Pentru că joi avem o altă manifestare culturală internațională de excepție Filarmonica Dinu Lipatti omagiază Ziua Culturii Naționale marți, 13 ianuarie (ora 19). Anul acesta, pentru această zi de fală și mândrie pentru orice român, instituția de cultură sătmăreană ne propune un recital cameral, „o întâlnire muzicală
ce propune publicului o incursiune în universul creației românești de ieri și
de azi”, așa cum ne descrie evenimentul conducerea filarmonicii în comunicatul de presă trimis.

Pentru acest recital susținut de un cvartet compus din Czumbil Bernadette - pian, Raluca Rad - pian, Giani Brad - bariton și Aurelian Băcan - clarinet sunt valabile abonamentele cu nr. 23. Și-au propus să ne încânte cu creații ale unor reprezentativi compozitori români începând cu veșnicul George Enescu și încheind seara cu solo-clarinetistul Aurelian Băcan (membru al cvartetului după cum sigur ați observat). Ne vom hrăni pofta de cultură și cu creații ale lui Dinu Lipatti, Constantin Silvestri, Tiberiu Brediceanu, Vasile Popovici, Marțian Negrea și Adrian Pop.
Interesante sunt sunt și formulele de prezentare a actului muzical. Vom trece de la solo de pian și pian la patru mâini la voce cu pian și clarinet cu pian. Am păstrat pentru secțiunea de împrospătare și completare a cunoștințelor noastre despre muzică viața de până acum a clarinetistului brăilean din naștere, dar clujean prin adopție, Aurelian Băcan. Așa cum am lăsat de înțeles joi, 15 ianuarie, tot de la ora 19, pe baza unui bilet de doar 42 de lei (21 de lei pentru elevi și pensionari), Filarmonica Dinu Lipatti ne invită la o altă manifestare culturală de excepție. Este vorba despre „Odiseea harpei - Alexander Boldachev”, eveniment cultural descris de filarmonica sătmăreană ca „o experiență
muzicală amplă, ce pornește de la rafinamentul impresionist și ajunge la muzica
de film și reinterpretări moderne ale marilor capodopere clasice”. Dacă la harpă îl vom avea chiar pe ruso-elvețianul Alexander Boldachev, la pupitru îl vom regăsi pe reputatul dirijor ruso-german Serghei Simakov (vezi biografia sa în numărul din 24 mai 2021). Boldachev este un harpist de renume internațional, care lucrează în
genurile muzicii clasice și pop crossover, improvizator, aranjor și
compozitor pentru film și teatru. Profesor invitat la Academia Regală
de Muzică, Școala de Muzică Herp Albert din cadrul UCLA și Conservatorul
din Milano. Promotor al mărcii italiene „Salvi Harps”, ambasador
Bvlgari Swiss Alliance, fondator al Festivalului de Harpă din Zurich și
a Zilei Mondiale a Harpei. Unul dintre cei mai inovatori și apreciați harpiști ai
scenei internaționale, Alexander Boldachev redefinește rolul harpei ca instrument solistic. Virtuoz, vizionar și curajos
în abordări, Boldachev transformă harpa într-o veritabilă vedetă, capabilă să traverseze epoci, stiluri și universuri sonore surprinzătoare.
Programul serii cuprinde Claude Debussy – „Dans sacru și dans profan pentru
harpă și orchestră”, Alexander
Boldachev – „Potpuriu de jocuri video pe 8 biți””, John Williams (aranjament Serghei Nesterov) – „Potpuriu Războiul stelelor” și Piotr Ilici
Ceaikovski (aranjament Alexander Boldachev) – „Bis – Concert de basm pentru harpă” (inspirații din „Frumoasa din pădurea adormită”, „Lacul lebedelor” și „Spărgătorul de nuci”)
Aurelian Băcan (autobiografie pigmentată)
Este solo-clarinetist al Orchestrei
Filarmonicii de Stat „Transilvania” începând cu anul 2009, precum și
membru al Orchestrei Române de Tineret şi al Orchestrei „Notes &
Ties”. S-a născut în Brăila și a venit la Cluj în clasa a XI-a pentru a
studia muzica. Interesul lui pentru clarinet nu s-a născut în mod
neașteptat, ci a devenit o alternativă într-un moment în care trebuia
să se decidă asupra studiului unui instrument atunci când acordeonul nu a
mai reprezentat o opțiune care să-i permită să se dezvolte pe plan
muzical la el în oraș.

Aurelian Băcan şi-a început educaţia
muzicală la vârsta de şase ani, cu studiul acordeonului, perioadă în
care practica și tenisul. Cânta la acordeon mai ales valsuri și
tangouri și era la grădiniță când au apărut și primele sale
compoziții. „La Școala Populară de Arte «Vespasian Lungu» din Brăila nu
puteam să mai rămân foarte mult, așa că mai luam ore de acordeon în
particular până când, în clasa a cincea, trebuia să decid în ce
direcție vreau să merg. Era o variantă să continui să fac tenis, dar
nu aveam fizic de sportiv și atunci mi s-a părut mult mai simplu să fac
muzică, deși nu am crescut într-o familie de muzicieni. M-am înscris
la Liceul de Arte «Hariclea Darclee» din Brăila însă acordeonul nu
figura în grila lor de instrumente. Pianul era prea târziu să îl încep
și, ca urmare, am optat pentru un instrument de suflat. Pe atunci nu
făceam diferența între aceste instrumente și am ales flautul pentru că
doar despre el auzisem. Până la urmă însă, unul dintre profesorii care
mă ascultase mi-a recomandat să urmez clarinetul. În clasa a noua am
participat la olimpiade și, fiind printre primii în ordinea intrării
în concursuri, aveam ocazia să îi ascult pe clarinetiștii care urmau
după mine. Îmi plăceau foarte mult cei care veneau din Cluj și m-am
interesat imediat cine era profesorul lor. Încă de atunci mă gândeam că
în România ar fi imposibil să trăiești doar din compoziție și dacă mă
orientam spre clarinet, aveam să beneficiez de mai multe șanse. Așa a
apărut dorința să studiez la Cluj”, povestește Aurelian.
Tânărul spune că a avut noroc cu primul
său profesor, Petrică Gogu, șeful Fanfarei Militare din Brăila,
care l-a luat sub aripa lui. A fost foarte greu la început și trebuia să
depună destul de mult efort până să reușească să scoată „două sunete”
dintr-un instrument care îi era aproape necunoscut. „Acest domn profesor
a văzut în mine și potențialul pe partea teoretică și m-a susținut
foarte mult. În clasa a opta am început să merg și la concursuri și
mi-am dat seama că trebuie să mă dedic mult mai mult studiului pentru a
ajunge departe. Dacă privesc acum în urmă, pot să spun că a trebuit să
mă adaptez unei vieți de «sihăstrie» pentru că am fost nevoit să renunț
la multe alte lucruri pentru a ajunge muzicianul de astăzi”,
precizează Aurelian.
În clasa a XI-a a venit la Cluj și mai
târziu s-a înscris la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” pentru a urma
specializarea Clarinet, după ce ajunsese la concluzia că un dirijor
sau un compozitor, trebuie să aibă în spate și o muncă „de teren”
pentru a atinge un nivel ridicat de performanță. Studiul unui instrument
îi putea oferi asta. „Am terminat facultatea în 2008. În timpul
facultății am luat și ore în particular de compoziție cu domnul Hans
Peter Türk și țin minte că mi se părea ceva fantastic. Așa am ajuns să
progresez și, după licență, am dat la master la clarinet și, din
nou, la facultate, la specializarea Compoziție sub îndrumarea
profesorului Adrian Pop. În 2009, am intrat în orchestra Filarmonicii
din Cluj”, declară Aurelian Băcan.
„Romeo și Julieta”
Ca pentru orice tânăr aflat la început
de drum, așteptările când a intrat la facultate au fost mari și în
cazul lui Aurelian. Probabil că parcursul său ar fi fost altul dacă ar
fi studiat în străinătate, însă muzicianul nu regretă nicio clipă că a
rămas în România. Cum altfel ar fi ajuns să beneficieze de o
interpretare în premieră a unei compoziții proprii, pe scena
Filarmonicii unde și-a început cariera. „De foarte mult timp mi-am dorit
să scriu o astfel de compoziție, dar nu aveam contextul potrivit. În
2013 s-a ivit acest context și, la sfârșitul anului 2014, am
terminat lucrarea. Nu am compus-o pentru un anumit scop și nu m-am
gândit niciodată că va ajunge să fie cântată. A fost o muncă foarte grea
care m-a solicitat emoțional în primul rând. Dirijorul Theo Wolters a
fost de acord să o interpretăm în concertul din 22 ianuarie și nu pot
să spun decât că a fost o experiență deosebită. Am mai scris pentru
orchestră două lucrări, dar niciodată nu s-au cântat”, precizează
muzicianul.
A fost o hotărâre foarte grea să ia în
considerare piesa „Romeo și Julieta”, având în vedere faptul că
această temă are deja în spate o serie de capodopere muzicale. Dacă ar
fi fost să compună un balet, precizează Aurelian, ar fi trebuit să
urmeze destul de strict firul epic al poveștii, dar asta ar fi
însemnat poate cel puțin o oră de vizionare. Atunci și-a făcut o imagine
a poveștii lui Shakespeare și a privit-o mai mult din perspectiva lui
Romeo, astfel încât lucrarea, în cele 20 de minute ale sale, nu
exprimă iubirea sau tandrețea, ci zbuciumul și suferința cuplului de
îndrăgostiți. Ce-și dorește în continuare Aurelian pentru această
compoziție este de fapt ceea ce-și doresc, probabil, majoritatea
compozitorilor contemporani: ca lucrările pe care le compun să primească
o șansă. „Depinde care este scopul tău ca și compozitor. Adică, ce
vrei? Vrei să scrii pentru renumele tău, vrei să scrii pentru oamenii
care te ascultă, vrei să scrii pentru compozitorii din breasla ta sau scrii pentru că îți place?. Muzica contemporană este, din păcate,
dată la o parte. Nu zic că nu ar fi motive pentru asta, numai că și
publicul este de cele mai multe ori reticent și refuză o idee fără a-i
acorda o șansă. Eu mai cred că orice operă de artă merită să aibă timpul
ei. Dacă ne gândim bine, de-a lungul timpului, oamenii au ascultat
de extrem de multe ori Beethoven până când muzica lui a ajuns să fie
apreciată la adevărata valoare. Lucrul acesta nu se întâmplă în cazul
compozițiilor contemporane. De cele mai multe ori, lucrările de astăzi
sunt ascultate o singură dată și foarte rar sunt ascultate și a doua
oară”, explică Aurelian.

În ceea ce îl privește, Aurelian nu se
consideră un compozitor erudit, ci un muzician care face muzică și
care se inspiră din tot ce îl înconjoară. „Eu cred că fiecare compozitor
ar trebui să reflecte în lucrările lui lumea în care trăiește. La noi,
acest spirit al vremii este bineînțeles cu totul altul față de acum
trei secole, să zicem, când lucrările marilor compozitori erau
folosite ca bunuri în societate. Cumva ar trebui reintrodusă această
practică și de aceea în muzica pe care o scriu eu sunt foarte multe
influențe din muzica rock, pop, jazz, dance. Astăzi, multe
lucrări sunt făcute pe fundament științific și nu au neapărat legătură
cu simțirea noastră, a oamenilor. Multe dintre ele nu transmit nimic
și atunci este normal, ca ascultător, să ai o reacție de respingere
în fața lor. În opinia mea, o compoziție este doar o parte dintr-un
puzzle care ar fi incomplet fără experiența vieții, fără celelalte
arte, sau fără viața însăși”, explică Aurelian.
Aurelian Băcan a obţinut Premiul I la
Concursul de Compoziţie „Alexandru Zirra” (Iaşi, 2010), Marele
Premiu la Concursul de Compoziţie „Liviu Comes” (Cluj-Napoca, 2009),
Premiul I la Concursul Internaţional „Saverio Mercadante”, în
compania trioului Axis Mundi (Bari, 2008), Premiul I la Concursul
Naţional de Muzică şi Coregrafie (Braşov, 2003), Premiul III la
aceeaşi competiţie (Botoşani, 2002), Premiul III la Concursul
Internaţional de Interpretare Muzicală (Tulcea, 2002), Premiul II la
acelaşi concurs (2001) şi Premiul I la Concursul Naţional de
Interpretare Instrumentală (Brăila, 2000).
Activitatea sa solistică şi camerală
cuprinde concerte în compania Orchestrei Filarmonicii de Stat
„Transilvania”, a Orchestrei Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” a
Orchestrei Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă”, a Orchestrei Române
de Tineret, precum numeroase recitaluri în ţară şi străinătate, al
căror repertoriu se axează îndeosebi pe creaţia secolelor XX şi XXI.
Opriți războiul!