Poate că n-ar fi trebuit să scriu acest articol. Nu vreau să se creadă că vreau să mă disculp, dar atâta timp cât unii l-ar putea lua drept pildă merită să fac acest demers. Să vedem de la cea plecat povestea.
În urmă cu câteva săptămâni am realizat împreună cu Robi o emisiune „Incursiune în cotidian” la un sit arheologic aflat în Câmpia Panonică, mai exact pe Valea Ierului, în apropierea unei comune destul de răsărită de pe harta județului nostru. Unui prieten, care a copilărit pe acele meleaguri, i-a părut rău că nu l-am anunțat să-mi dea câteva date suplimentare aflate de la bătrânii comunei cu vreo 50 de ani în urmă.
Discuția s-a purtat inițial la telefon după care, înhămați la treburile zilnice, am trecut pe una din rețelele de socializare care îi aparțineau lui. Întrebat fiind dacă n-am mai putea face o emisiune, de data asta cu specificul comunei respective, i-am răspuns că dacă strânge câțiva oameni de afaceri din comună și plătesc emisiunea cu drag vin. Pentru o altă soluție i-am scris prietenului pe adresa lui din rețeaua de socializare „Fă-l pe primar să accepte o emisiune. Costă 5000 de lei...”
Cineva, supărat pe societate și obișnuit probabil cu șicanele moderne, a făcut o captură doar cu cuvintele respective și i-a trimis-o unuia pe care îl cunoștea drept un moralist exacerbat. Acesta, văduvit de cunoașterea întregii situații, a luat cuvintele respective ca pe un șantaj la adresa primarului pentru a-l determina să ne ofere bani. Bine, pentru un șantaj ar fi trebuit ca după „Fă-l pe primar...” să mai apară și un „...dacă nu...”. Colegul de breasă, inflamat de rău voitor, a presupus că acest șantaj există.
Mai departe, conform prostului său obicei, a luat părerea sa drept un adevăr absolut și l-a răspândit printre confrați. În mod natural nu mă prea interesează părerea altora despre mine. Nu am cum să controlez acest lucru așa că nu-l mai bag în seamă. Totuși pot să le transmit unele învățăminte de care și eu am avut parte în tinerețe. În primul rând trebuie să țină cont că eu nu sunt redactor ca majoritatea dintre ei. Sunt plătit ca director de publicitate (pompos spus, dar așa scrie pe țidule) și am alte îndatoriri printre care și aceea de a înlesni plata salariilor (inclusiv al meu) pentru trustul nostru de presă.
Cei care doresc să se hrănească din industria publicității ar trebui să cunoască unele reguli de bază. Publicitatea este împărțită în două mari categorii: de informare și de persuadare (detreminarea unui client de a-ți cumpăra produsul). În general, dar nu obligatoriu, informarea se face de către instituțiile de stat iar persuadarea de către societățile comerciale. Nu este însă o regulă generală. Pot fi invers sau hibride (un exemplu ar fi deschiderea unui magazin).
Emisiunea „Incursiune în cotidian” este doar pentru informare. Fiind plătită de către client am grijă ca informațiile transmise în timpul filmărilor să nu fie false, chiar dacă sunt laudative, și să aibă cât de cât un caracter educațional. În general îmi reușește acest demers.
O altă pacoste a căzut peste capul meu după ce le-am trimis oferta cu prețurile de publicitate pentru cele trei suporturi pe care le are trustul nostru de presă. Motivul? De ce am scris că, după informările trimise de BRAT de-a lungul timpului, suntem lideri de piață la audiențe pe site-ul nostru. Faptul că celelalte ziare electronice din județul nostru nu sunt înscrise în singurul forum oficial de determinare a audienței din România mi-a permis să scriu acest lucru.
Între timp am aflat că nici noi nu am mai apelat la serviciile BRAT așa că voi rămâne doar la afirmația că trustul nostru de presă are cea mai mare audiență generală (prin print, TV, site și rețelele de socializare). Nu am date concrete pentru această afirmație dar este logic să fie așa.
Opriți războaiele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu