Se afișează postările cu eticheta Tolontan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tolontan. Afișați toate postările

luni, 11 iulie 2011

Deviaţie de iul

Priveam intens un umăr în spatele căruia se adumbrea o figură concentrată. Extrem de concentrată. Concentrată la umerii din faţa sa, în special la dreptul. Concentrată la mişcarea ochilor adversarului său, măsurându-i distanţa în timp dintre două clipiri. Concentrată la dansul de menuet al picioarelor francezului, memorându-i ritmicitatea. Concentrat ciclic câte trei minute în şir pe vibraţia aerului din rombul cu unghiuri egale ce mobila centrul universului Romexpo. De trei ori. A patra oară a venit avalanşa. Ştia că va veni. Şi-a clădit igluul pentru vreme rea în săptămâni de pregătire. Nu doar fizică şi psihică. Ci şi mentală. Acolo sus, pe înălţimi orice fermoar rămas netras poate duce la catastrofe. Orice şiret nestrâns sau prea strâns te încovoaie până la frângere în faţa stihiei...

B U U U M!

Totul s-a terminat. Pe negândite. Lucian n-a avut timp să delibereze când, cum şi cât de tare a lovit. Mişcarea a plecat din reflex pe lipsa de concentrare a adversarului, pe preocuparea acestuia de a lovi, uitând că poate fi lovit. Mendy a început să viseze: Casa Poporului, româncele cu accent de dincolo de Prut care i-au mobilat preocupările, sărmăluţele, Romexpo, na-na-ul din degetul mamei când făcea vreo boroboaţă, învăţătoarea care l-a încurajat să numere până la zece... Hopa! Dar asta nu-i învăţătoarea căci numără pe engleză. Aha...! E prea târziu!
Mă mai uit periodic pe blogul lui Tolo. În foarte multe cazuri sunt de acord cu el. A început furibund o luptă cu corupţia. Adică cu cel care are putere. Adică cu guvernul. Foarte bine. E om de presă şi presa trebuie să fie în opoziţie. I-am admirat chiar înverşunarea de a demasca potlogăriile (prea blând spus, dar aşa sunt eu: blând) lui Ridzi (sau cum naiba s-o fii scriind). Am şi momente când nu sunt de acord cu el, dar îi respect părerea. De data aceasta nu pot să i-o respect. Un sponsor a dat bani şi cere să i se recunoască acest lucru. N-a fost un cadou. Nu a fost din milă. A fost o sponsorizare. Domeniul publicităţii are legile lui şi Tolo le ştie foarte bine pentru că din asta trăieşte.
De fapt şi el a simţit că a deviat de la propria conştiinţă şi i-a lăsat pe alţii să-şi dea cu părerea. I-a lăsat pe Viorel Sima şi pe Călin Diaconu să-şi dea cu părerea. Ambele aceste păreri fiind în tabăra celor de bun simţ şi în parte argumentate, dar induse. I-a lăsat pe toţi cei care îi comentează articolele cu bunele şi cu relele lor. I-a manipulat, fără să-şi dorească neaparat acest lucru, până şi pe spectatorii din Romexpo la care le-a fost scânteie şi muşuroi în acelaşi timp.
Asta e! A deviat. Şi cum deviaţie de sept nu este pentru că nu suntem în septembrie i-am spus deviaţie de iul.

joi, 18 iunie 2009

Ministerul, ministerul...

Mai sa fie. Nici nu-mi vine sa cred. In timp s-au perindat pe posturile de lideri ai sportului romanesc nume ca Iolanda Balas, Ana Pascu, Ion Tiriac sau Octavian Belu. Ba chiar si Crin Antonescu, chiar daca nu a fost sportiv de varf, nu si-a batut joc de noi, spectatorii, de ei sportivii, sau de tehnicieni.
A venit o fata (cu accent circumflex pe primul a si sedila sub t) cu un accentuat aer de mironosita, ce-si inchipuie ca politica e mai presus ca viata. Muta campioane mondiale de gimnastica de la birou la matura si administratori cu vasta experienta in vestiarele pe care le-au parasit de mult. Subjugandu-se efortului oamenilor din umbra, carora li se umezesc ochii atunci cand un sportiv din gradina lor saruta o medalie, si-au pierdut cu siguranta dexteritatea si rabdarea de a mai lucra la aparate cu sportivii. Mai ales cu cei mici. Dar cand e sa se aleaga praful...
Vai de sportul romanesc daca nu se iau grabnic masuri. Si nu cel actual este in pericol, ci cel de peste 5 pana la 20 de ani. Cel care acum este in fasa si o mama vitrega il da pe mana lui Baba Cloanta. Nu prea ma intereseaza din ce partid face parte. Nici ea nici cel care ii va lua locul. Ma intereseaza ce masuri se vor lua sa se indrepte raul facut. Nu pretind sa revina neaparat cei inlocuiti, dar pretind sa fie numiti in functii de conduceree oameni competenti. Altfel vom ajunge ca in Satu Mare scrima, baschetul, handbalul si luptele sa ajunga la acelasi nivel cu fotbalul. Asta-i doar un purice de sub camesa noastra.