joi, 16 mai 2024

Cu asta basta! Sau nu...?

       Normal că nu-i gata balul. Doar pentru UTA, Hermannstadt, Oțelul (proaspăt perdantă în finala Cupei României), Petrolul și Poli s-au încheiat conturile. Aș adăuga și Rapidul, dar ai mei mai au un amical cu campionii. Am avut din nou „fotbal minut cu minut”. Cei mai maturi/boșorogi își mai aduc aminte de emisiunea radio „Fotbal minut cu minut”. Răposații  Ion Ghiţulescu, Gheorghe Minoiu, Nicolae Soare şi Ioan Moalfă Mureşanu, cei care din 1971 și până când l-au împușcat pe Ceaușescu (oare pe Iliescu de ce nu-l împușcă nimeni?) ne trimiteau vești pe calea undelor de pe Republicii, din Ghencea sau de pe Giulești, de la Craiova, Timișoara, Brașov sau Tg. Mureș. Ne fac cu ochiul de acolo de sus, dintre Dobrin și Balaci. Pe atunci etapa se disputa normal, toate meciurile în aceeași zi și de la aceeași oră.

     Dar să lăsăm trecutul. Așadar Voluntariul și Mititelu părăsesc primul eșalon. Pe Voluntari să nu-i mai văd până nu și-or încropi o masă de suporteri. Lui Mititelu i s-a întâmplat ceva neverosimil. A venit cu suporteri, pleacă fără. Unde nu-i cap vai de călușar. Că tot se apropie Rusaliile. Botoșaniul și Dinamo, echipele ca și retrogradate pe finalul sezonului regulat, au scăpat de pacoste și dau peste alte dandanale. Studenții clujeni (sună inteligent sau fals?) sunt curioși cu cine se luptă pentru un loc în vara europeană. Candidate sunt Sepsi, Farul, Univ. Craiova și CFR, în funcție de mai multe chestii neelucidate încă.

    S-au înscris 23 de goluri (13 gazdele, 12 în play-off) în cele patru victorii ale gazdelor și trei ale oaspeților. Sepsi - Rapid 3-2; FCSB - CFR 0-1 a la Dan Petrescu; Farul - Univ. Craiova 3-3 după 3-0. Dincolo Dinamo - UTA 2-0 eu zic normal, colegul Dura zice că-i mânjit; Voluntari - „U” 0-1 cu capac; Oțelul - Botoșani 2-0 moldovenesc; Poli - Petrolul 2-0 cam dubios; „48” - Hermannstadt 1-3 ceva de genul piatră - foarfecă - hârtie.

Grupa campionat

1. FCSB                  49p

2. CFR                    42,5p

3. Univ. Craiova     40,5p

4. Farul                   35,5p

5. Sepsi                   33,5p

6. Rapid                  28,5p

Grupa retrogradare (final)

 1. UTA                  37p

 2. Oțelul                36p

 3. Hermannstadt   34p

 4. „U”                   33p

 5. Petrolul             28,5p

 6. Poli Iași            26,5p

 7. Dinamo            24,5p (baraj)

 8 Botoșani            24,5p (baraj)

 9 Voluntari           24p (Liga 2)

10 „48”                 21,5p (Liga 2)

    Sâmbătă se încheie și play-off-ul, dar până atunci merită să spunem câteva cuvinte și despre Corvinul, proaspăta câștigătoare a Cupei României. Acum aproape 50 de ani (1975) mărșăluiam dinspe stadionul 23 August spre Giulești cu sloganul „Faceți loc, faceți loc / Galeria lui Motroc!”. Rapidul lui Nae Manea (autorul celor 2 goluri), după ce a trecut de Steaua lui Marcel Răducanu (sferturi) și Dinamo-ul lui Dudu Georgescu (semifinale) învingea în finala Cupei României Universitatea Craiova lui Ion Oblemenco cu 2-1. Despre asta am mai scris. Ce am uitat să vă spun însă este faptul că Rapidul în acel an competițional se afla în divizia B, un fel de Liga 2 de azi. Uite că după atâta amar de vreme (la propriu) o nouă reprezentantă a eșalonului secund câștigă acest trofeu. Bravo Corvinul Hunedoara!

