Nisip, ulei, piatră... Motor!

Amintirile neîntâmplate ale unei competiţii la care am participat virtual mă-ntorc din somn spre zdruncinătura şalelor pe şaua neospitalieră, mă rostogolesc în pernă spre nesfârşita zare ce-şi schimbă perpetuu profilul din liniar în acelaşi liniar, din ondulat în acelaşi onduleu şi din dantelat în aproape aceeaşi dantelă de piatră şi cer.
Ca în zilele din copilărie când îmi doream să fiu ba Dobrin, ba Ilie Năstase, ba chiar îmi doream să-mi sărut prietena Nadia, sau ca pe mama mea să o cheme Iolanda (Balaş), astăzi, când tinereţea mi-e abitir combătută de cei din jur, mă forfoteşte ideea de a goni în Dakar sub numele de Gyenes. Nu credeam că am să mai gândesc aşa vreodată. Uite că mai apare câte un român pe care să-l iubesc până la invidie şi să-l pizmuiesc până la adoraţie.
Aritştii pentru care consider că merită să-mi îndrept atenţia au murit de mult şi comunicarea cu ei e surghiunită eşecului. Politicienii noştrii sunt cu mult sub linia de plutire şi ar trebui să se înece cu toţii într-un anonimat genocid. Din păcate acelaşi lucru gândesc şi despre cea mai mare parte a conducătorilor din sportul românesc, cu preponderenţă a celor din fotbal, atât la nivel de federaţie şi Ligă, cât şi la toate cluburile de tradiţie.
Plecarea dimineaţă la patru şi ceva. Cum? Nu ştii? Aşa se pleacă de fiecare dată pe traseele de legătură. După ceva verdeaţă cât să ajungă pentru un mic dejun neîndestulător se gonea de cele mai multe ori pe dune de un nisip aparte sau pe o piatră ascuţită ce îţi zdrelea nu numai gumele ci şi cutele de pe creier. Câteva patrupede galopau întotdeauna perpendicular pe axa drumului, depărtânduse în turme de colbul iscat periodic ca din senin, stoluri de zburătoare însoţeau periodic ciudatele maşinuţe ce stricau monotonia unei zile în pampas cu uruitul lor inegal şi şerpuitul aproape ciclic.
Tendinţa de a coborî din şa şi de a sta de vorbă cu oamenii era estompată de graba din intervalele orare la care ar trebui să dau cu subsemnatul înaintea celor de după mine şi, dacă se poate, înaintea celor ce au ambalat mai repede dimineaţă. De bonomia băştinaşilor beneficiau doar cei înglodiţi în smârcurile aborigene din decorurile indigene.
Bivuacul. S-a mai încheiat o zi. De călărit. Începe alta. De salahor. În timp ce nişte legume sfârâie lângă un hartan, nu prea mare, din nu se ştie ce animal, piesele "harnaşamentului" atent distribuite pe un ţol, udate din când în când de transpiraţia ce curge de pe tâmplele înţepate nemilos de arşiţa după-amiezii, sunt rând pe rând atent verificate, pe alocuri ajustate sau chiar schimbate, şi reaşezate cu migală (neapărat în ordine inversă) în puzzle-ul iniţial.
Ceaiul din crepuscul îmi retrăieşte spectacolul diurn şi îmi aşează în sertarele memoriei greşelile care nu trebuiesc repetate.
Mi-e somn!

Dunete

Duneta este spaţiul unde cel ce dă ordine este cel mai vulnerabil. Adică acolo doarme. Pe tot vasul, căpitanul este adulat şi temut deopotrivă cu excepţia dunetei. Atunci când perina-i i prea aproape de bandajul ce-i acoperă ochiul stâng, atunci şi beregata-i i prea aproape de hangerul corsarului.
Corabia Oltenia tocmai a naufragiat pe dune din cauza lipsei de vigilenţă pe dunetă. Chestia este că atât căpitanul cât şi corsarul tot piraţi sunt. La galere cu ei. Craiova are nevoie de personaje noi, din secolul douăzeci şi unu, olteni de-ai lor, dar cu anvergură europeană. Nu mă provocaţi să deconspir nume...
Să trecem de la dunele de pe pământurile rămase sterpe ale oltenilor către dunele Atacamului chilian şi ale "Oraşului dispărut" din Talampaya argentiniană şi de la un sport în care casca ar fi inutilă la frecvenţa şi fervoarea cu care se caută maxilarele adversarului de către coatele oponentului la alt sport în care casca este sine qua non-ul disputei sportive.
Mani Gyenes este eroul pe a cărui motocicletă scrie Satu Mare şi este pictat drapelul României. El este singurul român care a parcurs în întregime raliul Dakar în stil aborigen şi este pe cale, da-i-ar Dumnezeu putere, să-l parcurgă şi pe cel căruia impropriu i-am putea spune venetic. Am stat de vorbă cu el înainte de plecarea spre antipozi şi mi-a spus că ar fi mândru dacă s-ar situa printre primii 20. E adevărat că a spus-o şi la alţii. Aseară a intrat pentru prima oară printre aceştia. Este un adevărat triumf ţinând cont de clasa de motociclete pe care cncurează. Faptul că la clasa la care concurează nu are voie să schimbe motoarele nu este doar o ambiţie ci are şi un aspect pecuniar. N-ar avea (banii pentru) un motor auxiliar. Să nu uităm că anul trecut a strigat în deşert că vrea să ajungă în deşert.
Performanţa de a opţine un loc 14 într-o etapă pe finalul Dakar-ului este cu atât mai preţioasă şi precis nu va fi pe măsură răsplătită. După părerea mea este de nivelul acelui atât de lăudat, şi controversat trebuie să recunosc, european al handbalistelor.
În etapa a zecea Mani a ocupat locul 23 şi a urcat o poziţie în clasamentul general (18).