Se afișează postările cu eticheta Clubul Rapid. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Clubul Rapid. Afișați toate postările

miercuri, 26 noiembrie 2025

Optsprezece

     Optsprezece este cuvântul din limba română cu cele mai multe vocale consecutive. Sper ca etapa a optsprezecea să fie de bun augur pentru fotbalul românesc. Asta înseamnă meciuri de calitate, spectacol sportiv, tribune pline și goluri multe. Dacă am vedea și mai puține văicăreli, simulări, proteste nejustificate și declarații aberante, gen „să învățăm să pierdem” - marca Alex Dobre, atunci am putea pretinde că ne apropiem de nivelul mediu al fotbalului european.


    Dar până ajungem la etapa viitoare să vedem ce s-a întâmplat în cea precedentă. Prevedeam o etapă echilibrată dar nu m-am gândit că în patru partide se vor înregistra rezultate de egalitate, în celelalte patru înregistrându-se câte două victorii pentru gazde, respectiv oaspeți. La numărul de goluri gazdele și-au asigurat o mică victorie, 11-10, față de musafirii lor. Cea mai dezechilibrată partidă din punct de vedere al clasamentului a înregistrat un scor de 3-0, dar în sens invers, Rapidulețul meu jucând iarăși doar o repriză.

    Obișnuitele lapidare comentarii asupra fiecărui meci arată cam așa: Miercurea Ciuc - Slobozia 2-1 adică ceată în ceață contra ceată înceată; Argeș - Craiova 1-2 conform valorii; UTA - „U” 0-2 adică cea, nu hăis; FCSB - Petrolul 1-1 cu baftă pentru Neagoe și ghinion pentru nea Goe; Oțelul - Farul 2-2 ca pe la noi; CFR - Rapid 3-0 că trebuia să se întâmple; Metaloglobus - Sibiu 1-1 în hora neputinței; Botoșani - Dinamo 1-1 pe placul altora.

    Patru din primele șase echipe joacă pe teren propriu, ceea ce ne-ar putea duce cu gândul la o etapă facilă amfitrionilor, dar dacă ne uităm mai atent, trei din cele patru nu joacă de fapt pe propiul stadion, închiriind ba din stânga, ba din dreapta suprafețe de joc. Violeții și câinii se pot lăuda că aduc galeria după ei, dar în cazul marinarilor lucrul acesta nu prea se întâmplă. De ce s-ar întâmpla dacă ar trebui să stea pe la garduri?

    „U” - Craiova (luni, ora 19) Derbiul etapei. Faptul că este ultimul meci al etapei îi dă un aer misterios. Pe vremuri un astfel de meci era denumit „colocviu studențesc”, astăzi o asemenea catalogare ar fi impoprie. Partida devine interesantă și dacă luăm în considerare că cele două echipe au bănci tehnice relativ noi, ialianul Cristiano Bergodi aflându-se pentru prima oară în fața unei formații alcătuită de portughezul Filipe Coelho. Să sperăm că moții vor intra în posesia celor trei puncte;

    Dinamo - Oțelul (sâmbătă, ora 20,45) Și această partidă ar putea fi numită derbiul etapei. Doar faptul că echipa mai bine clasată joacă în deplasare m-a făcut să consider jocul de la Cluj ceva mai încins. În mod normal alb-roșii n-ar trebui să se încurce, dar ițele Domnului... Ceva îmi spune că va fi o partidă spectaculoasă în care gazdele se vor impune;

    Slobozia - Botoșani (duminică, 17,30) Două echipe aflate cumva în regres. Gazdele n-au mai obținut vre-un punct de șapte etape, iar oaspeții, mai cu pretenții, n-au gustat victoria de patru etape. Cine este prima care își revine?

    Rapid - Miercurea Ciuc (vineri, ra 20,30) Toate drumurile duc sub Podul Grant. După ce am preamărit performanțele Rapidului după 16 etape iată că statistica a fost știrbită în parte. Sper ca pârdalnicul să nu-și bage iar coada în mașina de tocat interese și feroviarii să obțină a unsprezecea victorie. Unii dintre voi speră altfel. Vedem ce-o ieși!

    Constanța - FCSB (duminică, ora 20,30) Ceva mă face să cred că bucureștenii din Berceni vor câștiga lejer la Ovidiu. Nu numai valoarea e de partea lor ci și starea de spirit. Lupta din teren implică și lupta pentru poziția a șasea la sfârșitul primelor 30 de etape. Acum, când și CFR-ul și-a deschis supapele de admisie, bătălia devine aprigă. Îmi mențin părerea că nu ambele (campioana și vicecampioana) se vor lupta pentru titlu în primăvară și nu este exclus ca ambele să nu reușească acest lucru;

    Pitești - CFR (sâmbătă, ora 16,30) Un nou meci dificil pentru harnica echipă de pe Argeș. Pot ei oare repeta victoria din tur când s-au impus în Gruia cu 2-0? Greu de crezut. Dacă ardelenii reușesc să treacă peste euforia victoriei din fața liderului și vor dezvolta același joc pe alocuri sublim vor depăși cu ușurință entuziasmul gazdelor.

    Sibiu - Arad (duminică, ora 15) Programarea jocului la o oră în care nu este necesară instalația de nocturnă ne reamintește de interesul din ce în ce mai scăzut al sașilor pentru fotbal. Probabil că arădenii vor fi sensibili egal ca număr în tribune, dar mai zgomotoși. În ceea ce privește șansele la victorie sunt cam egale după părerea mea. Depinde mult și de ambianța din vestiarul gazdelor. Un egal pentru ei de data asta nu mai este suficient.

    Ploiești - Metaloglobus (luni, ora 16) Cenușăreasa etapei, Cei mai mulți consideră că bucurștenii s-au acomodat cu sentința de echipă ce anul viitor va evolua în liga secundă. Dacă pe ici, pe colo mai obțin câte un punct este pentru simpla mângâiere a orgoliului propriu. Chiar așa să fie? La Ploiești ar putea dovedi că vorbele de mai sus n-au acoperire în realitate. Găzarii vin după un egal în fieful campioanei și privesc cam în jos către păpușari. Dar se știe că pe perioadă de restriște fabrica de păpuși poate deveni cu ușurință fabrică de armament...

    Opriți războiul! 

miercuri, 1 octombrie 2025

Țâfnă și fofează

     Precum bănuiam oaspeții și-au tras partea leului. S-au înfruptat din halca aburindă a unor gazde pe de-o parte neatente pe de alta impotente. C-așa-i la fotbal: ia de trei că de nu împărțim câte unul. De puncte e vorba, normal. Botoșaniul, Rapidul și Argeșul au fost mai hulpave. Dinamo, Slobozia, frânarii clujeni și ciucanii s-au mulțumit co o treime din rație. Doar FCSB-ul a fost complet nepoliticos cu siderurgiștii.


    Mă îngrijorează numărul de goluri înscrise. Cel mai mic de până acum, doar 15. La ratări stăm bine. Mult mai multe decât realizările. Parcă am fi în Parlament. Sibiu - Pitești 0-1 cu forcepsul; Craiova - Dinamo 2-2 cu răgete de șacal și plânsete de Jii; Arad - Miercurea Ciuc 0-0 când îți iese nimicul; Ploiești - Rapid 0-1 minuțios calculat; Constanța - Slobozia 1-1 doar din cornere, nu și de la 11m; FCSB - Oțelul 1-0 cu vârf îndesat și doar de la 11m; Metaloglobus - Botoșani 0-2 conform horoscopului; „U” - CFR 2-2 între Someșul Mic și Chios.

    Se pare că vom avea o etapă echilibrată dacă judecăm după comportarea echipelor de până acum, Pe de altă parte octombrie s-ar putea să ne readucă bucuria golurilor multe și frumoase. Ar cam fi timpul. Câteva partide lasă loc la asemenea previziuni.

    Botoșani - UTA (luni, ora 20,30) Derbiul etapei. Nu mă așteptam la un asemenea derbi. Programat la închiderea etapei jocul ar tinde către al optulea meci egal pentru oaspeți. Ar fi o realizare pentru Mihalcea și un semieșec pentru Grozavu. De remarcat că Botoșaniul are un final de tur ușor și și-ar putea păstra acest loc doi până după etapa a șaisprezecea;

    Slobozia - Dinamo (vineri, ora 20,30) Nu știu dacă Slobozia va mai strânge două puncte în următoarele patru jocuri. Dinamo, Craiova, Rapid și Argeș, adică patru din primele cinci clasate au șanse mari să câștige meciurile din compania ialomițenilor. Primii care au cuvântul sunt lătrătorii;

    Rapid - Farul (sâmbătă, ora 20,30) Dacă joacă tot atât de economicos Gâlcă îmi vine să-l strâng de gât, dar cum rezultatele sunt pozitive l-oi strânge la piept. În mod normal marinarii nu ar trebui să pună probleme feroviarilor, dar ce este normal pe Giulești?

    FCSB - Craiova (duminică, ora 20,30) La primul meci în care au avut o decizie controversată oltenii au început să strige ca din gură de reptilă că nimeni nu îi vrea. Ce-ar fi făcut dacă ar fi avut și ei șase lovituri de la 11m clare neacordate precum Rapidul? Nu mai vorbesc de alte trei cu semnul întrebării. Beția datorată locului din clasament și țâfna caracteristică lor le-ar putea pune vârtej pe fofează celor care nu-i suferă. În mod normal acesta ar fi trebuit să fie derbiul etapei. Doar se întâlnesc echipele care reprezintă România în Europa. Sper că au obținut rezultate decente aseară, adică minim patru puncte;

    Pitești - Ploiești (sâmbătă, ora 17,30) Forma bună a argeșenilor le dă dreptul să spere la încă trei puncte pe teren propriu în fața unei formații debusolate chiar și în condițiile în care găzarii și-au adus antrenor nou. Pe de altă parte prahovenii ar putea aborda această partidă curajos, pe baza principiului „ori la chermeză, ori la balamuc”;

    Miercurea Ciuc - „U” (sâmbătă, ora 15) Ce fain e să joci toamna pe la trei. Un norișor răzleț, poate și o ploicică în ținutul minunat secuiesc, o boare ce zvântă sudoarea de pe frunte, toate sunt îndemnuri spre o partidă frumoasă. Păcat că numărul ridicat de fotbaliști din Ungaria impietează asupra calității jocului. Nu prea au valoare pentru Superligă, dar dacă asta e politica locului... Haide „U”!

    CFR - Sibiu (duminică, ora 15) Cred că va fi prima victorie a lui Mandorlini de la reinstalare. Surpriza sibienilor de pe Giulești nu se poate repeta cu un lot sensibil diminuat atât numeric cât și valoric. Măldărășanu și Daniel Niculae mai sunt legați doar prin semnătură de Parcul Sub Arini;

    Galați - Metaloglobus (luni, ora 17,30) Cenușăreasa etapei. Oțelarii și-ar putea rotunji punctaverajul, chiar și golaverajul, în fața unei echipe care se dovedește nu numai cu carențe valorice ci și lipsită de noroc. Asta dacă nu vrea hazardul să-mi dea peste nas și să încarce jucăriile bucureștene cu energie cosmică.

    Opriți războaiele! 

     

joi, 25 septembrie 2025

Baba-oarba

    Legată la ochi, FCSB-ul încearcă să-i prindă, sau măcar să-i atingă, pe ceilalți copii ce zburdă nestingheriți prin preajma-i strigându-i tot felul de ocări și bătând din pumnișori un sâc-sâc cât se poate de răutăcios. Ca-n orice poveste baba este susținută de un moș, un CFR care în vremurile bune venea la timp și pleca la ora exactă după un șuierat aburit. Ambele acronime nu-și găsesc rostul pe tejgheaua altă dată ofertantă a Superligii. Doar bebelușii Metaloglobus și Miercurea Ciuc, proaspăt veniți pe lumea asta, încă mai sug biberoanele mincinoase crezând că așa se vor face mari.

    În partea cealaltă, în stratosferă, un val arctic bântuie peste numele cu pretenții precum Craiova, Rapid și Dinamo, lăsând spațiu de manevră insolitei Botoșani, lapis redivivus-ului din Pitești, intrusei din Slobozia și „Bătrânei doamne”. Patru victorii au obținut gazdele în primele patru jocuri ale etapei și când toți se pregăteau pentru a cincea și a șasea na-ți-o bună că ți-am dres-o că Aradul și Sibiul au deraiat garniturile trase de locomotivele cu aburi. După cel mai frumos și bogat meci al etapei, cel de luni din Clinceni, mai cade un fulger din tridentul lui Poseidon tocmai pe visătoarea Dinamo.

    Altfel spus Botoșani - FCSB 3-1 cu scuzele mele pentru patronul moldovenilor pentru că l-am bănuit de noncombat; Argeș - „U” 1-0 sub ochii lui Dobrin și Ivansuc ascunși după un norișor; Oțelul - Craiova 1-0 grămadă peste, apoi sub, olteni; Slobozia - Petrolul 1-0 caraghios; CFR - UTA 1-1 cu ciondăneală în recreația mare; Rapid - Sibiu 1-2 cu un gol fabulos al lui Buș ce-a-ntors tribuna împotriva alor săi; Miercurea Ciuc - Metaloglobus 2-2 spectaculos, fără frâne și educatori; Dinamo - Farul 1-1 ca pe vremea Chiriței.

    A doua treime a campionatului începe azi. Inutil să mai spun că de data asta balanța se înclină spre vizitatori, cinci din primele șase clasate jucând în deplasare. Să sperăm că vom reveni la un număr de goluri mai mare pentru că în etapa a zecea din nou au fost doar 18, din care 11 pentru gazde.

    Craiova - Dinamo (vineri, ora 21) Derbiul etapei. Liniștea faptului că oltenii nu pot pierde primul loc s-ar putea să le priască dinamoviștilor. Mi-aș dori un egal dar e greu să se întâmple. Cred că va fi o învingătoare și cel mai aproape de potou tot gazdele sunt;

    Farul - Slobozia (duminică, ora 17,30) Punctul cam nemeritat luat de marinari în etapa trecută poate le-a deschis apetitul. Oricum oaspeții ocupă cam un loc conjunctural printre pretendentele la grupa campionat. Nu se știe. Ne vom elucida după ultimul fluier al arbitrului;

    Sibiu - Pitești (vineri, ora 18) Meciul de deschidere al etapei. În mod normal sașii ar trebui să-și fi găsit tonusul după victoria nebănuită până în minutul 75 al meciului din Giulești. Piteștiul a arătat că stă bine pe picioare. N-ar trebui să ratați acest joc;

    Petrolul - Rapid (sâmbătă, ora 20,30) Primvs derby. Știți de ce îi spune așa? Pentru că prima lor întâlnire a avut loc în 1931. Mai precis pe 1 noiembrie 1931. Petrolul se numea Juventus și „locuia” în București. Rapidul se numea CFR și „locuia” în Grivița (peste drumul ferat de Giulești, dincolo de Podul Grant, un mastodont metalic la acea vreme care mi-a îmbujorat și prăfuit anii de liceu). De atunci s-au întâlnit de 132 de ori, în 63 din partide rapidiștii ieșind învingători (petroliștii doar de 38 de ori);

    Metaloglobus - Botoșani (luni, ora 18) Oare vor găsi bucureștenii drumul spre victorie? Ar fi prima a lor în istorie. Scurtă istorie. Doar ceva peste 900 de minute. Botoșaniul, văzându-se pe podium, pornesc drept mari favoriți dar Grozavu a mai avut parte de grozăvii;

    „U” - CFR (luni, ora 21) Ultimul joc al etapei prilejuiește derbiul Clujului. Nici una din echipe nu este mulțumită de jocul lor de până acum, joc ce le-a și trimis pe locurile 9, respectiv 12. Aș dori ca Moțul să se impună...

    UTA - Miercurea Ciuc (sâmbătă, ora 15) Nu cred că arădenii vor răsturna borcanul su smântână tocmai acum, chiar dacă ciucanii au arătat în ultimul lor joc că practică un joc frumos. Nu-i suficient pentru maghiarii lui Ilyes.

    FCSB - Oțelul (duminică, ora 20,30) Cenușăreasa etapei. Pe undeva mă gâdilă poziția din clasament a echipei bucureștene dar recunosc că nu-i frumos. Mai ales că ea ne reprezintă și în Europa. Sper că aseară s-au întors cu cel puțin un punct de pe meleagurile de sub nivelul mării (Deventer).

    Opriți războaiele! 

     

miercuri, 17 septembrie 2025

10

    Ajungem în etapa a zecea. Cu aceasta încheiem prima treime a sezonului regulat. Scăpate pentru puțin timp (FCSB) și mai mult timp (CFR) de cavalcada jocurilor înghesuite pricinuită de participarea la campionat, preliminarii europene și jocuri ale diferitelor naționale, componenții celor două laureate ale ediției precedente de campionat, respectiv cupă, trebuie să se reculeagă și să abordeze altfel principala competiție fotbalistică a țării. Nu același lucru putem spune despre ocupanta celei de-a treia poziții a podiumului ediției trecute, Universitatea Craiova, care a abordat mai rațional acest început de campionat, abordare facilitată și de un program mai lejer.


    Casele de pariuri au renunțat să le mai considere principalele favorite la câștigarea campionatului, însă încă le mai păstrează printre cele șase care se vor califica în play-off. Nu este și părerea mea. Am mai spus că nu cred că au loc amândouă în faza finală a campionatului. Cel puțin una se va lupta pentru participarea în cupele europene din play-out.

    Așa cum presimțeam etapa a noua a aparținut oaspeților. Doar lidera a câștigat acasă, în trei situații oaspeții dovedindu-se superiori gazdelor pe tabela de marcaj prin cele 11 goluri înscrise din totalul de doar 18 al etapei. „U” - Rapid 0-0 într-un joc în care pentru prima oară în această ediție Rapidul nu câștigă după ce i s-a refuzat un penalty (probabil pentru că acum i s-au refuzat două); UTA - Argeș 3-3 după o nouă revenire a textiliștilor de la 0-3; Metaloglobus - CFR 1-1 rânced; Oțelul - Botoșani 0-1 pe sistem iadeș (rămășag); Craiova - Farul 2-0 indubitabil; Miercurea Ciuc - FCSB 1-1 de neînchipuit; Sibiu - Slobozia 0-2 cu contribuția comună a lui michiduță și Fortuna; Petrolul - Dinamo 0-3 lăsat cu demisie inoportună de antrenor.

    Etapa ce urmează pare, în oglindă, favorabilă gazdelor. În afară de faptul că în șase jocuri musafirii sunt mai prost clasați decât amfitrionii lor, doar liderul joacă în deplasare dintre echipele ce ocupă locuri de play-off. Cum spuneam și în debutul acestei Caricaturi mă aștept la rezultate pozitive ale celor două laureate ale ediției precedente.

    Galați - Craiova (sâmbătă, ora 21) Derbiul etapei. Nu cred că oltenii se vor întoarce cu toate cele trei puncte de pe plaja Cocuța de lângă Gura Siretului. Spun asta mai ales pentru faptul că moldovenii tocmai au pierdut acasă partida de tip ruletă cu cealaltă echipă dintre Prut și Siret;

    Dinamo - Farul (luni, ora 21) Cu toate că au început în trombă această ediție de campionat constănțenii ușor, ușor și-au arătat limitele. Chiar dacă Zicu forțează un joc de calitate nu prea are cu cine. Componența lotului, numeroasă ținând cont că are la dispoziție întreaga Academie Hagi, este fragilă valoric și neexperimentată. Cred că bucureștenii se vor impune;

    Pitești - „U” (sâmbătă, ora 18,45) După speranțele îndreptățite din minutul 34 al partidei de la Arad, când conduceau cu 3-0, argeșenii se văd să o ia de la capăt în fața unei alte reprezentante a fotbalului de dincoace de Carpați. Interesant este că la cele trei victorii acasă obținute de gazde din patru jocuri, oaspeții vin cu tot atâtea victorii în deplasare obținute însă din cinci jocuri. Care pe care!?

    Rapid - Sibiu (duminică, ora 21) Pare o partidă ușoară pentru Rapid. Doar pare. Măldărășanu a dovedit în mai multe rânduri că știe să abordeze meciurile din Giulești, mai ales că în cea mai mare parte a carierei de fotbalist a fost unul dintre idolii celei mai merituoase galerii a fotbalului românesc. Nimic nu e clar până la fluierul final;

    Botoșani - FCSB (vineri, ora 20,30) Cu toate declarațiile sforăitoare ale patronului moldovean, nu cred că-și va călca pe inima roș-albastră și să încurce FCSB-ul tocmai acum când acesta are nevoie de un imbold din partea confraților. Chiar dacă nu o va face la scor oaspeții se vor impune;

    CFR - UTA (duminică, ora 18,15) Uite un meci pe cinste. Nu cred că arădenii se vor întoarce satisfăcuți și cu tot lotul valid după confruntarea din Gruia. Ceva replici și scântei se vor auzi și vedea până pe șinele de cale ferată din apropiere;

    Slobozia - Ploiești (duminică, ora 16) Până la ora la care scriu aceste rânduri încă nu s-a stabilit cine va fi noul antrenor de pe banca Petrolului. S-au perindat o serie de nume dar nimic concret. Chiar dacă până la ora meciului găzarii vor avea un A1 nu cred că acesta ar avea timp să-și pună amprenta pe jocul de la Clinceni, așa că rezultatul meciului de pe tarla, indiferent dacă este pozitiv sau negativ, va fi tot „meritul” lui Ciobotariu;

    Miercurea Ciuc - Metaloglobus (luni, ora 18) Cenușăreasa etapei. Un adevărat derbi al codașelor, ambele fiind nou promovate. Dacă se mai termină și egal casele de pariuri vor micșora la minim cotele de retrogradare ale protagonistelor. Am făcut de mai multe ori referire la casele de pariuri. Nu este un îndemn de a le călca pragul, eu nefiind un jucător în acest sens. Le folosesc doar ca sursă de sondare. Urmăresc cotele date, primele lor cifre fiind date de statistică urmând ca pe parcursul timpului, până la începerea evenimentului, opinia publică să-și lase amprenta asupra lor.

    Opriți războaiele!