Joi încep „Zilele muzicale sătmărene” ediția a-IL-a

     Melomanii sătmăreni așteaptă cu nerăbdare să descopere, vizioneze, audieze și comenteze cea de-a patruzeci și noua ediție a festivalului internațional ce are loc an de an la Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare. Startul se va da mâine, 8 octombrie, de la ora 19, în sala celei mai cunoscute instituții de cultură sătmărene pe plan internațional. De-a lungul acestei ediții avem un program variat, în general cunoscut, dar vom avea parte și de ceva surprize. Toate la timpul lor. Deocamdată vă devoalăm doar primele două evenimente, cele care se desfășoară în această săptămână.

    Concertul de deschidere va fi onorat de Orchestra Filarmonicii „Dinu Lipatti” la pupitrul căreia se va afla „una din personalitățile importante ale vieții muzicale românești”, Tiberiu Soare (foto sus), așa cum ne este descris dirijorul în invitația primită pe adresa redacției noastre. În prima sa parte solistul Palkó Csanád (foto) va interpreta la saxofon trei lucrări specifice instrumentului său. Este vorba de compoziția „Varietăți corale pentru saxofon și orchestră” oferită lumii de francezul Vincent d'Indy, de o fantezie briliantă pe teme din opera „Carmen” de Bizet prelucrată de François Borne și de lucrarea „Scaramouche pentru saxofon și orchestră” din palmaresul lui Darius Milhaud.

    După antract tot muzica franceză ne va delecta, de data aceasta sobrietatea „Simfoniei nr. 3” în do minor a lui Camille Saint-Saëns (foto) este cea care ne va ostoi simțurile. Aici vom aprecia întreaga capacitate de pătrundere, înțelegere și interpretare a muzicii clasice franceze de către întinerita orchestră sătmăreană. Mai menționez că pentru acest concert de deschidere sunt valabile abonamentele cu nr. 5 și biletele procurate de la casieria filarmonicii.

    Tot în acestă săptămână, mai precis sâmbătă de la aceeași oră 19, suntem invitați din nou în Sala Filarmonicii Dinu Lipatti pentru a încuraja tinerii artiști ce vor susține un „Recital de canto”, după cum ne informează conducerea instituției de cultură, „susținut de studenții clasei lect. dr. Geani Brad (foto), o seară dedicată artei vocale și repertoriului liric, în interpretări tinere și expresive”.

    Suntem informați că „recitalul se va desfășura cu participarea pianistelor prof. dr. Iulia Suciu și conf. dr. Codruța Ghenceanu” și că „în program avem lucrări de Ludwig van Beethoven, Vincenzo Bellini, Tiberiu Brediceanu, Nicolae Bretan, Domenico Cimarosa, Gaetano Donizetti, Georg Friedrich Händel, Wolfgang Amadeus Mozart, Sabin Pautza și Giacomo Puccini”. Mai menționăm că pentru acest spectacol sunt valabile abonamentele cu nr. 6 și că „evenimentul este realizat în cadrul proiectului Dima MUSICamp 2026 – performanță profesională și excelență artistică în programele studențești de practică, proiect finanțat prin intermediul Fondului de Dezvoltare Instituțională al Ministerului Educației și Cercetării”.

    Concertele Filarmonicii „Dinu Lipatti” se desfășoară cu susținerea ordonatorului principal de credite, Consiliul Județean Satu Mare.

Vincent d'Indy 

    Provine dintr-o familie nobiliară de arme din Vivarais (Ardèche) și purta titlul de conte. Vincent d'Indy, este fiul lui Antonin d'Indy (1822-1904) și al Mathildei de Chabrol-Crussol și strănepotul lui Joseph Isaïe Saint-Ange d'Indy. S-a născut pe 27 martie 1851 în Paris. Peste mai puțin de o lună mama sa a murit la 21 de ani, cedând febrei puerperale (boală infecțioasă care apare la lăuze, în urma pătrunderii în uter a unui agent patogen). Copilul a fost apoi încredințat Résiei d'Indy, bunica sa paternă.

Ferma Chabret.

În copilărie, Vincent d'Indy era dus în fiecare vară, în timpul vacanțelor lungi, la casa familiei Chabret din Boffres (Ardèche), la 25  km de Valence (Drôme). I-a plăcut atât de mult acest loc încât a construit câțiva ani mai târziu, foarte aproape, Château des Faugs.

Castelul des Faugs.

    Vincent d'Indy însuși a întocmit planurile pentru Château des Faugs (în comuna Boffres), o mare reședință de familie pentru vacanțe și odihnă, casa sa de vacanță preferată din 1890 — data finalizării sale — până în 1917, înainte de a prefera Mediterana cu Saint-Raphaël .  

Din 1856 încoace, a învățat pianul cu profesori foarte buni, printre care și Antoine Marmontel . A fost elev al lui César Franck la Conservatorul din Paris, unde a obținut premiul al doilea în 1874 și apoi premiul întâi în anul următor.

    Într-o perioadă în care muzica italiană rămânea influentă în Franța, s-a orientat către Germania. A cunoscut mari muzicieni germani: Gluck (maestrul reformei operei franceze din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, foarte admirat în secolul al XIX-lea), Beethoven (figura călăuzitoare a compozitorilor germani de-a lungul secolului al XIX-lea), Weber (creatorul operei cu adevărat germane la începutul secolului al XIX-lea), Mendelssohn (pe care d' Indy l-a apreciat în mod deosebit pentru că a recunoscut geniul lui J.S. Bach și i-a urmat exemplul în domeniul polifoniei corale sacre) și Giacomo Meyerbeer (un succesor al lui Weber, care l-a influențat pe Wagner). D'Indy l-a admirat în mod deosebit pe Meyerbeer pentru flerul său dramatic. În jurul vârstei de 18 ani, a descoperit și arta lui Wagner (care lucra atunci la „Ciclul său Inelar”). În a doua jumătate asecolului al XIX-lea, d'Indy a participat la marea renaștere și la dezvoltarea strălucită a muzicii franceze, care anterior stagnase, agățându-se inițial de moștenirea secolului al XVIII-lea, lăudând pe Napoleon, apoi dezvoltând un „gust amar” pentru Italia, care la acea vreme era preocupată în primul rând de o artă vocală teatrală axată exclusiv pe linia melodică și virtuozitate. Moștenitor al unei lumi aristocratice, d'Indy nu a apreciat producțiile acestui mediu burghez.        

    S-a căsătorit cu Isabelle de Pampelonne, verișoara sa primară, în 1875. A fost prieten cu scriitorul belgian Octave Maus, căruia i-a scris în 1888 exprimându-și admirația pentru pictorul simbolist Ferdinand Knopff . Văzuse pictura lui Knopff „Sfinxul” la Galeria Georges Petit și o găsise „absolut admirabilă”. Era un desen conceput pentru frontispiciul romanului „Istar” de Joséphin Péladan. A vizitat studioul lui Knopff din Bruxelles și, bântuit de această legendă asiriană, a creat variațiuni simfonice pentru orchestră în 1896 sub titlul „Istar”. Această partitură a inspirat un balet pus în scenă în 1913 la Théâtre de la Monnaie din Bruxelles, pentru care Knopff a conceput niște costume.

    În 1898 a fost nașul viitorului pictor Léonard Bordes, a cărui mamă, pianista Marie-Léontine Bordes-Pène, cumnata lui Charles Bordes, a fost una dintre interpretele sale.

    Pentru a urmări în continuare viața și opera compozitorului francez vă invit pe site-ul Wikipedia, de unde de fapt am prelucrat datele expuse mai sus.

    Opriți războaiele!

Delicatese și lături în aceeași strachină

     Profit de pauza asta competițională pentru a analiza cifrele clasamentului Superligii după prima treime a campionatului regulat. Chiar dacă se spune că cifrele sunt cel mai elocvent standard după care poate fi evaluată o stare de fapt, țin să atrag atenția că, totuși, până nu avem un tablou complet al tuturor meciurilor (fiecare cu fiecare acasă și în deplasare) concluziile țin mai mult de simple aprecieri combinate cu rezultate fortuite (întâmplătoare pe înțelesul tuturor) și  speculații punctuale. Așa că orice supoziții sunt un risc (ne)asumat, deci mă voi referi doar la prezent, nu și la viitor.

    Cele mai multe victorii, cum era și de așteptat, le are liderul, Dinamo câștigând șapte din cele zece întâlniri din acet tur. La acest capitol comportarea echipei din Miercurea Ciuc este de-a dreptul rușinoasă: nici o victorie.

    La capitolul înfrângeri conduce de asemenea detașat aceeași echipă din Miercurea Ciuc cu nouă astfel de „reușite” din zece încercări. Cele mai puține înfrângeri le au Dinamo și Rapid: câte una. Ambele nemeritate. Giuleștenii chiar în fața dinamoviștilor, iar aceștia la Ploiești, tocmai în prima etapă.

    În ceea ce privește meciurile egale mă uimește pragmatismul „șepcilor roșii” care au jucat ceva de genul „ori sub scut, ori pe scut”. Este adevărat că ele au jucat doar nouă meciuri, având jocul cu concitadina amânat. Nu mai este mult (8 octombrie) și se va juca și acesta. Cele mai „înghesuite” echipe, cele cu cel mai mare număr de jocuri egale, cinci, sunt Farul și Botoșani. Interesant este că ele se află la poli diferiți ai clasamentului, locul 6, respectiv 12.

    Cel mai productiv atac se află în Bănie. Cele 24 de reușite ale oltenilor arată că au meritat să aibă un număr mare de selecționați la naționale, chiar dacă sunt de părere că Hagi și Curelea (nu numai ei) au umplut excesiv naționalele de juveți. Surprinzător este faptul că alături de Miercurea Ciuc se alătură echipa din Pitești la polul opus, cel al atacurilor cu cele mai puține reușite (6).

    Tot Miercurea Ciuc are și cele mai multe goluri primite, așa că nu avea cum să nu dețină și contraperformanța de a avea cel mai slab golaveraj (-17). Echipa cu cele mai puține goluri încasate este Rapidulețul meu, cel care și-a propus să joace mai mult cartea atacului în acest an. De fapt au și jucat pe atac dar ratările impardonabile de pe parcursul fiecăreia din cele zece etape au negat această intenție. Să-mi las lamentările deoparte și să mai menționez că golaverajul cel mai bun l-a înregistrat liderul Dinamo (+16).

    Dacă am lua în considerare forma de moment a echipelor implicate, adică doar rezultatele din ultimele cinci etape, am avea în frunte tot cele trei echipe de pe podium, adică Dinamo, Rapid și Craiova cu câte patru victorii și un egal. Golaverajul ar schimba un pic ordinea, oltenii trecând în frunte și mecanicii de locomotivă pe trei. Dincolo, lângă cele cinci înfrângeri consecutive ale ciucanilor se adaugă și cele patru, cu câte un egal intercalat, ale Argeșului și FCSB-ului.

    Tot în acest relaș trei echipe au renunțat la antrenorii principali de până acum. Cea mai mare vâlvă a făcut-o înlocuirea lui Baciu de la FCSB cu mult mai titratul Reghecampf. Oare cât va dura relația dintre Becali și fostul fundaș al Stelei? Latifundiarul a zis că sigur până la Crăciun. Oțelul s-a dovedit și ea dezamăgită de prestația de pe banca tehnică a croatului Tomas și s-a orientat spre un antrenor portughez, al patrulea din campionatul nostru, Rui Duarte, un anonim și ca jucător și ca antrenor. A treia echipă, Miercurea Ciuc, a renunțat la veleitățile unui străin, ungurul Szabo, și a completat numărul de antrenori români din Superligă la 11. Părerea mea este că revenirea lui Valentin Suciu ar putea să mai dreagă lăturile în care se scaldă ciucanii. Asta dacă este lăsat să compună el echipa.

    Opriți războaiele!

    

Blidul de linte

     Se cunoaște povestea biblică a blidului de linte oferit de Iacob (Iacov) fratelui său geamăn Esau (Isav). Cum se transpune ea astăzi în viața de zi cu zi este tema pe care încerc să o abordez la privirea peste umăr din această săptămână. Ca orice temă are mai multe fațete, mai multe fire ale Ariadnei pe care le poți urmări dacă te crezi Tezeu și vrei să iei (mino)taurul de coarne.

    Primul fir cules în atingerea scopului nostru pare a fi vrajba de neînțeles a încă nenăscuților Iacob și Esau. Acest subiect ține mai mult de părerile preconcepute, păreri care în foarte multe cazuri duc la dușmănii de neînțeles între personaje cu interese comune. Oricând se poate căuta sau inventa un motiv de gâlceavă. Doar cei care au puterea de a pătrunde în esența intereselor, cei care caută dovada nu pretextul se pot elibera de acest cusur. Exemple convingătoare în acest sens găsim la tot pasul, nu numai în politică.

    Un al doilea fir de capătul căruia ne putem agăța ar fi dreptul de moștenire. Jucându-ne un pic cu cuvintele ar trebui să lămurim mai întâi cu ce drept ai acest drept. Biserica, primăria, tribunalul și/sau parlamentul, adică legiuitorul dat sau căpătat, pot mângăia sau biciui după norme, pe care ei le numesc legi, prezentul și viitorul în numele trecutului. „Eu fiul, în numele tatălui, am dreptul să...” Dacă ne uităm iar spre politică cu această credință ne prindem urechile. Iar avem nevoie de discernământ.

    O altă ispită pentru care căutăm minotaurul este interesul. Aici întrebarea este interesul cui? Interesul personal, interesul de grup, interesul general? Sau, în altă ordine de concepte: interesul individual, interesul familial, interesul profesional, cel de partid sau cel social? Cu cât acest interes este mai meschin cu atât este mai greu de înlăturat. Din păcate și viceversa este valabilă: cu cât acest interes este mai necesar cu atât este mai ușor de înlăturat.

    Impactul decisiv, de cele mai multe ori cel final, este dragostea. Iubirea conșientă sau inconștientă, descoperită sau căutată, amorul născut din pasiune sau cel din patimă, dorința naturală sau căpătată, jindul stabil sau progresiv, râvna din admirație, evlavie sau subjugată poftei... toate acestea pot fi puse sub sceptrul dragostei. După cum vedeți nu toate au coeficientul de puritate foarte ridicat, dar în numele dragostei vrem să străpungem monștri, indiferent dacă aceștia există cu adevărat sau îi inventăm din orgoliu.

    Luând toate acestea în calcul bietul blid de linte poate fi dăruit celor duși cu pluta. Opriți războaiele de orice fel!

Mozart (marți) și Ceaikovski (joi) pe agenda melomanilor

     Pentru astăzi, de la ora 19 (abonament nr. 4), conducerea Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” din minunatul nostru municipiu a pregătit un program special. Mai precis a fost invitată „Orchestra filarmonicii naționale maghiare” care sub bagheta dirijorului Vashegyi György ne va prezenta un program dedicat creațiilor compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart, cel care în cei doar 35 de ani de viață ne-a lăsat moștenire una din cele mai bogate amprente din muzica clasică.

    Soliștii, Szabó Anita – flaut și Sipkay Deborah – harpă, aparțin de asemeni filarmonicii din țara vecină, harpista doar colaboratoare, ea predând la un liceu de muzică din Budapesta. Pentru a afla biografia celor două vă invit pe fb-ul site-ului filarmonicii sătmărene (filarmonicasm.ro), Ele vor avea în program trei din cele mai reprezentative lucrări ale celebrului compozitor austriac: „Simfonia nr. 34” în do major (1780), „Concertul pentru flaut și harpă” în do major (1778) și „Simfonia nr. 41 - Jupiter” tot în do major (1788).

    Pentru joi, de la aceeași oră 19, suntem invitați la un „Concert pentru familii - Lacul lebedelor” la care putem participa doar pe bază de bilet, prețul fiind de 21 lei pentru copii și de 42 de lei pentru adulți. Conform celor spuse de organizatori ne așteaptă „un concert dedicat întregii familii, în care muzica, povestea și atmosfera de basm se întâlnesc într-o experiență accesibilă și captivantă pentru cei mici, dar și pentru cei mari”.

    Fiind vorba de copii este normal să avem și un moderator care să explice viitorilor melomani cum e cu chestia asta: muzica de înaltă calitate. Moderatorul este chiar dirijorul ce se va afla la pupitrul „Orchestrei filarmonicii Dinu Lipatti”, Ion Marina Uifălean. Pentru secțiunea de împrospătare și îmbunătățire a cunoștințelor noastre muzicale am ales scurte prezentări ale compozițiilor din această săptămână.

Simfonia nr. 34  în do major

    A fost compusă în luna august a anului 1780 (mai precis finalizată în 29 august 1780), când compozitorul avea 24 de ani. Contemporană cu Vecernia solemnă a unui mărturisitor, această simfonie este ultima dintre cele compuse la Salzburg. După ruptura cu arhiepiscopul Colloredo, Mozart a părăsit orașul pentru a se stabili la Viena pe16 martie 1781. Simfonia are doar trei mișcări, ca o treime din simfoniile lui Mozart; celelalte au patru mișcări, cu un menuet inserat de obicei după a doua mișcare.

    Un menuet a fost într-adevăr compus (terminat sau început ?) imediat după prima mișcare, dar paginile au fost rupte, iar cele 14 măsuri de pe pagina rămasă au fost tăiate, fără a fi clar dacă acest lucru reflecta intenția lui Mozart de a lăsa simfonia cu trei mișcări. S-a sugerat că un menuet ulterior,, din 1782, a fost compus de Mozart pentru această simfonie, dar nu există nici o dovadă a acestei ipoteze; în consecință, este rareori interpretat sau înregistrat ca a treia mișcare. Acesta este cazul, de exemplu, în înregistrarea lui Igor Markevitch cu Filarmonica din Berlin sau în înregistrarea completă a simfoniilor lui Mozart de către Karl Böhm.

    S-au făcut încercări de a reconstitui menuetul original ca a treia mișcare, dar simfonia este cel mai adesea interpretată cu cele trei mișcări originale ale sale :   

1. Allegro vivace, în do major;
2. Andante di molto (più tosto Allegretto), în fa major;
3. Final: Allegro vivace, în do major.

Durată  : aproximativ 21 de minute.

Concertul pentru flaut și harpă în do major

    A fost compus în mai 1778 la Paris, la ordinul ducelui de Guisnes. Mozart a scris acest concert în timpul ultimei sale șederi la Paris. Ducele de Guînes, el însuși flautist, i-a cerut un concert pe care să-l poată interpreta împreună cu fiica sa, harpista Marie Louise Philippine Bonnières de Guînes.

Concertul are trei mișcări:

    1. Allegro în do major, caracterizat prin dialoguri lungi între soliști și cu orchestra

    2. Andantino în Fa major. Tema este introdusă de coarde înainte de a fi preluată de soliști.

    3. Rondeau: Allegro în do major.

    În la major, sub forma unei gavote franceze, începe cu o introducere orchestrală, iar Mozart valorifică la maximum posibilitățile instrumentale ale harpei timpului său, care nu beneficiase încă de cercetările și îmbunătățirile lui Hochbrucker, Erard și Krumpholz, printre alții. Mozart nu avea să scrie nimic altceva pentru harpă. Mai norocos, flautul, un instrument pe care totuși îl detesta, avea să facă obiectul a două concerte excelente.

    Durata spectacolului: aproximativ treizeci de minute.

Simfonia nr.41 în do major

    Cunoscută sub numele de Simfonia Jupiter, este o simfonie compusă de Wolfgang Amadeus Mozart în  iulie-August 1788 și finalizată pe 10 august 1788, când avea 32 de ani. Porecla sa nu provine de la Mozart, ci de la organizatorul de concerte contemporan lui, Johann Peter Salomon, și a apărut pentru prima dată la un concert în Scoția în 1819. Este considerată ultima simfonie a compozitorului.

    Ultimele trei simfonii ale lui Mozart au fost scrise în mai puțin de două luni, într-o perioadă de dificultăți financiare pentru un muzician care își dorea succesul. Teoria conform căreia acestea nu ar fi fost interpretate în timpul vieții sale este acum discreditată. Este probabil ca el să le fi compus în vederea unui turneu în Anglia, care nu a avut loc, și ca el să le fi dirijat în Germania în 1790 și 1791.

    Nu se știe dacă Simfonia Jupiter a fost interpretată în timpul vieții compozitorului. Potrivit lui Otto Erich Deutsch, la acea vreme Mozart se pregătea să organizeze o serie de „Concerte de Cazinou” într-un nou cazinou de pe Spiegelgasse, deținut de Philipp Otto. Mozart i-a trimis chiar și o pereche de bilete pentru această serie prietenului său, Johann Michael Puchberg. Este imposibil de știut dacă seria de concerte a avut loc sau dacă a fost anulată din cauza lipsei de participanți.

    După moartea lui Mozart, lucrarea - în special finalul - a fost considerată una dintre cele mai reușite piese simfonice ale sale și a primit titlul de „Simfonie cu fugă finală”. Allgemeine musikalische Zeitung din 1808 a relatat că la Leipzig lucrarea era acum „considerată piesa preferată a iubitorilor de artă ai orașului, până în punctul în care nu le putea fi refuzată în fiecare an”. La Londra, lucrarea a fost primită cu căldură. Partitura a fost tipărită acolo în 1810, iar simfonia a fost aclamată drept „cel mai mare triumf al compoziției instrumentale ”.

    Pe lângă porecla „Simfonie cu fugă finală”, care este rar folosită astăzi (se găsește în a treia ediție a Köchelverzeichnis din 1937, dar nu ca subtitlu principal), simfonia a primit porecla „Jupiter” sau „Simfonia Jupiter”, care a devenit comună. În jurnalele editorului englez Vincent Novello și ale soției sale, Marie, care au vizitat-o ​​pe Constanze Mozart la Salzburg, se poate citi despre data de 7 august, o notă conform căreia fiul lui Mozart menționa că promotorul concertului, Johann Peter Salomon, a dat lucrării porecla „Jupiter”. Kurt Pahlen relatează și o altă „legendă”, conform căreia porecla provenea de la pianistul Johann Baptist Cramer, pentru a aminti de „perfecțiunea divină” a compoziției.

    Titlul „Simfonia Jupiter” a apărut pentru prima dată în programul Festivalului de Muzică de la Edinburgh pe 20 octombrie 1819, apoi în programul Filarmonicii Regale din Londra pe 26 martie 1821 și în iunie 1822. Corespondentul londonez pentru Allgemeinen musikalischen Zeitung a scris: „al treilea concert de pe 25 martie a început aici cu Simfonia nr. 41 în do major, foarte populară, de Mozart, cunoscută sub numele de Jupiter. În 1822, Muzio Clementi a publicat o reducție pentru pian a simfoniei, numită în titlu „Jupiter”. Zeul Jupiter este înfățișat tronând pe nori și ținând tunete și fulgere în mâini.

    Opriți războaiele!