Radu Petrescu

    Radu Petrescu este primul nume din arbitrajul românesc cu care am făcut cunoștință personal. Era în toamna anului 1977 când m-am decis să devin arbitru de fotbal. Eram în primul an de facultate la Universitatea din Brașov și pasiunea mea pentru fotbal mai mocnea chiar dacă m-am văzut silit să renunț la o carieră de jucător deoarece nu aveam valoare de Divizia A, iar mai jos nu doream să cobor.

    Așadar Radu Petrescu era un „bătrânel” simpatic, circa 55 de ani, care mi-a deslușit primele buchii despre regulamentul celui mai îndrăgit sport de pe planetă. Pe vremea aceea cariera de arbitru începea în general după 30 de ani, după ce se agățau ghetele în cui, așa că noi, cei trei proaspăt studenți (Gheorghe Preduț, Ovidiu Șperlea și cu mine) contrastam puternic cu restul colegilor de bancă. Este suficient să spun că printre aceștia s-au aflat Petre Cadar și Mihai Ivăncescu, foști internaționali români, ultimul fiind și în lotul care a reprezentat România la CM din 1970 din Mexic.

    Despre cariera acelui „bătrânel”, cum îl vedeam eu atunci, nu pot să vă spun prea multe pentru că se lăsase la vatră atunci când l-am cunoscut, dar precis că nu a fost fitecine din moment ce a ajuns să predea arbitrajul unei generații de aspiranți la ecusoane FRF și FIFA. Printre arbitri activi de la acea vreme se afla și fiul său, Radu Petrescu junior, care după ce a renunțat la o scurtă carieră de jucător a devenit arbitru ca și tatăl său. Radu Petrescu junior chiar mi-a fost coleg și am avut ceva de învățat de la el atunci când eram delegați împreună. Pe vremea aceea arbitri nu erau specializați pe centrali sau asistenți, fiecare arbitrând în funcție de cum eram delegați.

    Cariera lui Radu Petrescu junior, cum îi spun eu, a fost prolifică, ajungând să arbitreze cel puțin trei finale de Cupa României pe care mi le aduc aminte. Este vorba despre cea din 1985 dintre Steaua și Univ. Craiova (scor 2-1), cea din 1986 dintre Dinamo și Steaua (scor 1-0) și cea de pomină din 1989 dintre Dinamo și Steaua întreruptă la scorul de 2-1 prin ieșirea steliștilor de pe teren, la comanda lui Valentin Ceaușescu, după un gol înscris de Balint și anulat apoi pentru o poziție de ofsaid. În zilele noastre s-a dovedit prin mijloace moderne că brigada avusese dreptate atunci când au anulat golul. De menționat că la această ultimă finală Radu Petrescu se mutase deja în București.

    Fiul lui Radu Petrescu junior, Silviu Petrescu (născut în Brașov în 1968, a devenit și el arbitru după ce a renunțat la cariera de jucător. Doar că el a arbitrat la nivel mai ridicat doar după ce s-a mutat în Canada, unde a excelat în campionatul nord-american de fotbal, devenind arbitrul anului 2012 în Major League Soccer, an în care a și arbitrat finala dintre Los Angeles și Houston (3-1) cu David Beckham și Robbie Keane pe teren.

    Toți acești Petrescu au fost arbitri FIFA și au participat la competiții importante de pe planetă onorând nu numai familia din care face parte dar și țara din care provin, România. Nu același lucru pot spune și despre actualul arbitru de fotbal Radu Petrescu. Nu știu dacă face parte din aceeași familie și mi-e frică să cotrobăi prin trecutul lui pentru a nu întina memoria unei familii care s-a dovedit a face onoare arbitrajului românesc.

    Și actualul Radu Petrescu poartă ecusonul FIFA, dar nu știu pe ce criterii l-a obținut. Oricum, după un meci în Cipru pe care l-a făcut praf anul trecut și-a pierdut credibilitatea și în fața forurilor internaționale. În Liga I de asemenea are câteva meciuri în care a luat câteva decizii inexplicabile. Repet: inexplicabile. Chiar dacă am putea specula câte ceva nu suntem siguri că aceste speculații sunt reale (îndreptarea unei decizii anterioare, lucru interzis chiar de International Board, sau tumoarea care i-a fost extrasă de pe creier prin 2017 ar fi două din aceste speculații).

    Nu este vorba numai despre meciul de la Ploiești unde i-a dezavantajat „inexplicabil” pe argeșeni. Mai are și alte decizii care nu au nici un înțeles cu regulamentul de fotbal în mână. Sunt multe echipe care au avut de suferit, de aceea cred că motivul, cauza, care stă la baza acestor erori este tumoarea care probabil încă îi mai afectează judecata. Fiind un om bolnav îl putem ierta. Da, îl putem ierta, nu delega!

    Opriți războiul! 

Prim-violonista Orchestrei din Paris, Sarah Nemțanu, vine la Satu Mare

     Un nou eveniment cultural de excepție va îmbogăți conștiința culturală a sătmăreanului. Ceea ce se va întâmpla joi, 19 februarie de la ora 19, în sala Filarmonicii Dinu Lipatti, ridică cu cel puțin o treaptă nivelul de dezvoltare intelectuală a noastră, a celor ce pe lângă aplauzele pe care le oferim la sfârșitul programului, mai dăruim artiștilor și motivația de a exista. Pe lângă prestigiul fiecărui artist de pe scenă și îmbogățirea spirituală a fiecărui participant din sală, în momentul desfășurării actului cultural se creează o simbioză între actor și spectator greu de explicat.

    Spun greu de explicat pentru că fiecare dintre cei așezați în fotolii au modul lor de a percepe muzica, nu numai în funcție de nivelul lor cultural sau intelectual, ci și în funcție de dispoziția de moment, de sentimentele pe care le-a trăit înainte de a intra în sala de spectacol. Ei bine! Explozia de la sfârșitul unei prestații remarcabile a artiștilor este unanimă și consonantă de parcă nu există termeni ca „înainte” sau „mai apoi”. Nu există decât „momentul”.

    Pentru a enunța desfășurarea programului pentru care este valabil abonamentul cu nr. 28 vă las, ca de obicei în ultimul timp, pe mâna specialiștilor, adică a conducerii Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti care ne-a trimis acest comunicat:

    „Joi, 19 februarie, sala Filarmonicii găzduiește un concert simfonic ce propune un itinerar sonor bogat în contraste, culori și expresivitate, sub bagheta dirijorului Shinya Ozaki. Programul reunește lucrări reprezentative ale repertoriului romantic și postromantic, în care lirismul, exotismul și virtuozitatea instrumentală se împletesc armonios. Concertul se deschide cu poemul simfonic În stepele din Asia Centrală de Alexander Borodin, o lucrare de mare forță evocatoare, în care amploarea tematică și culoarea orchestrală creează o atmosferă amplă și contemplativă.

    Solista concertului, violonista franco-română Sarah Nemțanu, una dintre cele mai apreciate prezențe ale scenei muzicale internaționale, este prim-violonist solo al Orchestrei din Paris, statut care îi confirmă poziția de artist de prim rang al vieții muzicale europene. Interpretările sale pun în valoare strălucirea sonoră, rafinamentul expresiv și virtuozitatea spectaculoasă a viorii, ilustrate în lucrări precum <<Țigan>> de Maurice Ravel și <<Muzică țigănească>> de Pablo Sarasate, lucrări ce reflectă profunzimea lirică, noblețea expresiei și sinteza originală dintre tradiția folclorică și limbajul simfonic european.

    Programul este completat de creații emblematice ale compozitorului român George Enescu, <<Balada>> și <<Poema română>>, lucrări în care spiritul liric se împletește cu intensitatea expresivă și cu profunzimea melodică specifică marelui compozitor. Prin acestea, Enescu conturează universul sonor al folclorului românesc reinterpretat cu sensibilitate și originalitate, oferind orchestrei și solistului oportunitatea de a explora nuanțe subtile și tensiuni dramatice de o frumusețe rar întâlnită.

    Biletele sunt disponibile la casieria Filarmonicii. Concertele Filarmonicii Dinu Lipatti se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, ordonatorul principal de credite.”

    Pentru secțiunea rezervată melomanilor îndrăgostiți de istorie și autobiografii am o surpriză. Deoarece despre Shinya Ozaki am mai scris (vezi numărul nostru din 21 noiembrie 2022) vom rezerva spațiul pentru a face cunoștință mai îndeaproepe cu Sarah Nemțanu. Pentru aceasta am descoperit un articol deosebit de bine documentat și cu talent etalat în „Cultura la dubă”, un site asumat (că tot e la modă cuvântul) de jurnalista Alexandra Tănăsescu, cea care este de fapt și autoarea celor de mai jos scrise cu mai bine de trei ani în urmă:

 Sarah Nemțanu, violonista desăvârșită a Franței, născută din părinți români : <<Pentru mine, vioara e ca o voce.>>

    În urmă cu 20 de ani, marele dirijor german Kurt Masur, pe atunci director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, încredința rolul de șef de orchestră unei violoniste de doar 21 de ani. Sarah Nemțanu devenea astfel cel mai tânăr concertmaistru din istoria Orchestrei Naționale a Franței, post pe care îl deține și în prezent. 100% franțuzoaică în acte, Sarah poartă un nume românesc,Nemțanu, și are o inimă care îi bate românește mai ales când vizitează România.

    “Prima oară când am revenit în România și am auzit lumea vorbind în română, credeam că toți oamenii erau verișorii mei. (râde) Parcă toată familia era acolo, asta a fost senzația mea. Mă simțeam acasă.”

    Povestea sa nu este doar una despre un muzician desăvârșit, care a cucerit cele mai mari scene ale lumii, ci este o mărturie a unei Europe universale, în care milioane de familii se desprind, de nevoie, de țările natale și prind rădăcini în locuri noi, necunoscute, care le adoptă și le dau aripi.”

Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

    Vladimir Nemțanu, născut la București într-o familie de evrei, era concertmaistru al Filarmonicii George Enescu, iar soția sa abia terminase canto la Conservator când s-au hotărât să plece din România comunistă, aflată sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu. Au profitat de clauza națiunii celei mai favorizate, prin care Ceaușescu lăsa evreii români să emigreze către Israel sau SUA, și au plecat, la rândul lor în Israel, în 1979.

    După câteva luni petrecute acolo, cei doi tineri români primeau o șansă în Franța. El a obținut postul de concertmaistru al Orchestrei Naționale din Bordeaux, iar ea a fost angajată la Opera din Bordeaux.

    “Când ei au ajuns în Franța, au început o viață nouă. Nu aveau nimic, au stat la hotel câteva săptămâni până au închiriat un apartament. A fost chiar viața luată de la zero. Erau deja câțiva români în orchestra de la Bordeaux, exista o legătură culturală între România și Franța. Iar în anii ’70 au apărut multe orchestre noi din Franța, orchestre de regiune. Nu erau atât de mulți muzicieni francezi, așa că ele au fost completate cu mulți muzicieni români.

    Și chiar și în prezent sunt impresionante comunitățile de muzicieni români din orchestrele europene. Dar în special în Franța, fiindcă există această prietenie culturală, au fost atâția artiști români extraordinari care au creat în Franța, precum Ionesco, Enescu, Brâncuși. Este latura latină care leagă România de Franța, atomii noștri se încrucișează.”

    La un an și jumătate de la instalarea la Bordeaux, în familia Nemțanu venea pe lume Sarah. “Eu sunt cea mai mare din trei copii și am învățat prima dată română în familie. Apoi, când am început să merg la școală, franceza a devenit prima limbă. Dar aș zice că până când eu am împlinit aproximativ 12 ani, acasă vorbeam în limba română. Mai ales când bunicii veneau în vizită, cam o lună pe an, nu vorbeam decât română. De asemenea, anturajul părinților mei era exclusiv format din români.”

    Deși avea o vârstă fragedă, Sarah își amintește destul de clar prima sa vizită în România. „M-am dus odată cu mama și cu sora în România, când aveam 6 ani, am amintiri de atunci, dar nu sunt chiar frumoase. Se întâmpla prin 1987, mama avea deja și pașaport francez, dar la întoarcere, la aeroport, îi era teamă că nu o să o mai lase să se întoarcă în Franța. Și amintirea e cu mama care plânge, e panicată. Era luată la întrebări: de ce sunteți măritată cu un evreu, de ce stați în Franța și nu stați aici? Îmi amintesc toate întrebările, a fost ceva destul de violent pentru mine. Apoi, îmi amintesc că era iarnă, frig, zăpadă multă. Singura amintire frumoasă e plimbarea cu săniuța, cu bunicul la București. Asta chiar a fost super!”

    Rostește cuvântul “săniuță” perfect în limba română. De altfel, chiar dacă la începutul interviului ne-a spus că va vorbi în franceză, fiindcă nu stăpânește perfect limba română, Sarah răspunde de multe ori în limba părinților săi, pe care a învățat-o când era mică.

Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

    În copilărie, informațiile despre România erau vagi, așa cum ar fi fost dificil pentru orice copil să înțeleagă de ce părinții lui au fost nevoiți să fugă din țara lor. „Am și amintirea asta, eram în mașină când a fost executat Ceaușescu, mama s-a oprit, a dat volumul mai tare și a stat nemișcată. Știam că au fugit din România pentru că nu era bine, dar nu înțelegeam de ce. Pe de altă parte, eram foarte conștientă că sunt fericiți în Franța, cu o dublă cultură, pe care apoi ne-au transmis-o nouă, copiilor lor.” Sarah și Deborah, sora ei, au preluat pasiunea tatălui pentru vioară, în timp ce fratele lor a devenit jurist.

    Dacă Sarah conduce Orchestra Națională a Franței, ca primă violonistă, Deborah Nemțanu este, la rândul său, concertmaistru al Orchestrei de Cameră din Paris.

Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

    “L-am implorat pe tata să mă învețe vioara. El era foarte pasionat, studia mult, iar noi când îl auzeam cântând, fugeam la el. Pentru mine, vioara e ca o voce. Încerc să spun ceva prin muzică, printr-un limbaj universal, fără cuvinte precise. Iar lumea înțelege ce vrea ea. Nici nu am amintiri cu mine dorindu-mi să fac altceva. Cel mai frumos lucru pe care ni l-a transmis tata a fost să fim independente, autocritice, să știm singure dacă ce facem e bine sau nu, să ne ascultăm, nu să ne spună cineva dacă aici e fals.”

    De la 16 ani, Sarah s-a mutat singură la Paris, unde a terminat Conservatorul. Iar zilele acestea a fost numită profesoară la catedra de vioară a prestigioasei instituții. Îi place să predea tinerilor și spune că a moștenit acest har și această bucurie tot de la tatăl său.

Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

    De altfel, a fost profesoară de vioară și pentru actrița Melanie Laurent, în celebrul film Le Concert, regizat de românul Radu Mihăileanu. Sarah Nemțanu este cea care a interpretat muzica din film „Concertul pentru vioară și orchestră de Ceaikovski” și s-a bucurat de un succes uriaș, odată cu filmul. Publicația Le Monde titra la acea vreme: „Sarah Nemțanu, adevărata violonistă din Concertul”.

    „Radu e foarte exigent, știe exact ce vrea și ce mi-a plăcut a fost că a făcut toată scena finală din film pe ritmul cronometrat al Concertului lui Ceaikovski, a pus întâi muzica și a construit scenariul în funcție de muzicalitatea lucrării. Nu mai văzusem niciodată asta. De obicei, în filme, muzica se pune la final, după filmări.”

    Ca șef de orchestră, lucrează direct cu românul Cristian Măcelaru, directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței. Acesta o consideră unul dintre cei mai buni violoniști din lume, care ar putea oricând să treacă la o carieră de solist.

Cristian Măcelaru și Orchestra Națională a Franței/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

Sarah iubește, însă, munca în orchestră și nu se vede făcând altceva. “Știam că vreau să fiu concertmaistru. În mintea mea, nu puteam să mă văd cântând singură. Tata era concertmaistru. Apoi, când am terminat școala îmi plăcea să merg la repetiții când știam că orchestra era acolo. Filosofia mea de viață în general este că formăm un lanț în care fiecare e o verigă, suntem foarte diferiți, dar doar împreună putem forma acest lanț. Când acceptăm că fiecare are personalitatea lui, atunci va fi totul bine. Prioritatea este binele comun, al orchestrei.

Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

    Și cum eu iubesc orchestra, îmi place repertoriul de orchestra, acest lucru se vede și colegii mei simt asta. Eu sunt și șef de orchestră, dar sunt și de partea orchestrei, sunt o intersecție care creează legături și asta se datorează în mare parte educației pe care am primit-o.”

    Cu un dirijor român la cârmă și un concertmaistru de origine română, Orchestra Națională a Franței și-a asumat un proiect important, dedicat marelui compozitor român George Enescu.

Alexandra Tănăsescu și Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

    Întreaga operă enesciană va fi înregistrată în următorii 10 ani la prestigioasa casă de discuri Deutsche Grammophon.

    “În muzica lui Enescu găsești imagini din copilăria sa în România, păsări care cântă, un violinist care cântă pe stradă. Eu cred că George Enescu a scris pentru a nu uita niciodată amintirile sale și a făcut-o în cele mai mici detalii atunci când vine vorba despre folclor. Este, evident, și scriitura clasică, muzica de savant. Dar în muzica sa există întotdeauna un voal transparent al folclorului, pe care a reușit să îl integreze.

    România face acum eforturi să fie o țară europeană din toate punctele de vedere și cred că artiștii sunt primii care reușesc asta, artiștii sunt niște precursori care creează legături puternice între țări. Enescu cred că a făcut asta perfect. În muzica lui e multă libertate, dar e într-un cadru special, foarte personal. Asta e cu adevărat special la Enescu. Și așa văd și eu libertatea. Suntem liberi pe Pământ, dar suntem în același timp limitați pe această planetă.”

Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

    Anul trecut (n.r. - în 2021), Sarah Nemțanu a deschis Festivalul Internațional George Enescu de la București, alături de Filarmonica George Enescu, pe care tatăl său o conducea în urmă cu 44 de ani din postura de concertmaistru. Iar începând din acest an, Cristian Măcelaru a preluat conducerea festivalului în calitate de director artistic. Amândoi își doresc o reîmprospătare a evenimentului, dar și mai multă atenție acordată tinerilor muzicieni români.

    “Festivalul Enescu e cu adevărat impresionat. Ce mi se pare mie păcat este că nu există decât acest festival în România. Toți banii se duc într-un singur loc. Eu n-aș vedea un singur eveniment o dată la doi ani și apoi nimic. Și pentru că vorbeam despre tinerețe, dacă ar fi investiții mai mari în sistem, aș vrea să vină mai mulți profesori din toată Europa să predea în România.

    Sigur, e și Concursul Enescu, dar acolo miza e un premiu. În restul anului cine ajută tinerii români, cine îi învață? La Festivalul Enescu am întâlnit tineri extraordinari, voluntari, personal din organizare. Tinerii vor să învețe, sunt fascinați de sistemul de învățământ european. Din păcate, sunt mulți care pleacă. Cei mai buni tineri pleacă din România. Aici cred că Festivalul Enescu cu Cristian Măcelaru director artistic va aduce câteva schimbări. E o speranță uriașă. E ceva ce simt.”

Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

    Sarah locuiește într-unul dintre cele mai boeme cartiere ale Parisului, Montmartre. Merge zilnic, în drum spre casă, pe străzile deluroase pe care au locuit marii artiști europeni Monet, Manet, Renoir, Picasso sau Van Gogh și se regăsește perfect în atmosfera vie a locului plin de turiști, chiar la doi pași de Catedrala Sacre Coeur.

Sacre Coeur/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

    Este mamă a doi copii, soție și o artistă care se bucură de viață prin tot ceea ce face. Îi place să gătească, să iasă la alergat cu soțul său și să călătorească. Are un stil de viață tipic parizian, dar adoră, în egală măsură, fiecare vizită în România, pe care o consideră parte fundamentală din identitatea sa.

    “De 6 ani încoace am mers aproape în fiecare an în România și de fiecare dată m-am simțit pur și simplu ca la mine acasă. E ceva ce nu se poate explica, ci doar se simte.

Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

    Mă simt acasă. L-am dus acolo și pe Georges, băiatul meu. România e o intersecție a Europei, o țară unică prin faptul că e latină în Est, asta îi dă o identitate aparte și  în același timp este o țară a adaptabilității. De aceea cred că mulți artiști români pleacă din țară și sunt foarte dezvoltați din punct de vedere cultural. Iar dacă vorbim despre particularități în muzică, cred că stilul românesc are o eleganță aparte, ceva ce tata a absorbit și a transmis.”

    Sarah Nemțanu este rezultatul unei familii de români care au emigrat în Franța, la fel cum mii de copii se nasc acum în familiile românești din diaspora și își construiesc drumuri complet diferite decât ar fi arătat viața lor dacă părinții ar fi rămas în România. Arta, muzica în acest caz, a contribuit fundamental, la conservarea unei identități culturale pe care românii au purtat-o cu ei în țara adoptivă.

Sarah Nemțanu, Paris 2022/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

    Într-o lume în care istoriile nefericite se repetă și milioane de familii sunt nevoite să plece din calea războiului sau a unor regimuri dictatoriale, Sarah crede în bunătatea fiecăruia dintre noi și în puterea de a aduce un pic de lumină în jurul nostru, fie prin artă, fie prin gesturi simple, de zi cu zi.

    “Sunt convinsă că atunci când faci bine și ești pozitiv, e un efect în jurul tău. De exemplu, am niște prieteni care se plâng tot timpul de taximetriștii parizieni, că sunt răi, că sunt nu știu cum. Eu iau deseori taxiul după concerte și nu întâlnesc decât taximetriști formidabili, super simpatici. Odată chiar am avut un taximetrist care a venit să mă vadă la concert. Avea 50 de ani și asculta muzică clasică la radio, tocmai se reînscrisese la o școală de muzică să învețe un instrument. L-am invitat la concert, a venit, m-a așteptat la final și a plâns. Pentru mine, asta e viața adevărată. Dacă faci bine, dacă ești pozitiv și nu te lași influențat de tot ce e negativ în lume, atunci lucrurile vor merge mai bine.”

    Opriți războiul! 

Patru duble, o poartă în_cas(eaz)ă și un marț

    Nu, nu e vorba de table aici. A trecut cam mult timp de când n-am mai stat la „o tablă” cu prietenii. Cele patru duble aparțin lui Bettaieb (Pitești), Papeau (Slobozia), Ceara (Miercurea Ciuc) și Bârligea (FCSB). Poarta nesupravegheată îi aparține lui Dur-Bozoancă, un aservit după cum pare, iar marțul s-a înregistrat la Cluj pe numele lui Bergodi.

    Dacă dublele sunt de apreciat, ele contribuind la cele 26 de goluri înscrise în această etapă (16 de către gazde), poarta și marțul sunt de combătut. Rușinea de la Galați readuce în fotbalul românesc o plagă pe care o credeam apusă. Cred că FCSB s-ar fi descurcat și fără aportul apărării adverse. La Cluj dușmănia din tribune s-a extins și pe teren și a culminat tocmai acolo unde te așteptai mai puțin, afectând cristianele lui Cristiano.

    A fost o etapă a gazdelor. Cele cinci victorii și doar o înfrângere dovedesc asta. Interesant este că din primele șase echipe doar locurile 5 și 6 au obținut victorii, primele trei mulțumindu-se cu câte un egal, iar locul 4 s-a ales cu o înfrângere: Argeș-Sibiu 3-1 cu speranțe întemeiate; Rapid - Petrolul 1-1 de neînțeles, giuleștenii dovedind slăbiciuni ascunse până acum; Unirea - Farul 2-1 într-un festival francez ce mă surprinde; Miercurea Ciuc - UTA 2-0, un alt rezultat surpriză bazat pe magician; CFR - „U” 3-2 toate bune până la bătaie; Botoșani - Metaloglobus 3-0 și nici acum n-a fost să fie; Oțelul - FCSB 1-4 cu musca pe mănușă; Dinamo - Craiova 1-1 convenabil chiar și combatantelor.

    La prima vedere ne așteaptă o etapă favorabilă oaspeților. Doar în Bănie și pe Arena Națională gazdele sunt mai bine clasate decât oaspeții lor. În afara meciului de la București, unde Dinamo este mare favorită, în fiecare din celelalte meciuri este cel puțin o echipă angrenată în lupta pentru play-off, ceea ce face deosebit de interesantă această etapă.

    Craiova - FCSB (duminică, ora 20) După multe păreri acesta este meciul care va hotărî soarta FCSB-ului în acest campionat. Dacă mă întrebați pe mine, cu toate că Rapidulețului meu nu i-ar conveni, prevăd o victorie la cel puțin două goluri a juveților. Îmi spun câțiva prieteni că sunt răutăcios dar, privind la rece, aceasta e diferența de stare de spirit (inclusiv valoare de moment) din sânul celor două echipe;

    Farul - Rapid (duminică, ora 17) Gazdele își joacă ultima șansă de a mai prinde top 6. Oaspeții dau semne de neîncredere în forțele proprii pe un fond de oboseală psihică. Recenta eliminare din Cupa României poate fi pentru Rapid un punct de inflexiune pentru această perioadă sau pentru întreg sezonul. Eu mi-aș dori ca acest punct de inflexiune să fie doar pentru această perioadă;

    UTA - Botoșani (duminică, ora 14) Total neobișnuită ora de disputare a jocului pentru două echipe ce-și dispută un loc în play-off. Chiar dacă moldovenii sunt mai bine așezați în top cred că textiliștii vor obține o victorie facilă. Interesant este că gazdele au obținut jumătate din punctele acumulate până acum în deplasare (câte 19) pe când oaspeții au fost mai productivi acasă (26, respectiv 16);

    Ploiești - Pitești (vineri, ora 20) Meciul de deschidere al etapei. Musai pentru argeșeni să obțină cele trei puncte. Nu va fi ușor. Oricum, nu prea cred în egalul obținut de prahoveni în Giulești așa că le dau credit urmașilor lui Dobrin aflați sub conducerea lui Bogdan Andone;

    Dinamo - Slobozia (luni, ora 20) Meciul de închidere al etapei. După cum spuneam acest meci are o mare favorită. Nici ca glumă nu e bună o surpriză. Oare să mi se readucă aminte că fotbalul se joacă cu o minge sferică?

    „U” - Miercurea Ciuc (sâmbătă, ora 19) Un alt meci în care gazdele sunt favorite. Oare cât va conta în evoluția „șepcilor roșii” disputa din Gruia? Vor fi sechele după înfrângere și agățarea lui Bergodi de stâlpul infamiei? Tocmai ce o luaseră și studenții spre sferele înalte ale fotbalului științific.

    Sibiu - CFR (luni, ora 17) Greu meci pentru gazde. Dau impresia că se complac într-o letargie ieftină cu speranța că după înjumătățirea punctelor să dea lovitura. Precedență există, chiar în mod repetitiv, așa că s-ar putea să le țină figura. Mi-ar părea rău să pice sașii;

    Metaloglobus - Oțelul (sâmbătă, ora 14,30) Cenușăreasa etapei. Oțelul ar merita ostracizată după comportarea defensivei lor în meciul precedent. Sper să fie depistați și proscriși vinovații. Mă uitam la bietul Laszlo Balint cum se-ntreba: „eu ce vină am?”.

    Opriți războiul! 

     

     

Concert-premiu pentru violoncelista Sara Čano

     Intitulat „Romantism și formă simfonică” concertul simfonic care ne așteaptă joi, 12 februarie de la ora 19 (abonament nr. 27), în sala Filarmonicii Dinu Lipatti, se pare că se dorește a fi un preambul al sfârșitului de săptămână, al week-end-ului care pentru americani reprezintă culmea romantismului. Programul acestuia este de asemenea descris cum nu se poate mai bine în comunicatul trimis de conducerea instituției de cultură și reprezintă, în prima sa parte, premiul special pe care l-a primit Sara Čano ca urmare a participării sale la concursul „CellEAST international competition” de la București.

    „Sala Filarmonicii devine scena unei seri dedicate intensității expresive și rafinamentului romantic. Sub conducerea dirijorală a lui Ștefan Novak, orchestra oferă un parcurs sonor ce combină profunzimea lirică cu amplitudinea formelor simfonice.

    În prima parte, solista serii Sara Čano, laureata concursului CellEAST International Competition va interpreta <<Concertul pentru violoncel și orchestră>> în re minor de Édouard Lalo. Această lucrare aduce în prim-plan violoncelul ca expresie centrală, evidențiind frumusețea temelor lirice, tensiunea dramatică a muzicii și expresivitatea profundă a instrumentului.

    Partea a doua este consacrată <<Simfoniei a II-a>> în re major de Jean Sibelius, o lucrare emblematică pentru repertoriul simfonic, recunoscută pentru construcția sa amplă și bogăția timbrală. Evoluția tematică, acumulările de tensiune și finalul luminos creează un arc expresiv de mare impact, demonstrând forța și eleganța universului sibelian.”

    După o asemenea invitație plină de har și pasiune mie nu-mi rămâne decât să trec la secțiunea de dezambiguizare a invitaților serii. Cum despre maestrul Ștefan Novak nu mai avem de mult secrete rămâne să facem cunoștință mai îndeaproape cu violoncelista Sara Čano.  

 Sara Čano 

    Sloveno-croata s-a născut pe 7 octombrie 2007. A început să învețe violoncelul cu mama sa, prof. Aleksandra Čano Muharemović. A absolvit Hochschule für Musik und Theater München cu prof. Julian Steckel și acum studiază la Academia din Ljubljana cu prof. Miloš Mlejnik. A absolvit cursuri de masterat cu Thorleif Thedeen, Clemens Hagen, Denis Shapovalov, Dragan Djordjevic, Jens Peter Maintz și Claudio Bohorquez.

    În 2024, a câștigat premiul I la concursul internațional „Clara Schumann” de la Bruxelles; premiul II, un premiu special pentru interpretarea compozitorului B. Papandopula și premiul publicului la concursul „Papandopulo” de la Zagreb; premiul I cu punctaj maxim, un premiu special pentru interpretarea suitei solo B. Britten nr. 3 și un premiu special constând într-un concert solo cu Orchestra Filarmonică Slovenă în sezonul 2024/25, la cea de-a 53-a ediție a concursului național TEMSIG din Ljubljana; și un premiu special constând într-un concert solo cu Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare în sezonul 2025/26 (adică tocmai acest concert) la concursul Internațional Celleast din București, România.

    Împreună cu Nikola Pajanović, Laura de Wolff și Rebeka Skok, cântă în cvartetul de coarde Opifex, cu care au câștigat mai multe premii I la concursuri, inclusiv la TEMSIG, unde au primit și un premiu special pentru interpretarea „Cvartetului de coarde nr. 3” de K. Penderecki. Susține în mod regulat concerte atât în țările natale cât și în străinătate. Cântă alături de Nikola Pajanović în duetul Luthière (vioară-violoncel) din 2012. Au ajuns la cele mai înalte premii la concursuri internaționale, iar cu dublul concert de Brahms au debutat în iunie 2024 la Maribor, cu Orchestra Simfonică SNG Maribor.

    Opriți războiul! 

Informația Zilei (I)

     Era vara lui '93. Un iulie obișnuit. Un iulie cu proaspăt absolvenți de liceu și facultate. Un iulie cu trenul vacanței la peronul 4. Un iulie pe care l-am început cu diminețile în fața planșetei la Unio și cu vremea prânzului petrecută în fața monitoarelor cu nesfârșite jocuri de tetris. Terminam foarte repede treaba pe ziua în curs și restul de șase ore pe care îl aveam la dispoziție până să semnăm condica de plecare îl petreceam în fața calculatorului. Asta dacă nu ieșeam pe furiș cu prietenul Neluțu Moraru la una mică (vorba vine) la Uranus sau la Fleischer.

    Aflasem că unul din contractele cu Germania necesita o sculă nouă, o raboteză specială care să faciliteze producția unor piese pentru care uzina noastră ar fi avut un profit uriaș. Documentația i se dăduse unui coleg de birou, maistru apreciat cu vechi state de serviciu, de sfaturile căruia m-am bucurat și eu în cei doi ani și jumătate de Unio. M-am uitat și eu peste ea și mi-am dat seama că un maistru, indiferent cât ar fi de bun, nu ar putea să proiecteze o asemenea sculă decât prin metode empirice, încercări repetate, ce ar fi durat la nesfârșit.

    Mi-am luat inima în dinți și m-am prezentat în fața directorului tehnic de la acea vreme și i-am spus că pentru o primă consistentă (50.000 de lei pentru mine și 25.000 pentru unul din maiștri; la acea vreme de inflație aveam un salariu de 10.000 de lei) pot produce scula în mai puțin de două săptămâni. Neîncrederea din ochii directorului și faptul că a chemat un alt coleg fără studii superioare să-l întrebe dacă eu sunt în stare de așa ceva m-a făcut să renunț la inginerie cu toate că era o meserie care mă pasiona. Țara avea nevoie de ingineri, nu și diriguitorii ei.

    Mi-am luat concediu, am plecat cu familia la Sovata și am început să iau din ce în ce mai în serios propunerea prietenilor Ion Baias și Ghiță Crețu (regretați poeți ai Sătmarului dispăruți acum din memoria comemorativă a instituțiilor de cultură sătmărene) de a mă reîntoarce în presă, un domeniu cu care mai cochetasem în 1990 la Gazeta de Nord-Vest. Ei lucrau pentru un bilunar condus de un controversat om de litere al Sătmarului. E vorba de „Solstițiu”-l lui Dumitru Păcurar. Calitatea lui de om de cultură neputând fi pusă cu adevărat în valoare din cauza luptei cu sine însuși.

    Întors din concediu am aflat că Dumitru Păcurar și Ilie Sălceanu, susținuți de un om de afaceri care vine cu banul, vor pune bazele unui nou cotidian în județul Satu Mare. Mi-am dat demisia de la Unio și, în aceeași zi de 15 august, m-am alăturat echipei. Abia după ce am văzut numele ziarului, Informația Zilei, și bulina din siglă mi-am dat seama că omul de afaceri era de fapt un ziarist cu notorietate, Ion Cristoiu, cel ce coordona trustul de presă Evenimentul Zilei, cotidian național cu un tiraj de 850.000 la acea vreme.

    Așadar m-am alăturat acestei echipe condusă de Ion Cristoiu și avându-i ca directori pe Duimtru Păcurar și Ilie Sălceanu. Sper că nu uit pe nimeni dintre cei prezenți la numărul unu al ziarului, număr pe care întreaga echipă l-am distribuit gratuit pe străzi ca niște adevărați vânzători de ziare de pe timpuri, cu strigăte și slogane: Ion Baias, Ghiță Crețu, Dorin Prunilă, Mariana Pietraru, Mioara Maxim (șef secție politic), Vasile Nechita (șef secție economic), Cristina Bursuc, Emilian Onciu (șef secție social), Dan Moisa (șef secție servicii secrete), Emese Rak, Marius Chinde, Sorin Pereș, Liviu Brici, Nicu Ferchiu (redactor șef), Ioan Rațiu și Eva Szatmari (secretari de redacție), Adrian Lică (foto), Flaviu Mateșan și Gyorgy Patkos (tehnoredacori), Cornel Monoranu (Negrești), Ernest Boroș (Carei) și, cu voia dumneavoastră, Gruiță Ienășoiu (șef secție sport).

    Mărturisesc că uitasem de unii dintre colegi, dar cotrobăind prin cotloane și ajutat de Adriana, îngerul meu păzitor de 44 de ani încoace, am descoperit numărul unu al ziarului apărut în 18 august 1993, păstorit de Ion Cristoiu care în primul editorial a susținut o disertație despre Corneliu Vadim Tudor - câinele de pază al Guvernului. Așadar am luat caseta tehnică la puricat și v-am redat numele întregii echipe.

    În scurt timp, nici măcar o lună de zile, Informația Zilei a devenit al doilea ziar al județului după Gazeta de Nord-Vest și înaintea Universului și al Friss Ujsag-ului. Echipa, „cazată” la etajul al treisprezecelea al Palatului Administrativ, s-a îmbunătățit în scurt timp cu nume grele precum Ioan și Stela Vezentan, Ioan Anițaș, Mirela Retegan, Constantin Demian, Eva Laczko, Andrea Cenușă, Ion Bala, Viorel Vladimirescu, Dan Burulea, Silvia Maier, Octavian Bud... pe statul de plată apărând și vreo trei fotbaliști, că așa era la modă. După ceva timp, vreo doi ani, am coborât de pe cea mai înaltă clădire a țării la sediul de pe str. Mircea cel Bătrân, nr. 15, în clădirea care până atunci se afla doar administrația.

    Prin vara lui 1996, după un conflict cu Ilie Sălceanu am primit preaviz de 15 zile. Încrâncenat, să nu scap din mână ceea ce consideram că-mi este necesar, am dovedit în câteva rânduri că sunt capabil să aduc bani în casierie. Cu vreo 5 zile înainte ca termenul din preaviz să expire am fost chemat la direcțiune și m-au întrebat dacă mai pot aduce bani. După ce am legalizat banii aduși (de publicitate avusesem eu grijă să apară conform înțelegerii) cu acte în regulă mi-am continuat periplul meu la Informația Zilei. Uite așa am ajuns de la pagina sportivă la „biroul” publicitate. Dar despre asta vom vorbi săptămâna viitoare.

    Opriți războiul! 

De la Ovidiu de două stele la Melot de Fierbinți Târg

    Mă văd nevoit să judec etapa a douăzeci și șasea fără să cunosc rezultatul de pe Arena Națională. Cei ce citesc articolul pe site vor avea totuși posibilitatea, după încheierea partidei, să citească varianta actualizată a prezentei Caricaturi. În cele șapte jocuri disputate până la ora la care tastez aceste rânduri s-au înscris 16 goluri, doar șapte de către gazde, goluri care au consființit patru victorii ale oaspeților și trei ale gazdelor.

    O mențiune specială am asupra partidei de la Clinceni, unde prevăzusem că vor asista 148 de spectatori. Am greșit. Au fost 103. Poate că în viitor n-am să mai fiu atât de încrezut în capacitățile mele de prezicător. Nu de alta dar deja mi s-a atras atenția de către cititori. Petrolul - Slobozia 1-0 la limita penibilității; „U” - Argeș 3-1 după un meci frumos; Sibiu - Rapid 0-3 cu rezerva Moruțan ștearsă; Metaloglobus - Miercurea Ciuc 0-1 cu conduită revizuită; UTA - CFR 0-1 că așa a fost să fie; Farul - Dinamo 2-3 spectacol, goluri, suspans și circ; Craiova - Galați 1-0 sau cum spune colegul Florin Dura: „când îți propui puțin nu obții nimic”; FCSB - Botoșani 2-1 îngreunat de pe canapea.

    Faptul că de marți vor avea loc meciurile decisive din grupele Cupei României s-ar putea ca la echipele cu șanse de calificare în sferturile celei de-a doua competiții a țării să avem câteva mișcări turbionare în componența titularilor și a băncilor de rezerve. Asta și prin prisma obiectivelor echipelor impricinate. Totuși, câteva meciuri tari pigmentează acest sfârșit de săptămână culminând cu derbiul etapei ce va avea loc luni. Avem un derbi al Argeșului dacă ținem cont că râul Argeș izvorăște din județul Sibiu (mai precis dintre vârfurile  „Capra” și „Vînătoarea lui Buteanu”, loc în care mă pot lăuda că am pășit peste râul care alimentează barajul Vidraru, baraj mult timp considerat prima sursa de energie a țării până când au apărut Cernavodă și Porțile de Fier), „Primvs derby”, derbiul Clujului și bineînțeles derbiul etapei. Plus două partide între reprezentante ale Moldovei și ale capitalei. Așadar avem de unde alege.

    Dinamo - Craiova (luni, ora 20) Derbiul etapei. În afara suporterilor antagonici ai celor două echipe cam toată lumea și-ar dori un egal în această partidă. Nu știu ce mă face să cred că până la urmă se vor impune gazdele. Ambele echipe sunt angrenate și în Cupa României dar parcă bucureștenii au un meci mai ușor de pregătit (la Sibiu, față de FCSB-ul juveților) pentru mijlocul săptămânii viitoare.

    CFR - „U” (sâmbătă, ora 20) Rivalitatea dintre cele două echipe din capitala Apusenilor este transformată în dușmănie la nivel de tribune. Păcat! Sper ca pe teren să nu se transmită acest lucru. Să primeze doar dorința de a-și demonstra supremația. Ambele echipe sunt angrenate cu șanse și în Cupa României, având meciuri decisive cu Rapid, respectiv Oțelul. Dacă mai punem la socoteală și forma bună a celor două echipe după ce și-au schimbat antrenorii (frânarii șapte victorii consecutive, studenții 8 victorii în zece jocuri) ne așteptăm la un meci pe cinste;

    Rapid - Petrolul (vineri, ora 20) Primvs derby. Meciul pare ușor pentru giuleșteni. Nu cred că-i chiar așa. Rapidul va fi cu gândul mai mult la meciul de Cupa României de la Cluj cu CFR (încă nu am o explicație de ce meciul acesta se joacă în Gruia și nu pe Giulești, ardelenii fiind vicecampioni), unde le este obligatorie victoria pentru îndeplinirea obiectivului. Petrolul nu mai are grija Cupei României, meciul lor cu Sănătatea Cluj transformându-se într-un amical, dar are nevoie mare de puncte în campionat;

    Galați - FCSB (duminică, ora 20) Un alt meci în care cele două echipe au dispute decisive în Cupa României. Galațiului îi ajunge un egal la „Șepcile roșii” pe când lui Becali i-ar trebui o victorie la 4-5 goluri în Bănie pentru calificare, dar cum au sucit ăștia regulamentul s-ar putea califica și cu o victorie simplă. Totuși, cred că ambele echipe se vor concentra mai mult pe meciul din campionat.

    Pitești - Sibiu (vineri, ora 17) Meciul de deschidere al etapei. Nu cred că Dorinel Munteanu a reușit să insufle oaspeților puterea de a lupta cu forțe și emoții egale în compania echipelor din top 6. Chiar dacă piteștenii au avut câteva rezultate mai slabe jocul lor a fost totuși consistent. Ambele sunt lidere în grupele lor din Cupa României și sunt calificate în sferturi. Meciurile lor cu Dumbrăvița, respectiv Dinamo neavând decât suportul orgoliilor;

    Miercurea Ciuc - Arad (sâmbătă, ora 15) Doar UTA are grija meciului de cupă, dar disputa lor cu Gloria Bistrița poate fi trecută la capitolul adjudecată. La ciucani au apărut nuanțe de îmbunătățire a calității jocului și de revigorare a rezultatelor. Dacă se organizează cu atenție ar putea obține cel puțin un punct în fața favoriților;

    Botoșani - Metaloglobus (duminică, ora 17) Bun prilej pentru bucureșteni de a obține prima lor victorie în deplasare și a treia din campionat. Degrevate de interese în sfera Cupei României cele două echipe ar trebui să dezvolte ceva fotbal de Superligă. Slabe șanse după părerea mea;

    Slobozia - Constanța (sâmbătă, ora 13) Cenușăreasa etapei. Celor rămași acasă în așteptarea unor condiții mai bune de călătorie prin lume, ni se propune o întâlnire pentru burți pline. Nu strică să aveți în față un pahar de Melot de Fierbinți Târg sau un Murfatlar, așa, ca după o masă copioasă. Surprinzător echipa constănțeană este activă și în Cupa României, prin jocul rezultatelor ar putea ajunge în sferturi dacă iau în serios partida cu CS Dinamo din liga secundă.

    Opriți războiul! 

      

Vai ce fotbal și ce vânt!

     După cum începuse etapa a douăzeci și patra mă și gândeam că vom vedea vreo treizeci de goluri. A trebuit să mă mulțumesc doar cu douăzeci și două (douăsprezece de către gazde). Tot e bine. Ciudat că frigul a avut influențe diferite asupra jucătorilor, Întrunii a băgat adrenalină, altora le-a înghețat oasele. Așa îmi explic de ce în Gruia, la Slobozia și la Ovidiu s-au înscris 16 goluri, pe când la Mioveni, pe Arena Națională și în nordul Moldovei abia dacă s-a înscris câte un gol.

    Surprizele nu au lipsit. Unele au fost de proporții. Primele șase clasate nu au obținut decât trei amărâte de puncte, trei egaluri și trei înfrângeri. Cea mai neașteptată fiind cea de pe Giulești urmată îndeaproape de cea de pe litoral: CFR - Metaloglobus 4-2 cu gafe imense ale portarilor; Dinamo - Petrolul 1-1 unde prea multă laudă dăunează; Slobozia - Sibiu 2-3 fără corectorul audio-video ecusoanele și-au făcut, inutil, de cap; Pitești - Arad 0-1, chiar a fost care pe care; Rapid -„U” 0-2 într-un derbi neonorat ce a adus a patra victorie echipelor de dincoace de arcul carpatic; Constanța - Craiova 4-1 „vai ce fotbal și ce vânt!” ar zice Dan Andrei Aldea; FCSB - Miercurea Ciuc 1-0 minimum minimorum; Botoșani - Galați 0-0, la -11 grade și tabela a înghețat.

    Dacă ne îndreptăm ochii spre ce urmează, adică spre etapa intermediară, trebuie să vă spun că cei care citesc aceste rânduri în cotidian deja cunosc primele trei rezultate ale etapei. Ceilalți, cei de pe site sau de pe blogul meu se află în aceeași poziție ca și mine, adică „a priori”. Patru dintre dispute sunt între echipe megieșe sau aproape vecine în clasament, iar alte patru sunt dispute între formații aflate la cel puțin șase locuri una de alta. oaspeții par ușor favorizați dar nu ne putem lua după asta. Etapa trecută gazdele erau mai bine clasate în șapte din cele opt partide și n-au obținut decât trei victorii și încă două puncte.

    Craiova - Galați (joi, ora 18) Derbiul etapei. Nu-i văd bine pe olteni. Poate doar distanța dintre Botoșani și Craiova cu escală la Galați, distanță parcursă de oțelari în 72 de ore, să lucreze în favoarea lor. Se anunță căldură mare în Bănie...

    „U” - Pitești (marți, ora 18) Uite un meci pe care dacă îl veți rata (sau l-ați ratat deja) cred că vă va părea rău. Un meci între două echipe aflate pe creasta valului. Oare căreia i se va înclina placa sub picioare?

    Farul - Dinamo (miercuri, ora 20,30) Să-și fi pus Zicu și marinarii lui pata pe podiumul campionatului? Nu va fi la fel de ușor ca și cu juveții. Mai ales că dinamoviștii sunt puși în gardă și vin și ei după un joc fără prea multe puncte;

    FCSB - Botoșani (joi, ora 20,30) Meciul de închidere al etapei. După părerea mea este un meci ușor pentru gazde și asta nu pentru că oaspeții nu-și vor apăra corect șansele. Moldovenii sunt storși. I-a secătuit Grozavu și nu mai găsesc poarta adversă de la Sf. Andrei, adică de 621 de minute de joc programat;

    Arad - CFR (miercuri, ora 18) Alt meci care trebuie văzut. Rezultatele mai mult decât satisfăcătoare din ultimul timp ale celor două echipe mă fac să cred că vom asista la o partidă încinsă. Cât de încinsă rămâne de văzut. Goluri să fie...

    Sibiu - Rapid (marți, ora 20,30) O altă piază rea a giuleștenilor. Oare să conteze faptul că la cârma sașilor e un „Neamț”? Adică nu mai este un fost rapidist? Rapidul a clacat în fața adversarilor lor atunci când pe banca tehnică adversă s-au aflat Sabău, Măldărășanu, Mutu și Bergodi dacă ignorăm partida cu FCSB;

    Ploiești - Slobozia (marți, ora 16) Meci de câmpie. La unii se seamănă sonde, la alții grâu. Dar oare mai  lucrează sondorii? Oare mai avem ce coace în cuptoare? După ce locuri ocupă în clasament combatantele se pare că nu;

    Metaloglobus - Miercurea Ciuc (miercuri, ora 16) Cenușăreasa etapei. Cu alte cuvinte meciul nimănui. E posibil ca în tribune să fie cu doi ciucani mai mulți decât susținători ai gazdelor. Adică vor fi în număr cu soț. Vreo 148 după părerea mea.

    Opriți războiul!