Doamna docilă

   Doamna care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze, trebuie schimbată. Știe oricine. Chiar și Dragnea, cu toată suferința din decizie, a trimis-o în concediu. Nu poate să o schimbe pentru că nu la el este decizia „cu cine?”. Chiar pune în balanță posibilitatea ca Johannis să nu-i mai accepte un al patrulea guvern PSD în ultimele 550 de zile.

   Ca atare se folosește de tot felul de subterfugii pentru a o înlocui pe perioade mai scurte sau mai lungi de la treburile zilnice. Nu cred că se va întoarce repede în biroul de ”primă ministresă” (citește: docilă a prim-ministrului în fapt). Ar fi mulți oameni capabili în PSD să îi ia locul și care să fie acceptați de Administrația Prezidențială, dar aceia nu o să fie niciodată propuși în configurația actuală a organigramei partidului.

   Se naște o altă întrebare: dacă nu din PSD atunci de unde? Nu se va înghesui nimeni. În PNL este haos atât în sânul cât și în capul său, USR-ul așteaptă alegeri de orice fel, strada stă la soare (deocamdată)... Să mocnească vreo idee în ALDE? Idei precis sunt, nu de acuma, dar pe moment nu pot fi ciripite decât prin Ministerului Justiției care picură, picură, picură în speranța că va umple paharul. Dacă nu, îl sparge și gata coaliția! Dragnea nu mai poate fi albit decât în ochii justiției nu și a românilor. Probabil că în momentul de față nu conștientizează chestia asta, dar pentru alegerile următoare, de oricare tip, PSD-ul nu are decât de pierdut dacă nu se fac schimbări la nivel de head office.

   Să revenim totuși la doamna cu pricina. La capitolul minusuri sunt multe. Nu chiar câte se vehiculează în spațiul mioritic dar oricum, destule... La capitolul plusuri nu pot menționa decât că va râmâne în istoria României ca prima femeie prim-ministru.

Toader, avocatul...

   Meseria de avocat este una nu numai frumoasă, dar și urâtă, nu numai respectată dar și detestată, nu numai bănoasă și invidiată, dar și la limita eticii, nu numai oportunistă, dar și necesară. Atâta timp cât un nevinovat inculpat este dovedit nevinovat de un avocat după o muncă asiduă de studiere a cazului, această meserie este frumoasă, respectată, necesară și foarte bine că este bănoasă.
   Atunci când un inculpat nevinovat este dovedit vinovat este o mare greșeală. Pentru chestii de zi cu zi toți am fost la un moment dat judecați greșit, toți am fost la momentul nepotrivit la locul nepotrivit. La unii cu consecințe minore la alții cu urmări grave (pușcărie sau deces). Trebuie să recunoaștem că aceste cazuri sunt foarte rare și este tributul pe care îl plătește un om pentru binele omenirii.

   Inculpații vinovați dovediți vinovați sunt marea majoritate a cazurilor și reprezintă normalitatea. Ce se întâmplă însă cu inculpații vinovați dovediți vinovați pentru vini mai mici decât cele reale? Avocații acestora câștigă bani mai mulți și consideră victorii diminuarea unei pedepse față de cât ar spune legea în mod normal. Cele mai anormale „victorii” sunt cele în care un vinovat este scos basma curată.

   În cele mai multe cazuri inculpatul vinovat se destăinuie în totalitate oportunistului avocat împreună cu suma pe care o va câștiga duhovnicul în caz de victorie. Acest sistem se bazează pe lipsa de probe concrete a acuzatorilor, pe probe concrete obținute prin proceduri neagreate, prin colaborări cu alte instituții de profil... Efectul este același și este devastator. Vinovatul scapă de pedeapsă. Dacă a furat un cocoș îi va da avocatului creasta, dacă a furat 10 milioane de euro va renunța la circa 20% din sumă.

   Ce legătură are avocatul Toader cu toate acestea? Nu întâmplător, dar vremelnic, este Ministrul Justiției. Conjunctura și noi, cetățenii români, i-am dat puteri discreționare. Oportunist, ca un adevărat avocat al inculpaților vinovați, caută să-i scape. Să-i spele pe toți. Mă întrebam anul trecut dacă va mai călca vreodată într-o aulă universitară. M-am lămurit de curând. Va reveni în avocatură cu tot bagajul său de fost legiuitor lipsit de demnitate.

Laudatio binemeritat și binecuvântat la ”Strigătul inimii” lui Teodor Curpaș

   Se îndreaptă acele ceasului către ultima treime a celei mai luminate zi a anului. Pe terasa Miorița câteva zeci de persoane forfotesc printre mese interesându-se unde are loc evenimentul. În Salonul Alb? Nu, căci suntem prea mulți. În sala mare, ascunși de zăpușeala de afară, sub adierea aerului condiționat și îmbiați de apa minerală de pe mese, au loc primele pupături, strângeri de mâini, scurte interviuri (de presă), urări...

   Primul laudatio îi aparține lui Felician (întrerupt de binecuvântarea bisericii) care a scos în evidență episoade din prietenia sa cu amfitrionul de facto și faptul că acesta nu s-a născut la timpul lui. Protoprezbiterul Marian, cu gândul la întunericul de după sacrificiu, a conchis că cineva trebuia să aducă lumină prin carte. Edilul Doina, înfășurată în emoția dată de ineditul situației în care se afla, a acceptat că poate face mai mult și a promis. George, cu simțurile lui vulturești de a eticheta un act cultural ascuns între coperți, și-a adus aminte că Dorel este unul dintre puținii prieteni care i-au călcat bârlogul (cuibul de creație aș spune). Ultimul laudatio a fost de la Robert.

   Bineînțeles că sala a reacționat. S-au perindat la microfon oameni de cultură aflați acum în posturi vremelnice sau mai puțin efemere: preoți, primari, directori, politicieni, dascăli și nu în ultimul rând editorul. Inspiratul George (al II-lea, după ordinea pripășirii sale pe meleaguri sătmărene), chiar dacă mai târziu, și-a prezentat aportul. Atât prin laudatio cât și la realizarea volumului.

   Asta a fost povestea lansării celei mai reușite realizări literare a profesorului Teodor Curpaș. O carte despre sine și despre părerea altora despre el. Merită citită.

STRIGĂTUL INIMII lui Teodor Curpaş

    Bazată pe laitmotivul "prietenia adevărată ţine cât viaţa" cartea lansată astăzi de prof. Teodor Curpaş ne aduce în meandrele vieţii sale din două perspective. A sa personală şi a celor pe care i-a invitat să-l descrie. Totul pare ca un munte. Un munte parcurs invers. Din vârf coboară doar o cărăruie ce pe parcursul ei se întretaie cu alte poteci mai mult sau mai puţin definite, mai mult sau mai puţin povestite, apar apoi primele izbucuri din stânci umezind păşuni (iarba aceea mătăsoasă pe care nu poţi călca sub 2000 de metri), primii jnepeni, primele conifere. Apar foioasele a căror frunze plate te mângâie sau te pleznesc după voia Domnului.

   Nu este o Golgota (căpăţână). Este drumul vieţii, nu al morţii. Este punctul lui de vedere asupra a ceea ce l-a înconjurat şi punctul de vedere al celor care pe care i-a lăsat să-şi spună părerea despre ceea ce l-a înconjurat. Titlul, "Strigătul inimii", este puternic influenţat de ultimii ani. Este vorba strict de inima lui, de strigătul lui care în final are puternice nemulţumiri politice.

   Poate aflăm mai multe chiar de la el, Teodor Curpaş, joi, 21iunie, de la ora 16,00 la restaurantul Mioriţa unde va avea loc lansarea cărţii. Poate aflăm şi părerea prietenului său de o viaţă, Gheorghe Iacob, a cărui apariţie între pagini e prea efemeră după părerea mea.

Ocna Şugatag - punctul de inflexiune al sănătăţii

   La o diagramă pe a cărei abscisă se aşează implacabilul timp iar pe ordonată diamantul numit sănătate, în general, după punctul de maxim convexitatea graficului devine din ce în ce mai abruptă. Stavilă acestui curs nu se poate pune, deocamdată timpul este ireversibil, dar asupra stării de sănătate se poate umbla. Se poate umbla artificial (medicamente) sau natural (Ocna Şugatag).

   Localitate aflată într-o depresiune muntoasă la poalele crestei de origine vulcanică Gutâi - Ţibleş, pe culmea unui deal străjuit de valea Marei şi cea a Cosarului, la nici 20 de km de Sighetul Marmaţiei, la o altitudine medie de 490 m, Ocna Şugatag este punctul de inflexiune al sănătăţii noastre, a celor care am practicat sportul, a celor care am sărit de deceniul al patrulea, a celor care ne place muntele... Să dăm convexul pe concav!

   Trecând de la criptic la clar ca lumina zilei să vă spun de ce este bine să stăm măcar 7 zile pe an la Ocna Şugatag:

   1. Apa sărată

      - are cea mai ridicată salinitate din ţară în condiţii naturale

      - tratează singură (de la medic trebuie să cereţi doar permisiunea) reumatismul, bolile neurologice periferice, insufucienţa ovariană, afecţiunim posttraumatice, artroze, poliartroze...

   2. Clima

      - aer curat şi odihnitor

    - specifică zonelor intramontane (veri răcoroase, ierni nu foarte reci) cu izvoare minerale clorusodice concentrate

   3. Proceduri
      - hidroterapie (băi calde/reci)
      - aerohelioterapie
      - masaj medical profesionist
      - termoterapie
      - electroterapie...
  4. Turism
     - Săpânţa (Cimitirul Vesel şi Mănăstirea Săpânţa-Peri)
     - Mocăniţa de pe Valea Vişeului
    - Mănăstirea Bârsana
    - Cicloturism organizat sau liber (se pun la dispoziţie biciclete)
    - Monumentul lui Vida Geza de la Moisei (din păcate în paragină)
    - Pădurea Crăiasca
   - Turism montan (Creasta Cocoşului în Gutâi, Cascada Cailor, vârfurile Pietrosul şi Inău din Rodnei)
    - Staţiunea montană Cavnic (iarna)...
  5. Tradiţii locale (port, gastronomie, festivaluri...)
  
  

Pădurea Crăiasca

   Las maşina în parcarea de la Popasul din Deal. Privesc, cu gândul la nepoţei, la locul de joacă special amenajat pentru copii unde glasurile cristaline parcă se iau la întrecere cu ciripitul multicolorat al numeroaselor specii de păsărele. Mă aşez cu faţa către pădure la singura masă liberă (e ora prânzului pentru majoritatea cazaţilor din pensiune) şi comand un ceai. Din plante bineînţeles.

   Aerul sănătos îmi îmbie paşii către verdele mult prea crud al pădurii din cauza porţiei de zăpadă nelalocul ei din acest april. Trec pe lângă terenul de minifotbal şi cel de baschet şi mă trezesc, neavertizat, în mijlocul unei păduri. Am mai trecut eu prin păduri dar parcă asta este altfel. Arbori seculari se înalţă impresionant, în simbioză cu arboretul tânăr. Ridurile adânci ale stejarilor schiţează un zâmbet îngăduitor către lăstarele ce n-au dat încă ghindă. Brazii desfrunziţi mi-au creat iniţial impresia că sunt uscaţi, dar privindu-i mai atent am observat cum din crengile subţiri iţesc nişte mici ace care în scurt timp vor reprezenta culcuşul răşinos al conurilor.

   N-a trecut mult timp şi m-am cam dumirit cu ajutorul materialelor informative plasate arar în locuri special amenajate. Erau larice, adică singura specie de conifere care iarna renunţă din proprie iniţiativă la culoarea verde. Tot din materialele respective am aflat multe alte curiozităţi despre această pădure aflată sub oblăduirea titlului de rezevaţie de pe la mijlocul secolului al XV-lea. Indiferent că sau numit ardeleni, austro-ungari, polono-ucrainieni sau comunişti Crăiasca le-a dus pe toate cu stoicism şi demnitate. Simţi această mândrie numai din interiorul ei.

   Aş mai avea multe de spus despre Crăiasca dar parcă tot n-aş putea să vă transmit ceea ce veţi simţi singuri dacă păşiţi prin cărările ei, unele chiar marcate cu cerc albastru.

    Pentru cei interesaţi pensiunea Popasul din Deal vă împrumută biciclete pentru plimbări mai scurte sau mai lungi peste culmile Şugatagului. Despre asta poate mai discutăm. Pentru conformitate domnul Pop, asul din deal, cum îmi place mie să-i spun, vă stă la dispoziţie cu poveşti, cazare, biciclete, mese sănătoase şi apă sărată. Nu rămâne decât să sunaţi la 0744598842.

Moruţan a aruncat tricoul României pe jos

    Eram contrariat din fragedă bătrâneţe de obiceiul de aţi arunca hainele de pe tine înainte de a ajunge în pat. Dar ca să îţi baţi joc de un întreg leat doar pentru că pe tine te cheamă Moruţan mi se pare prea... să-i spunem prea mare naivitate ca să nu-i spunem altfel (prostie ar fi cel mai dulce termen).

   Din păcate nu-i doar problema lui. Nivelul de inteligenţă al românului scade o dată cu scăderea sistemului de sănătate. Nivelul de pregătire al românului scade o dată cu sistemul învăţământului de pe plaiurile noastre. Nivelul de înţelegere al românului scade o dată cu becalizarea (n-am găsit alt termen mai josnic) culturii României.

   De fapt ce a realizat imberbul? Dacă l-ar fi lovit mingea şi intra în poartă poate ar mai fi avut motiv (să se bucure nu să arunce cu tricoul României pe jos) să privească timid către antrenor. Ar trebui să se gândească că a dat pasă la portarul advers în fond şi la urma urmei, că a intrat mingea în poartă n-are nici o legătură cu el. Că avea deja cartonaş galben (cred că îi cereţi prea mult) nici nu mai contează.    

   Am totuşi o speranţă... Să fie aceasta o bază de plecare, un exemplu pentru toţi antrenorii, sfătuitorii şi conducătorii din fotbalul românesc. Să nu mai văd pe gazonul verde (autentic, nu contrafăcut sau făcut de mântuială) pseudofotbalişti care plâng înainte de a suspina, care care aleargă doar când se uită preparatorul fizic către ei, care se aşează în genunchi înaintea latifundiarului la primul zvon sau care se cred fotbalişti.

   Aţi văzut vreodată supărarea lui Hagi atunci când jucătorii lui trag de timp? Dar la antrenamente ce se întâmplă? Bag sama că nu prea participă. Nu mă înţelegeţi greşit. Îl admir pe Hagi pentru tot ceea ce a făcut şi ceea ce face pentru fotbalul românesc, dar... când era pe teren scotea mingea la picior din propriul careu mic (al portarului cu alte cuvinte), respingea cu capul de pe punctul de la 11m, bătea aruncări de la margine... (restul îl ştie oricine).

   Cu alte cuvinte ar fi fost mai bine pentru "sub 19 ani" fără golul unui oarecare. Sper să nu-l mai văd curând prin fotbalul românesc. Talentul nu este suficient.

   Dacă îi vine mintea la cap... Totuşi... calificare pierdută!