joi, 5 decembrie 2024

Vecine de clasament

    În ultimele cinci etape ale bătrânului nostru campionat intern de fotbal nu s-au înscris mai mult de 17 goluri pe rundă. 17 s-au înscris și în cea recent încheiată. De data asta a fost surprinzător numărul de goluri înscrise de gazde. Doar 6. Doar șase și o singură victorie. Mai mult. În patru partide oaspeții au plecat cu maximum de puncte. Multe dintre realizări li se datorează fundașilor. Oare ce se întâmplă cu atacanții noștri? Unul singur se poate lăuda cu un gol la două meciuri. Puțin și puține.

    Botoșani - Farul 0-0 într-un meci sărac în ocazii, în realizări tehnice și în general sărac în fotbal; Rapid - Petrolul 1-1 greu la deal cu cărbunii stinși; Slobozia - Hermannstadt 1-2 fiecare cu repriza lui, a doua mai productivă; Buzău - Poli 2-0 fără Budescu rupt dar cu Matos ce rupe; Dinamo - Sepsi 1-1 parcă secuii au fost mai buni; Univ. Craiova - CFR 0-2 n-a fost pentru cine a alergat mai mult; „U” - UTA 0-1 dacă spun surpriza pe care nu o bănuiam e pleonasm? Oțelul - FCSB 1-4 tocmai cu campionii a ales Dorinel să joace deschis...!?

    Ne așteaptă o etapă interesantă cu patru partide în care se întâlnesc vecine de clasament. Apare și primul derbi al sezonului în care combat primele două clasate. Culmea! Ambele din același oraș și acesta nu e Bucureștiul. Oare s-o mai fi întâmplat? Hai să vedem și noi mai multe goluri etapa asra.

    „U” - CFR (luni, ora 20,30) Derbiul campionatului. Jocul programat la finele acestei etape găsește cele două echipe pe versanți diferiți. În timp ce gazdele coboară spre pâraiele din vale pentru a se adăpa cu noi resurse de energie, oaspeții se află în plină ascensiune spre nămeții de pe acoperiș, spre culmea de unde soarele strălucește mai abitir în albul zăpezii imaculate.

    Petrolul - Univ. Craiova (sâmbătă, ora 20) Un alt meci în care combatantele își pot da coate în clasament. Aproape sigur una din ele părăsește top 6. Cel mai probabil prahovenii. Doar egalul și așijderea la Sf. Gheorghe ar păstra statu-quo-ul în această zonă a clasamentului.

    Sepsi - Rapid (vineri, ora 20) Un meci în care egalul e interzis, dar cum păstrăvilor le place să înoate contra curentului s-ar putea să sfârșească într-o crustă de mălai lângă o carafă de șters lacrimi. Că de', peștele se naște-n apă și moare-n vin. Hai Rapidulețul!

    FCSB - Botoșani (duminică, ora 20,30) Sper că ați votat pentru democrație până la ora debutului de meci. Nu de alta dar pe Arena Națională este ora revanșei. Cele câteva mii de suflete ce se vor încumeta să îndure vremea nefavorabilă se vor delecta cu vreo 4-5 goluri. Bârligea e în transă. Ce atacant? N-am mai avut asemenea tunari de pe vremea lui Cămătaru și Dudu Georgescu. Nu cred că-l prinde vara-n ie.

    Buzău - Dinamo (sâmbătă, ora 17) Ruptura lui Budescu s-ar putea să conteze de această dată și să faciliteze oaspeților speranța pentru un rezultat bun. În Cupă l-au reușit dar acolo erau alți buzoieni.

    Hermannstadt - Oțelul (luni, ora 17,30) Nu cred că gazdele s-ar putea împiedica de metalurgiști. Gălățenii au probleme de valoare, de bani și în mental. Greu să-și revină. Sibienii tocmai joacă din ce în ce mai bine.

    Poli - Farul (duminică, ora 18) Ieșenii și noi, ăștialalți, care n-am votat până la ora jocului o mai putem face după terminarea acestuia. Meciul în sine nu se anunță cine știe ce spectaculos, dar poate ne fac jucătorii celor două echipe o surpriză. Calitate este. În ambele tabere.

    UTA - Slobozia (duminică, ora 13,30) Cenușăreasa etapei. Cele două loturi vin cu stări de spirit complet diferite. Gazdele au câștigat în deplasare și oaspeții au pierdut acasă. La ora la care scriu aceste rânduri nu le cunosc rezultatele din Cupă, dar ambele ar fi trebuit să aibă meciuri ușoare.

    Opriți războiul!

marți, 3 decembrie 2024

Le-o tragem!(?)

     Ideea în sine nu e rea. De multe ori pe aceste pagini am ocărât clasa politică din România pentru corupția din sânul ei. De multe ori am atras atenția că nivelul de cultură și educație a celor aleși să ne conducă nu este cel adecvat, principalul lor cusur fiind lipsa moralității. Aș fi fost și eu atras de o schimbare drastică, din rărunchi, a tipului de politician care să ocupe un loc pe un jilț de parlamentar, pe un fotoliu de ministru sau, la cel mai înalte balcoane, pe un tron de prim-ministru sau președinte al țării. Zic, aș fi fost și eu tentat să votez un Cristian Diaconescu sau un Silviu Zetea, oameni fără tinichele după ei, oameni al căror trecut să îl cunosc și să îl pot aprecia după propriile mele simțuri.

    Dar nu așa! Nu la întâmplare. Nu să iau de bun un nume despre care nu știu nimic, să frunzăresc câteva ultime declarații ale sale, declarații care nu spun nimic concret, sau mai bine zis spun vorbe care sunt construite ca să placă, să meargă către sufletele noastre neîmpăcate, să le incite și apoi să se folosească de voința noastră îmblânzită și modelată după propriile-i interese meschine, pentru a obține o putere care nu este dorită din orgoliu, ci dintr-un motiv mult mai sadic. O putere care să fie folosită împotriva nației din care provine. O putere care să-i ostoiască dorința de răzbunare sau plăcerea de a produce suferință. Sau poate ambele.

    Oameni buni! Nu trebuie neaparat să credeți în cuvintele mele, dar informați-vă atunci când aveți de făcut alegeri cruciale în viață, alegeri care nu vă afectează doar pe dumneavoastră sau pe dușmanii dumneavoastră, ci pe toți cei care îi iubiți sau îi veți iubi atunci când se vor naște. Nu vă bateți joc de viitorul României! Nevoia de a epata, de a ieși din marșul clasic tern și bătrânesc, v-ar putea duce pe voi și întreaga națiune spre un drum fără speranță. Ce credeți că ar face un asemenea personaj cu secretele de stat ale țării, secrete la care are acces de îndată ce și-a depus jurământul pe biblia în care doar declarativ crede? Dar cu secretele din proiectele NATO sau ale Uniunii Europene? Cum ar fi privită România de țările de pe întreaga planetă. Se spune că rușilor le place trădarea dar nu și trădătorii așa că ne-or desființa neamul.

    Spun asta pentru că un om care într-adevăr își lasă sufletul în mâinile Domnului nu poate spune într-o zi că cercu-i pătrat și a doua zi că pătratu-i cerc. Înțelegeți voi ce vreau să spun, adică din dorința de a face impresie pentru ce-i slabi de îngeri, creier, determinare sau voință recurge la aberații filozofice.

    Acest om se dovedește a fi duplicitar. Poate chiar bolnav. Pare bipolar, caz în care ar avea nevoie de un tratament adecvat, de odihnă și de îndepărtare de comunități. Asta dacă nu pleacă totul din metehne mercantile sau dintr-o răutate interioară nativă.

    Haideți să le-o tragem! Dar nu așa. Schimbarea trebuie să se producă totuși. Ea se poate produce în mai multe feluri. Extremele ar fi lent sau brusc. Dacă actualii aleși sunt din aceeași plămadă ca și foștii, s-ar putea forma o campanie de patru-cinci ani care la viitoarele alegeri să preia frâiele națiunii în componentele lor principale. Ceva în sensul celei încercate de Nicușor Dan la București cu USB (actualul USR) care a eșuat datorită pătrunderii la nivel de conducre a câtorva bârne.

    Duminică nu vom alege între un bărbat și o femeie, între stânga și dreapta, între est și vest, între democrație și naționalism sau între un partid sau altul. Duminică alegem între supraviețuire și dispariție. Spun supraviețuire pentru că fără ajutorul Europei (căreia trebuie să-i cerem să ne acopere nesăbuința) nu avem cum să scăpăm de criza financiară ce cu siguranță ne paște. Spun dispariție pentru că la gradul de îndatorare pe care îl avem, Rusiei îi va fi ușor să ne acapareze.

    Varianta bruscă nu o recomand pentru că se lasă cu pierderi de vieți omenești și vedeți că pledez de aproape doi ani pentru pace. Opriți războiul!

 

luni, 2 decembrie 2024

„Simfonia iubirii” sub lupa mentalistului Daniel David

    Poate l-am surprins pe psihologul Daniel David numindu-l mentalist dar sper să-mi accepte dorința de a realiza o notă stilistică particulară. Ceea ce se va întâmpla pe scena Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare nu are doar un accent acut de inedit, dar conține și o doză importantă de act cultural complex, de înaltă ținută intelectuală și cu un parfum mistic incitant.

    Despre ce este vorba. Rectorul celei mai prestigioase instituții de învățământ din România, Unibersitatea Babeă-Bolyai, prof. dr. Daniel David va ține o sesiune de prelegeri de adâncă inspirație și intimă respirație pe fondul muzical al unui potpuriu construit pe realizările unor compozitori pentru care beatitudinea definită de Aristotel este o stare de fapt.

    Joi seara, de la ora 19, pe baza biletelor procurate de la sediu (42 de lei per persoană, 21 de lei pentru copii și pensionari, abonamentele nu sunt valabile), vom putea lua parte la această simbioză între artă și abstract. Programul muzical este susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Dinu Lipatti la pupitrul căreia se va afla dirijorul Vladimir Agachi, cel în compania căruia psihologul Daniel David a susținut mai multe concerte sub această denumire în mai multe centre urbanistice din țară printr-un proiect dezvoltat în 2015. În trecut fondul muzical era asigurat de Young Famous Orchestra.

    Probabil că acest proiect a fost inspirat de filmul cu același nume, „Simfonia iubirii”, regizat în 2006 de Agnieszka Holland, care de asemenea s-a bucurat de prezența muzicii lui Beethoven. Daniel David și Vladimir Agachi au dezvoltat acest proiect de la an la an ajungând la Satu Mare cu următorul meniu: Uvertura „Egmont” de Ludwig van Beethoven; secvența „Mediiație” din opera „Thais” a lui Jules Massenet; tema filmului „Misiunea” regizat în 1986 de Roland Joffe, temă denumită Gabriel's Oboe și aparține compozitorului italianului Ennio Morricone; uvertura operei „Flautul fermecat” a lui Wolfgang Amadeus Mozart; piesa de inspirație divină „O noapte pe muntele pleșuv” a lui Modest Mussorgski; pentru final a fost ales dansul muzical oficial al Cubei în una din viziunile compozitorului mexican Arturo Marquez, „Danzon no. 5”.

    Opriți războiul!

marți, 26 noiembrie 2024

Blistere și ace

    Chiar dacă gazdele au înscris zece goluri, față de cele șapte ale oaspeților, nu au reușit să adune mai multe puncte decât musafirii lor. Vă dați seama că mă refer la cea de-a șapteșpea etapă, cea recent încheiată. Să nu uităm nici de partida restanță, cea dintre Botoșani și FCSB, cea care prin disputarea ei a adus clasamentul în tiparele lui normale. Referitor la partida de la Botoșani trebuie să-mi fac mea culpa. Am pedalat prea mult pe nociva prietenie (până la aservire) a lui Iftime față de Becali. A fost un joc curat cu un final neașteptat, moldovenii înscriind golul victoriei în ultimul minut de joc efectiv. Etapa s-a încheiat cu trei victorii ale gazdelor și tot atâtea ale oaspeților: Sepsi - Buzău 2-0 cât se poate de normal; Farul - Oțelul 0-1 bolnăvicios; Hermannstadt - „U” 2-1 cu trudă; CFR - Rapid 1-1 complet vișiniu; FCSB - Slobozia 3-0 descătușat; Petrolul - Dinamo 0-1 precum gândeam; Botoșani - Poli Iași 1-1 echidistant; UTA - Univ. Craiova 1-2 cu regrete.

    Urmează o rundă în care pe ordinea de etapă a fiecărei echipe, excepție făcând cea a „șepcilor roșii”, scrie cu majuscule să urce în clasament. Orice rezultat de egalitate este nedorit de combatante. Doar în ultimă instanță s-ar putea mulțumi cu un punct. Cu ani în urmă vestiarele miroseau a revulsin după ce jucătorii ieșeau la joc, acum mirosul a dispărut. A fost înlocuit de niscaiva mizerie: blistere și ace. Nu, nu pentru a înșela. Ci pentru a vitaminiza...

    Univ. Craiova - CFR (duminică, ora 20,30) Derbiul etapei. După victoria reconfortantă de la Arad, oltenii dau ochii cu vecina sa de pe podiumul campionatului. De data asta va fi mai complicat. După vot și trecerea pe la tejghelele din Târgul de Crăciun, orice juvete e mai încălzit.

    Dinamo - Sepsi (sâmbătă, ora 20,30) Interesantă partidă. S-ar putea ca gazdele să iasă cam șifonate de pe gazon. Interimarul ăsta de pe banca secuilor face și desface. Cheia e la Ciobotariu...

    „U” - UTA (luni, ora 17,30) Rednic nu prea are hodină. După ce a scăpat prin ochiul de la plasă victoria, mai apoi egalul, cu oltenii din Craiova acum înfruntă tocmai lidera clasamentului. Să poată face față Puriul Moțului?

    Rapid - Petrolul (vineri, ora 20,45) Primvs Derbi. Dacă s-ar lua după valoare ar fi normal un 3-0, dar cum pe Giulești planează tot felul de factori perturbatori (sincope, nenoroc, misticism...) nu putem ști. Hai Rapid!

    Oțelul - FCSB (luni, ora 20,30) Partidă programată la închiderea ediției. În mod normal campionii nu se pot împiedica la Galați de o echipă comprimată. Au șperacle pentru lacătele lor. Dacă nu cu șperaclu atunci cu sabia lui Macedon.

    Botoșani - Farul (vineri, ora 17) După ce le-a scăpat două puncte în volbura Bahluiului, echipa gazdă nu vrea să mai rateze victoria în deschiderea etapei. Formația vizitatoare nu prea își găsește cadența.

    Buzău - Poli Iași (sâmbătă, ora 17,30) Un meci al disperării pentru gazde și al sperării pentru oaspeți. Cele 5 puncte ce o despart pe echipa din Buzău de un izbăvitor loc 12 par imense dacă ținem cont că în cele 17 etape disputate până acum n-au acumulat decât 13 puncte.

    Slobozia - Hermannstadt (sâmbătă, ora 15) Cenușăreasa etapei. Un nou prilej pentru sașii din Ardeal pentru a demonstra că rezultatele bune se pot apropia mai ușor atunci când demonstrezi un joc elaborat.

    Opriți războaiele!

     

    

     

luni, 25 noiembrie 2024

Mihai Toma la Satu Mare de Ziua Națională a României

     Prezența compozitorului, instrumentistului, solistului vocal... pe scurt muzicianului Mihai Toma, pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare s-a lăsat mult așteptată. Iubitorii de muzică electronică de cea mai bună calitate au în sfârșit ocazia să asculte pe viu „produsele” acestuia, produse ce constau în piese foarte populare românești, și nu numai, mixate și remodelate după chipul și alura mentală a invitatului special al Sătmarului de Ziua Națională a României.


    Joi, 28 noiembrie, de la ora 19, fără a fi necesară prezentarea biletului sau a vreunui abonament, puteți pătrunde în intimitatea încărcată de istorie, bun gust și calitate arhitecturală a instituției de cultură din spatele fostului hotel Dacia pentru a asculta arhitectura muzicală propusă de Mihai Toma „Simfonica Dacika”.

    Pentru reușita acestui concert simfonic pe lângă Mihai Toma vor mai urca pe scenă duo-ul Diana Jipa (vioară) și Ștefan Doniga (instrumente cu claviaturi), despre ei găsiți amănunte în ziarul nostru din 10 octombrie 2022, precum și percuționistul Paul Luculescu și solista vocală Antonia Iacob. Fundalul muzical este îmbogățit cu armoniile vocale ale corului MT Harmony.

    Programul din această seară cuprinde piesele readaptate Introducere, Ritmul tainic, Barbu Lăutaru, Imn de luptă, Mociriță cu trifoi, Balada lui Porumbescu, Tudorițo nene, Așa-i românul, Flutaka, Ale - alo, Unde e ea, A New Morning, Cine iubește, Târgoviștea, Lie ciocârlie, Sun Dance, Paparudă rudă, Tezaur folcloric, Ciocârlia și bineînțeles Hora Unirii.

     Mihai Toma

     Este un tânăr compozitor român, cunoscut pentru compoziţiile Flutaka si Ena, incluse pe compilaţiile Buddha Bar Vol. XV si Vol. XVII. Muzica lui îmbină sunete electronice, ritmuri în stil Chill-Out, Dance si World Music, percuţii tribale şi teme etno-folclorice cu puternice influenţe româneşti, dar şi din alte zone ale lumii.    Pe albumele sale Flutaka si Dacika se pot asculta 30 de melodii cu sonorităţi moderne, spaţiale, dansante şi spirituale. Pe langa piese originale sunt prezente si prelucrări ale unor teme tradiţionale celebre: Cântec despre Bucovina, Unde e Târgoviştea?, Ciocârlia, Balada lui C. Porumbescu, Mociriță cu trifoi, Lie ciocârlie.

    Artistul surprinde prin îmbinarea instrumentelor folclorice româneşti (fluier, nai, taragot, vioară), a sintetizatoarelor, a orchestrei clasice şi a sunetelor New Age, fiind recunoscut şi apreciat de publicul din ţară şi din străinătate.
    Este singurul compozitor roman de muzica electronica ce a participat in cadrul Festivalului George Enescu cu mixul Enesciada 2015 - un set de 6 prelucrari dupa cele mai cunoscute teme maestrului Enescu: Rapsodia nr.1 si 2, Poema română, Balada pentru vioara, Impresii din copilarie...
    In prezent, Mihai Toma lucrează la al treilea album Carpatika, cu prelucrări de teme folcorice romaneşti melodioase și pline de poveste. Aparițiile sale cu producţia Dacika în cadrul unor festivaluri din țară şi din străinătate au impresionat drept adevărate spectacole de sunet şi imagine.

 Paul Luculescu 

    A început descoperirea pasiunii pentru percuţie încă de mic, atunci când se uita fascinat la percuţioniştii care apăreau la televizor. La 7 ani a început studiul pianului la Liceul de Muzică Dinu Lipatti, urmând ca 4 ani mai târziu să treacă la clasa de percuţie.  Talentul dar şi preocuparea pentru instrumentele de percuţie l-au adus încă din primii ani ai studenţiei să colaboreze permanent cu Filarmonica George Enescu din Bucureşti, Orchestra de Cameră Radio precum şi alte orchestre.

    În 2006 se angajează pe postul de şef de partidă al Filarmonicii Piteşti, fiind cel mai tânăr timpanist din ţară, la vârsta de numai 21 ani, lucru cu care se poate lăuda şi astăzi. Studiul la toate instrumentele de percuţie: marimba, vibraphone, timpane, set de tobe, congas, darbuka, djembe etc. l-au adus în prim planul muzical din România, fiind considerat unul dintre cei mai valoroşi tineri percuționişti şi unul dintre puţinii care pot cânta la o varietate atât de mare de instrumente şi de genuri muzicale.

    Workshopurile la care a participat atât în ţară cât şi în afară, precum şi mentorii pe care i-a avut, l-au ajutat să evolueze foarte mult profesional, fiind o fire perfecţionistă în tot ceea ce face tânărul Paul Luculescu este unul dintre cei mai solicitaţi şi apreciaţi percuţionişti. Momentan are propriul ansamblu de percuţie în Bucureşti "Paul Luculescu band", cu care susţine spectacole în ţară, având şi propriul spectacol "Simte ritmul", un spectacol complex, implicând regie, lumini, percuţie neconvenţională, fiind unic în România în acest moment.

    Nenumăratele apariţii TV precum şi sutele de concerte pe care le deţine în acest moment abordând aproape toate genurile muzicale şi deţinând peste 100 de instrumente de percuţie proprii, îl ajută pe Paul Luculescu să îşi formeze propriile proiecte muzicale, unele dintre ele fiind momentan unice în România şi având succes cu fiecare reprezentaţie în parte.

    Angajat şef de partidă la Filarmonica Piteşti, colaborează cu orchestre precum: Filarmonica George Enescu din Bucureşti, Orchestra Naţională Radio, Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian din Bucureşti, Filarmonica din Giurgiu, Orchestra Sinfonia din Bucureşti, BigBand Radio, Orchestra de cameră Radio și, de joi, cu Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare. Are de asemenea numeroase apariţii televizate, dar şi la radio cu diferite proiecte şi trupe.

 Antonia Iacob 

    Neconformistă de felul ei Antonia se descrie ca fiind o brunetă cu ochi negrii de 168 cm înălțime și cu o vârstă cuprinsă între 17 și 28 de ani. În continuare se autodefinește astfel:

    „Sunt o persoană foarte optimistă și carismatică, amuzantă și deschisă la minte, dar și serioasă și hotărâtă să reușesc. Mă adaptez rapid la nou și mă străduiesc mereu să devin cea mai bună versiune a mea. Îmi place să fiu în lumina reflectoarelor și nu mă văd având o altă meserie decât să fiu un artist adevărat. Sunt în domeniul artelor spectacolului de la vârsta de 5 ani și asta mă definește practic. Sunt hotărâtă să reușesc și sunt gata să îmi asum toate riscurile posibile care apar pe parcurs, doar să mă văd strălucind.”

    Opriți războaiele!

miercuri, 20 noiembrie 2024

După apocalips

     Nu putem trece la etapa a șaptesprezecea fără a spune câteva cuvinte despre cele cinci victorii, aproape șase, ale lui Lucescu la cârma reprezentativei de fotbal a României. Mă refer aici doar la cele obținute pe teren. De ce spun aproape șase? Păi pentru că dacă Mircea nu-l introducea pe recalcitrandul Alibec, la lovitura liberă din minutul 90+2, Hagi înscria direct din lovitură liberă. Așa, ca să îmi facă în ciudă. Să fie această defilare a naționalei României prin grupa C a Ligii Națiunilor un punct de cotitură păentru fotbalul românesc? Să avem dreptul să sperăm la 7 turnee finale consecutive (mondiale și europene) din care cel puțin în unul să jucăm finala? Aberez desigur, dar speranța moare după apocalips.

    Chiar astăzi, de la ora 20, la Botoșani se va disputa ultima restanță din campionat. Cea dintre echipa locală și campioană. Sunt convins că oaspeții ar putea câștiga și fără intervenția diriguitorilor echipei moldave, dar așa mă aștept ca din primul 11 să lipsească jucătorii aflați pe la naționale. Ar fi trebuit să judec această etapă prin prisma virtualului loc trei pe care se va afla FCSB după acest meci, dar n-o fac. Rămânem consecvenți principiilor.

    Petrolul - Dinamo (duminică, ora 20,45) Derbiul etapei. Curios derbi al etapei. Dacă Dinamo a arătat pe ici pe colo că știe fotbal, echipa din Ploiești datorează clasarea pe podiumul campionatului doar conjuncturii, întâlnind aproape fiecare adversar al ei în perioade triste ale acestuia.

    CFR - Rapid (sâmbătă, ora 21,30) Vișiniu. Cât se poate de vișiniu. Dacă vișinele nu mai sunt la modă vă recomand sfecla vișinie. Cea din borcane. Vedem la sfârșit cine rămâne vișiniu și cine doar murătură.

    UTA - Univ. Craiova (luni, ora 20,30) Parfum de epocă. Două foste campioane ale României având la cârmă doi foști campioni ai României, atât ca jucători cât și ca antrenori, se bat pentru fostele lor năzuințe. La ambele echipe sunt nemulțumiri bilaterale între jucători, antrenori, conducere reapectiv fani. Care mai de care mai ciudate.

    Hermannstadt - „U” (sâmbătă, ora 17) O nouă provocare pentru lider. De data asta aici în Ardeal. Au norocul să joace contra unei echipe cu rezultate proaste în ultima vreme, dar, dacă luăm în calcul ultima prestație a acestora, cea de pe Giulești, nu le va fi ușor cârlionților „Moțului” să-i dovedească.

    FCSB - Slobozia (duminică, ora 18,15) Partidă relativ ușoară pentru campioni. Totuși, dacă relaxarea va fi prea evidentă ne-am putea aștepta la surprize. Cred că va fi o partidă test în vederea jocului cu Olympiacos de săptămâna viitoare (joi, la ora 22).

    Farul - Oțelul (vineri, ora 20,30) Două echipe aflate în degringoladă. Doi antrenori cu frunțile brăzdate de gânduri demoralizatoare, pradă a propriilor lor acțiuni. Oare care dintre ei are puterea să treacă prin porțile descătușării? Dacă amândoi, vom avea o partidă pe cinste. Dacă niciunul, mai bine nu s-ar prezenta (lumea) la joc.

    Sepsi - Buzău (vineri, ora 17,30) Partida de deschidere a etapei se întrevede ca fiind un galop de sănătate a secuilor. Asta dacă nu mai inventează Budescu ceva...

    Botoșani - Poli Iași (luni, ora 17,30) Cenușăreasa etapei. Interesant cum cele trei derbiuri ale Moldovei au ajuns să se dispute în trei etape consecutive. Nu-mi dau seama la ce aș putea să mă aștept de la acest meci. Mai ales nu știu ce stare de spirit vor avea jucătorii celor două echipe.

    Opriți războaiele!

    

     

luni, 18 noiembrie 2024

Compozitori francezi în viziunea dirijorului Noam Zur

    Cei doi protagoniști ai serii de joi, 21 octombrie (ora 19), ce vor urca pe scena Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti sunt pentru prima oară în Satu Mare. Două nume imense ale muzicii clasice contemporane, fiecare pe domeniul său de activitate, ne vor introduce în lumea muzicii franceze a ultimei jumătăți a secolului al XIX-lea și a primului sfert de secol XX. Dirijorul israelian Noam Zur și flautistul român cu cetățenie austriacă Matei Alexandru Ioachimescu sunt cele două nume proeminente care, pe baza abonamentelor cu nr. 17, pot fi aplaudate pe scena instituției de cultură sătmărene.

    „Concertul simfonic”, așa cum spuneam, are în vedere doar muzica imaginată de compozitori francezi. În uvertură pătrundem în cadrul episcopal, mistic, redat nouă de Claude Debussy în „Catedrala scufundată” din „Preludii”. Mai apoi ne plimbăm prin lanul de grâu până la parcul cu platani din grădina castelului, unde orchestra ne îmbată cu parfumul „Concertino” al madamei Cécile Chaminade. În finalul primei sesiuni ne vom juca în pădurea de paltini din apropiere cu notele armonioase din „Fantezia genială” a lui Georges Bizet din opera „Carmen”.
    După antract, într-o atmosferă mai sobră, ne așteaptă César Franck cu a sa  „Simfonie în re minor”, o simfonie în care se simte pe deplin principiul ciclic, principiu introdus de el în muzica simfonică și care are o arhitectură muzicală bazată pe o temă care creează o simbioză între părțile lucrării și la care se revine periodic. Noam Zur ne va afișa întreaga sa măiestrie în această lucrare de adâncă respirație. César Franck s-a născut în Belgia dar și-a luat cetățenia franceză convins fiind că el este produsul școlii franceze de muzică ale acelor vremuri. 

     Noam Zur

    S-a născut în Israel în 1991. A fost educat în Israel, Germania și SUA și a studiat Muzică și Filosofie la Universitatea din Tel-Aviv, absolvind în 2002. Din 2001 Zur a cântat în săli de concerte importante și cu orchestre de top din Germania, Israel, Elveția, Austria, Franța, Estonia, România, Scandinavia și Italia. În 2006 Pierre Boulez l-a ales pe Noam Zur ca asistent, precum și consultant și dirijor pentru Lucerna Festival Academy (2006–2008).

    În cadrul festivităților Capitalei Culturale Europene de la Essen a condus noile producții ale lui Henze „Elegie pentru tineri îndrăgostiți” și o versiune de concert a lui Bizet, „Pescuitorii de perle”. Sezonul 2009–2010 l-a văzut în fruntea premierei filmului „Silfida” cu Aalto Ballet Company. Noam Zur a fost dirijor rezident principal la Teatrul Aalto din Essen până în august 2010.

    Angajamentele lui Noam Zur din 2010-2011 au inclus un turneu cu Kammerphilharmonie Frankfurt din Israel și debutul cu Israel Camerata, Filarmonica din Belgrad, Netania-Kibbutz Chamber Orchestra și Israel Symphony Orchestra. De asemenea, a revenit la Wiener Volksoper, deschizând sezonul 2010–11 cu „Liliacul” și în timpul sezonului de vacanță pentru „Hänsel și Gretel”.

     A fost dirijorul șef al Kammerphilharmonie Frankfurt și a fost dirijorul principal în opera din Essen și dirijor principal de rezidență în opera din Heidelberg. Repertoriul său de operă include „Flautul fermecat”, „Don Giovanni”, „Așa fac toate” (Mozart), „Hansel și Gretel” (Humperdinck), „Boema”, „Turandot”, „Tosca”, „Madama Butterfly” (Puccini), „Bărbierul din Sevilla (Rossini), „Aurul Rinului”, „Tannhauser” (Wagner), „Prințul Igor” (Borodin), „Carmen”, „Pescuitorii de perle” (Bizet), „Nabucco” (Verdi), „Werther” (Massenet), „Elegie pentru tinerii îndrăgostiți (Henze), „Florența din Amazon” (Catan) și multe altele. A dirijat mai multe orchestre israeliene, precum și Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj, Orchestra Simfonică din Brandenburg, Filarmonica din Johannesburg, precum și orchestre din Germania, Elveția, Austria, Franța, Estonia, România, Scandinavia și Italia.

    În 2011–2012, Zur și-a susținut foarte lăudatul debut nord-american la Festivalul Chautauqua din New York (SUA, august 2012) și cu l'Orchestre d'Auvergne în Franța. În același sezon a dirijat Kammerphilharmonie Frankfurt la Festivalul Kulturwald din Bavaria (Die Zauberflöte & Symphony concert cu pianistul Daniil Trifonov), Orchestra Filarmonicii din Israel, Filarmonica din Belgrad, Orchestra Simfonică a Radio Jerusalem și a debutat cu Orchestra Simfonică din Israel și Opera Israeliană, Opera Națională Română Iași și Opera Națională București, precum și concerte cu multe alte orchestre din Europa.

    În 2014, Noam Zur a început să facă o incursiune în domeniul compoziției și orchestrației, interpretând o parte din prima carte de preludii a lui Debussy cu Young Israel Philharmonic Orchestra în decembrie. Alte preludii au fost interpretate de atunci în America de Nord și Europa, premiera întregului set fiind programată pentru 2016.

     Din iulie 2015 este director artistic al „Festivalului de arii de operă Tino Pattiera” din Dubrovnik (Croația) și din 2016 dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice din Dubrovnik, apoi dirijor șef (director titular 2018–2020) în Orchestra de stat argentiniană din Salta (Orquesta sinfonica de Salta).  În 2022, Kenneth Woods l-a însărcinat pe Noam Zur să scrie un aranjament pentru orchestră de cameră din „Dismal Swamp” de William Grant Still. În iulie 2022, Orchestra Simfonică Engleză a susținut premiera mondială a acestei orchestrații sub conducerea maestrului Woods. Această orchestrație este publicată de Theodore Presser Company.

     În noiembrie 2023, Maestrul Zur a fost invitat să-și dea debutul cu Orquestra Filarmônica de Goiás  din Brazilia. Alte momente importante ale anilor 2023-2024 au inclus revenirea sa la  Orchestra Filarmonicii Arthur Rubinstein și un concert special cu solistul Philippe Quint la Festivalul de muzică de la Łancut din Polonia. În sezonul 2024-2025 se va întoarce de mai multe ori la Filharmonia Podkarpacka din Rzeszów, Polonia, precum și la Orchestra Simfonică Haifa din Israel. Sunt programate spectacole de debut, printre altele, cu  Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare și  Orchestra Filarmonicii Ploiești din România.

     În iunie 2024, Noam Zur a condus premiera mondială a versiunii sale orchestrale a lui J.-B. „Fantezie genială” de Arban cu solistul de trompetă Fabio Brum și  Orchestra Filarmonicii din Rzeszów.  Alte piese din program au inclus  Highlights ale  CD-ului lor „Alchemy”, care a apărut în 2022 pe  eticheta Naxos.

 Matei Ioachimescu

    Flautistul Matei Ioachimescu s-a născut in 1978 la București într-o familie de muzicieni. A început studiul pianului la 5 ani pentru ca mai apoi să descopere flautul, instrument la care a început să cânte de la 14 ani, lucrând cu profesorul Vasile Gantolea la Liceul de Muzica “George Enescu” din București. A continuat apoi studiile la “Universitat fur Musik und Darstellende Kunst” din Viena cu profesoara Barbara Gisler Haase, de unde a obținut și diploma de master. Au urmat cursuri de specializare cu Ion Bogdan Ștefănescu, Pierre-Yves Artaud, Heidi Peter Indermühle, Virgil Frâncu si Renate Armin Greiss.

    Flautistul este invitat să predea flautul în cadrul cursurilor “Up Bow Summer Academy” din Viena și al celor de flaut de la Bistrița. Iată cum se descrie acesta pe pagina sa de web:

    „Sunt om la fel ca tine, dar am avut și norocul să am părinți care mi-au descoperit talentul muzical de la o vârstă fragedă și m-au încurajat să cânt la pian. Pe care l-am urât...

    Căutând un instrument pentru a merge mai departe, am fost captivat de impactul magic al sunetului flautului asupra sufletului ascultătorului și de atunci studiam acest instrument capricios la Viena, cu profesorul Barbara Gisler, la Universitatea de Muzică. Acolo am absolvit cu o diplomă de master în arte. Profesori precum Pierre-Yves Artaud, Heidi Peter Indermühle sau Ion Bogdan Ștefănescu m-au ajutat foarte mult in dezvoltarea mea.

    Ascultam înregistrările lui James Galways, acum nu mai ascult. Prefer pe Jimi Hendrix, Pink Floyd și Cecilia Bartoli. Nu mi-am dorit niciodată să fiu ceva sau altcineva, deși am făcut și alte slujbe, cum ar fi să vând bilete la concert pe stradă (job în care am eșuat absolut) sau să țin un bar (și mai rău).

    Am început serios să cânt la flaut și am devenit flautist solo al Orchestrei Filarmonicii București, la care am renunțat după 8 ani pentru provocări mai mari: cariera solo și viața de artist independent. Acum călătoresc prin lume cântând muzica pe care o iubesc, de la baroc la contemporan și cross-over.

    În ultima vreme, poate ați auzit despre proiectul meu numit La Vida Loca (n.r. - Viața nebună), sau despre albumul meu împreună cu pianista Cătălina Butcaru numit Lumière (n.r. - Lumină) sau chiar despre interpretarea concertului pentru flaut al lui Kalevi Aho.

     Din 2020 conduc clasa de flaut, cu titlul de conferențiar, la Universitatea de Vest din Timișoara. Cânt ce îmi place, cu muzicieni care îmi plac, pentru publicul pe care îl ador. Predau cursuri de master în diferite țări. Iubesc ceea ce fac și asta mă face foarte bun în ceea ce fac. De aceea, secretarul de stat austriac m-a numit <<Ambasador al integrării>>. Și... îmi place sushi.”

    Opriți războaiele!