Liniște

   Această melodie se auzea în anii 60-70 la fiecare meci al Rapidului de pe pe Giulești. Chiar și Valentin Stănescu tăcea când cânta Toderică.



'Il Silenzio' - Melissa Venema (13 yo)

   
La aproximativ șase mile distanta de Maastricht, în Olanda, se află îngropati 8301 de soldați americani care au murit în "Operațiunea  Market Garden", în luptele pentru eliberarea Olandei în toamna și iarna 1944-1945. Fiecare ostas îngropat în cimitirul din apropierea orasului Maastricht, precum și din alte  cimitire ale eroilor canadieni și britanici, a fost adoptat de o familie olandeză care ingrijeste de mormânt pentru ca să păstreze vie amintirea soldatului care a luptat pentru libertatea tarii lor.

Olandezii au obiceiul de a păstra un portret al soldatului american sau al cimitirului respectiv într- un loc de cinste în casa lor. Anual, de " Ziua Eliberării", serviciile de comemorare sunt ținute pentru  "cei care au murit pentru a elibera Olanda".

Ziua următoare celei de comemorare se încheie cu un concert.

Piesa de final al acestui concert este întotdeauna " Il Silenzio ", o piesă comemorativă comandata de olandezi, și care a fost cîntată pentru prima dată in 1965, la aniversarea a 20 de ani de la eliberarea Olandei.

În anul 2008, ”Il Silenzio” a fost interpretat de o tînără olandeză în vârstă de 13 ani, Melissa Venema, acompaniată de orchestra condusă de André Rieu (Orchestra Regală din Țările de Jos).

Această  piesă de concert  se bazează pe  versiunea originală si a fost scrisă de compozitorul italian Nini Rosso. 

N.A. - text preluat de pe internet.

Din nou acasă (reciclare)

   Mergeam în vânt cu părul zburlit, cu gândul vraişte şi cu obrajii plânşi de lacrimi seci. Nu căutam vinovaţi, nu cătam vini şi-mi ţuguiam buzele într-o singură întrebare adresată înaltului cerului, brizei de răsărit, apusului de soare, gheţarilor nordului şi Saharei încremenite: De ce?

Olimpia la răscruce

   Hai Olimpia! Cam așa ar trebui să ne trezească soarele sâmbătă dimineață. Optimismul n-ar trebui să se diminueze în timp ce lichidul cafeniu dispare din ceșcuța cu filigrame. Nici măcar cei câțiva norișori ce decorează un colț al albastrului infinit nu ne-ar putea deranja. Joacă Olimpia și noi trebuie să o susținem. Calificarea în play-off ar încununa un an în care s-a muncit cu adevărat. Fără vedete, fără "prieteni", fără dușmani, fără aranjamente. Doar cu muncă. Atât s-a putut, atât s-a făcut. Acum e rândul nostru, al suporterilor. Cu noi în tribună e ca și cum am fi lângă ei în iarbă. Cu noi în tribună fenta lui Zsiga tinde spre desăvârșire. Cu noi în iarbă mingea trimisă de Bujor va ocoli toate obstacolele și va poposi în plasa porții adverse. Cu noi în poartă plonjoanele lui Anca vor ocupa tot spațiul porții. Cu noi golurile Olimpiei devin mult mai frumoase. Noi vom fi sâmbătă Bathory, Pinter, Paul Mihai, Prodan, Dragomir, Paul Levente,, Keizer, Borota, Iancu, Both, Helvei la un loc. Cu noi Tibi Csik va fi mai inspirat.

   Trebuie să fim în tribună. Este un meci de care pe care. Cine câștigă merge în play-off. Din păcate nici egalul nu este o certitudine. Cum federaţia schimbă regulamentul de la o etapă la alta trebuie să ne asigurăm pentru orice eventualitate. Sâmbătă este ziua în care nu avem nici o scuză să lipsim de pe stadion!

Olimpia suntem noi cei de pe teren,
Olimpia suntem noi cei de pe banca tehnică,
Olimpia sunteţi voi cei din tribună!
Olimpia este de fapt acest oraş plin de însufleţire!
Olimpia este cu adevărat acest judeţ!

Hai Olimpia Satu Mare! 

Cu racheta prin America de Sud

   Irina Begu, căci despre ea va fi vorba în cele de mai jos, ascunsă de penițele bravilor noștri comentatori sportivi şi-a ales să-şi petreacă un februarie estival în America de Sud. A dat "brrr" pe "uff" şi neaua pe nisip. Poate că nu i-ar fi stricat nici puţină distracţie dar Irina noastră s-a dus la muncă. S-a dus să câştige bani şi turnee. Deocamdată a luat un singur titlu pe acolo.

...adă-ţi ş-un câne...

   Primele trei puncte din titlul de mai sus precum şi cei trei dinţi din faţă (ai mei, nu ai lui Sorescu) au reprezentat momentele de cotitură reprezentative în firul plin de meandre al vieţii mele. Suişuri şi coborâşuri, coturi spre dreapta sau spre stânga au fost sumedenie dar turnante cu efect pe termen lung dacă nu chiar definitiv nu au fost decât două.

   Prin iarna blândă a lui '73 mi-am pierdut trei dinţi din faţă prin Ferentari într-o bătaie cavalerească, 4 contra 21, pentru că am avut tupeul să conducem nişte domnişoare la cămin. Vezi tu, noi din Giuleşti să fi participat la o "reuniune" alături de fete din Ferentari? "Reuniune" nu era ceva mistic cum s-ar putea crede astăzi ci doar un simplu ceai dansant organizat de liceul nostru de băieţi în care am invitat partenere de la un liceu de fete aflat într-un alt cartier al Bucureştilor... Atunci am învăţat că nu tot ce zboară are pene.

   Mai târziu, mult mai târziu, când eram deja soţ şi tată al trei feciori, viaţa a mai întins o sfoară capcană în calea paşilor mei. Copilăria frivolă, pubertatea rebelă, rigorile armatei şi confruntările tinereţii n-au reuşit să mă facă să mă uit măcar pentru o clipă spre viitor. Trăiam prezentul şi râdeam de trecut. Viitorul nu exista. Nu exista nu pentru că aşa mi-am impus, nu exista pentru că pur şi simplu nu mă gândeam la el. Când îmi strângeam copiii la piept îi strângeam cu toată dragostea dar fără să mă gândesc dacă am ce să le pun mâine în farfurie. Asta pentru că aveam. Nu mult, dar aveam strictul minim necesar. Asta până într-o zi...

   În aprilie '96, nu mult după ce tocmai împlinisem 40 de ani, stăteam tâmp cu o hârtie în faţă în care cuvântul predominant era "preaviz". La prima vedere nu este un cuvânt prea dur. Nu ştiam dacă este grav sau foarte grav. Nu ştiam dacă este o chestiune serioasă sau o glumă. Nu-mi puteam da seama dacă din asta trebuie să învăţ ceva sau să pierd ceva. Nu pricepeam dacă urmează un nou început sau sfârşitul implacabil. Nu pătrundeam în esenţa fenomenului... Oare care va fi viitorul meu? Al meu şi al familiei mele? Sunt oare un om responsabil?

   Pentru prima oară în viaţă m-am gândit la viitor. Pentru prima oară în viaţă m-am gândit la ce vor ajunge copiii mei. Pentru prima oară în viaţă m-am gândit că trebuie să fiu un om responsabil. Pentru prima oară în viaţă mi-am dat seama că nu ajunge doar că ştiu cine sunt, ci trebuie să demonstrez că sunt cine sunt. Pentru prima oară în viaţă mi-am dat seama că trebuie să trag foloase pentru că sunt cine sunt. Dar cine eram? Eram un om cu potenţial. Cei de lângă mine trebuiau să ştie asta şi să ţină cont de asta.

   Aveam 15 zile la dispoziţie să arăt că nu am doar pasiuni ci şi competenţe. Trebuia să arat că nu numai sportul, logica, statistica, drumeţia, cititul, rebusul şi familia la timpul prezent sunt cele care îmi ocupă timpul. Trebuia să mă arăt capabil şi în alte domenii. Au urmat două săptămâni în care de dimineată de la ora 8 până seara la ora 22 am muncit ca nebunul. Am comunicat, am persuadat, am capacitat, am lămurit, am trecut de la logică la logică aplicată, am... Am făcut bani. Adică am anulat acea bucată de hârtie pe care între timp o mototolisem din frustrare şi pe care se mai distingea doar semnătura: Ilie Sălceanu.

   Acesta este motivul pentru care i-am purtat un respect deosebit acestui bărbat. Mi-a revelat capacitatea de a vinde cu toate că el era departe de ceea ce s-ar numi un vânzător, mi-a relevat capacitatea de a comunica cu oricine cu toate că el nu avea capacitatea de a comunica decât cu cei care îl puteau înţelege. Aşa am putut trece de la nota patru la nota zece în ochii minţii lui. Aşa am trecut de la prezentul perpetuu la clădirea unui viitor pentru mine şi familia mea.

                                                                                         P.S.        ...cel mai bărbăţesc şi cel mai frăţesc!

Ferma El Greco

   Pe cursul şerpuit al Someşului, acolo unde apa a scăpat de încrâncenarea munţilor şi repeziciunea pantelor, adăpată de frăgezimea pâraielor și înțelesul poveștilor nerostite, ochiul obişnuit al localnicului simte prin toţi porii mişcarea lentă şi unidirecţionată a șuvoiului precum cea a timpului. Aici, într-un spaţiu mirific de lângă comuna Culciu din judeţul Satu Mare, se află o fermă mai puţin obişnuită prin aceste locuri, o fermă de gospodari cu drag de muncă în folosul propriu şi al aproapelui, o fermă cu animale curate atât în exterior cât, mai ales, în interior. Animale ţinute departe de laboratoarele pline de halate albe şi substanţe chimice, departe de doftori cu reţete sigure şi nu în ultimul rând departe de cuţit.

   Ferma El Greco, inspirată probabil din poveştile copilăriei pornite din "amintirile" lui Nică a lui Ştefan a Petrei sau peripeţiile lui Heidi, şi-a ales ca obiect de activitate capra. Caprele Irinucăi sau ale lui Peter sau transpus atât de real în meandrele bătrânului Samus de parcă acolo au fost de când îi lumea. Chiar dacă nu-s aduse de pe brânele ce însoțesc Bistrița prin Broșteni ci mai degrabă de prin văioagele Alpilor din districtul Saanen, Elveția, cele peste 700 de capre ale fermei El Greco s-au întregit de minune în peisajul rural al ținutului sătmărean. Colindând cât îi vara de lungă prin saivanele fermei și bine hrănite de când bate bruma și până înfloresc merii cu nutreț din producție proprie, caprele oferă celui care se oprește un pic din stresul cotidian cel mai nevinovat lapte de prin părțile locului.

   Produsele din lapte de capră (iaurturile, brânzeturile...) respectă atât rețete tradiționale din cantoanele helvete cât și procedee autohtone ale căprarilor din Carpați. Iar dacă pasul vostru nu se abate către fermă și povara zilei de mâine nu vă dă ghes spre Culci, atunci poposiți în Satu Mare, pe colțul străzilor Corvinilor si Mioriței unde vă așteptăm la magazinul Delicatese, un magazin prompt și bine aprovizionatcu  produse proprii.

   Pentru a mă putea contrazice trebuie totuși să vizitați ferma El Greco sau măcar magazinul Delicatese

Supoziții fantasmagorice

 1. Altex și cu Pițurcă sunt pe o mână.
 2. Unii sunt proști da' norocoși. Aseară unul îndeobște norocos n-a fost decât prost.
 3. Altex e pe un fluier cu Pedro Proenca.
 4. România (TV) aservită lui Ponta? Ce chestie!? N-am știut!
 5. Altex e pe un fanion cu Jose Tiago Gracias.
 6. Lobonț a vorbit, Tănase a driblat, Cociș a recuperat...
 7. Altex e pe un microfon cu  Bertino Cunha Miranda.
 8. Maxim.
 9. Altex e pe bune cu Bolinhas Trigo.
10. E prima oară când am deschis acel post de televiziune.
11. Altex e pe o delegare cu UEFA
12. E ultima oară când mă uit la acel post de televiziune.
13. Bietul Stelea; la CE din Anglia s-a lăudat că merge, dar n-a prea fost pe acolo... Parcă și atunci se făceau ceva reduceri masive la o firmă dacă România ar fi ieșit din grupe... Cine să mai țină minte... Sunt prea trecut... Mi-e lehamite!