea Transilvană pentru literatură Română şi Cultura Poporului Român) din Ploieşti. Nu prea-mi plac licenţele peste tradiţie şi veac.
Pentru propria-mi zgândărire a vanităţii consider cea mai importantă întâlnire la Tg. Mureş, unde vagoanele lui Spadacio vor scrâşnii din plin pentru trei lopeţi de cărbuni sub cazanul ce-i îndreaptă spre Liga Campionilor. Numai să fie şi Ioan Ovidiu de acord.
La Urziceni şi Bistriţa timişorenii, respectiv cfr-iştii sunt favoriţi. Ca şi Rapidul de altfel, dar asta nu înseamnă prea mult.
Meciurile de la Alba Iulia ("U" Cluj) şi Braşov sunt lipsite de sare şi piper, dar au în schimb iz de groapă de gunoi. Din păcate, din ce în ce mai multe oraşe cu tradiţie în fotbal se zbat ca delfinii pe uscat şi ţârii ocupă oceanele. Despre ruralizarea fotbalului am mai scris, aşa că... pandurii şi studenţii bucureşteni au motive puţine să se bucure de deplasări. Vine Săgeata...

Slujbă de amiază.

2010-11-08T11:23:00.003+02:00

Vineri. A murit un om. Un alt om a avut o idee. A împărtăşit-o unui prieten. Prietenul a acceptat ideea acestuia şi a făcut demersurile necesare întru împlinirea ei. Două-trei telefoane în stânga, câteva căutături sincere spre dreapta, un mic anunţ, nu foarte expresiv, pe ultima pagină a unui cotidian de sâmbătă şi... aşteptare.
Ce să pregătesc? Nu ştiu, ne orientăm la faţa locului. Cine face planul de bătaie? Nu ştiu, ne orientăm la faţa locului. Sunt microfoane... staţie... ? Da. Este curent? Nu. Păi, ce facem cu microfoanele? Nimic. Cine cântă? Cine recită? Tavi, Adriana, Carmen şi pe cine reuşesc ei să mai anunţe... şi tot aşa până aşteptarea a căpătat accente de frică. Dacă va fi un fiasco... Camelia, să nu uit...
Duminică. Clopotul mare din turnul fiecărei biserici se pregăteşte să bată de amiază. 10-15 persoane îşi fac de lucru sub tălpile bătrânului Lucaciu. O fată cu un microfon în mână întreabă dacă s-a amânat. Un domn cu pălărie iscodeşte unde ar putea aşeza florile. Un copil are o lumânare. O doamnă cu chipul marcat este contrariată că nu există un tablou. Telefonul anunţă că un artist întârzie. Altul e pe Ştefan cel Mare şi ajunge mintenaş. Uf!
Salvarea vine de la Tavi. Chitara, capodastru şi primele acorduri se împletesc cu chipul calm, dar ferm al militantului greco-catolic. Simt că ne-a iertat pentru tot cea îndurat ca noi să fim treji. ... zace Lucaci în lanţuri... "Din străinătate" completează durerea ce a fost şi ce va să vină din înţelesul şi grija deplânsului. Adriana îşi strigă durerea femeii în versurile aceleiaşi gândiri transpusă din energicul mascul în delicata fiinţă ce-i este pe rând mamă, soaţă sau fiică.
În răstimpuri apare la crucea din preajmă o floare, o lumânare, o copie xerox cu barba albă şi ochii de data asta negri ai celui pentru care ne-am strâns, o ramă de tablou ce până de curând înfăşa chipul unui părinte plecat de mult, o frunză veştedă ce natura însăşi a prins-o între ramă şi portret, un cânticel vesel ca dacii în prejma nemuririi reprodus de acelaşi Tavi, o strofă recent tipărită desprinsă de pe buzelei lui Carmen, "Pământul deocamdată" răbufneşte dinspre cei mulţi, "Galbenă gutuie" anunţă sărbătorile ce ne reunesc familiile, vestea ce loveşte conştiinţe şi înlăcrimează ochi cade: trupul fără vlagă este oferit pământului, "Tatăl nostru" şi ciripitul păsărelelor sunt singurele compoziţii care nu i-au aparţinut.
A murit Adrian Păunescu!

Pământul, deocamdată

2010-11-05T12:47:00.006+02:00

Timpul vieţii ni-i scurt,
Hai să-l facem curat,
Trăiesc unii din furt,
Alţii doar din ce-au dat.
Sunt săraci şi bogaţi,
Laşii scuipă pe bravi,
Voi ce-n Lună zburaţi
Pân' la cer vă urcaţi
Pe spinări de noi sclavi

Voi ce-n Lună plecaţi
Cu-ale noastre izbânzi
Nu uitaţi c-aveţi fraţi
Pe planetă flămânzi.
Pâinea lor o mâncaţi
Printre stele zburând,
Voi degeaba zburaţi
Când cei subdezvoltaţi
Se târăsc pe Pământ

Lumea-i plină de răni
Şi de doctori docenţi
Şi de măşti şi de vămi
Şi de mari inocenţi.
Fiindcă naşteţi copii
Apăraţi-i luptând,
Doborâţi monştri vii
Ce de-un veac de vecii
Dolii pun pe Pământ.

Între cei care trag
Şi acei ce sunt traşi
Nu e loc de vre-un steag.
E o groapă de paşi.
Între ei sunt sudaţi
Cu un strâmb ideal
Cum sunt bine legaţi
Condamnatul de laţ
Şi biciuşca de cal.

Fii ai muncii aveţi
Năduşeala pe piept
Cum stă nurca de preţ
Pe-al madamelor piept.
Unii iau, alţii fac.
Unii dorm, alţii sunt.
Între înger şi drac
Trage omul sărac
Înhămat la Pământ.

Pe Pământ avem de toate.
Şi mai bune şi mai rele.
Bune, rele
Şi-nchisori şi libertate.
Şi-a putea şi nu se poate.
Şi ruină şi cetate.
Genii mari şi frunţi tembele.
Vânt ce stă şi vânt ce bate.
Şi martiri, dar şi lichele.
Nedreptate şi dreptate.
Şi noroi şi stele.

Gândită de Adrian Păunescu la 31 de ani, reală şi la 67 de ani, când a devenit prea devreme nemuritor, desprinzându-se din noroi şi devenind o stea.

Discernământ

2010-11-01T10:52:00.004+02:00

În vremuri de restrişte în Cupa României Steaua şi Dinamo nu aveau voie să se întâlnească decât în finală. Doar aleatoriu, ca să nu zic fortuit, exista o mână care forţa sorţii ca una dintre combatante să întâlnească una sau alta dintre celelalte "forţe" participante. În general se cereau adversari mai slabi, dar au fost şi cazuri în care echipe mici ajunse în faze superioare preferau să aducă la ei pe prispă nume sonore. Vezi cazul Turţului care l-a vrut pe Rică Răaducanu printre pălincii. Cu toate acestea nu mi-aduc aminte de prea multe finale Dinamo - Steaua. Una parcă a ieşit în evidenţă. Una care astăzi se spune că nici n-a existat.
În Franţa, după câte ştiu, există o implicare a federaţiei în desfăşurarea celei de-a doua competiţii din Hexagon. În fiecare etapă a competiţiei două echipe în vogă au meci direct, iar celelalte merg pe sistemul urnelor. În Germania funcţionează acelaşi sistem al urnelor valorice. În spaţiul Marii Britanii se respectă până la absurd caracterul knock out al competiţiei. Fiecare etapă este trasă la sorţi dintr-o singură urnă, fiecare dispută se tranşează pe teren, meciurile terminate la egalitate se vor rejuca până una din cele două combatante va reuşi să se detaşeze. Meciurile se vor disputa alternativ pe cele două terenuri ale celor două echipe. De menţionat că în nici una din ţări nu se mai practică urnele valorice începând din sferturi, la unele chiar din optimi.
În România s-au stabilit urne valorice pentru sferturi. Anomalia merge mai departe şi se discerne ca în urna capilor de serie să fie introduse cele mai bine clasate patru echipe la sfârşitul campionatului, adică CFR, Steaua, Timişoara şi Dinamo, adică ocupantele locurilor 9, 2, 6, respectiv 5 la ora tragerii la sorţi, după douăsprezece etape şi două treimi din cea de-a treisprezecea. În cealaltă urnă ar spera Rapid (3), Braşov (14), Bistriţa (12) şi Craiova (8).
Toate echipele din prima urnă valorică făceau temenele către răsărit, apus, miazăzi şi miazănoapte deopotrivă să nu pice cu Rapid. Măgăreaţa a picat pe Steaua. Asta e! Luni, după ziua ruşilor, când tocmai se vor fi îndreptat spre vestiare după disputa celor trei puncte pentru care şi le vor fi contestat, cele două protagoniste Rapid şi Steaua îşi vor abate gândul către meciul viitor. Tătăruşanu se va gândi tot la Cassio, iar Marius Constantin tot la Bogdan Stancu. Îngrijitorul terenului are şi el un bai un plus. Trebuie să refacă terenul în 48 de ore pentru o nouă întâlnire Rapid - Steaua. Asta dacă nu se va disputa partida după 72 de ore.
Doar aseară braşovenii şi timişorenii işi reproşau fiecare sieşi că nu au înscris deloc în poarta celorlalţi. Uite că au ocazia să-şi programeze meciul la o oră mai convenabilă, astfel încât să perforeze porţile aceluiaşi adversar de o groază de ori.
Andone bocea pe la toate porţile că nu are spectatori în Groapă. Uite că miercurea viitoare va avea stadionul plin... de olteni!
În Gruia un alt meci de interes. Manea cu bistriţenii lui vor să demonstreze că meciul bun din compania militarilor nu a fost o întâmplare.

De apropriat

2010-10-28T14:08:00.003+03:00

Deplasările de la Craiova şi Timişoara şi meciul de sâmbătă cu CFR sunt bătăliile în care gălăţenii pot să-şi consolideze poziţia de lider nu numai în clasament ci şi în pana atotştiutorilor din presa scrisă, printre care, cu voia dumneavoastră şi (ne)voile mele, m-aş număra şi eu. În rest, până la sfârşitul campionatului trebuie să facă ce au făcut şi până acum. Să acapareze cel puţin 6 puncte din partidele cu Brăneşti şi Astra din calitate de gazdă.
Bănăţenii au şi ei trei întâlniri de foc, în Groapă şi acasă cu ceata lui Porumboiu şi cu liderii actuali. Jocurile lejere sunt uşoare doar în aparenţă, având un grad de dificultate sporit faţă de cele ale oţelarilor, Braşov şi Urziceni nefiind adversari tocmai comozi.
Rapiduleţul, din acest punct de vedere, se pare că ar avea vreo patru-cinci puncte suplimentare mai uşor de apropriat decât dunărenii şi vreo şase-şapte puncte mai lesne de însuşit decât vâslaşii de pe Bega. Doar Steaua reprezintă un adversar din categoria "greu de ucis", pandurii, târgmureşenii şi şepcile roşii ar trebui să reprezinte de trei ori câte trei puncte. Cu Steaua şi "U" se joacă sub Grant.
Săptămâna aceasta cluul are loc la Galaţi, CFR fiind într-un reviriment moderat, dar cu un lot beton. Al doilea meci de interes european (în sensul de a ţinti un loc pentru Europa) se va disputa în Groapă unde vine trupa spăşita şi orgoliile rănite ale lui Pustai. Ar mai atrage atenţia întâlnirea de sub Tâmpa unde Poli Timişoara vine după 130 de minute de joc şi 9 penaltiuri cu revelaţia din acest an a Cupei României, Voinţa Sibiu.
Disproporţionate, dar nu lipsite de posibilitatea imprevizibilului sunt jocurile de la Vaslui, din Giuleşti, de pe Bistriţa şi, aş spune, de la Urziceni, unde se deplasează Ilie Stan, Petre Grigoraş, Lăcătuş respectiv Piţurcă.
Meciurile păcii, în sensul de fotbal fără fotbal, au loc în Ardeal, la Alba Iulia şi Târgu Mureş unde Astra şi Sportul îşi vor tângui năzuinţele de supravieţuire. Doar dacă nu s-a urlat "Deşteaptă-te tinere" în "gaşca nebună".

Crahul şi bostanul

2010-10-25T14:32:00.005+03:00

Greu la deal cu cornutele neîndestulate. Penuria de lichidităţi din buzunarele lui Copos ar putea distruge tot ceea ce s-a clădit prin promisiuni, strategie şi profesionalism. Cum se va împăca profesionalismul cu promisiunile neonorate vom afla în scurt timp. Sau poate se va onora parţial cuvântul dat? Pentru cât timp? Ce procent din datorii? La care dintre fotbalişti şi la cine din ştaful tehnic? Sunt întrebări la care George încearcă să dea răspuns în aceste zile sub insistenţa de copoi a lui Dinu Vamă.
Atunci când preşedintele atrage atenţia că Rapidul ar putea deveni un nou Urziceni precis este o exagerare. Urziceniul nu are patina Rapidului, nu are suporterii Rapidului şi nu are palmaresul Rapidului. Sunt mulţi care aşteaptă ca tăşnădeanul să ajungă la fundul sacului pentru a prelua un brand pe nimica toată.
Dintre cei din sistem cei mai declarativi sunt Iancu şi Porumboiu, care nu au lăsat loc de tăgadă în ceea ce priveşte trecutul şi prezentul lor rapidist. Din afara sistemului au lăsat să se înţeleagă eventuala implicare în destinul echipei Gheară şi Pistol, dar aceştia nu prea sunt agreaţi de latura academică a susţinătorilor echipei pentru legăturile lor, e drept nedovedite, cu lumea interlopă. Oricum, cred că mai sunt mulţi alţii care ar face o ofertă concretă în acest sens.
Totul este doar supoziţie pentru că George nu vinde, George nu e în prag de faliment, George nu oferă stabilitate,..., George nu are decât un singur lucru în cap: teoria minimei rezistenţe.

Pintenul fierbinte

2010-10-21T11:03:00.010+03:00

Miercuri seară era cât pe ce să cred că mafia pariurilor chiar face ce vrea din fotbalul mondial, din sportul mondial şi, în scurt timp, din tot ce mişcă pe Terra. Sau poate e chiar aşa şi Damir Skomina a suflat în fluier cu cel puţin un minut mai repede? Să fi însemnat acea grabă caragialescul: "Trădare, trădare, dar să ştim şi noi!"?. Adică să-i fi mers mintea slovenului la potlogării şi să nu ţină cont că unde sunt mulţi bani sunt şi interese mari? Şi că unde sunt interese mari sunt şi arme strategice? Va mai fi vreodată delegat în Europa? Va suferi cumva pe sfârşitul acestui an un "accident accidental", ca să zic aşa?
Să lăsăm calambururile şi să ne uităm în ograda noastră. Credeţi că aici e mai simplu? Dacă vă spun că derbiul etapei se joacă la Mediaş între Gaz Metan, mai ieri nomadă între B şi C, şi Oţelul din Galaţi, fostă Siderurgistrul, cu aproximativ aceleaşi trasee ca şi ardelenii, o să mă credeţi? N-aveţi decât să nu o faceţi. Aşa spun cifrele. Statistica nu minte. Medieşenii joacă pentru prima dată cu adevărat acasă în acest retur.
Al doilea meci ca importanţă se dispută la Timişoara şi are ca protagoniste două echipe tradiţionale ale fotbalului românesc, echipe din principalele centre universitare din afara capitalei. Gazdele nu au meci uşor. Nici nu sunt convins că va lua toate cele trei puncte, dar cu norocul pe care l-au avut până acum şi cu capacitatea de a întoarce rezultate de care au dat dovadă s-ar putea să zâmbească din nou după nouăzeci şi ceva de minute. Şepcile roşii aşezate ştrengăreşte pe doxe pregătesc altceva.
Nici în al treilea meci de interes al etapei nu se găseşte vreo echipă din Bucureşti. Oltenia şi Moldova îşi dispută cele trei puncte pe Ion Oblemenco din Bănie. Tare mi-e că sâmbătă noaptea va fi un om cu jale pe drumul spre Vaslui.
În Regie merge Rapidul. Cu tramvaiul. Sunt numai două staţii. Pot merge şi pe jos. După prânzul duminical o scurtă plimbare nu le strică. Doar să nu plouă. Sper să nu aibă pieptul prea bombat. Cassio ar trebui să se creadă pe teren propriu, să dea două goluri şi să-mi facă şi mie o duminică plăcută.
Campioana şi vicecampioana se întâlnesc în Gruia. Locul 11 cu locul 10. Cred că va fi un meci anost. Fără virtuţi şi fără multe goluri. Poate chiar niciunul în poarta gazdelor. Cârţu cred că se gândeşte mai mult la returul cu bavarezii, iar Mureşan la deplasarea de la Galaţi. Fiecare cu cel doare.
Ultimul meci al etapei se joacă doar săptămâna viitoare. Luni. Să-şi mai tragă sufletul ghencenii . Nu-i sigur că minero-pandurii nu le vor încurca borcanele. De fapt chiar cred că un rezultat bun la Utrecht va fi urmat de o contraperformanţă în campionat. Şi viceversa.
Dinamo trece Carpaţii şi în ţinuturile bântuite de umbra lui Dracula (conform Bram Stoker) vrea să sugă sângele poporului bistriţean. Să nu plece cumva cu pluta. Pe Bistriţa.
Meciurile care vor avea influenţă la sfârşitul acestui campionat numai asupra echipelor care vor retrograda (poate nici acolo, acestea urmând a fi cunoscute cu două-trei etape înainte de ultima) se desfăşoară în Bărăgan (la Buzău vin stegarii braşoveni ahtiaţi după puncte) şi pe Valea Prahovei (târgmureşenii vin cu speranţe, dar şi cu teamă de Fatai).
Pe marţi!

Cu Moţi în frunte

2010-10-18T11:51:00.005+03:00

Este adevărat că Steaua merita victoria, dar Dinamo a câştigat. Se întâmplă din ce în ce mai des în campionatul românesc. Şi Rapidul a meritat să câştige în Groapă şi a plecat cu buzele umflate. De plâns. Şi Tg. Jiu a meritat victoria în faţa Timişoarei şi n-a reuşit nici un punct. Ce aş dori însă să scot în evidenţă este faptul că în nici unul din aceste cazuri nu a fost arbitrul de vină.
Duminică seară Avram a creat o simbioză aproape perfectă între litera regulamentului şi spiritul jocului. Nu am greşit când am spus "a creat". Chiar a fost o operă de artă prestanţa sa. După ce am văzut Tg. Mureş - Timişoara mă gândisem să scriu despre Balaj ca despre o lecţie vie pentru ceea ce ar trebui să fie şcoala de arbitraj românească. Uite că Avram l-a depăşit. Îi înţeleg în schimb năduful lui Ion Crăciunescu, care este din ce în ce mai imparţial în ceea ce priveşte fazele litigioase. Şi totul pleacă de la fiul său, Teo, ale cărui evoluţii nu se ridică la nivelul necesar Ligii I. Dacă Teo nu se poate ridica nici până la genunchiul tatălui său, Marius Avram îl priveşte deja de sus, de pe o treaptă valorică superioară, pe al său părinte.
Cele cinci mari păcate pe care presa, în dorul ei de a face zarvă, le pune în cârca maestrului au fost urmate de decizii corecte:
Min. 7 - poate şi eu m-aş fi repezit cu al doilea galben pentru N'Doye; cu stil şi răbdare a reuşit să-l potolească pe năbădăios şi când nu se mai putea altfel a intervernit Andone, chemându-l pe bancă; aici a aplicat mai mult spiritul decât litera.
Min. 21 - în primul rând contactul (nu unde se afla piciorul lui Latovlevici ci efectiv unde ar fi putut avea loc contactul dintre Torje şi apărător), dacă s-a produs, a avut loc în afara suprafeţei de pedeapsă; în al doilea rând Torje a căutat dinadins contactul după ce şi-a aruncat mingea în faţă.
Min. 30 - henţ dintr-un reflex al mâinii care n-a mai trecut şi prin capacităţile mentale ale lui Apostol (meteahna fotbalistului de a mai ciupi mici avantaje i-a jucat o festă).
Min. 33 - Fază dubioasă doar în mintea jurnaliştilor; deciziile de penalty şi cartonaş galben sunt ideale.
Min. 48, sau cât o fi fost, din prima repriză - decizia a fost corectă chiar dacă motivul ei nu a fost cel explicitat de Marius prin semne; atacantul a sărit pur şi simplu pe spate, în apărător, şi a strigat ca din gură de şarpe în timp ce se prăbuşeau amândoi pe gazon. Tertipuri şi tertipuri.
Pe vineri!

Pildă

2010-10-14T09:25:00.004+03:00

Nu întotdeauna derbiul comunist al fotbalului românesc s-a întâmplat să fie şi derbiul etapei. Poate am fost un pic răutăcios, echipele Steaua şi Dinamo nemaiavând cu nimic de a face la ora actuală cu vechile principii comuniste, una ajungând chiar mai rău, iar cealaltă este învinovăţită de o dexteritate suplimentară în mânuire şi tastare. Totuşi, nu putem uita campaniile de despădurire a codrilor noştri seculari de pe malurile Mureşului (ASA, UTA), Someşului ("U"), Crişului (Crişul), Jiului (Ştiinţa), Timişului (Steagul), Prahovei (Petrolul), de mutilare a haiducilor din Giuleşti, Craiova sau Timişoara (Poli) sau chiar de exterminare a mult prea "capitalistelor" Ciocanul, Venus, Ripensia...
Să lăsăm nostalgia. Chiar dacă protagonistele ocupă doar locurile 4 (Steaua) şi 7 (Dinamo), întâlnirea din Groapă poate avea titulatura de derbi al etapei deoarece sunt echipele ale căror cumul de locuri din clasament este cel mai mic. Ca de obicei, prin minutele 60-70 mă aştept şi la o mică confuzie a gazonului cu podeaua unui ring sau cu un tatami dacă tot este şi Marius Niculae prin preajmă. Oricum spectacol va fi. Chiar şi fotbalistic.
Dintre celelalte jocuri ale etapei, meciuri de interes se mai dispută pe Valentin Stănescu unde Astra visează la o surpriză dacă vişinii de sub Grant sunt prea îngâmfaţi, la Urziceni unde nu o cred capabilă pe Unirea la o victorie în faţa Mediaşului, la Galaţi unde Bistriţa va transpira din greu încercând să decălească Oţelul, la Târgu Mureş unde Sabău vrea să-i confirme Iancului de Timişoara că este cel mai bun antrenor român care antrenează în prima noastră ligă şi la Vaslui unde se dispută meciul pe care, la începutul campionatului, l-aş fi crezut derbiul de facto al etapei: Vaslui - CFR.
Partide de interes local sunt cele de sub Tâmpa (vine Craiova) şi din cetatea Albei ("U" - Brăneşti).
Pentru a treia oară în acest campionat avem un derbi al codaşelor, al echipelor clasate pe ultimele două locuri (Tg Jiu şi Sportul). Eu tot mai cred că "Gaşca nebună" se mai poate salva de la retrogradare.
Pe marţi!

S'il vous plaît messieurs!

2010-10-07T17:46:00.008+03:00

Cine-o fo la Paris? Este varianta oşenească a oltenescului "Cine fură la Paris?". Probabil că la aceasta s-a referit comentatorul TV la sfârşitul meciului de pe Stade de France. Nicidecum nu s-a făcut referire la verbul "a fura" pentru că, nu-i aşa(?), la Paris fură doar ţiganii! Cel puţin aşa ne-a lăsat să înţelegem toată presa franceză în ultimii ani de zile. Şi cine e prins, e expulzat. Pe portughez nu l-au expulzat. Ba l-au mai invitat şi la masă. A furat atât de precaut încât nici nu şi-au dat seama francezii. L'Equipe n-a tipărit un cuvinţel despre un offside care să fi fost. Nicidecum că acesta s-a întâmplat tocmai la primul gol înscris de ei.
Asta nu înseamnă că am fi meritat să câştigăm. Nici măcar un egal nu ar fi reprezentat un scor just dacă ţinem cont că în prima repriză nu am stat în ghete, tonul fiind dat tocmai de inhibatul Zicu, iar în a doua, doar ne-am apropiat de jocul franţujilor, nu l-am şi egalat. Doar faptul că belaruşii au jucat mai prost decât noi şi au plecat cu trei puncte din Paris ar putea reprezenta o frustrare.
Ne-a rămas să socotim că dacă ne-am fi câştigat toate punctele cu Albania şi Bielorusia am fi avut tot atâtea puncte câte are Franţa şi cu două puncte mai mult decât ocupanta locului trei, Bosnia. În rest:

Frunze-n buze,

Lapte-n ţâţe,

Drob de sare

În spinare,

Mălăieş

În călcăieş

Smoc de flori

Pe subsuori.

Pe vineri!

Franca Franţă

2010-10-04T10:35:00.004+03:00

Au trecut timpurile când românii erau împinşi prin băncile gimnaziului să considere francofonia drept o prelungire a latinităţii. Nici chiar latini nu prea se mai consideră că am fi. Doar pe culoarele academiei se mai susţine acest fapt. Prin aule se discută din ce în ce mai rar despre Romulus şi Remus.
Nici nu pot spune că ne-am depărtat intenţionat sau din nepăsare de francofonie. Mai mult accentele de mumă a pădurii venite dinspre Cizmă şi Hexagon ne-au făcut să măsurăm distanţa de la Bucureşti la Paris în ani lumină.
Vrând-nevrând va trebui să dăm piept cu naţionala cocoşului galic. Răzvan a încropit din materia primă grosolană din Liga I şi din cea semifinisată şi finisată din ligile EuroAsiei un lot de 23 de fotbalişti. Probabil că îşi mai rezervă un nume până la 24, limita maximă admisă de UEFA.
Dacă despre Tamaş, Raţ, Zicu, Chivu, Stancu, Niculae şi Marica nu sunt foarte multe controverse, nu acelaşi lucru se poate spune despre celelalte ghete şi tricouri al căror cantanoment tocmai a început. Printre numele grele care apar din ce în ce mai des atât la "da categoric" cât şi la "nu, expirat" se află cu precădere Lobonţ şi Rădoi. În privinţa portarului părerea mea este că după atâta cărat plase cu mingi prin Roma secolului al XXI-lea, ar fi timpul ca Pisica să toarcă mai departe pe cuptoriu. Despre "arab" nu pot spune foarte multe pentru că nu l-am văzut jucând, iar în presa românească nu putem avea încredere atunci când este vorba despre românism în comparaţie cu restul lumii. Exemplul cel mai clar este comentariul TV şi reacţia din presa de a doua zi referitoare la arbitrajul jocului Steaua - Napoli.
Pantilimon, Săpunaru, Constantin, Maftei, Radu, Neşu şi Roman nu au foarte mulţi contestatari, aşa că au toate premisele de a dovedi pe Stade de France, dacă vor călca pe gazon, că-şi merită locul în echipă. Cooptări îndoielnice ar fi prezenţa jucătorilor Tătăruşanu, Cociş, Lazăr şi Bilaşco.
Neaveniţi ar fi Apostol şi Deac, iar afurisenia din mintea lui Răzvan se numeşte Florescu.
Pe vineri!

Cupid

2010-09-30T15:51:00.006+03:00

Fugind de clipele stării pe loc, am reverii, sentimente şi o mare frică de a trage concluzii. Cum să descoperi valoarea în acţiunile unui om care prin prisma banului câştigat fără muncă (prin muncă înţeleg inclusiv o activitate intelectuală intensă, de durată, care duce la o rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii, care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci) înţelege că are dreptul să ia decizii asupra unei comunităţi. Să confişte simboluri, să manipuleze imagini fundamentale ale sportului românesc sau să impieteze grosolan asupra valorilor morale şi umane. Dacă mai deplâng mult mă veţi crede stelist.
Să trecem la etapa ce dă să-nceapă. La Timişoara se va desfăşura partida cheie. Se aşteaptă un spectacol de gală atât în zona verde a întâlnirii, cât şi pe brâurile violet-vişinii ce vor încuraja înfrăţite disputa de pe gazon. Cine a urmărit cu atenţie manifestarea celor două galerii în jocurile din ultimii doi-trei ani, cunosc cu siguranţă scandările giuleştenilor pro Timişoara şi cele a bănăţenilor pro Rapid, indiferent de ce adversar ar avea în faţă. Mai puţin lăudabil este faptul că întotdeauna sunt urmate de scandări anti Dinamo şi anti Steaua.
Tot derbi s-ar putea numi şi deplasarea liderului în Groapă. Până etapa trecută puneam comportarea oţelarilor pe seama ţintarului, ei neîntâlnind decât echipe cotate mai slab în teorie cu excepţia Rapidului, cu care de fapt nu au scos decât un punct pe malul stâng al Dunării. Uite că dacă vor învinge şi în Ştefan cel Mare, coroborat de un meci nul la Timişoara, ar duce spre o îndrituită părere că s-a stabilit deja, dacă nu campioana de toamnă, măcar marea surpriză a turului.
Meciul de la Mediaş reprezintă al treilea şi ultimul cap de afiş al etapei. Se aşteaptă dovada revitalizării şi omogenizării lotului vasluian, dar şi faptul că Pustai nu a aprins doar un şomoiog de paie întreţinut insistent, dar nu consistent, dinspre plămânii lui Eric.
În rest: colocviu studenţesc la Craiova cu un "U" dornic de performanţă în faţa unui Piţurcă sever şi rece; un anonim Steaua - Sportul în care ultima are şansa unei victorii în ochii mei (mai ales că Steaua vine după tensiunea din meciul cu Napoli); un anost Bistriţa - Urziceni; un fals CFR - Braşov; un insolent Victoria Brăneşti - FCM Târgu Mureş; un indolent Astra - Pandurii.
Să sperăm că nu va fi aşa cum am prezis pentru ultimele şase partide.
Pe marţi!

Din Giuleşti până lângă Vezuviu

2010-09-27T13:03:00.004+03:00

Era prea frumos să fie adevărat. Nu cred că Rapidul se va destrăma. Asta numai dacă nu cumva Copos a rămas cu adevărat fără firfirei (scuzaţi licenţa). E posibil. Pe criza asta... Cred că doar a încercat să tragă mâţa de coadă aşa cum îi este obiceiul. Metehne de om de afaceri parvenit. Încă n-a atins cota de gentlemen la care tânjeşte. Parcă n-ar fi ardelean. S-a balcanizat cu totul. Încă o dovadă că Bucureştiul este mai aproape de Salonic decât de Satu Mare.

În ce priveşte Steaua, întrebarea care se pune este: Lăcă îşi va da demisia sau va fi demis până la sfârşitul turului? Cum din cocoş nu faci găină, nici din bardă Gillette. O să mă întrebaţi unde-i rima. În gaci, sub şubă.

Hai să vorbim şi despre sport. Oţelul nu glumeşte. Se pare că a găsit concentraţia optimă de cementită şi grila de călire adecvată. Experienţele lui Dorinel Munteanu de la Cluj, Piteşti şi mai ales de la Vaslui l-au debarasat de apucăturile prosteliste şi a aplicat ce a învăţat în Wolfsburg la Galaţi: profesionalism!
Timişoara, chiar dacă se află acolo sus în clasament, nu a convins. Punctele le cumulează mai mult prin noroc şi prin adversari aflaţi în momente delicate. Şi norocul este o zodie. Să fie cea în care a devenit Contra antrenor?
Pe tobogan au ajuns oltencele, comunarzii şi gaşca nebună. În ceea ce priveşte studenţii din Regie şi din Bănie am speranţe că vor rămâne doar restanţieri nu şi repetenţi, pe când minero-pandurii şi alianţa Stan-Buzărin au doar şansa recalificărilor. Expert: Marin al lui Condescu.
Hai să privim spre Europa şi să le ţinem pumnii lui Lăcătuş şi Cârţu. Consider că amândoi au şansa lor în această a doua etapă şi depinde în mare măsură de ei să o adjudece. Sudul Italiei nu-i atât de valoros ca şi nordul, aşa că pe ei tataie! Pe Romulus şi Remus şi pe Spartacus!
Pe vineri!

O seară în Giuleşti

2010-09-23T13:17:00.006+03:00

Potcoava! Un local crescut dintr-o dugheană chiar în polii vechii potcoave a Giuleştiului, al cărei magnetism atrăgea odinioară, duminică de duminică, atât pe acarii şi frânarii din spatele tribunei a doua, cât şi pe actorii Teatrului Giuleşti, aflat îndărătul singurei peluze de pe acea vreme, astăzi moartă.
Aşadar Potcoava, devenit între timp local cu pretenţii, unde bucătăria, ce poartă amprenta unei şcoli cu ştaif în argoul bucureşteanului sadea, e plină. Lume bună, rafinată. Aproape la tot pasul îţi vine să saluţi o cunoştinţă, abia apoi te dumireşti că numai tu îi cunoşti pe ei, nu şi ei pe tine. Îi vezi zilnic pe ecranul plasmei fortificând conturile mogulilor prin legea audienţei. Caut şi eu un Tolontan, un Buzărin sau un Mircea M. Ionescu să mă bag în seamă, dar nu-s p-aici. În sfârşit dau ochii pentru câteva secunde cu Cristi Costache, fostul ofiţer de presă al Rapidului (actual director de nuştiuce la acelaşi Rapid). Astfel m-am legitimat şi eu, în ochii mei, că am ce căuta acolo.
Gata! Peste o oră începe meciul şi trebuie să retrăiesc clipele din copilărie când mă prezentam la joc cu mult înainte de începerea acestuia. Intru. Masa presei nu mai este la locul ei. Cu doar doi trei ani în urmă, din dreapta treptelor ce duceau spre tribuna oficială, puteam privi deasupra noastră şi mă desfătam cu chipurile relaxate ale unui Colea Răutu sau Florian Pitiş. Nu mai sunt. Nu mai sunt nu numai datorită faptului că masa presei s-a mutat în stânga, ci şi pentru că loja lor s-a mutat undeva deasupra, în eternitate, unde străjuiesc asupra spiritului Rapidului pe care l-au moştenit şi l-au lăsat moştenire.
Începe meciul. Acordurile Imnului Rapidului (text şi muzică Victor Socaciu) tocmai s-au stins. Miron, adus mai mult cu forţa pe un teren unde se joacă fotbal, îmi spune că n-a crezut că va fi atras de ceea ce vede şi aude. Lăsând la o parte "scandările de bun găsit şi de bun sosit" dintre rivalii de o viaţă, "găzarii" şi mai ales "frânarii" au fost superbi pe tot parcursul jocului. Prin minutul 18, la doi zero, mi-l pomenesc pe Miron spunând "echipa noastră joacă mai bine!". Tac şi încerc să nu-mi citească pe chip satisfacţia ce mă copleşea la gândul că poate tocmai s-a mai adăugat un exemplar la numărul de rapidişti de pe mapamond.
Pauză. 3-0. Căpitanului Rapidului, Costin Lazăr, tocmai i se năştea al doilea fecior, Nicolas Adrian. Avea să afle după meci. Noi abia a doua zi. Voie bună în tribune, dar şi în loje. George (îmi permit să-i spun aşa în virtutea celor câteva luni de foşti colegi de cancelarie la Liceul din Tăşnad şi a "lecţiilor" de tenis pe care mi le-a cam predat pe terenul înfiinţat la dorinţa lui în curtea aceluiaşi liceu), nu-şi putea ascunde satisfacţia unui joc deosebit al celor pentru care cheltuieşte anual circa 6-7 milioane de euro. Un Cola şi nişte floricele de porumb deosebesc atmosfera de azi de cea cu Ci-Co şi seminţe de floarea soarelui (mai rar de dovleac).
După 4-0 arbitrul meciului se apropie de al patrulea oficial şi îi şopteşte oarece. După nici un minut revine pe marginea terenului şi sub pretextul unor indicaţii preia setul de cartonaşe uitate probabil la vestiar în antract şi îl strecoară în buzunarele echipamentului. "Uf! Bine că nu au fost probleme majore" cred că-şi închipuie Ionel Ivan şi totodată mi-aduc aminte că am păţit ceva similar pe teren la Abatorul în urmă cu vreo 15 ani. A doua zi mi-am dat seama că presa nu a remarcat incidentul. Oare cum ar fi reacţionat?
La plecare simt o umbră în spatele meu care doreşte să se ascundă. Era George ce încerca să treacă neobservat de barajul de fotoreporteri, cameramani şi redactori. Din păcate "Înălţimea mea" de un metru şi ceva nu i-a permis să ducă la bun sfârşit intenţia. După 5-0 cred că a fost doar orgoliul la mijloc.
A doua zi, în drum spre Satu Mare, savuram momentele petrecute şi îmi imaginam cum am să le descriu prietenilor, adică vouă, noua experienţă din templul giuleştean.
Pe marţi.

Şansa Stelei ar fi MU?

2010-09-16T14:06:00.004+03:00

De ce ar fi Manchester United şansa Stelei? Simplu. Pentru că partida din Liga Europei, de joi seară, de pe Anfield, partidă care se va fi încheiat când citiţi aceste rânduri în Informaţia zilei pe la miezul nopţii, va fi urmată la nici 40 de ore distanţă, mai exact după 38 de ore şi jumătate (spălat, refacere, somn, antrenament, refacere, deplasare Liverpool-Manchester, antrenament de acomodare, recreere, somn, încălzire; porţionaţi-le dumneavoastră că eu n-am curaj) de derbiul de pe Old Trafold contra lui ditamai Manchester United. Oare la ce se gândeşte FC Liverpool în dupăamiaza zilei de astăzi (n.a. - ieri)?
Dar să trecem la Liga noastră cea de toate zilele. Derbiul unei etape în orice punct al lumii se determină prin două metode. Ori suma locurilor ocupate de combatante să fie cea mai mică din etapa respectivă, ori suma punctelor acumulate de protagoniste în acea etapă să fie maximă. Oricare criteriu l-am lua în considerare, derbiul etapei a opta a Ligii lui Mitică este Gaz Metan Mediaş - "U" Cluj Napoca. Adică, o scăpată de la retrogradare în ultima etapă a precedentului campionat cu o nou promovată. Să nu uităm că în această etapă se mai joacă Dinamo - Vaslui, Galaţi - Urziceni şi Craiova - Rapid! E drept că aceste jocuri ocupă următoarele locuri pe primul criteriu de catalogare al derbiurilor descris mai sus.
Ora adevărului va suna şi la Bistriţa unde două echipe (Gloria şi FC Braşov), acum vreo două luni "pretendente" la retrogradare în ochii unora, vor trebui să arate că începutul bun de campionat nu a fost doar conjunctural. Apropo! Ştiaţi că nea Jean Pădureanu a fost jucător la Gloria Bistriţa şi în anul 1957 a promovat cu Gloria din Regională în divizia C, iar un an mai târziu în div. B?
Steaua (joacă luni) şi Timişoara au meciuri considerate de "1" pentru amatorii de pronosticuri, dar n-aş băga mâna în foc. Astra, pe fondul oboselii (sau euforiei) Stelei ,şi Sportul Studenţesc, pe fondul efectului de gaşcă nebună, ar putea încurca socotelile gazdelor.
Noi, românii, îl ştim pe Cârţu. În disputele pe care le va avea contra antrenorilor români, e greu să-i surprindă cu ermetizarea şi pragmatismul lui. Acum are la bază un lot cu mult peste nivelul mediu al Ligii I. Nu cred că novicii de la Tg. Mureş, chiar dacă şi l-au tras antrenor pe Sabău, îi vor putea pune probleme, însă sunt convins că nu aseară (n.a. - miercuri) a fost ultima echipă din Liga Campionilor care se lamentează după o confruntare cu el.
Derbiul codaşelor se va disputa la Buzău, unde lanterna roşie, "comunarzii" din Brăneşti, vor face pe gazdele în faţa minerilor pripăşiţi în aval de Valea Jiului.
Pe marţi!

Iosif Ţiproc

2010-09-14T10:14:00.004+03:00

Nu avea pană. Dar avea creion. Nu mânuia cu dexteritate epitetul, dar lectura textelor lui te izbăvea. Simplă şi directă, pagina lui transmitea necontorsionată atmosfera omului obişnuit, a faptului cotidian. Calitatea ţăranului de pe prispă îl impresiona mai abitir decât anvergura birăului. Bătrânul, trecut atât prin viscol şi nevoi cât şi prin poieni şi nunţi, avea mai multe să-i spună decât un directoraş ascuns în spatele unui maldăr de dosare (ne)rezolvate. Miuţa încinsă pe maidanul de la capătul satului îl atrăgea mai mult decât stadioanele împopoţonate cu brâu de reclame de pe sticla din faţa fotoliului.
A creionat, în drumurile sale, toate cătunele judeţului. A transmis aproapelui său, ţie cititorule, toate şerpuirile cărărilor pe care le-a bătut. Aşa cum le-a călcat. Aşa cum le-a înţeles. Fără patimă şi senzaţional. Fără îndulciri sau interes.
Ultima copertă. Privesc intens ultima lui copertă şi mă întreb dacă nu ştia. Acolo, în subconştientul lui era rămasul lui bun. Era testamentul lui scris pe filele de sub ultima copertă: "Dumbrava Mică este satul natal al părinţilor mei, acolo unde şi eu mă voi retrage după ce voi obosi să bat satele judeţului în lung şi în lat." Printre fraze şi idei pătrundem şi în năzuinţele sale de după. Vedem cum "masa festivă" şi-ar dori-o la tarabele lui Gabor Pali din Livada, nu departe de poarta de fier a bisericuţei făcută de Ovidiu şi Nicolae Aciu din Botiz. Pe fundal se aud siluetele melodice ale corului din Botiz.
Rămas bun!

Febra UCL

2010-09-13T10:42:00.005+03:00

După logica rece a lucrurilor echipele din Liga Campionilor ar fi normal să aibă rezultate supărătoare în campionatele proprii abia după jocurile din competiţia supremă a cluburilor, motivate de oboseală, drumuri lungi, euforia succesului sau, din contră, de amărăciunea nereuşitei. Se pare că nu e chiar aşa. Ca dovadă stau rezultatele oficiale obţinute de cele 32 de echipe prezente la startul Ligii Campionilor în acest sfârşit de săptămână. Din cele 96 de puncte posibile favoritele au acumulat doar 52 de puncte, adică 54%.
Printre cele care, cu gândul la intensitatea jocurilor din LC, au tratat neatent competiţia internă sunt şi câteva echipe ale căror rezultate sunt demne de a fi catalogate ca surprize cu cântec. Cântecul nu este neaparat cel dat de acordurile imnului Ligii Campionilor, ci are posibile fine dezacorduri rezultate din implicarea mafiei pariurilor. Chestia cu hoţul neprins e negustor cinstit în lumea moralităţii nu prea are acoperire. Să sperăm că replica ulciorul nu merge de multe ori la apă să se aplice şi aici.
Aşadar marile lovituri în aria pariurilor s-au dat la Barcelona (înfrângere a campionilor acasă cu o nou promovată), Liverpool (MU conducea cu 3-1 în minutul 91 şi Everton a egalat), Cagliari (5-1 cu Roma), Cesena (doar 2-0 cu Milan) şi Kiev (arhinecunoscuta Obolon din capitala Ucrainei a trecut cu 1-0 de Şahtiorul lui Mircea Lucescu). Au mai pierdut în deplasare, Shalke 04 la Zuzenhausen (pe franceză Sinsheim, puţini ştiu că este localitatea de domiciliu a echipei Hoffenheim), Benfica la Guimaraes în faţa Vitoriei (nu Lipan), Braga la Porto şi, bineînţeles, CFR la Rapid.
Nu au reuşit să iasă învingătoare în faţa propriilor suporteri Bayern Munchen, Kobenhavn şi cele trei reprezentante ale hexagonului: Marseille, Auxerre şi Lyon. Din deplasări s-au întors cu câte un punctuleţ în desagă Bremen (tocmai la Munchen), Tottenham, Hapoel Tel Aviv şi adversara noastră Basel (2-2 la Berna cu Young Boys).
Steaua cu toate că nu va asculta "imnul" a făcut prostii. Mai exact prostia prostiilor.
Pe vineri.

Dezamorsate

2010-09-09T14:56:00.004+03:00

La derbiuri mă refer. După tragerea la sorţi a ţintarului ediţiei 2010-2011 a Ligii I la fotbal, etapa a şaptea părea una dintre cele mai interesante etape. Asta pentru că Steaua betonată de Piţurcă ar fi mers la Urziceniul lui MM Stoica, derbiul vişiniu din Giuleşti ar fi trebuit să aducă două echipe din Big Four, iar floarea Olteniei şi-ar da întâlnire lângă Poarta Sărutului. Uite că nu-i aşa. La Urziceni se joacă total dezechilibrat (evit să spun în familie), Rapidul şi CFR-ul ocupă doar locurile 5, respectiv 10, iar Masa Tăcerii ar putea bântui sub Coloana Infinitului prin neprogramarea jocului (ştire în care nu prea am mare încredere deoarece beneficiare nu-s nici Steaua, nici Dinamo şi nici CFR-ul, iar Craiova nu are prea mulţi susţinători în "comiţii").
Par totuşi interesante jocurile de la Braşov, Vaslui şi Tg. Mureş unde se deplasează ocupantele locurilor 2 (Dinamo), 3 (Oţelul) şi 4 (Gaz Metan) care trebuie să demonstreze că nu întâmplător s-au cocoţat pe metereze. Cred că cel mai greu le va fi bucureştenilor pentru că în Moldova se joacă tontoroiu pe Porumboiu, iar în Ardeal penultima clasată nu s-a adaptat la jocul ielelor.
Ar mai rămâne doar stadionale pe care galeriile oaspeţilor vor fi mai numeroase decât cele ale gazdelor: în Regie (unde apar cetăţenii comunei,) la Ploieşti (fruncea lui Iancu de Timişoara) şi undeva în Ardeal (unde TR-iştii clujeni fac pe gazdele în faţa fraţilor Moraes & company).
Parcă totuşi în Giuleşti se dă tonul la spectacol. Şi asta nu pentru că eu sunt rapidist şi giuleştenii sunt printre cei mai civilizaţi.
Pe marţi!

Descătuşarea

2010-09-06T12:27:00.003+03:00

Cătuşele se află în mintea lui Răzvan. Nu se poate să rămânem de-a pururea la bunul plac al familiei mafiote care a adus fotbalul românesc în halul în care este. Nu se pot uita:
1. Vânzarea generaţiei de aur în străinătate pe preţuri de nimic, dar cu comisione (şpagă) maxime;

2. Lipsa totală a unei preocupări pentru noile generaţii;
3. Monopol pe echipele cu rezonanţă din fotbalul românesc, pe care le-a dezbrăcat de onoare, sportivitate şi, în ultimul timp, de performanţă;
4. Implicarea pe principii mafiote în activitatea echipelor naţionale de-a lungul timpului;
5. Monopol pe principalele suporturi (print şi TV) din presa sportivă românească.
Acesta este principalul motiv pentru care Răzvan trebuie să rămână la echipa naţională indiferent de rezultatul de la belaruşi.
Pe lângă toate acestea cred în Răzvan. Chiar cred că poate califica România la mondialele din 2014. Sau s-a uitat că acesta a fost obiectivul lui? Cred că se poate debarasa de 1-0. Este scorul pe care niciodată nu a ştiut să-l gestioneze. Poate după noaptea petrecută pe podul Grant ar mai trebui să petreacă una pe culoarele Casei Poporului sau mai bine pe Vf. Moldoveanu. Cu puţin noroc am putea ajunge şi în turneul final din Polonia-Ucraina.
Daţi-vă singuri răspuns la întrebarea "care români se vor bucura de înfrângerea României la Minsk?" şi veţi obţine forţa de a învinge. Hagi şi Boloni sigur nu se vor bucura.
Hai România!

Somon cu terci

2010-09-03T10:58:00.003+03:00

Prăpastia dintre dorinţă şi furt devine doar un şănţuleţ atunci când mentalitatea bişniţarului se lăfăie pe culoarele palatelor ducale. Mă aflam prin Munţii Rodnei într-un început de noiembrie. Toamna întârziată n-a lăsat norii albi să-şi aştearnă plapuma rece peste coamele vârfurilor Galaţi, Ineuţ şi Ineu, iar apa rece din Lala şi Buhăescu împingeau din ce în ce mai greu câteva şiroaie spre un pârâiaş ce căta din piatră în rădăcină drumul spre Marea Neagră. Am păşit mândru peste izbuc şoptindu-mi în barba nerasă de câteva zile: "Am traversat Bistriţa!".
Regulamentul de fotbal a fost astfel conceput încât "cineva", într-un mod "delicat", să beneficieze de imperfecţiunile lui. O bârfă inocentă sau o şoaptă de seară au adus la urechile unei minţi şprinţare planurile secrete ale axei Dragomir - Paskany. Cu metehnele parvenitului, mintea şprinţară s-a hotărât să tragă toate foloasele pe spinarea sa şi în cel mai brutal mod posibil a călcat cu cizmele în străchinile tuturor comesenilor de la masa Ligii Întâi. Nu l-a interesat de imagine. Nu cunoaşte sensul cuvântului partener, n-are idee despre termenul competiţie. El acceptă doar legile bişniţarilor, înţelege doar cuvântul potrivnic, iar lupta pentru el se asociază cu ura. Vă rog nu mai jigniţi tagma ciobanilor. Nu introduceţi un asemenea element printre ei.
Începe sfârşitul pentru Liga I.
Pe marţi.

Versatilitate

2010-08-30T12:19:00.002+03:00

Nu poţi controla viaţa. Nici pe a ta, nici pe a altuia. Nici fotbalul nu poate fi controlat. Dar de aici până la a fi total necontrolat e cale lungă. La nivel mondial Blatter, la nivel european Platini, iar la nivel naţional Mircea Sandu (în ultimul timp mai puţin) şi Mitică Dragomir se pot lăuda că nu se întâmplă nimic în arealul lor fără ca ei să ştie. Important este dacă ei ştiu înainte sau după ce faptul a fost consumat. Se pare că nu în cele mai onorante situaţii ei află înainte de eveniment că acesta va avea loc. Ar mai putea fi pusă în discuţie consecutivitatea termenilor află şi ştiu.
44 de transferuri a făcut Steaua în această vară. Mai are la dispoziţie 36 de ore să-şi rotunjească suma la 50. Este nu numai anormal ci şi complet distrugător pentru fotbalul intern. Mare parte din aceste "transferuri" nu vor apuca să joace nici măcar un minut. Aproape toţi jucătorii sunt români de valoare sau tineri români care bat la porţile consacrării. Români care prin Steaua au crezut că şi-au atins visul carierei lor. De fapt viaţa lor va fi un coşmar. Îşi vor rupe picioarele şi visele pe terenuri impracticabile din ligile inferioare. Cei mai răsăriţi vor juca o vreme (până când dispar consecinţele ce decurg din clauzele contractului de televizare a jocurilor) fără bani pentru viitoarea defunctă din inima Bărăganului.
Naţionala noastră e în picaj. Speranţa ar fi fost în generaţia tânără care este aşteptată să-şi dea măsura valorii, dar aceasta se află în mare măsură cantonată în curtea Stelei. În cea mai mare parte fără a avea posibilitatea de a avea meciuri în picioare. De remarcat în lotul de tineret al lui Săndoi lipsa jucătorilor din Ardeal şi nucleul cu precădere oltean pe care se bazează. Nu-l trage nimeni de mânecă?
Nu sunt convins că arbitrajele sunt comandate de liderii fotbalului mondial, european sau din România, dar sunt convins că în Africa de Sud s-a arbitrat pentru a-i fi pe plac lui Blatter, Dinamo şi Vaslui au fost eliminate de echipe franţuzeşti (Monaco acum câţiva ani, respectiv Lille anul acesta) pentru a-i gâdila orgoliul lui Platini, iar favoritismele de care beneficiază echipa lui Paskany sunt nu numai tolerate de Dragomir. La bază stă aproape sigur un "puşlama agrement".
Pe vineri.

Ipso facto

2010-08-26T17:15:00.002+03:00

De fapt şi de drept derbiul etapei se desfăşoară în Ghencea. Violeţii au visele lor, iar militarii nu-şi pot permite vreo sincopă pentru că se pare că rivalii lor din Groapă au meci amical. Hai să spunem mai multe despre acest meci după.
Derbi şi pe Ştefan cel Mare. Derbi dinamovist, aşa cum spunea prietenul meu, Romulus Boitor, joacă Dinamo I cu Dinamo II. Dinamo (nu spui care) trebuie să convingă că rezultatele de până acum nu se bazează doar pe parametri paraziţi (incluziune, intarsie, rumoare, eprubetă şi uneori cnut) sau pe noroc (în cazul disputei cu Giuleştina), ci şi pe parametri constructivi (concluzie, tărie, sudoare, epruvetă şi de ce nu clu). Valoare am văzut doar sâmbătă la Tg. Mureş. Dar cum să o facă fără adversar?
Primul meci al etapei va fi la Mediaş. De fapt la Sibiu. Pentru mine acesta este cel mai important meci al etapei. Nu pentru izul de mercaptan ci pentrul mirosul de locomotivă grea, cu aburi, ce încă îmi mai amuşină nările.
Derbiul antecamerei se va desfăşura la Galaţi. Cele două echipe aflate mai tot timpul în ultimii ani "în vecinătate", fără emoţii pe final de stagiuni, se vor încleşta lângă plaja Cocuţa. Braşovenii parcă totuşi şi-au depăşit condiţia.
Derbi studenţesc la Craiova. Cred că şi aici, ca pe oriunde joacă "gaşca nebună", se vor înscrie cel puţin trei goluri. Întrebarea se pune doar în poarta cui.
Derbiul Ardealului de Est (nu căutaţi în enciclopedice, e licenţă) va fi la Bistriţa. Pe vremuri nu exista o asemenea dispută. ASA era Fazekas şi Hajnal, mai târziu Boloni şi Ispir, şi nu jucau decât în divizia A, unde Gloria nu avea ce căuta. Nu era de acord "tânărul" Jean Pădureanu.
Duelul decepţiilor se dispută în Bărăgan, unde în scurt timp, nisipul va acoperi gazonul din Urziceni, ca de altfel întrega Câmpie Română, pe motiv de lipsă de irigaţie. Aş mai adăuga eu şi datorită defrişărilor. Mai spuneţi că nu este legătură între politică, viaţă şi fotbal? Vasluiul mai crede încă. În juvetele de Caro.
Alte două echipe cu sula-n coaste se întâlnesc în Gruia. Un alt meci unde unu solist va fi câştigător. Rezultă din neputinţă. Pandurii credeau că vor juca la matineu şi nu sunt bine pregătiţi pentru serale.
Ziceam săptămâna trecută că egalul n-ar folosi la nimic în meciul de la Ploieşti (cu Craiova). Acelaşi lucru afirm şi acum pentru meciul de la Buzău, unde echipa prietenului, Alin Buzărin, trebuie să fugă de mama focului de egal. Să fugă să dea gol. Sau goluri. Cât mai multe. Cel puţin cu unul mai mult decât adversarul. În poarta adversă. Adică a ploieştenilor.
Pe marţi.

Redivivus? Redivivus!

2010-08-23T10:08:00.003+03:00

Mă uit la clasament, mă ciupesc, îmi stupesc în sâni, trec de trei ori pe sub masa dichisită cu usturoi, mătrăgună şi lumânări arse, mă uit într-o oglindă concavă, zdrobesc între genunchi o ceapă degerată şi privesc iar clasamentul. Rezultatul e acelaşi: perplexitate!
Caut în arhiva. Circumvoluţiunile mi se întrepătrund, se fac ghem, devin paralele şi în sfârşit ajung strâmbe în spaţiu. Inutil. Memoria mea refuză să se activeze. A fost resetată. O idee! Arhivele statului. Degeaba. Arhivele statului degeaba. Nu sunt la zi. Nici măcar la secol. Concluzie: arhivele statului degeaba nu sunt la secol!
Sun un prieten. Doi. Treizeci. Ho! Că n-am atâţia. Sun 234 de cunoştinţe. Nimic. Nimeni nu ştie cu precizie. Realitatea transpare şi se diluează în felii de curcubeu prin negura ce-mi defilează naintea simţurilor minţii. Mirosul devine auz şi văzul ajunge tactil. Redistribuit în mii de molecule, care nu-mi aparţin neaparat mie, tind spre ubicuitate. Povaţă: nelămurită să rămâie!
Şi totul pleacă de la Liga lui Mitică. Pleacă Dragomir? Aş vrea eu. Şi tu cititorule. Nu-i aşa? M-am aplecat asupra clasamentului... şi... stupoare! Acelaşi efect. O iau de la capăt. Schimb doar sânii, masa şi oglinda. De data asta aleg una convexă. Rezultatul este asemănător: stupefacţie.
Dinamo locul unu. Steaua pe doi. Indiferent de ce se întâmplă sub Tâmpa. Distanţate la două puncte după cinci etape. Un aritmetician ar spune că după 34 de etape vor avea 13,6 puncte avans. În ce ordine? În ordinea publică. Adică o să publicăm. M-aţi zăpăcit!
Pe vineri!

Cu capul înainte

2010-08-19T13:33:00.002+03:00

Prin prisma clasamentului în această etapă nu avem nici un derbi. Dacă luăm în considerare pretenţiile de la începutul campionatului atunci derbiul etapei se joacă la Vaslui, unde oastea lui Porumboiu întâlneşte steluţele în franciză marca Piţurcă/Ilie Dumitrescu. Cred că spaniolului îi va suna ceasul dacă nu obţine nici un punct astăzi.

Dacă privim clasamentul, cel mai atractiv meci are loc la Tg. Mureş unde se deplasează performera etapei trecute, Dinamo. Ce interesant? Vorbim despre Dinamo ca fiind performera unei etape în care a avut meci acasă. Ce vremuri trăiesc câinii?
O altă partidă interesantă are loc la Cluj, unde "şepcile roşii" primesc vizita Oţelului din Galaţi, echipă fără pretenţii, dar cu un bagaj serios de puncte acumulate. În acest meci ar trebui să se vadă investiţia lui Walter în studenţi.
Afinităţile lui Tata Jean pentru Potcoava Giuleştiului sunt ştiute, dar s-ar putea ca la această partidă să conteze mai mult negocierile purtate şi ratate în această vară pentru Moraes. Negocieri tratate cu precădere prin intermediul presei, fapt ce a adus bosumflări în ambele tabere.
Rezultate normale s-ar numi victoria gazdelor la meciurile din Timişoara şi Braşov, unde oaspeţii pot doar să-şi propună o eventuală şi binecuvântată remiză. Dar mai şti!? Căprioara prea fragilă din Brăneşti şi dropia prea curând îmbătrânită din Urziceni nu cred că pot face faţă nesaţului bănăţean, respectiv "ploconului negru" din Ţara Bârsei.
Un meci aparte este cel din Regie care are şanse mari să fie cel mai spectaculos joc al etapei, cu cel puţin patru goluri şi realizări tehnice deosebite. Clujenii din Gruia sunt capabili să obţină cele trei puncte, dar nu le vor ajunge doar două goluri în poarta nou promovaţilor.
Derbiul starturilor ratate se desfăşoară la Ploieşti. Nici una din combatante, Astra sau Craiova, nu apăreau pe lista posibilelor retrogradate la sfârşitul campionatului, dar poziţia lor actuală din clasament impune această concluzie. Egalul nu va lămuri nimic.
Polul Nord se deplasează la Polul Sud. Pentru prima dată în acest campionat se întâlnesc echipele aflate în extremităţile clasamentului. Târgu Jiu trebuie neaparat să câştige jocurile considerate uşoare. La începutul campionatului, oltenii îşi trecuseră în cont cele trei puncte cu ardelenii din centrul geografic al patriei noastre. Nu ştiu dacă va fi valabil şi sâmbătă seara.

Impusul pulsului

2010-08-16T13:15:00.002+03:00

Un om avea o vacă. Şi era atât de mândru de ea încât o spăla zilnic, o ţesăla (nu prea e adecvat termenul , dar pentru bovine nu s-a născocoit un termen aparte). Îi aducea lucerna proaspăt cosită la "botul calului" (ibidem) şi o spăla la fund după fiecare băligat. Ferita Domnul s-o mulgă sau s-o pună la car. O venera, ce mai! Într-o zi a crăpat. De prea multă lucernă. Şi tocmai o aştepta în grajd o iesle nouă plină.
Un alt om avea o mârţoagă. Nu prea avea ce să-i dea de mâncare, aşa că bietul animal îşi băga capul prin toate tomberoanele cu resturi. De! Aşa-i dacă te naşti la oraş. Mai trebuia şi să tragă toată ziua de ditamai braşoveanca încărcată cu fier vechi. Seara pica de-a-n picioarelea. Într-o zi a trebuit să urce Feleacul. L-a urcat. Ca răsplată a primit un bici peste spinare.
Cam aşa am văzut eu distanţa de la prima repriză pâna la a doua. Nu neaparat distanţa în timp. Mai ales distanţa în mentalitate, în profesionalism şi în capacitate. Acum ne rămâne doar să ne dăm seama care dintre cei doi are adresa pe bd-ul Ştefan cel Mare şi care pe Calea Giuleşti.
Până acum, când mai sunt două jocuri din etapa a patra, la capitolul echipe mulţumite pot fi înscrise doar Astra, Bistriţa, "U", Vaslui şi Mediaş, ultima fiind şi liderul de conjunctură. Dinamo intră în categoria celor extrem de fericite. Celelalte se uită înapoi cu mânie. Rapidul cu mânia prostului.
Oţelul sau Steaua i-ar putea detrona pe "saşi". Ar fi păcat. N-am mai avea lider ardelean. Nu cred că oţelarii pot trece de târgmureşeni aşa uşor (patru goluri diferenţă), dar ar fi o gură de oxigen cu bule de monoxid de carbon pentru Ilie Dumitrescu o victorie la cinci goluri tocmai în faţa Victoriei.
Pe vineri!

Chestie roşu-alb-vişinie

2010-08-12T13:40:00.004+03:00

Nu de multe ori se întâmplă ca tradiţionalul derbi dintre Dinamo şi Rapid să fie şi derbiul etapei. Asta deoarece, ca un făcut, când Rapidul circulă la ore fixe, Dinamo e părăsită de suporteri (citeşte: are un parcurs slab) şi invers, când Dinamo are multe puncte Rapiduleţul deraiază pe cocoaşa de triere. Nici acum nu se poate spune despre cele două echipe că sunt în vârf de formă, dar "se caută" şi au rezultate mulţimitoare. Poate la Rapid să fie totuşi mai deschisă atmosfera pentru că nu a avut parte de un eşec în Europa.
Ambiţiile sunt mari totuşi, mai ales că din cauza lui Iancu de Timişoara Dinamo s-a făcut de râs în Europa pe un loc al cărui titular de drept ar fi fost Rapidul. Ca rapidist e normal să doresc victoria giuleştenilor, dar la aceste meciuri se poate întâmpla orice. Balaj împarte dreptatea. Sper să fluiere doar ce vede, nu ce simte sau ce ar vrea să fi fost.
Prin prisma clasamentului, ca importanţă, derbiul este urmat de jocurile de la Mediaş şi Galaţi unde două dintre performerele începutului de campionat primesc vizita unor debutante aflate la prima victorie tocmai în etapa ce a trecut. Sportul, respectiv Tg. Mureş. Chestiune la ordinea zilei.
Cel mai dezechilibrat meci prin prisma brandurilor este Steaua - Victoria (nu fosta echipă a miliţiei capitalei, dar nici prea departe de ea). Nu acelaşi lucru spune şi clasamentul în care cele două echipe ocupă locurile 5 şi 11. Chestie de etichetă.
Un meci interesant se dispută la Vaslui, unde se întâlnesc o candidată la titlu (aflată doar pe locul 14) cu o candidată la retrogradare (cocoţată pe locul 3). Acest meci va da ora exactă în ceea ce priveşte obiectivele celor două echipe: Europa şi/sau menţinere. Chestie de obiectiv.
În Bănie revine Ştiinţa. Cu Timişoara. Nu are meci uşor. Confruntarea celor două galerii ar putea fi tot farmecul acestei partide. Eu sper să nu. Sper ca mobilizarea fanilor să ducă şi la un meci pe măsură. Să avem un spectacol pe cinste. Dacă am lua în considerare numai numărul selecţiilor la diferite echipe naţionale (juniori, tineret, seniori) pe care le au jucătorii celor două echipe ar trebui să avem un spectacol deosebit. Chestie de talent.
CFR-işti vor să dreagă ceva din blazonul însângerat la Timişoara în faţa Astrei din Ploieşti. Prahovenii ar trebui să scoată puţin capul de sub plapuma moleşitoare a lentorii ambientale dacă nu vor să pice în sacul cu jucării uitate din subsolul clasamentului. Chestie de tabiet.
Meciurile pentru care contează doar scorul final în contextul celorlalte partide disputate în această etapă, mai pe scurt meciurile fără spectatori, se vor disputa la Bistriţa şi Urziceni, unde târgjienii, respectiv "U" nu vor aduce în tribune mai mult de 1000-1500 de spectatori. Chestie fără chestii.
Pe marţi.

Marea zăpăceală

2010-08-09T12:41:00.004+03:00

Nici nu a început bine campionatul şi s-a şi bulversat totul în viitoarea sa parte superioară a clasamentului. Suntem ameninţaţi că o echipă va dispărea (Unirea), că alta se va reorganiza (Steaua), alta nu are destui jucători (Dinamo), alta nu are atacanţi (Rapid), unora le-a plecat preşedintele (Steaua, Unirea, Timişoara), alta acuză lipsa de coeziune şi implicit are rezultate catastrofale (Vaslui). Doar la CFR totul este ok. Dar au zbârcit-o la Timişoara. Se mai întâmplă.
Acestea să fie motivele pentru care locurile de la doi la patru, în clasament, se află echipe cărora nu li se dădeau prea multe şanse pe la mijlocul lunii trecute? Mediaş, Braşov, Galaţi. Fiecare a avut câte două meciuri uşoare (cu nou promovate dacă îi vom considera şi pe târgjieni în această tagmă) şi un meci dificil (cu Timişoara, Steaua respectiv Rapid) şi fiecare are câte un atu în faţa celorlalte două. Mediaşul are două victorii în deplasare, Braşovul a avut cel mai în vogă adversar, iar Galaţiul a obţinut punctul minune în deplasare.
Aşadar cinci echipe cu şapte puncte, patru dintre ele fiind departajate de numărul golurilor înscrise şi doar una rămasă de căruţă la golaveraj. Ziceam, înainte de etapă, că sunt zece echipe fără înfrângere şi unsprezece echipe fără victorie. Înaintea meciului din această seară au rămas câte opt echipe de ambele părţi. Singura care s-ar putea situa în ambele tabere ar fi Gloria.
Două echipe nu au primit gol (Oţelul şi Rapid), una nu a înscris şi nici nu ştim dacă va mai apuca să înscrie în actualul campionat (Urziceni). Cel mai bun atac Dinamo - 9 goluri, cele mai "primitoare" apărări aceeaşi Dinamo, alături de Timişoara, U Cluj şi Sportul - 6 goluri. Cu menţiunea că studenţii bucureşteni sunt restanţieri la numărul de jocuri disputate.
Pe vineri.

10 fără înfrîngere, 11 fără victorie

2010-08-05T14:16:00.003+03:00

Derbiul etapei se va disputa pe singurul teren din Liga I din vestul ţării. Echipa clasată pe locul cinci la sfârşitul anului trecut (cu sau fără cele trei puncte jecmănite Rapidului!) va primi vizita ditamai campioanei. Vor ieşi scântei pentru că şi-au ascuţit crampoanele.
Prin prisma clasamentului actual derbiul va fi sub Tâmpa unde foşti stegari îl vor înfrunta pe orgolioînfumuratpriceputul Piţurcă. Ambele tabere au strâns maximum de puncte în cele două etape, dar trei dintre adversarele lor au fost nou promovate.
Tot sub spectrul echipelor cu plecări frumoase din bloc-starturi se desfăşoară şi jocul din "potcoava" Giuleştiului, unde Marin Stan va fi al nu ştiu câtelea beneficiar al lipsei suporterilor de pe peluza dinspre Gara de Nord, motiv pentru care mi-am şi permis să redenumesc Giuleştiul "potcoavă".
Debutul etapei va fi al celor cu nădejdile întârziate de cruda realitate. "Şepcile roşii" şi "Oştenii lui Porumboiu" s-or lupta să iasă din bolul cu neşansă care le obturează dreptul de a visa. Gazdele la salvarea de la retrogradare şi oaspeţii spre Liga Campionilor.
Alte două echipe fără victorie se vor duela la Buzău, unde Oltenii speră să obţină cel puţin trei puncte. Dacă şi le-ar putea căpăta şi pe cele din Ghencea şi-ar aduce aminte de cele pierdute în disputa cu CFR-ul.
Tot fără victorii, tot cu obiective de final diferite şi tot acasă la o nou promovată se încadrează şi jocul de la Tg. Mureş, unde, prin prisma evoluţiei mercenarilor şi a lui Epaminonda, vom încerca să ghicim viitorul Urziceniului. Pe linia de clasament a Unirii sunt trei de doi şi patru de zero.
Un meci interesant se va disputa la Ploieşti, unde vă destăinui că mă voi afla spiritual printre suporterii "Găzarilor". Chiar mi-ar plăcea ca Eric şi Pustai să fie revelaţia acestui campionat, ceea ce ar însemna o clasare pe unul dintre primele cinci locuri.
Pe valea Jiului, în amonte de Craiova, în ţara lui Brâncuşi, minerii lui Condescu travestiţi în panduri, vor fi îngeraşi pentru inspectorii dinamovişti. Nu de alta, dar metehnele au răbufnit în Groapă. Altfel nu cântă imnul. Ăla după care tânjeşte Borcea. E ultima şansă. În 2012 nu mai avem echipă calificată direct şi altfel...
Meci de 2-0 în Regie. Aşa ar fi fost acum 6-7 ani. Astăzi nu poţi să dai cu presupusul. Sper să fie din nou multe goluri. Are cine le da. Moraes, Curelea, Souza, Varga, Coroian (dacă nu are să joace din nou în centrul apărării) sau Tibi Bălan. E ultimul meci al etapei, tocmai luni.

Arbitrajul în Ligă

2010-08-02T14:36:00.004+03:00

Dacă ceea ce s-a întâmplat în prima etapă am putea, tratând subiectul cu multă bunăvoinţă, să trecem pe răboj la rubrica coincidenţe stranii, astăzi, cu un meci înainte de încheierea celei de-a doua etape, pot spune cu certitudinea bunului simţ că se acţionează de la butoane.
Şi în campionatul trecut au fost "acorduri fine" care arătau un plus de bunăvoinţă îndreptat spre o anumită parte, cât se poate de centrală a Ardealului. Cu puţine excepţii nu erau greşeli intenţionate, ci doar în momentele de cumpănă arbitri se îmbătau cu vişinată de Transilvania şi-şi ostoiau rânza cu zburătoare pe varză aborigenă.
Ceea ce se întâmplă acum este mult mai grav. Sunt echipe luate în colimator, gen Craiova (trebuia să scriu Tr. Severin?) sau Timişoara şi echipe pentru care se pune osul, cinstea şi banul pe tejghea. Pentru a mă explica vă dau două exemple din aceeaşi partidă, Dinamo - Sportul. Exemple care, din neştiinţă pe de o parte (comentatori TV) şi interes pe de alta (foşti arbitri consacraţi), nu au fost mediatizate şi nici nu cred că se vor mediatiza.
1. Min. 9 - Curelea scapă singur spre poarta dinamovistă, Garate îl urmăreşte fără nici o şansă de a putea juca mingea, dar găseşte o soluţie "profesionistă": exact în momentul şutului spre poartă îl împinge/dezechilibrează pe atacant doar atât cât şutul acestuia să nu fie nici precis nici puternic; sincer să fiu, nici eu nu cred că acordam penalty la această fază cu toate că regulamentul o impunea.
2. Min. 18 - Torje scapă singur spre poarta Sportului, portarul Popescu plonjează în întâmpinarea mingii, Torje îşi dă seama că nu mai are nici o şansă de gol (şut, scăriţă sau dribling), aruncă mingea cu vârful bocancului înspre fanionul de colţ, îşi continuă alergarea spre trupul portarului, (deci nu spre balon pentru a-l juca), se împiedică de acesta şi arbitrul fluieră penalty.
Butoanele poartă amprentă de capitală, amprentă finisată după 55 de ani de experienţă ministerială (a "internelor" şi al "apărării").

Cu_vântul din faţă

2010-07-26T13:36:00.002+03:00

Poate că ligamentarea din titlu nu este foarte reuşită aşa că mă gândesc să o explicitez. Acum vreo 380 de zile, pe când se lupta prin Alpi cu Contador pentru tricoul galben, Lance Amstrong a dat publicităţii intenţia lui de a-şi forma propria echipă. Dacă nu mă înşel declarase că are de gând chiar să câştige ediţia 2010 a Turului Franţei cu noua sa echipă. Mulţi, printre care şi eu, am crezut că se referă la cine va îmbrăca tricoul galben pe Champs Elysee. Chiar mă gândeam că de fapt confundă Champs Elysee din Paris cu Câmpiile Elizee din antichitate.
Ei uite că Lance Amstrong s-a ţinut de cuvânt. Şi-a format o echipă şi cu echipa sa s-a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere. Nu pot să zic că am fost sau sunt un suporter al lui Lance. Ba chiar, spre deosebire de un Scumacher sau Rossi ale căror victorii repetate le sorbeam, mă enerva salba de victorii din Turul Franţei şi numai din Turul Franţei. Poate pentru că l-am iubit prea mult pe Eddy Merckx şi mă enervam când vedeam cum îi fug recordurile unul câte unul... Poate că mă iritau poveştile de dopaj ce se ţeseau în umbra lui... Poate că îmi displăcea aroganţa lui... Poate că uram dictatorul din el... Cine ştie? Cert este că Lance a promis, a făcut şi-a învins. Pe echipe.
Cred că pentru Contador a fost ultimul Le Tour în care a ieşit învingător. Se spunea despre ciclism că este sportul în care poţi deveni supervedetă numai după 27-28 de ani. Ei(!) uite că nu mai e chiar aşa. Anul acesta a trebuit să "trişeze" un pic, absolut legal, pentru a triumfa. Pentru anii următori văd nişte lupi tineri şi hămesiţi care nu mai au răbdare. Vor victorii, vor titluri, vor celebritate şi vor bani. E vremea fraţilor Schleck, a lui Kreuziger, a lui Gesink sau, de ce nu, a lui Peter Sagan. Ei au vânt din spate!

Supercupă super

2010-07-19T13:42:00.005+03:00

Dacă toate jocurile din campionatul ce stă să-nceapă ar avea fervoarea, trăirile, tactica şi valoarea acestui joc am fi cei mai tari din Europa şi implicit de pe mapamond. Nu ne trebuie Messi, Ronaldo, Rooney, Milito sau Ribery. Îi avem pe Deac, Nuno Claro, Pădureţu sau Brandan. Să nu mai vorbesc de Spadacio, Andrei Cristea, Nicoliţă, Wesley sau chiar Moraes. Problemele vin de la implicare.

Nu mă refer doar la implicarea jucătorilor pe teren, care cu siguranţă va fi către un procent maximal dacă sunt lăsaţi să-şi facă profesia, ci la implicarea factorilor perturbatori precum abjectul clan Becali, perfidul MM Stoica, iţarul Paszkany sau mafioţii Naşul (mai puţin în ultima vreme) şi Corleone.
Partea proastă a meciului de ieri, în afara implicării a priori a lui Paszkany şi din timpul meciului a lui MM (fiecare prin metodele în care sunt docţi: organizarea în detaliile mai puţin licite ale jocului, respectiv presiune asupra arbitrajului) a fost jocul dur, pe alocuri revanşard.
Partea frumoasă a evenimentului a fost cea cu care trebuie să rămânem: calitate, atmosferă şi, aş mai adăuga eu chiar dacă supăr pe unii, arbitrajul date fiind condiţiile.

