E drept că au trecut vreo 25 de ani de când nu mai activez pe gazonul verde dar despre cei 7 ani de fotbal, 21 de ani de arbitraj și vreo doi ani în care am activat ca observator aș fi putut scrie o carte de vreo 400 de pagini, în care să descriu întâmplări, curiozități și fenomene din lumea fotbalului. Am ales să încep cu acest șapou pentru a explica cumva îndrăzneala de a aborda un subiect asupra căruia fiecare dintre noi avem păreri personale. Unele avizate, altele mai puțin avizate. Bineînțeles că fiecare are dreptatea lui.
Nu pot să nu recunosc că imboldul pentru a scrie aceste gânduri mi-a fost dat de prestația celui mai bun arbitru român, Istvan Kovacs din Carei, avută la meciul Univ. Craiova - Rapid din a doua etapă play-off-ului Superligii. Înainte de orice comentariu vreau să spun că nu există arbitraj perfect în fotbal. Cel puțin deocamdată, indiferent cât de electronizat este sistemul atâta timp cât există o cât de mică implicare umană.
Atunci când greșelile se repartizează relativ egal asupra celor două echipe nu sunt probleme. Necazurile apar atunci când acestea balansează doar spre una din echipe. În mod normal arbitrul, pe parcursul jocului, își dă seama că a greșit, dar, din păcate, nu poate face nimic. O încercare de a arbitra în compensație este o greșeală și mai mare, dar a păstra linia de interpretare a jocului ar fi necesară. Mai ales când greșeala are caracter repetitiv.
Rosario Lo Bello, fiul celui mai mare arbitru de fotbal după părerea mea, Concetto Lo Bello, a spus odată o vorbă mare: „Atunci când vrei să dai un cartonaș galben, gândește-te în primul rând dacă ai vreo vină în acordarea acelui cartonaș”. N-ar fi rău ca pe viitor Istvan Kovacs să țină cont de acest îndemn. Ca să fiu sincer, dacă m-ar fi auzit ce i-am spus la sfârșitul partidei, cred că și mie mi-ar fi dat cartonaș roșu. Eu nu înjur, dar cuvintele mele uneori taie mai adânc în carne vie decât o înjurătură, oricât de colorată ar fi aceasta.
Cum de mi-am permis să spun asta? Păi, conform declarației sale dintr-o emisiune televizată, am fost primul lui observator. Indiferent de acest articol îi mulțumesc enorm pentru tot ceea ce a făcut pentru arbitrajul românesc și mai ales pentru cel sătmărean. A fost și o palmă dată peste timp diriguitorilor arbitrajului românesc din perioada comunistă, care l-au discriminat pe cel mai bun produs al acelor timpuri, Otto Anderco. Pentru cei care nu știu, Otto Anderco este încă cel mai bun arbitru de fotbal din Satu Mare chiar dacă s-a stins în urmă cu câțiva ani. Deoarece nu a acceptat să i se scrie numele, Otto, cu un singur „t”, delegările care veneau pentru Otto al nostru de la UEFA sau FIFA, erau redirecționate de către FRF spre Nicolae Rainea. Altfel...
Opriți războiul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu