Comentarii ale evenimentelor sportive desfasurate, prezumtii fara nadejde de realizare, emotii si rezultate seci; toate in contextul socio-politic al momentului.
Pentru a da putere unui eveniment cultural muzical bazat pe operetă numele lui Johann Strauss junior era imperios necesar. Acesta, împreună cu două genii ale genului de origine maghiară, Franz Lehár și Kálmán Imre, reprezintă chintesența manifestării împlinirii spirituale pe care ne-o propune Filarmonica de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare în această săptămână.
Mai precis joi, 5 martie, de la ora 19, Emoke Kovacs și Claudiu Pitic ne invită la o „Gală de operetă”. Pentru acest eveniment sunt valabile doar biletele în valoare de 42 de lei achiziționate de la casieria filarmonicii. Protagoniștii acestei seri, ce o sperăm minunată, sunt soprana Egyed Apollónia și
tenorul Pataki Adorján. La pupitrul Orchestrei filarmonicii Dinu Lipatti va fi dirijorul Operei Maghiare din Cluj, Farkas
Róbert. De fapt tot de la Opera Maghiară din Cluj provin și cei doi soliști.
Deoarece despre ei am scris în numerele noastre din 24 octombrie 2022, respectiv 17 mai 2021, la secțiunea de rememorare și/sau îmbunătățire a cunoștințelor noastre muzicale m-am gândit să trec în revistă carierele compozitorilor maghiari despre care vă vorbeam în șapou, Franz Lehár și Kálmán Imre (sursa Wikipedia).
Franz Lehár
S-a născut în Komárno (orășel pe malul stâng al Dunării, astăzi în Slovacia), aflat pe atunci în Austro-Ungaria. Prima sa compoziție a făcut-o la vârsta de 11 ani. A urmat studiile muzicale la Conservatorul din Praga, sub îndrumarea lui Antonin Dvorak. În anul 1902 a devenit dirijorul teatrului de operetă din Viena și și-a început activitatea de creație. În căutarea unui drum propriu,
Lehár a compus vestitul vals "Aur și argint" care i-a adus primul
succes.
Tot în anul 1902 a intrat în posesia primului său libret de operetă, „Fetițele vieneze”, scris de Emil Norini. Tot atunci a făcut cunoștință
cu celebrul regizor și libretist Victor Léon colaborând cu el la
realizarea și montarea mai multor operete. Prima operetă de mare succes a fost „Văduva veselă" compusă în anul 1905, urmată de peste 30 de operete dintre care amintim: „Bărbatul cu trei
neveste", „Contele de Luxemburg", „Dragoste de țigan", „Eva", „În sfârșit singuri", „Mazurca albastră", „Fraschita", „Primăvară", „Clo-Clo", „Paganini", „Țareviciul", „Frederica", „Țara surâsului”, etc.
Reformator al operetei, Lehár devine întemeietorul noului curent,
înviorând acest gen care decăzuse la finele secolului al XIX-lea. A supraviețuit celui de al doilea război mondial, murind în landul Austria de Sus, de sub ocupație aliată americană.
Emmerich Kálmán (Imre Kálmán)
S-născut cu numele Imre Koppstein în data de , la Siófok, județul Somogy (Ungaria) și a murit în la Paris (Franța) a fost un compozitor evreu, originar din Ungaria.
A studiat muzica și în special pianul la Academia de muzică Franz Liszt. Din cauza unui reumatism la mâini, s-a reorientat spre compunerea de operete în stil vienez, cărora le-a dat un caracter maghiar prin utilizarea ceardașului. Persecutat de naziști, a plecat în Statele Unite, unde a devenit cetățean american. După război a revenit în Europa, stabilindu-se la Paris.
Că Emmerich Kálmán era un maestru al operetei vieneze devine
evident din chiar vasta uvertură, o piesă minunată, al cărei gen de
orchestrație va fi preluat și de primii ani ai filmelor musicale. În
crearea și definirea muzicală a personajelor, Kálmán și libretiștii săi, au urmat formula standard a perioadei de argint a operetei vieneze,
perioadă începută efectiv cu „Văduva veselă” de Franz Lehár (1905) și
terminată abrupt în anii ’30, când mare parte a forțelor creatoare a
fost silită să părăsească Viena.
Lucrările lui urmează aproape fără excepție următoarea schemă: un
duo principal (soprană și tenor) romantic, un duo comic (tot soprană și
tenor) și numeroase personaje serioase și comice. Muzica pentru perechea principală conține întotdeauna sonorități
construite în tradiția muzicii romantice, fiind amplu orchestrată. Ea
presupune cerințe vocale extreme pentru soprană, iar pentru tenor
secțiuni deseori mai potrivite registrului baritonal.
Pe măsură ce stilul compozițional al lui Kálmán a evoluat,
finalurile s-au dezvoltat și ele în numere de anvergură, conținînd pe
lângă reprize și numere ce contribuie la dezvoltarea graduală a
personajelor și a situațiilor. Un prim exemplu în creația lui Kálmán îl
constituie chiar finalul actului I din Contesa Maritza, care include, pe
lângă numere de ansamblu și pasaje asemănătoare recitativelor, una
dintre cele mai faimoase arii ale lui Kálmán, „Zi-i țigan, zi mereu”.
În volumul său de amintiri, Emmerich Kálmán declara: “Am încercat
să scriu muzica de dragul muzicii și nu din alte considerente. /…/ Cel
mai mic cântec, cel mai neînsemnat vals trebuie să poarte scânteia care
să electrizeze publicul și să-l cucerească /…/ Știu că numai o jumătate
de pagină de Liszt va cântări mai mult decat toate operetele mele.
Compozitorii mari vor avea întotdeauna admiratorii lor, dar paralel cu
ei trebuie să existe și compozitori pentru un public căruia să-i placă o
operetă veselă, ușoară, spirituală și elegantă”.
Asemenea compatriotului său Franz Lehár, Kálmán a fost unul dintre
arhitecții a ceea ce avea să fie denumită perioada de argint a operetei
vieneze din primul sfert al veacului trecut. Kálmán a adus un suflu
proaspăt în muzică, a acordat mereu o mare importanță libretelor și și-a
instrumentat mereu personal lucrările.
Principala lui contribuție în acest gen muzical a fost ușurința
aparentă a îmbinării dintre caracterul sentimental al operetei vieneze
și ritmurile energice, pline de culoare ale Ungariei natale. Pe urmele
lui Franz Lehar și L. Fall, a marcat un gen aparte, substratul național
unguresc al ritmurilor imprimând delicatelor melodii vieneze un fel de
coloratură exotică.
Richard Specht scria în presa vieneză: “Muzica sa este proaspătă
și plăcută, viguroasă prin inventivitate melodică naturală și maturitate
deplină. În timp ce alții bâjbâie și experimentează, el stă pe tărâmul
bogat al muzicii populare și de fiecare dată își atinge ținta."
Antepenultima etapă a sezonului regulat a adus prea puține clarificări, nelămurite rămânând majoritatea nedumeririlor anterioare. Și totuși, pe scoarța noastră cerebrală, s-au încrustat câteva aprecieri care greu pot fi răstălmăcite. Cele mai multe perechi de ochi sfredelesc clasamentul și disputele din ultimele două etape pentru a găsi modalitatea în care FCSB-ul să poată pătrunde în elită. Un al doilea punct de interes ar fi cine va ocupa locul doi, un loc care va da un ascendent în fața tuturor celorlalte echipe cu excepția liderului. Ultimele intarsii dintre circumvoluțiuni se referă la numărul de puncte pe care îl pot acumula echipele din emisfera sudică a clasamentului.
Lăsând la o parte faptul că nu prea văd cum FCSB-ul va reuși să obțină șase puncte din confruntările cu UTA și „U” Cluj, prevăd sarcini ușoare pentru FC Argeș în meciul cu Slobozia și șepcilor roșii în meciul cu siderurgiștii din Galați. După capul meu cea mai periclitată echipă din top 6 de a fi înlocuită de FCSB este CFR care are mare nevoie de o victorie în acest caz ori la Ovidiu, ori acasă cu Dinamo. Cele nouă victorii consecutive ale frânarilor nefiind o garanție că vor mai obține una. Să nu uităm totuși că pentru asta echipei lui Becali îi trebuiesc șase puncte!
De ce zic că este foarte important locul doi? Păi, în caz de egalitate de puncte la finalul play-off-ului departajarea se face după locul ocupat la sfârșitul sezonului regulat și nu după golaveraj sau meciurile directe. Pe de altă parte la finalul sezonului regulat pentru echipele aflate la egalitate de puncte departajarea se face după meciurile directe și nu după golaveraj precum în celelalte 29 de etape. Astfel, dacă Dinamo și Rapid termină cap la cap cele 30 de etape, locul doi aparține Rapidului, loc care iar aduce și titlul de campion dacă se întâmplă ca cele două să rămână în frunte la egalitate de puncte și după play-off. Eh! Visuri de rapidist.
Chestia din josul clasamentului nu merită dezbătută, ițele fiind prea încurcate, așa că să trecem în revistă etapa proaspăt încheiată: Oțelul - UTA 2-2 gazdele fiind răsplătite de Themis (zeița ce împărțea dreptatea la vechii greci) după „efortul” din etapa a XXVI-a; Botoșani - „U” 1-3 scurt și concis, dublă Lukic; CFR - Petrolul 2-1 greoi; Rapid - Dinamo 2-1 într-o dispută tactică interesantă; Argeș - Farul 1-0 cu hăis și cea; Unirea - Univ. Craiova 0-3 cât se poate de natural; Miercurea Ciuc - Sibiu 2-1 cu un gol de kinoramă (adică de filmat și de pus în ramă); FCSB - Metaloglobus 4-1 cum era de așteptat. În total 26 de goluri, din care 14 le-au aparținut gazdelor, goluri ce le-au adus 16 puncte (oaspeții doar 7 puncte).
Etapa ce urmează ar putea clarifica unele lucruri precum liderul după sezonul regulat și componența grupei campionat. Este o etapă interesantă, fiecare joc având miza sa. Unele jocuri fiind cu miză dublă sau chiar triplă precum în jocurile de la Cluj și Arad.
Dinamo - Pitești (duminică, ora 18) Derbiul etapei. Nu-i meci ușor pentru gazde. Totuși au prima șansă dacă ne gândim că Bogdan Andone, antrenorul argeșenilor, va privi meciul printre pătratele plaselor de sârmă iar Micovschi nu prea se apropie de valoarea plecatului Caio;
„U” - Galați (vineri, ora 20) Acesta este meciul care le-ar putea asigura prezența în play-off a gazdelor. Nu-și permit să-l rateze nici măcar pentru un câștig fabulos la pariuri. Asta nu înseamnă că oaspeții nu vor folosi orice oportunitate de a le pune bețe în roate. Regățenii așteaptă și un ajutor de sus, de prin birourile comisiei de arbitraj;
Arad - FCSB (duminică, ora 21) O victorie a gazdelor ar scoate din mintea lui Becali orice grămăjoară de verzituri. Nici egalul nu i-ar conveni, dar victoria este foarte greu de obținut, mai ales că Adi Mihalcea și declarativ este dinamovist. Textiliștii chiar pot fi supărați că lumea i-a scos din calcul pentru o prezență în top 6. Au și ei șansa lor dacă vor avea trei puncte în plus duminică spre miezul nopții;
Constanța - CFR (sâmbătă, ora 20) Partida în care dacă frânarii obțin a zecea victorie consecutivă va consacra un antrenor despre ale cărui capacități nu se știau prea multe, oricum nu se bănuiau asemenea performanțe. Daniel Pancu, dacă rămâne cu capul pe planetă, ar putea scrie o pagină frumoasă pentru școala de antrenori din România. Cota lui de piață, dacă nu și-o vinde spre sud-est, ar putea atrage interes din partea vestului continental;
Slobozia - Rapid (luni, ora 19,30) Să pună saboți de deraiere în calea Rapidului nu este imposibil pentru Claudiu Niculescu și ai lui, dar dacă privim puțin în urmă Dinamo și antrenorii dinamoviști nu prea s-au descurcat în fața giuleștenilor. Aproape doar antrenori cu trecut rapidist, gen Măldărășanu, Pancu, Zicu, Dan Petrescu, Bergodi (ca antrenor), Sabău și Bogdan Andone (în cupă) au bătut Rapidul în ultimii doi ani. Excepția o reprezintă brașoveanul Laszlo Balint;
Craiova - Metaloglobus (sâmbătă, ora 15) Floare la ureche ar spune Amza Pellea și Sebastian Papaiani acolo, între norișori. Numai că atât Nea Mărin cât și Păcală au cam zbârcit-o câteodată. Oltenii dacă vor să fie siguri pe titlul de toamnă au nevoie de victorie căci în ultima etapă, contra Rapidului, nu se știe;
Sibiu - Botoșani (vineri, ora 17) meciul de deschidere al etapei. Tot aștept revirimentul sașilor. Acum să fie...?
Ploiești - Miercurea Ciuc (duminică, ora 15,45) Cenușăreasa etapei. Meci obscur ce doar galeria petroliștilor l-ar putea dezmorți. Dacă mai are chef. La prima vedere jocul este deschis oricărui rezultat. Ceva mă face să merg pe mâna ciucanilor. Mai bine zis a lui Róbert Ilyés, singurul antrenor cu performanțe ca jucător sub Podul Grant care (încă) nu a încurcat Rapidul.
Marți | 24 februarie | Ora 19:00 | Sala Filarmonicii | Ab. 29
O
seară specială dedicată iubirii și rafinamentului muzicii de cameră, în
compania ConAnima Cvartet, alături de clarinetistul Incze Róbert.
Atmosfera de Dragobete va fi conturată prin lucrări de o sensibilitate
aparte, în care dialogul instrumental devine o veritabilă declarație
muzicală.
Dintre
cei 3 mari clasici reprezentativi ai clasicismului vienez – Joseph
Haydn, Ludwig van Beethoven și Wolfgang Amadeus Mozart – îi veți putea
asculta pe doi dintre ei în acest recital, într-un program care îmbină
eleganța, echilibrul și profunzimea unor capodopere ale muzicii de
cameră.
Dacă
Mozart impresionează prin eleganță, echilibru și lirism, Beethoven aduce
profunzime, forță expresivă și o viziune care deschide drumul
romantismului, completând astfel un program de mare valoare artistică.
Pe scenă: ConAnima Cvartet compus din Domahidi Sára – vioară, Unger Lilla-Zenkő – vioară, Kasabian Kamilla – violă și László Andrea – violoncel alături de Incze Róbert – clarinet
În program: Wolfgang Amadeus Mozart – Cvintetul cu clarinet și Ludwig van Beethoven – Cvartetul de coarde nr. 4 în do minor.
Un
recital de Dragobete care celebrează iubirea prin muzică, reunind
eleganța stilului clasic vienez și expresivitatea unor capodopere
camerale într-o experiență sonoră plină de emoție și rafinament.
Joi, 26 februarie | ora 19:00 | Sala Filarmonicii | ab. 30
Filarmonica
de Stat „Dinu Lipatti” invită publicul la un concert simfonic de mare
rafinament, dedicat lirismului pianistic și romantismului nordic. Seara
se deschide cu Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră în fa minor,
op. 21 de Frédéric Chopin, o creație emblematică a repertoriului
romantic, caracterizată prin eleganță, sensibilitate și o expresivitate
profundă a discursului pianistic.
Partea
a doua a serii aduce în prim-plan universul sonor sugestiv al lui
Edvard Grieg, prin suitele „Peer Gynt” nr. 1 și nr. 2, lucrări pline de
culoare, contraste și imagini sonore memorabile.
La
pupitrul dirijoral se va afla Felix Benati, dirijor apreciat pentru
rigoarea stilistică, claritatea gestului și echilibrul construcției
sonore. Activitatea sa artistică cuprinde colaborări cu orchestre
simfonice și instituții lirice, remarcându-se printr-o viziune
interpretativă coerentă și o atenție deosebită acordată detaliului
orchestral și expresivității ansamblului.
Solista
serii, pianista Lavinia Dragoș, se distinge prin sensibilitate
muzicală, eleganță interpretativă și o tehnică solidă, fiind apreciată
pentru finețea frazării și profunzimea expresivă a repertoriului
romantic. Prezență constantă pe scenele de concert, aceasta abordează cu
naturalețe lucrări concertante de mare anvergură, construind
interpretări echilibrate și expresive, în deplin dialog cu orchestra.
Sala de concerte a Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” – Satu Mare
Biletele sunt disponibile la casieria Filarmonicii. Concertele
Filarmonicii „Dinu Lipatti” se desfășoară cu sprijinul Consiliului
Județean Satu Mare, ordonatorul principal de credite.
V-am redat mai sus cele două „invitații” trimise chiar de făptuitorii acestor evenimente muzicale ce vor avea loc în această săptămână pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare. Mie nu-mi rămâne decât să scormonesc prin viețile artistice a celor ce vin pentru prima oară la Satu Mare. În această situație se află cvartetul clujean și gingașul dirijor francez. Pentru sătmărenii Incze Róbert și Lavinia Dragoș am avut alte ocazii de a le însera biografia.
Con Anima Cvartet (sursă: asociația Florescu - Fernandez & Friends)
Studente la Conservatorul din Cluj-Napoca și prietene deja foarte bune, 𝗗𝗼𝗺𝗮𝗵𝗶𝗱𝗶 𝗦𝗮́𝗿𝗮, 𝗨𝗻𝗴𝗲𝗿 𝗟𝗶𝗹𝗹𝗮, 𝗞𝗮𝘀𝗮𝗯𝗶𝗮𝗻 𝗞𝗮𝗺𝗶𝗹𝗹𝗮, 𝗟𝗮́𝘀𝘇𝗹𝗼́ 𝗔𝗻𝗱𝗿𝗲𝗮 𝗳𝗼𝗿𝗺𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝗮𝗻𝘀𝗮𝗺𝗯𝗹𝘂𝗹 𝗰𝗮𝗺𝗲𝗿𝗮𝗹 𝗔𝗻𝗶𝗺𝗮𝘁𝗼 𝗤𝘂𝗮𝗿𝘁𝗲𝘁. Performante și cu o bucurie molipsitoare de a cânta împreună, tinerele de la Animato Quartet formează cu adevărat o echipă și împărtășesc aceeași dorință puternică de a cânta muzică de cameră.
Din repertoriul lor fac parte lucrări camerale importante, precum cvintetul pentru două violoncele de F. Schubert, cvintetul cu pian op. 44 de R. Schumann sau Cvintetul Stadler de W. A. Mozart, precum și cvartete de coarde compuse de A. Dvorak, M. Ravel, F. Mendelssohn, L.V. Beethoven, A. Borodin, J. Haydn și W.A. Mozart.
Cele patru artiste instrumentiste și-au început studiile muzicale 𝘀𝘂𝗯 𝗶̂𝗻𝗱𝗿𝘂𝗺𝗮𝗿𝗲𝗮 𝘃𝗶𝗼𝗹𝗼𝗻𝗰𝗲𝗹𝗶𝘀𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝘀̦𝗶 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗼𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶 𝘂𝗻𝗶𝘃𝗲𝗿𝘀𝗶𝘁𝗮𝗿 𝗢𝗰𝘁𝗮𝘃𝗶𝗮𝗻 𝗟𝘂𝗽, iar pe parcursul timpului au avut prilejul de a lucra și cu profesori precum Cârlejan Márta, Traian Boală, Vasile Jucan. În anul 2022 au studiat în Irlanda la conservatorul TU Dublin, în cadrul programului Erasmus, sub îndrumarea profesorilor Andreea Banciu și Keith Pascoe.
Pe lângă cursurile de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, tinerele care formează cvartetul Animato au participat și la o serie de masterclass-uri susținute de muzicieni precum 𝗰𝘃𝗮𝗿𝘁𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗔𝗿𝗰𝗮𝗱𝗶𝗮, violoniștii 𝗩𝗮𝗹𝗲𝗻𝘁𝗶𝗻 𝗦̦𝗲𝗿𝗯𝗮𝗻, 𝗥𝗼𝘅𝗮𝗻𝗮 𝗢𝗽𝗿𝗲𝗮 𝘀̦𝗶 𝗦𝗶𝗴𝗺𝘂𝗻𝗱 𝗘𝗶𝗸𝗲𝘀𝗲𝘁, violonceliștii 𝗠𝗮𝗸𝗰𝗶𝗺 𝗙𝗲𝗿𝗻𝗮𝗻𝗱𝗲𝘇 𝗦𝗮𝗺𝗼𝗱𝗮𝗶𝗲𝘃 𝘀̦𝗶 𝗞𝗿𝗶𝘀𝘇𝘁𝗶𝗻𝗮 𝗧𝗼𝗸𝗮𝗷𝗶 𝗘𝗶𝗸𝗲𝘀𝗲𝘁.
Unul dintre proiectele importante la care cvartetul Animato a luat parte este 𝘁𝘂𝗿𝗻𝗲𝘂𝗹 𝗥𝗼𝗪𝗮𝘆-𝗡𝗼𝗿𝗠𝗮𝗻𝗶𝗮, 𝗱𝗲𝘀𝗳𝗮̆𝘀̦𝘂𝗿𝗮𝘁 𝗶̂𝗻 𝘃𝗮𝗿𝗮 𝗮𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 𝟮𝟬𝟮𝟯 𝗶̂𝗻 𝗼𝗽𝘁 𝗼𝗿𝗮𝘀̦𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗮. Au participat totodată la diferite concerte și evenimente în cadrul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima" (Zilele Camerale Studențești - 2022 și 2023), au colaborat cu corul studențesc dirijat de Toadere Kovács Dalma la Maratonul Bach din Cluj Napoca (2022 și 2023). Au participat la spectacole precum „Culture Night TU Dublin”, „Listoke Concert Series”, „TU Dublin Symphonic Orchestra”, „Choral Concert: Messa di Santa Cecilia from Alessandro Scarlatti”, „Chamber Music Concert” și au susținut primul lor concert individual la Casa Libertății Religioase din Cluj-Napoca. În decembrie 2023 cvartetul a fost invitat la un workshop de muzică de film, în colaborare cu Montanaro Miqueù și Facultatea de Film a Universității Sapientia din Cluj-Napoca.
Din palmaresul cvartetului Animato fac parte distincții precum cel de-al doilea premiu la concursul online BTHWN (Viena, 2023), premiul al treilea la Concursul „C. Porumbescu" pentru cvartete de coarde (Suceava, 2022), premiul al patrulea și al treilea la London International Music Competition (Londra - 2022 și 2023).
Felix Benati (sursă: site-ul său)
Câștigător al Concursului Internațional de Dirijat Jorma Panula 2024 (Premiul al II-lea și Premiul pentru Orchestră), Félix Benati este un dirijor francez,
profund implicat în repertoriul simfonic al secolelor XX și XXI și în
operă. A debutat remarcabil cu Orchestra Filarmonică de Radio-France în
aprilie 2025, înlocuindu-l în ultimul moment pe Mikko Franck în La Mer
de Debussy. De asemenea, a debutat cu Orchestra Națională din
Lille, Orchestra Operei din Rouen-Normandie, Orchestra Pasdeloup și
Filarmonica de Stat din Sibiu (România), urmând să debuteze în sezonul
viitor la Théâtre du Châtelet, cu Orchestra Națională a Țărilor Loarei,
Orchestra Națională din Cannes, Orchestra Filarmonică din Nisa,
Orchestra orașului Vaasa, Jyväskylä Sinfonia (Finlanda) și joi cu Filarmonica
de Stat Dinu Lipatti (România).
Căutând mereu combinații între muzica
vocală și cea instrumentală, lui Felix îi place să-și conceapă
programele de concert în acest fel, de la Cântecele populare de Berio la Salome-ul de Strauss. Astfel, Felix a lucrat la repertorii variate precum La Voix Humaine de Francis Poulenc, Simfonia fantastică de Hector Berlioz, La Bohème de Giacomo Puccini sau Castelul Barbei Albastre
de Béla Bartók, alături de Michael Schonwandt, Alexandre Bloch și
Kristiina Poska, între 2023 și 2025, când a fost dirijor asistent la
Orchestre Nationale din Lille și la Orchestre Français des Jeunes. În
aceeași perioadă, a avut ocazia să lucreze cu soliști internaționali:
Elisabeth Leonskaja, Asmik Grigorian, Alexandre Tharaud, Véronique Gens,
Pene Pati etc. Felix este dirijor invitat în mod regulat la Orchestre
Elektra și Ensemble Multilatérale.
Felix
Benati a absolvit Conservatorul National de Paris la clasa de dirijor
al lui Alain Altinoglu în 2023. L-a asistat pe Mikko Franck cu Orchestre
Philharmonique de Radio-France prin repertoriul liric Richard Strauss
și Lucie Leguay în Liliacul de Johann Strauss. A lucrat cu Orchestre National des Pays de la
Loire, Ensemble InterContemporain, Orchestre de Picardie, Orchestre
Régional de Normandie și cu mari dirijori precum Mikko Franck, Arie van
Beek, Pascal Rophé și Bertrand de Billy.
Félix
a fost semifinalist la Concursul de Dirijat Donatella Flick 2023 și la
Concursul Internațional de Dirijat Ferenc Fricsay 2023. A participat la
primul Atelier de Dirijat al Orchestrei Sinfonice Luzerner cu Michael
Sanderling în noiembrie 2022 și a fost finalist al celei de-a doua
ediții a Concursului Internațional de Dirijat al Operei Regale de
Wallonie-Liège în august 2022.
Dragostea
sa pentru voce l-a condus și către coruri și companii vocale: a
cofondat în 2017 ansamblul vocal Les Temps Dérobés, un tânăr ansamblu
vocal profesionist care îmbină repertoriile a cappella
de astăzi și de ieri, pe care l-a dirijat timp de 5 ani; a lucrat, de
asemenea, ca director muzical, pianist, repetitor și cântăreț cu
Ansamblul Poursuite din 2019 până în 2022. A fost dirijor invitat cu Les
Métaboles, Aedes, Sequenza 9.3 și dirijor asistent al Corului
Mikrokosmos din 2017 până în 2021. Felix este, de asemenea, implicat în
transmisie și a creat/dirijat numeroase proiecte educaționale cu
diversele ansambluri cu care a lucrat. În 2017, a fost dirijor invitat
al Orchestrei de Tineret din Kolkata. Este membru al Asociației Amis
d'Olivier Greif.
Câtorva din meciurile etapei proaspăt încheiate rezultatul final le-a fost influențat de arbitraj. De mult nu s-a mai întâmplat așa ceva. Să fi intervenit teme de casă, valize sau michiduță tocmai acum când se hotărăsc echipele care vor avea posibilitatea de a lupta pentru titlul de campion? De la Ploiești, Arad și de pe Arena Națională oaspeții au plecat vădit nemulțumiți de prestația arbitrilor, iar la Clinceni și Slobozia gazdele au fost cele bosumflate. La Craiova s-a dovedit că valoarea juveților a „bătut” și pe oaspeți și pe arbitri.
Spuneam în Caricatura trecută că ar părea ca etapa să aparțină oaspeților. N-a fost de loc așa. Gazdele au înscris mai mult decât dublul realizărilor adversarilor (13 față de 6), ieșind învingătoare în șase din cele opt dispute. Din nou nici un meci egal. De fapt în ultimele trei etape nu s-au înregistrat decât două meciuri încheiate la egalitate și asta arată cerbicia cu care se dispută acest final de sezon regulat. Ploiești - Pitești 2-1 pe tumoarea lui Radu Petrescu; Metaloglobus - Oțelul 0-1 de la balanță la colibiță; „U” - Miecurea Ciuc 4-1 cu profit în recesiune; Arad - Botoșani 2-1 cu controverse; Constanța - Rapid 3-1 pe fondul unei prestații slabe a bucureștenilor; Craiova - FCSB 1-0 într-un meci spectaculos; Sibiu - CFR 0-1 cu câte un penalti ratat și unul neacordat gazdelor pe final; Dinamo - Slobozia 1-0 cu ratări imense și un gol anulat aiurea oaspeților.
Rapid - Dinamo (sâmbătă, ora 20,30) Derbiul etapei. Oare cum va fi vremea pe Arena Națională? Dar vremurile? Un meci în care rezultatul final contează mai mult decât prestația jucătorilor. Fotbalul acesta modern este al naibii de urât. Ce bărbăție este aia când îți împingi adversarul împiedicându-l astfel la un gest tehnic de finețe? Mă dezgustă direcția pe care a luat-o fotbalul actual. Mai frumoase erau derbiurile Rapid - Dinamo de pe timpuri, cu Ion Ionescu și Nichi Dumitriu de o parte și Cornel Dinu și Sandu Boc de cealaltă parte. Cu Mircea Lucescu și Florea Dumitrache pe eșichier contra stoperilor Dan Coe și Culae Lupescu. Și mulți alții...
Botoșani - „U” (vineri, ora 20) Uite un meci în care cred că fanii FCSB-ului se vor bucura. O eventuală victorie a ardelenilor le-ar fi pe plac, dar eu tot cred că va fi doar o amăgire, deoarece confruntările lor din ultimele două etape ale returului le vor pune capac. Forma excelentă pe care o dezvoltă „ragazzi” lui Bergodi cred că va încurca metagramele lui Grozavu;
Galați - Arad (vineri, ora 17) Vecine de clasament cele două echipe susțin meciul de deschidere de etapă. Învinsa din acest joc pierde orice șansă de a se mai lupta pentru top 6. Cel puțin așa cred. Mare atenție la arbitraj. Ofranda adusă unora de către gălățeni acum vreo două etape s-ar putea să aibă repercusiuni;
Pitești - Constanța (duminică, ora 15) Cred că e prea interesant acest meci pentru a fi programat într-o zi și la o oră în care spectatorul și telespectatorul obișnuiți au de obicei alte preocupări. Eu merg pe mâna argeșenilor, mai bine zis pe cea a lui Bogdan Andone. Îl mai țineți minte când, după ce a semnat cu Olimpia (antrenor), și-a băut cafeaua pe Corso cu picioarele pe scaun? Se credea pe Lipscani. Aici s-a civilizat fostul campion cu Rapid (jucător);
CFR - Ploiești (sâmbătă, ora 18) În mod normal ar fi a noua victorie consecutivă în campionat a lui Daniel Pancu și a zecea de când a devenit mecanic de locomotivă în Clujul muncitoresc (3-0 cu Rapid). Nu prea văd cum i-ar putea încurca un Ploiești care trăiește mai mult din mila arbitrilor.
Slobozia - Craiova (duminică, ora 20) Mă tem pentru olteni să nu ia meciul prea ușor. Nici nu știu dacă spun bine „mă tem”. Mai bine spus ar fi „sper”. La gazde chiar dacă se vede un reviriment în joc nu cred că au forța morală să câștige vreun punct săptămâna asta în care se confruntă cu primele două clasate.
FCSB - Metaloglobus (luni, ora 20) Nu cred că gazdele vor trece printr-o sincopă în meciul de închidere al etapei. Nu au voie să se împleticească. Altele sunt meciurile în care vor avea probleme;
Miercurea Ciuc - Sibiu (luni, ora 17) Cenușăreasa etapei. Se bat secuii cu sașii. Tare-s curios cum vor fi repartizate punctele în acest meci. Mi-s dragi atât Robert Ilyes și Darius Bota de la gazde cât și brigada de rapidiști în frunte cu Daniel Niculae de la musafiri. Să vedem ce-i mai gustos: kürtőskalács-ul din Ținutul Trei Scaune sau hencleșul din Țara Secașelor. Știați că sașii pretind că de fapt cozonacul secuiesc este la origine săsesc?
Radu Petrescu este primul nume din arbitrajul românesc cu care am făcut cunoștință personal. Era în toamna anului 1977 când m-am decis să devin arbitru de fotbal. Eram în primul an de facultate la Universitatea din Brașov și pasiunea mea pentru fotbal mai mocnea chiar dacă m-am văzut silit să renunț la o carieră de jucător deoarece nu aveam valoare de Divizia A, iar mai jos nu doream să cobor.
Așadar Radu Petrescu era un „bătrânel” simpatic, circa 55 de ani, care mi-a deslușit primele buchii despre regulamentul celui mai îndrăgit sport de pe planetă. Pe vremea aceea cariera de arbitru începea în general după 30 de ani, după ce se agățau ghetele în cui, așa că noi, cei trei proaspăt studenți (Gheorghe Preduț, Ovidiu Șperlea și cu mine) contrastam puternic cu restul colegilor de bancă. Este suficient să spun că printre aceștia s-au aflat Petre Cadar și Mihai Ivăncescu, foști internaționali români, ultimul fiind și în lotul care a reprezentat România la CM din 1970 din Mexic.
Despre cariera acelui „bătrânel”, cum îl vedeam eu atunci, nu pot să vă spun prea multe pentru că se lăsase la vatră atunci când l-am cunoscut, dar precis că nu a fost fitecine din moment ce a ajuns să predea arbitrajul unei generații de aspiranți la ecusoane FRF și FIFA. Printre arbitri activi de la acea vreme se afla și fiul său, Radu Petrescu junior, care după ce a renunțat la o scurtă carieră de jucător a devenit arbitru ca și tatăl său. Radu Petrescu junior chiar mi-a fost coleg și am avut ceva de învățat de la el atunci când eram delegați împreună. Pe vremea aceea arbitri nu erau specializați pe centrali sau asistenți, fiecare arbitrând în funcție de cum eram delegați.
Cariera lui Radu Petrescu junior, cum îi spun eu, a fost prolifică, ajungând să arbitreze cel puțin trei finale de Cupa României pe care mi le aduc aminte. Este vorba despre cea din 1985 dintre Steaua și Univ. Craiova (scor 2-1), cea din 1986 dintre Dinamo și Steaua (scor 1-0) și cea de pomină din 1989 dintre Dinamo și Steaua întreruptă la scorul de 2-1 prin ieșirea steliștilor de pe teren, la comanda lui Valentin Ceaușescu, după un gol înscris de Balint și anulat apoi pentru o poziție de ofsaid. În zilele noastre s-a dovedit prin mijloace moderne că brigada avusese dreptate atunci când au anulat golul. De menționat că la această ultimă finală Radu Petrescu se mutase deja în București.
După ce s-a mutat în București și eu în Tășnad am mai arbitrat un meci împreună. Un meci de Divizia B între Tractorul Brașov și nu mai știu cine. Fiind în concediu prin Brașov m-am dus și eu să văd un meci de fotbal. Cum Steagu Roșu nu juca acasă a trebuit să aleg între Tractorul și ICIM. Am ales arena Tractorul mai mult emoțional, în amintirea socrului meu ce nu de mult ne părăsise. Ce să vezi? Unul din arbitri de linie nu s-a prezentat la meci și s-a căutat prin tribune un arbitru. Cum nu era nici un divizionar la meci ne-am prezentat patru arbitri cu categ. I. Radu junior, când m-a văzut, m-a ales pe mine să mai depănăm amintiri. Acela a fost singurul meu joc oficial de divizia B la care am oficiat. O chestie similară am mai pățit la un meci de Divizia C la Simeria.
Fiul lui Radu Petrescu junior, Silviu Petrescu (născut în Brașov în 1968), a devenit și el arbitru după ce a renunțat la cariera de jucător. Doar că el a arbitrat la nivel mai ridicat doar după ce s-a mutat în Canada, unde a excelat în campionatul nord-american de fotbal, devenind arbitrul anului 2012 în Major League Soccer, an în care a și arbitrat finala dintre Los Angeles și Houston (3-1) cu David Beckham și Robbie Keane pe teren.
Toți acești Petrescu au fost arbitri FIFA și au participat la competiții importante de pe planetă onorând nu numai familia din care face parte dar și țara din care provin, România. Nu același lucru pot spune și despre actualul arbitru de fotbal Radu Petrescu. Nu știu dacă face parte din aceeași familie și mi-e frică să cotrobăi prin trecutul lui pentru a nu întina memoria unei familii care s-a dovedit a face onoare arbitrajului românesc.
Și actualul Radu Petrescu poartă ecusonul FIFA, dar nu știu pe ce criterii l-a obținut. Oricum, după un meci în Cipru pe care l-a făcut praf anul trecut și-a pierdut credibilitatea și în fața forurilor internaționale. În Liga I de asemenea are câteva meciuri în care a luat câteva decizii inexplicabile. Repet: inexplicabile. Chiar dacă am putea specula câte ceva nu suntem siguri că aceste speculații sunt reale (îndreptarea unei decizii anterioare, lucru interzis chiar de International Board, sau tumoarea care i-a fost extrasă de pe creier prin 2017 ar fi două din aceste speculații).
Nu este vorba numai despre meciul de la Ploiești unde i-a dezavantajat „inexplicabil” pe argeșeni. Mai are și alte decizii care nu au nici un înțeles cu regulamentul de fotbal în mână. Sunt multe echipe care au avut de suferit, de aceea cred că motivul, cauza, care stă la baza acestor erori este tumoarea care probabil încă îi mai afectează judecata. Fiind un om bolnav îl putem ierta. Da, îl putem ierta, nu delega!
Un nou eveniment cultural de excepție va îmbogăți conștiința culturală a sătmăreanului. Ceea ce se va întâmpla joi, 19 februarie de la ora 19, în sala Filarmonicii Dinu Lipatti, ridică cu cel puțin o treaptă nivelul de dezvoltare intelectuală a noastră, a celor ce pe lângă aplauzele pe care le oferim la sfârșitul programului, mai dăruim artiștilor și motivația de a exista. Pe lângă prestigiul fiecărui artist de pe scenă și îmbogățirea spirituală a fiecărui participant din sală, în momentul desfășurării actului cultural se creează o simbioză între actor și spectator greu de explicat.
Spun greu de explicat pentru că fiecare dintre cei așezați în fotolii au modul lor de a percepe muzica, nu numai în funcție de nivelul lor cultural sau intelectual, ci și în funcție de dispoziția de moment, de sentimentele pe care le-a trăit înainte de a intra în sala de spectacol. Ei bine! Explozia de la sfârșitul unei prestații remarcabile a artiștilor este unanimă și consonantă de parcă nu există termeni ca „înainte” sau „mai apoi”. Nu există decât „momentul”.
Pentru a enunța desfășurarea programului pentru care este valabil abonamentul cu nr. 28 vă las, ca de obicei în ultimul timp, pe mâna specialiștilor, adică a conducerii Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti care ne-a trimis acest comunicat:
„Joi,
19 februarie, sala Filarmonicii găzduiește un concert simfonic ce
propune un itinerar sonor bogat în contraste, culori și expresivitate,
sub bagheta dirijorului Shinya Ozaki. Programul reunește lucrări
reprezentative ale repertoriului romantic și postromantic, în care
lirismul, exotismul și virtuozitatea instrumentală se împletesc
armonios. Concertul se deschide cu poemul simfonic <<În stepele din Asia
Centrală>> de Alexander Borodin, o lucrare de mare forță evocatoare, în
care amploarea tematică și culoarea orchestrală creează o atmosferă
amplă și contemplativă.
Solista
concertului, violonista franco-română Sarah Nemțanu, una dintre cele
mai apreciate prezențe ale scenei muzicale internaționale, este
prim-violonist solo al Orchestrei din Paris, statut care îi confirmă
poziția de artist de prim rang al vieții muzicale europene.
Interpretările sale pun în valoare strălucirea sonoră, rafinamentul
expresiv și virtuozitatea spectaculoasă a viorii, ilustrate în lucrări
precum <<Țigan>> de Maurice Ravel și <<Muzică țigănească>> de Pablo
Sarasate, lucrări ce reflectă profunzimea lirică, noblețea expresiei și
sinteza originală dintre tradiția folclorică și limbajul simfonic
european.
Programul
este completat de creații emblematice ale compozitorului român George
Enescu, <<Balada>> și <<Poema română>>, lucrări în care spiritul
liric se împletește cu intensitatea expresivă și cu profunzimea melodică
specifică marelui compozitor. Prin acestea, Enescu conturează universul
sonor al folclorului românesc reinterpretat cu sensibilitate și
originalitate, oferind orchestrei și solistului oportunitatea de a
explora nuanțe subtile și tensiuni dramatice de o frumusețe rar
întâlnită.
Biletele sunt disponibile la casieria Filarmonicii. Concertele
Filarmonicii Dinu Lipatti se desfășoară cu sprijinul Consiliului
Județean Satu Mare, ordonatorul principal de credite.”
Pentru secțiunea rezervată melomanilor îndrăgostiți de istorie și autobiografii am o surpriză. Deoarece despre Shinya Ozaki am mai scris (vezi numărul nostru din 21 noiembrie 2022) vom rezerva spațiul pentru a face cunoștință mai îndeaproepe cu Sarah Nemțanu. Pentru aceasta am descoperit un articol deosebit de bine documentat și cu talent etalat în „Cultura la dubă”, un site asumat (că tot e la modă cuvântul) de jurnalista Alexandra Tănăsescu, cea care este de fapt și autoarea celor de mai jos scrise cu mai bine de trei ani în urmă:
Sarah Nemțanu, violonista desăvârșită a Franței, născută din părinți români : <<Pentru mine, vioara e ca o voce.>>
În urmă cu 20 de ani, marele dirijor german Kurt Masur,
pe atunci director muzical al Orchestrei Naționale a Franței,
încredința rolul de șef de orchestră unei violoniste de doar 21 de ani. Sarah Nemțanu devenea astfel cel mai tânăr concertmaistru din
istoria Orchestrei Naționale a Franței, post pe care îl deține și în
prezent. 100% franțuzoaică în acte, Sarah poartă un nume românesc, Nemțanu, și are o inimă care îi bate românește mai ales când vizitează
România.
“Prima oară când am venit în România și am
auzit lumea vorbind în română, credeam că toți oamenii erau verișorii
mei. (râde) Parcă toată familia era acolo, asta a fost senzația mea. Mă
simțeam acasă.”
Povestea sa nu este doar una despre un muzician desăvârșit,
care a cucerit cele mai mari scene ale lumii, ci este o mărturie a unei
Europe universale, în care milioane de familii se desprind, de nevoie,
de țările natale și prind rădăcini în locuri noi, necunoscute, care le
adoptă și le dau aripi.”
Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă Vladimir Nemțanu, născut la București într-o familie de evrei, era
concertmaistru al Filarmonicii George Enescu, iar soția sa abia
terminase canto la Conservator când s-au hotărât să plece din România
comunistă, aflată sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu. Au profitat de clauza națiunii celei mai favorizate, prin care Ceaușescu lăsa evreii români să emigreze către Israel sau SUA, și au plecat, la rândul lor în Israel, în 1979.
După câteva luni petrecute acolo, cei doi tineri români primeau o
șansă în Franța. El a obținut postul de concertmaistru al Orchestrei
Naționale din Bordeaux, iar ea a fost angajată la Opera din Bordeaux.
“Când ei au ajuns în Franța, au început o viață nouă. Nu aveau nimic,
au stat la hotel câteva săptămâni până au închiriat un apartament. A
fost chiar viața luată de la zero. Erau deja câțiva români în orchestra de la Bordeaux, exista o
legătură culturală între România și Franța. Iar în anii ’70 au apărut
multe orchestre noi din Franța, orchestre de regiune. Nu erau atât de
mulți muzicieni francezi, așa că ele au fost completate cu mulți
muzicieni români.
Și chiar și în prezent sunt impresionante comunitățile de muzicieni
români din orchestrele europene. Dar în special în Franța, fiindcă
există această prietenie culturală, au fost atâția artiști români
extraordinari care au creat în Franța, precum Ionesco, Enescu,
Brâncuși. Este latura latină care leagă România de Franța, atomii noștri se încrucișează.”
La un an și jumătate de la instalarea la Bordeaux, în familia Nemțanu venea pe lume Sarah. “Eu sunt cea mai mare din trei copii și am învățat prima dată română
în familie. Apoi, când am început să merg la școală, franceza a devenit
prima limbă. Dar aș zice că până când eu am împlinit aproximativ 12 ani, acasă
vorbeam în limba română. Mai ales când bunicii veneau în vizită, cam o
lună pe an, nu vorbeam decât română. De asemenea, anturajul părinților
mei era exclusiv format din români.”
Deși avea o vârstă fragedă, Sarah își amintește destul de clar prima sa vizită în România. „M-am dus odată cu mama și cu sora în România, când aveam 6 ani, am
amintiri de atunci, dar nu sunt chiar frumoase. Se întâmpla prin 1987,
mama avea deja și pașaport francez, dar la întoarcere, la aeroport, îi
era teamă că nu o să o mai lase să se întoarcă în Franța. Și amintirea e cu mama care plânge, e panicată. Era luată la
întrebări: de ce sunteți măritată cu un evreu, de ce stați în Franța și
nu stați aici? Îmi amintesc toate întrebările, a fost ceva destul de
violent pentru mine. Apoi, îmi amintesc că era iarnă, frig, zăpadă multă. Singura amintire
frumoasă e plimbarea cu săniuța, cu bunicul la București. Asta chiar a
fost super!”
Rostește cuvântul “săniuță” perfect în limba română. De altfel, chiar
dacă la începutul interviului ne-a spus că va vorbi în franceză,
fiindcă nu stăpânește perfect limba română, Sarah răspunde de multe ori
în limba părinților săi, pe care a învățat-o când era mică.
Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
În copilărie, informațiile despre România erau vagi, așa cum ar fi
fost dificil pentru orice copil să înțeleagă de ce părinții lui au fost
nevoiți să fugă din țara lor. „Am și amintirea asta, eram în mașină când a fost executat Ceaușescu,
mama s-a oprit, a dat volumul mai tare și a stat nemișcată. Știam că au
fugit din România pentru că nu era bine, dar nu înțelegeam de ce. Pe de altă parte, eram foarte conștientă că sunt fericiți în Franța,
cu o dublă cultură, pe care apoi ne-au transmis-o nouă, copiilor lor.” Sarah și Deborah, sora ei, au preluat pasiunea tatălui pentru vioară, în timp ce fratele lor a devenit jurist.
Dacă Sarah conduce Orchestra Națională a Franței, ca primă
violonistă, Deborah Nemțanu este, la rândul său, concertmaistru al
Orchestrei de Cameră din Paris.
Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
“L-am implorat pe tata să mă învețe vioara. El era foarte pasionat, studia mult, iar noi când îl auzeam cântând, fugeam la el.Pentru mine, vioara e ca o voce. Încerc să spun ceva prin muzică,
printr-un limbaj universal, fără cuvinte precise. Iar lumea înțelege ce
vrea ea. Nici nu am amintiri cu mine dorindu-mi să fac altceva. Cel
mai frumos lucru pe care ni l-a transmis tata a fost să fim
independente, autocritice, să știm singure dacă ce facem e bine sau nu,
să ne ascultăm, nu să ne spună cineva dacă aici e fals.”
De la 16 ani, Sarah s-a mutat singură la Paris, unde a terminat
Conservatorul. Iar zilele acestea a fost numită profesoară la catedra de
vioară a prestigioasei instituții. Îi place să predea tinerilor și
spune că a moștenit acest har și această bucurie tot de la tatăl său.
Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
De altfel, a fost profesoară de vioară și pentru actrița Melanie Laurent, în celebrul film Le Concert, regizat de românul Radu Mihăileanu. Sarah Nemțanu este cea care a interpretat muzica din film „Concertul
pentru vioară și orchestră de Ceaikovski” și s-a bucurat de un succes
uriaș, odată cu filmul. Publicația Le Monde titra la acea vreme: „Sarah Nemțanu, adevărata violonistă din Concertul”.
„Radu e foarte exigent, știe exact ce vrea și ce mi-a plăcut a fost
că a făcut toată scena finală din film pe ritmul cronometrat al
Concertului lui Ceaikovski, a pus întâi muzica și a construit scenariul
în funcție de muzicalitatea lucrării. Nu mai văzusem niciodată asta. De obicei, în filme, muzica se pune la final, după filmări.”
Ca șef de orchestră, lucrează direct cu românul Cristian Măcelaru,
directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței. Acesta o
consideră unul dintre cei mai buni violoniști din lume, care ar putea
oricând să treacă la o carieră de solist.
Cristian Măcelaru și Orchestra Națională a Franței/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Sarah iubește, însă, munca în orchestră și nu se vede făcând altceva. “Știam că vreau să fiu concertmaistru. În mintea mea, nu puteam să mă
văd cântând singură. Tata era concertmaistru. Apoi, când am terminat
școala îmi plăcea să merg la repetiții când știam că orchestra era
acolo. Filosofia
mea de viață în general este că formăm un lanț în care fiecare e o
verigă, suntem foarte diferiți, dar doar împreună putem forma acest
lanț. Când acceptăm că fiecare are personalitatea lui, atunci va fi totul bine. Prioritatea este binele comun, al orchestrei.
Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Și cum eu iubesc orchestra, îmi place repertoriul de orchestra, acest lucru se vede și colegii mei simt asta. Eu sunt și șef de orchestră, dar sunt și de partea orchestrei, sunt o
intersecție care creează legături și asta se datorează în mare parte
educației pe care am primit-o.”
Cu un dirijor român la cârmă și un concertmaistru de origine română,
Orchestra Națională a Franței și-a asumat un proiect important, dedicat
marelui compozitor român George Enescu.Alexandra Tănăsescu și Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Întreaga operă enesciană va fi înregistrată în următorii 10 ani la prestigioasa casă de discuri Deutsche Grammophon.
“În muzica lui Enescu găsești imagini din copilăria sa în România, păsări care cântă, un violinist care cântă pe stradă. Eu
cred că George Enescu a scris pentru a nu uita niciodată amintirile
sale și a făcut-o în cele mai mici detalii atunci când vine vorba despre
folclor. Este, evident, și scriitura clasică, muzica de savant. Dar în muzica
sa există întotdeauna un voal transparent al folclorului, pe care a
reușit să îl integreze.
România face acum eforturi să fie o țară europeană din toate punctele
de vedere și cred că artiștii sunt primii care reușesc asta, artiștii
sunt niște precursori care creează legături puternice între țări. Enescu
cred că a făcut asta perfect. În muzica lui e multă libertate, dar e într-un cadru special, foarte
personal. Asta e cu adevărat special la Enescu. Și așa văd și eu
libertatea. Suntem liberi pe Pământ, dar suntem în același timp limitați
pe această planetă.”
Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Anul trecut (n.r. - în 2021), Sarah Nemțanu a deschis Festivalul Internațional George
Enescu de la București, alături de Filarmonica George Enescu, pe care
tatăl său o conducea în urmă cu 44 de ani din postura de concertmaistru. Iar începând din acest an, Cristian Măcelaru a preluat conducerea
festivalului în calitate de director artistic. Amândoi își doresc o
reîmprospătare a evenimentului, dar și mai multă atenție acordată
tinerilor muzicieni români.
“Festivalul Enescu e cu adevărat impresionat. Ce mi se pare mie păcat este că nu există decât acest festival în România. Toți banii se duc într-un singur loc. Eu n-aș vedea un singur
eveniment o dată la doi ani și apoi nimic. Și pentru că vorbeam despre
tinerețe, dacă ar fi investiții mai mari în sistem, aș vrea să vină mai
mulți profesori din toată Europa să predea în România.
Sigur, e și Concursul Enescu, dar acolo miza e un premiu. În restul anului cine ajută tinerii români, cine îi învață? La Festivalul Enescu am întâlnit tineri extraordinari, voluntari,
personal din organizare. Tinerii vor să învețe, sunt fascinați de
sistemul de învățământ european. Din păcate, sunt mulți care pleacă. Cei mai buni tineri pleacă din România. Aici cred că Festivalul Enescu cu Cristian Măcelaru director artistic va aduce câteva schimbări. E o speranță uriașă. E ceva ce simt.”
Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Sarah locuiește într-unul dintre cele mai boeme cartiere ale
Parisului, Montmartre. Merge zilnic, în drum spre casă, pe străzile
deluroase pe care au locuit marii artiști europeni Monet, Manet,
Renoir, Picasso sau Van Gogh și se regăsește perfect în atmosfera vie a
locului plin de turiști, chiar la doi pași de Catedrala Sacre Coeur.
Sacre Coeur/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Este mamă a doi copii, soție și o artistă care se bucură de viață
prin tot ceea ce face. Îi place să gătească, să iasă la alergat cu soțul
său și să călătorească. Are un stil de viață tipic parizian, dar adoră,
în egală măsură, fiecare vizită în România, pe care o consideră parte
fundamentală din identitatea sa.
“De 6 ani încoace am mers aproape în fiecare an în România și de
fiecare dată m-am simțit pur și simplu ca la mine acasă. E ceva ce nu se
poate explica, ci doar se simte.
Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Mă simt acasă. L-am dus acolo și pe Georges, băiatul meu. România
e o intersecție a Europei, o țară unică prin faptul că e latină în Est,
asta îi dă o identitate aparte și în același timp este o țară a
adaptabilității. De aceea cred că mulți artiști români pleacă din țară și sunt foarte dezvoltați din punct de vedere cultural. Iar dacă vorbim despre particularități în muzică, cred că stilul
românesc are o eleganță aparte, ceva ce tata a absorbit și a transmis.”
Sarah Nemțanu este rezultatul unei familii de români care au emigrat
în Franța, la fel cum mii de copii se nasc acum în familiile românești
din diaspora și își construiesc drumuri complet diferite decât ar fi
arătat viața lor dacă părinții ar fi rămas în România. Arta, muzica în acest caz, a contribuit fundamental, la conservarea
unei identități culturale pe care românii au purtat-o cu ei în țara
adoptivă.
Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Într-o lume în care istoriile nefericite se repetă și milioane de
familii sunt nevoite să plece din calea războiului sau a unor regimuri
dictatoriale, Sarah crede în bunătatea fiecăruia dintre noi și în
puterea de a aduce un pic de lumină în jurul nostru, fie prin artă, fie
prin gesturi simple, de zi cu zi.
“Sunt convinsă că atunci când faci bine și ești pozitiv, e un efect în jurul tău. De exemplu, am niște prieteni care se plâng tot timpul de
taximetriștii parizieni, că sunt răi, că sunt nu știu cum. Eu iau
deseori taxiul după concerte și nu întâlnesc decât taximetriști
formidabili, super simpatici. Odată chiar am avut un taximetrist care a venit să mă vadă la
concert. Avea 50 de ani și asculta muzică clasică la radio, tocmai se
reînscrisese la o școală de muzică să învețe un instrument. L-am invitat
la concert, a venit, m-a așteptat la final și a plâns. Pentru mine, asta e viața adevărată. Dacă faci bine, dacă ești
pozitiv și nu te lași influențat de tot ce e negativ în lume, atunci
lucrurile vor merge mai bine.”