Deviaţie de iul

Priveam intens un umăr în spatele căruia se adumbrea o figură concentrată. Extrem de concentrată. Concentrată la umerii din faţa sa, în special la dreptul. Concentrată la mişcarea ochilor adversarului său, măsurându-i distanţa în timp dintre două clipiri. Concentrată la dansul de menuet al picioarelor francezului, memorându-i ritmicitatea. Concentrat ciclic câte trei minute în şir pe vibraţia aerului din rombul cu unghiuri egale ce mobila centrul universului Romexpo. De trei ori. A patra oară a venit avalanşa. Ştia că va veni. Şi-a clădit igluul pentru vreme rea în săptămâni de pregătire. Nu doar fizică şi psihică. Ci şi mentală. Acolo sus, pe înălţimi orice fermoar rămas netras poate duce la catastrofe. Orice şiret nestrâns sau prea strâns te încovoaie până la frângere în faţa stihiei...

B U U U M!

Totul s-a terminat. Pe negândite. Lucian n-a avut timp să delibereze când, cum şi cât de tare a lovit. Mişcarea a plecat din reflex pe lipsa de concentrare a adversarului, pe preocuparea acestuia de a lovi, uitând că poate fi lovit. Mendy a început să viseze: Casa Poporului, româncele cu accent de dincolo de Prut care i-au mobilat preocupările, sărmăluţele, Romexpo, na-na-ul din degetul mamei când făcea vreo boroboaţă, învăţătoarea care l-a încurajat să numere până la zece... Hopa! Dar asta nu-i învăţătoarea căci numără pe engleză. Aha...! E prea târziu!
Mă mai uit periodic pe blogul lui Tolo. În foarte multe cazuri sunt de acord cu el. A început furibund o luptă cu corupţia. Adică cu cel care are putere. Adică cu guvernul. Foarte bine. E om de presă şi presa trebuie să fie în opoziţie. I-am admirat chiar înverşunarea de a demasca potlogăriile (prea blând spus, dar aşa sunt eu: blând) lui Ridzi (sau cum naiba s-o fii scriind). Am şi momente când nu sunt de acord cu el, dar îi respect părerea. De data aceasta nu pot să i-o respect. Un sponsor a dat bani şi cere să i se recunoască acest lucru. N-a fost un cadou. Nu a fost din milă. A fost o sponsorizare. Domeniul publicităţii are legile lui şi Tolo le ştie foarte bine pentru că din asta trăieşte.
De fapt şi el a simţit că a deviat de la propria conştiinţă şi i-a lăsat pe alţii să-şi dea cu părerea. I-a lăsat pe Viorel Sima şi pe Călin Diaconu să-şi dea cu părerea. Ambele aceste păreri fiind în tabăra celor de bun simţ şi în parte argumentate, dar induse. I-a lăsat pe toţi cei care îi comentează articolele cu bunele şi cu relele lor. I-a manipulat, fără să-şi dorească neaparat acest lucru, până şi pe spectatorii din Romexpo la care le-a fost scânteie şi muşuroi în acelaşi timp.
Asta e! A deviat. Şi cum deviaţie de sept nu este pentru că nu suntem în septembrie i-am spus deviaţie de iul.

Mangusta si serparul

Sa nu-mi spuneti ca sunt cam acelasi lucru. Adica amandoi mananca serpi. Am sa va spun ca una are patru picioare si celalalt numai doua. Am sa va mai spun ca una are opt litere iar celalalt numai sase. Am sa va mai spun ca una e foarte tanara, iar celalalt a constatat ca a imbatranit. Am sa va mai spun ca una a devenit campioana mondiala, iar celalalt isi aminteste ca a fost chiar si campion olimpic. Am sa va spun ca mangusta a vrut o viata intreaga sa devina serpar, iar serparul o are de acum ca idol pe mangusta.

Manny Pacquaio la batut portocal (am vrut sa spun mar) pe Oscar de la Hoya. Las Vegas-ul a gazduit asta noapte lupta secolului. Boxul de cea mai inalta calitate pe care l-am vazut vreodata s-a desfasurat doar pe parcursul a opt reprize, dar ce box. Am admirat pana si barbatia cu care a recunoscut mexicanul infrangerea in fata thailandezului. A fost o recunoastere logica a valorii superioare a adversarului. La sporturile de contact nu este ca la celelalte sporturi unde trebuie sa mori, in ghilimele, decat sa te dai batut. Aici este vorba de sanatatea, de viitorul si de caracterul sportivului. Un adversar mult mai bun la un moment dat trebuie recunoscut si respectat. Este posibil ca revansa sa aiba alta soarta. Drept e ca aceasta lupta nu va mai avea o revansa. Serparului a inceput sa-i cada penele, iar mangusta are pielea inca lucioasa.

Boxerii

N-am sa zic niciodata ca nu-mi place boxul. N-am sa recomand niciodata copilului meu sau unei persoane dragi sa se apuce de box. Este si nu este boxul un sport. Este pentru ca se pot organiza competitii la care participa atleti si unde se declara invingatori in fata unei asistente. Adica exista sportivi si spectatori. Nu este un sport pentru ca nu se poate numi sportivitate atunci cand iti ranesti fizic adversarul. Sa lasam lucrurile asa cum sunt si sa pornim de la premiza ca boxul este un sport.
Am asemuit meciul de aseara, Rapid - Steaua, cu o partida de box in care adversarii s-au urat in asa masura incat nu au lovit ca sa nu incaseze. Cu toate ca isi purtau reciproc o ura foc si para (focul era reprezentat de o bricheta si para de un chibrit), cei doi boxeri n-au lovit decat cu lovituri nepermise si de asa natura incat sa nu vada arbitrul. Ca sa trimita o directa, un croseu sau un upercut ar fi fost necesar sa se descopere in propria-i garda si, banuia, adversarul atata ar fi asteptat ca sa trimita lovitura decisiva. N-a fost pana la urma nici ko, dar nici ok.
La Doha s-a incheiat Turneul Campioanelor. Finala i-a revenit, in ciuda mea, americancei Venus Williams, chiar daca mai mult si-a dorit victoria rusoaica Vera Zvonareva. Primul set a fost incrancenat. La un moment dat vera avea 5-2 la ghemuri si trei mingi de set. Le-a ratat pe toate, ba si pe o a patra minge de set si s-a ajuns la tie-brack. Aici s-a rescris istoria setului, dar in sens invers, adica a condus Venus cu 5-2 dupa care Vera a castigat cinci mingi consecutive. I-au fost suficiente pentru a-si adjudeca setul. Setul doi a avut doar un ghem si jumatate. La doi zero Vera a cedat, preferand sa se odihneasca in vederea ultimului set. Asa credea ea. Nu si-a mai revenit decat spasmodic, cu lovituri de exceptie, dar izolate intr-un ocean de replici de inalt nivel de o monotonie dezarmanta. Asadar Vera - Venus 7-6(5), 0-6, 2-6.
Masters-ul masculin se desfasoara in aceste zile tot in Asia. Mai precis la Shanghai. Atat la simplu cat si la dublu. Ne vom concentra atentia numai spre simplu. Cele doua grupe, rosie si galbena, sunt populate de primele opt nume care s-au remarcat in turneele Masters Serie din acest an. Adica Roger Federer (Elvetia), Andy Murray (Marea Britanie), Andy Roddick (SUA), Gilles Simon (Franta) sunt cei care se scalda in Marea Rosie, iar Novak Djokovic (Serbia), Nicolai Davidenco (Rusia), Jo-Wilfried Tsonga (Franta) si Juan Martin del Potro (Argentina) fac baie in Marea Galbena. Pana acum Novak l-a batut pe Juan Martin si Nicolai pe Jo-Wilfried. Asta noapte s-a produs si surpriza, elvetianul recunoscandu-se invins de francez. La aceasta ora cei doi Andy isi disputa intaietatea. Deocamdata este patru-doi in primul set pentru european.