Andrei Feher revine acasă cu un buchet Respighi - Mendelssohn - Ravel

     Despre sătmăreanul stabilit în Canada, Andrei Feher, am mai scris la precedenta sa vizită de acum doi ani (19 iunie 2023). Tot atunci, mai precis a doua zi, colega mea Karina Brodi i-a luat un incitant și relevant interviu. Faptul că mâine seară, joi, de la ora 19, acesta își împletește talentul dirijoral cu Stradivarius-ul lui Răzvan Stoica nu face decât să umple sala Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare până la refuz. Asta îmi dă prilejul să revin cu anunțul că posesorii de abonament (nr. 45) care nu au posibilitatea să vină la concert din varii motive să anunțe casieria filarmonicii pentru a da posibilitatea și altor iubitori de muzică de largă respirație să se bucure de eveniment.

    Din program fac parte compoziții ale trei mari maeștri din trei centre culturale diferite ale Europei: italianul Ottorino Respighi (1879 - 1936), germanul Felix Mendelssohn-Bartholdy (1809 - 1847) și francezul Maurice Ravel (1875 - 1937). În secțiunea rezervată celor ce încă învățăm despre muzică am ales astăzi să dezvolt două din cele trei compoziții muzicale cu care ne vom delecta. Despre uvertura serii, „Rossiniana” lui Respighi, o transcriere din „Câteva nimicuri” ce face parte din compoziția „Păcatele bătrâneții” a lui Rossini rămâne să vă povestesc altă dată.

    Invitația la „grație și expresivitate” pe care ne-o face conducerea instituției de cultură sătmărene mai cuprinde „Concertul pentru vioară” în mi minor al lui Mendelsshon și coloana sonoră a baletului „Mama Gâscă” a lui Ravel

 

 Concertul pentru vioară în mi minor  de Felix Mendelssohn

    Este ultimul său concert. A fost bine primit la premieră și a rămas unul dintre cele mai importante și apreciate concerte pentru vioară din istorie. Ocupă un loc central în repertoriul pentru vioară și și-a dezvoltat o reputație de concert esențial pe care toți aspiranții la violonism trebuie să-l stăpânească. O reprezentație tipică durează puțin sub o jumătate de oră.

    Mendelssohn a propus inițial ideea concertului pentru vioară lui Ferdinand David, un prieten apropiat și concertmaestru al Orchestrei Gewandhaus din Leipzig. Deși concepută în 1838, lucrarea a durat încă șase ani pentru a fi finalizată și nu a avut premiera decât în ​​1845. În această perioadă, Mendelssohn a menținut o corespondență regulată cu David, acesta oferindu-i numeroase sugestii pe parcursul procesului de creație. Lucrarea în sine a fost unul dintre cele mai importante concerte pentru vioară din epoca romantică și a influențat mulți alți compozitori.

    Deși concertul este alcătuit din trei mișcări într-o structură standard rapidă-lentă-rapidă, care urmează o formă tradițională, a fost inovator și a inclus multe caracteristici noi pentru vremea sa. Aspectele distinctive includ intrarea aproape imediată a viorii la începutul lucrării și forma complet compusă a concertului în ansamblu, în care cele trei mișcări sunt conectate melodic și armonic și interpretate attacca.

    Mulți violoniști au înregistrat acest concert și este interpretat în concerte și concursuri de muzică clasică. A fost înregistrat de Nathan Milstein și Filarmonica din New York ca album și lansat ca primul disc LP la introducerea formatului în 1948.

Mama Gâscă 

    Este o operă de Maurice Ravel bazată pe basmele lui Charles Perrault („Frumoasa Adormită” și „Degețelul” din Poveștile „Mamei Gâscă”, 1697), Madame Leprince de Beaumont („Frumoasa și bestia”, 1757) și Madame d'Aulnoy („Șerpuitoarea Verde”, 1697). Există trei versiuni principale ale acestei suite: prima, versiunea originală a lucrării, a fost scrisă pentru pian la patru mâini (între 1908 și 1910), a doua, în tradiția orchestrațiilor lui Ravel, este o partitură pentru orchestră simfonică (1911), ultima, mai substanțială, este o adaptare pentru balet, cu coregrafie de Jane Hugard (1912).

    Pornind de la o compoziție pentru pian la patru mâini pentru a crea o lucrare pentru orchestră simfonică, Ravel experimentase deja cu aceasta cu patru ani mai devreme pentru „Rapsodie spaniolă” și, în mod firesc, în 1911, a produs „Ma mère l'Oye” („Mama Gâscă), cinci piese pentru copii, suită pentru orchestră, o partitură dedicată concertului simfonic, urmând exact formele și secvența versiunii pentru pian. Prima audiere cunoscută a avut loc la Londra, pe 27 august 1912 sub conducerea lui Henry Wood la festivalul Proms.

    Spre deosebire de opera sa „Daphnis și Chloé” din aceeași perioadă, care folosea numere instrumentale și vocale impresionante, Ravel a folosit o orchestră simfonică redusă: secțiunile de suflători din lemn și corn erau în perechi, nu exista trompetă, nici trombon, nici tubă. Această intimitate orchestrală, aproape cameristică, favorizează părțile solistice și amestecurile de timbre subtile, se învecinează cu o atmosferă particulară și captivantă de povești din copilărie, regăsită în „Carnavalul animalelor” de Camille Saint-Saëns sau „Petru și lupul” de Serghei Prokofiev. 

    La cererea mecenatului Jacques Rouché pentru Théâtre des Arts, această lucrare a fost apoi transformată într-un balet: „Mama Gâscă”, un balet într-un act, cinci tablouri și o apoteoză. Ravel adaugă un preludiu, un tablou „Dansul roții de tors”, o scenă și patru interludii. De asemenea, el modifică ordinea mișcărilor pentru a perfecționa progresia dramatică. Această nouă adaptare, a cărei atmosferă fantastică se pretează ideal temei ansamblului, este una dintre cele mai mari realizări ale lui Ravel în genul coregrafic. Creația sa, planificată pentru 25 ianuarie 1912, apoi pentru 27 ianuarie 1912, a avut premiera pe 29 ianuarie 1912 sub regia lui Gabriel Grovlez, cu coregrafie semnată de Jane Hugard și decoruri și costume de Jacques Drésa, executate de Georges Mouveau.

    Opriți războiul!

Top GUN

     Inutil să vă mai spun că nu se dorește o armă GUN (Guvern de Uniune Națională) pentru a readuce România pe linia de ochire, adică spre orizontul către care tindem să ajungem pentru bunăstarea noastră a tuturora. Este evident că pentru a avea bunăstare va trebui să suferim puțin. Cât de mult și cât timp vom suferi depinde de ceea ce au înțeles persoanele și grupurile de decizie din instituția prezidențială, din Guvern, din Parlament și din partidele politice în urma acestui set de alegeri ce au colorat anul 2024 și s-au răsfrânt până în 2025. Aici ar trebui să mai adaug că normal ar urma și niște alegeri pentru ăl dintâi din București.

    Cu toate că avem atâtea probleme de rezolvat (redresarea economiei, măsurile de apărare a țării, redimensionarea instituțiilor statului, refacerea imaginii țării în Europa și pe plan mondial, puterea de cumpărare a leului...) de nimic nu ne putem apuca până nu avem un nou Guvern. Cum va arăta acesta din punct de vedere al coloraturii politice și al capacității de adaptare a miniștrilor pe post depinde de abilitățile pe care le au președintele țării, primul ministru desemnat și șefii partidelor politice alese pentru formarea guvernului.

    Asta nu ne împiedică să încercăm să aducem în fața judecății voastre, fără a avea pretenția că suntem atotștiutori, avantajele și dezavantajele diferitelor posibilități de componență a fotoliilor de miniștri cu jilț cu tot. Pentru aceasta trebuie să vă reamintesc componența Parlamentului României rezultată din alegerile din 2024: PSD - 122 parlamentari (26,3%), AUR - 91 parlamentari (19,6), PNL - 71 parlamentari (15,3%), USR - 59 parlamentari (12,7%), SOS - 40 parlamentari (8.6%), UDMR - 32 parlamentari (6,9%), POT - 31 parlamentari (6,7%) și minorități - 18 parlamentari 3,9%. Ultimii, în afara faptului că sunt puțini, au și spectre politice diferite așa că nu-i mai punem la socotelile noastre ulterioare.

    După cum se vede flancul stâng al eșichierului politic este ocupat doar de PSD cu un potențial de 26,3%, cel mai mare ca și partid politic, motiv pentru care dorește să dețină postul de prim ministru. Pe flancul drept sunt dispuse PNL, USD și UDMR care au un procent total de 34,9%, pretinzând și ele postul de prim ministru. Partidele radicale sunt AUR, SOS și POT care împreună ar totaliza tot 34,9%, dar până la ora asta, declarativ, nimeni nu dorește să le aibă în Guvern.

    GUN cum spuneam nu se dorește, dar cum viitorul în general este imprevizibil luăm totuși în calcul și această variantă cu toate că mai mult încurcă decât descurcă. Avantajul unui asemenea Guven ar fi că dă posibilitatea ca între putere și opoziție să fie un echilibru, în ambele părți distribuindu-se orientări prooccidentale și proorientale. Întrebarea se pune dacă avem nevoie de așa ceva.

    Guvern prooccidental majoritar ar însemna ca procent 61,2% din parlamentari. Această cifră arată stabilitate și dă posibilitatea și unei majorități fără UDMR, dar acest lucru ar fi un sarcasm politic pentru că fără uniunea maghiarilor Nicușor Dan nu ajungea președinte. Drept e și că minoritarii nu aveau altă cale, fiind amenințați cu exterminarea în cazul în care George Simion ar fi deținut hățurile. O astfel de posibilitate (trecerea UDMR în opoziție) ar crea totuși un disconfort imens radicalilor în dorința lor de a implementa haosul, necuviința (mitocănie și obscenitate) și violența în cadrul Parlamentului.

    Un Guvern proocidental minoritar nu este de dorit pentru că oricare dintre cele trei partide puternice (PSD, PNL și USR) au dovedit de-a lungul timpului că, din opoziție, dacă li se pare lor că le avantajează politic, ar putea semna o moțiune de cenzură, ceea ce ar crea din nou instabilitate politică și retrogradarea României pe plan economic și politic în fața în principal a Europei și a SUA.

    Opriți războiul!

 

Labilitate psihică

     Mai sunt doar două etape. Două etape lungi și late. Două etape de la care așteptăm ultimele răspunsuri. Și federația are emoții, motiv pentru care a programat trei partide din grupa retrogradare la aceeași oră. Faptul că tehnologia a avansat uneori peste puterea noastră, a norodului, să înțelegem face ca dacă la Iași se înscrie, la Botoșani se află concomitent, iar la Clinceni chiar cu câteva secunde înainte. Glumesc desigur. Nea Jean ne-a lăsat, așa că avem un campionat ceva mai curat. Dar ce te faci cu galeriile înfrățite? Luni pe Arena Națională s-a jucat un ultim sfert de oră formidabil. Oare câinii vor face la fel și cu moț(aț)ii?

    Nu putem să nu salutăm victoria ceferiștilor clujeni din Cupa României și să felicităm trupa lui Măldărășanu pentru parcursul de excepție din această competiție în care au sperat până în ultimul minut de prelungiri al finalei. Trimitem și felicitările noastre către Istvan Kovacs pentru desemnarea lui ca arbitru al finalei celei mai imprortante competiții la nivel de echipe de pe glob, chiar dacă unele competiții au un nume mai pompos. În plus îi ținem pumnii să aibă o prestație cât mai aproape de perfectă.

    Etapa trecută s-a încheiat euforic pentru FCSB, cu 19 goluri înscrise, doar 7 de către gazde, și cu patru victorii ale oaspeților plus două rezultate de egalitate. Rapid și-a arătat neputința depășirii unui prag psihologic, iar Buzăul și-a atârnat definitiv lampionul roșu la căruță. Craiova - CFR 2-2 cu facilitare de titlu; „U” - FCSB 0-2 la distracție; Dinamo - Rapid 0-0 odă labilă; Buzău - Slobozia 0-3 de-un leu speranță; Sf. Gheorghe - Botoșani 2-0 cu Bergodi în culise? Constanța - UTA 1-2 măi să fie! Sibiu - Iași 1-0 cu gândul la Cupa României; Poiești - Galați 1-3 cu găzari scăpătați și oțelari scăpați.

    Grupa campionat

 1. FCSB                     48p pr. LC

 2. CFR                       39p pr. LE

 3. Craiova                  37p

 4. „U”                        35p

 5. Rapid                     32p

 6. Dinamo                  30,5p f.l.e.

    Grupă retrogradare

 1. Sibiu                      35,5p  f.l.e.

 2. Galați                     34p     f.l.e.

 3. Arad                       30p     f.l.e.

 4. Constanța               29,5p

 5. Ploiești                   28p     f.l.e.

 6. Iași                         27,5p  f.l.e.

 7. Sf. Gheorghe         25,5p

 8. Botoșani                25,5p  f.l.e.

 9. Slobozia                 24p    f.l.e.

10. Buzău                    16p Liga II-a

    Așa cum spuneam, de la etapa aceasta așteptăm unele clarificări: probabil Rapid își ia adio de la gândurile europene, Slobozia de la Superligă și Botoșaniul trimis la barajul pentru supraviețuire. Celelalte răspunsuri sunt reportate pentru ultima etapă. În clasamentele de mai sus  LC înseamnă preliminariile Ligii Campionilor, LE cele ale Ligii Europei, iar f.l.e. înseamnă fără licență europeană, ceea ce scoate echipele respective din lupta pentru barajul preconizat pentru locurile 7-8.

    FCSB - Craiova (sâmbătă, ora 20) Derbiul etapei. Oare campionii își vor păstra orgoliile neștirbite? Zic asta pentru că oltenilor le mai trebuie un punct pentru a-și asigura un loc în preliminariile Ligii Conferinței.

    Rapid - CFR (luni, ora 20,30) Dacă moții obțin o victorie și oltenii cel puțin un egal (ambele la București) gazdele au șanse să câștige lejer jocul, fiind părăsite de presiunea realizării obiectivului, iar oaspeții probabil nu și-au evaporat aburii euforiei datorate câștigării unui trofeu. Dacă una din aceste condiții  nu este îndeplinită, Rapidul este atât de labil psihic încât este în stare să nu câștige meciul;

    Dinamo - „U” (vineri, ora 21) Povestea celor două galerii înfrățite s-ar putea răsfrânge și pe teren. Clujenilor le este necesară victoria pentru a-și asigura locul patru, loc care i-ar duce cel mai probabil în preliminariile ligii Conferinței, barajul cu echipa Farul sau Sepsi fiind o banalitate dacă acestea scapă de barajul pentru retrogradare;

    Galați - Constanța (vineri, ora 18) Partidă foarte importantă pentru echipa lui Hagi. Nu cred totuși că Laszlo Balint nu-și va cravașa bidivii chiar dacă și-a urcat toate boabele în pod.

    Botoșani - Sibiu (duminică, ora 16) Să fie meciul păcii? Nu cred. Chiar dacă oaspeții sunt triști și obosiți nu cred că-și vor vinde ieftin blana;

    Iași - Ploiești (duminică, ora 16) Un meci care pe care. Nu contează doar rezultatul jocului ci și celelalte două rezultate din meciurile care se joacă la aceeași oră;

    Arad - Buzău (sâmbătă, ora 14) Incolor, inodor, insipid.

    Slobozia - Sf. Gheorghe (duminică, ora 16) Cenușăreasa etapei. Botoșeneni, ieșeni, ploieșteni, slobozeni și secui vă recomand să mergeți la vot înainte de meci pentru a vota în deplinătatea facultăților voastre volitive. Nu care cumva...

    Opriți războiul! 

Bagheta magică sfătuiește o vioară ș-un țambal

     În această săptămână, joi de la ora 19 mai exact, la pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii Dinu Lipatti se va afla dirijorul clujean Horváth József. Biografia excelenței sale, ce s-a obișnuit să ne viziteze municipiul din doi în doi ani, v-am descris-o în numărul nostru din 15 noiembrie 2021. Cei doi instrumentiști care ne vor încânta seara nu sunt cu nimic mai prejos. Violonistul sătmărean Vlad Răceu (vezi biografia în ziarul din 24 mai 2021) și țambalagiul maghiar Lisztes Jenő sunt capetele de afiș ale acestui mijloc de florar.

    Programul serii, pentru care sunt valabile abonamentul cu nr. 44 și biletele procurate de la casierie, conține două acte diferite atât ca specie muzicală cât și ca abordare melodică, astfel încât melomanul sătmărean trebuie să se transpună în antract de la o compoziție simfonică la un balet acustic, de la visare la imagini virtuale, de la vioară la țambal.

    În prima parte vom audia pentru prima oară în Satu Mare lucrarea „Concert Gregoriano pentru vioară și orchestră” a lui Ottorino Respighi, iar după respiro ne vom delecta cu secvențe din baletul Raymonda al rusului Alexander Glazunov. Câteva date despre cele două lucrări veți găsi pe site-ul nostru în continuarea acestui articol. Pentru secțiunea de îmbogățire și reîmprospătare a bagajului nostru cultural v-am rezervat câteva cuvinte despre Jeno Lisztes.

     Jeno Lisztes 

    S-a născut la Budapesta în 1986. A început să cânte la cel mai faimos instrument maghiar, țambalul, la vârsta de 4 ani. Tatăl și bunicul său cântă la țambal, așa că este un fel de tradiție în familia sa.    Ágnes Szakály a fost primul său profesor la școala de muzică și mai târziu, la Academia de Muzică Franz Liszt, a fost Ilona Szeverényi Gerencsérné. A absolvit în 2010 ca profesor de țambal (în latină cymbalum) și artist.

    Este membru al Ansamblului Roby Lakatos din 2006 și are propriul trio de jazz numit Jeno Lisztes Cimbalom Project. Cântă adesea ca solist cu orchestre simfonice de renume mondial. A cântat pe cele mai faimoase scene precum Carnegie Hall, Musikverein, Concertgebouw, Bozar, Palatul Artelor din Budapesta, cu diverse formații.

    În 2012 a fost invitat să interpreteze partea de țambal pentru un film de la Hollywood intitulat „Sherlock Holmes 2: Jocul umbrelor” de Hans Zimmer.

A fost invitat de Ivan Fischer și Orchestra Festivalului din Budapesta să susțină numeroase concerte și să cânte ca solist la BBC Proms în 2018. În 2023, a fost invitat să cânte în cadrul Zilei Internaționale a Holocaustului în Parlamentul European, la Bruxelles, Belgia.

    Tot în 2023, Jeno a fost invitat de dirijoarea finlandeză de renume mondial Susanna Malkki și de Filarmonica din New York să susțină 3 concerte în David Geffen Hall și un recital în Lincoln Center - New York.

    Jeno cântă pe țambale construite de Akos Nagy din Budapesta.

   Raymonda 

    Este un mare balet în trei acte, patru scene cu apoteoză, coregrafiat inițial de Marius Petipa pe muzica lui Alexander Glazunov și cu libretul de Lydia Pashkova. Raymonda a fost creată special pentru spectacolul caritabil al prim-balerinei Pierina Legnani și prezentată pentru prima dată de Baletul Imperial la Teatrul Imperial Mariinsky pe 19 ianuarie 1898 la Sankt Petersburg - Rusia. Printre cele mai celebre pasaje ale baletului se numără „Pas classique hongrois” (cunoscut și sub numele de „Raymonda Pas de dix” ) din actul al treilea, care este adesea interpretat independent.

 

    Astăzi, Raymonda este interpretată de numeroase companii de balet din întreaga lume, cu o coregrafie derivată în principal din renașterea din 1948 a Baletului Kirov, așa cum a fost pusă în scenă de Konstantin Serghev. Serghev a modificat foarte mult, și în unele cazuri a schimbat complet, coregrafia lui Marius Petipa, în special în dansurile pentru corpul de balet. Coregrafia, așa cum a fost revizuită de Serghev, rămâne textul tradițional pentru majoritatea producțiilor mondiale ale Raymondei, printre care versiunea lui Rudolf Nureyev pentru Baletul Operei din Paris, respectiv versiunea Anna-Marie Holmes pentru American Ballet Theatre .

    Coregrafia și punerea în scenă a producției originale a spectacolului Raymonda de către Baletul Imperial au fost înregistrate în 1905 în metoda notației coregrafice Stapanov, în timpul repetițiilor pentru spectacolele în care a jucat-o renumita balerină rusă Olga Preobrajenskaya în rolul principal. Astăzi, această notație face parte din Colecția Sergeyev a Universității Harvard.

    În 2011, Sergei Vikharev a folosit notația pentru a pune în scenă o nouă versiune a operei Raymonda pentru Baletul de la Teatro alla Scala. Producția a restaurat, de asemenea, decorul și costumele originale după modelele pregătite pentru prima producție din 1898.

 

Concerto Gregoriano pentru vioară și orchestră

    Este al treilea concert pentru vioară al lui Ottorino Respighi, reflectând noua sa pasiune pentru cântecul gregorian. Potrivit soției sale, urme ale acestei pasiuni pot fi găsite în aproape toate lucrările sale scrise după 1920.

    Muzica este caracterizată de o originalitate fascinantă, cu o melodie și o armonie unice, precum și de timbre alese cu sensibilitate, cum ar fi atunci când celesta (instrument muzical de percuție cu claviatură) se alătură viorii solo. Deși „Concerto Gregoriano” este adesea interpretat, acesta nu a reușit – pe nedrept – să-și câștige un loc printre concertele pentru vioară mai populare.

    Opriți războul!

Ziua dorului

     Vunk. Cine nu-l știe pe Cornel Ilie de la Vunk. Pe managerul de la Vunk. Mai puțin știu că el a inventat „Ziua dorului”, o zi doar pentru sufletul românului. Astfel, din 2016, 13 mai a devenit Ziua Internațională a Dorului, un ZID peste care esența cuvântului „dor” nu poate fi tradusă prin cuvinte în nici o altă limbă. Poarta care străbate acest ZID este doar emoția, emoție ce poate fi atât de bucurie, cât și de nostalgie, dar și de jale.

    ”Oricât de multe am avea, tot ne lipsește ceva. Sau cineva. În fiecare zi. Dorul de cineva te face să-ți amintești doar lucrurile cu adevărat importante. Dar mai mult decât orice, dorul te împinge să faci gesturi frumoase. Din ce în ce mai mult simțim că petrecem sărbătorile altora, ale altor țări. Și nu este neapărat ceva rău. Dar dacă noi, românii, am face o zi pe care să o sărbătorească o lume întreagă? Pentru că românul s-a născut și poet și inventiv, am creat Ziua Dorului! Nicăieri în lumea asta nu există o astfel de zi și în nicio altă limbă nu se înțeleg mai bine emoțiile cuvântului <<dor>>. Fă astfel încât dorul tău să se împlinească și, în același timp, România să devină cunoscută și pentru idei frumoase. O sărbătoare durează o zi, dar emoțiile ei pot dura o viață întreagă. Ziua Dorului este și ziua ta. Pregătește-te cu bucurie pentru 13 mai.” a clamat Cornel Ilie atunci când a avut această minunată inspirație de a-și arăta patriotismul printr-un act de creație.

    Ce ascunde acest dor? Să fie doar în dorul lelii? Să vină din latinescul dolus? Ca atunci când te dor dinții? Sau un dor de ducă? Știți că dorul de ducă apare atunci când nu mai suporți mediul înconjurător, ceva sau pe cineva. Uneori apare și din curiozitate. Depinde de starea ta de agregare. Dacă ești fluid te strecori prin meandrele vieții din stânca golașă din care ai izvorât până la marea cea mare necunoscută. Precum Oltul prin România sau Dunărea prin lume. Dacă ești solid, rămâi înrădăcinat precum Sfinxul din Bucegi în locul în care ai venit pe lume indiferent de intemperii sau năvălitori. Doar starea gazoasă îți dă libertatea de a fi aerian, cu capul în nori.

    De la „Ziua dorului” până la „Ziua votului” nu mai sunt decât cinci nopți. Cinci nopți în care avem ocazia să revenim cu picioarele pe pământ. Să lăsăm exuberanța unei schimbări cu orice chip și în orice condiții și să privim un pic spre viitor. Ce ne așteaptă dacă...? În ce țară vor trăi copiii noștri? Pe ale cui oseminte vor călca stăpânii noștri? Ce libertăți ne mai rămân după această libertate a votului dezlânat?

    Am mai spus-o și o repet la nesfârșit. Președintele nu face legi. Președintele nu judecă fărădelegi. Președintele nu conduce economia țării, nici învățământul și nici sănătatea. Președintele nu are o grămadă de abilități pentru a-și susține prin fapte promisiunile electorale. Președintele este doar un mediator pe plan intern. În schimb președintele ne reprezintă țara pe plan extern.

    Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este faptul că președintele are acces la toate secretele de stat. Cine ajunge președinte, indiferent dacă este român neaoș, evreu, maghiar, german sau țigan are posibilitatea de a ne oferi pe tavă dușmanului. Cine este dușmanul? Nici într-un caz cel ce ne propune colaborare, cooperare cu avantaje de ambele părți. După mintea mea dușmanul este cel ce are tendințe cotropitoare. Cel ce dorește să-și impună propriul său mod de viață, cultura și mojicia sa, călcând în picioare tradiția și „dorul” altuia. De-a lungul veacurilor dușmanul nostru a venit dinspre est. Turcii, tătarii, hunii, otomanii și rușii au fost cei cu tendințe expansioniste, adică să ne impună politica și modul lor de viață. De la expansiune la cuceriri teritoriale nu mai e decât o fărâmă de pas (cam cât Donbasul sau Crimeea).

    Dacă privim doar prin prisma economiei putem spune că am suportat destul de bine ingerințele grecilor și ale evreilor. La fel și acum putem îngloba unele doleanțe ale Comunității Europene care să ne ajute la dezvoltarea unei economii aflate în prag de faliment. Desigur trebuie să avem oameni capabili, cu pregătire, foarte greu coruptibili, care să negocieze cu similarii lor europeni. De asemenea trebuie să avem românii noștri bine înfipți în structurile de conducere din Europa.

    Cine ar putea realiza aceste deziderate? Rămâne să decidem noi, duminică la vot. Cum spuneam și în editorialul precedent în urnă „trebuie să introducem inteligență, hărnicie, spirit și iubire având ca suport rațiunea, mătura, credința și adevărul”.

    Opriți războiul.

Jumbo și Mickey Mouse

    Bineînțeles că rolul lui Jumbo, celebrul elefant din Eritreea, este jucat de FCSB, în timp ce CFR-ului i-a rămas să joace rolul simpaticului personaj din desenele animate, Mickey Mouse. Asta pentru că regățenilor le sunt suficiente două rezultate de egalitate dacă ardelenii obțin trei victorii în ultimele trei etape. Altfel spus orice pas greșit al vicecampioanei îi oferă campioanei un nou titlu. De altfel sunt șanse foarte mari ca întreg podiumul de anul trecut să se repete la indigo. Dar pentru celelalte trepte ale podiumului bătălia este mai acerbă. Chiar și Rapidul mai speră să atingă o treaptă. „Doar Dinamo” se pare că nu are putere fotbalistică pentru a atinge acest obiectiv. E drept că nici nu tare i-ar folosi, neavând dreptul să treacă pe la vamă.

    Cum era de așteptat gazdele și-au tăiat partea leu-paraleului obținând 14 puncte din cele 24 puse în joc, față de cele doar 8 adjudecate de oaspeți. Cam același raport este și la goluri înscrise, musafirii nereușind decât 6 asemenea realizări din totalul de 16. Craiova - Rapid 1-2 pentru noi; CFR - „U” 1-0 cu forța; FCSB - Dinamo 3-1 pe plus valoare; Iași - Sf. Gheorghe 0-0 încurcă lume; Botoșani - Slobozia 1-1 inutilizabil; Constanța - Buzău 1-0 trist; Galați - Sibiu 1-2 caraghios; Arad - Ploiești 2-0 izbăvitor.

    Grupa campionat

 1. FCSB              45p

 2. CFR                38p

 3. Craiova           36p

 4. „U”                 35p

 5. Rapid             31p

 6. Dinamo          29,5p

    În grupa retrogradare n-au mai rămas decât două etape de disputat așa că Buzăul și-a luat deja bilete la matineu. Pentru al doilea astfel de bilet se confruntă în principal Sepsi și Unirea, ele având și meci direct la Clinceni în ultima etapă. Pentru ca Botoșaniul să intre în această horă este obligatoriu ca Slobozia să câștige cu Sf. Gheorghe și la Buzău, Sepsi să bată pe Botoșani, iar aceștia din urmă să piardă și acasă cu Hermannstadt. Aceste condiții nu sunt chiar imposibil de realizat chiar dacă sunt obligatorii.

    În ceea ce privește lupta pentru evitarea locurilor de baraj, implicate sunt echipele de pe locurile 4-8, Hermannstadt, Oțelul și Farul fiind salvate matematic, chiar dacă în privința ultimelor două nu pare la prima vedere. După cum arată drepturile de a participa la cupele europene nu cred că mai este cazul disputării unui meci de baraj. Probabil că Farul va avea dreptul de a juca cu locul trei sau patru din grupa campionat.

 1. Sibiu                32,5p

 2. Galați               31p

 3. Constanța         29,5p

 4. Ploiești             28p

 5. Iași                   27,5p

 6. Arad                 27p

 7. Botoșani           25,5p

 8. Sf. Gheorghe    22,5p

 9. Slobozia           21p

10. Buzău              16p

     Să vedem ce ne așteaptă. În șase din cele opt partide oaspeții sunt mai bine clasați decât gazdele. Doar în jocurile de la Sibiu și Constanța din grupa retrogradare lucrurile stau altfel. Avem și trei jocuri între vecine de clasament. Mai exact codașele celor două clasamente joacă între ele.  

    „U” - FCSB (duminică, ora 20,30) Derbiul etapei. Campionii și-ar putea prelungi starea de beatitudine în partida de pe Cluj Arena chiar dacă moții lui Sabău vor da tot ce pot pentru a nu se întâmpla asta. M-aș ruga pentru o victorie a ardelenilor dar nu va fi ușor;

    Craiova - CFR (sâmbătă, ora 20,30) Gazdelor le sunt necesare ca apa cele trei puncte puse în joc. Asta dacă nu vor să alunece de pe treptele podiumului, rivalele lor de pe locurile patru și cinci, dorind cu nesaț ca acest lucru să nu se întâmple.

    Dinamo - Rapid (luni, ora 21) Normal ar fi ca giuleștenii să se bucure de victorie la sfârșitul acestui meci. Dar ce mai e normal în această primăvară astronomică? Vi se pare normal George? Vi se pare normal Interul? Sau PSG-ul?

    Sibiu - Iași (sâmbătă, ora 17,30) La câte treninguri are Măldărășanu propuse pentru anul viitor nu cred că-și poate permite un relaș. Nu văd cum Miriuță l-ar putea înghesui;

    Ploiești - Galați (luni, ora 18) Uite o partidă care promite fotbal de calitate. Întoarcerea lui Topal și înscăunarea lui Balint au revigorat cele două echipe chiar dacă au cam dat de belea în etapa precedentă. Mă aștept la un meci elegant, chiar spectaculos. Nu prea au rost lamentările, simulările și tragerile de timp;

    Constanța - UTA (sâmbătă, ora 15) Nu același lucru aștept să se petrecă la Ovidiu. Nu că mi-aș dori, dar teama, lipsa valorii și hazardul își vor pune amprenta pe jocul acestui meci;

    Sf. Gheorghe - Botoșani (vineri, ora 21) A fost văzut Bergodi prin România. Toată lumea s-a gândit că pentru Rapid, eu gândesc că pentru Sepsi. Ori direct, ori incognito. Dacă e așa Leo Grozavu va avea viață grea;

    Buzău - Slobozia (vineri, ora 18) Cenușăreasa etapei. Meciul de deschidere este și meciul principalelor „candidate” la retrogradare. Nu prea am ce comenta despre acest joc. Și nici nu vreau să o fac.

    Opriți războiul!

Debut la senectute și revenire primăvăratică la Filarmonica Dinu Lipatti

     S-ar putea să mă înșel dar cred că reputatul pianist Dragoș Mihăilescu se află pentru prima oară pe scena Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare. Nu același lucru aș putea spune despre pianista de nici 19 ani (îi va împlini două zile mai tărziu după prestația de la Satu Mare) care se află pentru a treia oară în fața publicului sătmărean. Tocmai de aceea am ales să vă prezentăm doar datele biografice ale pianistului, cele ale pianistei putându-le găsi în numărul nostru din 24 octoctombrie 2022, la prima sa vizită în municipiul nostru.

    Ei nu vor concerta împreună. Nici măcar în aceeași zi. Dragoș va urca pe scenă astăzi, 6 mai, într-un recital de pian intitulat „Forme într-un peisaj muzical” și ne va delecta cu un grup de lucrări aparținând compozitorilor Bach („Partita nr. 1” în si bemol major), Mozart („Sonata” în si bemol major), Brahms („3 Intermezzi”), Granados („Opt valsuri poetice”) și Cage („Într-un peisaj”). Datele biografice promise sunt culese și suplimentate de pe site-ul filarmonicii timișorene și vor fi afișate în secțiunea de îmbunătățire și reîmprospătare a cunoștințelor moastre muzicale. Referitor la Dragoș aș mai dori să menționez că unul din băieții săi, pianist de asemenea, poartă prenumele lui Dinu Lipatti tocmai din dragoste pentru activitatea acestuia.

    În ceea ce o privește pe Eva Garet ea va fi invitata principală a serii de joi, 8 mai, când va avea loc un „Concert simfonic” interpretat de „Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti” din Satu Mare sub bagheta dirijorului Ștefan Novak. Programul serii conține două lucrări de amploare. Este vorba de ”Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră” al lui Serghei Rahmaninov și „Simfonia nr. 38 - Praga” în re major alui Wolfgang Amadeus Mozart.

    De menționat că în ambele seri de la ora 19 melomanii sătmăreni se pot baza pe abonament. Ca întotdeauna posesorii de abonament care nu pot participa la spectacol(e) sunt rugați să anunțe casieria filarmonicii pentru a da posibilitatea și altor îndrăgostiți de muzica de calitate să se bucure de ea. Biletele se pot procura ca de obicei și în seara fiecărui concert în parte de casieria instituției de cultură.

 Dragoș Mihăilescu

    Pianistul Dragoș Mihăilescu s-a născut în Sânnicolau-Mare prin anii 50 după ce părinții săi (tata prahovean, mama din Oravița) s-au stabilit prin repartiție ca medici (chirurg, respectiv ginecolog) în această localitate de graniță. Este solist-concertist al Filarmonicii Banatul din Timișoara. A studiat pianul la Liceul de Artă Ion Vidu din Timişoara şi apoi la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti. Din anul 1990 este şi cadru didactic asociat la Facultatea de Muzică din cadrul UVT Timişoara. Din anul 2012 deține titlul de doctor în muzică, doctoratul fiind susținut la Universitatea Națională de Muzică din București.

    Dragoş Mihăilescu s-a impus în viaţa muzicală a ţării precum şi în străinătate printr-o apreciată activitate solistică, susţinând recitaluri şi concerte cu orchestrele simfonice ale celor mai importante centre muzicale ale ţării, sub bagheta dirijorilor: N. Boboc, E. Elenescu, I. Conta, B. Hoinic, R. Georgescu, M. Haciaturian, O. Trhlik, L. Bacs, E. Simon, E. Ferraris, M. Rațiu, Gh. Costin, J. F. Antonioli, T. Nakajima, W. Cobus, C. G. Neagu, Meyr Minsky, D. Frandeș, R. Râmbu, R. Ciorei, M. Cichirdan, M. Tănăsescu, P. Oschanitzky, E. Acel, H. Selbing, Guillermo Garcia Calvo...

    Are o bogată activitate în genul muzicii de cameră. A concertat alături de violoncelista Alexandra Guţu atât în ţară cât şi peste hotare: Italia, Bulgaria, Ungaria, fosta Uniune Sovietică, precum şi cu violonceliştii Maria Ceaikovskaia şi Marin Cazacu. A susţinut recitaluri de muzică de cameră împreună cu violoniştii: Corina Belcea, Bogdan Zvorișteanu, Gabriel Croitoru, Gabriel Popa, Dorin Matea, precum și cu flautiştii: J. Yves Artaud, Alain Daboncourt.

    Alături de soţia sa, Manuela Iana – Mihăilescu, a susţinut recitaluri la patru mâini şi la două piane în ţară, în Germania, Spania, Franţa, Elveţia, Italia, Austria, Grecia, Serbia, Ungaria şi Suedia. Duo Mihăilescu a înregistrat trei CD-uri (Videoton – 1998 și Show Factory – 2006, 2008). Dragoș Mihăilescu a făcut parte din juriul unor concursuri naţionale şi internaţionale: Concursul internaţional de pian de la Braşov (ediţiile 1994, 1995) şi Concursul internaţional de pian Ella Philipp, Timişoara, 2008.

