Nădejde și desperare

     Am să încerc să scot în evidență în această primă etapă starea de spirit din sânul fiecărei echipe și principalele puncte de reper care au marcat această scurtă vacanță. Nu le știu eu chiar pe toate dar cu o bibliografie solidă cred că am reușit să descopăr chintesența. Desigur nu am luat de calde toate adierile climatice din lumea presei sportive. După cum v-ați dat seama majoritatea „știrilor” din presa electronică sunt presupuneri și contrafaceri.

    La o privire de ansamblu ne dăm seama că ne-au părăsit Iașiul, Buzăul și Sf. Gheorghe și ne-am procopsit cu încă o echipă bucureșteană, cu o echipă de tradiție din Pitești și cu alți secui (ăștia-s mai mult unguri decât secui). Așadar Moldova a rămas cu două echipe și capitala a crescut la patru numărul combatantelor. În ceea ce privește Ardealul am dat Covasna pe Harghita, dar tot cu cinci echipe am rămas. În Muntenia „ochii lui Dobrin” revin în dauna „covrigeilor de bere”.

    FCSB - Sibiu (sâmbătă, ora 21,30) Derbiul etapei. Cred că întâmplarea face ca în prima etapă să se întâlnească cele două echipe câștigătoare ale grupelor din play out/off-ul campionatului trecut. Campioana, după victoria neconcludentă din preliminariile Ligii Campionilor din fața iluștrilor neștiuți ai principatului Andora, va avea o misiune un pic mai dificilă în fața echipei sibiene. Nici chiar așa de dificilă ca să nu-și permită o victorie, chiar dacă afeturile sunt văduvite de prezența arsenalului format din Bârligea și Alibec. Politic să fie cheia? De cealaltă parte Goncalves și Stoica încă se mai află pe listele din mercato, ceea ce-i face mai puțin atenți la debutul noii stagiuni. Mijlocul e slăbit după pierderea lui Murgia, iar numele noilor veniți nu sunt consacrate. Ambii antrenori au fost confirmați și s-au bazat pe continuitate cu mici petice;

    Arad - Craiova (sâmbătă, ora 18,30) Interesant meci. Aradul se simte mai lejer după ce a scăpat din chingile lui Mircea Rednic. Mai ușor dar și mai ușurat. Adi Mihalcea a renunțat la nu mai puțin de 15 jucători din vechea oaste și din cei șase-șapte nou veniți doar Padula și Alin Roman au ceva rezonanță. Mai sunt câteva reveniri dar fără ecou. Craiova fără Mitriță pare înjumătățită. Ei! Nu-i chiar așa! Ceilalți plecați erau doar umplutură (excepție japonezul Oșima), iar cei (re)veniți sub comanda lui Rădoi chiar dacă nu sunt chiar vedete (excepție Ivan) sunt nume ce pot garanta pe construcția unei echipe solide. Aradul s-ar mulțumi cu un egal;

    CFR - Slobozia (duminică, ora 21,30) Meciul care pare cel mai ușor pentru pronosportiști. Deținătoarea Cupei și vicecampioana țării are un lot bine și esențial împrospătat. Poate suferă un pic la coeziune dar numele celor nou veniți, chiar dacă nouă, ignoranților, nu ne spun nimic, precis au doza necesară tehnico-fizică și de profesionalism să estompeze acest fapt. Dintre cei plecați doar portarului Popa și grecului Tachtsidis li s-ar puta duce dorul. La Slobozia, nou venitul Andrei Prepeliță face calculele salvării de la retrogradare încă dinainte de primul fluier al stagiunii. Componența lotului îl face vântură-lume și la propriu și la figurat, adică e o aventură să te implici într-un lot cu mulți plecați și și mai mulți veniți. No name;

    Galați - Ploiești (duminică, ora 18,30) O partidă cu rezonanță între două vecine de clasament la sfârșitul ediției trecute. Cei doi antrenori Laszlo Balint (relativ nou) la gazde și Liviu Ciubotariu (nou-nouț) la oaspeți au abordări diferite. Laci s-a bazat pe schimb de generații, iar Ciobi pe continuitate. Nu neaparat un schimb între bătrâni și tineri, ci mai mult între blazați și dornici. De la dunăreni au plecat nu mai puțin de 21 de jucători (printre ei Cisse și Teles) și încă nu s-a terminat perioada de transferări. Cei veniți sunt de asemenea numeroși. La prahoveni rigurozitatea noului antrenor s-ar putea să strunească un pic libertinajul de care s-au bucurat pe perioada nefastă a lui Mutu sau pe cea de revenire pe fond de îngăduință a lui Topal. Un egal...?

    Pitești - Rapid (vineri, ora 21,30) La argeșeni Bogdan Andone a fost confirmat la cârmă după ce i-a promovat din postura de campioni ai ligii secunde. Uitându-mă peste transferuri am observat o întărire concretă a lotului ceea ce ne duce cu gândul că nu vor avea griji legate de retrogradare. La giuleșteni a plecat colericul Șumudică și a venit sangvinul Gâlcă. Din lot deocamdată n-a plecat nimeni important (probabil Borza va pleca), sunt câțiva accidentați și intarsiile incrustate sunt din os (Gheorghe), fildeș (Baraon) și sidef (Kramer). Lipsește totuși diamantul. Cred că nu s-ar fi pus problema învigătoarei dacă una din combatante nu s-ar fi numit Rapid;

    Metaloglobus - „U” (vineri, ora 19) Meciul cu care se deschide balul. Din punct de vedere al celor ce se ocupă de predicții partida are aceleași valențe cu cea de la Pitești, adică o nou promovată joacă acasă cu o echipă ce s-a bătut la podiumul campionatului. La gazde nimic nou sub soare. Doar pe banca tehnică a venit Mihai Teja. La oaspeți în schimb sunt ceva mișcări la nivel de jucători cu pretenții. Mitrea s-a pensionat, iar Rață, Masoero, Oancea, Silaghi și Miranian după părerea mea sunt sub valoarea noilor veniți Cisse, Murgia, Miguel Silva, Drammeh și Lukic. Așa că Sabău, după ce a făcut minuni cu Nistor și Chipciu, s-ar putea gândi la podium anul acesta;

    Miercurea Ciuc - Dinamo (luni, ora 21,30) Meciul de închidere a etapei are cam aceleași caracteristici cu precedentele două: oaspeții favoriți în fața unei nou promovate. Despre echipa din secuime nu prea vă pot povesti multe. Din păcate site-ul lor e numai în limba maghiară, o jignire greu de calificat, iar numele jucătorilor, cu excepția lui Lorand Fulop care tocmai i-a părăsit, nu-mi spun nimic mai ales că majoritatea provin din campionatul țării vecine. Cred că voi renunța să le mai spun secui pentru că nu-i reprezintă. Îmi pare rău de antrenorul lor, fostul jucător al Rapidului Robert Ilyes, al cărui caracter i-l cunosc și știu că e în discuții la cuțite pe această temă cu patronul Zoltan Szondi (discipol al lui Viktor Orban). Mi-e frică de comportarea tribunelor... La Dinamo se mizează pe ascensiunea lui Cârjan și integrarea lui Musi. Va fi greu să șteargă amintirea lui Politic. Chestia cu Sandu în locul lui Golubovici e o glumă. Mai apar niște nume care nu conțin literele ș, ț, ă, î sau â așa că nu prea le cunosc valoarea. Ce-i drept unii îi laudă;

    Botoșani - Farul (luni, ora 19) Cenușăreasa etapei. Aici joacă cele două echipe care s-au salvat la limită de la locurile ce duceau spre barajul de supraviețuire în primul eșalon al fotbalului românesc. Leo Grozavu, confirmat la gazde, în afară de plecarea lui Robrt Filip și Paul Iacob, nu se poate plânge de plecări importante însă la nou veniți nu apare decât Dumiter. La oaspeți s-au produs multe schimbări. Hagi a renunțat la trening și l-a adus pe Ianis Zicu ca A1. Au plecat în afară de Alibec o pleiadă de foste promisiuni, viitoare fiasco gen Ciobanu, Vână, Nedelcu sau Bălașa și au venit câteva nume relativ consacrate precum Pellegrini, Vojtus, Ișfan sau Sălceanu. Să nu uităm și de revenirea „sătmăreanului” Mario Aioani.

    Opriți războiul! 

     

Sub sceptrul lui Dan

    În scopul de a mă elucida întrucâtva asupra părerilor românilor despre începutul prezidențial al lui Nicușor Dan am luat la puricat ultimul sondaj efectuat de una din cele mai credibile case de sondaj de pe teritoriul României: INSCOP. Desigur că nu tot ce zboară este de ingurcitat așa că nu-i sigur că cei 1150 de intervievați telefonic au fost sinceri, asumați sau serioși atunci când au „bifat” răspunsurile. Întrebarea, ce-i drept, a fost concretă, dar parcă totuși lasă loc la interpretări: „Dumneavoastră sunteți de acord sau nu cu activitatea pe care o desfășoară Nicușor Dan în calitate de președinte al României?”.

    Cu o marjă de eroare de 2,9% institutul de sondaj ne comunică faptul că în general românii sunt împărțiți în două mari tabere: mulțumiți (53,2%) și nemulțumiți (41,8%), restul de 5% fiind ignoranți sau enigmatici. Pe mine nu prea m-au satisfăcut cifrele acestea reci așa că am pătruns mai adânc în raportul sondajului descoperind, zic eu, câteva caracteristici interesante despre părerea noastră despre prezidențiat.

    Primul criteriu care l-am descusut a fost cel politic. Concluzia a fost că USR-ul, partid înființat cu câteva secole în urmă (sub denumirea de USB - Uniunea Salvați Bucureștiul) chiar de Nicușor Dan, este cel mai încântat de acesta, 87,8% sorbindu-i învățămintele. Nu departe de acesta se află PNL-ul cu 80%, normal zic eu din moment ce din rândul lor l-a desemnat pe premier. Doar două treimi (66%) dintre componenții PSD dau semnale pozitive în acest sens, procent de asenmenea normal dacă ținem cont de cele câteva suliți aruncate spre aceștia dinspre pupitrul prezidențial. Un procent anormal de ridicat și puțin credibil (23,8%) dintre susținătorii AUR au o părere bună despre președinte.

    Un criteriu care m-a frapat prin diferențele enorme de păreri dintre intervievați este cel al educației. Cred că acest lucru ar trebui să ne pună cel mai mult pe gânduri. Cei cu educație primară, dacă nu chiar precară, apreciază activitatea lui Nicușor Dan în proporție de doar 36,3% în timp ce 76,8% dintre cei cu educație superioară sunt adepți ai acțiunilor acestuia. Cei cu o educație medie, liceu cu sau fără bacalaureat, au și ei o majoritate pozitivă (52,6%).

    Un alt criteriu cu cifre discrepante este cel al mediului din care provin. Bucureștenii (68%) și urbanul mare (65,8%) sunt de o parte a baricadei, iar urbanul mic (48,3%) și ruralul (45,6%) sunt de partea opusă. Aici trebuie făcută precizarea că departajarea dintre urbanul mare și cel mic îl dă numărul de 90.000 de locuitori.

    În ceea ce privește vârsta nu sunt diferențe mari între necopți și stafidiți. Doar tinerii între 18 și 29 de ani par un pic mai entuziasmați (55,4%). În rest se învârt în jurul procentului mulțumiților la nivel general (reamintesc 53,2%). Mai precis cei cu vârsta între 30 și 44 de ani sunt cei mai sceptici (52,1%), urmați de cei peste 60 de ani (52,7%). Cei născuți între 1965 și 1980 sunt în proporție de 53,6% de partea „sondat”-ului, dacă-mi scuzați licența.

    Cel mai banal criteriul, cel al sexului, nu prea are importanță, diferența dintre bărbați (54,3%) și femei (52,2%) este irelevantă. Nici dacă luăm în considerare că femeile în România sunt cu circa patru procente în plus față de numărul bărbaților nu schimbă prea mult situația.

    Mă tot gândesc dacă să iau în considerare criteriul legat de rețelele sociale pe care le urmăresc cu precădere cei luați la întrebări. Este criteriul în care am cea mai mică încredere, dar totuși, vă ofer și aceste cifre. Instagram - 57,4%, Facebook - 51,8% și Tiktok - 43,2%. Cred că aceste cifre ar trebui înțelese și prin prisma procentului de urmăritori al fiecărei rețele de socializare în parte, bașca faptul că sunt unii care urmăresc mai multe „biblioteci” din astea de tembelizare.

    Criteriul care m-a surprins cel mai mult este cel al sectorului de activitate. Vă vine să credeți că 60,8% din cei care lucrează la stat apreciază pozitiv munca lui Nicușor Dan, în timp ce doar 52,3% din cei care lucrează la privat au această părere? Din păcate cifrele pentru pensionari, pentru cei care lucrează la negru sau cei care nu sunt dispuși să muncească nu le avem, dar un calcul simplu ne face să credem că global doar 46,5 dintre aceștia sunt pro Dan.

    Opriți războiul! 

     

     

În așteptarea desfătării

    Mai sunt doar câteva zile, șapte pentru cei ce citesc vineri această Caricatură, și începe o nouă ediție a iubitului nostru campionat de fotbal. Se pare că tot Superliga se numește, deoarece sponsorul nu pare să se fi schimbat. Cel puțin până nu hotărăsc legiuitorii altfel. Presiunea e mare la Casa Fotbalului și suntem departe de a intui deznodământul. Pe vremuri erau prea mulți bani, acum au cam dispărut. Să fi dispărut în interesul fotbalului...? Până avem niște răspunsuri și un nou început hai să ne mai uităm un pic în ograda fotbalului mare.

    S-au încheiat grupele Campionatului Mondial al Cluburilor. Chiar și optimile s-au încheiat. Astăzi, vineri, încep sferturile. Din grupe s-au calificat toate cele patru echipe braziliene și 9 din cele 12 echipe europene. Au mai urcat treptele optimilor două echipe din America Centrală și de Nord și una din Asia. În sferturi au pătruns cinci dintre reprezentantele bătrânului continent (nu știu de ce i se spune așa deoarece toate cele șase continente s-au format în același miliard de ani). Celelalte trei echipe reprezintă Brazilia (2) și Asia (Arabia Saudită). În grupe s-au marcat 144 de goluri în 48 de partide, iar în optimi media de goluri pe meci a crescut la 3,625.

    Pentru sferturi ne așteaptă două dueluri europene (PSG - Bayern și Real - Dortmund), în timp ce brazilienele se împart pe ce au mai rămas: Palmeiras cu Chelsee, iar Fluminense cu Al Hilal. Interesant este că doar patru din cele opt câștigătoare de grupe se regăsesc în sferturi. Reprezentanta Asiei chiar a demonstrat un fotbal interesant, bazat pe apărare și eficace pe contaatac. Câte echipe se pot lăuda că au înscris 4 goluri în 130 de minute lui Pep Guardiola?

    O observație din cele vreo 20 de jocuri pe care le-am urmărit ar fi faptul că au lipsit duelurile foarte dure. S-a jucat fotbal de calitate, în cea mai mare parte factorul cumsecădenie fiind respectat. Au fost și excepții, dar linia generală a fost etica. Probabil acesta este și motivul pentru care s-au înscris atâtea goluri, unele dintre ele chiar capodopere. La noi în campionat media de goluri este de circa 2,2 goluri pe joc și numărul de întreruperi ale jocului este imens. La Campionatul Mondial al Cluburilor au fost cazuri în care jucătorii care urmau să intre pe teren pentru schimbare au stat, fără să exagerez, și câte 5 minute așteptând să se întrerupă jocul Ex: Foden de la Manchester City în meciul cu Al Hilal a așteptat la mijlocul terenului din minutul 94 până în minutul 100 să-l înlocuiască pe Rodri.

    Opriți războiul! 

     

 

     

     

     

Limfomul

     Astăzi am să vă spun o poveste. O poveste cât se poate de adevărată, o afabulație. O poveste a cărui fir dacă vreți să-l asociați cumva cu actuala stare de spirit din România n-am nimic împotivă. O poveste începută în urmă cu foarte mulți ani, peste 50, care astăzi, mai bine zis zilele trecute are un prim sfârșit pozitiv. Dacă acesta va fi și sfârșitul integral al suferinței vom vedea. Privirea mea peste umăr pornește din zilele liceului.

    Ca în orice internat din anii '70 bătaia cu perini în dormitoare era la ordinea serilor. Cum la acea vreme, liceul meu fiind doar de băieți, vă dați seama că cel puțin o dată pe săptămână fulgii de gâscă planau deasupra celor opt paturi. Într-una din aceste zvăpăieli am căzut cu spatele în calorifer. Știți voi, caloriferele acelea mari din fontă, ce se aflau în toate blocurile din România, inclusiv în internatul nostru. Din păcate rozeta cu care se potrivea intensitatea căldurii din dormitor era lipsă, așa că „pătratul” potrivit pentru o cheie de patru mi-a pătruns în spate, la vreo trei cm de șira spinării. N-a fost nimic grav.

    Cu timpul, în zona în care am avut acel mic accident a început să se strângă tot felul de mizerii pe care le eliminam ușor la fiecare duș. Până pe la 30-40 de ani am și uitat de incident, o simplă spălare îmi curăța respectiva găurică formată. După 40 de ani a început să se formeze în acea zonă o pungă în care se acumula un fel de puroi foarte urât mirositor. Fiind ascuns în pungă mirosul nu deranja decât în momentul în care Adriana, cam o dată pe săptămână, scotea substanța urât mirositoare din spatele meu.

    După o perioadă acea pungă s-a închis de la sine, dar nu mi-am dat seama că închizându-se nu mai puteam elimina materia aceea vâscoasă. Din moment ce nu era dureroasă n-am mai băgat-o în seamă până acum vreo trei luni când netam-nesam a început să doară. În nici șapte zile durerea devenise de nesuportat, așa că am rugat-o pe prietena mea Paula Mare să-mi facă un consult de specialitate. Fiind la un congres pe teme medicale undeva prin Europa, iar pentru mine situația devenise stringentă, mi-a recomandat să vorbesc cu doamna doctor Adriana Țou.

    Cu toată încrederea m-am adresat dânsei și, după un consult și niște analize mi-a spus că este vorba despre un limfom care s-a dezvoltat cam cât o nucă de dimensiune medie și ar trebui eliminat cât mai repede pentru a nu produce pagube ireparabile. După ce am programat operația pentru a doua zi dimineață m-am dus repede acasă să mă dumiresc și eu ce este acel limfom. Știți că orice bolnav devine specialist în boala sa, mai ales că fiecare corp are modul său particular de a răspunde în fața provocărilor.

    Limfomul este o tumoare (ganglion de formă sferică sau alungită) care se află pe traiectul unui nerv sau al unui vas limfatic. Limfomul meu, din fericire necanceros, s-a proptit pe traiectul unui mănunchi de nervi. Spre deosebire de lipom, care este doar un ghem din țesut adipos, limfomul este adesea malign și duce la operații complicate. Operația mea n-a durat decât vreo 35 de minute și a trebuit curățată zilnic și ajustată de încă două ori. În circa o săptămână n-am mai avut nevoie decât de câte o inspecție zilnică a ochilor scrutători ai Adrianei mele de acasă. Cam în două luni au dispărut complet urmele cicatricii de pe spatele meu chiar dacă vârsta mea e destul de frumoasă.

    Nu trec peste momentul operației pentru că acolo de fapt este chintesența acesui articol, acestei paralele dintre faptul divers și faptul critic. Cu toate că am fost anesteziat că nici nu mi-am dat seama când s-a făcut incizia, atunci când limfomul a început să fie îndepărtat felie cu felie durerea era imensă, aproape insuportabilă. Chiar i-am spus doamnei Țou că așa durere n-am avut în viața mea, nici măcar atunci când mă bătea mama cu joarda că veneam târziu de la joacă. Alte vremuri, alte moduri de a face educație. Cu toate acestea am mers la toate programările ulterioare pentru ajustări, momente în care durerea era aceeași. Astăzi sunt bine, sănătos.

    Mulțumesc pe această cale și doamnei doctor dar și mie că nu am dat bir cu fugiții după primele momente ce pe atunci le consideram de nesuportat. Tocmai de aceea vă atrag atenția că dacă cumva faceți vreo comparație între situația noastră socială de acum și pățaniile mele din trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat, concluzia ar fi: suferim acum pentru a ne fi bine mai târziu, nouă și urmașilor noștri.

    Opriți războiul! 

     

Ie vie - poartă trecutul spre viitor

     Ziceam zilele trecute despre unicitatea fenomenului Oaș. Despre tradiția care se confundă cu realitatea de zi cu noapte din această zonă mirifică a țării. Despre clop și despre ie, despre pânzătură (năframă) și despre ițari. Despre naturalețea cu care se culcă seara și se trezește în zori de zi gospodarul locului. Nu poate fi asemuită cu naturalețea altor meleaguri. Doar comparată. Nu poate fi înghesuită în norme și statistici decât de profani, de oameni fără simțul esteticului. Aici vorbesc nu numai de esteticul imaginii, ci și de cel al sunetului și al sufletului. Cel izbucnit din tăcere și vorbele pădurii, din hârșâitul joagărului și drumul prunii către tăria oșanului, pălinca.

    M-a rechemat un nu știu ce din firea mea să revin pe aceste plaiuri. De fapt m-au rechemat ei, oșenii. De-i vezi nu-i poți uita. Am revenit în zi de sărbătoare. Zi cu mândrie și cu plecăciune. Zi cu vers și boace. Sânzienele au atins cu fecioria lor fiecare ie ce s-a perindat de la Biserica din Lechința (strămutată în Muzeul în aer liber al Țării Oașului) până la vâltoarea de pe apele Turului aflată în același spațiu parcă atemporal, pe fondul sonor inconfundabil al muzicii trimise către Domnul: toaca.

    Apoi cântecul și dansul. De la năzdrăvenia și puritatea „Cununițelor” Mariei Carmen Sas și „Sânzienelor” Mariei Tripon până la vocea reper a Mariei Petca și popularitatea revărsată pe toate plaiurile țării a fraților Zelea cu „Oșenii” lor cu tot, toți și toate pătrund prin fiecare por al celor prezenți. Nu mică mi-a fost mirarea când am auzit discuții laudative în engleză, germană și italiană. Poate că la fel de admirative au fost și vorbele din olandeză și daneză care mi-au trecut pe la ureche.

    Dacă aveți timp să vă uitați peste faceboock-ul paginii noastre de pe internet veți putea simții și dumneavoastră spiritul acestei sărbători „Ie vie - poartă a trecutului spre viitor”. Pe cei foarte curioși îi invit vineri, 4 iulie, de la ora 21, pe postul de televiziune Nord-Vest TV, pentru a se bucura împreună cu mine de amintirile de la această mirifică expresie culturală la emisiunea „Incursiune în cotidian”.

    Nu știu cum aș putea reda mai palpabil particularitățile acestui colț de țară situat cum nu se poate mai obișnuit. Nu-i scăldat nici de apele mării și nici pășunea alpină nu coboară până la nivelul ei, dar cristalinul lacurilor mari (Călinești, o zonă de agrement arhicunoscută sătmărenilor), mijlocii (Mujdeni, cu un contur ce dezvoltă impresionant o coroană regală) și mici (de Smarald, un obiectiv turistic mai puțin vizitat dar de o splendoare aparte), ca să dau numai câte un exemplu, și „Sfinxul” din apropierea vârfului Pietroasa (1201m) mândresc aceste plaiuri.

    Opriți războiul! 

     

     

Infrastructura de apă și canal a județului în continuă extensie

     Universul ne oferă tot felul de oportunități pentru a trăi sănătos. Din păcate noi, cu bună știință sau cu mai puțină conștiință, acționăm împotriva propriilor noastre interese. Din dorința de a dezvolta pe de o parte și de a acapara pe de altă parte, distrugem ceea ce Domnul ne-a lăsat simplu, chiar banal, pentru a trăi în bună stare. Da, bună stare, nu bunăstare. V-ați dat seama că mă refer la aer și la apă, elemente ale naturii fără de care viața, în forma pe care o cunoaștem noi azi, nu ar fi posibilă.

    Astăzi voi vorbi despre apă pentru că recent am participat la o acțiune desfășurată pe teritoriul județului nostru, acțiune care se brodește perfect pe întârzierea efectelor nocive dezvoltate de acțiunile nesăbuite ale omului. Acum 50 de ani, pe cărări de munte, sorbeam apa dintr-o urmă lăsată de o capră neagră pe potecă, azi nici de la robinet de multe ori nu îndrăznim să ne potolim setea. Uneori nici să ne spălăm străchinile.

     Apaserv, sub conducerea acestui inimos inginer Ioan Leitner, îmboldită financiar de autoritățile municipiului și ale județului, a înțeles pe deplin valoarea fondurilor nerambursabile care vin dinspre Europa și a știut să le pună în valoare în folosului cetățeanului din acest nord-vest de țară. Un proiet imens, de aproape un miliard de lei a pornit la drum în urmă cu șase ani și ar fi trebuit să fie dus la bun sfârșit, în prima sa parte, după mai bine de 50 de luni. 

    Din păcate pandemia, în cea mai mare măsură, și războiul de la graniță a dat peste cap planurile, dar s-a găsit înțelegere la forurile europene și perioada a fost extinsă. Cea de-a doua etapă a început anul trecut și, conform planurilor ar trebui să se încheie la sfârșitul lui 2027. Se speră că se va reuși implementarea întregului proiect înainte de această dată.

    Acțiunea despre care vă vorbeam a avut loc la Băbești, comuna Turț, și a fost doar un mic areal din întregul etapei a doua, mai precis a fost vorba dspre aducțiunea de apă potabilă către comunele Turț, Batarci și o parte din comuna Tarna Mare. A constat în extinderea și modernizarea vechiului sistem de captare, tratare și distribuție a apei potabile din Băbești și Turț, la aceasta adăugându-se și un nou punct de lucru („gospodărie de apă” pe limba hidro) în Turț. Doar acest proiect a costat peste 18 milioane de lei.

    În afara faptului că acum oșenii din zonă pot bea apă de la robinet, avantajele acestei inițiative se răsfrâng și în alte domenii. În primul rând dă ghes investitorilor să deschidă sau extindă afaceri în zonă. Atât pentru agriculură (cultivarea pământului sau creșterea animalelor) cât și pentru alte ramuri ale economiei precum industria sau turismul. Nu în al doilea rând ar fi starea de sănătate a locuitorilor și a animalelor lor. Mai precis starea de sănătate a gospodăriilor din zonă. Crearea locurilor de muncă ar fi un nou avantaj. Numai pentru acțiunile de la Băbești și Turț s-au creat 88 de noi locuri de muncă.

    Conservarea resurselor de apă (pânze freatice, râuri...) este după părerea mea principalul efect pozitiv pe termen lung și foarte lung. Abia mai apoi și ca efect a acestui fapt putem vorbi de păstrarea biodiversității, de irigații, de baze de agrement sau de investiții de domeniul economic.

    Un avantaj pe care aș dori să-l dezvolt mai intens, chiar dacă acesta la prima vedere nu are așa mare importanță, ar fi efectul pe care îl are acest proiect asupra biodiversității, a ecosistemelor din zonă. După cum v-ați dat seama și din șapoul acestui articol consider că aceste acțiuni au ca efect întârzierea degradării vieții în comunitățile în care au fost desfășurate lucrările.

    Conservarea resurselor de apă (pânze freatice, râuri...) este după părerea mea principalul efect pozitiv pe termen lung și foarte lung. Abia mai apoi, și ca efect a acestui fapt, putem vorbi de păstrarea biodiversității, de irigații, de baze de agrement sau de investiții de domeniul economic. 

    Opriți războiul! 

Chestiune serioasă

     În urmă cu vreo două „Caricaturi” făceam o aluzie la faptul că Satu Mare are nevoie de un investitor în sport. Un investitor cu potență și caracter, un investitor care să nu dorească să câștige pentru început prea mult din sport, un investitor pentru care să nu conteze doar prezentul. Un om ce a cunoscut performanță în afaceri fără să facă „înțelegeri” cu statul. Un om conștient că politica este un rău necesar, dar nu este obligatoriu să ai vreun carnet, indiferent ce culoare ar avea acesta.

    De ce ridic această problemă probabil că v-ați dat seama. Am vorbit de sport în general dar trebuie să recunosc că gândul îmi zboară spre fotbal. Asta nu înseamnă că nu respect scrima sătmăreană. Este sportul de suflet al Sătmarului. Așa cum a fost odată pentru români oina, pentru slovaci hocheiul, pentru scandinavi schiul, pentru englezi crichetul, pentru japonezi judoul sau pentru brazilieni fotbalul, tot așa, la o scară mai redusă, pentru sătmăreni scrima reprezintă sportul emblemă.

    Nu numai că fotbalul este cel mai popular sport astăzi în arealul intra și extracarpatin, dar în acste momente se află la o cotitură importantă din viitorul său aici, în nord-vestul țării. Prin pătrunderea pe teritoriul Ligii Profesioniste de Fotbal suntem datori să ne raliem la legile pe care le-au promulgat. Ba mai mult. Trebuie să facem o radiografie atentă a fotbalului din Liga a II-a, a problemelor pe care le întâmpină echipele „sponsorizate” de stat și să facem o prognoză a viitorului acestor legi scanând trendul spre care se îndreaptă relațiile dintre stat și fotbal în special.

    De ce spun statul? Pentru că și Primăria Bucureștiului, și cea a Craiovei, și cea a Iașiului din Liga I sau a Hunedoarei, a Reșiței și a Slatinei din Liga a II-a reprezintă de fapt statul. Adică păpușarul este statul. Oricând, pe baza sumelor implicate în fiecare din aceste instituții, poate să intervină adminstrativ sau politic pentru a determina campioana, promovatele sau retrogradatele. Nu, nu e paranoia, pentru că așa am avut campioane din Galați, Giurgiu sau Urziceni (echipe care cu toate că nu erau „sponsorizate” de stat au devenit campioane prin mașinațiuni între echipele păpușarului), în timp ce centre fotbalistice de tradiție precum Iași, Brașov (excepție Colțea Brașov în 1928), Bacău sau Tg. Mureș n-au reușit acest lucru în peste o sută de ani de implicare în fenomen.

    Un capitol aparte îl reprezintă echipele din Ținutul Secuiesc și mai timid la noi la Satu Mare la care se implică tot statul. Nu cel român ci cel ungar. Ați văzut ce-a pățit Diosegi la Sf. Gheorghe dacă n-a mai vrut să pupe mâna lui Orban? S-a trezit în Liga a II-a nici el nu știe cum. Acum ca să rămână în al doilea eșalon va trebui să-i lustruiască opincile hunului din Câmpia Panonică. Motivul, mai puțin știut, este că nu a îndreptat valorile din academia covăsneană către naționalele de juniori ale Ungariei. Miercurea Ciuc, pentru că a făcut acest lucru, a fost promovată în locul ei. Să nu uităm că totuși Sepsi a câștigat două Cupe ale României.

    Șucu, patronul Rapidului și unul din principalii contributori la bugetul statului, a atras atenția la nivelul forurilor diriguitoare: „O entitate de stat, indiferent dacă e de autoritate centrală sau locală, nu poate conduce un club de fotbal... ...sunt atâtea componente în care negocierile trebuie purtate de oameni mai presus de orice suspiciune că ar avea un interes personal.

    La privați, dacă au greșit, au facut-o pe cheltuiala proprie. Dar la stat, pe bani publici, e cu totul altceva. Cine controlează asta, Curtea de Conturi? Cine stabilește dacă, pe bani publici, e vorba despre o greșeală sau de o încercare de fraudă?! E greu și la privat să stabilești, să verifici astfel de lucruri, dar măcar o faci pe banii tăi, nu pe ai oamenilor.

    O astfel de inițiativă este neprincipială, e nefuncțională. Banii publici nu au ce căuta în fotbalul de elită. Banii publici sunt pentru altceva, sunt bineveniți dacă vor să sprijine, dar locul lor este în sportul de masă, nu în cel profesionist! Am tot spus asta!". Deducem de aici că, indirect, Șucu și noi toți sponsorizăm toate aceste echipe din mănunchiul păpușarului.

    Astea fiind spuse așteptăm o schimbare în acest sens la echipa emblemă a fotbalului sătmărean. Cu siguranță că în acest caz nu vom mai avea mai multe echipe care revendică numele „Olimpia”.

    Opriți războiul!