Era vara lui '93. Un iulie obișnuit. Un iulie cu proaspăt absolvenți de liceu și facultate. Un iulie cu trenul vacanței la peronul 4. Un iulie pe care l-am început cu diminețile în fața planșetei la Unio și cu vremea prânzului petrecută în fața monitoarelor cu nesfârșite jocuri de tetris. Terminam foarte repede treaba pe ziua în curs și restul de șase ore pe care îl aveam la dispoziție până să semnăm condica de plecare îl petreceam în fața calculatorului. Asta dacă nu ieșeam pe furiș cu prietenul Neluțu Moraru la una mică (vorba vine) la Uranus sau la Fleischer.
Mi-am luat inima în dinți și m-am prezentat în fața directorului tehnic de la acea vreme și i-am spus că pentru o primă consistentă (50.000 de lei pentru mine și 25.000 pentru unul din maiștri; la acea vreme de inflație aveam un salariu de 10.000 de lei) pot produce scula în mai puțin de două săptămâni. Neîncrederea din ochii directorului și faptul că a chemat un alt coleg fără studii superioare să-l întrebe dacă eu sunt în stare de așa ceva m-a făcut să renunț la inginerie cu toate că era o meserie care mă pasiona. Țara avea nevoie de ingineri, nu și diriguitorii ei.
Mi-am luat concediu, am plecat cu familia la Sovata și am început să iau din ce în ce mai în serios propunerea prietenilor Ion Baias și Ghiță Crețu (regretați poeți ai Sătmarului dispăruți acum din memoria comemorativă a instituțiilor de cultură sătmărene) de a mă reîntoarce în presă, un domeniu cu care mai cochetasem în 1990 la Gazeta de Nord-Vest. Ei lucrau pentru un bilunar condus de un controversat om de litere al Sătmarului. E vorba de „Solstițiu”-l lui Dumitru Păcurar. Calitatea lui de om de cultură neputând fi pusă cu adevărat în valoare din cauza luptei cu sine însuși.
Întors din concediu am aflat că Dumitru Păcurar și Ilie Sălceanu, susținuți de un om de afaceri care vine cu banul, vor pune bazele unui nou cotidian în județul Satu Mare. Mi-am dat demisia de la Unio și, în aceeași zi de 15 august, m-am alăturat echipei. Abia după ce am văzut numele ziarului, Informația Zilei, și bulina din siglă mi-am dat seama că omul de afaceri era de fapt un ziarist cu notorietate, Ion Cristoiu, cel ce coordona trustul de presă Evenimentul Zilei, cotidian național cu un tiraj de 850.000 la acea vreme.
Așadar m-am alăturat acestei echipe condusă de Ion Cristoiu și avându-i ca directori pe Duimtru Păcurar și Ilie Sălceanu. Sper că nu uit pe nimeni dintre cei prezenți la numărul unu al ziarului, număr pe care întreaga echipă l-am distribuit gratuit pe străzi ca niște adevărați vânzători de ziare de pe timpuri, cu strigăte și slogane: Ion Baias, Ghiță Crețu, Dorin Prunilă, Mariana Pietraru, Mioara Maxim (șef secție politic), Vasile Nechita (șef secție economic), Cristina Bursuc, Emilian Onciu (șef secție social), Dan Moisa (șef secție servicii secrete), Emese Rak, Marius Chinde, Sorin Pereș, Liviu Brici, Nicu Ferchiu (redactor șef), Ioan Rațiu și Eva Szatmari (secretari de redacție), Adrian Lică (foto), Flaviu Mateșan și Gyorgy Patkos (tehnoredacori), Cornel Monoranu (Negrești), Ernest Boroș (Carei) și, cu voia dumneavoastră, Gruiță Ienășoiu (șef secție sport).
Mărturisesc că uitasem de unii dintre colegi, dar cotrobăind prin cotloane și ajutat de Adriana, îngerul meu păzitor de 44 de ani încoace, am descoperit numărul unu al ziarului apărut în 18 august 1993, păstorit de Ion Cristoiu care în primul editorial a susținut o disertație despre Corneliu Vadim Tudor - câinele de pază al Guvernului. Așadar am luat caseta tehnică la puricat și v-am redat numele întregii echipe.
În scurt timp, nici măcar o lună de zile, Informația Zilei a devenit al doilea ziar al județului după Gazeta de Nord-Vest și înaintea Universului și al Friss Ujsag-ului. Echipa, „cazată” la etajul al treisprezecelea al Palatului Administrativ, s-a îmbunătățit în scurt timp cu nume grele precum Ioan și Stela Vezentan, Ioan Anițaș, Constantin Demian, Eva Laczko, Ion Bala, Viorel Vladimirescu, Dan Burulea, Silvia Maier, Octavian Bud... pe statul de plată apărând și vreo trei fotbaliști, că așa era la modă. După ceva timp, vreo doi ani, am coborât de pe cea mai înaltă clădire a țării la sediul de pe str. Mircea cel Bătrân, nr. 15, în clădirea care până atunci se afla doar administrația.
Prin vara lui 1996, după un conflict cu Ilie Sălceanu am primit preaviz de 15 zile. Încrâncenat, să nu scap din mână ceea ce consideram că-mi este necesar, am dovedit în câteva rânduri că sunt capabil să aduc bani în casierie. Cu vreo 5 zile înainte ca termenul din preaviz să expire am fost chemat la direcțiune și m-au întrebat dacă mai pot aduce bani. După ce am legalizat banii aduși (de publicitate avusesem eu grijă să apară conform înțelegerii) cu acte în regulă mi-am continuat periplul meu la Informația Zilei. Uite așa am ajuns de la pagina sportivă la „biroul” publicitate. Dar despre asta vom vorbi săptămâna viitoare.
Opriți războiul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu