miercuri, 5 noiembrie 2025

În fotbal nu toamna se culeg roadele

     Dacă aș fi malițios aș pretinde că Rapid este „campioana de toamnă” (titlu informal) și nu Botoșaniul. Mi-aș putea baza afirmația pe faptul că la sfârșitul campionatului primul criteriu de departajare în caz de egalitate de puncte este meciurile directe, adică după ce au disputat toate echipele toate meciurile golaverajul devine doar al doilea criteriu de departajare. Pe baza acestei logici și la terminarea turului a jucat fiecare cu fiecare, de data asta o singură manșă, așa că ar trebui luată în considerare victoria Rapidului din meciul direct. Pentru a fi meticulos până la capăt, pe același principiu ar trebui ca Farul să ocupe locul șase și nu Oțelul.

    N-am putut să încep această Caricatura fără să vă readuc aminte că sunt rapidist. Rapidist, rapidist, dar nu și părtinitor în comentariu. Așa că respect regulamentul și accept starea de fapt, adică admir și eu coroana de frunze stacojii de pe fruntea oștenilor lui Leo Grozavu. Mulți compară această situație cu cea de anul trecut când coroana poposea pe beretele studențești din Cluj. Nici eu nu cred într-un retur pozitiv al moldovenilor. În plămada lor nu s-a frământat și truda, iar automulțumirea le va juca feste.

    Etapa ce s-a încheiat a adus câteva lămuriri la numeroasele nedumeriri de peste vară și acest început de toamnă. Da, FCSB-ul arată o revenire, dar reîncep perioadele cu două jocuri pe săptămână și s-ar putea ivi din nou sincope. Da, CFR-ul este o echipă debusolată, dar venirea unui nou mecanic de locomotiva (Pancu) ar putea readuce garnitura feroviară de pe linia moartă până în lupta pentru locul șapte-opt. Da, Craiova are un lot de campioană dar are și năravuri specific oltenești. Da, Rapidul este o echipă norocoasă dar periodic, adică atunci când apar poticniri, se iscă și gâlcevi. Avem în Superligă șase echipe care joacă meciurile considerate acasă pe alte stadioane. Vi se pare normal? Trei dintre ele sunt foste campioane (Dinamo, FC Argeș și Farul) iar una este chiar campioana ultimelor două ediții. La ele se mai adaugă două nou promovate.

    În ultima etapă a turului s-au înscris doar 19 goluri (10 de către gazde) iar numărul de victorii a fost egal împărțit între amfitrioni și musafiri, câte trei: Dinamo - CFR 2-1 cu covrigii în coadă; Slobozia - Argeș 0-1 banal; „U” - FCSB 0-2 în trend; UTA - Metaloglobus 2-0 doar în repriza secundă; Sibiu - Galați 1-3 când „boy”-i nu trag (scuzați licența!); Craiova - Rapid 2-2 mi-a inspirat editorialul „Teza despre arbitraj”; Constanța - Miercurea Ciuc 3-0 pe un val cu sens unic; Petrolul - Botoșani 0-0 pentru toți!

    Să începem returul! Nu putem spune că nu am avut meciuri spectaculoase până acum. Prin vară chiar au fost multe și frumoase goluri. După ce-a picat frunza din codru s-au mai rărit reușitele. Bine că nu și frumusețea lor a avut de suferit. Să privim cu încredere spre viitor.

    Rapid - Argeș (sâmbătă, ora 20,30) Derbiul etapei. Interesant cum o nou promovată a reușit să-și păstreze echilibrul pe parcursul turului și să acceseze a cincea poziție. Și nu oricum, ci cu brio, având cinci puncte avans față de următoarea clasată. Despre Rapid nu pot să spun decât că mă aștept oricând la un rezultat negativ. Sper să fie singular. Hai Rapid!

    Farul - Botoșani (vineri, ora 20,30) Acum egalul nu mai mulțumește pe toată lumea motiv pentru care liderul va trebui să depună eforturi suplimentare pentru a obține măcar un punct. Gazdele nu mai au un adversar debusolat în față așa încât mă aștept să arboreze flamura de conflict;

    Craiova - UTA (duminică. ora 17,30) La prima vedere oltenii nu ar trebui să-și facă probleme la acest meci. Totuși dacă se gândesc prea mult la acel 3-3 din tur după ce au condus cu 3-0, s-ar putea să li se îmbârlige picioarele. Sper că dacă nu bătură Rapidul din Bucale să-l bată pe cel de la Viana;

    Dinamo - Miecurea Ciuc (sâmbătă, ora 17,30) Nimeni nu se așteaptă la surprize la acest meci. Nimeni în afară de Ilyes și ciucanii lui. Poate și câțiva olteni, rapidiști sau insensibili la patrupede;

    Petrolul - Oțelul (sâmbătă, ora 14,30) Nu cred că Oțelul își va putea păstra poziția din clasament, de fapt nici nu o merită după cum v-am explicat în preambul. Asta nu înseamnă că nu i-ar putea învinge pe prahoveni, dar nu le-a hi lesne...

    Slobozia - CFR (duminică, ora 14,30) Nu știu ce mă face să cred că ialomițenii nu prea au șanse să evite o înfrângere. Nici diferența de goluri n-o să le placă;

    Sibiu - FCSB (duminică, ora 20,30) Dacă echipa din Ardeal vrea să arate respect lui Măldărășanu acum este momentul. Mai ales că oaspeții au din nou grija Ligii Europa. Tare aș dori ca la ora meciului bucureștenii din Berceni să fi venit cu un rezultat mare de la Basel;

    „U” - Metaloglobus (vineri, ora 18) Cenușăreasa etapei. Meciul de deschidere al returului aduce față în față o echipă cu campanie europeană de vară și o nou promovată. În plină toamnă cântă cam pe aceeași creangă. O creangă firavă, cam de pe la poalele frunzișului.

    Opriți războiul! 

     

     

luni, 3 noiembrie 2025

Clasicismul vienez și cantata poloneză pe scena filarmonicii

     Sătmărenii sunt din nou răsfățați cu muzica de calitate. Joi și duminică nu este indicat să ratați două manifestări culturale de colecție. Pentru joi, 6 noiembrie de la ora 19, cei ce îndrăgesc muzica simfonică sunt invitați la un concert de excepție susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” la al cărei pupitru se va afla maestrul olandez Julien Suilen, reputatul dirijor fiind, se pare, din ce în ce mai îndrăgostit de Satu Mare, anul acesta fiind pentru a doua oară în municipiul nostru. În cadrul concertului vom avea onoarea să facem cunoștință și cu apreciatul cornist român Ionuț Podgoreanu.

    Programul serii de joi, pentru care sunt valabile abonamentele cu nr. 11 și biletele procurate de la casierie, este variat și expresiv. Uvertura „Coriolan” compusă de Ludwig van Beethoven pentru tragedia cu același nume a lui Heinrich Joseph von Collin ne vor transporta din atmosfera de salon din foaier la cea de concert din sala de spectacol. Mai apoi, invitatul serii, Ionuț Podgoreanu ne va acapara întreaga atenție interpretând „Concertul pentru 2 corni” în mi bemol major al alui Antonio Rosetti. Din moment ce avem un singur invitat special cred că vom asculta o adaptare sau, cine știe?, vom putea avea surpriza ca al doilea corn să fie cel al lui Claudiu Pitic.

    Partea a doua a concertului este rezervată „Simfoniei nr. 36 Linz” în do major a lui Wolfgang Amadeus Mozart, o simfonie compusă în doar patru zile pentru a fi interpretată la iminenta prezență a familiei Mozart în Linz pentru un concert. Mai apoi simfonia „Drumul spre Linz” a fost interpretată și la Viena. Din păcate partitura autografă a compoziției s-a pierdut.

    Duminică, 9 noiembrie de la ora 19, ne așteaptă în sala Filarmonicii Dinu Lipatti o interesantă și sper fascinantă manifestare culturală, mai precis corală. Este vorba despre „Cercul studențesc artistic și științific de dirijat coral din cadrul Facultății de Muzică a Universității din Rzeszów - Polonia” care împreună cu „Orchestra ArtEnsemble Resovia” ne vor interpreta vocal-instrumental câteva pasaje din compoziția „Metamorfoze” a polonezului Dominik Lasota, compoziție inspirată din opera antică „Ovidiu”. Pentru acest spectacol sunt valabile abonamentele cu nr. 12.

 Ionuț Podgoreanu 

    A fost prim cornist al orchestrei Gustav Mahler condusă de Pierre Boulez, Claudio Abaddo și Ivan Fischer. A cântat apoi pe postul de solo cornist în cadrul orchestrelor “Münchener Kammerorchester” și “Haydn Orchestra” din Bolzano, activând  în prezent pe această pozitie în cadrul orchestrei “Gran Teatre del Liceu” din Barcelona, unde este angajat din 2006. Predă cornul la Conservatorul de Muzică “Liceo” din Barcelona din 2014, susținând frecvent cursuri de măiestrie în mai multe țări europene.

    Ionuț Podgoreanu s-a născut in 1983 la Ploiești. A început studiul cornului la 11 ani împreuna cu profesorul Liviu Săvuță.  S-a mutat apoi la București unde a continuat studiile la Universitatea Națională de Muzică din București, sub îndrumarea profesorului Nicolae Lipoczi. Mai târziu s-a specializat la Universitatea “Mozarteum” din Salzburg sub îndrumarea profesorului Hansjoerg Angerer, cu care a continuat absolvind masteratul în 2011. Alte cursuri de specializare pe care le-a urmat sunt cele cu renumiții corniști Stefan Dohr, Radek Baborák, Allesio Allegrini și alții.

    Cornistul ploieștean Ionuț Podgoreanu este laureat cu premiul I al unor importante concursuri naționale si internaționale de interpretare precum “Jeunese Musicales” și “Yamaha” din România, “Telfs” din Austria, “Audi Mozart” si “Domenico Ceccarossi” din Italia.

    Ionuț Podgoreanu a cântat în orașe din întreaga lume, începând cu Europa în țări precum România, Austria, Germania, Spania, Anglia etc, în Asia (Japonia, Singapore, China) și în Statele Unite ale Americii.

     De-a lungul carierei a colaborat cu numeroase orchestre de prestigiu, printre care Filarmonica din Berlin, Teatro alla Scala, Filarmonica din München, Orchestra Națională a Franței, Mahler Chamber Orchestra, Philharmonia Orchestra din Londra, Malaysian Philharmonic, Filarmonica din Bergen, Orchestra MusicAeterna și KBS Symphony Orchestra din Seoul, sub bagheta unor dirijori de renume: Gustavo Dudamel, Daniel Harding, Teodor Currentzis, Simone Young, Cristian Măcelaru, Fabio Luisi, Myung-Whun Chung, între alții.

    Pe lângă activitatea orchestrală, este membru al Romanian Chamber Orchestra, fondator al ansamblului Mioritique și dirijor principal al Academiei orchestrale Simfonics din Barcelona.

Clubul Artistic și Științific Studențesc de Dirijat Coral

Facultatea de Muzică, Universitatea din Rzeszów

      Activitățile Clubului au început în 2016. Organizația universitară a fost înființată la Facultatea de Muzică a Universității din Rzeszów și în prezent funcționează la Institutul de Muzică al Universității din Rzeszów.

   Activitățile studenților au fost foarte dinamice încă din primele luni. Sub conducerea și supravegherea Dr. Anna Marek-Kamińska, au organizat conferința academică „Dirijorul și provocările competiției”. Au înregistrat albumul „Cherubin” al compozitorului din Rzeszów, Părintele Cherubin Pająk. Acest album inovator este prima colecție de compoziții ale Părintelui Cherubin. Piesele înregistrate pe album sunt adesea premiere.

     Grupul de studenți a organizat ateliere practice precum „Înțelegerea mass-media”, unde au putut învăța toate secretele exprimării media în vorbire și scriere.

    Studenții acestei organizații participă frecvent la concerte, întâlniri cu dirijori și ateliere pentru dirijori. Merită menționat faptul că studenta Magdalena Bukała (sub conducerea Dr. Anna Marek-Kamińska) a fost recunoscută și premiată în cadrul Confruntării Tinerilor Dirijori de Cor de la Universitatea din Warmia și Mazury din Olsztyn.

    Scopul Clubului de Dirijare Corală Artistico-Științifică Studențească de la Institutul de Muzică al Universității din Rzeszów este de a promova Universitatea în Polonia și în străinătate, de a desfășura activități artistice și științifice, de a promova arta corală și vocal-instrumentală și de a organiza concerte, conferințe, întâlniri și evenimente muzicale. Responsabilitățile includ, de asemenea, promovarea muzicii contemporane în rândul studenților și locuitorilor din Rzeszów, dobândirea și dezvoltarea cunoștințelor despre arta muzicală în sensul cel mai larg și promovarea artelor și realizărilor studenților Institutului de Muzică, atât în ​​cadrul Universității, cât și în afara acestuia.

    Cel mai recent proiect al Cercului a fost publicația „Chóry Rzeszowa”, care încearcă să adune informații despre activitățile corurilor din Rzeszów într-un singur loc. De asemenea, a prezentat dirijori și munca lor artistică, precum și trei festivaluri corale internaționale, care reprezintă o platformă extrem de importantă pentru promovarea muzicii corale în regiunea Podkarpacie la nivel mondial.

    Clubul studențesc are și propriul consiliu de administrație. Președinta actuală este studenta Edyta Kotula. Membrii clubului sunt studenți din toți anii specializați în muzică.

    Opriți războiul! 

 

 

Teze despre arbitraj

     Este adevărat că de vreo 25 de ani n-am mai oficiat la vreun meci de fotbal decât așa, ocazional și de divertisment. Totuși, cei 7 ani de fotbal, 21 de ani de arbitraj și 2 ani de observator oficial îmi permit să fac o succintă analiză a sistemului de arbitraj modern, în comparație cu cel clasic. Subiectul este la modă acum când, prin Istvan Kovacs, arbitrajul sătmărean atinge cele mai înalte culmi posibile (probabil va fi declarat cel mai bun arbitru activ de pe planetă), iar discuțiile despre sistemele, metodele, acuratețea și curățenia din arbitraj sunt mai atent studiate în presa vremii.

    În general evoluția sistemului de arbitraj a fost benefică dezvoltării fotbalului. Nu pot vorbi decât de activitatea din ultimii 55 de ani chiar dacă am studiat și evoluția arbitrajului din perioada de pionerat al fotbalului. Puține sunt deciziile International Board-ului (singura organizație de pe planetă care are drept de modificare a legilor jocului de fotbal) care s-au dovedit în timp greșite și au fost abandonate. Ca și sistemele de joc care în trecut aveau cinci atacanți și s-a ajuns astăzi chiar și la cinci fundași, arbitrajul a trecut prin diferite faze ale dezvoltării sale, cele mai multe schimbări datorându-se modificării legilor jocului.

    Printre modificările mai importante din perioada luată în considerare ar fi introducerea cartonașelor (CM din Mexic, 1970), introducerea posibilității schimbării jucătorilor de pe teren (inițial niciunul, apoi doi, mai târziu trei, după pandemie cinci și chiar șase la unele competiții sistem eliminatoriu), specializarea pe arbitri și arbitri asistenți (înainte un arbitru putea fi delegat atât la linie cât și la centru), apariția și dispariția arbitrilor de poartă, apariția celui de-al patrulea arbitru și, bineînțeles, VAR-ul (videoarbitrajul).

    În afara regulamentului dat de legile jocului, periodic se dau tot felul de indicații dspre modul cum pot fi interpretate aceste legi. Unele se bat chiar cap în cap. Se contrazic reciproc. Bunăoară, acum vreo 15 ani, s-a interpretat ca fault sancționabil cu cartonaș roșu orice intervenție asupra unui adversar fără șanse de a juca mingea. N-a ținut chestia asta decât un an sau doi. Astăzi dimpotrivă, sub umbrela deschisă de unii precum că fotbalul este un sport de contact, se permit  mai cu hăis, mai cu cea, diferite brutalități pentru care nu este necesară întreruperea jocului. Nu prea îmi place această direcție în care se îndreaptă fotbalul dar părerea mea nu contează.

    Nu sunt de acord nici cu teza că dacă arbitrul asistent a arătat ofsaid și videoarbitrajul a dovedit contrariul este o greșeală de arbitraj sau dacă un arbitru a validat un gol și VAR-ul a demonstrat că s-a comis o infracțiune reprezintă de asemenea o greșeală de arbitraj. Greșelile de arbitraj sunt atunci când nici asistenții, nici arbitri și nici videoarbitrajul nu detectează o greșeală cu toate că aceasta a fost comisă.

    O echipă de arbitraj este compusă din arbitru, arbitrii asistenți, al patrulea arbitru, VAR și AVAR (asistent VAR). Observatorul de arbitri nu face parte din echipă, el neputând să ia decizii pe teren în timpul disputării jocului. După cum vedeți ei reprezintă o echipă și trebuie tratați ca atare, nu individual. Este de la sine înțeles că un om nu le poate vedea pe toate, dar o echipă se poate apropia de ideal. De aceea arbitri și asistenții sunt sfătuiți ca atunci când nu sunt siguri pe o decizie să lase jocul să curgă urmând ca ulterior, prin consultanță audio și dacă este necesar și video, să revină sau nu asupra primei decizii. De aceea nu trebuie catalogate ca greșeli de arbitraj fazele incriminate. „Echipa” trebuie să ajungă la decizia corectă. Doar dacă „echipa” nu a luat decizia corectă aceasta poate fi blamată în frunte cu arbitrul.

    Pe final aș vrea să revin asupra creșterii nivelului de brutalitate din fotbal. Această concepție se regăsește și în viața de zi cu zi. Ba chiar cred că este o consecință a relațiilor sociale de colegialitate și de subordonare din cotidianul prezent. Din acea vorbă care mie mi-e complet dezagreabilă: „hoțul neprins e negustor cinstit”. Astăzi este și mai rău. Expresia a devenit „hoțul nedovedit e negustor cinstit”. Pe deasupra au mai fost născocite și greșelile procedurale, greșeli pe baza cărora cu toate că toată lumea știe și e convinsă că hoțul e hoț, el rămâne negustor cinstit. Asemenea legi numai oamenii necinstiți le pot inventa!

    Opriți războiul! 

    
 

joi, 30 octombrie 2025

Fotbalul, scaunul și biciul

     Comportarea aproape lamentabilă a FCSB-ului în Liga Europa rezultă ca o consecință a mesajelor (mai la vedere, mai subliminale) venite de pe canapea. Nu același lucru s-a întâmplat și în meciul de Cupa României unde, cu toate că a întâlnit un adversar nu numai foarte motivat ci și cu un joc ce deseori a depășit chiar și nivelul echipelor de mijloc din Superligă, fotbaliștii bucureșteni au făcut unul din cele mai bune jocuri ale lor. Asta mă duce cu gândul la faptul că latifundiarul ia în calcul și o ratare a play-off-ului și caută un refugiu în Cupa României pentru a nu rata stagiunea europeană 2026-2027, stagiune aducătoare de mulți euro după cum s-a văzut.

    Făcând referire la a doua competiție națională a fotbalului românesc, Cupa României, trebuie să adaug că nu toate echipele din primul eșalon tratează jocurile cu același interes. Unele din neputință altele urmărind alt interes. Probabil că nici Craiova n-ar fi apăsat pe accelerator dacă situația din sânul echipei, mai ales cu privire la Rădoi, ar fi fost mai relaxată. Din moment ce la ora la care scriu nu am toate rezultatele din competiție amân subiectul și hai să trecem la Superligă.

    Nici cele 20 de goluri înscrise în penultima etapă a turului nu mă mulțumesc, chiar dacă de data asta gazdele au fost mai productive prin cele 13 reușite. Trei victorii și trei egaluri s-au obținut pe teren propriu, oaspeții impunându-se de două ori, ambele fiind semisurprize. Nu știu ce se întâmplă cu arbitrajele din secuime dar parcă toate sunt trase la indigo. Să fie puterea forintului? Miercurea Ciuc - Petrolul 1-1 cu un arbitraj de-a dreptul rușinos; Argeș - Dinamo 1-1 după un meci șters cu rezultat echitabil; Galați - „U” 1-2 după 135 de minute de la lovitura de începere a partidei); CFR - Farul 0-2 de neînțeles și cu poalele în cap; Metaloglobus - Craiova 0-0 impotent, datorat mai mult frecușurilor din Bănie; FCSB - UTA 4-0 cu miros de descătușare; Botoșani - Sibiu 2-0 (nu am ăzut meciul); Rapid - Slobozia 4-1 pe fondul unui fotbal de înaltă clasă.

    Etapa care vine, ultima a turului, ar putea da verdicte intermediare în ceea ce privește situația din clasament. Faptul că vom avea concluzii după ce a jucat fiecare cu fiecare nu înseamnă că știm ce se va întâmpla și în partea a doua a campionatului regulat. După cum am mai spus campioana și vicecampioana nu vor avea loc amândouă în partea finală a luptei pentru titlu, cel puțin una dintre ele se va lupta pentru locurile șapte sau opt anul viitor cu mărțișorul pe piept. Faptul că patru din primele șase clasate joacă în deplasare nu este un criteriu după care am putea face presupuneri.

    Craiova - Rapid (duminică, ora 20,30) Derbiul etapei. Unii ar zice al campionatului dar nu mă hazardez până acolo, știut fiind faptul că ambele echipe sunt capricioase. Scaunul lui Gâlcă e cam șchiop așa că ori îi retează un picior pentru stabilitate, ori pune șaua pe cal și dă bici, deoarece aducerea la același nivel a tuturor picioarelor este imposibil pe tărâm oltenesc. Ceva mă face să cred că va fi un meci spectacol. Nu-l ratați!

    Petrolul - Botoșani (luni, ora 20,30) Un alt meci așteptat cu mare interes. Liderului i se va opune una din formațiile care și-a găsit drumul după venirea lui Neagoe la cârmă. Faptul că se joacă la Ploiești este un alt atu al prahovenilor. De partea cealaltă Grozavu are gura mare dar face și treabă. Comportarea moldovenilor din această parte a campionatului este o dovadă clară în acest sens;

    Slobozia - Argeș (sâmbătă, ora 17,30) Nu știu cum își vor reveni ialomițenii după tăvălugul giuleștean care le-a zdrobit fiecare oscior. Argeșenii s-au dovedit până acum când sprințari, când leneși. Cred că forma oaspeților va fi cea care își va pune amprenta pe scorul final al acestui meci;

    Dinamo - CFR (vineri, ora 20,30) Meciul de deschidere al etapei. Dacă întrebai pe cineva la începutul acestui campionat cam pe ce locuri s-ar afla cele două protagoniste după 14 etape s-ar fi găsit câțiva să prognozeze locurile 4 și 13, numai că nu ar fi nimerit și echipele. Venirea recentă a lui Pancu la feroviari nu poate realiza o cotitură chiar din primul meci, dar asta nu înseamnă că feroviarii nu au nici o șansă. Să vedem...

    „U” - FCSB (sâmbătă, ora 20,30) No Bergodi! Cum scoți cămașa? Comportarea penibilă din cupă cu bucuria excesivă după un rezultat nemeritat și în fața unei echipe din liga secundă îmi dă de înțeles că bucureștenii vor obține o victorie facilă. Acolo, în mediul studențesc se petrece un fapt ciudat. Cred că este un adevărat război între generații și italianul nu este chiar psihologul de servici care să atenueze o atare situație;

    Constanța - Miercurea Ciuc (luni, ora 17,30) Partida de la Ovidiu are un înalt grad de impredictibilitate. Victoria din Gruia să-i fi umflat pânzele mușilor lui Zicu? Prestanța din ultimul timp a secuilor să influențeze și tabela din preajma litoralului? Sunt curios! 

    Sibiu - Oțelul (duminică, ora 17,45) O altă echipă cu un antrenor nemulțumit de propria prestanță. Conducerea ține la el. Nu uită faptul că Măldă i-a adus de multe ori peste linia de plutire neavând la dispoziție un lot de valoare. Totuși, în ultima săptămână tonul discusului dinspre conducere suna mai mult a ultimatum. Poate că l-ar fi și schimbat dacă ar fi avut bani pentru un alt antrenor. Cine să mai vină pentru un contract pe câțiva firfirei și aceia improbabili?

    UTA - Metaloglobus (duminică, ora 15,30) Cenușăreasa etapei. Cum îi stă bine unei asemenea partide este programată la oră de matineu. Ce-i drept nu mă aștept la cine știe ce spectacol sportiv, dar cum se spune că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul, poate că nici la uscătura din livadă nu-i bine să mergi doar în șlapi, șort și maieu.

    Opriți războiul! 

     

     

     

marți, 28 octombrie 2025

Bogányi despre Chopin în dialog cu melomanii sătmărenii

     Excepționalul pianist maghiar Bogányi Gergely și-a dedicat o mare parte din cariera sa pentru a-i înțelege și a-i interpreta pe Chopin și Liszt. Din biografia destul de detaliată din subsolul acestui articol vă veți da seama de complexitatea artistului și dedicația sa pentru instrumentul care l-a fascinat încă din copilărie și nu contenește de a-l mai fascina.

    Pianul, pentru Bogányi Gergely, nu reprezintă doar un instrument, doar un iubit sau doar o pasiune, ci întruchipează chintesența existenței sale. Dar pentru a înțelege mai bine ceea ce vreau să spun trebuie să citiți momentele esențiale ale vieții sale. Datele sale biografice le-am cules de pe enciclopedia Wikipedia în limba maghiară pentru a fi cât mai aproape pătrunși de simțămintele muzicianului.

    Concertul intitulat „Recital de pian – Bogányi Gergely interpretează Chopin” va avea loc mâine, 30 octombrie, de la ora 19, pe cea mai importantă scenă culturală a județului nostru și, așa cum sugerează și titlul, va fi o interacțiune între public și maestru, interacțiune din care se va forma și programul serii. Mai exact spus, melomanii sătmăreni pot alege piesele lui Chopin pe care vor să le audieze. Chiar dacă seara este dedicată lui Frédéric Chopin nu cred că maestrul ne va refuza să interpreteze și una sau două din compozițiile proprii.


    Pentru acest eveniment sunt valabile doar biletele procurate de la casieria instituției de cultură. Prețul unui bilet este de 42 de lei. Am zgândărit un pic sursele noastre de informare pentru a afla dacă pianistul se va afla în fața propriei sale invenții - pianul Bogányi - dar, din păcate, aceasta nu se va putea întâmpla. Faptul că oaspetele nostru vine la Satu Mare în urma unui turneu a făcut dificil transportul pianului minune inventat și executat de acesta împreună cu echipa sa. Condițiile de umezeală și temperatură de pe parcursul turneului ar fi impietat asupra calităților excepționale ale instrumentului.

 Gergely Bogányi 

 

   S-a născut la  Vác, în 4 ianuarie 1974. Tatăl său, Tibor Bogányi (1936–2023), a fost dirijor și profesor de muzică. A început să cânte la pian la vârsta de patru ani în orașul său natal, la Școala de Muzică, unde prima sa profesoară de pian a fost Katalin Szabó. La vârsta de șase ani, a câștigat un premiu special la Concursul Național de Pian Nyíregyháza (1980), pe care l-a recâștigat la vârsta de nouă ani (1983). Deja de la concurs, talentul său deosebit a fost remarcat de Klára Máté (membră a juriului), profesoară la Academia de Muzică. În 1984, la vârsta de zece ani, nemaifiind un necunoscut, a fost admis la „clasa pregătitoare pentru talente speciale”, unde profesoara sa a fost inițial Klára Máté, mai târziu Zsuzsa Esztó și în final László Baranyay la Academia de Muzică Liszt Ferenc.

    În 1993, a primit o bursă de la Academia Finlandeză de Muzică, iar la vârsta de nouăsprezece ani, a plecat în SUA, la o universitate de muzică, unde a studiat cu o bursă de un an. Și-a finalizat studiile acolo în paralel cu Academia de Muzică din Budapesta. În Statele Unite, a studiat la Universitatea Indiana. Mai târziu a fost îndrumat de profesorii György Sebők și Matti Raekallio la Academia Sibelius din Helsinki. S-a întors în SUA în 2004 și a susținut un concert la vechea sa școală de la Universitatea Indiana, alături de violonistul Barnabás Kelemen.

    De asemenea, vizitează Transilvania în fiecare an, unde cântă la Târgu Mureș și în alte orașe. A susținut concerte în cele mai faimoase săli de concert din lume. Repertoriul său include peste treizeci de concerte pentru pian și o parte semnificativă din literatura pianistică. Evenimentul remarcabil al activității sale de până acum este seria de concerte de două zile organizată cu ocazia Anului Chopin 2010, unde a interpretat toate lucrările compozitorului scrise pentru pian solo.


    O parte din premiile și distincțiile reputatului pianist vi le redau în cele ce urmează 

  • Locul întâi la categoria Concursului de pian al Școlii Naționale de Muzică din Nyíregyháza (1983)
  • Premiul I la Concursul Internațional de Pian Ferenc Liszt de la Budapesta (1996)
  • Cetățean de onoare al orașului Vác (1996)
  • Premiul Liszt Ferenc (2000)
  • Crucea de Cavaler a Ordinului Trandafirului Alb (2002) - Decorație de stat finlandeză
  • Pentru cultura comitatului Pesta (2003)
  • Premiul Kossuth (2004)
  • Cetățean de onoare al orașului Zebegény (2007)
  • Premiul Junior Prima (2008)
  • Premiul pentru Budapesta (2010)
  • Premiul Prima (2011)
  • Cetățean de onoare al Budapestei (2016)
  • Premiul pentru Cultură de la Stockholm (2018)

Pianul Bogányi

    Pianistul și echipa sa de designeri au construit un pian cu o formă și o structură complet unice, bazat pe o idee și o tehnologie nouă. „Am reformat nu doar sufletul pianului, rezonatorul, care este fabricat din compozit de carbon în loc de lemn, ci și alte părți ale instrumentului. Toate acestea sunt responsabile pentru sunetul foarte clar, puternic și bogat în armonice” a spus Gergely Bogányi, care a început să creeze un nou tip de instrument pentru că nu găsea sunetul care să se potrivească cel mai bine gustului său.

     A căutat experți care să îl ajute cu implementarea, iar timp de 7 ani au finalizat prototipul „pianului minune” aerodinamic, cu sunetul dorit. Printre alții, designerul șef Attila Bolega, designerul șef Péter Üveges și tehnicianul muzical și specialistul în intonație József Cs. Nagy au lucrat la proiect.

 

    Pe 20 ianuarie 2015, publicul a făcut cunoștință cu noul tip de pian de concert la Centrul Muzical din Budapesta (BMC), iar a doua zi, în ajunul Zilei Culturii Maghiare, acesta a debutat în cadrul unei gale private la Academia Liszt. La prezentare, creatorii au subliniat faptul că rezonatorul (placa de rezonanță) din compozit de carbon este mai rezistent la efectele schimbătoare ale mediului și este, de asemenea, mai durabil, ceea ce reprezintă o considerație primordială pentru instrumentele muzicale moderne.

     Noul material oferă un sunet și o imagine sonoră mai uniformă, crescând în același timp semnificativ timpul de decădere, ceea ce contribuie la evocarea sunetului frumos și prietenos al pianelor vechi. În timpul producției, s-a folosit și experiența constructorului maghiar de piane din secolul al XIX-lea, Lajos Beregszászy (care a descoperit că, la fel ca spatele convex al violoncelului, rezonanța pianului poate fi dezvoltată în continuare).

 

     Pianul este echipat cu cel mai modern sistem – dezvoltat acum câțiva ani – așa-numitul sistem agraf, care eliberează placa rezonatoare de povara mecanismului de aproximativ o jumătate de tonă în timpul interpretării. Mecanismul unic experimentat pentru pian este fabricat și furnizat de compania germană Louis Renner, fondată în 1882 și care reprezintă astăzi cel mai înalt standard în fabricarea instrumentelor muzicale. Designul său este, de asemenea, inspirat din punct de vedere muzical, nu doar atrăgător.

    Instrumentul nu cântă doar cu partea sa superioară, ci și picioarele au o funcție acustică, ca proiectoare de sunet, direcționând către public cantitatea de sunet care altfel s-ar „pierde”. În același timp, structura cu două picioare utilizată în locul structurii tradiționale cu trei picioare conferă instrumentului un aspect futurist.

     Opriți războiul!

joi, 23 octombrie 2025

A fost odată un Gâscan

    Chiar dacă numărul de goluri (18) a crescut un pic față de acum două etape (15) este încă nemulțumitor. Nici etapa trecută (20) nu a fost pe placul spectatorilor. Cele doar șase goluri înscrise de gazde în etapa a treisprezecea sunt inferioare oricăror așteptări. Totuși cu cele șase goluri gazdele au obținut trei victorii și un egal făcând ca predicția mea că etapa ar fi echilibrată să rămână cumva în picioare.


    N-aș vrea să ne spunem părerea despre meciurile etapei încheiate luni fără să amintim despre restanța dintre Miercurea Ciuc și CFR, meci disputat în joia săptămânii trecute și încheiat tot cu o surpriză: 2-2. O egalitate meritată după părerea mea. Cele două tabere sunt de părere că fiecare a pierdut câte două puncte. Dacă ne luăm după evoluția scorului oaspeții au dreptate, dacă analizăm ocaziile avute gazdele sunt cele văduvite.

    Totuși, etapa a fost plină de surprize. Victoria ultimei clasate în fața campioanei este de departe cea mai mare dintre ele. Bașca faptul că e prima a promovatei. Pălesc victoriile ciucanilor și ale moldovenilor obținute dincoace de Carpați: Farul - Argeș 0-0 într-un meci urât; „U” - Botoșani 0-2 cu tăierea Moțului; Craiova - Slobozia 3-1 natural; Metaloglobus - FCSB 2-1 de necrezut; Arad - Galați 0-4 ciudat; Dinamo - Rapid 0-2 norocos; Sibiu - Miercurea Ciuc 0-2 cu doar patru maghiari titulari la oaspeți dar, totuși, de neiertat; Ploiești - CFR 1-0 la închiderea etapei.

    Azi începe o nouă etapă. Penultima a turului sezonului regulat. Spun regulat pentru că regular este un arhaism. Bine, dar cei de la FRF n-au de unde să știe aceste nuanțe. Li se pare mai „cool” (na, că mi-a scăpat!). Etapa, în afara meciurilor în care joacă cele trei echipe de pe podium, pare echilibrată. Dar nici cele trei mari favorite nu pot zâmbi aprioric. Două dintre ele sunt renumite în boacăne. Să nu uităm duminică să ne modificăm ceasurile deoarece vom dormi de două ori între ora 3 și 4.

    F.C. Argeș - Dinamo (vineri, ora 20,30) Derbiul etapei. De când nu a mai fost o partidă între piteșteni și „câini” considerată derbiul etapei? De pe timpul lui Dobrin? Duminică se împlinesc 18 ani de când ne-a părăsit. Avea doar 60 de ani... Doamne, ce repede trec anii! Mi-aduc aminte de un derbi al campionatului. În vara lui '79, în ultima etapă, se juca în Ștefan cel Mare cu trofeul pe masă. Cine câștiga meciul devenea campion. Federația de atunci și-a permis să inscripționeze pe trofeu numele echipei Dinamo încă dinaintea jocului. Dobrin le-a dat peste nas. Cel mai mare fotbalist român de până acum a făcut un meci memorabil. N-a fost nici primul, nici ultimul în uimitoarea sa carieră. În acel meci le-a dat peste nas și federației, și vedetelor de la Dinamo în frunte cu gheata de aur Dudu Georgescu, dar și arbitrului sătmărean Ottó Anderco care le oferise cadou echipei din Ștefan cel Mare un penalty în min. 89. Mai în glumă mai în serios Gâscanul i-a spus lui Ottó al nostru că dacă mai face așa ceva mai înscrie și el (povestea mi-a fost relatată chiar de Otti bácsi, fie-i țărâna ușoară!). A pus mingea la centru, s-a demarcat și a înscris cu un șut din afara careului la colțul lung. Cele două echipe și acum sunt vecine de clasament, dar de data asta sub podium;

    Rapid - Slobozia (luni, ora 20,30) Normal ar fi să bată Rapidulețul, dar ce mai e normal când e vorba de giuleșteni. Cu tot temperamentul așezat al lui Gâlcă, sângele fierbe atât în vestiare cât și în tribune când e meci pe Calea Giulești. Tare sunt curios dacă Dobre a învățat ceva din partida ratată (pentru el) din meciul cu Dinamo. A fi căpitanul echipei nu înseamnă că ești mai presus decât ceilalți;

