„Cu căciulile pe frunte...

    Ion Hagiu, un învățător din satul Zăbala, județul Covasna, a compus balada românului demn pe baza unor versuri a căror vechime se pierde în negura vremurilor. Le-a mai peticit pe ici pe colo după care a luat chitara fiului său Dan, plecat la oaste, și a pus pe note îndemnul la suveranitate și independență care răzbate din tonalitatea și înălțimea mesajului. Vocea sa blândă dar fermă, povățuitoare dar fără tăgadă, a ajuns și la urechile mele la unele din manifestările Cenaclului Flacăra, oblăduit de Adrian Păunescu prin anii șaptezeci-optzeci.

    Vă îndemn ca atunci când aveți puțin timp liber să vă rememorați muzica și versurile acestui mesaj social-politic. Pentru aceasta nu trebuie decât să tastați „Căciulile” și „Ion Hagiu” și vă apar pe ecran câteva interpretări ale acestuia pe de o parte și versurile pe de altă parte.

    Știți ce mi-am dat seama? Aceste versuri pot înlocui oricând articolul cu numărul unu din Constituția României. Pentru a-mi da sau nu dreptate vă rog să comparați textul baladei „Căciulile” cu textul de mai jos, copiat mot à mot din ceaslovul românilor:

„Art. 1 – Statul român

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.

(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.

(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”

 

    Vedeți vreo deosebire? Doar că se folosesc alte cuvinte. Mai precis la alineatul unu în loc de „național” se spune „taică-meu”, în loc de „suveran” se spune „căciulă”, în loc de independent se grăiește „îi a mea și nu-i a ta”, în loc de „unitar” marcăm „de la moși și strămoși” și în loc de „indivizibil” cuvântă „arcul carpat”. În ceea ce privește alineatul doi acolo termenul „republică” este înlocuit cu „primărie”.

    Alineatele trei și patru ale cărții de căpătâi sunt pe îndelete și pe înțelesul tuturor explicate în cele cinci strofe născocite de poporul român. Acestea resping căciulirea, nedreptatea, mojicia, intruziunea și unicitatea. Doar despre idealurile Revoluției din decembrie 1989 nu spune nimic. Asta nu doar pentru că spațiul temporal era distonant ci și pentru că, la vremea respectivă, idealul impus era „un socialism cu față umană”.

    În ceea ce privește ultimul alineat am mari temeri că acesta nu este respectat tocmai de cei cărora li s-a dat în grijă acest lucru. Cât timp blana oilor este țesălată de politicieni, scărmănată de legiuitori și jupuită de judecători nu putem spune că ne-am putea croi o haină care să fie și călduroasă, și aspectuoasă, dar și armonioasă pe trupul nostru, al românilor.

    Opriți războiul!

 

P.S. ...stăm de strajă ca un munte”