Tour de ski (II)

 

 

    Hai să ne familiarizăm cu ce înseamnă cele 15 ediții de până acum ale variantei masculine a „Tour de ski”. Cine?, ce?, când?, unde?, de câte ori?, cum?... sunt întrebări la care în cele ce urmează încerc să vă dau răspunsuri. Numai la întrebarea de ce? nu vă dau nici un răspuns. Nu de alta da' să nu vă jignesc. Recunosc că eu nu prea am avut satisfacții de suporter în principal pentru faptul că nu prea au fost români (doar Pepene a fluctuat în peisaj) și pentru că țările latine nu prea excelează în domeniu chiar dacă Alpii se întind și peste Franța și Italia iar Pirineii domnesc în Spania și cochetează cu Franța.

    Prima ediție a avut loc la cumpăna dintre 2006 și 2007. Au fost nouă câștigători diferiți ai competiției. Atât Norvegia, cât și Elveția au câștigat clasamentul final de patru ori. Rusia a sărbătorit trei victorii generale, Republica Cehă două și Germania o dată obținând restul victoriilor. 

   Dario Cologna (4), Martin Johnsrud Sundby (2) și Lukáš Bauer (2) sunt singurii bărbați care au câștigat Turul de schi de mai multe ori. Petter Northug (13) deține recordul masculin pentru cele mai multe victorii de etapă din Tour de ski. Serghei Ustiugov se află pe locul al doilea cu nouă victorii de scenă. 

   Val Müstair va găzdui etapele de deschidere ale Turului de schi pentru a doua oară, după ediția 2016/17. Ustiugov a câștigat prima etapă, sprint-ul liber, la 31 decembrie 2016.

   Toblach a găzduit etapele Tour de Ski în 11 din ultimele 12 sezoane (inclusiv 2020/21), singura excepție în această perioadă a fost ediția 2017/18.

   Val di Fiemme este singurul loc care a făcut parte din Turul de schi în toate cele 14 ediții anterioare. Rusul Alexander Bolșunov ar putea deveni al doilea om care a câștigat Turul de schi în sezoane succesive, după ce Dario Cologna a obținut acest lucru în 2011 și 2012.

   Anul trecut, Bolșunov a obținut o singură victorie de etapă: urmărirea de 15 km în ziua de Anul Nou la Toblach. Aceasta marchează prima și singura sa victorie (de până ieri când s-a încununat a doua oară) de etapă în Tour de ski.

   Andrew Young și Andrew Musgrave speră să scrie istorie pentru Marea Britanie, deoarece ar putea deveni primii câștigători britanici ai unui eveniment de Cupa Mondială în acest sport. Ambii sportivi au terminat pe locul doi într-un eveniment de Cupa Mondială: Young în sprintul liber de la Dresda, pe 19 decembrie, iar Musgrave în urmărirea de 15 km liber în finala Cupei Mondiale 2016/17 din Quebec.

    Un total de 11 țări diferite au câștigat un loc pe podium într-unul dintre turneele menționate anterior. Ultima țară „nouă” care a înregistrat un top trei în turneu a fost Finlanda în 2016/17: locul trei obținut de Matti Heikkinen în turul de 3 zile. Rusia are patru feciori în primii cinci ai Cupei Mondiale la probele de distanță (exclusiv sprint) 2020/21: Alexander Bolshunov, Andrey Melnichenko, Ivan Yakimushkin și Alexey Chervotkin îl încadrează simetric pe Andrew Musgrave.

   Federico Pellegrino ar putea deveni al doilea schior masculin italian care a terminat pe podium într-unul din cele cinci Tours, după locul trei al lui Georgio Di Centa atât în ​​Turul de schi, cât și în Finala Cupei Mondiale din sezonul 2007/08. Cel mai bun rezultat personal al lui Pellegrino într-unul dintre Tours este locul al șaselea în finala Cupei Mondiale 2018/19 din Quebec. Nu a terminat Turul de schi în niciuna dintre cele nouă participări anterioare și probabil că nu-l va încheia nici anul acesta deoarece proba de câțărare nu face parte din planul său de muncă. Pellegrino a câștigat trei etape în Turul de schi, ambele în proba de sprint stilul liber (2014/15, 2015/16 și anul acesta).

   Singurul schior de fond din Franța care a câștigat o cursă în Cupa Mondială este Vincent Vittoz, care a ieșit învingător în finala Cupei Mondiale 2007/08 de la Bormio. Cel mai bun rezultat francez pentru „Tour de ski” este un loc patru obținut de Manificat în 2016/17. Același Manificat a obținut ieri tot locul patru în cursa de 15km stil clasic de la Val Müstair.

 

   G. Ruia

Pe 8 februarie se redeschid școlile?

 

    Astă vară, spre toamnă așa, am fost amenințați că școlile se vor redeschide abia pe 11 ianuarie. Au îngălbenit frunzele, s-au copt poamele, am votat, au picat frunzele, au prins conținut nou țoiurile și pocalele, unii iar am votat, am tăiat porcul, l-am și trecut peste an și uite că 11 ianuarie nu mai e pe voia divanului.

    Sorin Câmpeanu, ministrul educației lasă să se înțeleagă că 8 februarie va fi data când grădinițele și clasele primare vor primii ceea ce avem mai sfânt pe lumea asta: copiii. Dacă pentru clasele gimnaziale și cele liceeale importanța revenirii la normal este evidentă și necesară, pentru clasele primare și educația preșcolară este crucială. Îngrijorarea bucureșteanului (de viitorul ex-ministru este vorba) în acest sens este atrofiată de conviețuirea cu pandemia.

   Faptul că s-a descoperit vaccinul, am mai pedalat pe ideea asta, e un lucru bun, dar nu suficient. Vaccinul doar previne nu vindecă. Trebuie descoperit tratamentul ca să scăpăm de monstru. Sper că nu se procedează ca în restul descoperirilor (inovații și invenții) tehnologice din ultimii 50 de ani. Adică, ascundem că am descoperit viitorul viitorului pentru ca viitorul să fie amortizat.

   Până când vom avea tratamentul trebuie găsite soluții. Soluții pentru muncă, soluții pentru conviețuire, soluții pentru relaxare, soluții pentru soluții... dar mai ales soluții pentru educație. Alfabetizarea asta anacronică care ne învață să citim fără să știm a scrie sau să scriem fără a înțelege ce citim nu ține de 11 ianuarie sau de 8 februarie. Un sfat în această direcție ar fi cel dat de Adrian Păunescu în urmă cu ceva timp și în alt context (sau nu) „Luați-vă-n brațe copiii(!)...”.

 

 

 

 

 

 

Platina

    Platina bate aurul, așa că și „Partida latină” bate „Alianța pentru Unirea Românilor”. Bine dar aurul ni l-au luat rușii și platină nu avem!? Complicate sunt căile metalelor prețioase. Prima oară când am fost la Roșia Montană mă invitaseră canadienii. Am primit două zile o educație panamericană despre prezentul și viitorul industriei extractive a metalelor prețioase de pe glob. Apoi mi-au dat un costum din acelea de la aselenizare (cred că erau bune și acum în pandemie) și m-au coborât în minele romane. După vreo 40 de minute de colindat pe diverse paliere din inima Apusenilor am aflat de ce toate drumurile duc la Roma. M-au readus la lumina soarelui și mi-au studiat cătătura să vadă ce-am priceput.

   A doua oară, la câteva luni distanță, m-au invitat la Roșia Montană ai noștri. După trei zile de educație istorică am coborât iar în mină. În teniși, pantaloni scurți și tricou. De data asta am mers doar printr-un culoar lung de peste 100 de metri, tot în măruntaiele Apusenilor, pe pereții căruia se vedeau urmele de țiuri, crisne și crampe lăsate de moții noștri în timp ce murmurau „Munții noștri aur poartă / Noi cerșim din poartă-n poartă!”.

   Nici urmă de vreo pepită. Uite așa am ajuns la concluzia că AUR-ul e o minciună. O himeră bună de ademenit mireanul și clericul deopotrivă. Da' să trecem la ale noastre. Să revenim la suprafață. La gazon și/sau zăpadă pe alocuri. La mingile noastre ce ar putea fii nu numai rotunde ci și portocalii. Derby! Ăsta merită scris cu y că tot îmi spune cineva că nu ambele echipe sunt românești. Sărbătoarea va fi în Gruia, combatanții sunt cei ce Fac Ce Spune Becali și cei Ce Fură în România. Bineînțeles că fură are infinitivul a fi (sâc!). Dacă s-ar băga Becali numai o țâră la echipă precis c-or pierde.

   Un alt meci important pentru partea superioară a clasamentului este la Arad unde textiliștii se întâlnesc cu oltenii cu facultă. N-or fi goluri prea multe dar sper într-un rezultat pozitiv pentru „ai noștri”. Multe goluri or fi probabil la Mediaș, unde sâmbătă, la chindie, două echipe, Gaz Metan și Sepsi, fără ani și fără griji, ar putea da drumul la fotbal. Aș pleda pentru megieșii comunei Bazna, că tot e considerată localitatea din centrul României.

   Sâmbătă, după chindie, joacă Chindia. În calitate de gazde. Cu Viitorul lui Rednic. Nu le-o fi ușor nici unora, nici altora. Știe cineva cine este Marin Anastasovici? Vă spun eu. Este stadionul din Giurgiu pe care se joacă. Înainte de chindie, la Clinceni, își dau examenul argeșenii. Nu, nu pentru șofat. Carnetele le obțin ei în altă parte. Aici vin la Academica.

   Tot la Mediaș, pe terenul frământat în ajun de localnici, sibienii de la Hermannstadt i-a invitat pe volintirii din Voluntari la o horă. Sau la o bătută? Îngrijoratele etapei sunt Astra și Poli care au drum lung și bani puțini. Nu-i bai că nici gazdele din Botoșani, respectiv din Ștefan cel Mare n-o duc bine cu mălaiul. La unii n-a crescut păpușoiul, iar la ceilalți maiz-ul s-a dat pe peseta în loc de Euro.

  

Destructurarea structurilor structurate pe structuri stricte

  Dezambiguizarea titlului s-ar dori cam așa: „Desființarea formațiunilor concepute pe componente inflexibile”. Bineînțeles că este o lemă. Aș fi preferat să fie o axiomă sau cel mult un postulat. Dispariția rigidității, ca și cea a frigidității, ar fi un pas înainte în instaurarea sapienței generale. Cu alte cuvinte adaptarea și emoția sunt elemente absolut necesare înțelepciunii în general și înțelepților în particular.

   Nu, nu este vorba despre politică. Nici depre cultură. Vorbeam așa, în van, despre negociere, despre o combinație a politicii cu cultura. Despre viață. Am putea vorbi și despre un liant care să întrepătrundă cele două noțiuni. Ce ziceți despre civilizație? Ar putea fi un liant? Măcar acum, în mileniul trei. Am putea năzui spre un trai rafinat?

   E greu! Cum spune și prietenul meu Dan băcăuanul. Ce-i prea lung, prea dezvoltat, plictisește. Mai bine spus trece de capătul răbdării. Două-trei idei neduse la bun sfârșit care lasă pe fiecare să le dea interpretarea pe care și-o dorește, sau o pricepe, și gata: schimbăm pagina. Altă pagină, altă „copertă” (fb)! Până nu de mult fb însemna „foarte bine”, acum...

   Celor care nu suportă fotbalul până aici le-a fost drumul. Maradona... ce fotbalist de excepție! Maradona... ce caricatură de antrenor! Maradona... ce mizerie de om!  Dar să trecem la mizeriile noastre. Ăla măcar iubea fotbalul. La noi se perindă pe la echipe și în federații, în funcții cheie, aproape numai fripturiști. De fapt este o prelungire a sistemului politic și administrativ. De scăpat n-o să scăpăm. Poate doar i-om mai rări. Vorba aia: roșiile galbene sunt verzi!

   O favorită (FCSB) și o surpriză (UTA) au onoarea să dispute sâmbătă, de la nouă jumate, derbiul etapei a douăsprezecea pe Arena Națională înțesată de scaune goale. Cred că va fi un meci frumos nelipsit de surprize. Surpriza, semisurpriza sau rezultatul normal va fi dată de absența, prezența parțială sau prezența lui Man și/sau Tănase. Un alt duel important se va desfășura luni, la Craiova, în închiderea etapei, unde alți ardeleni, medieșenii Alceus, Baco, Cardoso, Junior, Chamed... după ce au fost mușcați de colții lui Colțescu (2-3 cu Steaua) vor să adâncească rana deschisă de Clinceni, Chindia și Botoșani în mândria oltenilor sadea Mamut, Ofosu și Pigliacelli tocmai pe modernul Ion Oblemenco.

   În deschiderea etapei, vineri, academicienii vor confirma probabil pe stadionul Anghel Iordănescu forma de excepție a lor (patru victorii consecutive) și de toată jalea a gazdelor din Voluntari (patru înfrângeri în ultimele cinci etape). Cam de aceeași amplitudine va fi probabil și victoria Oltului (că nu-i corect a spune Sepsiului) din Sfântul Gheorghe în fața celor veniți din orașul dintre Sitna și Dresleuca (Botoșani), cu diferența că aici favoriți sunt gazdele.

   Duminică, cu conștiința împăcată că am votat, ne așteaptă la Iași noua față a CFR-ului după divorțul pe cale amiabilă de Dan Petrescu și schimbarea la față ce o aduce Rednic la Ovidiu (Viitorul) în confruntarea cu echipa din Sibiu. Cenușăresele etapei sunt jocurile de la Giurgiu și Pitești unde luptă pentru emancipare Astra cu Chindia, respectiv FC Argeș cu Dinamo.

    

Recital dedicat „Zilei Naționale a României” la Filarmonica Dinu Lipatti

 

     Bucovineanul Ciprian Porumbescu (în cei doar treizeci de ani de viață, 1853 - 1883), bucureșteanul Angheluș Dinicu (1838 - 1905) și gălățeanul Lucian Moraru, contemporanul nostru, sunt trei ambasadori ai românismului pe note muzicale. Faptul că ei pot fi audiați în direct pe pagina electronică filarmonicasm.ro și fb, joi 3 decembrie, de la ora 18,30, este o onoare și o mândrie pentru orice sătmărean.

 

  Cvartetul FOURever al Filarmonicii Dinu Lipatti va reda cele mai sugestive trăiri ale folclorului românesc în muzica adevărată. De la Ciprian Porumbescu a împrumutat nemuritoarea „Baladă” adaptată de Lucian Moraru pentru cvartet de coarde, „Trei piese românești” al cărui aranjament muzical îi aparține regretatului clujean Mugurel Scutăreanu și „De când ne-a aflat mulțimea” (aranjament Marius Lengel) din care parcă a fost decupată vocea țiganului Zavaidoc (Marin Teodorescu pe numele său real).

 

 

 

   Din creațiile lui Angheluș Dinicu, bunicul dirijorului Sile Dinicu, nu putea lipsi „Ciocârlia” (aranjament gălățeanul Lucian Moraru) și „Suita Transilvană” (adaptare a băimăreanului Marius Lengel). Surprinzătoare este suita populară „Borșa” a lui Lucian Moraru ca o punte peste ani a spiritului românesc reflectat pe portative.

   Cred că este inutil să mai reamintesc pentru cunoscători componența binecunoscutului cvartet de coarde sătmărean FOURever, dar pentru că aceste rânduri nu se adresează doar melomanilor veterani ci și acelora în devenire iată-i pe cei patru vrăjitori ai arcușului: Alina Mihalca Mija și Emoke Kovacs (ambele vioară), David Budean (violă) și Dan Cătuna (violoncel).

  De remarcat că FOURever, în scurta sa istorie, a susținut nenumărate concerte în țară și străinătate. Pe mine totuși m-a impresionat apetența lor de a promova muzica de bună calitate în săli și orașe neobișnuite cu aceasta. Reprezentațiile lor în localități ca Tășnad sau Gherla, ori diferite săli din Carei îmi susțin cele spuse.

I perifánia mou, to yvridikó tou

   Stâng, drept, stângul...

Mân-dră ța-ră, / Tânăr colț de rai / Noi veghem să ai / Numai flori pe plai

Pri-mă-va-ră, / Liniște și cânt / Vrem să fie-n veci pe-acest pământ.

   Cadența spărgea dimineața pe caldarâmul UM 1300 din cartierul Hatvan al bătrânului „civitas Rivuli Dominarum”. Aerul vibra sacadat în aureola creată în jurul celor trei plutoane, circa 150 de voci. TR-iștii își îngroșau voit timbrul pentru a transmite hotărâre și maturitate. Poarta se deschide ca teleghidată sub salutul soldățesc al ofițerului de serviciu. Sub palma sa dreaptă aproape sprijinită de tâmplă, odihnea pe epolet o harpă ce-i indica arma pentru care-și slujea patria.

   Oare ce gânduri îi fluturau pe sub cască? Pentru ce sentimente avea întregul trup cabrat și privirea oțelită? Să fi fost pentru iubirea de țară? Să fi fost în onoarea tinerilor, majoritatea imberbi, ce părăseau simetric cazarma către tancodrom? Sau doar așa, că trebuia? Naiba știe! Sau Dumnezeu știe? Pe atunci nu prea era indicat să-i pronunți silabele.

                                       

Plutonul unu

   Dreapta marș! Până la ultimele case ale urbei versurile kaki se rostogoleau unele după altele, strofă după strofă, cânt după cânt. Apoi doar zgomotul uniform produs de bocanci la contactul cu asafaltul. Cu timpul nici acesta nu mai era chiar așa uniform. Se stricase parcă și alinierea plutoanelor. Era ma lejeră, chiar dacă se păstra cât de cât. După primii 2-3 kilometri cei cu încălțăminte ștoc (denumire improprie pentru nou) sau prea strâmtă începeau să șchiopăteze. Mai târziu făceau bătături și cei ce purtau bocanci cu două-trei numere mai mari. Puțini erau cei care erau doar obosiți la capătul celor 17 km. Unora li s-au rupt șosetele în dreptul rănilor și carnea se lipea secvențial de pielea călțunului. Timpul le anesteziase durerea.

   Se formau caractere. Se schimbau caractere. Cele mai multe se întăreau, se masculinizau. La cei predispuși spre depresie în schimb era nevoie de un sprijin. De un umăr sau de o idee. Ceva care să le înlăture bâjbâiala. Foarte puțini clacau. De fapt în cazul de față nimeni n-a cedat vizibil. Poate unii aveau să aibă perna umedă în timpul nopții. Umedă și sărată.

   Făceam parte integrantă din peisaj. Undeva, pe la coada plutonului unu, îmi târâiam gândurile. Nu aveam probleme cu bocancii. Mă dădăcise Mera, plutonierul de companie în magazia căruia mă aciuasem încă de când nu depusesem jurământul. Dea lungul celor 17 pietre de kilometraj mi-am perindat fanteziile pe creasta Pietrii Craiului, cătând în zare ridurile Bartolomeului și intarsiile Dealului Țiganilor pe care tocmai se construise cetate nouă. Cetate de cultură ce mă aștepta pentru un nou capitol din viața mea: Universitatea din Brașov.

 

    P.S. - Poate că titlul merita o cauză mai bună. Pentru cei care nu știu greaca (la drept vorbind nici eu nu am habar, noroc cu internetul) tălmăcirea lui am dorit-o cam așa: „Mândria mea, hybrisul lui”.

Sub titulatura „100 de ani de muzică - de la Chopin la Gershwin -” Filarmonica Dinu Lipatti îl are invitat pe piaqnistul Csiky Boldizsar jr.

    Miercuri, 25 noiembrie, fiul și tizul compozitorului de renume internațional, Csiky Boldizsar împlinește 52 de ani. Desigur, este vârsta deplinei maturități. Chiar dacă s-a născut în împărăția strunelor (Reghin), Csiky Boldizsar junior s-a dedicat clapelor. În urmă cu un an, la Cluj, pianistul afirma: „Un om se poate duce până unde vrea cu interpretarea. X cântă Mozart cu accentul pe X. Sau Y cântă Mozart cu accentul pe Mozart. Despre asta e vorba. Despre cât e de la tine sau cât de fidel vrei să fii compozitorului. Acum, un star poate face ce vrea dintr-un compozitor. Dar părerea mea este că trebuie un echilibru. Să încerci să exprimi ce a vrut să zică, dar, dincolo de partitură, să te exprimi liber. Libertatea trebuie s-o găsești în muzică așa cum un bun creștin vrea să trăiască frumos.”

   Din copilărie, a demonstrat surprinzătoare calităţi muzicale. A urmat Liceul de Artă din Târgu Mureş, unde i-a avut ca profesori pe Szőnyi Márta şi Ávéd Silló Éva. Şi-a continuat studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj cu profesorii Ileana Prada şi Dana Borşan, iar la compoziţie cu Hans Peter Türk.

   Ca student a câştigat cinci premii naţionale de interpretare pianistică, iar în 1994 a primit premiul „Cella Delavrancea” acordat de maestrul Dan Grigore. Din anul 1991 a urmat cursuri postuniversitare cu Maestrul Jenő Jandó, profesor universitar la Academia de Muzică „Franz Liszt” din Budapesta. În 1992 a primit o bursă de studii la cursurile de măiestrie din Lübeck (Germania) cu profesorul Lev Naumov. Între anii 1993-1997 participă la cursurile de măiestrie susţinute de profesorul Walter Krafft din München. În 1998 participă la recomandarea maestrului Dan Grigore la cursul de vară de la Fontainebleau (Franţa), unde frecventează cursurile profesorilor Gabi Cassadesus, Philippe Bianconi şi Philippe Entremont.

   În anul 2000, după numeroase colaborări, aproximativ 40 de concerte pe an, directorul muzical (Walter Krafft) al instituţiei Münchener Musikseminar (Germania) îi acorda titlul de solist permanent. A susţinut concerte cu toate orchestrele simfonice din România şi a realizat mai multe înregistrări: CD, la Radio şi TV. A fost invitat în repetate rânduri ca membru al juriului concursurilor internaţionale de pian, susţinând de asemenea cursuri de măiestrie în ţară şi în străinătate.

 

   Ca artist interpret, a susţinut peste 800 de concerte şi recitaluri în toate centrele muzicale din ţară şi peste hotare: Austria, Anglia, Bulgaria, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Scoţia, Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Cehia, America şi Japonia. A colaborat cu dirijori de talie mondială printre care amintim: Erich Bergel, Ion Baciu, Emanuel Elenescu, Emil Simon, Petre Sbârcea, Ludovic Bács, Aczél Ervin, Remus Georgescu, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Ilarion Ionescu-Galaţi, Sabin Păutza, Edvard Tschivzhel, Kocsis Zoltán, etc.

   A colaborat în diferite formaţii camerale, cu artişti consacraţi precum: Ruha István, Ligeti Diana, Carmen Gurban, Gaetano d´Espinosa, Fenyő László, Rolf Herbrechtsmeyer, Andreas Henkel, Valentin Arcu, Dan Grigore, Jandó Jenő, Cvartetul Transilvan, Cvartetul Gaudeamus, Trio Moscova, etc. În anul 2006 obţine titlul de Doctor în muzică cu lucrarea „Stileme ale creaţiei pianistice la A. Skriabin – de la postromantic la modern”.

   În prezent ocupă funcţia de profesor universitar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. Studenţii clasei sale de pian sunt distinşi cu premii la concursurile de pian din ţară şi din străinătate, unii dintre ei având deja o activitate concertistică şi pedagogică bogată. 

   Csiky Boldizsár jr. este un nume cu rezonanță în perimetrul artistic mondial, un muzician care entuziasmează deopotrivă când cântă Mozart, Scriabin sau Enescu, un artist care parcurge cu suplețe istoria pianistică a ultimelor secole, retrăind-o impecabil,  printr-un consens stilistic și emoțional care fascinează.

   Joi, de la ora obișnuită, 18,30, Csiki Boldizsar jr., de pe scena Filarmonicii Dinu Lipatii, poate fi audiat pe căile deja cunoscute (pagina www.filarmonicasm.ro, fb sau yt). El va trece în revistă compozitori a căror carieră muzicală s-a întins pe aproximativ 100 de ani (1830 - 1937). Frederic Chopin (3 valsuri), Franz Liszt (Sonetele lui Petrarca), Johannes Brahms (Intermezzo), Alexandr Scriabin (3 studii) și George Gershwin (3 cântece).