Recent (19 august) a fost „Ziua mondială a ajutorului umanitar”. Prima oară am auzit despre „ajutoare umanitare” abia după ce am fost direct implicat într-o acțiune de acest gen. Mai precis în 25-28 decembrie 1989 am condus un convoi de 4 autocamioane și un IMS cu 14 tone de alimente și alte bunuri către Brașovul aflat încă sub zăngănitul armelor.
Abia mai apoi, prin ianuarie - martie am auzit expresia „ajutoare umanitare”. Nu numai că am auzit-o dar am și văzut-o înscrisă pe niște dubițe venite din Franța la Tășnad: „Aide humanitaire”. Erau pline cu ceva haine „seven hand”, niște ulei și coca-cola. Parcă erau și niște portocale. Este adevărat că Tășnadul doar s-a speriat la revoluție, nu a și pătimit, dar teama de teroriști a cam crispat fețele oamenilor.
N-am să vă indispun aici cu „ia plasa cu feseneaua!” sau, cum îmi șoptește partenera mea de drum lung, ajutoarele sociale nemeritate împrăștiate cu larghețe maselor de votanți inocenți (ca să nu le spun altfel). N-am să vă vorbesc nici de numeroasele ONG-uri bazate pe voluntari care, așa cum pot, participă la viața socială a comunităților de care aparțin încercând să mai aline un of sau să peticească o gaură.
Mă uitam deunăzi peste un raport dat de către Comisia Europeană despre ce înseamnă azi „ajutoare umanitare” și am rămas impresionat despre eforturile întregii lumi civilizate de a sări în ajutorul celor năpăstuiți. Doar Uniunea Europeană a alocat în acest an (2026) aproape două miliarde de euro în acest scop pentru 240 de milioane de oameni. Dacă ținem cont că planeta are peste 8,3 miliarde de pământeni reiese că la fiecare sută de oameni trei dintre ei au beneficiat de ajutoare.
Principalele cauze care duc la existența acestor năpăstuiți sunt diverse și se pot împărți în două mari categorii: cele datorate influenței omului și cele naturale. Războaiele, schimbările climatice, supremația economică, epidemiile, pandemiile și sclavagismul (nu peste tot a fost eradicat) sunt doar câteva cauze provocate de mâna omului. Despre celelalte (cutremure, uragane...) chiar dacă au devenit uneori predictibile nu pot fi nici măcar atenuate. Doar reducerea pagubelor se poate face într-o oarecare măsură.
Nu ajunge doar să ai un suflet mare, generos, pentru a putea ajuta pe cineva. De cele mai multe ori cineva trebuie să facă această muncă de selectare, împachetare, transport și distribuție a efortului generos al organizațiilor umanitare. Acești lucrători umanitari (mai ales cei locali) își depun la poalele crezului lor sănătatea și chiar viața. Uneori nu și le mai pot recupera. Cei aflați în zone de conflicte armate sau în epidemii sunt cei mai expuși.
Selecția acestor lucrători umanitari, mai ales a celor locali, trebuie făcută cu grijă. Uneori între aceștia se pot strecura exemplare negative ale spectrului uman. Cei puși pe căpătuială, escroci sau traficanții de droguri, arme sau carne vie se pot infiltra cu ușurință între oamenii de bine.
Opriți războaiele!
