joi, 16 septembrie 2021

Uraaa! Nu mai avem ură!

   „Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane” este definită rece prietenia în DEX. Păcat că nu toată lumea are prieteni. Sunt unii care nu au avut prieteni în viața lor. Îmi pare rău pentru ei. Lor nu le pare. Nu are cum să le pară pentru că nu știu ce au pierdut. Cicero spunea: SINE AMICITIA VITAM ESSE NULLAM, mai pe românește „fără prietenie n-ar fi viață”. Consecința logică este că cei care nu au prieteni nu trăiesc. Nu e chiar așa. Trăiesc, dar nu pătrund termenul. Iau doar partea de întovărășire din el. Tot la fel de adevărat este că în Historia Alexandri Magni, filozoful german Ernst Curtius declama în secolul al XIX-lea: INTER DOMINUM ET SERVUM NULLA AMICITIA EST, adică „între stăpân și sclav nu poate exista prietenie”. A spus, dar nu este neaparat veridic. Chiar și în lumea animalelor există prietenii, uneori ciudate, care desființează teoria lui Curtius.
   Unii confundă prietenia cu iubirea. Cazurile de iubiri neîmpărtășite sunt nenumărate. Prietenia nu poate fi neîmpărtășită. Iubirea mai trece câteodată, se mai uită, în prietenie se tace împreună. Iubirea este transparentă, prietenia este diafană. Iubirea este ca un material plastic: necesar, util, dar în timp poate deveni dăunător. Prietenia este ca o floare. Nu vreau să scot în evidență că este vie. Și iubirea este vie. Comparația se referă la faptul că atunci când prietenia dispare (moarte, depărtare,...) nu apare factorul vătămător: ura.
 

    Cam așa  ceva filozofam acum doi ani. Mai exact acum doi ani, trei zile și patru minute, ca să parafrazez titlul unui film românesc contemporan. Nu știu de ce dar am simțit nevoia să reiau ideea înaintea unei etape care e greu să se ridice la intensitatea celei precedente. Jocurile par mai șterse, cu excepția derbiului și parțial a confruntării de la Craiova.
   Dacă ne uităm puțin pe harta fotbalului constatăm că Regatul are nu mai puțin de 12 echipe din cele 16 ale Ligii întâi. Ba mai mult: din Moldova este o singură echipă. Cele patru echipe ardelene sunt răspândite pe locurile 1, 5, 13 și 15, adică pe două dintre ele le paște retrogradarea în locul lor venind, teoretic vorbind, primele două clasate din eșalonul secund. La această oră acestea sunt tot din sud: Chiajna și Petrolul.
   Să sperăm că centre fotbalistice ca Timișoara, Brașov, Sibiu și „U” Cluj vor găsi resurse să mulțumească cohortele de fani care îi vor însoți meci de meci și să pătrundă în bloc în locul unor echipe precum cele din Voluntari, Clinceni, Mioveni sau Chindia. Îmi pare rău de echipa de tradiție cu sediul în Târgoviște că a trebuit să o introduc pe această listă, dar nu au mai jucat un meci pe teren propriu la propriu (sâc!) de vreo doi ani.
   Derbiul etapei va fi la noi în Ardeal, mai precis la Cluj, unde se întâlnesc două echipe rănite. CFR-ul lui Dan Petrescu vine după două înfrângeri consecutive (nu știu rezultatul din competiția europeană; mă refer la debarcarea lui Șumudică și jocul de la Botoșani) iar Univ. Craiova lui Pițurcă după semieșecul cu Sepsi. Așteptam acest joc la începutul campionatului ca pe un festival al fotbalului dar, după ce la timone au ajuns cei doi P, Victor și Dan, nu mă aștept decât la un joc superînchis în care tehnica individuală va fi subordonată tehnicii de temporizare impuse  de pe bancă. Jocul se va desfășura luni, de la ora 21 și va închide etapa cu numărul 9.
   Sâmbătă de la ora 14,30, se pare că la Ploiești, jocul dintre Chindia și Farul va fi mult mai deschis și mai aproape de ceea ce vor suporterii în general. Adică pase în față nu în spate. Cred că jucătorii lui Hagi își vor continua pasa bună începută de la schimbările majore și vor trece lejer de târgovișteni, privind cutezători spre podium.
   Jocurile Rapid - Gaz Metan (vineri de la ora 21) și Dinamo - Botoșani (duminică de la ora 19) sunt două jocuri care, aparent, ar trebui tratate că au favorite din start. Adică giuleștenii și moldovenii ar trebui să câștige lejer. Nu va fi chiar așa. Medieșenii și mai ales Dinamo vor avea un cuvânt de spus și nu este exclus ca ele să muște din trezoreria virtuală a favoritelor. Uff(!), Rapidulețul meu... Sper să câștige...
   Alte două jocuri complet antagonice se vor disputa la Voluntari și Sf. Gheorghe. Unul anost, vineri de la ora 18, în prezența a circa 200 - 250 de persoane cu tot cu combatanții, în care gazdele primesc replica Mioveniului, iar celălalt viu, cu spectacol atât pe teren cât și în tribune între Sepsi și UTA, duminică de la ora 16.
   Chiar dacă interesul pentru jocul dintre pașoptiști și cei care „fac ce spune Becali” va atinge multe orgolii, clasamentul ne spune că trebuie să-l tratăm ca un meci de duzină. Nu va fi un meci de duzină. Chiar vom avea spectacol pe iarbă și în amfiteatru așa că vă invit sâmbătă de la ora 20 în fața televizoarelor. Dacă nu ar plana asupra noastră spectrul carantinei din cauza celor care, inconștienți, refuză să se vaccineze v-aș fi recomandat și câteva cluburi și terase cu bere bună.
   Cenușăreasa etapei se va disputa duminică de la ora 13,30 pe terenul din Ștefan cel Mare zice FRF-ul. Personal nu cred că Dinamo va lăsa să se dispute acest meci acolo deoarece ar afecta disputa lor cu Botoșaniul din aceeași zi. Om vedea! Adversară îi va fi formația din Pitești.
  

 

luni, 13 septembrie 2021

Mendelssohn-Bartholdy și Grieg pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti într-o viziune Ertüngealp/Alvarez

    Joi, de la ora 18,30, vom păși din nou emoționați în foaierul Filarmonicii Dinu Lipatti din Centrul Vechi. Acolo în spatele splendidului monument arhitectural ascuns rușinat după o perdea a indiferenței, se află lăcașul de cultură sătmărean cu cea mai mare rezonanță la nivel european și chiar mondial. Fascinația muzicii ne va crea din nou sentimentul plutirii, uitând pentru câteva zeci de minute de problemele personale sau de cele sociale.

   Harnicul colectiv de conducere al Filarmonicii Dinu Lipatti ne propune în această săptămână un dirijor maghiar născut la Istanbul și un pianist francez. Abonamentul cu numărul 2 sau biletul procurat pe căile obișnuite ne vor permite să ascultăm „Simfonia Scoțiană nr. 3 în la minor” a lui Felix Mendelssohn-Bartholdy și „Concertul pentru pian şi orchestră în la minor” a lui Edvard Grieg într-un „Concert Simfonic”, cel dorim noi, de excepție.

     Dirijorul Alpaslan Ertüngealp

   S-a născut la Istanbul, unde a absolvit Școala Germană și și-a continuat studiile la Budapesta la Academia de muzică Franz Liszt. Este considerat ca un reprezentant remarcabil al Școlii maghiare de dirijat. Este fondatorul și directorul artistic al Szolnok International Conducting Masterclasses, care este găzduit de Szolnok Symphony Orchestra și se desfășoară anual în regiunea Szolnok (sud-estul Ungariei).


   A început să cânte la pian de mic copil și a continuat să-și urmeze cariera de pianist în timpul studiilor ]n arta dirijoratului. În acest timp, a înregistrat Ildebrando Pizzetti’s Chamber Works pentru Naxos / Yellow Label cu Leila Rásonyi și László Fenyő. Din cauza unei vătămări grave a mâinii într-un accident de mașină a trebuit să renunțe la pian și s-a concentrat pe dirijat. 

   A devenit astfel deținător de premii internaționale de prestigiu precum Premiul III la Concursul Internațional de Dirijori ai Televiziunii Maghiare din Budapesta (1998) și Premiul III la Concursul internațional „Prokofiev” pentru dirijori din Sankt Petersburg (1999), care a dus la recunoașterea internațională ca tânăr dirijor talentat. Premiile sale au fost încununate cu primul Premiul concursului internațional de dirijat „Dimitri Mitropoulos” de la Atena în 2002.

   După aceste reușite, Alpaslan Ertüngealp a început să cânte ca dirijor invitat alături de orchestre maghiare sau din străinătate. Din 2001 până în 2006 a fost dirijorul principal și din 2006 până în 2009 directorul muzical al Orchestrei Simfonice Savaria din Szombathely. În 2001, a fondat o orchestră de cameră, „Academia Hungarica” cu cei mai buni muzicieni maghiari. Cu această orchestră, a condus o serie de spectacole cu „Flautul fermecat” al lui Mozart pentru inaugurarea sălii de cameră György Solti din Budapesta.


   În 2011, a înregistrat Mozart cu pianista italiană Marisa Tanzini pentru eticheta Vista Vera. Alpaslan Ertüngealp a întins zona activităților sale dincolo de Ungaria, România și Turcia și a lucrat cu orchestre precum Komische Oper Berlin, Orchestre National Bordeaux Aquitaine, Orchestra Sinfonica Nazionale di RAI Torino, Orchestra Teatrului Felice di Genova, Orchestra Filarmonică St. Petersburg și Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Franz Liszt Chamber, Mahler Chamber și orchestrele de cameră din Viena.

   Alpaslan Ertüngealp a fost asistentul artistic al lui Claudio Abbado din 2011 până la moartea sa. În acest timp a lucrat intens cu următoarele orchestre: Lucerne Festival Orchestra, Berlin Philharmonic Orchestra, La Scala, Orchestra Nazionale di Santa Cecilia Roma, Orchestra di Maggio Musicale Fiorentino, Orchestra Mozart și cu soliști precum Martha Argerich, Radu Lupu și Maria Joao Pires.

   În repertoriul lui Alpaslan Ertüngealp se regăsesc peste 750 de lucrări simfonice și lirice. Deși majoritatea dintre lucrări provin din epoca clasică timpurie (inclusiv simfonii complete de Joseph Haydn și W. A. ​​Mozart), Alpaslan Ertüngealp reprezintă și o interpretare avidă a operelor lui Bartók, Rachmaninoff, Scriabin, Richard Strauß, precum și impresioniștii francezi. O notorietate ca dirijor al muzicii contemporane, Alpaslan Ertüngealp a primit Artisjus Premiu în 2003 pentru realizările sale în interpretarea muzicii contemporane maghiare. El a dirijat premiera mondială a noii opere „Eumenides” de Vasil Tole, comandată pentru festivitatea de deschidere Jocurilor Olimpice de la Atena (2004) și la Odeonul lui Herodus Atticus în timpul Festivalului Elen din Atena, în Septembrie 2005.

   În paralel cu activitățile sale artistice ca interpret, Alpaslan Ertüngealp subliniază importanța educației generațiilor mai tinere. A fost membru al juriului în Maestru Solti Concurs, eveniment internațional de dirijat organizat în Ungaria în 2017. În iunie 2017 în calitate de director muzical și coproducător a fondat „Masterclass-ul Szolnok” cu Simfonia Szolnok Orchestra, un masterclass internațional pentru dirijori de orchestră din Ungaria. Din ianuarie 2018 până în 2019 Alpaslan Ertüngealp a fost directorul cultural și artistic al Gül Fundația Baba Turbe Heritage din Budapesta, unde este acum consilier atistic și cultural. Activitățile culturale ale fundației organizate și supravegheate de Alpaslan Ertüngealp include expoziții, seminarii, ateliere, concerte, publicații, zile gastronomice și alte evenimente culturale, care cuprind domenii artistice și academice, cum ar fi istoriae, limbă, cercetarea academică, etnografie și arhologie.

   Pianistul Christophe Alvarez
 
   Pianist de concert, doctor în muzică, dirijor și compozitor este asistent permanent de pian la Academia de muzică Gheorghe Dima din Cluj (România). Născut în Franța în 1987, și-a început studiile muzicale la Conservatorul de la Nisa (Franța), unde a fost distins cu Premiul de pian și diplome în armonie, lectură la vedere și muzică de cameră. Mai târziu, a devenit student la prestigioasa Ecole Normale Alfred Cortot din Paris, a absolvit Diploma Professionnel de Piano în 2007.
 

   Este câștigător al câtorva concursuri internaționale de pian: Unesco (2002), Flame (2003), Rodolfo- Caporali (2007), Brest-Chopin (2007), Simone-Delbert (2009). A beneficiat de prețioasa îndrumare artistică a lui Christopher Elton, Christian Zacharias, Kyoko Hashimoto, Sergio Perticaroli, Rena Shereshevskaya, Desire N’Kaoua, Philippe Bianconi. Cariera l-a determinat să cânte în numeroase săli de concerte și festivaluri din America de Nord și din Europa precum: Sala de concerte Tivoli din Copenhaga, Sala Filarmonicii din Varșovia, Salle Cortot din Paris, Grimaldi Forum din Monaco, Teatro del Verme Milano, Filharmonia de Stat Cluj , Chapelle du Bon-Pasteur Montreal.
   A fost invitatul unor festivaluri de renume din Franța, Canada, Italia, Germania, Polonia și România, precum Festivalul Jozef Zeidler, Scaunele muzicale, les Nuits du Suquet de Cannes, al 60-lea Festival de Muzică de Menton, al 30-lea Festival Chopin w barwach jesieni, Festivalul Internațional Mozart din Cluj, Piano Home Coming Montreal, The Musical Chairs, Toamna Muzicala Cluj, Printemps Musical de St Tropez și multe altele.
 

   A înregistrat un CD live cu cele două concerte de pian Chopin la Festivalul Chopin 1810-2010 din Polonia, sub bagheta lui Marcin Sompolinski. Pentru casa de discuri Polish Radio, a înregistrat un CD în premieră mondială cu muzica completă pentru pian a lui Alfons Szczerbinski. A cântat cu mai multe orchestre din Europa, precum Orkiestra Nova, Beethoven Young Academy Orchestra, Orchestrul Philharmonique de Cannes PACA, Orchestra de cameră din Poznan și este, de asemenea, un interpret foarte activ în ansamblurile de muzică de cameră. Repertoriul de muzică de cameră acoperă opere extinse de la muzica veche până în secolul XX.
   A înregistrat reconstituirea „Ballet du Temps” (1654) cu ansamblul „IntAct” pe care l-a creat la Montreal, alcătuit din interpreți profesioniști de muzică veche. Această lucrare, scrisă de Mazuel, Mollier și Lully, nu a mai fost jucată niciodată după crearea sa. Acest proiect face parte din pasiunea lui pentru muzică barocă, la clavecin, precum și cea pentru dirijare a ansamblurilor.
   În 2008, a fondat la Paris Ensemble Musica Tempora, format din muzicieni profesioniști care cântă la instrumente de epocă. A interpretat lucrări de Charpentier, Campra, Desmarets și Lully.
   A absolvit studii academice în Franța și în Canada, de la licență la doctorat, la Universitatea Paris IV Sorbonne, la Universitatea de Nisa și la Universitatea McGill. În 2017, a primit titlul de doctor în muzică la Universitatea din Nisa (Franța) și în 2020 titlul de doctor în interpretare muzicală de la Universitatea McGill.
 

   Cercetările sale au fost publicate în mai multe recenzii științifice din Franța, Italia, România, Canada (OICRM, Studia Universitatis, Steaua, Eunomios, l’Education Musicale, Le Cercle). Experiența sa didactică include doi ani ca asistent absolvent în interpretarea pianului aplicat și ca personal însoțitor la Universitatea McGill (2017-2019), trei ani ca lector de curs la Universitatea de Nisa (2013-2016), șase ani ca profesor de pian la Ecole de Musique „Music 3000” predând studenților din învățământul preuniversitar și al colegiului (2009-2015), un an ca personal însoțitor la Centrul de Artă Lyrique de la Méditerrannée (2008-2009).
   A fost membru al juriului în cadrul concursurilor internaționale de pian Simone-Delbert (2010), Carl Filtsch (2016) și Mozart Cluj (2019). În calitate de pasionat al compoziției încă din tinerețe, este autorul a trei lungmetraje și a multor coloane sonore internaționale de scurtmetraj. Unele dintre aceste filme au fost selectate la Festival des Canaries (2014), Seoul Movie Festival (2013) și Cannes Junior Festival (2013). Catalogul său constă din mai multe lied-uri pentru voce și pian, două poezii orchestrale și un triptic solo pentru pian „Reflets” inspirat din cele trei Sonete ale lui Mihai Eminescu (editate de Arpeggione).

 


joi, 9 septembrie 2021

Re-zis-ten-ță / Pace și caden-ță...

    Faptul că într-un articol cu caracter economic am scris despre traducerea defectuoasă de către politicul incult a cuvântului englezesc „resilience” mi-a adus câteva critici, nu neaparat numai negative, mă fac să reiau discuția asupra lui. Traducerea corectă și directă a lui „resilience” este „rezistență”, dar sensul pe care dorește UE să-l dea cuvântului „resilience” are și o tentă de revenire la normalitate în urma șocului denumit pandemie. Deci nu este vorba doar de o rezistență sau rezistență la uzură, ci despe revenirea în urma unei deformări, a unui șoc care a provocat daune majore, daune care ne-au îndreptat mai des pașii spre cimitir.


   Deoarece cuvântul englezesc are o rezonanță care te duce cu gândul la reziliență, Miticii au preluat în ignoranța lor acest termen și-l folosesc aberant. Precum foloseau odată „fortuit” cu sensul de „forțat” în loc de „întâmplător”. Tot un fel de antonim. Nu mai zic de englezescul „advertisement” sau germanul „kalt” sau de calamburul cu „puiul” și ”curtea” din franceză...

   Mai mult, președintele țării, un profesor ce se consideră educat, a preluat acest termen (reziliență) și l-a trecut într-un program național. Chiar și wikipedia a căzut în această capcană construind un întreg istoric și prezent al „rezilienței”, dar totul pleacă de la traducerea greșită a cuvântului „resilience”. Nu tot ce zboară are aripi. Reveniți-vă oameni buni. „Limba română e o comoară” nu trebuie să o stâlcim.

   Să vedem cum stăm cu fotbalul nostru autohton. Statistica arată că în etapa asta ar fi cinci victorii ale gazdelor, un egal și două derbiuri încheiate în favoarea oaspeților, dar cum statistica e doar statistică nu văd de ce nu ar apare surprize.

   Cele două derbiuri sunt cam de aceeași intensitate. Lidera CFR joacă la locul patru, în Moldova, iar ocupanta locului doi, Rapid, se deplasează la Arad unde UTA deține cea mai de jos treaptă a podiumului. Chiar dacă sunt favorite, echipele oaspete trebuie să se întrebuițeze serios sâmbătă la Botoșani și vineri în Ardeal pentru a pleca acasă cu agoniseala maximă. Ambele partide sunt de la ora 21.

   O partidă interesantă se anunță luni, tot de la ora 21, la Craiova, unde oltenii cei mari și infumurați după victoria din Giulești pot claca în favoarea cuminților secui din Sf. Gheorghe, chiar dacă statistica spune altceva.

   La Mioveni, Chindia va da peste un adversar incomod dar nu inabordabil. Meciul va fi vineri, de la ora 18, în deschiderea etapei. Probabil că programarea meciurilor de vineri se datorează faptului că nici una din cele patru echipe nu au avut jucători în echipa lui Rădoi. Sau invers. Nu s-au selecționat jucători de la UTA, Rapid, Mioveni și Chindia pentru a putea fi programați să joace vineri (sâc!). Selecționații de la tineret și juniori nu contează.

   Interesant este că toate echipele clasate de la locul trei la opt joacă meciuri acasă. Printre ele se află și Farul care se pare că are cel mai ușor meci, luni de la ora 18, în compania ultimei clasate Academica. Mult mai strâns pare a fi meciul de la Pitești unde FC Argeș întâlnește sâmbătă de la ora 18, vecinii de clasament, juveții pașoptiști.

   Chiar dacă rezonanța numelor ne informează că derbiul cvasitradițional FCSB - Dinamo va strânge un număr apreciabil de suporteri, probabil că meciul va fi pe teren unidirecționat. Mai interesant va fi meciul din tribună. Partida se va disputa duminică de la ora 21 având „în deschidere”, de la ora 18,15, la Mediaș, un meci în care ardelenii sunt nevoiți să sape până dau de metanul izbăvitor.

miercuri, 8 septembrie 2021

Reziliență (rupere la șoc) sau elasticitate (revenire după șoc)? Europa se vrea cementată și călită.

    Dacă ne uităm în DEX în dreptul cuvântului reziliență apare următoarea definiție: „mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și valoarea inițială a ariei secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă”. De aceea cred că termenul european (englezesc) „resilience” nu se traduce în limba română prin reziliență ci prin „elasticitate” (definiție DEX: „proprietate a unor corpuri de a se deforma, modificându-și volumul sau forma sub acțiunea solicitărilor exterioare și de a reveni la starea inițială după încetarea acestora”) care este la capătul celălalt al logicii, adică la ceea ce-și dorește Uniunea Europeană de la statele membre. Altfel spus: revenirea după șocul pandemiei, revenirea la normalitate.


 

    De aceea sunt supărat puțin pe ing. Radu Borza, cu studii în domeniul lingvisticii computaţionale (cum se autodefinește fără a ține cont că termenul computație are sens dumnezeiesc), cel care și-a permis în dexonline să schimbe înțelesul cuvântului elasticitate cu un antonim, reziliență. Una este să adaptezi limba română la dezvoltarea tehnologică prin termeni noi din lingvistica europeană și alta este să stâlcești limba ce ne e dragă.

   Trecând peste aceste date de început să remarcăm faptul că se apropie data de 15 septembrie, dată la care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va ține discursul privind starea Uniunii în fața Parlamentului European, făcând bilanțul anului trecut și prezentând prioritățile pentru anul următor.

    Președinta prezintă, de asemenea, modul în care Comisia Europeană va aborda cele mai presante provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană și idei pentru conturarea viitorului UE. Discursul va fi urmat de o dezbatere în plen cu membrii Parlamentului European. 

   Prioritățile stabilite la începutul mandatului rămân valabile în abordarea provocărilor de astăzi. Comisia și-a redobândit eforturile de a combate pandemia și de a scoate Europa din criza economică, fără a pierde din vedere prioritățile sale politice. Comisia se angajează pe deplin să își îndeplinească inițiativele emblematice, acordul verde european și strategia digitală, deoarece acestea sunt esențiale pentru relansarea economiei europene și construirea unei Europe mai rezistente, durabile, corecte și prospere.

   Europa este pe deplin angajată în tranziția către o planetă sănătoasă și o nouă lume digitală. Dar poate face acest lucru doar prin reunirea oamenilor și modernizarea economiei noastre sociale de piață unice, pentru a se potrivi noilor ambiții de astăzi. Aceasta înseamnă să se profite din plin de forțele și potențialul existent și să se concentreze pe egalitate și să se creeze șanse pentru toți, fie pentru femei sau bărbați, fie din est, vest, sud sau nord, fie tineri sau bătrâni. Europa va continua să se străduiască pentru mai mult.

     Până atunci, miercuri 8 septembrie a fost  adoptat raportul anual de analiză prospectivă strategică - „Capacitatea și libertatea de acțiune ale UE” în care sau identificat zece domenii strategice de acțiune politică: 

  1. Asigurarea unor sisteme sanitare și alimentare durabile și elastice
  2. Asigurarea unei energii decarbonizate și accesibile ca preț
  3. Consolidarea capacității în materie de gestionare a datelor, de inteligență artificială și de tehnologii de vârf
  4. Asigurarea și diversificarea aprovizionării cu materii prime critice
  5. Asigurarea poziției conferite de avantajul primului venit în ceea ce privește stabilirea standardelor la nivel mondial
  6. Construirea unor sisteme economice și financiare elastice și adaptate exigențelor viitorului
  7. Dezvoltarea și păstrarea competențelor și a talentelor care corespund ambițiilor UE
  8. Consolidarea capacităților de securitate și apărare și a accesului la spațiu
  9. Colaborarea cu partenerii mondiali pentru a promova pacea, securitatea și prosperitatea pentru toți, precum și
  10. Consolidarea elasticității instituțiilor.

    Analiza prospectivă strategică sprijină Comisia de-a lungul parcursului său ambițios și orientat spre viitor către realizarea celor șase obiective emblematice ale președintei von der Leyen. În 2020 s-a început elaborarea rapoartelor anuale de analiză prospectivă strategică, bazate pe cicluri complete de analiză prospectivă, rapoartele contribuind la stabilirea priorităților discursului anual privind starea Uniunii, a programului de lucru al Comisiei și a programării multianuale.

    Comunicarea prezintă o perspectivă multidisciplinară orientată spre viitor asupra autonomiei strategice deschise a UE într-o ordine mondială din ce în ce mai multipolară și mai contestată. Comisia a identificat patru tendințe principale la nivel mondial care afectează capacitatea și libertatea de acțiune ale UE: 

   - schimbările climatice și alte provocări legate de mediu;

   - hiperconectivitatea digitală și transformarea tehnologică;

   - presiunile asupra democrației și a valorilor democratice;

   - schimbările în ordinea și demografia mondială.


 


joi, 2 septembrie 2021

Juvenes Translatores deschis tuturor elevilor născuți în 2004. Înscrierea gratuită se face de către liceu.

    Direcția Generală Traduceri a Comisiei Europene organizează concursul Juvenes Translatores (tineri traducători) în fiecare an, începând din 2007. Concursul promovează studiul limbilor străine în școli și le oferă tinerilor posibilitatea de a avea o primă impresie despre ce înseamnă să lucrezi ca traducător. Publicul-țintă sunt elevii de liceu în vârstă de 17 ani, iar concursul se desfășoară simultan în toate școlile selectate din UE. Concursul i-a inspirat și i-a încurajat pe unii participanți să urmeze studii universitare în domeniul limbilor străine și să devină traducători profesioniști. Concursul oferă și oportunitatea de a evidenția bogata diversitate lingvistică a UE.

 


   Liceele din toate țările din UE pot începe să se înscrie la Juvenes Translatores, concursul anual de traducere al Comisiei Europene, începând de ieri,  2 septembrie. Înscrierea se face on-line la adresa https://jt.ec.europa.eu/. Astfel li se oferă elevilor șansa de a se lua la întrecere cu colegi din întreaga Uniune Europeană. La ediția de anul acesta, tinerii liceeni vor primi la tradus texte cu tema: „Să pornim pe calea cea bună, către un viitor mai verde”. Tema este în concordanță cu una dintre cele mai importante priorități politice ale UE, Pactul verde european, care interesează în mod deosebit tânăra generație.

   Participanții pot alege să traducă între oricare două dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE (numărul combinațiilor posibile fiind de 552). La ediția de anul trecut a concursului, elevii au utilizat 150 de combinații diferite.

   Înscrierea pentru licee – prima parte a procesului, care cuprinde două etape – este deschisă până la 20 octombrie 2021 la ora 12.00 (CET). Profesorii pot face înscrierea în oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE.

   Ulterior, Comisia va invita 705 școli la etapa următoare. Numărul școlilor participante din fiecare țară va fi egal cu numărul de locuri deținut de țara respectivă în Parlamentul European, selecția școlilor efectuându-se aleatoriu, cu ajutorul calculatorului. Școlile alese vor desemna apoi între doi și cinci elevi pentru a participa la concurs. Elevii pot avea orice cetățenie, însă toți participanții trebuie să fie născuți în anul 2004. Concursul se va desfășura online, la 25 noiembrie 2021, în toate școlile participante.


   Câștigătorii – câte unul din fiecare țară – vor fi anunțați la începutul lunii februarie 2022. În cazul în care condițiile o vor permite, ei vor fi invitați să își primească premiile în primăvara anului 2022 în cadrul unei ceremonii desfășurate la Bruxelles. Tot cu această ocazie vor avea posibilitatea de a se întâlni cu traducători profesioniști de la Comisia Europeană și de a afla mai multe despre această profesie și despre activitatea din domeniul limbilor străine.

   Spre deosebire de interpreți, traducătorii lucrează cu texte scrise. Ca regulă generală, vei obține cele mai fluente și naturale rezultate dacă traduci dintr-o limbă străină în limba pe care o cunoști cel mai bine (de obicei, dar nu întotdeauna, aceasta ar fi limba ta maternă). Toți traducătorii trebuie să-și pună întrebarea: „Cum pot reda mesajul?”. O traducere bună trebuie să aibă asupra cititorului același impact ca și originalul.

   Dacă originalul te-a făcut să zâmbești sau ți-a trezit curiozitatea, traducerea ar trebui să îți provoace aceeași reacție. Pentru aceasta, trebuie să înțelegi originalul dincolo de cuvinte, de gramatică și structură. Trebuie să „vezi” mesajul pe care vrea să-l transmită autorul. Un traducător bun ține cont de context, de stil și de nuanțele subtile.

   Pentru a traduce un text din domeniul medicinii sau al electronicii, de exemplu, vei avea nevoie de cunoștințe specializate. În schimb, dacă trebuie să faci o traducere literară, trebuie să înțelegi două culturi. Mai mult, trebuie să stăpânești anumite elemente stilistice. 

   Fiecare limbă se înscrie într-un context cultural, social și geografic specific. Uneori, vei fi nevoit să creezi noi cuvinte sau expresii pentru termeni care nu au echivalent în limba ta. Alteori, va trebui să adaptezi textele foarte specifice unei anumite culturi pentru a le face accesibile persoanelor dintr-o altă cultură sau zonă geografică. Această tehnică se numește „localizare”.

   Întrucât concursul permite participarea a maxim 5 elevi pe școală, unii profesori și directori au decis să organizeze propriile teste de preselecție. În alte școli, a fost ales câte un elev pentru fiecare limbă străină predată. 

   Elevii care traduc în limba maternă/în limba pe care o cunosc cel mai bine au un avantaj clar față de cei care încearcă o traducere într-o limbă străină. Pentru a scrie frumos în limba țintă, trebuie să ai competențele unui vorbitor nativ bine pregătit. Calitatea scriiturii este extrem de importantă. De aceea, în pregătirea participanților, credem că o colaborare între profesorii de limbă maternă și cei de limbi străine e o idee bună.



Pariorii vechi și noi

    Prăpastia dintre dorinţă şi furt devine doar un şănţuleţ atunci când mentalitatea bişniţarului se lăfăie pe culoarele palatelor ducale. Mă aflam prin Munţii Rodnei într-un început de noiembrie. Toamna întârziată n-a lăsat norii albi să-şi aştearnă plapuma rece peste coamele vârfurilor Galaţi, Ineuţ şi Ineu, iar apa rece din Lala şi Buhăescu împingeau din ce în ce mai greu câteva şiroaie spre un pârâiaş ce căta, din piatră în rădăcină, drumul spre Marea Neagră. Am păşit mândru peste izbuc şoptindu-mi în barba nerasă de câteva zile: "Am traversat Bistriţa!".


   Textul de mai sus l-am scris în urmă cu exact 11 ani. Atunci, presat de o situație politică incertă spre fluctuantă am încercat câteva figuri de stil care să ne facă să pricepem că orice mare vâltoare are un mic izvor. Pe atunci bișnițarul din palat era Becali. Astăzi, pe un nivel superior, cei ce trec ușor peste „Bistrița”, adică trec de la dorință la furt sunt Barna și Câțu. Barna uită complet de denumirea partidului pe care îl conduce și tratează pe principii fripturiste relația din guvern, iar Câțu, orbit de fanta de lumină zărită din peștera urșilor, sapă inconștient la temelia propriilor interese.

   Etnicii și stânga moderată stau și așteaptă. Unii să vadă cu cine continuă iar ceilalți para mălăiață. Extremiștii nu ar fi avut ce căuta în această elucubrație, dar surprizele sunt pentru pariori. Nu? Ia uite!? Am devenit și analist politic. Scuze! Nu mai fac.

   Tot acum unsprezece ani, trei zile mai târziu, după o noapte petrecută de Răzvan Lucescu pe Podul Grant, cătam belelele aduse de clanul Becali în fotbalul românesc și am identificat cinci dintre ele:

   1. Vânzarea generaţiei de aur în străinătate pe preţuri de nimic, dar cu comisione (şpagă) maxime;
   2. Lipsa totală a unei preocupări pentru noile generaţii;
  3. Monopol pe echipele cu rezonanţă din fotbalul românesc, pe care le-a dezbrăcat de onoare, sportivitate şi, în ultimul timp, de performanţă;
  4. Implicarea pe principii mafiote în activitatea echipelor naţionale de-a lungul timpului;
  5. Monopol pe principalele suporturi (print şi TV) din presa sportivă românească.

   Dacă despre punctul unu putem trage numai ponoase, acțiunea fiind ireversibilă, la punctele doi și trei putem constata ameliorări, dar nu la un nivel de anvergură. Academia lui Hagi și măsurile lui Burleanu au făcut câte ceva în sens pozitiv, dar Hagi e unic, chiar prea unic, iar Burleanu e multiplicat de interese colaterale. În ceea ce privește presa, monopolul mafioților a  cam dispărut de pe TV, iar printul s-a transformat în on-line și acolo nu există stăpân.

   Mai nou pericolul vine chiar din partea presei subjugate caselor de pariuri. În scurt timp acestea vor aduce numai necazuri și nu numai în fotbal, ci pe întreaga plajă a sportului. Nu numai în România, ci pe întreaga planetă. Nu numai în sport ci și...

   Punem pariu?

miercuri, 1 septembrie 2021

Joi, 2 septembrie, pleacă din Lisabona Connecting Europe Express - un tren al interoperabilității

 

 

   

   Realizarea proiectului Connecting Europe Express a fost posibilă datorită colaborării partenerilor din sectorul feroviar european și a instituțiilor de la nivel național, local și de la nivelul UE. Din cauza lățimilor ecartamentului diferite din Europa, Connecting Europe Express va fi compus, de fapt, din trei trenuri – trenul iberic, trenul standard și trenul baltic – care se vor întâlni de-a lungul călătoriei. Proiectul este o ocazie de a reaminti lipsa interoperabilității dintre unele părți ale rețelei feroviare europene, dar și de a demonstra cooperarea foarte bună dintre întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură.

    Connecting Europe Express este un tren special, creat în cadrul anului european al căilor ferrate - 2021. Acesta va pleca din gara Lisabona pe 2 septembrie. Trenul va opri în peste 100 de localități din 26 de țări în cursul călătoriei sale de cinci săptămâni, înainte de a ajunge la Paris pe 7 octombrie. În total, traseul are o lungime de 20 000 km iar trenul va traversa 33 de puncte de trecere a frontierei. Plecând de la Lisabona și încheindu-și călătoria la Paris, trenul va face o oprire notabilă la Ljubljana, conectând președințiile portugheză, slovenă și franceză ale Consiliului UE. 

   Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean a declarat: „Căile ferate au modelat bogata noastră istorie comună. Transportul feroviar reprezintă însă și viitorul Europei, este soluția noastră pentru atenuarea schimbărilor climatice și stimularea redresării economice în urma pandemiei, pe măsură ce construim un sector al transporturilor neutru din punctul de vedere al carbonului. În săptămânile următoare, Connecting Europe Express va deveni o conferință continuă, un laborator și un forum de dezbatere publică cu privire la modul în care transportul feroviar poate deveni mijlocul de transport de predilecție atât pentru călători, cât și pentru întreprinderi. Vă invităm să-l întâmpinați călduros când se va opri într-o gară din apropiere.” 

   De-a lungul călătoriei, sunt prevăzute diverse evenimente pentru a întâmpina trenul în gările în care se va opri în Europa. Persoanele pasionate de căile ferate vor putea urmări, de asemenea, dezbaterile care vor avea loc la bord, precum și conferințele privind politica UE în domeniul infrastructurii și rolul rețelei europene care vor fi transmise în direct pe site-ul evenimentului de la Lisabona, București, Berlin și Bettembourg. Connecting Europe Express este rezultatul cooperării unice dintre Comisia Europeană și Comunitatea Căilor Ferate Europene și a Gestionarilor de Infrastructură (CER), operatorii feroviari europeni, administratorii de infrastructură și numeroși alți parteneri de la nivelul UE și de la nivel local.

   În România trenul intră pe 17 septembrie pe la Giurgiu și iese în 19 septembrie pe la Curtici. În aceeași zi (17 septembrie) trenul garează în Gara de Nord și pleacă a doua zi cu opriri în Brașov, Sibiu, Copșa Mică, Cluj, Oradea, Arad și Curtici. Sătmărenii care vor să salute trenul o pot face sâmbătă 18 septembrie la Cluj unde trenul staționează 30 de minute (între orele 18,23 - 18,53) sau tot sâmbătă seara, la Oradea unde Express-ul va staționa 55 de minute (între orele 21,21 - 22,16).

   Nu știu în ce măsură CFR-ul va reuși să respecte programul de mai sus. Știm că de mult n-a mai existat vreun tren în România care să respecte cu strictețe programul unui parcurs. Probabil calitatea infrastructurii și lipsa electrificării a împiedicat efectuarea unei bucle astfel încât și noi sătmărenii să putem să-i fluturăm batista. 

   Vagoanele care alcătuiesc trenul au fost oferite de diferite companii feroviare europene. În cadrul acestei expoziții vor fi prezentate numeroasele tehnologii și inovații existente care îmbunătățesc experiența în sectorul feroviar și va arăta modul în care UE sprijină proiectele de infrastructură. 

   În contextul pandemiei actuale, siguranța a fost un aspect prioritar în organizarea tuturor activităților din jurul proiectului Connecting Europe Express. Unele evenimente vor fi transmise în direct, iar persoanele pasionate de căile ferate sunt încurajate să întâmpine trenul în anumite gări.