Cu vremea ne obișnuim cu vremurile

    Unii ar spune c-așa-i românul. Nu-i chiar așa. Corect spus este c-așa-i omul. Avem tendința de a desconsidera românul în general, acțiunile lui, alegerile lui, metehnele lui... sau, din contră, de a-l venera ca pe o specie aparte. Dacă în ceea ce privește alegerile pe care le face românul aș putea fi de acord cu părerea generală negativă, având în vedere strict alegerile electorale (glumesc amar aici!), nu pot accepta ideea că românul este mai sus sau mai jos decât ceilalți locuitori ai planetei. Bineînțeles că avem caracteristicile noastre aparte determinate de poziția geografică, istorie și tradiție (aici includ și cultura), climă sau alte conjuncturi, dar per general românul este un om obișnuit.

   Ce face omul în general? Cu trecerea timpului se obișnuiește. Când se pune presiune asupra lui în loc să caute soluții el se adaptează. În loc să prevadă viitorul studiind trecutul, el dă vina pe fatalitate. În loc să pătrundă în laboratoare și biblioteci el intră în biserică. Să nu fiu înțeles greșit. Și eu îmi fac cruce. Și eu mai zăbovesc în fața unei lucrări a Domnului. Fără a-i cere în schimb iertarea păcatelor. Păcatele e bine să ne străduim să nu le facem, iar dacă am călcat pe bec atunci să suportăm consecințele. Iertarea lor duce spre perpetuarea acestora, spre noi și noi păcate, spre noi și noi încălcări ale legilor. Fie ele legi spirituale, omenești sau ale statului. Ba mai mult. În ceea ce privește sistemul legislativ al unui stat duce la elaborarea de legi strâmbe.

   Privind peste umăr învățăm ceva? În anii trecuți ne tot lua pe nepregătite prima zăpadă. În loc să ne pregătim s-o întâmpinăm ne-am obișnuit să ne adaptăm situației. În anii trecuți ne-am obișnuit să mergem la vot pentru a vota răul cel mai mic, acum (aici mă refer la locale) nici asta nu mai putem. Fac o paranteză și vă spun că nici răul cel mai mic nu mai este așa vizibil uitându-ne la politicienii planetei. În Brazilia de exemplu între cele două rele de la alegerile prezidențiale nu a fost decât o diferență de 1,8% (50,9 față de 49,1). La noi o fi altfel? Mai avem ceva mai mult de 500 de zile până la cele patru serii de alegeri (europene, legislative, prezidențiale și locale) și noi nu facem nimic din  ceea ce ar fi trebuit să învățăm din precedentele alegeri.

   Vom alege tot o listă la parlamentare (europene și naționale) și vom alege tot într-un singur tur la locale? Mari belele. Ambele. Dacă pentru locale rezolvarea e simplă pentru alegerile legislative e mai complicat. Acolo trebuie un cap limpede. Mai avem așa ceva? Sau toate capetele cu oarecare inteligență, probitate morală și dorință de mai bine au fost scufundate în smoală. Unele au fost chiar retezate.

   Epidemiile (pandemiile), războaiele, efectele climatice nu ar fi putut fi prevăzute? Cu siguranță ca da. Această siguranță provine de la faptul că au fost voci care au urlat asupra iminenței, dar urletul lor s-a pierdut în interesele unora, în confortul altora și în capacitatea de adaptare (citește deprindere sau chiar lene) a marei mase a omenirii.

   Opriți războiul! Altfel ne obișnuim cu el.

   

Alegi cu legi, culegi ce-alegi!

   Cel mai frumos tur pe care-l cunosc este Turul Franței. Le Tour cum i se mai spune. Cel mai nociv tur pe care-l cunosc este singularul tur de alegere al primarilor. Lăsând la o parte lupta tâmpă care oferă posibilitatea unei majorități minore (sâc!) să ocupe și să se ocupe de destinul unor generații, cum se întâmplă aici la vărsarea Someșului din țară, efectul este mult mai agresiv acolo unde un grup de extremiști (din stânga sau din dreapta, sectă sau falangă de-a lui Charles Fourier, bărbați sau mai puțin bărbați, etc.) reușesc să se impună în fața unei mult prea divizate mari majorități (sâc amar). Slavă Domnului!, nu e cazul Sătmarului.

 

   Legea-i lege. Cu legea culegi foloase. Depinde în ce parte te apleci, de unde o apuci și cât de sus o ridici. Pe 12 iunie francezii au alegeri legislative. Acestea vor da și prim ministrul lor. Cu o săptămână înainte, adică chiar în duminica ce a trecut au votat francezii din afara Franței. Să spunem de la început că în Pentagon sunt două tururi de alegeri. Adică ai posibilitatea să alegi răul cel mai mic. Răul la ei se numește NUPES (Uniunea Ecologică și Socială a Poporului Nou). Un fel de AUR nazal, graseiat.

   În cele 11 circumscripții din afara Franței la prima vedere au câștigat susținătorii lui Macron, ceea ce cu siguranță nu se va întâmpla și în interiorul poligonului cu cinci laturi. Spun „la prima vedere” deoarece în 10 din cele 11 circumscripții s-a infiltart NUPES. Noroc cu „răul cel mai mic”.

   Dar oare „răul cel mai mic” este o soluție? Alegerea în două tururi este cea mai bună soluție? Nu cred, dar oricum este mai bună decât alegerea într-un singur tur. La americani, cu tot sistemul lor sofisticat, împrăștiat și cernut, divizat și digitalizat, apoi compactat și ofertant, tot au scos un Trump nociv. Și cine știe?, l-or mai scoate odată. Data viitoare?

   Soluția este conștientizarea clasei politice. Așa blamată cum e, a știut cât de cât să strângă rândurile atunci când pandemia sau războiul din preajmă a atentat la sănătatea și/sau siguranța omului de rând. Dar oare a învățat ceva din astea. Semnele sunt că nu. Din nou fiecare partid trage legea spre foloase proprii și fiecare membru de partid împinge legea spre foloase proprii. Asta cu trage și împinge se datorează maleabilității textelor de lege. Parc-am fi la Mecca în fața Cub-ului profetului Mahomed care te lasă să pui virgula acolo unde îți convine.

   Mai avem doar doi ani până în 2024. Anul cu cu cel puțin patru rânduri de alegeri: prezidențiale, parlamentare europene, parlamentare naționale și locale. Asta dacă nu mai inventăm cine știe ce referendumuri care apar volens nolens, ca fungile după ploaie. Sper ca nu și de data asta să ne alegem cu paguba din ciuperci. Depinde de ei? Depinde de noi? Depinde de Dumnezeu?

   Răspunsul este DA! Legile se adaptează acum. Astăzi. Pe ici, pe colo, câte o virgulă, pe ici pe colo câte un „și”, pe ici, pe colo câte un „dacă”, și iac-așa ne trezim că una vrem și alta obținem. Sau, mai bine zis, una vrem noi și alta obțin ei. Mai pun ei un leu în traista alegătorului, mai pun totodată un milion sieși (că-i parlamentar, edil sau tocmitor de legi) și uite așa, privind peste umăr, om trece și peste astea.

   Opriți războiul!

 

De zbateri

   Eram la Hamburg. Spre nouă dimineața. Călătorisem toată noaptea. Mai era ceva timp până să se deschidă zăvorul. La poartă erau circa 40-50 de persoane. Ne-am hotărât să bem un ceai pe undeva și să ne întoarcem ca să ne ducem la bun sfârșit intenția. Ceaiul, sendvișul și cafeaua au dispărut în liniște. Ne întoarcem la poarta ferecată și... ce să vezi... De la poartă, pe lângă ziduri, se formase o coadă de circa 200-250 de persoane. Ne așezăm cuminți la coadă. Era în jur de 9,30. După vreun sfert de oră mi se pare că ne mișcăm cam greu. Trec dea lungul siluetelor mai mult tăcute decât dornice de conversație, ajung la poartă și mă dumiresc. În curtea largă mai erau cam tot pe atâția dornici de a vota. După circa patru ore în care răbdarea unora a cam ajuns la limită, inclusiv a unuia dintre noi, am ajuns în cabina de vot. Eram și nu eram hotărât pe cine să votez. După vreo trei minute de zbateri, după ce am citit pe toți candidații eligibili pentru un scaun la Parlamentul European, m-am hotărât să votez persoane nu un partid. I-am luat doar pe cei care îi cunoșteam (sau aveam impresia că îi cunosc) și după o recântărire am pus ștampila pe cei cu puteri native latente.

   Afară se apropia de ora două a după-amiezii și coada era de circa trei ori mai lungă decât cea la care ne așezasem. Hm! Mulți dintre ei nu mai aveau cum să ajungă să voteze. Mi s-a părut corect să nu le spun nimic. Cine știe... poate se întâmplă o minune... Cam 60-70% din cei prezenți susțineau cu tărie că USR ne va salva. Vreo 15-20% păreau dispuși să meargă pe un partid tradițional: PNL. Cei cu PSD-ul ori nu existau, ori nu aveau curajul să se pronunțe. Marea majoritate erau tineri între 20 și 40 de ani. Unii cu copii, alții cu copiii altora pentru a se putea băga în față. Niște viitoare mame autentice, altele prefăcute... În fine, marea masă a oamenilor era civilizată. Ceva rumoare s-a făcut când a venit cineva și a anunțat că mașinile cu număr de România au fost amendate pentru parcare ilegală.

   După cinci luni și două săptămâni m-am aflat, alaltăieri, din nou în fața urnei. Din nou zbateri. Când am plecat de acasă știam doar pe cine nu votez. Dacă ăla n-ar fi semnat... dacă celălalt n-ar fi negat... dacă ăsta n-ar fi cerșit... Din capul locului am decis să nu votez un anumit partid ci omul și uite așa, de la o zbatere la alta, m-am trezit punând ștampila pe omul de cultură.

   Dezbateri. O lege nescrisă a alegerilor prezidențiale spune că cel mai slab în sondaje are câștig de cauză (în sensul că își îmbunătățește procentajul) în dezbateri directe. Acesta este motivul pentru care în primul tur toată lumea provoca la dezbateri doar pe cei aflați în sondaje înaintea lor. În turul doi o dezbatere neamț - docilă este imposibilă. Nu are cum să aibă loc. Docila a făcut o provocare. Neamțul n-a ridicat mănușa. Deocamdată. Eu cred că nici nu are să o ridice. Mai cred că dacă ar ridica-o, docila nu s-ar prezenta.

   Propunerea mea ar fi ca cei doi, fiecare separat dar concomitent, să se pună la dispoziția a câte unui juriu format din cinci jurnaliști, din toate mediile (TVR, DiGi 24, Antena 3, PRO TV și Realitatea) și să răspundă la patru întrebări de la fiecare jurnalist. Pentru ca talentul meu de regizor să se apropie de perfecțiune (sâc!) mai propun ca în final, fiecare din candidați să poată pune o întrebare celuilalt candidat prin intermediul unui membru din juriu.