Comentarii ale evenimentelor sportive desfasurate, prezumtii fara nadejde de realizare, emotii si rezultate seci; toate in contextul socio-politic al momentului.
După interesul major al melomanilor sătmăreni pentru profunzimea spectacolelor și înzestrarea spirituală a artiștilor prezenți de-a lungul „Zilelor muzicale sătmărene”, urmează ca aceștia să le ofere girul și pretendenților la ascensiunea pe treptele ce duc la desăvârșirea carierelor lor. Să ofere ofranda aprecierii lor pentru cei tineri sau mai puțin tineri aflați la început de drum.
„Concertul simfonic” de joi, 29 octombrie, ora 19 (abonment nr. 11) din sala filarmonicii sătmărene vă înlesnește acest lucru. Ca de obicei casieria instituției de cultură vă pune la dispoziție bilete chiar și în minutele de dinaintea evenimentului. Nu uitați cei cu abonamente, ca în cazul în care nu puteți participa la spectacol, să anunțați telefonic acest lucru pentru ca alți pasionați de muzica de cea mai înaltă calitate să beneficieze de posibilitatea de a încuraja protagoniștii.
A fi tânăr nu înseamnă neaparat că valoarea prestației poate fi mediocră. Palmaresul celor doi protagoniști este dovada fără tăgadă că lumea muzicii îi apreciază, cele mai pretențioase jurii de la diferite concursuri naționale și internaționale oferindu-i solistei locuri pe toate treptele podiumurilor. Proaspătul dirijor sătmărean, concertmaistrul filarmonicii sătmărene Radu Chișu și consacrata la doar 18 ani Sarang Seohyun Kim ne vor demonstra acest lucru. Violonista din Asia revine după nici un an pe scena sătmăreană. Cei care vor să-i cunoască biografia sunt invitați pe site-ul nostru www.gazetanord-vest.ro unde dacă tastați numele ei veți descoperi punctele tari ale carierei sale (20 ianuarie a.c.).
Prestația foarte tinerei reprezentante a Coreei de Sud poate fi caracterizată și ca o repetiție generală pentru concertul simfonic cu același program și acompaniată de aceași Orchestră a Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti, concert ce va avea loc pe scena Ateneului Român trei zile mai târziu (1 noiembrie) sub denumirea de „Camerata regală <<Side by side>>”. La București, la pupitru va evolua maestrul Cristian Mandeal un nume care nu mai are nevoie de prezentare.
Programul serii este deosebit de atrăgător. În prima sa parte vom asculta „Concertul pentru vioară” în re major a compozitorului Piotr Ilici Ceaikovski, iar după antract ne vom avânta în „Eroica” lui Ludwig van Beethoven („Simfonia nr. 3” în mi bemol major). Faptul de maxim interes pentru acest concert este și debutul consacratului violonist Radu Chișu în postura de dirijor.
Din etapa a șasea nu s-au mai înscris mai puțin de 22 de goluri. Acum doar 18 (12 cu 6). Nu-i chiar sărăcie dar m-am așteptat la mai mult. Punctele s-au așternut cam la fel, 15 cu 6. Partea mai bogată le-a rămas gazdelor, așa cum era de așteptat. Am avut parte și de două surprize pentru care s-a produs o ruptură în partea de sus a clasamentului și o alta pe malul Dunării care au păstrat îngrijorările în sânul gazdelor. Celor patru victorii ale gazdelor oaspeții le-au răspuns cu doar un triumf, ce-i drept așteptat. Salutăm și pătrunderea soldaților lui Reghecampf în zona echipelor ce vor lupta pentru titlu.
Oțelul - Miercurea Ciuc 1-1 cam nemeritat pentru gazde (două roșii în contul oaspeților); Dinamo - Botoșani 2-0 meritat, dar cu sincope și un roșu prezis; Petrolul - Sepsi 1-1 cu spectacol așteptat și întâmplat; Rapid - Corvinul 2-0 pe principiul proporționalității; UTA - CFR 1-0 care confirmă îngrijorările lui Șumudică; Craiova - Farul 2-0 natural; „U” - Argeș 2-2 în care arbitrul nu a studiat dreptul roman și, precum justiția românească, a acționat retroactiv, aducând șepcilor roșii primul egal al acestei ediții de campionat; Voluntari - FCSB un 1-2 obținut mai mult cu japca decât pe merit.
Etapa norocoasă, vedem noi pentru cine, este cumva în oglindă față de etapa trecută. Dacă atunci primele cinci au jucat acasă acum ele joacă în deplasare. De data asta doar o singură echipă care dispută meciurile pe propriul teren este mai bine clasată decât vizitatoarea sa. Totodată vom avea parte și de derbiul codașelor programat, cum era și de așteptat, pe la ora dejunului. Deocamdată mijlocul clasamentului rămâne strâns, între locul patru și doisprezece fiind doar șase puncte.
FCSB - Rapid (sâmbătă, ora 21) Derbiul etapei. Cică nu este doar un derbi al etapei ci și unul bucureștean. Aș minți dacă n-aș spune că mi-aș dori o victorie a feroviarilor dar dacă fac egal sau pierd în condiții de spectacol fotbalistic tristețea ar fi mai blândă. În meciul acesta pe lângă duelul celor două galerii va fi supus și presiunii dată de situația din clasament a celor două echipe, pentru fiecare din ele victoria fiind esențială în obținerea scopului final. Hai Rapid!
CFR - Dinamo (duminică, ora 19) Și acesta poate fi socotit derbi chiar dacă ardelenii nu mai au cheful de fotbal pe care l-au arătat în ultimii ani. Greutățile datorate insolvenței nu aveau cum să nu se repercuteze și asupra comportării jucătorilor pe teren. Poate că aversiunea pe care o au ceferiștii față de Dinamo, aversiune datorată înfrățirii galeriei dinamoviste cu cea a concitadinei lor, să mai alimenteze dorința gazdelor de a câștiga. Sper să o facă civilizat.
Hunedoara - „U” (vineri, ora 21) Nu știu cu cine să țin. Ambele îmi sunt dragi. Parcă totuși de la castelani am mai multe amintiri din copilărie. Meciul pare pe muchie de cuțit, gazdele fiind recunoscute pentru jocul lor deschis, avântat, oaspeții răspunzându-le cu meticulozitatea dată de italianul din Bergodi. Adică unii vor să înscrie un gol mai mult decât adversarul iar ceilalți vor să primească cu un gol mai puțin.
Sf. Gheorghe - Craiova (luni, ora 20) Oltenilor le convine să dispute meciul luni, la închiderea etapei, mai ales pentru că vor să pună cât mai mare distanță de meciul din cupele europene (în Andora cu Inter de Escaldes, rezultat pe care voi îl cunoașteți la ora la care apar aceste rânduri). Asta nu înseamnă că vor avea o sarcină ușoară. După cum vedeți nici una din primele patru clasate nu se poate considera câștigătoare înainte de fluierul final.
Botoșani - Ploiești (vineri, ora 18) Meciul de deschidere al etapei are pe vino-ncoa. Chiar dacă le despart șapte locuri în clasament despre nici una nu se poate spune că se află pe locul meritat. Gazdele parcă sunt prea jos, iar oaspeții prea sus. Să se regleze conturile după acest meci?
Constanța - Galați (duminică, ora 16) Sper că v-ați reglat ceasurile. Nu de alta dar să nu vă așezați cu o oră înainte în fața televizoarelor. Meciul celor două rănite are un favorit cert: Farul. Asta nu înseamnă că nu se pot întâmpla minuni. Burta prea plină ar putea fi un motiv.
Pitești - Arad (sâmbătă, ora 18) Să fie oare egal? Ambele echipe au avut comportări contradictorii de la un meci la altul. Atât Bogdan Andone cât și Adi Mihalcea au zile bune și altele neinspirate. Fiecare vrea să părăsească zona aceea tumultoasă.
Miercurea Ciuc - Voluntari (sâmbătă, ora 15,30) Cenușăreasa etapei. Parcă nu am avut în acest an competițional un meci între ultimele două clasate. Avem acum.
Mileniul trei, chiar dacă nu vrem să recunoaștem, ne-a surprins cu o creștere asimptotică a tehnologizării. Puțini sunt cei care reușesc să țină pasul cu vremurile, iar cei care reușesc, în funcție de caracterul lor, de mediul în care s-au dezvoltat și de educația de care au avut parte, stăpânesc lumea. Unii, cei care nu pot rezista tentației aurului, s-au îmbogățit fără măsură și mai ales fără sens.
Alții, pentru care puterea este un deziderat, au trecut la configurații fantasmagorice prin care, aciuați pe lângă dregătorii din spațiul politic pe care tot ei le-au ridicat la cel mai înalt nivel, conduc efectiv destinele popoarelor. Pentru cât timp? Asta vom vedea. Plebea s-ar putea să nu-și fi spus ultimul cuvânt. Un alt mod tragic de a se sfârșii dominația lor ar fi să cadă pradă propriilor mașinării. Zic mașinării în ambele sale sensuri. Adică mă refer și la inteligența artificială, cea reală care întunecă orizontul prezumtiv, și la uneltirile pizmașe care nu întotdeauna converg.
Pentru cei mai mulți care au reușit să țină pasul cu vremurile aurul și puterea nu au reprezentat o tentație, motiv pentru care nu au intrat în gura lumii, adică au rămas în anonimat. Ei de fapt sunt forța vitală care ne mai menține universul deasupra liniei de plutire. Neșansa lor este că neieșind la rampă nu prea se cunosc între ei, ceea ce le slăbește capacitatea de a-și uni forțele pentru binele comun.
În acest context profesia pare desuetă, profesarea nu include un studiu în domeniu, iar profesionalismul este doar asumat. Pentru a explica ceea ce am afirmat în acest paragraf am să iau două exemple din propria mea experiență: ingineria și jurnalismul.
Pentru a deveni inginer am respectat rigorile impuse într-un regim comunist, regim care în această privință nu era condamnabil. Școala și educația au făcut din mine un inginer de talie medie, cu câteva inovații la activ și o invenție. E drept că nu au fost brevetate, dezinteresul meu pentru birocrație venind dintr-o lene ancestrală. Eram mulțumit că mi-am văzut operele funcționând și chiar dezvoltate ulterior de către alți confrați. Traseul meu în această direcție a avut apogeul atunci când, prin studii de data aceasta acoperite de brevete, am ajuns șeful unei unități nucleare.
Trecerea mea de la inginerie la jurnalism s-a petrecut datorită schimbărilor din traseul istoric al României. Revoluția nu a avut doar transformări benefice ci și perceperi defectuoase ale realității. Regresul din industrie a făcut ca ingineria, la noi în țară, să devină inutilă, fără viitor pe termen scurt și mediu, ceea ce m-a îndepărtat de ea și din motive familiale. Noua cale, jurnalismul, fiind din perspectiva mea o cale de viitor.
Chiar dacă n-am avut o pregătire temeinică, educațională în acest domeniu, trecerea mea prin aproape toate pozițiile care definesc jurnalismul acelor timpuri, adică de la zețar (profesând ca autodidact pozițiile de tehnoredactor, cap limpede, redactor economic, redactor sportiv și agent de publicitate) la director de publicitate (fără a mă da în lături de la jurnalismul de investigație sau cel cu caracter social) m-a adus în poziția în care am putut ajuta presa locală printată a acelor vremuri. Asta mai ales datorită alegerii mele de către confrații din întreaga țară să-i reprezint în Biroul Român de Audit al Tirajelor (astăzi Biroul Român de Audit Transmedia) ca membru în Consiliul Director.
Puțini dintre tinerii de azi din „industria” jurnalismului local au pregătirea necesară pentru a practica ceea ce și-au ales ca profesie. Asta nu înseamnă că nu le admir elanul și dorința de a se perfecționa, dar uneori bunul simț, alteori tupeul exacerbat, îi fac să perceapă distorsionat realitățile vieții și să comită erori de interpretare a metodelor de lucru în acest domeniu. N-am scris aceste lucruri pentru a-i descuraja, ci din contră, pentru a-i determina să aprofundeze meseria nu numai practic ci și teoretic, prin studiu.
Afirmația din titlu nu exclude „Concertul cameral” de marți (astăzi de la ora 19), un concert „de mare expresivitate, în care lirismul, virtuozitatea și intensitatea muzicală se întâlnesc într-un dialog captivant între vioară și pian” după cum ne lasă să înțelegem Emöke Kovacs, managerul Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare.
Programul pe care cei doi soliști, Valentin Șerban (vioară) și Mihai Diaconescu (pian) îl vor susține conține acea intensitate muzicală de care amintea amfitrioana: „Amintirea unui loc prețuit” (Souvenir d'un lieu cher) de Piotr Ilici Ceaikovski, „Poem”-ul (Poéme) lui Ernest Chausson și „Sonata pentru vioară nr. 9” compusă de Ludwig van Beethoven și dedicată violonistului francez Rodolphe Kreutzer. Pentru a putea fi prezenți în sală este suficient să fiți în posesia unui bilet procurat de la casieria instituției de cultură sau să folosiți abonamentul cu nr. 9.
Încheierea celei de-a IL-a ediție a ZMS se va produce joi, de la ora 19, atunci când, în prima parte a serii, pianistul hispano-american de reputație mondială Josu de Solaun va interpreta „Concertul pentru pian nr. 2” al lui Serghei Prokofiev sub bagheta maestrului maghiar Huba Hollókői care spune despre sine că „este un dirijor și violonist maghiar a cărui operă leagă tradițiile muzicale din Europa centrală și de nord și, în calitate de director artistic al „Orchestrei simfonice Kecskemét”, este cunoscut pentru construirea de spectacole prin audiție, claritate și încredere”.
În deschiderea programului de joi vom asculta „Uvertura lui Coriolan” a lui Ludwig van Beethoven, lucrare compusă pentru opera „Coriolan” a lui Heinrich Joseph von Collin, iar după antract ne vom îndrepta atenția către un final triumfal al acestei ediții a tradiționalului festival sătmărean. Este vorba de „Simfonia nr. 5” în mi bemol major, lucrare realizată de compozitorul finlandez Jean Sibelius.
Concertele Filarmonicii „Dinu Lipatti” se desfășoară cu susținerea ordonatorului principal de credite, Consiliul Județean Satu Mare.
V-am rămas dator de săptămâna trecută cu câteva date despre fotbalul nostru feminin la nivel de naționale. Fetele mari ale lui Pedrazzini au pierdut ambele meciuri cu naționala Norvegiei (0-2 aici și 0-6). Nici de la junioare n-avem vești bune. La sub 19 ani echipa lui Constantin Olariu după o victorie încurajatoare cu Kazahstanul (6-1) au urmat un egal cu Malta (1-1) și o înfrângere cu Cehia (1-3) rezultate care ne-au eliminat din cursa pentru Euro 2027.
Fetele sub 17 ani aflate sub mâna lui Ionuț Florea ar fi avut o sarcină mai ușoară la prima vedere. Pentru runda a doua de calificare la Euro 2027 ar fi suficient să luăm locul trei din grupa de patru în care ne aflăm, dar înfrângerile de până acum, 0-3 acasă cu Scoția și 0-4 în Finlanda ne obligă să ne disputăm acest loc cu Ucraina, aflată și ea cu 0 puncte după primele două etape. Golaverajul deocamdată ne dezavantajează.
Interesantă această etapă a unsprezecea. Nici un meci egal. De patru ori s-au impus oaspeții și de patru ori gazdele. Dacă luăm în considerare și victoria musafirilor din restanță ajungem la concluzia că vizitatorii au ieșit în avantaj cu un golaveraj total de 13-14. Hunedoara - Voluntari 3-2 într-un debut spectaculos al castelanilor pe terenul din Valea Jiului; Sepsi - Dinamo 0-2, victoria s-ar fi obținut și fără ajutorul arbitrajului; Botoșani - Arad 2-0 din răsfăț; FCSB - Oțelul 1-0 cu un reviriment al jocului de ambele părți; Miercurea Ciuc - Craiova 0-1 cu gândul la meciul cu Getafe; Farul - Petrolul 3-1 în lupta pentru un loc în grupa campionat; Argeș - CFR 0-1 cu impicația Fortunei; „U” - Rapid 3-4 într-o încheiere apoteotică a etapei.
Avem în față etapa a douăsprezecea. Primele cinci clasate joacă acasă. Următoarele șase în deplasare. Mai trebuie să spunem la ce ne așteptăm? Normal ar fi să avem un record de goluri marcate acasă. Până acum cele mai multe s-au înscris în etapa a zecea, când gazdele au perforat de 20 de ori porțile adverse. Dintre oaspeți doar deziluziile de până acum din Cluj și București sunt mai bine clasate decât amfitrionii lor.
Craiova - Constanța (duminică, ora 21,00) Derbiul etapei. Oltenii nu au meci ușor. Vor fi și mai obosiți după meciul cu Getafe. Pe de altă parte „Moțul” arată că a trecut repede peste perioada de acomodare la noua echipă și s-a obișnuit cu briza mării. O partidă de urmărit.
Rapid - Hunedoara (sâmbătă, ora 21,30) Pancu le-a atras atenția alor lui, chiar imediat după victoria strălucitoare de la Cluj, că meciul următor nu este o joacă. Maxim și castelanii lui oricând se pot ridica, prin joc, la nivelul echipelor din fruntea clasamentului. Drept e că mai au și sincope.
Dinamo - Botoșani (vineri, ora 21,00) Cred că moldovenii vor trage cu dinții să obțină măcar un rezultat de egalitate. Nu cred că vor reuși, iar dacă mușcă prea adânc rămân și fără dantură (s-ar putea întoarce cu câteva cartonașe roșii obținute pe teren sau pe bancă).
Ploiești - Sf. Gheorghe (sâmbătă, ora 17,15) Ambele echipe sunt pe locuri superioare atât lotului avut la dispoziție cât și valorii componenței lui. Sperăm să avem parte de un meci frumos. Voi ține cu secuii.
„U” - Pitești (luni, ora 18,00) Urmează descătușarea? Argeșenii sunt periculoși pentru că nu au nimic de pierdut. Bergodi cu studenții lui sunt favoriți, cele opt locuri și șapte puncte care despart cele două echipe sunt edificatoare în acest sens.
Arad - CFR (duminică, ora 18,15) Meci de tradiție dintre cele două centre universitare. Nici Someșul nu se varsă în Mureș și nici Mureșul în Someș. Să vedem care are debitul mai mare la ora meciului. Nu de alta dar simțim nevoia să ne adăpăm cu fotbal aici, la noi, la poalele Carpaților, căci prin Scandinavia nu prea avem șanse. Norvegienii, finlandezii și suedezii ne spulberă pe unde ne prind.
Voluntari - FCSB (luni, ora 21,00) Joc între două echipe cu obiective diferite. Fiecare dintre ele se uită mai mult spre etapa viitoare, considerând că acest meci trebuie doar bifat. Să fie chiar așa? Să avem parte de o lipsă de orgoliu din partea gazdelor și de o superioritate pe toate planurile a oaspeților?
Galați - Miercurea Ciuc (vineri, ora 18) Cenușăreasa etapei. După fotbalul arătat etapa trecută de dunăreni în fața FCSB-ului se pare că noul antrenor al lor a găsit repede hibele din jocul oțelarilor și vor părăsi cât de curând subsolul clasamentului. Etapa trecută ciucanii au folosit pentru prima oară doar patru jucători din Ungaria la debutul meciului. Să fie un semn de normalizare?
Neliniștea și tulburarea pot proveni din motive reale sau imaginare. Faptul că dormi noapte de noapte într-o casă cu bulină roșie la intrare ar trebui să determine o frică reală. Ce-i drept ea se estompează în timp. Cam același lucru îl simțim și noi, plebea, atunci când incertitudinea zilei de azi planează asupra noastră în fiecare dimineață când deschidem ochii. Faptul că, atunci când ești într-o poziție decizională, amâni la nesfârșit o poruncă pe care oricum, într-un fel sau în alte feluri, trebuie să o faci, pornește tot dintr-o teamă. Una imaginară. Una determinată de nevoia de a ști cu precizie matematică ce se întâmplă dacă. Nu toți se nasc Nostradamus.
Și într-un caz și în celălalt pericolul este iminent. Și este real în ambele situații. În primul, puterea obișnuinței din spațiul temporal duce la amânarea unei decizii pe care trebuie să o iei pentru a evita catastrofa. În al doilea slăbiciunea emoțională creează în spațiul administrativ așteptări neonorate care se întorc tocmai împotriva celui care le-a provocat, fără ca asta să înlăture răul din ecuație.
Motivația ar trebui să fie cea care reduce la zero temerile, dar pentru asta aceasta trebuie să fie puternică și să vină dinăuntru și îndreptată spre rezultatul pozitiv. Motivațiile care vin din exterior nu sunt de neglijat, dar trebuie ținut cont că acestea pot fi alterate de factori pertubatori. Pe de altă parte acestea pot fi și contradictorii. Pot pleda pentru una sau alta din direcțiile decizionale, nu totdeauna în folosul propriu sau al comunității implicate.
Nu oricine are capacitatea de a-și învinge temerile. Doar nesăbuiții și chibzuiții au această putere. Cu rezultate diferite, evident. Dacă pentru nesăbuiți doar întâmplarea îi poate scoate la liman, în cazul chibzuiților rata de succes este mult îmbunătățită în marea majoritate a cazurilor. Chibzuit nu înseamnă neapărat o inteligență sclipitoare ci una creatoare. Cu alte cuvinte drumul cel mai scurt nu este linia dreaptă ci cea care nu trece pe la cârciumă, prin cârciumă înțelegându-se de această dată poftele celor puțini în defavoarea celor mulți. Asta pentru că mulți sunt în cârciumă dar de n ori mai mulți sunt cei care ocolesc cârciuma.
Frica transformată în panică este răul întruchipat. Un panicard găsește foarte rar o soluție cel puțin rezonabilă. De cele mai multe ori se instalează black-out-ul (întunericul total), sau noaptea minții cum le place unora să spună, și decide contrar propriilor sale interese, nemaivorbind (scuzați licența!) de interesele de grup.
Privind peste umăr, frica a avut și în viața mea influențe. De cele mai multe ori am avut abilitatea de a depăși astfel de momente. Au fost și cazuri când am depus mai mult efort pentru a înlătura sentimentul, dar niciodată nu m-am panicat. Mai bine zis nu țin minte să mă fi înspăimântat atât de violent încât să iau decizii aberante. În schimb m-am ciocnit de situații în care persoane apropiate mie și persoane din anturajul meu profesional să fi trecut prin astfel de emoții. Cele mai multe am reușit să le consiliez dar unul din aceste cazuri mi-a schimbat complet viața, fără a mă dărâma însă.
„Dialogul între instrumente”, așa cum plastic l-a denumit Emöke Kovacs (manager Filarmonica de Stat Dinu Lipatti), va avea loc în această săptămână atât marți (ora 19, abonament nr. 7) cât și joi (ora 19, abonament nr. 8).
Marți, într-un cadru mai restrâns, fiind vorba de un „Concert cameral” își vor intersecta părerile o vioară (Vlad Răceu), un corn (Gabriel Cupșa) și un pian (Cadmiel Boțac).
În prima sa parte vioara și pianul dezbat cu grație și eleganță „Sonata pentru vioară și pian nr. 5” în fa major (cunoscută sub denumirea de „Sonata primăverii”) din universul beethovenian, ca mai apoi să intre în dezbatere și filozoful corn în „Trioul pentru vioară, corn și pian” în mi bemol pentru a defini adâncimea lăuntricului Brahms.
Așa cum spuneam joi va avea loc un nou colocviu instrumental, de data asta cu o participare mai bogată. Ca să nu iasă o gâlceavă au avut nevoie de un diriguitor și l-au aflat în persoana lui Azis Sadikovic și de câțiva oratori mai proeminenți precum o vioară (Verena Stourzh), un violoncel (Florian Berner) și un pian (Clemens Zeilinger), sub pseudonimul Trio van Beethoven).
Subiectul discuției l-a creat chiar Beethoven în „Triplu concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră” în do major. După antract ne vom afunda în întunecimea și dramatismul „Simfoniei nr. 7” în re minor a lui Antonín Dvořák.
Deoarece biografiile actualizate ale personajelor principale ce urcă pe scena filarmonicii sătmărene sunt descrise pe pagina de facebook a instituției de cultură, m-am orientat pentru secțiunea de împrospătare a culturii noastre muzicale spre viața și lucrările compozitorului german Johannes Brahms.
Johannes Brahms (sursa Wikipedia)
Brahms s-a născut pe 7 mai 1833 la Hamburg. Mama sa, care i-a dat primele lecții de muzică, era contrabasistă. Brahms s-a remarcat la pian și ajuta la suplimentarea venitului relativ scăzut al familiei, prin interpretări în restaurante și teatre, precum și prin oferirea de lecții de pian. Deși povestea larg-cunoscută este că Brahms a trebuit să cânte la pian prin baruri și bordeluri, studii recente, precum cele ale lui Kurt Hoffman, sugerează că acest fapt este probabil incorect. Într-o perioadă, el a învățat și violoncelul, deși progresul său a fost întrerupt odată cu sustragerea instrumentului chiar de către profesorul său.
Tânărul Brahms a interpretat câteva concerte publice, dar nu a devenit foarte cunoscut drept pianist (deși mai târziu avea să interpreteze ambele prime-audiții ale lucrărilor sale Concertul pentru pian Nr. 1 în 1859 și Concertul pentru pian Nr. 2 în 1881).
A început să și compună, însă eforturile sale n-au primit atenția cuvenită până în 1853, când a mers într-un turneu de concerte alături de Eduard Reményi. În acest turneu, a făcut cunoștință cu Joseph Joachim, Franz Liszt și mai târziu a fost prezentat lui Robert Schumann. Reményi s-a simțit, însă, ofensat de eșecul lui Brahms în a aprecia cu toată inima Sonata în B minor a lui Liszt într-o vizită la Curtea de la Weimar, unde Liszt era muzicianul curții, iar Brahms a adormit la una dintre operele recent compuse ale acestuia.
Mulți dintre prietenii lui Brahms au afirmat că Reményi, fiind un curtezan șlefuit, se aștepta ca tânărul Brahms să se conformeze practicii obișnuite a aplauzelor politicoase acordate piesei unei celebrități, însă acesta a afișat simple complimente amabile. I-a spus lui Brahms că prietenia lor trebuie să se sfârșească, deși nu era clar dacă Liszt se simțise sau nu ofensat. Joachim, însă, avea să devină unul dintre cei mai apropiați prieteni, iar Schumann, prin articole elogioase despre Brahms, a jucat un rol important în atragerea atenției publicului asupra compozițiilor tânărului. Lui Brahms i-a fost prezentată și soția lui Schumann, compozitoarea și pianista Clara, cu 14 ani mai în vârstă, față de care a avut o prietenie afectivă pasională, însă întotdeauna platonică. Brahms nu s-a căsătorit niciodată.
Brahms a fost considerat de către mulți „succesorul” lui Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui Beethoven (supranume folosit și astăzi).
Mormântul lui Johannes Brahms în Cimitirul central (Zentralfriedhof) din Viena.
În 1862 s-a stabilit permanent la Viena și a început să se dedice cu totul compoziției. Cu lucrări precum „Un Recviem german”, Brahms a dobândit în cele din urmă o solidă reputație și a devenit recunoscut încă din timpul vieții sale drept unul dintre marii compozitori. Poate că aceasta i-a oferit în sfârșit încrederea necesară pentru a termina prima sa simfonie; ea a apărut în 1876, după aproape zece ani de trudă. Celelalte trei simfonii au urmat apoi într-o succesiune îndestul de rapidă (1877, 1883, 1885).
Brahms călătorea adesea, atât pentru afaceri (concerte în turnee), cât și din plăcere. Vizita deseori Italia în timpul primăverii și de obicei se stabilea într-o așezare rurală plăcută în care putea compune în timpul verii. Îi plăcea în mod deosebit să petreacă timpul afară, unde simțea că putea gândi mai limpede.
În 1890, la vârsta de 57 de ani, Brahms a decis să renunțe la activitatea de compoziție. S-a dovedit mai târziu, însă, că nu și-a putut respecta decizia și în anii premergători morții sale a scris un număr de capodopere recunoscute, inclusiv cele două sonate pentru clarinet (1894) și cele „Patru melodii serioase” („Vier ernste Gesänge”) din 1896.
În timpul terminării melodiilor Brahms a căzut lovit de cancer (sursele sunt incerte asupra localizării bolii, dacă era vorba de ficat sau pancreas). Starea i s-a înrăutățit treptat și la 3 aprilie 1897 s-a stins din viață. A fost înmormântat la Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.
Brahms a compus un număr de opere importante pentru orchestră, inclusiv patru simfonii, două concerte pentru pian, un concert pentru vioară, un dublu concert pentru vioară și violoncel și ampla lucrare vocal-simfonică „Un recviem german” (Ein deutsches Requiem). Ultimul dintre acestea se remarcă prin a nu fi un recviem tradițional, liturgic (Missa pro defunctis), ci un ansamblu de texte pe care Brahms le-a ales din Biblia lui Luther. De asemenea, Brahms a fost un compozitor prolific în forma temă cu variațiuni, compunând remarcabilele „Variațiuni și Fugă după o temă de Haendel”, „Variațiunile Paganini” și „Variațiuni după o temă de Joseph Haydn”, alături de cicluri mai puțin cunoscute de alte variațiuni.
De asemenea, Brahms a compus și un mare număr de lucrări pentru ansambluri mici. Multele lucrări de muzică de cameră formează o parte din nucleul acestui repertoriu, aidoma muzicii sale pentru pian solo. Brahms este considerat drept fiind printre cei mai mari compozitori de lieduri, aparținându-i un număr de aproape 200. A compus și un ciclu de preludii corale pentru orgă cu puțin timp înainte de moartea sa, care au devenit astăzi o parte importantă din repertoriul standard al orgii.
Brahms nu a compus niciodată vreo operă, nici nu s-a folosit vreodată de forma de poem simfonic caracteristică secolului al XIX-lea. Brahms era un adept înverșunat al muzicii absolute – muzică ce nu se bazează pe o scenă concretă sau narativă precum în cazul unui poem simfonic.
