Jur că-njur de jur-mprejur!

    Mă simt ca un dinamovist. Sau dinamoviștii se simt ca mine? Măcar ei au scuza unui lot nu prea valoros și sunt conștienți de frământările de tot felul din administrația clubului. De fapt știu cum e să fii în aceste momente suporter dinamovist. Și noi, rapidiștii, am trecut prin asemenea momente dificile. O realizare pozitivă pentru noi a fost că am știut să rămânem împreună și nu ne-am divizat forțele și interesul în mai multe direcții. Despre meciul de închidere al etapei a șaptesprezecea mai spun doar că șepcile roșii, studenții clujeni, au meritat victoria, că schimbarea din minutul 31 făcută de Sabău a fost genială și că ar trebui să-mi cer scuze pentru afirmația că la ardeleni sunt doar două nume de băgat în seamă: pe lângă Sabău și Nistor sunt Daniel Popa, Chipciu și acest Oancea care a schimbat fața jocului.

     După acest șapou rapidist să schimbăm tastatura de suporter cu cea obiectivă. Cea de pasionat al fenomenului. S-au înscris 22 de goluri. Frumoasă recoltă. De toamnă târzie. Oaspeții au învins în trei din deplasări, gazdele obținând tot atâtea victorii. Hermannstadt - Poli Iași 0-0 într-un fel neașteptat; Petrolul - Botoșani 2-1 așteptat; Voluntari - Farul 4-2 din nou neașteptat; CFR - UTA 0-0 invocat; Oțelul - Univ. Craiova 1-3 în duelul antrenorilor; Dinamo - FCSB 0-1 natural; „48” - Sepsi 2-1 revanșard; Rapid - „U” 2-3 după 2-0.

    Îmbrăcăm Ziua Națională a României cu tricourile transpirate ale celor 16 formații din Liga I, sau Superliga cum se numește mai nou. Se pare că va fi o etapă a victoriilor. De ce spun asta? Nu numai pentru că 1 Decembrie este o zi a victoriei unui popor ci și pentru că, în afara derbiului etapei, într-un singur joc este o diferență de doar patru locuri între combatante. Mergând pe aceeași logică ar trebui să fie o etapă a oaspeților din moment ce patru din primele șase clasate și șase echipe din primele nouă clasate joacă în deplasare. Dar cum supozițiile mele în general nu-și găsesc loc în realitate ne putem aștepta la orice. Chiar și la o primă victorie a unei echipe ce n-a obținut trei puncte după nici un meci până acum.

    Univ. Craiova - CFR (sâmbătă, ora 20,30) Derbiul etapei. Două echipe aflate în contrapantă. Oltenii după o perioadă de căutări și-au găsit antrenor (unul care a demonstrat știință chiar în fața strategului Dorinel Munteanu), iar ardelenii s-au cam plictisit de Mandorlini și nu conving.

    FCSB - Oțelul (duminică, ora 21) Singurul meci în care gazdele sunt favorite certe. Oaspeții la mai mult de un egal nu prea pot spera. Și acela ar putea fi obținut doar în condițiile unei dăruiri totale din partea tuturor celor 16 jucători de pe teren, ceea ce e greu de crezut pentru că majoritatea sunt mercenari, adică nu iubesc tricoul pe care îl îmbracă ci banii. Uneori, când ai deja bani, ți-e lene să te dai jos din pat dimineața pentru un leu în plus.

    Voluntari - Petrolul (vineri, ora 17) În deschiderea etapei. Imediat după defilare și-un pahar de vin consumat cu patrioții. Dacă și acum ilfovenii obțin vreun punct sunt slabe șanse să-i mai văd retrogradați. După cum știți nu iubesc echipele fără suporteri.

    UTA - Hermannstadt (sâmbătă, ora 14) Două echipe ardelene grăbite spre obiective diferite. Gazdele fug de, în timp ce oaspeții fug spre. Numai egal să nu fie.

    Botoșani - Rapid (sâmbătă, ora 17) Așa supărat sunt pe Bergodi încât dacă nu câștigă jur că-l înjur de jur împrejur.

     Poli Iași - Farul (vineri, ora 20) Nici nu știu cum să definesc meciul ăsta. Dacă ar fi în prelungirea etapei ce a trecut aș merge pe mâna moldovenilor, dar parcă și Hagi ar trebui să oprească degringolada. Dacă aș fi mers la meciul acesta precis aș fi dat o raită pe la Trei Ierarhi, așa de Ziua României, m-aș adumbri în frigul toamnei din Copou la teiul lui Eminescu și aș admira fascinat, din nou, Palatul Culturii sub razele asfințitului.

    „U” - „48” (duminică, ora 16) Interesant meci. Cred că va fi și spectaculos. „Moțu” vine după victoria din Giulești și va ține largi hățurile dând posibilitatea nărăvașilor de pe teren să zburde, iar italianul de pe banca juveților trebuie să-și respecte promisiunile.

    Sepsi - Dinamo (luni, ora 20) Cenușăreasa etapei la închiderea ediției. Burcă a plecat de la Dinamo. Ciobotariu va mai rămâne? Se pare că nu. Dar, cine vine? Până scriu aceste rânduri n-a răbufnit nimic dinspre Sf. Gheorghe.

    Opriți războaiele!

     

Ziua Națională a României la Filarmonica Dinu Lipatti

     „Un secol de dor”. Așa și-a intitulat Filarmonica sătmăreană spectacolul omagial ce sfințește al o sută cincilea an de existență a României în forma ei aproape actuală. Pentru aceasta a fost nevoie și de invitați de seamă care să pecetluiască importanța acestui eveniment, așa că joi, de la aceeași deja împământenită oră 19, la Sala Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare îi vom avea ca invitați principali pe dirijorul Tiberiu Soare și solistul Grigore Leșe. În aceeași măsură trebuie menționați și ceilalți invitați ai „Concertului simfonic dedicat zilei naționale a României”. Este vorba de soprana Mihaela Pletea, de fagotista Maria Chifu și de pianiștii Ioana Demetra Gârleanu și dr. prof. Ionică Pop.

     Interesante sunt și bucățile muzicale ce ne vor fi prezentate. După doi compozitori maghiari născuți pe tărâm românesc, György Ligeti (Târnăveni) cu „Concert românesc” și Béla Bartók (Sânnicolau Mare) cu „Dansuri populare românești” vom putea asculta și „Doina stăncuței” a lui Tiberiu Brediceanu (Lugoj).

    Pentru final ni se oferă Bach. Este vorba despre celebrul coral al lui Bach „Jesus bleibet meine Freude” (Isuse, rămâi bucuria mea), din cantata „Herz und Mund und Tat und Leben” (Inima cu gura și fapta cu viața), auzit pentru prima dată la Leipzig, pe 2 iulie 1723, pentru „Sărbătoarea vizitei”. A fost în primele luni ale lui Bach ca și cantor și a refolosit muzica pe care a avut-o la îndemână, așa cum făcea adesea. Bach scrisese deja cea mai mare parte în 1716, ca o cantată de advent pentru capela curții din Weimar, dar abia la Leipzig a adăugat recitativele cu acompaniament instrumental și binecunoscutul coral. Așa că Bach a transformat o cantată concisă (cor de deschidere, patru arii și probabil un coral simplu de închidere) într-o cantată mare în două părți.

    În secțiunea de popularizare a fenomenului cultural astăzi vă propunem să îl cunoaștem mai bine, prin opinia specialiștilor, pe Grigore Leșe.

Grigore Leșe 

    S-a născut pe 20 februarie 1954 în satul Stoiceni din județul Maramureș, sat ce aparține de orașul Târgu Lăpuș. Grigore Leșe este un interpret român de muzică tradițională românească din zona Țării Lăpușului. A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Facultatea de Interpretare (fagot). Este doctor în muzică și profesor asociat la Facultatea de Litere a Universității din București și la Universitatea de Muzică București. Repertoriul lui este constituit din melodii vechi, provenind din folclorul autentic al zonei și marcând evenimente importante din viața omului.

    Din creațiile sale muzicale mai cunoscute enumăr: „Cântec despre Bucovina” (Cântă cucu, bată-l vina...  - aceste versuri aparțin lui Constantin Mandicevschi și sunt scrise în 1904; Vasile Mucea descoperă cântecul în folclor în satul Corcesti, raionul Storojinet, din nordul Bucovinei anului 1943; cântecul a fost înregistrat prima dată de Grigore Leșe abia în anul 1996); „Cântec în lemn” se referă la toacă; „Când m-o făcut mama-n lume”; „Cântec pe înserat” îl cântă la tilincă (fluier fără găuri făcut din scoarță de paltin, răchită sau tei); „Horea miresii”; „Miorița”; „Nistrule, apă vioară”; „Nu-i lumină nicări”; „O, Marie frumos nume!”.

     Din discografia sa amintesc aici: „Cântec pastoral” (1996), „Cântece de cătănie”, „Horile vieții”, „Așteptând Crăciunul” și „Hori din Țara Lăpușului”. În 2013 i-a apărut un interesant volum „Acum știu cine sunt” ce reprezintă după cum tot el spune „însemnări și aduceri aminte”. Pe lângă „Ordinul național pentru merit” conferit de Președinția României pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești, Grigore Leșe a fost recompensat cu foarte multe premii și aprecieri și s-au consemnat numeroase lucrări care îi apreciază activitatea sa multidirecționată.

Tiberiu Brediceanu 

    S-a născut pe 2 aprilie 1877 la Lugoj și a murit 91 de ani mai târziu, pe 18 decembrie, la București. A fost un compozitor, folclorist și jurist român, fratele lui Caius Brediceanu, fiul lui Coriolan Brediceanu și tatăl lui Mihai Brediceanu. A participat în calitate de deputat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.

      A studiat la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, după care a obținut licența în drept la Budapesta. A participat la înființarea Teatrului Național, Conservatorului și Operei Române din Cluj (al cărei director a fost). A fost și membru corespondent al Academiei Române, președinte al Conservatorului "Astra" din Brașov, director al Băncii "Albina", sucursala Brașov. Folclorist pasionat, a cules peste 2.000 de melodii populare, în special bănățene și maramureșene. 

    Creația sa dedicată scenei a fost gândită pentru teatrul de amatori, fiind concepută astfel încât să fie accesibilă din punct de vedere tehnic și să pună în evidență un limbaj predominant folcloric. Simplitatea și coloristica bogată a unor lucrări, precum: „La șezătoare” (1908) și „Învierea” (1936) i-au atras compozitorului simpatia publicului.  

    Utilizarea permanentă a citatelor folclorice, armonizarea tonală clasică, tenacitatea în valorificarea muzicii populare sunt prezente și în muzica simfonică, de cameră și vocală. Între anii 1927 și 1930, Tiberiu Brediceanu a colaborat ca folclorist cu Arhiva Fonogramică a Ministerului Artelor din București, activând intens în domeniul culegerii de folclor din țară și de peste hotare. 

    A fost membru al C.N.R. Brașov și a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia ca delegat al „Societății pentru fond de teatru român” Brașov. A fost membru al Partidului Național-Țărănesc și deputat între 1919 - 1920.

    Opriți războaiele!

Inerția inepției

    Avem, noi oamenii, acea meteahnă de a nu ne recunoaște greșelile, de a căuta tot felul de motive, mai bine zis motivații explicaționale, prin care să justificăm cele spuse sau făcute fără să folosim calea cea mai ușoară și sinceră: „am greșit!”. Aici, la o privire peste umăr, pot redeschide subiectul iertării. De ce? Pentru că o greșeală recunoscută este mai ușor de înțeles și acceptat decât persistența în greșeală care duce în cele mai multe cazuri la fracturi de logică, la desconsiderare sau, uneori, la dușmănie. A nu se confunda greșeala, un element involuntar, cu frauda sau infracțiunea, elemente voluntare care nu trebuiesc iertate decât după ispășire (suferință dusă chiar până la pierderea libertății, în funcție de magnitudinea lor).

     Să revenim la buchile noastre. Deci trebuie să scăpăm de inerția aceea de a continua să susții că n-ai greșit atunci când chiar și tu ești conștient de eroare. Prin comparație, e ca și atunci când mergi cu autobuzul în picioare, iar șoferul încetinește, accelerează sau își schimbă direcția de mers. Corpul tău, dacă nu este avizat de această schimbare, tinde să își păstreze viteza și direcția inițiale. Pentru a contracara acest lucru aveți nevoie de un suport suplimentar. Fie o susținere exterioară (scaun, mâner sau un alt călător) fie un pas înainte, înapoi sau lateral care să elimine forța de inerție.

    La fel și cu inerția inepției. Dacă am spus sau am făcut o tâmpenie este necesar să găsim forțe interioare care să atenueze sau să elimine consecințele greșelii. De cele mai multe ori simpla recunoaștere poate face acest lucru. Alteori, atunci când s-au produs daune, sunt necesare reparații și/sau recompense. Dacă la călătorul din autobuz riscul este să pice cu nasul în podea, la ineptul de zi cu zi riscul este să pice în ridicol sau, mai rău, în desconsiderare. Cum e să te consideri aparținător al unui grup în care nu te mai bagă nimeni în seamă?

    Ce se întâmplă atunci când din cauza unei inepții suferă un grup, o societate, un popor sau întreg mapamondul? Inepțiile din politica de pretutindeni sunt cele mai periculoase. De la greșeala nerecunoscută a unui primar de comună cu 1.000 de locuitori și până la greșeala nerecunoscută a lui Putin sau a Hamasului se poate ajunge de la o simplă revoltă până la o catastrofă mondială ce ar depăși ca prejudicii un nou război mondial. Dar oare la Putin și Hamas se poate vorbi de o greșeală? Nu este cumva un act deliberat?

    Să lăsăm elementele și acțiunile pe care nu le putem controla. Să ne fixăm atenția pe cele care sunt la îndemâna noastră, a voinței populare. Ne așteaptă cinci rânduri de a ne prezenta la vot, dacă luăm în considerare că președintele nu va fi ales din prima. Din punctul meu de vedere și alegerile locale ar trebui să se poarte în două rânduri, dar cum corupția bate logica, se pare că ne vom mulțumi și de această dată, în cele mai multe cazuri, cu scursuri în posturi esențiale. Numai exemplele cu arestările și condamnările din ultimul an (sporadice ce-i drept) ar trebui să fie material de reflexie pentru diriguitori. Dar, știți cum e asta. E ca și cum le-ai spune membrilor Curții Constituționale să-și voteze eliminarea veniturilor necuvenite (pensii, bonusuri de tot felul și o parte din salarii)...

    Deci atenție la urne! Inepția din politica noastră trebuie să dispară. Altfel apare iar inerția inepției. Începând de la consilierul local din primăria aceea cu 1.000 de suflete și până la Președintele României toți trebuie aleși responsabil, cu prezență masivă la vot și cu un număr record de voturi valabil exprimate.

    Opriți războaiele!

Cină solemnă

     Ne obișnuiserăm să luăm doar micul dejun. Mai rar prindeam și prânzul, dar să fim invitați la cină și încă pe fotoliile din preajma regilor chiar nu ne-am așteptat. Bine, dacă ne aducem aminte de dezastrul din vară de la echipele de club ni se mai taie puțin cheful. Nici măcar să mușcăm ca lumea din croasant nu am fost lăsați și ni s-au schimbat laptele cu ceai și omleta cu biscuiți. Până la urmă ceaiul a fost searbăd și biscuiții râncezi.

     Dar să trăim momentul. Am putea invoca norocul de la tragerea la sorți, forma proastă a Elveției, războiul din Israel... am putea invoca vrute și nevrute, dar tot trebuie să recunoaștem treaba bună făcută de Edi Iordănescu. De la investire și până la începutul săptămânii trecute l-am tot contestat, l-am tot beștelit, l-am tot dezaprobat și uite, acuma ne-a dat peste nas. Nu au fost jocuri memorabile. Nu au fost nici măcar jocuri frumoase. Au fost jocuri chinuite, cu multă transpirație și cerbicie. Bazat pe intuiție și noroc, dar uite cu ce statistică: doar cinci goluri primite în 10 meciuri; cinci puncte distanță față de a doua clasată; nici un meci pierdut; 13 puncte din 15 realizate pe teren propriu.

    Râmăne acum ca la cina de gală să ne îmbrăcăm elegant, să ne potrivim pașii de dans cu cei ai vedetelor astfel încât la tăierea tortului să ne bucurăm cu o felie cât mai consistentă, iar dacă cireașa va cade la noi în farfurie să avem tăria și franchețea de a mulțumi. Gândesc prea departe...?

    Parcă mai frumos ni se pare acum fotbalul, chiar dacă-l privim printre picături de ploaie și cu cauciucuri de iarnă. Parcă mai spectaculoase sunt echipele surpriză ale campionatului nostru, incluzând aici pe FCSB care nu a mai fost lider pe timp îndelungat de ceva ani buni, pe Rapid a cărei reconstrucție administrativă anunță tendințe noi în fotbalul românesc, pe Hermannstadt care nu ține cont de vicisitudini când intră pe teren, pe Oțelul și Poli ce nu arată a fi nou promovate sau pe studenții clujeni care se bazează doar pe doi oameni: Nistor pe teren și Sabău pe bancă. Mai sunt echipe precum Botoșaniul, Dinamo, Farul, Sepsi și juveții lui Mititelu la care așteptările au fost înșelate de cruda realitate. Celelalte se scaldă în normalitate.

    Etapa ce urmează s-ar putea să rupă un pic clasamentul între locurile 7 și 8. Așa precum între 3 și 4. Spun asta deoarece toate cele prime șapte echipe au adversare din partea de jos a clasamentului și nu prea se întrevăd surprize. Nici măcar la Galați unde egalul nu poate fi numit surpriză. Să vedem:

    Oțelul - Univ. Craiova (duminică, ora 17,30) Derbiul etapei. Ca în orice derbi de etapă orice rezultat este posibil. În Oltenia au venit antrenori noi dar ăsta nu este un motiv să-l sperie pe Dorinel Munteanu. Neamțu e mai mult cu gândul la valoarea jucătorilor de pe gazon;

    Rapid - „U” (luni, ora 20,30) La prima vedere ar fi o partidă relativ ușoară pentru giuleșteni. Mai ales dacă judecăm după rezultatul din tur. Ar fi o greșeală. Atunci nu erau nici Moțu nici Nistor;

    CFR - UTA (sâmbătă, ora 20,30) Mai are Rednic resurse? Cred că i s-a cam golit jobenul. Tare aș vrea să mă contrazică;

    Hermannstadt - Poli (vineri, ora 17,30) Mă aștept ca acest meci de deschidere de etapă să fie unul spectaculos. Bineînțeles că țin cu ardelenii dar aș vrea să văd și multe goluri frumoase (elaborate sau realizări individuale);

    Dinamo - FCSB (duminică, ora 20,30) A rămas doar un derbi de tradiție? Arena Națională este încăpătoare și-or fi mulți. Spectacolul de pe teren s-ar putea să depășească așteptările. Nu cred totuși că cerbicia și spiritul revanșard al formației de pe Ștefan cel Mare să poată încurca valoarea intrinsecă a adversarilor, dar cu Becali la tastatură nu se știe niciodată...

    Voluntari - Farul (sâmbătă, ora 17,30) Prilej pentru marinarii lui Hagi să-și mai rotunjească punctaverajul. Asta dacă nu chiar se află într-o groapă de potențial;

    Petrolul - Botoșani (vineri, ora 20,30) Singura partidă cu învingătoare sigură. Moldovenilor nu le-a mai rămas decât să încurce contracandidatele FCSB-ului. La Ploiești nu e cazul;

    „48” - Sepsi (luni, ora 17,30) Cenușăreasa etapei. La citirea protagonistelor nu prea te duce gândul că ar putea fi cel mai puțin interesant meci al etapei, dar din comportarea celor două echipe în prima jumătate a campionatului regulat a rezultat această exiguitate.

    Opriți războaiele!

„Ghinion!” sau licantropie

     La privirea mea peste umăr de săptămâna trecută aminteam, așa în trecere, de cum îmi cheltuie Johannis banii. Nu numai ai mei. Și ai tăi, cititorule. Indiferent dacă l-ai votat sau nu l-ai votat îți cheltuie banii în folos propriu. Parcă nu așa jurase la investire. Precis că ținea degetele de la picioare încălecate. Sau poate o fi în folosul nostru o plimbare prin Safari în Tanzania, Kenya, Zanzibar sau cum le-o mai spune. Vă dați seama? A vizitat chiar și o școală de fete dar dacă nu are ureche muzicală, na!, n-a și dansat. Precis că le-a ținut o lecție despre educație. Cum adică o fetiță să invite un bărbat la dans? Unde mai pui că este și un șef de țară purtat de un avion cum nici regele Angliei, din educație civică, nu și-l permite. Ce știu africanii ăștia...?

    Azi se duce în Caraibe. Pardon! În Insulele Capului Verde. Tot un fel de Caraibe, dar mai afro. Speră să dubleze activitatea comercială dintre România și Insulele Capului Verde. Poate chiar o triplează. Știți la cât s-au ridicat schimburile comerciale dintre cele două țări în 2022? Aproape 61 de Euro. Sau de dolari? Scuzați-mi ignoranța! Vă dați seama? Ar putea ajunge la 900 de lei românește gândind.

    Ghinion! Sau licantropie? Păi „Ghinion!” pentru noi, prostimea, și licantropie pentru cel care în loc să domicilieze într-o bolniță de pe lângă Piața Sudului, se lăfăie la Cotroceni sau în habitaclu unei aeronave de lux. Mai știu eu pe unul care la un moment dat se credea lup. Acum e doar jigodie.

    Să lăsăm ce-a fost. Să ne orientăm spre ce va fi. De noi depinde. Atât de fiecare dintre noi cât și de comunități specifice, indiferent că sunt locuitori ai aceluiași cartier, închinători către aceași biserică, vorbitori ai aceleiași limbi, truditori în aceeași ramură sau fermecați de aceleași pasiuni. Clasa politică de azi nu e o soluție de viitor. Bine dar o nouă clasă politică nu se poate naște peste noapte, iar opțiunile extremiste le exclud din start. Până la urmă trebuie să alegem din ce avem dar cu mai multă atenție. Sita trebuie să aibă ochiuri mai mici și regulile mai atent concepute, cu nu prea multe posibilități de interpretare și guri de eșapare.

    Trebuie să facem toate acestea în timp ce lupul doarme. Nu văd cum i-am putea scoate altfel prada dintre colții ascuțiți și privirile injectate. Cu alte cuvinte anul viitor va fi prea târziu. Poate că o primenire a tuturor partidelor din evantai ne-ar putea ajuta. Un spirit tânăr, un concept educat în afara obiceiurilor nocive din stânga și din dreapta plajei politice propuse, ar putea crea viitorul nostru de mâine mai aproape de normalitate. Nu cerem ideal, nu cerem perfecțiune, cerem doar mai puțină corupție și mai multă empatie.

    Opriți războaiele!

„Concert simfonic” cu Stradivarius și o baghetă magică

     Al treilea „Concert simfonic” consecutiv programat la Filarmonica de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare nu este mai puțin interesant decât celelalte două. Ba chiar aș putea spune că vilolonistul Răzvan Stoica și dirijorul Cristian Sandu sunt maeștri al căror renume le dă dreptul să creadă că prestațiile lor vor satisface pretențiile rafinatului public sătmărean.

    Nu aș vrea să insist prea mult asupra biografiilor celor doi invitați ai serii de joi, 23 noiembrie, ora 19 (abonament nr. 14), mai ales că despre Răzvan Stoica puteți găsi în numărul din 17 februarie 2021 un amplu și grăitor interviu luat de colega noastră de atunci, Raluca Jofi.

    Despre maestrul Cristian Sandu voi fi succint tocmai pentru a putea desfășura mai descriptiv programul serii. Dirijorul Cristian Sandu a absolvit Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, iar în anul 2004 și-a făcut debutul profesional la Opera Națională Română din Cluj. Acesta este specializat în analiză muzicală, muzicologie, dirijat coral și dirijat de orchestră. Afirmarea sa internațională a fost recunoscută odată cu câștigarea Premiului I la Concursul Internațional de Dirijat Orchestră „Jeunesses Musicales” București, 2010. Cristian Sandu este lector în cadrul Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, este dirijorul orchestrei Antonin Ciolan și colaborează cu orchestrele operelor și filarmonicilor din România și din alte țări.

    Înainte de a trece la program vreau să vă devoalez un interesant sondaj făcut de una din cele mai cunoscute companii de cercetări sociale și marketing (Inscop Research) din România. La întrebarea „ce muzică vă place?” românii au putut reda mai multe preferințe muzicale. Iată răspunsul lor cuantificat: 47.3% dintre cei chestionați menționează  muzica populară (față de 49.7%  în 2013), 29.2% pop-dance (față de 41% în 2013), 28.3% cea clasică (față de 22.8% în 2013), 21.6% manele (față de 14.2% în 2013), 19.2% hip-hop (față de 18.2% în 2013), iar 16.5% rock (față de 19.5% în 2013). 10.8% menționează alt gen (față de 2.7% în 2013). 4.8% dintre respondenți spun că nu ascultă muzică (față de 1% în 2013), iar 0.9% nu știu sau nu răspund la această întrebare. Ce mi-a sărit în ochi este creșterea, în ultimii 10 ani, cu aproape un sfert (mai exact 24,1%), proporțional vorbind, a celor care ascultă muzica de înaltă respirație, cea clasică.

    Programul începe cu Preludiu la opera Tristan și Isolda a lui Richard Wagner. În cele aproape 10 minute ale compoziției vă veți simți ca într-o planare continuă asupra unui tărâm de basm. Într-un zbor fără motor din care priviți splendoarea unor plaiuri cu dealuri și văi, cu lacuri și râuri lin curgătoare, cu sate și țărani trudind pe ogoare. cu castele și grădini înflorate.

     Apoi, Stradivariusul lui Răzvan Stoica ne va petrece în lumea unei compoziții pentru vioară și orchestră scrisă în 1863 de Camille Saint-Saëns. Aceasta a fost dedicată virtuozului violonist Pablo de Sarasate, care a interpretat partea de vioară solo la premiera din aprilie 1867. Este vorba de „Introducerea” și „Rondo Capriccioso” care au fost inițial destinate să fie finalul emotionant al primului concert pentru vioară al lui Saint-Saëns, iar succesul său în compoziție solo la prima sa reprezentație l-a determinat pe Saint-Saëns să o publice separat. Premiera a avut loc pe 4 aprilie 1867 la Champs-Élysées, cu Pablo de Sarasate cântând rolul solo, la pupitru fiind compozitorul. Au fost realizate mai multe aranjamente ale partiturii, inclusiv pentru vioară și pian de Georges Bizet, duet cu pian de Jacques Durand și două piane de Claude Debussy. Lucrarea este scrisă pentru vioară solo, 2 flaute/piccolo, 2 oboaie, 2 clarinete, 2 fagoturi, 2 corni, 2 trompete (sau cornete), 3 timpane și coarde.

    Programul continuă cu tumultosul Franz Liszt care în al treilea poem al său (din totalul de treisprezece) intitulat „Preludii” sau „Începuturi” face să răbufnească la maturitate toate neliniștile sale interioare din perioada de început a carierei sale. Muzica a fost compusă între 1845–54 și a început ca o uvertură la ciclul coral al lui Liszt „Les quatre éléments” (Cele patru elemente), apoi a fost revizuită ca uvertură de concert de sine stătătoare, cu un nou titlu referindu-se la o poezie de Alphonse de Lamartine. Premiera sa a avut loc pe 23 februarie 1854, condusă de însuși Liszt. Partitura a fost publicată în 1856 de Breitkopf & Härtel. „Les préludes” este cel mai vechi exemplu de lucrare orchestrală intitulată „Poemul simfonic”.

     În fine seara se încheie cu „Poème” compoziție ce aparține lui Ernest Chaussaun și a fost scrisă în 1896. Este un element de bază al repertoriului violonistului, a fost foarte des înregistrată și interpretată și este în general considerată cea mai cunoscută și mai iubită compoziție a lui Chausson. Poème a fost scrisă ca răspuns la cererea lui Eugène Ysaÿe pentru un concert pentru vioară. Chausson s-a simțit inegal cu sarcina unui concert, scriindu-i lui Ysaÿe: „Cu greu știu de unde să încep cu un concert, care este o întreprindere uriașă, sarcina proprie a diavolului. Dar pot face față unei lucrări mai scurte. Va fi în foarte mult timp o formă liberă în care în mai multe pasaje vioara cântă singură.” A început în aprilie 1896 și s-a terminat pe 29 iunie și a fost scrisă în timp ce Chausson era în vacanță în Florența (Italia). A scris trei versiuni diferite de Poème: cu orchestră; cu acompaniament de pian (rescris ulterior de alte mâini); și o versiune recent descoperită pentru vioară, cvartet de coarde și pian, însoțitoare la „Concertul său pentru pian, vioară și cvartet de coarde” din 1892. Părțile de vioară solo ale acestor versiuni sunt identice, cu excepția unui detaliu minor.

     Opriți războaiele! 

 

 

Planete, sateliți... înșir-te mărgărite

    Așadar toate planetele s-au aliniat. Nici sateliții nu mișcă în front. Dar cum basmul popular al lui Bolintineanu, transpus tot în versuri în piesa lui Victor Eftimiu, a fost descris de Alecsandri ca plin de surprize („Înșiră-te mărgărite/ Pe lungi fire aurite,/ Precum șirul din poveste,/ Că-nainte mult mai este.”), mai bine ar fi să vedem ce ne rezervă ultimele două jocuri ale selecționaților lui Edi Iordănescu. Apoi om putea hori și be de bucurie sau sudui și be de tristețe.

     De-om pierde cu mozaicii musai trebuie să-i caftim pe helveți ca să fim poftiți în Prusia la un ștrudel și un șnaps. Altfel ne-om așeza binișor pe îndărăt și-om stăpâni cu năduf distănțoaga (n.a. - licență a bardului Tudor Gheorghe pentru telecomandă). Eu zic că va fi bine de n-o fi rău. Lăsând la o parte vobele de șagă trebuie să avem încredere că, indiferent de greșelile din selecție, nu putem fi așa slabi încât să ratăm calificarea.

    Campionatul s-a întrerupt. Majoritatea echipelor au jucat câte opt jocuri acasă și tot atâtea în deplasare. Doar Farul (nouă jocuri acasă) și Voluntari (șapte jocuri acasă) ies din tipar. Cele mai multe puncte pe teren propriu le-a obținut CFR-ul (20), singura neînvinsă. Curios este că în deplasare avem două neînvinse. Și mai curioase sunt numele acestor două: „U” și Oțelul. În deplasare cele mai multe puncte au revenit FCSB-ului (17).

    Cu toate că în etapa a șaisprezecea după primele două partide disputate nu s-a înscris nici un gol, etapa nu a fost săracă. În celelalte șase partide s-au marcat 24 de goluri.

    Sepsi - Rapid 0-0 precum norii albi de zăpadă de pe tâmplele celor doi corifei (cei mai buni din fotbalul românesc după părerea mea); „U” - Petrolul 0-0 într-o altă partidă netedă la care de data asta excelează antrenorii; Poli Iași - CFR 3-3 cu 2-3 după 2-0 (palpitant, nu?); Farul - Hermannstadt 1-1 cu un Hagi care nu vede decât greșelile de arbitraj care l-au dezavantajat, nu și cele multe care i-au dat ghes; Botoșani - Voluntari 3-3 după 0-1, 2-1 și 2-3, adică la fiecare gol se schimba pronosticul jocului; Univ. Craiova - Dinamo 1-0 în care alb-roșii din nou n-au noroc după un joc bun; FCSB - „48” 2-1 meritat dar din nou cu emoții pe final; UTA - Oțelul 2-4 care părea să fie 4-4 după 0-4, dacă mai dura partida vreo zece minute.

    Atât pentru astăzi. Hai România!

    Opriți războaiele!