Atunci când perdeaua nonşalanţei se pierde tremurător în sincopele încheieturilor sau în cutele memoriei doar reflexele ne mai aduc aminte de noi, de ceea ce suntem şi de ceea ce am realizat sau urmează să realizăm din ceea ce ne-am propus. Unele ţinte au devenit utopice, altele chiar dacă nu le-am atins pot fi considerate în subconştientul nostru ca depăşite, trecute întrun fel. Reflexele pot fi de tot felul: pot fi simple amintiri, pot fi obişnuitul cotidian, se pot reflecta în ochii sau conştiinţa persoanelor cu care te-ai intersectat, ar putea fi chiar firul Ariadnei, în care minotaurul este viaţa iar Tezeu eşti tu.
Nu ştiţi câtă bucurie mi-a adus ziua de ieri. Cele foarte multe mesaje pe reţele de socializare (inclusiv e-mail-uri, telefoane...) mi-au creat o stare a faptului împlinit. Am revăzut chipuri cu care mă întâlnesc zi de zi, am văzut chipuri despre a căror existenţă sunt conştient mensual, mi-am reamintit de chipuri întâlnite în ultimii câţiva ani, am reconştientizat existenţa unor persoane care trăiau undeva prin circumvoluţiunile de sub carapace, dar, trebuie să recunosc, am redescoperit oameni şi fapte asociate lor, despre a căror existenţă uitasem cu desăvârşire.
Vă mulţumesc tuturor că existaţi şi că, datorită vouă, exist şi eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu