Unghere

     Colțuri de odaie ar spune Coșbuc. Gândisem inițial să scot în evidență câteva date statistice definitorii pentru această ediție de campionat dar, am observat, că nu vă dați în vânt după datele statistice așa că am renunțat. Nu de tot. Mi-am spus să încerc să caut câteva ciudățenii din datele statistice și uitați care mi s-au părut mie mai relevante.

    Faptul că 12 din cele 16 goluri înscrise de Florin Tănase sunt din lovituri de la 11m nu vi se pare interesant? Sună și mai ciudat dacă vă spun că echipa împotriva căreia s-au acordat cele mai multe penaltiuri este Metaloglobus cu 11 asemenea întâmplări. Ce ne mai spune acest lucru? Păi ne spune ori că jucătorii FCSB-iști au o tehnică aparte și adversarii nu-i pot opri decât prin fault în suprafața de pedeapsă, ori că li se predau ore de teatru înlocuind scena cu acea suprafață de 40,56m pe 16,5m care delimitează careul.

    De remarcat este și penuria golurilor înscrise direct din lovituri libere. Din totalul golurilor de acest fel, 11 la număr, doar Alibec de la Farul și Purece de la Metaloglobus au câte două reușite. Puțin, foarte puțin, ar spune un hâtru.

    Vi se pare interesant să aflăm cine a „reușit” cele mai multe șuturi în bară? Păi cele 20 de bare ale FCSB-ului și ale lui Dinamo sunt în contrast cu cele doar 9 nenorocoase ale Rapidului și Metaloglobusului sau cele 8 ale Universității din Cluj.

    Dacă v-aș întreba care echipă a executat cele mai multe cornere ar răspunde cineva Voluntari? Și totuși aceasta este informația dată de statisticieni referitoare la ediția 2025-2026 a superligii. Bineînțeles că este o greșeală deoarece echipa din Voluntari doar în ediția următoare revine în primul eșalon. FCSB-ul ar fi răspunsul corect cu cele 268 de lovituri de colț, la capătul celălalt fiind echipa din Miercurea Ciuc cu doar 116 asfel de reluări ale jocului.

    Data trecută v-am dat echipele cu cea mai mare medie de spectatori acasă. Cred că și media de spectatori generală este interesantă. Conduce tot campioana cu aproape 450 de mii de spectatori în total urmată de penalizata (din acest punct vedere) echipă a Rapidului cu puțin peste 415 mii de spectatori. Surprinde locul patru al FCSB-ului cu doar 340 de mii de împătimiți ai fotbalului ce urmăresc meciurile pe viu. Pe trei e Dinamo cu aproape 410 mii.

    Știți cine a dat cele mai multe pase decisive? Macalou (14) de la „U”. Dar cine sunt cei mai mari ratangii? Miculescu de la FCSB și Ișfan de la Farul cu 15 nereușite, urmați la doar o lungime  de neșansă de Dobre de la Rapid și Bârligea de la FCSB. V-ați gândit că Gnahore (Dinamo) este jucătorul care are cele mai multe atingeri de minge în medie? Cu cele 77,2 atingeri pe meci conduce în acest clasament. Nu lipsit de interes este și faptul că Musi (Dinamo) are cele mai multe driblinguri (în medie 2,6 pe meci) sau că Dongmo (Petrolul) are cele mai multe dueluri câștigate (o medie de 6,6/meci).

    Pe final să vedem și (ne)reușitele portarilor. Incredibil este faptul că retrogradatul Lazar (Sibiu) are 16 meciuri fără gol primit! La acest capitol este urmat la mare distanță de Dur-Bozoancă cu 13 astfel de jocuri. Cele mai multe parade pe meci le are Pap de la Miercurea Ciuc cu o medie de 3,9. Tot el are și cele mai multe (3) lovituri de la 11m apărate. la capitolul cele mai multe greșeli care s-au încheiat cu șuturi pe poartă conduce detașat Aioani de la Rapid (6).

    Jucătorul cu cele mai multe minute jucate este Sierra de la piteșteni cu 3420.

    Opriți războaiele (inclusiv cele între Cotroceni și restul țării)!

    

    

Aritmetica și șahul

     Mi-a plăcut aritmetica. Și geometria mi-a plăcut. Trigonometria a început să-mi placă abia după ce am înțeles-o. Algebra a fost în schimb feblețea mea. Mai apoi teoria probabilității care și azi mă mai ajută atunci când mă ocup de statistică. Dar parcă nu e chiar așa exactă. Te poți lesne înșela mai ales astăzi când parametri perturbatori nu pot fi așa ușor demascați. În facultate au apărut matematicile speciale. Cu geometrie descriptivă (care la început e distractivă iar mai apoi distructivă), cu geometrie analitică, cu algebră lineară, cu geometrie proiectivă, etc, etc.

    Toate m-au atras. Chiar am crezut la început că matematica și fotbalul sunt cele două ale mele plăceri. Eram un mic geniu al rezolvitorilor de probleme. Cu timpul am extins aceste rezolvări de probleme și în afara matematicii. Așa am descoperit că mie nu strict matematica îmi plăcea ci logica. Rezolvam probleme din diverse domenii. Știam să mă extrag din reflexele condiționate și necondiționate pentru a putea judeca fiecare problemă în starea ei pură, nealterată de tendințe și obiceiuri. Eram atent la neatenții.

    Urmăream firul deductiv cu obiectivitate și pasiune pentru a descoperi rezolvarea corectă. Luam în considerare și diferite interferențe cu variante surpriză, eliminându-le pe cele fără noimă și arhivându-le printre circumvoluțiuni pe cele cu șanse de supraviețuire. Așa am intrat și în tagma rebusiștilor, a crucișologilor dar mai ales a rezolvitorilor, indiferent dacă era vorba de cuvinte încrucișate (cu temă sau de definiție) sau enigmistică.

    Cam așa am descoperit șahul. N-am studiat niciodată șahul. Nu m-am lansat în teoriile deschiderilor, ale jocului de mijloc, sau studiul finalurilor. În schimb îmi plăcea să rezolv probleme de șah, probleme care în cea mai mare parte a lor nu depindeau de studiul finalurilor de joc (câștig sau remiză). La jocul de șah eram bun printre cei slabi și slab printre cei buni. Prin șah am început să caut răspunsuri la „ce se întâmplă dacă?”. O chestie care în matematica aplicată de mine nu exista. Nici în celelalte probleme de logică nu prea studiam mișcările aleatorii ale unui adversar sau chiar ale unui partener.

    În viață mi-a ajutat mult când am căutat răspunsuri la „ce se întâmplă dacă?”. Este chiar o cheie a succesului în tactica negocierilor și în managementul afacerilor. Bine asta atunci când nu te lovește paranoia. Un matematician cuminte nu este obișnuit să-și pună întrebarea „ce se întâmplă dacă?”. El se mulțumește doar să rezolve problema. Dacă apare alta se așează frumos la birou și o rezolvă și pe aceea. Și tot așa fără să încerce să întrezărească viitorul, motiv pentru care niciodată nu aș da hățuri la un matematician cuminte. Mai ales că atunci când acționează sub presiunea timpului calitatea deducțiilor sale nu atinge toată plaja enunțului.

    Atâta timp cât nu ai răspunsuri la „ce se întâmplă dacă?” problemele se vor multiplica de la o zi la alta și capacitatea de a le rezolva se diminuează odată cu trecerea timpului. Timpul! Acest factor de presiune care nu iartă. Astfel matematicianul cuminte, care la început părea garanția reușitei, devine cauza eșecului.

    Vi se pare cumva că fac referire la cineva anume? Vi se pare. Vise... sau nu? Joaca de-a puterea nu se potrivește cu cumințenia unui matematician de succes. Doamne dă să nu fie așa!

    Opriți războaiele!

     

    

Dirijorul Șaburov și pianistul Boldizsár închid stagiunea filarmonicii

     A venit vacanța. Rând pe rând copiii și nepoțeii noștri și-au luat la revedere de la educatoare, de la învățători, de la profesorii din învățământul gimnazial și cel liceal, de la conferențiari și profesori universitari. Unii chiar și-au luat adio de la grupa mare, sala de clasă, atelierul de lucru, laboratoare și cabinete iar cei maturi deja, de la aulele universităților.

    Ca de fiecare dată în preajma acestor evenimente se închid și instituțiile de cultură cu program stagional. Așa că joi, de la ora 19, putem folosi abonamentul cu nr. 47, ultimul, pentru a fi prezenți în foaierul Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din municipiul nostru reședință de județ, județ care prin consiliul său administrativ este și ordonatorul principal de credite care sprijină cultura.

    Ce ne-a rezervat conducerea filarmonicii pentru acest sfârșit de stagiune? Păi nu s-a lăsat mai prejos decât în restul anului. Chiar are programată una din cele mai intense seri culturale, seară care debutează cu „Concertul pentru pian” în fa diez minor al lui Alexander Scriabin. Mărturisesc că nu am ascultat niciodată această lucrare așa încât am căutat-o pe YouTube și o ascult chiar acum în timp ce scriu aceste rânduri în interpretarea pianistului rus Daniil Trifonov. Ce-i drept mi-am format o părere despre această lucrare, dar cum în artă părerea unuia sau a altuia nu este definitorie vă las pe fiecare dintre dumneavoastră să judecați de ce se spune despre Scriabin că este mistic.

    În partea a doua a „Concertului simfonic de închidere a stagiunii” avem ocazia să ne delectăm cu o creație a unui alt mare compozitor rus din aceeași perioadă de sfârșit de secol al XIX-lea - început de secol XX. Este vorba de Alexander Glazunov cu a sa „Simfonie nr. 5” în si bemol major.

    Invitații acestei seri de mijloc de cireșar sunt dirijorul rus, cum altfel, Anton Șaburov (vezi numărul nostru din 23 februarie 2023) și pianistul român de renume mondial, profesorul universitar Csiky Boldizsár jr. Renumele acestora ne garantează o calitate excepțională a interpretării celor două lucrări atipice. Prima, cum spuneam, cu accente mistice iar a doua bântuită de eclecticism.

Aleksandr Konstantinovici Glazunov

    S-a născut pe 10 august 1865 la Sankt Petersburg și a decedat 71 de ani mai târziu, pe 21 martie, la Paris. A fost un compozitor, profesor de muzică și dirijor din perioada romantismului rusesc târziu.

    A fost director al Conservatorului din Sankt Petersburg în perioada 1905 - 1928 și a reorganizat instituția în urma revoluției bolșevice. A continuat să conducă Conservatorul până în 1930, deși plecase din URSS definitiv încă din 1928. Cel mai cunoscut student al său din acea perioadă a fost Dmitri Șostakovici.

   Glazunov a reconciliat naționalismul și cosmopolitanismul în muzica rusească. Deși succesor direct al naționalistului Balakirev, el tindea mai mult spre grandoarea epică a lui Borodin, absorbind mai multe alte influențe, printre care virtuozitatea orchestrală a lui Rimski-Korsakov, lirica lui Ceaikovski și contrapunctul lui Taneiev. Slăbiciunile lui erau un academicism care uneori îi copleșea inspirația și un eclecticism care putea scoate și ultimul strop de originalitate în muzica lui. Compozitori tineri, precum Prokofiev și Șostakovici îi considerau muzica depășită, recunoscând totuși că el rămânea un compozitor cu o reputație impunătoare și o influență stabilizatoare într-o vreme zbuciumată de tranziție.

    Opriți războaiele!

Cu grija competițiilor de mâine

    Pauza competițională ne ajută să mai aruncăm o privire asupra naționalelor de fotbal masculine și feminine ale României. Nu are rost să mai reamintesc rezultatele, comentariile, bucuriile și frustrările naționalei mari a României deoarece a făcut-o cu talent și aplicație colegul meu Florin „Mumu” Mureșan. Așa că ne vom axa pe comportarea celorlalte echipe ce au reprezentat România în acest sfârșit de primăvară.

    La nivelul fotbalului masculin tineretul (U21) și juniorii U20 și U19 nu au avut activitate în această perioadă așa că indiscreția noastră se va aplica doar reprezentativelor U18 - U15. Privind global cele 10 jocuri ale acestor reprezentative s-au încheiat cu patru victorii și patru înfrângeri. În ceea ce privește cele două turnee amicale, unul l-am câștigat și la altul am ocupat locul 7 din 12 participante, dar cu bilanț pozitiv.

    Sub 18 ani. Echipa lui Ion Marin, calificată în turul doi preliminar pentru europenele U19 din 2027, a disputat două meciuri amicale în compania reprezentativei similare a Cehiei, ambele în deplasare (Lanzhot). Dacă în primul joc au pierdut fără drept de veto cu 3-0, în al doilea s-au impus cu 1-0 chiar dacă au jucat 40 de minute în inferioritate.

    Sub 17 ani. Tricolorii născuți începând cu 1 ianuarie 2009, calificați pentru mondialele din noiembrie din Qatar, au susținut două jocuri amicale în Serbia, la Stara Pazova. Gazdele s-au impus în ambele partide cu 1-0, respectiv 2-1. Echipa lui Mircea Diaconescu mai are nevoie de vreo două jocuri pentru a prinde contur.

    Sub 16 ani. La Buftea s-a disputat turneul Black Sea Tournament rezervat jucătorilor născuți începând cu 1 ianuarie 2010. Turcia, Georgia și România au onorat această competiție în care copiii lui Alexandru Ciobanu au ieșit învingători, după un egal, 0-0 cu Turcia și o victorie la două goluri, 3-1, cu Georgia. În celălalt meci Turcia a învins Georgia doar cu 2-1.

    Sub 15 ani. Tot în primăvara aceasta (aprilie-mai) a avut loc Torneo delle Nazioni, turneu la care au participat 12 reprezentative naționale, fiecare echipă disputând câte patru partide. România a obținut două victorii (2-1 cu Portugalia și China 1-0), un egal (2-2 cu Austria) și o înfrângere (0-3 cu Italia). Chiar dacă locul ocupat a fost doar 7, băieții lui Lucian Mezei au avut o comportare meritorie dacă ținem seama că au jucat cu două dintre cele trei țări care au găzduit meciuri (Italia, Austria și Slovenia).

    În ceea ce privește comportarea naționalelor feminine am avut activitate doar la senioare și la U19. „Grupa mare” antrenată de Massimo Pedrazzini a participat la Liga C a Națiunilor, unde a câștigat grupa în care a fost repartizată. Două victorii cu Cipru (3-0 și 4-0) și o victorie (1-0) și un egal (0-0) cu Moldova le-a adus promovarea în Liga B. Egalul cu Moldova a fost mai mult condescendent pentru a le permite acestora să aibă mai multe șanse la locul doi.

    Sub 19 ani. La „grupa mică” s-au disputat două jocuri amicale în Slovacia, la Dunajska Streda, în compania gazdelor. Echipa antrenată de C-tin Olariu a obținut o victorie (1-0) și o înfrângere (2-3).

    Opriți războaiele!

    

Ultraviolete ultra violente

     Ochiul uman sănătos distinge cele șapte culori ale luminii albe și le-a numit plastic ROGVAIV, adică roșu - oranj (portocaliu) - galben - verde - albastru - indigo - violet. Asta nu înseamnă că spectrul luminii se limitează la atât. Încă de la începutul secolului al optsprezecelea omul a căutat și a descoperit raze inaccesibile ochiului uman atât înainte de roșu, și le-a denumit infraroșii, și după violet cărora le-a spus ultraviolete. De fapt la acea vreme le-a spus ambelor extreme că sunt raze chimice, abia mai apoi le-a denumit ca atare.

    Faptul că astăzi îmi arunc privirea peste umăr doar spre aspectul ultra al spectrului luminii își are obârșia în modalitatea în care acesta îmi afectează sănătatea. În mod normal natura își protejează viețuitoarele (fauna și flora) împotriva vicisitudinilor de orice fel prin baraje în cascadă care să îndepărteze nefastul. Structura fiecărei viețuitoare în parte își dezvoltă sistemul individual de protecție în funcție de latitudine și altitudine în special și mai apoi în funcție de factorii specifici ce pot afecta într-un fel sau altul nașterea, dezvoltarea, maturitatea, îmbătrânirea și dispariția subiectului.

    Din păcate intervenția voită sau mai puțin conștientă a omului asupra sistemului natural de protecție face ca să apară inițial perturbări ale acestuia, ca mai apoi să crească nivelul până la gradul de catastrofe, nefiind foarte îndepărtat nici haosul general. Îmi veți spune că dau vina pe știință. Prin reducere la absurd aveți dreptate căci aproape orice descoperire științifică făcută în ideea propagării binelui a fost mai apoi aplicată în proliferarea răului. De la roată și foc, trecând prin fertilitatea fizicii și chimiei și până la energia nucleară și sinergia tainică, aproape toate au fost descoperite sau create cu un scop benefic și dezvoltate și utilizate malefic.

    Ultravioletele au și ele părțile lor bune, dar când apar în exces sunt mai mult decât dăunătoare. De la arămiul bronzului de munte la arsurile solare de șes nu-i decât o nuanță care, cum spuneam, în funcție de latitudine și altitudine, face deosebirea dintre sănătate și boală sau mai profund aplicat, între viață și moarte. În altă ordine de a privi lucrurile de la influența lor în producerea vitaminei D în organismele vii, fără de care viața nu ar fi posibilă, sau de la importanța lor în criminalistică, în astrofizică, în cosmetologie sau optoelectronică (ca să dau doar câteva exemple) până la răspândirea morții latente și, mai nou, a celei violente depinde de noi ce alegem. De noi, omenirea.

    La om principalele organe afectate de neîmblânzitele raze ultraviolete sunt pielea și ochiul. La mine și-au găsit aplicație la ambele. Încă de mic pistruii de pe ten ar fi trebuit să atragă atenția de predilecție spre tumori ale pielii, dar cum pe acea vreme găurile în straturile de ozon erau rare și accidentale nimeni nu se gândea la consecințele de astăzi. La fel și ochii mei au fost afectați după un sfert de secol de viață de razele ultraviolete de la mari altitudini. La acea vreme nu s-a știut cauza și după o operație cu raze laser în care m-am implicat pe post de cobai mi s-a mai promis un sfert de secol de vedere normală, ba chiar cu o acuitate vizuală peste medie. N-au fost 25 de ani ci 40. Dar după ce am trecut de vârsta pensionării boala retinei a revenit în forță și a devenit degenerativă.

    Gata cu smiorcăiala! Am scris totuși toate acestea ca să fie învățătură pentru vlăstarele de azi. Cine poate ști ce-i așteaptă în viitorul acesta tot mai impredictibil, plin de pericole pe care nici nu le putem intui.

    Opriți războaiele!

Cio-Cio-San își cântă tragedia pe scena filarmonicii

     Cei mai mulți dintre cititorii melomani cunosc desigur destinul tragic al „Doamnei Fluture”, mai cunoscută sub denumirea de „Madama Butterfly” sau, în varianta sa japoneză, „Cio-Cio-San”. Desigur că mă refer la opera în trei acte compusă de Giacomo Puccini la începutul secolului al XX-lea, a cărei premieră a fost pe 17 februarie 1904 la Scala din Milano. Povestea lui John Luther Long, dramatizată apoi de David Belasco, l-a impresionat pe Puccini asfel încât pe un libret scris de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa, acesta a compus capodopera a cărei acțiune era contemporană la acea vreme.

    Iubitorii de operă se vor putea delecta cu varianta „Operă în concert” propusă de conducerea Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare, variantă în care vocile care vor urmări cu atenție traiectoria baghetei dirijorului Tiberiu Soare sunt ale unor soliști de prim rang sosiți tocmai de pe scena Operei Naționale din București. Astfel îi vom audia pe soprana Bianca Mărgean în rolul principal, pe tenorul Liviu Indricău în rolul alunecosului (locotenent în marina SUA) Pinkerton, pe mezzosoprana Mihaela Ișpan făcând pe camerista Doamnei Fluture, pe baritonul Dan Indricău reprezentând pe Sharpless - consulul SUA din Nagasaki, pe tenorul Andrei Lazăr ca fiind pețitorul refuzat Goro, pe tenorul Daniel Filipescu în rolul prințului Ymadori și pe baritonul Damian Vlad interpretând un comisar imperial.

                                                         Dirijor Tiberiu Soare

    Evenimentul va avea loc joi, de la ora 19 și intrarea se face doar pe bază de bilet (84 lei) procurat de la casieria instituției de cultură (direct sau on-line). În ceea ce privește secțiunea de culturalizare ne-am gândit să vă oferim pe scurt acțiunea din cele trei acte ale operei.

Actul I

Un ținut deluros în apropiere de Nagasaki, cu o căsuță japoneză.

    Locotenentul Benjamin Franklin Pinkerton din marina Statelor Unite închiriază prin mijlocitorul-pețitor japonez Goro, o căsuță unde urmează să se căsătorească și să locuiască cu Cio-Cio, o tânără fată-gheișă japoneză, lângă Nagasaki, deși nu intenționează în mod serios să rămână în Japonia. Mr. Sharpless, consul american, vine la nuntă dar Pinkerton îi vorbește într-un mod flușturatic, el considerând căsătoria aceasta un aranjament temporar, așa cum este și închirierea casei: "În țara asta contractele sunt tot atât de flexibile ca și casele. Așa că mă căsătoresc după moda japoneză: pentru 999 de ani. Dar pot anula contractul în orice lună".

    Cei doi vorbesc despre mireasă, frumoasa și tânăra Cio-Cio, al cărei nume înseamnă „fluture” ("butterfly" în engleză). Consulul, care cunoaște sentimentele sincere ale lui Cio-Cio-San, îl avertizează pe locotenent că fata ia în serios această căsătorie. Dar Pinkerton spune: "Nu văd de ce ar fi rău să dresez acest fluture, pentru zborul dulce al iubirii". Cei doi bărbați ciocnesc paharele de vin. Consulul: "Să bem pentru familia ta care e departe!". Pinkerton: "Și pentru ziua când mă voi căsători în mod serios cu o soție adevărată americană!".

    Mireasa urcă dealul împreună cu familia și prietenii, cântând: "Ce mult cer! Ce multă mare!... Suflă o briză dulce de primăvară!... Ce multe flori!". Mireasa cântă: "Pe mare și pe pământ, eu sunt cea mai fericită fată din Japonia. Ba nu! A întregii lumi! Prieteni, eu am răspuns chemării iubirii. Mă aflu în pragul iubirii, acolo unde se adună toate bucuriile celor vii și celor morți". Are loc ceremonia de nuntă.

    Apoi, petrecerea de nuntă este întreruptă de către unchiul miresei, un preot japonez. El a aflat că Cio-Cio a vizitat Misiunea Creștină pentru că dorește să treacă la creștinism. Unchiul o blestemă: "Cio-Cio! Cio-Cio-San! Nenorocire! Ce-ai făcut la Misiune? Ea a renegat cultul străbunilor! Kami Sarundasiko! O mare nenorocire amenință sufletul tău corupt! Tu te-ai lepădat de noi, noi ne lepădăm de tine!". Musafirii sunt speriați și fug. Petrecerea s-a terminat. Mireasa și mirele sunt singuri. Ei cântă un duet de dragoste: "Stelele sunt ca niște ochi care ne privesc... Vino! Vino! Cerul râde în extazul iubirii..."

Actul II

Interiorul căsuței lui Cio-Cio-San.

    Trei ani mai târziu, în același loc. Cio-Cio-San (adică „doamna Cio-Cio”, „doamna Fluture”) este acasă cu menajera Suzuki. Aceasta se roagă zeilor ca Cio-Cio-San să plângă mai puțin, pentru că de trei ani ele nu mai au nici o veste de la Pinkerton. Suzuki este îngrijorată și pentru că le-au mai rămas foarte puțini bani. Dar Cio-Cio-San spune: „Zeii japonezi sunt grași și leneși. Sunt sigură că Zeul american răspunde mai repede celor care îl imploră. Dar mă tem că nu știe că noi facem parte din familia lui”. Cio-Cio-San are încredere că soțul ei se va întoarce. În închipuirea ei, ea presimte momentul fericit al revederii iubitului ei (aria „Un bel di vedremo” (Într-o bună zi vom vedea).

    Prințul Yamadori, care știe că Cio-Cio-San este părăsită de soțul ei, vine și o cere în căsătorie. Cio-Cio-San îl refuză, spunând că țara ei este S.U.A. și, potrivit legilor americane, ea mai este căsătorită. Mr. Sharpless, consulul american, vine să-i citească o scrisoare pe care a primit-o de la Pinkerton. El este așa de mișcat de emoția tinerei doamne, încât nu poate să-i citească scrisoarea până la sfârșit. Nu-i poate spune că Pinkerton a părăsit-o, dar în schimb o îndeamnă să accepte oferta de căsătorie a Prințului Yamadori. Cio-Cio-San este îngrozită de o asemenea sugestie; ea îl aduce în cameră pe micul ei fiu. Cio-Cio-San spune că numele copilului este Durere, dar când tatăl lui se va întoarce el se va numi Bucurie. Mr.Sharpless promite să-i spună lui Pinkerton că este tatăl unui copil.

    După plecarea consulului, se aude o bubuitură de tun în port, Cio-Cio-San se uită prin telescop și vede vaporul american "Abraham Lincoln", vaporul lui Pinkerton. Ea este peste măsură de fericită. Cio-Cio-San și menajera Suzuki decorează camerele cu flori și îl așteaptă pe Pinkerton. Când vine noaptea, Suzuki și copilul adorm, dar Cio-Cio-San continuă să aștepte trează.

Actul III

Interiorul aceleași căsuțe din actul II.

    Un interludiu orchestral zugrăvind lupta ce se dă în sufletul lui Cio-Cio-San, între speranță și deznădejdie, marchează intrarea vaporului "Abraham Lincoln" în portul Nagasaki, la răsăritul soarelui. Suzuki se trezește și o convinge pe Cio-Cio-San că trebuie să se odihnească. Cio-Cio-San și copilul merg în altă cameră să se culce.

    Sosesc Pinkerton și consulul, care stau de vorbă cu Suzuki. Pinkerton este însoțit de soția lui, Kate. Aceasta vorbește cu Suzuki, spunându-i că va avea grijă de copil ca și cum ar fi al ei, dar Suzuki este foarte necăjită că Cio-Cio-San va trebui să se despartă de copil. Pinkerton este atât de plin de remușcări și atât de rușinat, încât fuge de acolo și le lasă pe doamne să lămurească lucrurile în absența lui.

    Cio-Cio-San intră și află adevărul. Ea acceptă să dea copilul, dar cere ca Pinkerton să vină peste o jumătate de oră să-l ia. Când este singură în camera ei, Cio-Cio-San ia pumnalul tatălui ei și citește inscripția de pe el: "Cine nu poate trăi cu cinste, trebuie să moară cu cinste". Cuvintele acelea au fost mesajul Mikado-ului către tatăl lui Cio-Cio-San, în urmă cu mulți ani.

    Tatăl lui Cio-Cio-San și-a luat viața cu acel pumnal. Acum, Cio-Cio-San își ia rămas-bun de la fiul ei: "Tu, care din Paradis ai coborât la mine, uită-te la chipul mamei tale, ca să-l ții minte. Uită-te bine la mine ! La revedere, dragostea mea...". Apoi îi spune copilului să plece și se sinucide cu pumnalul tatălui ei. Pinkerton se întoarce, strigând-o: "Butterfly ! Butterfly !"...

    Opriți războaiele!

Statistica Superligi 2025-2026

     Dacă lăsăm cifrele să vorbească vom vedea că acestea întăresc dominația olteană asupra acestei ediții de campionat. De asemenea acestea demonstreză că fabrica de jucării (periculoase) din capitala țării a venit total nepregătită pe prima scenă a țării. La număr de victorii Craiova are 23 de reușite față de cele doar 4 ale Metaloglobusului. La meciuri egale conduce Petrolul cu 14 nedecise, cea mai pragmatică echipă fiind Slobozia cu doar 7 egaluri (am ținut cont că în grupa retrogradare s-au jucat doar 9 partide față de cele 10 din grupa campionat). Cele mai puține înfrângeri le-a încasat tot Craiova, iar Slobozia, cu 25, deține recordul negativ.

    În ceea ce privește golurile marcate avem în frunte tot pe juveți, cu 65 de reușite față de cele doar 33 ale Petrolului. La goluri primite au excelat tot apărătorii din Bănie cu doar 23 de străpungeri, pe când cei de la Metaloglobus au scos mingea din plasă de 80 de ori. Cum era de așteptat la golaveraj (+42 față de -45) și punctaveraj (80 față de 22) tot cei doi poli ai clasamentului au ieșit în evidență. La punctaveraj nu am ținut cont de înjumătățirea punctelor din sezonul regulat.

    La golgeteri s-a detașat bosniacul Juvo Lukic cu 18 reușite, urmat de Florin Tănase (FCSB) cu 16 goluri și Alex Dobre (Rapid) cu 15. Cei 239 de marcatori din această ediție au înscris 792 goluri în 300 de jocuri, adică o medie de fix 2,64 goluri/meci. Totuși din cei 239 de marcatori, 94 au înscris câte un singur gol, iar alți 44 au avut câte două reușite.

    Cel mai urmărit meci din acest sezon a fost cel dintre Dinamo și Rapid când pe Arena Națională au luat loc fix 34.700 de spectatori, urmat de cel dintre FCSB și Rapid cu 30.903 spectatori și FCSB cu Dinamo la care au asistat 28.510 persoane. În ce privește media de spectatori pe meci acasă pe primul loc se află tot Universitatea Craiova cu 16.081. Pe locul doi cifrele reci spun că este Dinamo cu 10.446 de spectatori/joc, dar Rapidul cu 9.903 spectatori pe meci revendică locul doi deoarece într-un meci nu a avut dreptul decât la o jumătate din locurile disponibile, iar în alt joc a fost sancționată cu disputarea partidei fără spectatori. Un calcul simplu ne arată că ar fi avut o medie de 10.705 participanți la eveniment. Rușinea campionatului este tot Metaloglobus cu o medie de 651 de spectatori/joc, nu departe de ea fiind echipa din Miercurea Ciuc cu 1514 spectatori/meci și Unirea cu 1605. Restul echipelor, spre lauda lor, au avut peste 3000 de spectatori/joc.

    Dacă facem abstracție de cei care au jucat mai puțin de 150 de minute în acest campionat vom descoperi că cel mai eficace jucător este chiar golgeterul campionatului cu un gol la fiecare 144 de minute jucate. Jucătorul cel mai scump din campionatul românesc a fost Olaru (FCSB) care costă 6,5 milioane de euro. Cel mai greu jucător este rapidistul Koljic cu 92kg, cel mai înalt a fost Anestis de la Botoșani (198cm), iar cel mai bătrân este japonezul Seto de la argeșeni care are 40 de ani și multe zile.

    Pe final hai să discutăm și despre cei mai „răi” jucători de pe teren. Cu 2 cartonașe roșii sunt 7 jucători, Oțelul și Craiova având câte doi reprezentanți la această categorie. La cartonașe galbene s-a distanțat Sadriu de la Argeș care a acumulat 11 stacojii. Pe echipe tot urmașii lui Dobrin sunt cu 97 de cartonașe galbene încasate, cea mai fair-play echipă în această privință fiind FCSB care a cumulat doar 70 de galbene și două roșii. La cartonașe roșii excelează UTA și Oțelul cu câte șapte contraperformanțe de acest tip. Singura echipă cu un singur cartonaș roșu este Rapid.

    Opriți războaiele!