Vocea inimii

2010-07-12T13:59:00.004+03:00

Păstrat undeva înlăuntrul cotloanelor auriculelor sau ventriculelor mele personale, (donaţii nerambursabile de la părinţi) sentimentul latin a răbufnit aseară (alaltăseară pentru cei care citesc aceste rânduri în ediţia printată), puţin după miezul nopţii când Howard Webb a pus capăt calvarului vieţii sale. Cred că e cea mai proastă prestaţie a lui din întreaga carieră profesionistă. În afara litigiilor din suprafeţele de pedeapsă pe care le-a judecat corect, a avut o serie întreagă de decizii aiurea, pot spune chiar că a pierdut jocul din mână, a fluierat mult şi inconsecvent. A făcut chiar şi o greşeală de începător.
La un duel pentru minge între doi combatanţi, spaniolul rămâne la pământ, arbitrul consideră că nu a fost vreo infracţiune (cu siguranţă nu a lăsat avantaj cum s-ar putea presupune), jocul continuă, peste vreo 15 secunde cere spaniolilor să trimită mingea afară, se duce lângă plângăcios (Iniesta) care aştepta să-şi mai tragă sufletul pentru golul de mai târziu, acordă inexplicabil cartonaş galben olandezului şi, stupoare, reia jocul cu aruncare de la margine pentru olandezi.
Faza aceasta mi-a adus aminte de un coleg de arbitraj ajuns mare arbitru, care pe la începuturile carierei sale a acceptat o schimbare de jucători în timp ce mingea se afla în joc, în braţele portarului, după care a reluat jocul cu degajarea portarului din mână.
Mă gâdilă orgoliul şi nu pot să nu remarc acurateţea cu care am dat primul unsprezece al celor două finaliste încă de joi. Pentru conformitate citiţi pe ienasoiu.blogspot.com articolul "Redundanţe".

Redundanţe

2010-07-08T13:12:00.003+03:00

Pentru a ne face o idee de ansamblu asupra finalei despre care vorbim până la saturaţie în aceste zile aş încerca să vă atrag atenţia cu câteva aspecte care transcend noţiunea de valoare. Cred că cei mai importanţi factori perturbatori ai valorii intrinseci sunt oboseala şi emoţia.
Oboseala. Pentru a ne putea da seama de gradul de implicare a acesteia în rezultatul finalei va trebui să pornim de la componenţa celor două formaţii. Aici intervine factorul subiectiv. Adică eu. Olanda: Stekelenburg - der Wiel, Heitinga, Mathijsen, V. Bronckhorst - V. Bommel, de Jong - Robben, Sneijder, Kuyt - V. Persie; Spania: Casillas - S. Ramos, Pique, Puyol, Capdevila - S. Busquets, X. Alonso - Iniesta, Xavi, Pedro - D. Villa. Tocmai doream să pledez pentru faptul că ibericii au mult mai multe partide jucate în toate competiţiile la care au participat. Să nu uităm şi de ziua în plus de relaxare pe care o au la dispoziţie batavii. Avantaj Olanda.
Emoţie. Parcursul mult mai greu al peninsularilor ar putea avea un efect negativ asupra acestora. Dacă intră pe teren cu gândul că ce a foat mai greu a trecut s-ar putea să le fie fatal. Cel mai bine ar fi să uite tot, lucru foarte greu de realizat atunci când băutura nu poate fi un factor de luat în seamă în acest sens. Avantaj Olanda.
Tocmai vroiam să trag concluzia că Olanda este pe cale logică viitoarea campioană mondială când mi-a sărit în ochi un fapt care ar putea fi determinant în desemnarea laureatei. Toţi titularii iberici joacă în campionatul spaniol, fapt care îi face să fie mai omogeni. Se cunosc între ei atât prin faptul că sunt coechipieri cât şi ca adversari direcţi. Adică se ştiu şi cu bune şi cu rele. Pot combina, dar se pot şi suplini, iar dacă în vestiar comunica între ei atât despre părţile tari cât şi despre tarele pe care le au, pot deveni o forţă importantă. La olandezi din primul unşpe, patru joacă în Anglia, câte trei în Olanda şi Germania şi unul în Italia. Acest unul, pe nume Sneijder, este singurul jucător care poate câştiga tot în acest an: campionat, cupă, Liga Campionilor şi titlul mondial...

Două sferturi cât un mondial

2010-07-05T11:11:00.002+03:00

La Johannesburg s-au jucat două sferturi de finală care ne exemplifică de ce iubim şi în acelaşi timp urâm fotbalul. Mai exact de ce nu ne poate fi indiferent cel mai iubit sport de pe planetă.
Pe Soccer City Stadium s-a pus serios în discuţie noţiunea de sportivitate. Este corect să obţii o şansă de calificare încălcând cu bună ştiinţă şi în ultimă instanţă regulile jocului? Acel henţ al lui Suarez a fost tratat de Divinitate ca o faptă bună, chiar dacă în ROAF procedeul se încadrează la capitolul "Greşeli şi incorectitudini". Ca dovadă supremă este scenariul de la ultimul penalty de departajare înţeles de regizorul transmisiunii precum un "duel" mortal din filmele cu cowboy. El Loco (Nebunul, alias Sebastian Abreu) şi-a jucat perfect rolul şi şi-a ucis adversarul cu un pistol cu apă.
Pe Ellis Park Stadium am văzut un arbitru cu sânge rece care a interpretat corect regulamentul de fotbal. Atât în ceea ce priveşte litera acestuia cât şi raportându-se la spiritul acestuia. Cele două penalty-uri au fost just acordate, chiar dacă în faze pe care arbitri le mai trec uneori cu vederea (hârjoneala din suprafeţele de pedeapsă din timpul executării loviturilor libere, respectiv împiedicarea unui jucător scăpat neperpendicular pe poartă să şuteze din unghi). În ceea ce priveşte un aşa-zis al treilea penalty, acesta nu a existat. Atacantul nu avea nici o intenţie să joace mingea, aceasta fiind blocată de corpul portarului. Intenţia lui a fost clară de a atinge doar mingea şi să se împiedice intenţionat de trupul portarului. Chiar dacă este din Guatemala, Carlos Batres a dat o lecţie de arbitraj multor arbitri.
Nu uitaţi totuşi de uzbecul Ravşan Irmatov. De data aceasta a avut un meci uşor.

Fundaşul dreapta

2010-07-01T16:15:00.004+03:00

Chiar dacă în general poartă numărul 2 pe spate este departe de a se spune că este numărul doi într-o echipă de fotbal. Dacă pentru postul de vedetă sunt rezervate numerele 10, 9 sau chiar 1, pentru numărul 2 de pe spate rezultă, în acceptul subconştient al nostru ,postul cel mai puţin important al echipei.
Haideţi să vedem cum se prezintă cele opt sfertfinaliste la acest capitol:
Maicon (Brazilia): după ierarhizarea FIFA este şi cel mai bun fundaş dreapta atât înainte de începerea mondialelor cât şi înaintea sferturilor, având şi un gol la activ; Ramos (Spania): plusul din aportul ofensiv a dus la rocada cu neamţul; Lahm (Germania): în aprecierile FIFA a pierdut locul doi pe care-l deţinea la începutul mondialului în favoarea unui alt european; Lugano (Uruguay): cvartetul de valoare este întregit de un sportiv care înainte de mondiale era mult mai slab cotat decât în prezent; Van der Wiel (Olanda): dacă m-aţi fi întrebat acum trei săptămâni cine este fundaş dreapta la batavi aş fi ridicat stânjenit din umeri în timp ce gândul mi s-ar fi prelugit spre Ogăraru; Pantsil (Ghana): la acesta m-am uitat atent cum i se ortografiază numele; Otamendi (Argentina): un nume care peste vreo doi ani va fi unul dintre primii patru fundaşi dreapta ai lumii dacă îi ţine Dumnezeu oasele laolaltă; Bonet (Paraguay): jucător recondiţionat din mijlocaş în fundaş lateral din lipsă de soluţii.
Conform acestor elucubraţii în semifinale Brazilia învinge Olanda şi Spania cu Germania se vor duela acerb pentru medaliile de argint.

43 -10 - 28

2010-06-28T14:18:00.003+03:00

Ce se poate face în 43 de ani? La 43 de ani unii sunt bunici. La 43 de ani eşti în floarea vârstei, copt, realizat sau nu în funcţie de aptitudini şi/sau hazard. După 43 de ani un vin bun se poate numi de colecţie. 43 de ani i-au fost suficienţi şi românului să îşi dea seama că ideile comuniste nu sunt o soluţie.
Câte se pot întâmpla în 10 luni? Liniştit în 10 luni poţi da viaţă. Natural. Pentru 10 luni unii sau lăsat de băut. Alţii de fumat. 10 luni este o perioadă de timp pentru care sacrificiile nu sunt nici prea mari, nici insignifiante.

Când poţi renunţa la 28 de zile. Niciodată. Dar dacă cele 28 de zile sunt tocmai răgazul necesar pentru un concediu? Dacă cele 28 de zile reprezintă tocmai luna cea mai tâmpită din viaţa ta?
43 - 10 - 28. Ani - luni - zile. Unii ar spune că s-a făcut dreptate. Alţii ar spune că degeaba a atins tehnologia culmi pe care acum 43 de ani, 10 luni şi 28 de zile nici măcar nu le-am fi putut plăsmui într-un science fiction. Fotbalul nostru e prea bătrân. E cel mai bătrân sport. În atletism, baschet, ciclism, ... s-au găsit metode de a prima corectitudinea, implicit sportivitatea. În fotbal nu? De ce n-a avut putere Low să admită golul englezilor şi să reia jocul de la centru? Pentru că în urmă cu 43 de ani, 10 luni şi 28 de zile gentlemanii britanici au ridicat Cupa Jules Rimet deasupra capului în condiţii similare. Adversari le erau nemţii.
Joseph "Sepp" Blatter, data naşterii 10 martie 1936.

Europa - America Latină 10 - 9?

2010-06-25T11:34:00.006+03:00

Când scriu aceste gânduri ziua de vineri nu şi-a desprins de prea mult timp soarele de pe ramuri aşa încât Cristiano Ronaldo, Luis Fabiano sau Didier Drogba încă nu şi-au îngurcitat prânzul sub atenta supraveghere a paramedicilor şi a antrenorilor secunzi. Doar şase grupe le putem depune în arhivă. Cum tot nu a apucat să se depună praful pe ele, hai să le disecăm un pic prin prisma duelului imediat secular dintre Europa şi America de Sud.
Despre Franţa mai ieri scriam pe blog (ienasoiu.blogspot.com) "...cred în continuare că La Marseillaise nu sună bine în gura lui Malouda şi nici Allez le bleu în speech-ul lui Sarkozy..." aşa că rămânerea lor acasă nu tare m-a impresionat. Mă doare doar triumful în bloc al sudamericanilor (să nu uităm că Mexicul participă în campionatele americii latine atât la nivel de echipe de club gen Cupa Libertadores, cât şi la nivel de echipă naţională, aşa că nu mă certaţi prea tare pentru anomalia geografică de mai sus) în grupa A.
Grecia a plecat în grupa B cu gândul că este a doua favorită şi privea cu o anumită reţinere către Africa, dar uite că cea mai populată ţară a continentului gazdă a rămas cu ofurile codaşa grupei şi surpriza, pentru unii, Coreea capitalistă a făcut din nou pasul către optimi. Concluzia: nici din grupa B nu s-a ridicat vreo europeană, Argentina punctând în schimb pentru rivali.
Una da, alta ba. Cam aşa s-ar putea descrie grupa C. Chiar sunt surprins de neaccederea Sloveniei într-o grupă relativ uşoară. Miercuri dimineaţă erau lideri, iar seara îşi căutau pe sub paturi papucii de casă şi prin baie periuţa de dinţi să elibereze camerele. Englezii au dovedit că nu degeaba şi-au tras antrenor italian. Dacă în ultimul joc le-ar fi ajuns egalul, egal s-ar fi terminat, dar cum în calculele lui Capello era prevăzut şi golul din prelungiri al americanilor s-a pus la adăpost.
Dacă din primele trei grupe în ordine alfabetică reprezentantele Africii au văzut negru în faţa ochilor, iată că blazonul chipurilor de sub Kilimanjaro le-a fost salvat de Ghana. O însoţeşte o Germanie mai slabă decât oricând. Iar mă văd nevoit, cu toată modestia de care nu sunt în stare, să mă citez de pe blog: "Poate că saşii şi şvabii de prin Sibiu şi Timişoara se vor supăra pe mine, dar îi rog pios să pronunţe numele unsprezecelui de bază în cadenţa saxonă. Sau măcar batavă." Grupa D îmi aduce cea mai mare deziluzie. Am dorit din tot sufletul ca sârbii să fie marea surpriză a acestor mondiale. Au dat chix în disputa pe care şi-o acontaseră încă din iarnă după tragerea la sorţi.
Portocala mecanică, după cum remarca şi Vochin, parcă s-a electronizat. Simplu şi concis. Trei meciuri - trei victorii. Fără vâlvă, fără vedete şi fără speranţe pentru adversari. Din păcate următorul adversar este tot unul din Europa. Micuţa sirenă daneză a fost prea măruntă pentru a fi putut face faţă valurilor şi cutremurelor venite dintre Marea Japoniei şi Oceanul Pacific. Lions Indomptables au fost atât de docili încât au lins şiretele HolJapDan-ilor cu incurabilă supuşenie.
Frumos ar fi fost ca prin ultimul minut Noua Zeelandă să ovalizeze puţin Jabulani şi să introducă balonul printre buturi. Cum la fotbal buturile nu sunt chiar aşa înalte precum în sportul lor vedetă, transformarea s-ar fi numit gol şi slovacii repetenţi. N-au trecut clasa campionii mondiali. Un fleac. Un fleac şi atât! Eu şi acum cred că dacă italienii treceau de grupe jucau cel puţin finala competiţiei. Paraguay!?
Chiar dacă nu cunosc încă rezultatele finale ale ultimelor două grupe mă hazardez să fac următoarele afirmaţii:
- toate echipele din America de Sud s-au calificat în optimi;
- şase formaţii europene din treisprezece au reuşit să treacă de grupe:
- doar trei echipe din Europa acced în sferturi;
- scorul general Europa - America Latină va deveni 10-9.

Nu ştiu...

2010-06-24T12:36:00.008+03:00

... cine câştigă titlul mondial. Şansă are până şi Hondurasul care speră să-i zvânte pe helveţi, iar nemiloşii lor cotropitori să-şi înece armada pe coastele chilienilor. Aş fi vrut să văd o finală iberică, dar nu se poate. Nu se pot întâni nici în semifinale, chiar şi pentru sferturi probabilitatea e mică. Cristiano Ronaldo spate-n spate cu David Villa. Ar fi fost...
... cine se va încununa cu titlul de cel mai bun jucător al turneului final. Franck Ribery nu va fi. I-a luat locul moşul Diego Forlan sau poate pruncul Carlos Vela. Ce dacă nu prea prinde echipa la "tunari". Are şi el dreptul, nu? Chiar şi pe stângul....
... cine va fi golgeterul turneului final. Între Higuain, Fabiano, Forlan sau Tiago îl prefer pe David Villa. E mai... european...
... cine va arbitra finala. Acum 5-6 ani speram să fie Cristi Balaj, dar n-a depăşit barierele morale ale corupţiei interne şi s-a afundat odată cu fotbalul românesc în mocirlă. Era într-un inel al lui Mobius. Chiar dacă străbătea ambele faţete ale panglicii tot impostor ajungea. Sau se lăsa de arbitraj. Ravshan Irmatov vă spune ceva? Vă mai întreb după finală dacă nu va fi suprasolicitat până atunci...
... cum se pot înscrie mai multe goluri cu Jabulani. Înainte de şut există preluare şi uneori control al balonului ceea ce cu cel mai sferic obiect de pe planetă nu se poate întâmpla...
... nimic.

Cu mânuţele amândouă

2010-06-21T11:54:00.008+03:00

Sincer să fiu nici eu nu am văzut în transmisiunea directă cele două henţuri ale lui Luis. Nici comentatorul nu le-a văzut. Nici mulţi dintre voi nu le-aţi văzut. Nici cei doi arbitri implicaţi nu le-au văzut. Doar reluările ne-au edificat. Nici britanicii n-au văzut henţul lui Diego în '86. Cică atunci a fost mâna lui Dumnezeu. Luis are tot dreptul să spună că Dumnezeu i-a dat omului, precum sieşi, două mâini. El n-a făcut decât să le folosească pe amândouă.
Poate pare cam forţată acum paralela dintre Maradona şi Fabiano. Mai ales că există şi un Messi. Pe atunci Diego Armando s-a încununat cu titlul de campion mondial. E posibil ca Luis Clemente (apropo: am vrut iniţial să intitulez articolul Clemenţă pentru Clemente) să câştige titlul? Mulţi spun că da. Bătrânul Edson Arantes do Nascimento doreşte la fel. Primul care spune ba este Lionel Andres. O'm trăi ş-o'm vedea!
Avem noutăţi din Africa de Sud. Nu toate bune. Arbitrajele au început să scârţie. Se spune că cine demarează prost termină en fanfare. Prin prisma aceasta favoriţi la titlu ar fi anglo-saxonii şi hispano-italienii. Lovitura de graţie ar putea-o da franţujii. Fără antrenamente şi fără antrenor. Din păcate nu mai depinde doar de ei.
Olanda tace şi face.

Hoper edei deixai

2010-06-18T11:40:00.003+03:00

Varianta greacă a expresiei quod erat demonstrandum parcă se potriveşte mai bine azi. Să argumentez: nu numai că grecii, echipă de pe la şalele Europei fotbalistice, a îngenunchiat piepturile de mucava ale Africii (mulţi da' săraci nigerienii ăştia), dar şi pumele argentiniene în cârdăşie cu coioţii mexicani au distrus moralul cu substrat al nord-coreenilor, respectiv ţâfnele mondo-africanilor ce-şi spun francezi. Cred în continuare că La Marseillaise nu sună bine în gura lui Malouda şi nici Allez le bleu în speech-ul lui Sarkozy.
Astăzi. Ce-o fi astăzi? Tare aş vrea ca vecinii noştri să le încurce cumva iţele celeilalte naţionale multinaţionale. Poate că saşii şi svabii de prin Sibiu şi Timişoara se vor supăra pe mine, dar îi rog pios să pronunţe numele unsprezecelui de bază în cadenţa saxonă. Sau măcar batavă.
În celelalte două meciuri cred că europenii se vor impune. Mai bine zis aşa aş dori.
Of! Vuvuzelele astea!

Vuvuzele

2010-06-17T13:36:00.002+03:00

S-a dus un tur. Primul. Cu bune, cu foarte bune şi cu mai puţin bune.
La capitolul bune aş pune în primul rând vuvuzelele. De ce? Pentru că e ceva inedit. Printre alte lucruri bune aş remarca arbitrajele, prezenţa în tribune şi calitatea jocurilor.

În spaţiul rezervat capitolului foarte bune aş remarca în primul rând vuvuzelele. De ce? Pentru că reprezintă o tradiţie şi tot ceea ce este tradiţie trebuie respectat. Nu multe lucruri mai pot fi remarcate la acest capitol, dar îndrăznesc, chiar dacă am să fiu vehement combătut, să alipesc acestui capitol noţiunea de sportivitate. Parcă planează ca o boare albastră peste Pretoria, Johannesburg şi toate celelalte burguri care gazduiesc în acest an al doilea eveniment sportiv al globului. Tot aici mă văd obligat să remarc calitatea gazonului şi arhitectura stadioanelor.
Mai puţin bune. Hm! În primul rând vuvuzelele. Sunt groaznice. Miliarde de termite ce-mi răscolesc creierii de când mă trezesc şi până mă trezesc din nou. Mingea. E rotundă şi nu prea. În timpul zborului capătă forme ciudate. De la picătură şi până la ou. E proastă rău.
Este şi un capitol despre care nu v-am spus la început. Cel al lucrurilor execrabile. Asta pentru că le-am putut asocia unui singur termen: vuvuzelele.

Bia

2010-02-27T13:08:00.004+02:00

Poate faptul că nu am aşternut litere pe această coală să nu fi deranjat pe foarte mulţi. Nici nu pot motiva absenţa prin pierderea mamei că nu ar avea logică. Poate că sărăcia acestor picături în imensitatea oceanului planetar al informaţiei electronice să mă fi determinat să-mi răresc intervenţiile. Unii, puţini cei drept, dar de mare valoare spirituală pentru mine, m-au certat, alţii doar m-au întrebat, iar cei mai mulţi m-au tratat cu indiferenţă.
De ce am revenit? Simplu. Pentru că vreau să atrag atenţia asupra unui nume care sper să facă cinste Sătmarului, sper să devină un nou ambasador al ţinutului nostru într-un domeniu care, nu cu mult timp în urmă, eram vestiţi: scrima. Mai exact floreta feminină, unde nume ca Ecaterina, Marcela sau, mai recent Cristina au încălecat meridianele şi paralelele în toate sensurile. Să sperăm că atsăzi va veni rândul Biei, în acte Bianca Lidia Cuteanu.
Recent, la Zagreb, încurajată şi susţinută financiar de "Informaţia zilei", Bia a reuşit cel mai important rezultat al ei într-un concurs de Cupă Mondială (locul 30 la juniori), care i-a adus şi cea mai bună pooziţie în clasamentul mondial al floretistelor junioare, locul 115.
Se apropie Campionatele Mondiale de la Baku (6 aprilie individual şi 9 aprilie echipe). Să sperăm că Bia va fi selecţionată în echipa României pentru această competiţie. În calitate de dublă campioana balcanică ar avea acest drept, dar nu ştim care este grila de selecţionare a federaţiei.
Conform clasamentelor Cupei Mondiale ale junioarelor, Bia cu 8 puncte este a treia româncă, după Maria Udrea (locul 7 mondial cu 102 p) şi Mirela Ifrim (locul 85 cu 14 p) şi înaintea floretistei Isabelle Stan (locul 134 cu 6 p). In acest clasament mai avem trei românce: Reka Balogh pe locul 247, Silvia Năstase pe locul 280 şi Alexandra Crancău pe locul 304.
Până la debutul mondialelor nu mai sunt competiţii în Cupa Mondială rezervate floretistelor junioare.

Aeroportul din Budapesta

2009-12-21T17:51:00.004+02:00

Niciodată n-am reuşit sa-i reţin numele. E ceva care începe cu F şi se termină cu y. De fapt nu e singurul căruia nu-i reţin numele. Stau de vreo patru-cinci ore aici şi mă gândeam la transmisiile televizate cu cei care au aşteptat după o cursă şi peste 24 de ore. De fapt pasagerii unei curse de Londra au fost trimişi adineaori la culcare într-un hotel de prin împrejurimi.

Drumul meu se îndreapta spre Madrid. De fapt şi de acolo îmi iau tălpăşiţa în cursul zilei de mâine să-l prind Pe Moş Crăciun în fustiţă si cu ghirlande de flori tocmai pe plaja Bavaro în Republica Dominicana. Am auzit că anul acesta nu se opreşte prin România că n-am fost serioşi. Ne-am ocupat mai mult de campanii electorale decât de muncă şi distracţie şi Moşului asta nu i-a prea i-a fost pe plac. Dacă vă grăbiţi să-mi trimiteţi doleanţele poate vă mai găseşte şi vouă câte ceva. Şi aşa mă aştept să primesc doar rămăşiţe.
Vă las că trebuie să-mi anunţe avionul...

Noua-n doua

2009-11-20T23:55:00.002+02:00

Nu-i rau. Noua marcatori in cele doua meciuri disputate pana acum din etapa a patrusprezecea. Sa fie semnul unei etape cu record de goluri? Pana acum cele mai multe goluri au fost inscrise in etapa a cincea cand sfarsitul de august a imprastiat smogul din aerul incins si imbalsamat in nuante policrome de nisip fin si slipuri multicolore, amendand de 33 de ori neatentia sau neputinta portarilor echipei adverse. Doar Brasovul, Clujul si Dinamo (pe Ghencea) n-au primit gol atunci. Etapa ce detine recordul negativ al golurilor inscrise este cea de-a doua, la inceputul aceleiasi luni august cand sfarcurile nu-si prea gaseau loc in sutiene si panerele dormitau in colbul hambarelor. Atunci s-au inscris abia 14 goluri.
S-a spus ca rezultatul de la Alba Iulia a fost o surpriza. Nu e chiar asa. Nu cred in talentul de antrenor al lui Dorinel, tot asa cum cred ca cel mai selectionat jucator roman este cel mai bun secund pe care si l-ar dori un antrenor din prima noastra liga. Unii sunt meniti sa poarte numarul doi. Cele trei goluri incasate de galateni arata un Nicola Napoli care l-a "citit" pe cel care ne-a pierdut calificarea langa capul "Micii sirene" din indepartata (in timp) Copenhaga. Punctele obtinute de Munteanu pana acum sunt conjuncturale si s-au obtinut in fata unor adversari mai slabi sau in criza de forma.
In Giulesti a castigat galeria, tineretea, norocul si inertia. Nici intr-un caz antrenorul. Restul este o poveste. Frumoasa ce-i drept. Ca tot ceea ce atinge Grantul. Acolo chiar si infrangerile sunt frumoase. Mi-aduc aminte de un 2-3 cu Progresul (prin '75) cand cantam dupa meci, asa frumos au jucat ambele echipe. Am ajuns in galerie mai tarziu si ca sa pot vedea si eu meciul, m-au ridicat deasupra capetelor visinii, m-au purtat din maini in maini si mi-au mai dat drumul doar in fata, linga gardul ale carui patratele mi-au ramas apoi incrustate ca niste insertii pe chip cam o saptamana. Ce frumos a fost?! Meciul, nu chipul meu. Sa spun cate ceva si despre adversarii lor. Gaz Metan Medias a fost una din combatantele din primul meu meci pe care l-am vazut. Era in '62 si se disputa un meci de Cupa Romaniei intre gazari si concitadinii lor de la Vitrometan. Cu vreo doua saptamani inainte vazusem primul meci la televizor. Jucase Rapid. Nu mai tin minte cu cine, dar de atunci sunt rapidist. Au trecut ceva ani... Nu?
Ce mai avem etapa aceasta?
Pai, in ordinea disputarii lor vom inregistra surpriza de la Mioveni (parca acolo se joaca daca nu ma insel), repetarea rezultatului de miercuri de la Brasov la Bistrita, victoria la scor a oltenilor in Banie in fata oastei lui Stefan cel zis "Palitura de osanda", rezultatul normal (indiferent care va fi acesta) al prahovenilor in fata oropsitilor latifundiarului, egalurile de la Vaslui si Timisoara ale clujenilor respectiv cainilor pesedisti si demisia lui Grigoras dupa confruntarea cu Pandurii.
Normal ca sunt doar presupuneri. Unele se vor adeveri altele nu. Asa-i cand nu ai harul ghiocului.

Cu picioarele pe plansa mondialelor si cu gandul la un pat de spital

2009-10-04T11:04:00.004+03:00

In timp ce ma delectam pe internet cu paradele si ripostele scrimerilor de pe intreg mapamondul gazduite pe plansele instalate in Antalya Expo Center (65.000 metri patrati!?) gandurile imi zburau spre recenta mea calatorie de lucru in acea zona mirifica a planetei. Am vizitat atunci peste 40 de hoteluri de patru si cinci stele si am descoperit pana unde poate merge imaginatia lucrativa a omului de afaceri. Tot atunci am avut revelatia sa constat ca nu toti turcii sunt soferi de tir, dar pentru a va da seama de adevaratul sens al cuvintelor mele trebuie neaparat sa mergeti acolo.
Sa revenim la fenomenul sportiv. Sambata s-au decernat primele medalii, romanii netrecand nici unul de saisprezecimi (Andreea Pelei la sabie feminin sau Virgil Saliscan la floreta baieti). Astazi a fost si mai prost. La asteptarile noastre din partea floretistelor ne-am ales numai cu trei locuri pe tabloul de 64, nici una dintre fete nereusind vreo victorie. Daca de la Andreea Andrei si Cristina Ghita asteptarile noastre nu au fost prea mari, a surprins infrangerea multiplei campioane satmarene Cristina Stahl. Scorul neverosimil (6-5, in conditiile in care se acorda trei reprize a trei minute pentru a se ajunge la 15 tuse din partea invingatoarei) arata o lupta intensa in care psihicul are un rol determinant pe langa valoare, talent, conditie fizica si bineinteles transpiratie.
Dezamagit, incerc sa iau legatura cu mama sportivei, multimedaliata olimpica si mondiala a amazoanelor anilor 60-70, Ecaterina Stahl. Tastez pe 6303-ul lui Mitica numarul celei care la Budapesta in 1975 a urcat pe cea mai inalta treapta a podiumului mondial si la capatul celalalt al firului imi raspunde o voce de barbat. Ma dumiresc si-mi dau seama ca urechea celui cu care am intrat in legatura (era sa spun "la celalalt capat al firului") apartine confratelui nostru in presa sportiva Stefan Stahl.
Ii povestesc despre isprava fiicei sale, despre cum a fost condusa cu 4-1 dupa primele trei minute, despre scorul de 1-1 din a doua parte a luptei si despre faptul ca de la 6-5 n-a mai avut puterea sa atace in ultimele trei secunde pentru a egala scorul in fata japonezei Ikehata. Normal ca intrebarea care imi statea pe buze era "Ce se intampla cu Cristina?", dar intrigat ca mi-a raspuns el si nu pentaparticipanta olimpica il intreb unde este Kati.
Raspunsul m-a blocat. Erau la spital. Kati Stahl era sub perfuzii. Baigui niste scuze, incerc sa inchei in mod decent o discutie care decurgea intr-o directie imposibila, dar mai mult dau cu bata in balta. Aflu de la un alt slujitor al ziaristicii cu caracter sportiv, Bobby Demian, ca situatia cetateanului de onoare al Satmarului (2006), Ecaterina Stahl, este foarte grava. Oare ce-a simtit Cristina pe plansa, acolo, in indepartata Antalye?

Victoria-n principal

2009-09-12T13:08:00.002+03:00

Chiar daca prin titlu v-am dus cu gandul pentru scurta vreme la petrolul din "Dallas", eu tot "Tanar si nelinistit" raman. Adica ma chinui sa fac paralele si perpendiculare intre partidele de fotbal din Liga I. Debutul de ieri al etapei a sasea a adus doua victorii gazdelor, cu numar minim de goluri, ambele realizate din lovituri de pedeapsa, ambele cu declaratii contradictorii si cu un coeficient de stres foarte ridicat pe cele patru banci tehnice. Infarctul plutea in aer. Bine ca stia sa planeze corect. Cel putin fetele lui Cartu si Marin aveau la sfarsitul partidei culoarea aceea placuta doar maestrilor olari. Ambele castigatoare au trecut in fruntea clasamentului la timpul respectiv. Stegarii vor si ramane. Cam atatea "paralele".
"Perpendicularele" s-ar merita mentionate doar prin prisma favoritelor (oaspetii pe Jiu si gazdele sub Tampa). Sprijinul dat de arbitri gazdelor a fost mai discret sub umbra "Coloanei infinitului" si fatis la camionagii. Oltenii au obtinut un rezultat surpriza, iar barsanii unul normal.
M-as opri totusi mai mult asupra capitolului arbitraj. Oltenii au refuzat cererea clujenilor de a fi condusi de o brigada straina. Brasovenii au fost de la inceput fatis pentru brigazi romanesti. Oare aceasta n-ar afecta din punct de vedere emotional calitatea arbitrajelor? Vorba aceea: "Am familie. Astia imi dau o paine de mancat, ailalti ma declara somer...!?". Tu, cititorule ce-ai face in situatia aceasta? Am impresia ca in curand vom avea numai brigazi romanesti. Cred ca primul care va cere acest lucru va fi Porumboiu dupa meciul din Giulesti. Se cunoaste verva cu care a insistat sa fie arbitrat de straini si "cocosatul" (Manea pentru cei cu osatura necalcifiata) isi zambea in barba.
Restul etapei ne asteapta cu meciuri interesante. Astazi, in Baragan, in Groapa si pe coclaurii vampirilor (aia care sug sangele poporului) ar trebui sa acordam sanse doar amfitrionilor. Dar mai sti? Si maine este o partida cu o favorita certa acasa: banatenii. In schimb celelalte doua partide se anunta a fi nu numai echilibrate ci si spectaculoase prin prisma fotbalului pe care il stiu "franarii" si l-au etalat "gazarii" si Bergodi. Luni, sub teiul lui Eminovici, partida poarta semnul balantei nedescentrate, dar eu tot cred ca oltenii nu stiu sa joace in Moldova precum n-au stiut nici in Ardeal.

Chix in ceai valsant

2009-09-10T22:36:00.003+03:00

Am lasat intentionat sa se mai sedimenteze impresiile esecului cu schiorii tirolezi, tocmai pentru a putea judeca la caldut aceasta partida in comparatie cu victoria in dauna cucurigului tricolor. De ce esec? De ce victorie? Pentru ca eu asa le simt. Recunosc ca am crezut mult ca vom parasi capitala modei cu trei puncte in plus in clasamentul grupei, dar asta nu m-a facut sa n-am un sentiment de satisfactie miercuri noapte. In schimb sambata am simtit din nou temerile si nereusitele lui Razvan de pe cand era imbracat in visiniu (sa nu uitam de reusite totusi). Eternele meciuri egale.
Una peste alta s-a pierdut un punct din urna pentru 2012, adica din obiectivul lui Razvan. Doua meciuri egale nu fac cat o victorie in fotbal, asa ca mai degraba putem considera septembrie un esec decat o victorie. Noroc cu cele trei puncte luate Lituaniei (palesc si ele in fata reusitei outsider-ului din insule in fata aceluiasi adversar) si a egalului de la Belgrad. Egal care ne ajuta doar prin prisma faptului ca Serbia este una din contracandidatele noastre in urna a doua valorica pentru CE.
Ma surprinde neplacut raceala dintre Lucesti. Adica Razvan are presiunea presei, a patronilor de echipe, a presedintilor de cluburi, a spectatorilor si a "colegilor" antrenori (in ordinea descrescatoare a coeficientului de stres), factori care numai bine nu pot sa-i faca, si, din orgoliu, nu accepta un sfat sau o parere tocmai din partea celui care in nici un caz nu i-ar dori o doza de esec. Nici macar in subconstient. Trezeste-te Lucisor!

Ruralizarea fotbalului

2009-08-29T12:36:00.004+03:00

Mioveni (35.000 de locuitori), Curtea de Arges (35.000), Urziceni (17.000), Otopeni (10.000) sunt numele unor echipe care au ajuns in ultimii ani in primul esalon al fotbalului romanesc. Nu pot decat sa le felicit interesul pentru sport, dar nu ma pot bucura. Faptul ca investitorii in sport se retrag in orase mici nu este foarte bine din punct de vedere al Mariei Sale SPECTATORUL. Sportul, ca si arta, trebuie simtit (vazut, pipait, auzit, mirosit, gustat) de cat mai multa lume. De aceea cele mai multe capodopere ale artei de orice fel se afla in metropole cu peste zece milioane de locuitori si cu capacitati dovedite de a accepta alte sute de milioane de "spectatori" anual. Teleportand in domeniul sportului, olimpiadele, campionatele mondiale si continentale, competitiile de larg interes se desfasoara de asemenea in aglomeratii urbane mari si foarte mari, in conditii de cultura si civilizatie de ultima generatie.
Desigur, exista si exceptii, dar astea chiar sunt exceptii, adica nu devin o regula si foarte rar se permanentizeaza. La noi insa exceptiile se inmultesc si daca ne uitam in spate, adica in al doilea esalon al tarii, vedem ca ne paste o adevarata ruralizare a fotbalului. Nu-i suficient ca avem o campioana la fotbal dintr-un orasel cu 17.094 de locuitori (recensamantul din 2002), dar in liga secunda se mai afla doua orasele: Breaza (18.000, Prahova) si Simleul Silvaniei (16.000, Salaj, locul cinci in seria a doua); patru comune: Branesti (8.000, Ilfov), Chiajna (8.000, Ilfov), Snagov (6.000, Ilfov) si Stejaru (aproape 2.300 de locuitori printre care si cel mai batran cetatean al Romaniei, Tanase Tanase de 115 ani, stadion de 3.000 de locuri, Tulcea); un satuc: Covaci (1.700, stadion de 1.500 locuri, Timis). Nu-s prea multe pentru a le numii exceptii? Exceptie puteam numi ascensiunea Unirii Tomnatic (sat la acea data, acum comuna cu 3.000 locuitori, tot din Timis) din anii '90.
Municipiile cu peste 100.000 de locuitori fara reprezentare in primul esalon al tarii sunt: Constanta (310.000), Braila (216.000), Oradea (206.000), Bacau (175.000), Arad (172.ooo), Pitesti (168.000), Sibiu (155.000), Targu Mures (149.000), Baia Mare (137.000), Buzau (133.000), Satu Mare (115.000), Botosani (115.000), Ramnicu Valcea (107.000), Suceava (106.000), Turnu Severin (104.000) si Focsani (103.000).
Orasele cu caractere boldite nu au reprezentante nici macar in esalonul doi al tarii, iar Satu Mare nu are nici macar in liga a treia. La noi, in Satu Mare, fenomenul este acut, daca tinem cont ca nu numai municipiul, dar intreg judetul nu a avut anul trecut vreo reprezentanta in ligile nationale de fotbal (anul acesta a promovat Turul Micula).
Ghici cine este liderul seriei B1 din liga a doua! Oare va promova?

Rezolvare.

2009-08-29T00:21:00.002+03:00

"U", adica prima litera de la cuvantul "unu" ceea ce reprezenta locul ocupat de brasoveni dupa etapa a patra;
"D", adica prima litera de la cuvantul "doi", ceea ce reprezenta locul ocupat de timisoreni dupa etapa a patra;
...
Conform acestei logici, Clujului, aflata dupa etapa a patra pe locul cinci, i se asocia litera "C", adica prima litera a cuvantului "cinci".
Raspuns exact: "C"

Ultimul indiciu

2009-08-28T10:21:00.002+03:00

Transformati literele in cifre, astfel incat sa se "vajeasca" cu clasamentul actual al Ligii intai. Asadar... Cine vine la Hajduszoboszlo?

Indiciu nou

2009-08-26T03:59:00.001+03:00

Chiar daca litera cea mai valoroasa asociata Bucurestiului este T, capitala mai are doua litere asociate, S si O. Mentionam ca diacriticile nu au influcta in aceasta problema.

Indiciu

2009-08-25T13:55:00.002+03:00

Mediasului i se asociaza litera N. Aceste asocieri sunt valabile doar saptamana aceasta (pana vineri ora 17,29)

Problema

2009-08-24T04:55:00.002+03:00

Daca orasului Brasov asociem litera U, orasului Timisoara asociem litera D, orasului Bucuresti asociem litera T si orasului Vaslui asociem litera P, ce litera asociem, dupa o logica in care este implicata si Maria Sa fotbalul romanesc, orasului Cluj.
Zilnic veti primi cate un indiciu.
Indiciul de astazi este ca,respectand logica jocului, orasului Satu Mare nu i se poate asocia nici o litera.

Concurs cu premmiu

2009-08-20T10:55:00.006+03:00

Luni va fi lansat pe acest blog un concurs "Problema de logica", cu implicatii sportive, al carui unic premiu va fi o excursie de o zi pentru doua persoane la Hajduszoboszlo impreuna cu redactorii Informatia Zilei. Primul care va raspunde corect va fi declarat castigator. Problema nu va fi de loc facila fiind adaptata dupa tipul de probleme date ca testare in anii 80 la NASA.

Soaptele latifundiarului

2009-08-19T14:12:00.003+03:00

Cine a avut urechi sa auda a auzit. Cine a avut ochi sa vada n-a vazut pana acum nimic. Atunci cand plangeau sufletele atator sustinatori din tara cand vedeau cum le este furata echipa lor cea mica de grandomanii din Bucuresti, numai pentru ca astia aveau bani si nu atat bani cat "tecere", comisiile nu prea se (auto)sesizau. Acum doar li s-au parut maharilor ca echipele lor nu mai castiga asa usor si urla ca din gura de sarpe ca sunt crunt furati. E drept ca s-au mai facut greseli si impotriva lor, dar aceste greseli nu au fost ca urmare a unor gesturi deliberate ale arbitrilor.

Era o regula inainte pe care toti arbitri "batrani" o respectau cu strictete: "Sa nu gresesti niciodata impotriva echipelor mari!". Asa ca toate greselile de arbitraj se contabilizau in clasamente in defavoarea celor mici. Atentie! Acesta nu este un mesaj comunist, ci unul anticoruptie, ceea ce pentru unii este acelasi lucru. Acum, cand brigazile au intinerit, acest slogan nu mai este litera de lege si se mai fac greseli si impotriva lor. Asta nu pot suporta unele mentalitati malformate.
* * *
Etapa care a trecut am "citit-o" destul de bine. Nici mie nu-mi vine sa cred ca mi s-au adeverit aproape toate elucubratiile. Chiar si cele nescrise mi s-au adeverit. N-am avut curaj sa astern pe ecran frica din san precum ca Rapiduletul iar va juca bine, pe alocuri incantator, dar va pleca cu desaga goala.
(Din pacate am continuat aceasta postare, dar, din motive independente de mine, ceea ce am scris nu s-a si editat. Deoarece nu sunt in stare sa scriu acelasi lucru de doua ori voi lasa pe fiecare cititor in parte sa se aventureze in lumea gandurilor mele)

Masa de manevra

2009-08-14T14:55:00.004+03:00

Daca se spune in general ca masa de manevra perfecta sunt pensionarii, in sport aceasta poate fi cu siguranta Maria Sa SPECTATORUL. Sa nu credeti cumva ca acest lucru este valabil si pentru fotbal. Poate doar la Steaua, unde interesele pro si contra latifundiar pot implica anumite categorii de tineri, nu neaparat diferiti intre ei ca mentalitate. In fotbal insa, marea masa de manevra (nu neaparat ca numar intrinsec, ci ca putere privind buletinele de vot) o reprezinta AJF-urile, mai precis presedintii acestora.
Sa lasam teoriile abstracte si sa vedem cu ce ne asteapta Liga I in acest sfarsit de saptamana de mijloc de august:
Primul gol al etapei se va inscrie probabil la Alba Iulia unde "localnicul" Veljovic si "strainul" din Copou, Bujor, abia asteapta sa mai rateze doua-trei ocazii pana isi dubleaza fiecare numarul de goluri inscrise in acest an competitional. De egal se vor bucura probabil doar oaspetii.
Se asteapta un joc frumos pe malurile Begai, unde cele mai frumoase galerii din tara, jucatorii o spun, se vor intalni intr-un derbi numai al lor, intr-o disputa in care fair-play-ul va ocupa cu siguranta un loc de cinste. Jos, pe gazon, nu stiu in ce masura Hizo si Sabau vor reusi sa stapaneasca debordanta fotbabului spectacol pe care sunt in stare sa-l arate cele doua loturi. Daca hamurile nu sunt prea stranse de nevoia de rezultate, pregatiti-va pentru un regal fotbalistic.
Maine (sambata) se anunta la Ploiesti un meci anost, care ar putea fi animat doar de gazde, oaspetii avand datoria sa inchida jocul pentru un meci egal, bistritenii neavand veleitati sau antecedente in ceea ce priveste specacolul fotbalistic. Nu au nici materia prima necesara.
Nu acelasi lucru se poate spune despre jocul de la Cluj, unde siderurgistii lui Munteanu vor sa dea lovitura tocmai pentru revansa pe care Dorinel nu recunoaste ca ii roade orgoliul.
La Piatra Neamt jucatorii lui Dinamo trebuie sa arate daca il mai vor la carma pe Bonetti. Parerea mea este ca il vor si vor depasi dorintele si amenintarile moldave cu usurinta. La cel putin doua goluri diferenta.
Duminica Bania se pregateste de ciuleandra (chiar daca e dans muntenesc, merge si cu praz stropit cu zaibar). De calusari nu poate fi vorba ca au trecut Rusaliile, asa ca fratii Costea vor sparge reduta lui Sorinacio in vreo doua trei randuri, mai lasand loc si pentru colegii lor.
Baietii lui Pustai nu-i vor lasa pe cei din Arges sa se bucure prea mult de punctele neplanificate obtinute pe Dinamo si, dupa ce Bud si-a uns cu crema baftoasa bocancii (impropriu spus bocancii, incaltarile de astazi nemaiavand nimic de a face cu expresia bocanci; nici macar ghete nu le mai poti spune), s-au hotarat sa perforeze cat mai mult sistemul defensiv al lui Stefan Stoica, fostul portar de nationala Popa nemaifiind cel care l-a facut pe Dragomir sa-l ridice in slavi.
Al doilea meci foarte interesant al etapei (nu spui care-i primul) se va desfasura la Vaslui si cred ca indiferent cu ce scor se va termina partida, rezultatul va fi considerat normal. Mi-e frica doar de 0-0, adica cei doi mari portari, Coman de la brasoveni si Haisan de la valceni, sa traga fermoarul pe spatiul dintre cei doi stalpi ai portii de la cei 2,44 metri ai transversalei si pana pe linia portii.
In fine mult trambitatul derbi al etapei nu cred ca se va ridica la rangul prescris. Banuiesc o victorie simpla a Stelei. Doar daca-si baca dracul coada (citeste arbitrul fluierul) s-ar putea produce ceva. Urziceniul nu mai joaca nimic in campionat, gandul lor fiind catre Liga Campionilor, si dupa cum sunt sfatuiti de federatie, arbitri vulcanizeaza gaurile nepeticite de catre antrenori la echipele care ne reprezinta la cel mai inalt nivel in Europa. Vezi cazurile Steaua de acum doi ani, CFR de anul trecut si cuplul Steaua - Rapid din primavara europeana a anului domnului 2006.

Ofensiva defensivei

2009-08-09T16:00:00.004+03:00

Nu prea reprezinta un bun exemplu pentru viitorul fotbalului nostru ceea ce s-a intamplat sambata in fotbalul autohton. Defensive baricadate excesiv au avut castig de cauza in fata unor echipe care s-au bazat mai mult pe atac si un oarecare spectacol. Nici nu putem spune ca rezultatele pozitive ale apararilor supraaglomerate au fost ca urmare a unui joc atent, ermetic, cu blocarea sistematica a adversarului sau cu pastrarea mingii in posesie cat mai mult timp pentru a impiedica dezvoltarea jocului. Ba din contra. A fost noroc pur, sau mai exact lipsa de eficacitate a adversarilor. Echipele care au construit cu adevarat, care au spart prin propriile forte apararile adverse sau au beneficiat de greselile aparatorilor adversi nu au reusit sa inscrie din pozitii deosebit de clare. Ocazii imense care ar fi suficiente pentru un tur intreg de campionat pentru toate echipele din prima liga. Ele s-au petrecut intr-o singura etapa si le-au avut ca protagoniste pe Brasov, Vaslui si Rapid. In alta ordine de idei am putea remarca faptul ca daca in etapa trecuta promovatele nu au inscris nici un gol pe teren propriu (in schmb toate au primit gol), de data aceasta toate s-au intors cu puncte din deplasarile pe care le-au avut.
Mediasul este exceptia care confirma sensul cuvintelor din titlul prezentului articol. Hidrocarbura (gazul metan) nu are nici miros si nici culoare. Jocul celor de pe Tarnava Mare a avut culoarea priceperii jucatorilor si mirosul specialistului Pustai. Credinciosii care dimineata ieseau piosi pe poarta bisericii fortificate Sfanta Margareta (monument din secolul XIV in cadrul caruia se afla si o scoala generala in care am fost si eu boboc in toamna anului 1963) au aplaudat mancand seminte dupa amiaza victoria favoritilor in fata unui adversar cu nume.
E clar. Dinamo nu mai este favorita arbitrajelor. Borcea nu poate intelege ca poate fi arbitrat corect. Nu poate intelege cum arbitri mai pot gresi si in defavoarea lui. Cum pana acum arbitrajele il favorizau pentru ca asa erau dirijate, acum cand se greseste impotriva lui considera ca altcineva ghideaza brigazile. Oricum, Craciunescu a respectat doar litera regulamentului nu si spiritul acestuia, dar asa arbitreaza de cand s-a apucat de arbitraj. Nici taica-sau nu era asa rigid. Argesenii, in schimb, nu au meritat cele trei puncte si cred ca nu vor fi in stare sa le tripleze numarul pana la Craciun.
Stegarii au batut gongul operei de trei parale care urma sa se desfasoare sambata pe cele trei terenuri din Brasov, Targu Jiu si Urziceni. Parca certata cu linia portii mingea nu a vrut sa se apropie de ea in nici un fel. Cum ajungea la zece centimetri de ea, cum capata alta directie in mod inexplicabil. Vasluienii au semnat antractul aceleiasi piese, iar giulestenii au lasat cortina peste dirijori, orchestra, spectatori si telespectatori in acordurile aceleasi melodii funerare. Creatia, munca si valoarea au palit in fata hazardului. Lectii de viata interzise minorilor. Cum sa-i explici asa ceva copilului tau?
La Bistrita, intr-un joc relativ anost, cele doua echipe au lasat un punct in conturile nimanui. Din nou n-a invins fotbalul, jocul anost pierzandu-se in negura noptii din sambata Stixului in care s-au scaldat albiulienii, targjienii si baraganenii (scuzati-mi licentele nepoetice).
Duminica ultima dintre noile promovate care a intrat in etapa a doua a competitiei supreme de pe meleagurlie Ilenei Cosanzene si-a rezervat si ea dreptul de a puncta in clasament in dauna galatenilor. Dar fara gol.
Meciul in diagonala, cum l-am numit in preambul, n-a dat castig de cauza nimanui. Nici aici echipa care a jucat mai mult fotbal nu a catigat, dar macar iesenii, chiar daca nu s-au ridicat la prestatia banatenilor, au jucat si ei si chiar au ratat cateva ocazii.
Ultimul joc, derbiul etapei, a fost cel mai frumos al etapei. Nu va ascund ca mi-am dorit egal la acest meci. Ma bucura deasemenea forma buna a celor doua echipe in perspectiva jocurilor ce urmeaza in campaniile europene impotriva celor de la St. Patrick, respectiv Sarajevo. Cele patru goluri au mai ostoit nevoia de fotbal a (tele)spectatorului roman de profil. Uite-asa autobaza lui Cartu s-a pomenit lidera in Liga I.

Prima instrainare a bobocilor

2009-08-07T11:46:00.004+03:00

Mai cu chiu, mai cu vai-vai, brasovenii s-au intors cu trei puncte de la Alba Iulia si acum isi vor masura fortele cu o alta recent promovata a batranei noastre prime divizii: fulguranta Astra Ploiesti. Revenita la vechea denumire dupa ce a cochetat cu forta edililor gazari (FCM), baietii lui Niculae, merg cu pieptul deschis spre gloantele lui Hadnagy si Ilyes (nu va speriati, nu-i primasul nostru).
Tocmai vorbeam de cetatea prin care s-a inscaunat in Ardeal viteazul nostru stramos, Mihai Patrascu, pui de oltean. Alb-iulienii raman si saptamana aceasta in Ardeal sa ostoiasca ranile bistritenilor dupa confruntarea cu fostul lor baci, proaspat calificat in play-off-ul competitiei supreme in ceea ce priveste echipele de club de pe batrana bucata a Pamantului.
Sa trecem de cealalta parte a Carpatilor, la urmasii unui alt pui de olteanca, Stefan al III-lea, a carui oaste bate la portile Neamtului. Ar bate ei pe oricine, dar pe europenii lui Bergodi n-au reusit. Acum coboara hat, pana in vatra dinspre sud a Moldovei, unde siderurgistii ii asteapta cu bratele afeturilor deschise.
Ultimul pui de gasca, singurul care clipeste pentru prima oara in fata granzilor fotbalului romanesc si care nu uita ca bunicul sau "Gascanu'" a fost idol pentru toti romanii si demon pentru dinamovisti (nu si cand juca pentru tricolor). Proaspat iesitul din gaoace (nu are decat sapte ani) are de a face tocmai cu Danciulescu si ai lui. Par victima sigura, dar mai stii?
Etapa porneste tocmai in centrul tarii, langa Bazna, unde feciorii lui Pustai vor sa demonstreze ca meritau sa ramana alaturi de floarea Olteniei, Stiinta, careia tocmai ii cauta punctele slabe. Cu toate ca simpatizez aceasta lupta a mediesenilor cu sistemul, raman totusi la parerea ca o retrogradata trebuie sa raman o retrogradata. Ca si in cazul Ceahlaului si al Pandurilor din urma cu ceva ani, pledez pentru ocuparea locurilor ramase libere dupa incheierea campionatului, prin baraj, de catre una din echipele clasate pe locul trei in esalonul doi.
"Sergentii" lui Porumboiu se vor intoarce pe drumul de costisa colbuit de panduri cu cateva merinde prin desaga. Ramane de vazut daca-s cu braga sau pelin. Dinspre Cipru au venit veseli chiar daca n-au adus decat un punct juma la zestrea Romaniei pentru cupele europene, dar la jieni cred ca-i mai greu.
Nord-est - sud-vest. Cea mai lunga deplasare a banatenilor daca facem abstractie de Donetc si Stuttgart. Pe langa Dealul Copoului, oastea lui Iancu de Giulesti, are posibilitatea sa treaca si pe la Trei Ierarhi sau sa traga o fuga pana la Ipotestii din vecini. La puncte nu cred ca sunt concentrati. Tot la svabi le e gandul, indiferent ce declara...
Zic unii c-ar fi derbi. Nu contest. Amandoua au fost campioane si vicecampioane in mileniul III. Altfel spus, cea mai veche echipa din Divizia A (nu prea imi place sa-i zic Liga intai) impotriva celei mai galonate echipe de club romanesti. In Gruia va fi sarbatoare dupa joc.
Pentru mine derbi este si in Baragan. Chiar daca terenul este mai mic, lumea mai putina si banii nu prisosesc. Vin franarii si acarii sa-si faca dreptate. Dreptatea lor. De data asta cred ca punctele vor avea culoarea si gustul dulcetii de visine.

Boceala lui Borcea

2009-08-03T20:21:00.008+03:00

Cand l-am auzit pe Borcea cum se plangea pentru ca a fost furat mai ca m-ar fi cuprins mila de om, de suporter si de investitor, dar cand mi-am adus aminte la cate furtisaguri a luat parte am inceput sa simt indiferenta fata de investitor, compatimire fata de suporter si sila fata de om.
Cele trei faze incriminate de Borcea au fiecare o istorie aparte. As fi tentat sa le comentez in ordine cronologica sau in ordinea importantei lor, dar ma las orbit de subiectivism si am sa le comentez in detrimentul bocitorului.
Singura situatie in care bocea argumentat este cea in care Niculescu a scapat in minutul 89 singur spre poarta oltenilor si a fost oprit in mod intentionat gresit de asistentul clujean Nagy. Nu cred ca este strain de acea faza nici cuplul Muresan-Paszkany pe care il suspectez cu argumente ca se ingereaza in activitatea CCA.
Faza in care Danciulescu a scapat spre poarta (minutul 56) si a inscris, fotbalistul a fost cat se poate de clar in pozitie de ofsaid, numai ca "bocitoarea" din Borcea frizeaza inteligenta noastra si crede ca doar gasca lui cu IQ sub 50 priveste la televizor. Atentie! Nu vorbesc despre dinamovistii adevarati, suporteri cu bunul simt dezvoltat, rezonabili, care s-au dumirit si ei asupra fazei.
In ceea ce priveste faza in care Danciulescu a sutat puternic de la marginea careului si a fost contrat perfect regulamentar de unul din fundasii olteni, cred ca Borcea nu este vinovat ca nu intelege fenomenul fotbal. Sa nu uitam ca el provine dintr-o galerie care a fost invatata ca echipa lor favorita trebuie sa castige in orice conditii, totul permitandu-li-se. Aici discutia se prelungeste si iese din sfera de cunostinte a suporterului obisnuit. Ba chiar depaseste si cunostintele celor care au studiat regulamentul de fotbal, dar nu au arbitrat niciodata, chiar daca au jucat fotbal o tinerete intreaga si se afla in cele mai inalte sfere ale fotbalului actual (ma refer aici la Meme Stoica). Doar arbitri de mare clasa pot discerne corect asupra unei astfel de faze, ceea ce arbitrul Tudor (nu este printre preferatii mei) s-a dovedit a fi. Daca urmariti cu atentie campionatul Angliei, veti vedea ca in multe faze arbitrul nu fluiera lovituri libere la contacte care in alte campionate (mai ales cele estice gen Romania, Ungaria, Turcia...) se fluiera fault. Totul pleaca de la mentalitatea jucatorului. Daca se produce un contact fizic din lupta cinstita pentru balon, fiecare sportiv dorind sa intre in posesia mingii prin metode regulamentare, se lasa jocul sa curga, acesta fiind si spiritul regulamentului. Daca se cauta contactul pentru a il impiedica pe adversar sa joace mingea (trageri, impingeri, piedici..., nu si interpunerea unei parti a corpului intre adversar si minge atunci cand esti cu fata la minge si mingea se afla la distanta de joc, adica ai sanse si doresti sa o joci) este normal sa se acorde lovitura libera directa.
Sa revenim la faza respectiva. Aparatorul ataca aparent periculos cu ambele talpi adversarul. De ce zic aparent? Daca priviti mai atent faza veti vedea ca piciorul drept al aparatorului trece la centimetri buni de stangul lui Dancio, iar stangul olteanului blocheaza sutul atacantului cu partea posterioara a pulpei, nicidecum cu talpa, cazatura lui Danciulescu fiind provocata atat de contra pusa la minge in conditii regulamentare cat si de dorinta dinamovistului de a nu se accidenta. S-ar simti si un parfum de accentuare a contrei in vederea obtinerii unui avantaj (11 m), dar asta este o alta meteahna a fotbalistului din estul Europei, meteahna predata, din pacate, si la antrenamente. Un arbitru mai putin versat ar fi putut sanctiona faza respectiva cu lovitura libera indirecta, considerand atacul craioveanului ca fiind un atac periculos. Nici intr-un caz nu se putea penaliza cu lovitura de la 11 m, neexistand un contact direct intre cei doi combatanti decat dupa ce Danciulescu a cazut peste adversarul sau.
Asta e! Intre Borcea si fotbalul dintre gentlemeni sunt mai multe grade de civilizatie. Fiecare il atinge pe cel care il intelege.
P.S. Dezvaluirile din GSP de marti in ceea ce priveste ceea ce s-a intamplat in vestiarul arbitrilor dupa meci il dezvinovateste pe Miklos Nagy doar de caracterul intentional al greselii. Ar fi trebuit sa ramana ferm pe pozitie (sa continue alergarea cu atacantul) si atunci Tudor si-ar fi dat seama ca el este in culpa. Eventual cu mana fara fanion sa fi aratat spre cealalta parte a terenului (ca la ofsaid pe extrema departata de arbitru). Era un pic hilar, dar jocul ar fi continuat in mod corect).