    Programat inițial ca cele trei meciuri ale ultimei etape din grupa campionat să se dispute sâmbătă de la aceeași oră (22.00) acestea au fost reprogramate conform celor de mai jos, deoarece partida Rapid - FCSB și-a pierdut interesul competițional. În plus mai avem partidele tur din barajul pentru promovare în Superligă sau retrogradare în Liga 2, depinde din ce stratosferă privești lucrurile.

    CFR - Farul (sâmbătă, ora 21) Derbiul ultimei etape. Așa s-ar spune. La o privire mai atentă însă se poate observa cale de două poște că acest meci se va încheia la egalitate. Asta deoarece gazdelor le ajunge un meci egal pentru a deveni vicecampioni, iar oaspeții cu un punct își certifică locul patru, loc care în funcție de capriciile UEFA i-ar putea duce într-un baraj cu „U” pentru ultimul loc în vara europeană. Pentru ambele combatante mai sus nu există;

    Rapid - FCSB (duminică, ora 21) Meciul care încheie campionatul este doar un meci al orgoliilor. Sau nu? Unele orgolii au plecat deja în vacanță? Nu cred. Mai degrapă au plecat să se pregătească de grupele Ligii Campionilor. Nu, nu vorbesc de Rapid. Nici de Dinamo;

    Univ. Craiova - Sepsi (sâmbătă, ora 21) Chiar dacă a fost programat concomitent cu derbiul etapei, acest meci devine mai mult ca probabil și el un meci amical dacă, așa cum spuneam mai sus, ceferiștii și marinarii își urmăresc propriile interese;

    Botoșani - Mioveni (vineri, ora 20) Din punct de vedere al atracției suporterilor celor două echipe tind să susțin echipa moldavă, echipă care are mai mulți suporteri decât muntenii de pe Argeș. Ar fi fost mult mai atractiv ca în locul argeșenilor din Mioveni să fie la baraj urmașii lui Dobrin;

    Dinamo - Miercurea Ciuc (luni, ora 20) Partida se dispută pe Arena Națională. Pe de o parte m-aș bucura ca Ardealul (aici includ și UTA) să aibă șase echipe în luminile rampei, pe de alta nu pot să ignor cele câteva sute de mii de suporteri a căror inimă suferă pentru Dinamo.

    Atentatele nu sunt o soluție pentru a opri războaiele!

 

 

luni, 13 mai 2024

Astăzi „Recital cameral” și joi „Concert extraordinar” la filarmonică

     Anul fatidic 1970 este trist pătruns în memoria sătmărenilor ce au depășit vârsta de 60 de ani. În acel 14 mai unii au pierdut o persoană dragă, indiferent că aceasta era un sprijin părintesc, un  prieten de nădejde sau un sentiment filial, alții au rămas fără bunuri mobiliare sau, mai trist, imobiliare. Poate acesta este motivul pentru care Filarmonica de Stat Dinu Lipatti ne propune pentru această zi o reculegere pe un fond sonor adecvat. Ce poate să plângă mai armonios decât o vioară? Ce ar putea să aline suferința mai empatic decât o violă? Ce vrajă ar putea susține o horă ireală a ielelor mai expresivă decât vibrațiile corzilor unui pian?

 

Foto: Iosif Trif / Filarmonica Brașov

     „Recitalul cameral” din seara aceasta (ora 19, abonament nr. 38) sper să aline în fiecare dintre dumneavoastră o aducere aminte sau un sentiment pios pentru cei apropiați ce-și mai aduc aminte de chipuri pierdute și habitaturi distruse. Trioul propus de către conducerea filarmonicii sătmărene pentru acest eveniment este format din târgmureșenii Bordos Nagy Csilla (pian) și Molnar Tibor (vioară) alături de olandezul Verberne Marnix (violă). Ei vor interpreta compoziții muzicale ale maeștrilor Felix Mendelssohn-Bartholdy („Trio în do minor”), Wolfgang Amadeus Mozart („Kegelstatt trio în mi bemol major” - vezi cotidianul GNV din 2 aprilie a.c. pentru varianta cu clarinet) și Johannes Brahms (Trio în mi bemol major).

    Pentru „Concertul extraordinar” de joi, 16 mai, ora 19, sunt valabile abonamentele cu nr. 39 sau biletul cu preț unic (42 lei) procurat de la sediul filarmonicii. Dirijorul austriac Gabor Werner (vezi ziarul nostru din 17 iunie 2021) îi va avea în atenție, pe lângă membrii „Orchestrei simfonice a Filarmonicii Dinu Lipatti”, pe soliștii Roby Lakatos (vioară), Lisztes Jeno (țambal) și Farkas Richard (contrabas). În program vom audia Franz Liszt, Johannes Brahms, Georges Boulanger, Astor Piazzolla, Darius Blasband, Ivo Csámpai, János Bihary, Vladimir Cosma și Jerry Bock.

     Tibor Molnár 

    A absolvit Liceul de Artă din Târgu Mureș, câștigând multe concursuri naționale și cântând ca solist cu Orchestra Filarmonicii din Târgu Mureș încă din copilărie. A participat, de asemenea, la cursurile de măiestrie ale profesoarei Perényi Eszter (Ungaria).

     Este membru fondator al cvartetul „Tiberius”, cvartet care a devenit din 2008 Cvartetul de Stat al Filarmonicii Târgu Mureş, având-ul ca mentor pe Devich Sándor din Cvartetul Bartók. Susținut de Stefan Metz, cvartetul „Tiberius” a obținut “Erste Wiener Klassik Preis” în Viena, participând la cursurile de măiestrie ale cvartetelor Amadeus, Bartók şi Alban Berg. A primit și bursa întreagă la „Academia Cvartetelor de Coarde” de la Amsterdam, iar violistul Jerry Horner a promovat cvartetul „Tiberius” în SUA şi Canada.

    Tibor este distins cu „Premiul de excelență” de către Primăria din Târgu Mureș și este compozitorul operei rock “Cruel”. Este, de asemenea, organizatorul Festivalului Internațional de muzică de cameră „Tiberius”, ajuns la a XVII-a ediție.

Csilla Eszter Nagy Bordos

    Și-a început studiile de pian la Liceul de Arte din Târgu Mureș la clasa profesoarei Márta Szőnyi. În prezent este doctorand la clasa Manuelei Mihăilescu la Facultatea de Muzică și Arta Spectacolului a Universității de Vest din Timișoara.

     A participat la cursurile de master ale lui Csíky Boldizsár, Luis Fernando Perez, Jose de Solaun, Guillermo Gonzales, Giorgos Konstantinou, Viniciu Moroianu, Adriana Bera, Dragoș Mihăilescu, Imre Rohmann. Câștigătoare a mai multor concursuri naționale și internaționale, precum concursul „Tinere talente” de la Oradea (premiul I, 2005), concursul internațional „Muzică în lume” de la Roma (premiul I, 2016) sau concursul de duo de pian de la Cluj-Napoca (Marele premiul, 2016), etc. A susținut concerte solo în Israel, Italia, Norvegia și Ungaria. 

    În calitate de invitată a cântat cu diverse formații de muzică de cameră la „Festivalul Tiberius” din Târgu Mureș (2019, 2021) și „Festivalul internațional de muzică contemporană Timsonia” din Timișoara (2018). A susținut concerte cu „Orchestra filarmonicii Banatul” din Timișoara și orchestra filarmonicii din Târgu Mureș și a participat ca solist cu Evelin Belcea la premiera mondială a lucrării lui Şerban Marcu pentru două piane și orchestră intitulată „Acteon” (2017). Din 2018, este membră a formației camerale D'arta Piano Trio.

    În calitate de bursieră a Fundației Communitas (2016), a interpretat lucrări pentru pian de Ernő Dohnányi în instituții culturale din România. În anul universitar 2016-17 a studiat la Academia de Muzică din Szeged cu o bursă Erasmus. Din anul universitar 2020 este titulară a catedrei de trompetă a Facultății de Muzică și Artele Spectacolului a Universității din Timișoara, iar din 2021 este profesor de pian la Liceul de Artă din Târgu Mureș.

 Marnix Verberne 

    A început studiul viorii la opt ani în Leusden (Olanda), sub îndrumarea lui Jacqueline Monné. Este pasionat de muzica orchestrală, prin intermediul căreia și-a descoperit pasiunea pentru violă. În calitate de muzician de cameră, Marnix a făcut numeroase turnee în Europa. În 2018, el a susținut un turneu ca solist cu Ansamblul Nescio.

     A cântat la Concertgebouw (Amsterdam), urmând să concerteze şi pentru televiziunea națională. În aprilie 2022, Marnix a câștigat atât Premiul Juriului cât și Premiul Publicului al Maastricht Music Award. Marnix a urmat cursuri de măiestrie cu Mikhail Zemtsov, Stefan Metz, Sándor Devich și Benzion Shamir. În prezent, își finalizează studiile la Conservatorul din Maastricht, fiind distins cu notă maximă pentru concertul său de absolvire.

    Trioul de cornuri în mi bemol major de Johannes Brahms 

    Este o piesă de cameră în patru mișcări scrisă inițial pentru corn natural, vioară și pian. Compusă în 1865, lucrarea comemorează moartea mamei lui Brahms, Christiane, la începutul aceluiași an. Cu toate acestea, se bazează pe o temă pe care Brahms a compus-o cu doisprezece ani în urmă, dar nu a publicat-o în acel moment.

    Lucrarea a fost interpretată pentru prima dată la Zurich la 28 noiembrie 1865 și a fost publicată un an mai târziu, în noiembrie 1866. Trioul cu cornuri a fost ultima piesă de cameră scrisă de Brahms în următorii opt ani.

    Brahms a ales să scrie lucrarea pentru corn natural mai degrabă decât pentru corn cu supapă, în ciuda faptului că instrumentul cu valvă devenea din ce în ce mai comun. Timbrul cornului natural este mai sumbru și mai melancolic decât cornul valvular și creează o stare de spirit mult diferită . Brahms credea că tonurile deschise ale cornului natural aveau o calitate mai plină decât cele produse de valve. Ascultătorii din secolul al XIX-lea asociau sunetul cornului natural cu natura și strigăturile vânătorii. În mod potrivit, Brahms a spus odată că tema de deschidere a primei mișcări i-a venit în timp ce se plimba prin pădure. Brahms a învățat și cornul natural (precum pian și violoncel) în copilărie, ceea ce poate fi un alt motiv pentru care a ales să scrie pentru aceste instrumente după moartea mamei sale.

    În ciuda dragostei lui Brahms pentru sunetul cornului natural, el a precizat că partea de corn poate fi interpretată de un violoncel și a fost într-adevăr transpusă cu o parte pentru violoncel. Mult mai târziu, în 1884, Brahms a reelaborat și partea pentru violă.

    Cele patru mișcări ale compoziției sunt: allegro (în do minor și sonată , temă secundară în expoziție în mi bemol major), scherzo (în sol minor și formă ternară , secțiunea mijlocie în sol major), adagio (în fa minor și sonată, temă secundară în expoziție în la bemol major) și allegro (în do minor și sonată, temă secundară în expoziție în mi bemol major).

    A doua mișcare pentru a fi scherzo este în formă modificată „minuet și trio”, unde scherzo principal are o introducere suplimentară.

    Opriți războaiele!

 


 

joi, 9 mai 2024

Duminică aflăm dacă Dinamo pică

     Ultima etapă a grupei retrogradare se desfășoară în acest sfârșit de săptămână. Interesant este că cele zece echipe s-au împărțit în două. Primele cinci echipe au scăpat de griji în timp ce ultimele cinci din clasament își vor afla destinul duminică înainte de ora 23.30 când, sper, cele cinci jocuri programate la aceeași oră se vor fi încheiat. Și mai interesant este că fiecare din primele cinci clasate va avea ca adversar una din ultimele cinci clasate, patru dintre ele jucând în deplasare. Salutăm performanța celor cinci echipe de dincoace de Carpați care au reușit in corpore să se salveze de la retrogradare. Două dintre ele au luptat chiar pentru titlu de campioană. La anul, dacă dă Domnu', s-ar putea să avem șase echipe. Depinde de ce face echipa din Miercurea Ciuc la baraj.

     Dacă până acum nu a prea avut importanță, de data asta, fiind vorba de clasamentul final (cel care decide retrogradatele, echipele ce dispută baraj și scăpatele), este foarte important de știut modul cum se face departajarea în caz de egalitate de puncte. Conform „Regulamentului de organizare a activității fotbalitice” (ROAF) din România în sezonul grupelor campionat/retrogradare departajarea dintre echipe la egalitate de puncte (după ce se scapă de rotunjire; în clasamentul dat de mine, cel cu jumătăți de puncte, nu mai este necesar acest lucru) se face în funcție de poziția ocupată în sezonul regulat. De aceea trebuie să vă precizez aceste poziții observând totodată că ultimele cinci clasate în sezonul regulat sunt și acum clasate tot pe ultimele cinci locuri. Nu în aceeași ordine, evident.

    Așadar, după etapa a treizecia ordinea ultimelor cinci clasate a fost: Poli, „48”, Dinamo, Voluntari și Botoșani. Exemplu de calcul: Dacă Dinamo câștigă și Botoșani pierde cele două echipe termină ambele cu 24,5p. Indiferent de golaverajul din play-out al celor două echipe Dinamo se va clasa în fața Botoșaniului.

    Înainte de a prefața cele opt jocuri ale etapei să vedem cu ce rezultate s-a încheiat etapa precedentă și clasamentele la zi. Grupa promovare Farul - Sepsi 1-4 cu tot ajutorul substanțial dat de arbitri și de care Hagi nu a fost în stare să beneficieze; CFR - Rapid 3-2 după un meci spectaculos; Univ. Craiova - FCSB 2-0 cu gândul la medalii;

1. FCSB               49p

2. CFR                 39,5p

3. Univ. Craiova  39,5p

4. Farul                34,5p

5. Sepsi               30,5p

6. Rapid              28,5p

    Grupa retrogradare Botoșani - Voluntari 0-0 inexplicabil; „U” - Dinamo 3-3 cu bătaie lungă; Petrolul - Oțelul 2-1 tactic; Hermannstadt - Poli 0-1 păgubos, rușinos și dubios; UTA - „48” 3-1 natural.

 1. UTA                 37p

 2. Oțelul               33p

 3. Hermannstadt  31p

 4. „U”                  30p

 5. Petrolul            28,5p

 6. Botoșani          24,5p

 7. Voluntari         24p

 8. Poli                 23,5p

 9. „48”               21,5p

10. Dinamo         21,5p

    Despre grupa retrogradare v-am cam spus cum stă treaba. Am uitat totuși să precizez că dacă „U” nu prinde unul din locurile 2-4 scapă de grija barajului pentru Europa. Să vedem ce descoperim în grupa campionat. Nu prea multe. Bătăliile se cam dau pentru ocuparea locului 2 (ce ar putea duce în Europa League dacă finalistele Cupei României nu capătă licență pentru cupe europene) și pentru evitarea ultimului loc. Duminică nu vom avea fotbal în Superligă. Normal. Pălinca de la „Sâmbra oii” trebuie respectată.

    FCSB - CFR (sâmbătă, ora 20) Derbiul etapei. Ar fi fost derbiul campionatului dacă ardelenii ar mai fi avut șanse teoretice la titlu. CFR are o bună șansă să rămână pe locul doi. Zic asta pentru că am impresia că ochii jucătorilor gazdă vor fi orbiți de scânteierile ce vin dinspre standul cu trofeul și medaliile de campioni, stand aflat la loc de cinste în acest meci;

    Farul - Univ. Craiova (luni, ora 20,30) Țin cu oltenii. Ba chiar aș dori ca echipa de pe litoral să termine pe locul șase. Prea au fost ajutați de arbitri de-a lungul întregii competiții. La început așa, mai pe ocolite, apoi fățiș;

    Sepsi - Rapid (vineri, ora 20,30) Aici se hotărăște ocupanta locului cinci după această etapă. Sper că și a locului patru la final.

    Programate inițial pentru sâmbătă la ora 20,30 meciurile din grupa promovare au fost strămutate pentru duminică la ora 21,30 pentru a nu face concurență decernării titlului de campioană de pe Arena Națională.

     Oțelul - Botoșani Derbi de Moldova. Normal ar trebui să bată gălățenii, dar... mai știi...?

    Dinamo - UTA Gazdele, după deplasarea la Cluj unde s-au întâlnit cu „Moțul”, au o nouă întâlnire cu un fost purtător cu cinste al tricoului dinamovist: „Puriul”;

    Voluntari - „U” Este singurul meci în care ambele echipe au nevoie de toate punctele. Gazdele pentru a scăpa de retrogradarea directă și a spera să evite barajul retrogradării, iar oaspeții pentru a fi siguri de barajul pentru Conference League.

    „48” - Hermannstadt Sunt curios să văd dacă plecarea lui Dani Coman de la sași s-a datorat unor mânării. Se pot prelungi și în această partidă?

    Poli - Petrolul Cenușăreasa etapei. Ar fi culmea ca ieșenii, după ce și-au rezolvat meciul de la Sibiu, să piardă acasă cu ploieștenii.

    Opriți războaiele!

    

     

marți, 7 mai 2024

Pianista Isabella Voropciuc atentă la bagheta lui Anton Șaburov

    Atunci când talentul este descoperit la o vârstă fragedă, atunci când pasiunea se îngână cu talentul, atunci când accepți frivol să renunți la jocurile copilăriei pentru a da frâu liber talentului și sens pasiunii, abia atunci poți trăi acel sentiment al reușitei artistice. Abia atunci își găsește un rost munca asiduă pentru dezvoltare personală. Satu Mare se poate mândri în trecut și în prezent cu multe exemple care corespund acestei flăcări albastre învăluite deopotrivă în mister și natural, dar parcă niciuna nu s-a născut în mileniul trei, din niciuna nu a răbufnit atâta tinerețe și dorință precum ne-a lăsat să întrevedem Isabella Voropciuc. Despre biografia sătmărencei puteți afla mai multe frunzărind numărul nostru din 9 iunie anul trecut.


 

    Joi, 9 mai, de la ora obișnuită 19, Isabella urcă pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti, de unde, sub atenta supraveghere a dirijorului Anton Șaburov (vezi GNV din 27 feb. 2023) va interpreta la pian „Concertul pentru pian și orchestră” în mi minor al lui Frederic Chopin. Trebuie să recunosc că nu am vizitat niciodată meleagurile poloneze, dar, ascultând acest concert, m-am simțit ca și cum am colindat pe drumurile de țară ale Sileziei, legănat de unduirile colinelor încărcate de viță de vie.

     În continuare programul serii la care aveți accept și cu abonamentele cu nr. 37 cuprinde o nouă întâlnire cu Ludwig van Beethoven. Țineți minte cu siguranță acea bătaie abruptă la porțile destinului de parcă al vrea să-l hotărască atunci și numai atunci. Cu siguranță Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare se va ridica la pretențiile impuse de titanul muzicii simfonice. La pupitru, martor al îndeplinirii acestui obiectiv, va fi același Anton Șaburov. Sunt convins că ați recunoscut din modesta mea prezentare imaginea sonoră a „Simfoniei a V-a” în do minor.

    Secțiunea de dezvoltare a culturii muzicale este mai subțire astăzi. Ea cuprinde doar câteva amănunte mai puțin cunoscute despre complexa compoziție a lui Beethoven.

 Simfonia a V-a 

    Compusă în do minor este una dintre cele mai cunoscute simfonii ale celebrului compozitor german Ludwig van Beethoven. Se folosește deseori drept exemplu de muzică clasică. A fost supranumită în trecut și „Simfonia destinului”. A fost compusă de Beethoven într-o fază grea a vieții sale. Se spunea că Beethoven a comentat primele ei patru tonuri, ajunse renumite, în felul următor: „Așa bate destinul la poartă!”, dar s-a putut dovedi că acest comentariu nu a fost al său, ci a provenit de la biograful său, A. Schindler.

  

    Premiera simfoniei a avut loc la 22 decembrie 1808, când a fost cântată împreună cu ”Simfonia a VI-a” (Pastorala), cu „Concertul Nr. 4 pentru pian” precum și cu părți din „Misa” în do major.

    Opriți războaiele!


miercuri, 1 mai 2024

Cu corola de minuni pe frunte

     Am încercat să parodiez în titlu eseul lui Lucian Blaga. Nu prea mi-a reușit. Tot ce mi-a reușit a fost să nu strivesc această corolă cu năduful meu de rapidist în covalescență. Privind înapoi cu obiectivitate trebuie să recunosc că a fost anul competițional al lui Becali. Facă-l lumea cum o vrea e triumful lui și trebuie să i-l recunoaștem. E drept că a orbecăit nouă ani după el dar până la urmă a reușit. Perseverența, insistența, persistența, tenacitatea, străduința și stăruința (nu mă certați că-s sinonime...) latifundiarului au avut câștig de cauză.

     Așadar cu trei etape înainte de sfârșitul campionatului cunoaștem campioana: FCSB. Nu știm însă retrogradatele și echipele care mai dispută meciuri de baraj. Aici mai sunt doar două etape, adică mai sunt în joc șase puncte mici și înguste. Pentru barajul pentru Europa a mai rămas în discuție doar „șepcile roșii”, dar și ele nu trebuie să se claseze sub locul patru. Restul echipelor nu au drept de participare din diverse motive. De la locul șase în jos oricare echipă poate ocupa orice loc (de salvare, de baraj sau de retrogradare) așa că se joacă pe muchie de șiș. Petrolul a scăpat matematic de baraj (Voluntariul și Botoșaniul nu pot depăși împreună Petrolul deoarece au meci direct).

    Rezultatele etapei a șaptea au adus patru scoruri de 2-1 (doar două în favoarea gazdelor) și 22 de goluri înscrise, împărțite echitabil între gazde și oaspeți. Puncte au luat mai multe gazdele, 13 față de doar 10 ale oaspeților. FCSB - Farul 2-1 cu coroniță pe corolă; CFR - Sepsi 2-1 cu chiu și vai; Rapid - Univ. Craiova 1-2 cu vai ș-amar; Dinamo - Voluntari 1-1 răscrăcărat; „48” - „U” 3-2 cu juveți înainte de juvețe; Oțelul - Hermannstadt 1-0 mânjit; Poli - UTA 0-2 natural; Petrolul - Botoșani 1-2 (nu l-am văzut).

Grupa campionat

1. FCSB campioană 49p

2. CFR                     36,5p

3. Univ. Craiova      36,5p

4. Farul                    34,5p

5. Rapid                   28,5p

6. Sepsi                    27,5p

Grupa retrogradare

 1. UTA                    34p

 2. Oțelul                  33p

 3. Hermannstadt      31p

 4. „U”                     29p

 5. Petrolul               25,5p

 6. Botoșani             23,5p

 7. Voluntari             23p

 8. „48”                    21,5p

 9. Poli                     20,5p

10. Dinamo             20,5p

    Din etapa care vine doar în meciul de la Ploiești nu este o miză importantă. În rest în fiecare partidă cel puțin una din echipe are nevoie de puncte. De remarcat că în șase din cele opt partide gazdele sunt mai bine clasate.

    Univ. Craiova - FCSB (luni, ora 21) Derbiul etapei. Programat la închiderea etapei, meciul mai are miză doar pentru olteni. Vor să prindă Europa;

    CFR - Rapid (duminică, ora 21,30) CFR se reîntâlnește cu Dan Petrescu. Pentru Rapid e un bun prilej de a folosi tineretul din lot. Dintre străini i-aș folosi doar pe Burmaz și Rahmani (ultimul doar pentru că luptă pentru titlul de golgeter). Adică: Ungureanu - Onea, Săpunaru, Bădescu, Borza - Sawi, Cârjan, Cepoi (Gheorghe), Petrila - Burmaz, Rahmani;

    Farul - Sepsi (vineri, ora 20) Oaspeții dacă bat pot spera maxim la locul patru. Pentru gazde posibilitatea de a se mai face o dată de râs în Europa ar putea pune mai mult preț pe victorie. Spun asta pentru că știm cu toții ce se petrece vara în lotul lui Hagi;

    Petrolul - Oțelul (duminică, ora 15,30) Meci cu miză pentru Petrolul;

    UTA - „48” (luni, ora 18) Doar juveții tremură;

    Hermannstadt - Poli (luni, ora 15) Aici moldoveni-s sperioșii;

    Botoșani - Voluntari (sâmbătă, ora 14,30) Vecine de clasament. Cine câtigă încă nu scapă de griji;

    „U” - Dinamo (sâmbătă, ora 20) Cenușăreasa etapei. Să vedem dacă brânza-i pe bani...

    Opriți războaiele!

     

 

Hotel Alystra - locul ideal din Complexul Balnear Tășnad pentru câteva zile de relaxare și confort

    Condițiile climatice în continuă schimbare ne aduc o vară mai lungă. Asta ne oferă prilejul de a petrece nu numai concediul într-un decor estival, ci și week-end-urile și zilele libere. La noi, în județul Satu Mare, Complexul Balnear Tășnad este un punct de atracție care pe lângă posibilitatea de a ne îngriji de sănătate, ne pune la îndemână și condiții excelente de confort și relaxare, ba chiar și de distracție.

 


    Hotelul Alystra este unul dintre aceste spații  fermecătoare care îndeplinește la modul superlativ cele mai exigente doleanțe ale clienților. Ambientul, lealitatea și corectitudinea personalului, curățenia și liniștea prezentă în oricare colțișor al arealului Alystra, aromele ce răzbat dinspre bucătărie nu sunt întrecute decât de gusturile bucatelor tradiționale sau a celor împrumutate din cele mai incitante colțuri ale Europei (în special ale Italiei și Franței), condițiile de cazare de trei și patru stele (în funcție de preferințe), toate acestea nu pot să nu vă facă să reveniți cu plăcere. Piscina interioară a hotelului și cele exterioare din complexul balnear și nu în ultimul rând baza de tratament aflată în incinta hotelului sunt alte oportunități ce vin să argumenteze faptul că pășind în acest hotel ați luat decizia corectă.

    Cele 40 de posibilități de cazare (29 camere cu pat matrimonial, 6 camere single și 5 apartamente de 4 și 5 persoane) în care fiecare dintre ele  sunt dotate cu TV, internet wireless, baie proprie... Capacitatea maximă este de 74 de persoane cu 35 de locuri în parcarea proprie, păzită permanent. Restaurantul are o capacitate maximă de 120 persoane, iar terasa de 500 de persoane. Cum spuneam, hotelul mai este dotat cu un bazin cu apă termală cu hidromasaj, un bazin cu apă dulce încălzită cu jacuzzi și un bazin pentru copii mici (1-7 ani). De asemenea aveți la dispoziție microbaza de tratament, ce vă oferă servicii precum electroterapie-laser, magnetoterapie, unde scurte, hidrokinetoterapie, fizioterapie, împachetări in parafină sau masaj. De asemenea, locaţia organizează și diferite evenimente: nunţi, botezuri, petreceri private.

 

      Hotelul este situat în incinta ştrandului termal din Tășnad, langă cele doua bazine cu apă termală. Hotelul a fost construit în anul 2006, având o amplasare centrală faţă de bazinele cu apă termală și faţa de piscină cu apă rece. Atmosfera relaxantă, confortul și luxul, vor înnsoţi sejurul dumneavoastră multumită amenajării interioare și îmbinării de culori calde și deschise. Principala prioritate a conducerii hotelului o reprezintă satisfacerea tuturor dorinţelor și nevoilor clientului.

     Toate aceste minunății le puteți accesa dacă sunați la tel. 0741 28 04 08, sau la adresa de web https://hotelalystra.ro/. De asemenea pentru facebook aveți la dispoziție link-ul https://www.facebook.com/hotelalystratasnad/.