    A obţinut Premiul I la ediţiile concursului naţional din 1981, 1983, 1985, 1987, 1989, ca solist sau în formaţii de muzică de cameră. A fost premiat pentru cea mai bună interpretare a Sonatei a III-a pentru vioară și pian în caracter popular românesc de G. Enescu la Concursul naţional G. Dima (Cluj-Napoca), ediţia 1985.

 

„Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră” în re minor - Serghei Rahmaninov (sursă Wikipedia)

Începutul temei de deschidere a Concertului nr. 3 pentru pian și orchestră

    Compus în 1909, Concertul nr. 3, în re minor de Serghei Rahmaninov are multe trăsături comune cu concertul precedent al aceluiași compozitor. Ambele lucrări cuceresc auditoriul prin profunzimea și intensitatea imaginilor artistice și bogăția lor melodică. În Concertul nr. 2, suflul liric este mai larg, mai amplu, pe când Concertul nr. 3 este mai plin de energie, dezvoltarea simfonică este mai dinamică și mai amplă, iar elementul de virtuozitate este mult mai puternic subliniat.

    Concertul este alcătuit din 3 părți:

1. Allegro ma non tanto
2. Intermezzo: Adagio
3. Finale: Alla breve

    Partea I - Allegro ma non tanto - începe cu o temă cantabilă de largă respirație. Tema are un aspect de continuă curgere, întinzându-se pe aproape 25 de măsuri, ca un fir neîntrerupt. Rahmaninov, asemenea lui Beethoven, lui Brahms și altor compozitori-pianiști, a căutat să facă claviatura „să cânte”, să treacă dincolo de limitele instrumentului - prea îngust din punct de vedere al posibilităților melodice. Melodia are un aspect arhaic, ca o povestire de demult, abia șoptită. Tema este expusă cu multă simplitate, orchestra având rolul susținerii armonice. Apoi, se dezvoltă un dialog viu între instrumentul solit și orchestră, în care cea din urmă preia melodia. După o dezvoltare destul de largă a primei teme, urmează tema a doua, de un caracter liric și visător ca cel al primei melodii, întretăiată din când în când de accente patetice. Intonațiile temei principale imprimă caracterul lor desfășurării întregii mișcări, ce se încheie cu o cadență grandioasă. După cadență, urmează o scurtă repriză în care cele două teme amintite apar încă o dată, formând epilogul unei povestiri dramatice.

    Partea II - Intermezzo - este un adagio în care o melodie tristă, îngândurată, amintește de refrenele unor cântece rusești. Tema, la început senină și contemplativă, devine din ce în ce mai agitată, iar melodia pastorală capătă accentele unei declarații extatice de dragoste. Dezvoltarea ideii muzicale inițiale este întreruptă de un scurt episod, un vals elegant și grațios, care amintește tema principală din partea I a concertului. După un scurt episod de trecere cu caracter de virtuozitate urmează fără întrerupere finalul.

    Partea III - Finale - are tema principală în stil popular rusesc, captivează prin energia mișcării impetuoase, prin ritmul bărbătesc. Atmosfera de bucurie și sărbătoare se menține și la apariția celei de-a doua teme care, cu ritmica sa agitată, evocă o cavalcadă. În această atmosferă intervine subit o nouă temă lirică, pasionată, deosebit de cantabilă. După o scurtă reluare a temei principale a finalului, în orchestră apare un scherzando construit din elemente tematice ale primei mișcări, transformate într-un ritm jucăuș și capricios, ceea ce îi dă întregului episod un caracter fantastic. În repriză reapar ritmurile de marș ale temei principale și reminiscențe din partea I a concertului, după care se anunță concluzia. Asemenea finalului din Concertul nr. 2 în Do minor, ea are un caracter triumfal și grandios. Coda este construită pe tema melodiei pasionate ce intervine în mijlocul finalului.

    Simfonia nr. 38 în re major - Praga (extras dintr-un articol al lui Dan Mihai Bîrliba din Curierul Național)

     Prima prezenţă mozartiană la Praga a avut loc începând din data de 11 ianuarie 1787 şi a durat până în cea de-a doua săptămână a lunii februarie. Prilejul central l-a constituit lansarea, pe piaţa muzicală pragheză, a “Simfoniei nr. 38 în re major – Praga” în ziua de 19 ianuarie a acelui an.

    Potrivit biografului şi criticului Maynard Solomon (cartea “Mozart: A life”, 1995), la premiera acelei creaţii, Mozart a improvizat un solo la pian, care a inclus unele variaţiuni ale ariei “Non più andrai” din opera “Nunta lui Figaro”, cântate pentru prima oară la Praga cu un an înainte, la finele lui 1786 (după premiera vieneză), înregistrând un succes formidabil.

    Experţii în domeniu au evidenţiat ca o calitate incontestabilă a acestei creaţii simfonice prezentarea originală a motivului vânturilor, care avea să se regăsească ulterior în simfoniile lui Ludwig van Beethoven (1770-1827) şi Franz Schubert (1797-1828). Evenimentul muzical din acea zi – pe care Mozart însuşi o considera drept “una dintre cele mai fericite ale vieţii sale” – confirmase gradul superior de încântare artistică manifestată de publicul praghez care nu identificase până atunci un alt muzician la fel de strălucit în ipostaza simultană de compozitor şi interpret.

 

    Opriți războiul!