    Botoșani - Sibiu (luni, ora 17,30) Se pare că este cel mai dezechilibrat meci la ora actuală. Nu prea este loc de surprize chiar dacă mi-aș dori;

    Oțelul - „U” (sâmbătă, ora 16) Până la ora la care scriu aceste rânduri banca șepcilor roșii încă nu este ocupată. Probabil că treningul cu A1 îl va îmbrăca Bergodi, dar n-am certitudinea. La Galați e liniște deocamdată. Cu trei victorii în ultimele patru etape s-au trezit că luptă pentru o calificare în „Grupa campionat”. De ce nu, dacă FCSB și CFR nu par interesate?

    Metaloglobus - Craiova (duminică, ora 14) Cred că amfitrionii încă mai savurează victoria din etapa trecută așa că oltenii n-ar trebui să apese prea mult pe accelerație pentru a-și apropria cele trei puncte. Poate nu-i apucă tocmai acum năbădăile;

    CFR - Farul (sâmbătă, ora 21) Nu mult după ce se încheie această partidă, cam pe când vă ia somnul, nu uitați să dați ceasurile înapoi indiferent de rezultatul meciului. E valabil și pentru hoți! Despre joc nu prea am idee ce să vă povestesc. Hazardul bântuie peste ambele combatante;

    FCSB - UTA (duminică, ora 20,30) Mi-e și frică să mă gândesc ce se întâmplă la FCSB dacă pierd și acest meci. Contează mult și rezultatul meciului de aseară din Liga Europa. În mod normal nu ar conta, dar cu Becali la hățuri nu ai de unde să știi;

    Miercurea Ciuc - Petrolul (vineri, ora 17,30) Cenușăreasa etapei Meciul de deschidere al etapei aduce față în față echipe ce stau una sub alta. V-ați prins. La clasament mă refer. Ultimele două meciuri ale prahovenilor ne arată că le-a priit schimbarea de antrenor. N-a reușit Neagoe să facă față tăvălugului numit Rapid, dar victoria de la Pitești și cea cu CFR-ul le aduce petrol lampant în felinare.

    Opriți războiul!

     

     

miercuri, 22 octombrie 2025

Cecitate diurnă

     Să crezi și să nu vezi! De la „fata morgana” ca fenomen optic și până la „fata morgana” ca o iluzie nu e decât o chestie de interpretare. Ce e sigur e că evenimentul nu se poate produce la lumina lunii. În cele mai multe cazuri nu se face diferența între „crezi că există” și „știi că există”. Cele două aserțiuni nu se exclud una pe alta, dar nici nu se confundă. În funcție de situație ele se pot capacita reciproc, ceea ce de multe ori creează confuzie.

    Inițial am vrut să intitulez acest editorial „Suferim cu toții sau sfârșim ca tonții!” dar parcă avea un ton prea scorțos, prea malign. Această zisă ni se aplică în viața de zi cu zi aproape în toate întâmplările. De când părăsim placenta și până gustăm veșnicia țărânei, de când genele ni se desprind și până când acestea se alipesc. Ideea este că spusa are o îndoială. O îndoială pe care o putem percepe ca o sursă de lumină. Un început în loc de un sfârșit. Nimic nu ne garantează că după chin apare desfătare, dar nici nu exclude posibilitatea.

    Personaje din amvonul decizional al neamului pot fi prezentate ca personificări din cultura și tradiția noastră sau cultura de pretutindeni. Tantal al nostru ar putea fi o rază de speranță pentru plebe, asta pentru că ne oferă nectarul și ambrozia rezervată doar zeilor, cu toate că este conștient că el nu va putea gusta din ele. Acolo unde a mâncat Iisus a mâncat și Iuda, acolo unde a luptat Decebal a participat și Bastus, acolo unde a existat Mihai Viteazul trăia și Basta.

    Nectarul și ambrozia deocamdată sunt doar promisiuni și parcă ne-am cam împleticit în prea multe promisiuni neonorate în ultimii 50 de ani. Cam de prin '75 au început necazurile pentru acest popor căruia i s-a hărăzit un ținut cu adevărat rupt din Rai. Poate suntem prea creduli, poate suntem prea mărinimoși, poate avem prea multă dorință de tihnă... Nu știu cum se face că vecinii au devenit invidioși, prietenii au devenit pretențioși și dușmanii hulpavi. Din păcate prieteni și dușmani nu avem numai dincolo de granițe ci și printre noi. Prieteni școliți să arate ca prieteni și dușmani învățați să producă vrajbă.

    Dar ce ne-am face fără această rază de speranță? Am ajuns acolo încât musai să acceptăm băjenia. Băjenie nu în sensul de a părăsi aceste plaiuri ci a părăsi confortul pe care ne-am sprijinit iluzoriu de cele mai multe ori. Târâș-grăpiș poate o facem și pe asta. Cu cât întârziem mai mult cu atât nivelul de bunăstare la care am putea ajunge este tot mai scăzut. Teamă mi-e că dacă scade prea mult devine inutilă pentru norod această concesie. Ba poate chiar mai mult. Apropie sfârșitul. Hulpavii sunt tot mai aproape.

    Opriți războiul!