Hagi si Maradona

2009-07-20T19:56:00.005+03:00

Nu trecuse bine miezul noptii si a trebuit sa parasim piscina si sticlele de bere, oferite cu generozitate de Loredana, ce punctau conturul apei. Cum care Loredana? Groza. Tocmai implinise 19 ani. Noi am aflat abia peste un an ca avea 19. Ne-a spus la toti ca are 20. Probabil ca sa nu-i indeparteze pe cei doi-trei admiratori italieni, gigolo cu trupuri sculpturale, care ii faceau toate mendrele. Cred ca ei platisera si lazile cu bere.

La si treizeci de minute fix trebuiau predate toate camerele, iar la ora unu fara cinci autocarul iesea pe poarta hotelului. Nici nu stiu de ce i se spunea hotel. Erau cateva hectare impanzite cu vile si un sediu central, undeva la vreo suta douazeci de km mai la sud de Bari, foarte aproape de tarmul neprimitor (stuf vulcanic) al Marii Adriatice. Vilele aveau fiecare cate doua apartamente cu living dormitor, bucatarie ultradotata (de la butelie pana la a douasprezecea lingurita), toaleta si veranda. Sediul central pe langa birouri, biblioteca si restaurant mai continea o sala de jocuri mecanice, o sala de spectacole unde era montat un televizor urias pe acea vreme (circa sase metri patrati), o sala de sport (cos de baschet, masa de tenis, fotbal de masa...), un bar si nu mai mi-aduc aminte inca ce.
Daca ne-am orientat in spatiu hai sa o facem si in timp: undeva prin miezul ciresarului, la nici sase luni de la evenimentele din decembrie. Mai exact, imediat dupa a nu stiu cata mineriada. Oricum. Imi fusese rusine sa privesc in ochii amfitrionilor in acele zile. Nu mi-era rusine ca sunt roman. Mi-era rusine doar de ce au facut in tara compatriotii mei. Cand priveam la televizor imaginile cu ortaci eram stanjenit de gandurile gazdelor noastre, dar si stanjenit la inceput, mai apoi indarjit, impotriva celor care sustineau sa cerem in bloc azil politic in Italia. Atunci aveam sanse imense sa primim azil. Albanezii inca nu incepusera marea debarcare, tiganii inca nu impresionasera Italia si "revolutia" transmisa in direct pe toate meridianele lumii crease un val de simpatie pentru toti romanii.
Asadar parasise autocarul poarta hotelului Marina di Ostuni (asa se numeste astazi; nu mai tin minte cum se numea atunci, dar sigur nu asa), virase spre stanga, trecuse prin satul de pescari Villanova si ajunseseram in increngatura de sosele ce treceau pe deasupra si pe dedesupt, ca daca nu cunosteai locurile precis o luai spre Brindisi in loc de Bari sau Ostuni in loc de Villanova. Nici nu urcam bine pe autostrada ca linistea se aseaza in autocar. Respiratiile deveneau din ce in ce mai greoaie, pe alocuri reverberand necontrolat aerul. Si Mec, fostul meu elev devenit prieten, avea fata intinsa de placerea somnului.
Dupa circa o ora de drum intins cu autocarul ce apartinuse pana nu de mult Biroului de Turism pentru Tineret (ba parca mai apartinea pe acea vreme) se vad luminile din Bari. Nu intram in oras. Autostrada aluneca pe alaturi in tacerea noptii si luminile nestinse ale Sfantului Nicolae care ne-a gazduit triumful din fata Rusiei si amaraciunea din fata Camerunului raman pe dreapta cu amintiri cu tot. Gandurile mi-au zburat la golul lui Lacatus din unghi sub bara. Mare jucator. La golul lui am sarit in sus cu bratele ridicate si cu unghiile muscand adinc din pulpa palmelor. Dupa ce mi-a trecut euforia un batranel italian din spatele meu m-a intrebat de ce m-am bucurat strangand din pumni. E semn ca nu m-am debarasat de comunism. Am privit uluit catre el. Apartinea unei alte lumi. Sentimentul culpabil se impreuna cu cel al contrarietatii: "Ce cauta mosuletul acolo?". Mi-am dat seama mai tarziu. Hagi parca nu jucase contra rusilor. A fost suspendat. Se plimbau pe aleile circumvolutiunilor amintiri ale acelui gol incasat cu Camerunul datorita insistentelor octogenarului Milla. Emotiile ar fi fost mai mici in acea noapte.
Parasim autostrada Soarelui care urmareste in totalitate tarmurile Adriaticii indreptate vesnic spre rasarit in dreptul localitatii Canosa di Puglia si patrundem pe autostrada spre Napoli. Intram incet-incet in inima Cizmei si stiam ca, in negura de pe geam, pamanturile sterpe pe care cresc maslini mai mult artificial decat natural incep sa prinda viata, palcurile de iarba devin pasuni si culturile olive se indesesc. Pasunea devine teren arabil graul naltut si-arata zveltetea. E numai ora patru, dar orizonturile prind contur si pacla se destrama in fata ochilor nedormiti. Fac mereu aceleasi calcule si mereu imi da acelasi rezultat. In mod normal si noi si Argentina ne putem califica sigur la un scor de egalitate. Calificarea am putea-o obtine si daca pierdem la un gol cu conditia ca rusii sa nu-i bata pe camerunezi cu mai mult de trei goluri. Da, dar antrenorul camerunezilor este rus.
Il rog pe sofer sa opreasca sa vedem rasaritul. Ne indreptam spre spatele autocarului si, in timp ce soferul uda roata din dreapta spate, impreuna cu alti doi somnabuli privim roata mare ce distruge rectilinialitatea dintre Pamant si Cosmos. Pana aceasta nu se reface privim fascinati. Revenim pe locurile noastre si dormitam mai departe prin padurile ce ne impresoara. Nu pentru mult timp. Parasim subit monotonia autostrazii si intram pe o sosea carpita, mica si cu probleme atunci cand ne intalneam cu tractoarele si combinele ce se indreptau spre campul muncii. Dintr-o data atmosfera se incarca de voci. Mai intai somnoroase: "Vezi ca si astia au sosele proaste!?". Mai apoi inecacioase: "Ce naiba am luat-o pe aici? Nici nu poate vira autocarul in satucul asta!". In final impresionate: "Oau!". Pasagerii din stanga se bulucesc peste cei din dreapta admirand muntele nascut direct din campie ce astupa in totalitate geamurile largi ale mijlocului nostru de transport. Vezuviu!
Au inceput sa ma copleseasca imagini netraite cu Noe si Scaramus, cu Nero si Jean Marais, cu Spartacus (da, asta se refugiase in craterul inca nestins al Vezuviului) si Belmondo. Era un amalgam in gandurile mele chiar si cand coboram din autocar in centrul orasului depre care se spune ca daca l-ai vazut poti muri linistit: Napoli. Era complet diferit de Bari. Totul se invartea. Ma ametea. Ma dezintegra si ma intrupa in aceeasi forma, dar cu alt continut. Totul pana nu am vazut o tanara familie de medici romani, companioni de drum, care furau doua tricouri de pe o toneta in timp ce vanzatorul se certa cu un elev de-a doispea, tot roman si tot companion, care incercase acelasi lucru. Mi s-a strans inima. Iar imi fugeau gandurile. Eu nu dusesem nimic de vanzare cu mine, dar ceilalti au umplut portbagajul cu tot felul de obiecte de vanzare. De la oglinzi si pana la o vioara veche. Cand i-am vazut la ce preturi le vand mi s-a facut concomitent sila si mila de ei. Intr-una din zilele ce trecusera am luat marfa la vreo zece insi, i-am intrebat cat vor sa obtina pe ea, m-am dus cu ea in piata si m-am intors cu cateva milioane de lire italiene. Le-am impartit fiecaruia cat a zis si am ramas in buzunar cu dublul sumei impartite. Doar vioara am refuzat sa o vand. De fapt nici n-am luat-o in piata. A vandut-o el ulterior pe doua milioane la Roma. Cred ca valora insutit mai mult.
Liberi pana la sase dupa amiaza. Mancare la punga. Ma uit la ceas si vad orarul pe undeva prin dreptul orei noua. Minutarul nu mai conta. Mec si cu inca vreo trei patru care aveau incredere in simturile mele de orientare m-au insotit. Am inceput sa ne plimbam pe una din marile artere ale metropolei. Trotuare largi, cu pomi insirati direct din asfaltul trotuarului, rasariti din metrul patrat de pamant si iarba alocat fiecaruia. Ceilalti priveau cu nesat vitrinele. Pe mine sticla in dosul caruia se derulau preturi nu ma tare atragea. Preferam curbura unei biserici sau a unei rochii mulate pe trup, preferam gravitatea unei cladiri imense suprapusa peste garduletul din jurul unui pomisor. Dar, chiar... De ce pomisorul acela are gardulet si restul nu au? M-am apropiat trei pasi de gardulet si m-am dat indarat doi. Inauntru erau tot felul de seringi si fiole. Cred ca de unica folosinta, dar pe atunci nu stiam ce sunt alea. M-am uitat speriat in jur sa vad daca se apropie cineva de droguri sa-si faca vreo injectie. Astazi cred ca de fapt erau medicamente pentru diabetici sau mai stiu eu ce boala.
Cu mintea iar bulversata urmaream multitudinea de masini ce treceau incoace si incolo si ma rasfatam pe toata latimea trotuarului. La un moment dat o femeie desena ceva pe jos. Am ramas prin apropiere observand-o cu atentie. Cu pasiune si ceva talent a asternut pe trotuarul racorit in prealabil cu putina apa imaginea Maicii cu Pruncul in brate. Pieta. S-a asezat alaturi si si-a plecat privirea. Nu arata si nici nu era imbracata ca un cersetor, dar lumea arunca destul de des pe insertul de pe trotuar monezi si din cand in cand mai plana si cate o bancnota spre chipul trist al Mamei. Gandurile m-au furnicat din nou si mi-am adus aminte ca doar cu o saptamana in urma, la Bari, vazusem pe o strada pe care nu circulau masini, la intrarea intr-un restaurant de lux, un alt fapt care m-a impresionat: un barbat inalt, proaspat tuns si barbierit, imbracat intr-un frac impecabil, cu gulerul camasii si mansetele de un alb imaculat, canta destul de bine la vioara arii si ariete; lumea nu statea sa-l asculte, dar trecatorii care se apropiau de el, aruncau in jobenul intors pe dale bani de toate natiile.
Am pornit mai departe cu gandurile mele si dupa o ora de mers pe aceeasi strada am ajuns in dreptul unui bazar ce se desfasura in stanga pe niste stradute mici si inguste. Doamna care zambea si isi prezenta marfa semana izbitor (poate numai in mintea mea) cu Claudia Cardinale. Am asteptat vreo ora, fumand cateva tigari, pana cand tovarasii (cuvant interzis in acea vreme) mei sau benoclat pe la toate tarabele. Am cumparat si eu de pe o troscoleta cu marfa alandala (orice luai costa 5000 de lire) niste pantaloni scurti de blugi pentru Gruita (baietanul meu cel mare) si niste tricouri mai acatarii pentru mezini. Ne-am intors pe acelasi drum si am cautat insistent sa o revad pe talentata desenatoare. Am ajuns in locul cu pricina si nici urma de ea. Nici de ea, nici de desen. Doar locul era mai curat decat primprejur. Au fost primele momente cand am trecut de la teorie la realitate in ceea ce priveste diferenta dintre notiunea de cultura si cea de civilizatie.
In fine. Ne strangem cu totii la sase la locul stabilit si pornim insotiti de politie catre Sfantul Paul. Imi controlam infricosat din cinci in cinci minute buzunarul cu biletul de intrare la meci. Altii le vindeau. Au venit din Romania pana aici si, ajunsi la poarta stadionului, se dezbracau de romanism pentru cateva zeci de mii de lire italiene. Mi-era ciuda pe ei. Daca as fi putut le-as fi amanetat eu pe toate numai sa nu patrunda rivalii printre randurile noastre.
Am patruns in catedrala, pardon(!) in stadion, cu doua ore inainte de inceperea meciului. Eram impresionat. La Bari vazusem cel mai nou stadion de anvergura construit special pentru Campionatul Mondial de Fotbal. Aici era altceva. Era atata istorie in jurul meu. Istorie a fotbalului. Stadionul San Paolo a fost construit in 1959 si este si la ora aceasta al treilea ca si capacitate din Italia dupa Il Meazza din Milano si Olimpico din Roma. Are 110 metri lungime si 68 de metri latime si se afla in cartierul Fuorigrotta. De fapt la inaugurare stadionul purta numele de Fuorigrotta. Era proaspat renovat si avea o noua masa a presei de 330 de locuri. Mai fusese "restaurat" cu zece ani in urma la europene.
Aici era "casa" lui Maradona. Acestui spatiu Maradona ii spunea "acasa". Pe langa Maradona toti argentinienii spuneau ca joaca "acasa" cu Romania. Pe langa Maradona toti napoletanii spuneau ca joaca "acasa" contra lui Hagi. Eram mici. Cei aproximativ doua mii de romani eram marunti pe langa cei 15.000 de argentinieni ce-si desfasurau steagurile imense imprejurul nostru. Noua ne luasera cozile de la steaguri si drapelul Romaniei arata ca o carpa pe langa faloasele si imensele steaguri ale argentinienilor cusute cu fir de aur si prinse pe cozi incrustate. Si asta nu e totul. Ceilalti zeci de mii de spectatori erau napoletani, adica maradonisti.
Inca din meciul cu rusii devenisem pe nesimtite liderul galeriei romane. Cu fluierul in gura, cu toba incropita de Mec si ajutat de alti nebuni am miscat marea masa de simpli privitori veniti din Romania si scandarile s-au derulat aproape pe parcursul intregii partide. Doar spre sfarsit n-am mai avut glas. Mai mult de frica decat de oboseala.
In stanga Maradona. In dreapta Hagi. Alti jucatori parca nici nu mai evoluau pe teren. Prin secunda zece-cinsprezece un roman il faulteaza pe Maradona. Pret de o secunda doua se face o liniste mormantala, inexplicabila, dupa care explodeaza in timpane arhicunoscutul "Va ... ....". Abia peste trei minute ne-am mai dezmeticit. Se coagulase lichidul din vene si devenise visiniu, iar tamplele aveau culoarea prunei. La Bari era deja 1-0 pentru rusi. Repriza se scurge in aceeasi nota. Chiar si inceputul celei de-a doua este asemanator. Minutul 61. A picat golul si la noi. In poarta noastra. Monzon. Argentinienii erau peste tot. Dupa trei minute de la gol incep cu glas strangulat, dar continui din ce in ce mai in forta sa incurajez Romania. Timid cateva glasuri ma insotesc. S-a aprins fitilul si altii s-au contaminat. Incep sa zbier ROOO-MANI-A. Euforia devine generala. Nu-mi venea sa cred. Doua mii de romani dominau Stadionul Sfantului Paul. Am bagat fluierul in gura si nu m-am oprit pana la gol. Eram defigurat. Desfigurat si fericit. Minutul 68 l-a gasit pe oportunistul Balint in gura portii si n-a iertat. Am avut pentru un moment impresia ca Lung, Rednic, Andone, Gica Popescu, Klein, Sabau, Rotariu, Lupescu, Hagi, Lacatus, Balint si Jenei s-au uitat pentru o clipa spre noi si ne-au multumit. Sau am visat!?
Momentele de dupa gol au fost cumplite. Euforia se ineca din ce in ce mai pregnant in frica. Romania zburda pe teren. Plimba mingea si controla jocul. La Bari era 3-0 pentru rusi. Scorul era afisat perpetuum cu litere rosii pe o scala luminoasa intre doua etaje ale tribunei. Rosul acela care frige clpeste un pic si se schimba: 4-0. Argentinienii din jurul nostru devin aspri. Ii simt tematori. Le e frica sa nu dam gol. Si mie mi-e frica sa nu dam gol. Ba. Mai tare mi-e frica sa nu luam gol. Da de unde! Imi clantane fluierul uitat intre dinti de frica: nu cumva sa dam gol. Numai noi avem mingea. Uuf! Am scapat. S-a terminat 1-1. Ne-am calificat si noi si alb-albastri. Napoletanii. Pardon! Argentinienii. Da de unde. Ii vad pe toti precipitandu-se in graba spre portalul de iesire, uitandu-se chioras catre noi. Strig cat ma tine gura ca romanii sa mai astepte zece minute si in mod miraculos sunt auzit in harmalaia generala si in mod si mai miraculos sunt si ascultat.
Dupa cinci-sase minute ne indreptam si noi spre iesire. Cu pasi mici privim din capul portalului de iesire si ramanem inmarmuriti. Peste 1.000 de alb-albastri au facut culoar de trecere intre portalul de iesire si poarta stadionului, cale de circa 75 de metri, fluturau steagurile lor si scandau la unison: "Forta Romania".
M-am trezit cu un drapel imens al nationalei Argentinei in mana si in scurt timp "carpele" tricolore erau fluturate de sudamericani si cateva din broderiile argentiniene erau purtate cu fala de romani.
Intr-un tarziu, dupa ce ne-am adunat de pe la carciumi, am luat drumul Romei. De fapt mergeam catre casa. Noaptea se lasa peste autocarul plin de oameni beti. Dimineata cand am oprit la Florenta eram cu sase mai putini in autocar, iar dintre cei prezenti doi baieti nu mai aveau portofele, o fata ramasese fara nici un bagaj, iar mie mi-a disparut drapelul argentinian.