Ar trebui să facem abstracție de știrile cu caracter politic ce ne țin într-un stres cvasi continuu. Este acea perioadă în care orice știre valabilă în acest moment este perfect contrazisă în momentul următor. Substanța granitică devine sfărâmicioasă până la prăfuire pentru ca în final să ajungă siropoasă și necomestibilă. Poate doar valul de căldură să ne influențeze mai abitir starea de sănătate. Sănătatea mintală, căci despre ea vorbesc.
Toate subiectele de altă factură ne trimit către America de Nord și Centrală, dar acolo avem specialistul nostru a cărui rubrică „Mondialu' din fața televizorului” vă invit s-o parcurgeți și, totodată, mă rog ca peste patru ani să nu fie văzut tot prin mijloace electronice. Nu este doar interesantă ci și plină de sensuri. Cartilagiile acestor prime 40 de meciuri ce s-au disputat până când scriu aceste rânduri au câteva părți osificate care, la o privire mai sfredelitoare, pot fi sesizate de laserul din cristalinul fiecăruia dintre noi. Nu-i bai că nu coincid. Chestia este că pot fi dezbătute.
Frământările din sânul și cerebelul proprii au efect direct asupra emoției și corelarea mișcărilor. Cam acesta este și spațiul unde căldura sufocantă, moleșeala, își lasă amprenta nu numai asupra acțiunilor noastre ci și asupra deciziilor pe care le luăm. Anvergura acestora este definitorie, motiv pentru care este momentul ca deciziile cu efect pe termen mediu și lung să nu fie abordate acum.
Muzica. Muzica de calitate este cea în care vă invit să vă răcoriți. De la Beethoven la Phoenix și de la Barbu Lăutaru la Jimi Hendrix avem o plajă imensă. De la „La oglindă” interpretată de Angela Moldovan (versuri George Coșbuc) până la ultimul album al lui Elvis Presley, „Moody Blue” sau de la țipuriturile din Oașul strămoșesc și până la cimpoaiele scoțiene ce, culmea, se regăsesc în cultura de mai jos de Dunăre, în toate acestea ne putem regăsi stări de spirit pozitive.
O altă cale de a ocoli efectele oncogene ale timpurilor noastre ar fi călătoriile. Muntele sau fiordurile cu precădere. Mai precis acele zone în care temperatura nu se ridică la valori dăunătoare corpului (muntele) sau acele locuri unde ultravioletele nu au efecte cancerigene (fiordurile). Așa cum munte nu înseamnă doar Carpați, nici fiorduri nu înseamnă doar Norvegia. Vă spun asta pentru că sunt Stan Pățitu'.
Recenta mea vizită pe plaiuri brașovene mi-a amintit nu numai că nepoții mi-au intrat în vacanță ci și de pericolele pe care i-am sfătuit să le ocolească. De data asta este vorba de pericole născute din reacții (in)umane, de pericole ce sunt din ce în ce mai prezente în actualul mod de a înțelege civilizația. Am mai scos în evidență și cu alte prilejuri efectele nocive pe care le poate avea dezvoltarea tehnologiei asupra omului în general și a copiilor în special.
Opriți războaiele!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu