25.541 de zile

Luis Aragones la cei 69 de ani si 338 de zile a stabilit un record. As vrea ca acest record sa fie depasit de un roman. Bine, la el n-ar fi primul trofeu european ridicat deasupra capului, dar atunci echipa pentru care il ridica era din Stanbul si eu vreau ca in privirile sale sa se bucure unsprezece romani sadea si prin ei intreaga semintie de la Dromichaites pe de-o parte, Romulus si Remus de cealalta parte, pana la Eminescu, Brancusi, Coanda, Nastase si Iorga.

Jocul in sine a fost bun, chiar mult peste media celorlalte jocuri de la acest turneu final luate in ansamblu. Singurul lucru care a impietat asupra a ceea ce gandesc eu ca as vrea sa vad la orice sport a fost duritatea. Excesiv de dure au fost multe din intrarile celor doua combatante si daca Rosetti ar fi aplicat macar pe jumatate litera regulamentului probabil ca ar fi fost mai putini jucatori pe metru patrat pana in finalul partidei. Pe undeva mi-a parut rau de germani, pentru ca au facut cel mai bun joc din ultimii doi ani, dar Spania a meritat cu prisosinta victoria, fiind echipa care a pastrat stacheta ridicata pe toata durata lunii iunie, iar la o privire mai atenta s-ar putea observa ca si-a batut toti adversarii prin armele lor, depasindu-i pe fiecare net cu un coeficient de siguranta in functie de capacitatea acestora de a le crea probleme. Au luat cam totul. Trofeul, titlul de golgeter, jucatorul turneului, antrenorul turneului, portarul turneului si asa mai departe. Poate doar Arsavin sa-mi mai treaca prin minte. Si un pic Ballak daca n-ar fi fost el cel care a dat tonul la duritatile cu caracter de intimidare.

Marturie futurista

Normal ca dupa finala ne reintalnim pentru a mi se demonstra ca toata teoria mea din acest articol este un simplu mod de a face conversatie atunci cand nimic nu ai a spune. Sa riscam si sa ne manifestam. Numai ca pentru a preintampina eventualele critici acide am s-o balmajesc de asa natura incat orice mi-ati spune, sa am o portita de scapare. Am sa gandesc despre meciul din aceasta seara din doua perspective. Una s-ar referi la ceea ce as vrea sa se intample si alta se refera la ceea ce mi-e teama ca se va intampla.

As dori ca jocul sa fie deschis, vioi cu faze la ambele porti, astfel ca in primele minute sa se deschida scorul cu o lovitura de cap bine plasata printr-o detenta impresionanta si fara un fault prealabil al autorului sau al vreunui coleg al acestuia. Contrar experientei care arata ca in marile finale in care s-a deschis scorul in primele cinci minute rezultatul final a fost 1-0, doresc ca de aceasta data sa se mai inscrie cel putin trei goluri frumoase, unul de la distanta, unul printr-o patrundere individuala cu doua driblinguri si un un-doi, iar ultimul pe un contraatac ucigator in final de partida sau, daca va fi golul egalizator, sa fie realizat prin foarfeca. Castigatoare Spania.

Mi-e teama ca partida se va desfasura altfel. Adica va debuta cu atacuri debordante la poarta unui Lehman care arata vreo doua reflexe bune, dar si doua gafe la care este salvat o data de bara si a doua oara de o gheata buclucasa care nu vrea sa-si asculte stapanul. Prin minutul 27 o lovitura libera de la 33,5m executata in forta atinge in calea sa corpul unui alt jucator si devierea va fi decisiva pentru Casillas. In continuare jocul parca se frange vreo cinci minute, ibericii se regasesc timid, dar nu mai au forta de a crea panica prea mare in careul german. Mai apar doua schimbari (una datorata accidentarii), o ratare de tip latin si pauza. Dupa antract valvataia in ritm flamenco va fi clasic si impardonabil franta de un gol, probabil frumos, al unui anglo-saxon proaspat introdus. Asta pe la mijlocul celui de-al doilea mitan.

"Uimbledon"

Junioarele noastre ne-au cam tradat. Ana si Elena Bogdan au parasit tabloul principal chiar dupa primul tur din postura de favorite. Gazonul n-a fost niciodata pe placul rachetelor romanesti, fiind singurul mare trofeu in care nu s-a impus nici un roman. Mai avem speranta la dublu prin aceleasi doua Bogdan, cu specificatia ca nu joaca impreuna, fiecare avand partenera o jucatoare din alta tara. De mentionat ca vor porni din postura de favorite nr.1 respectiv 2. La simplu mai avem pe Irina Begu. La baieti fluiera vantul si bate apa-n piua (ploaia londoneza).

Wimbledon zero

Nu s-a incheiat inca prima saptamana pe gazonul englezesc si nu mai avem nici un reprezentnt pe nici unul din tablourile principale. Dupa un start negativ, ma refer la calificari, cand nici unul din cei trei romani nu a ajuns acolo unde conteaza, am avut un inceput de saptamana peste asteptari, patru dintre cele cinci rachete de pe plaiuri carpatice au trecut in turul doi. Este adevarat ca sansele lor in acest moment erau aproape de multimea vida, dar ma asteptam ca cel putin unul (una) dintre ei sa reuseasca sa bulverseze un pic casele de pariuri. Reamintesc ca toti adversarii lor erau din top 20 si artistii nostri abia au patruns in primul tur, fetele fiind si destul de tinere (trebuie sa recunoastem totusi ca la fete media de varsta pe plan internationala este mult mai redusa decat la baieti). Cea mai aproape de trecerea in turul doi m-a surprins pe mine personal fiind tocmai Monica Niculescu, cea care a fost la doua mingi de eliminarea unguroaicei Agnes SZavay. Adica dupa scorul de 7-5, 5-3, serviciul si 30-15, i s-a terminat aerul, s-a blocat, s-a speriat de victorie si a cedat patru seturi consecutive, pierzand setul, iar in urmatorul a fost doar figuranta.
Tare sunt curios care va fi comportarea juniorilor la actuala editie a Wimbledonului. Bineinteles ca de la ei ne asteptam cel putin la doua semifinale. Reamintim ca la Roland Garros am avut placerea sa na delectam cu o finala romaneasca la simplu fete, finala disputata de o constanteanca si o craioveanca, impreuna avand 32 de ani, iar varsta maxima de participare este de 18 ani.

La Cisnadioara sub cetate

Treburile curente m-au adus in acest week-end in situatia de a ajunge de la Bucuresti la Cisnadioara (un mic sat din apropierea Paltinusului de Sibiu). Crezand despre mine ca sunt un nonconformist am ales sa trec prin Transfagarasan, chiar daca oficial acest drum era inchis la altitudini mai mari de 1600m. Celor carora un plus de adrenalina le face bine le recomand acest traseu nu numai pentru ca se plimba pe riscul lor (nici un sistem de asigurari nu va va despagubi daca patiti ceva cu masina pe zona inchisa), ci si pentru a ramane uimiti de ceea ce natura poate descoperi primavara (montana, adica 15 aprilie - 15 iulie), fata de ceea ce cunoasteti in mod normal din august si pana in martie. Zapada ramasa in vaioage care poate atinge chiar 7-8m grosime, pasunile proaspete calcate de turme de oi cu o sumedenie de miei, caii semisalbatici lasati sa pasca in voie pe versantul sudic, cascadele jucause care dau zvon de viata, barajul Vidraru cu toate tainele si legendele lui readuse la urechile celor curiosi, cabana Piatra care face limita intre foioase si conifere pe de o parte si pasune si stanca de cealalta parte, cate-un cioban adormit sub bura ce cade necontenit si multe alte trairi pe care probabil eu nu le-am simtit, le aveti pe versantul sudic. Cel nordic poarta patina Ardealului cu vorba mai asteptata si decizia mai gandita. Soseaua, parca desprinsa din Alpi serpuieste aproape incredibil in zare si uneori parca se intoarce sub tine dandu-ti un sentiment de pictura naiva. Se spune ca itinerariul acestor drumuri de munte nu se stabileste pe cai complicate, fizico-matematice, cu cunostinte temeinice din geologie, geografie, astrologie, topografie sau mai stiu eu ce stiinta mai mult sau mai putin moderna. Metoda este empirica. Se duce un magar care haladuieste intr-un sat de la poalele muntelui respectiv pe locul de unde trebuie sa inceapa soseaua sa coboare (in acest caz fiind vorba de cabana Balea Lac), se lasa liber si se urmareste cu atentie drumul sau catre casa. Simplu. Nu?

Tradare!

Ma simt ca Napoleon la Waterloo, ca Jeanne d'Arc in Bastilia si Decebal la Sarmisegetuza la un loc. Dostoievschi a avut dreptate. Oare cum s-o fi simtit Iisuus la cina cea de taina? Daca in privinta Germaniei, Dumnezeu si cu Alah s-au asezat la masa trativelor si au ajuns la concluzia ca asa-i mai bine, in ceea ce priveste prezenta Spaniei in finala m-am simtit tradat. Asa au jucat baietii lui Hiddink de parca jucau contra Romaniei. Banuiesc ca va aduceti aminte de jocul din primavara. Asta nu inseamna ca ibericii n-au meritat joi seara victoria. S-a ales praful insa de jocul spectaculos al lui Arsavin si ai ai lui. Mai bine (asta nu inseamna ca e bine) sa-mi aduc aminte de infrangerea Soranei Carstea de la Wimbledon si a Edinei Gallovits (la dublu) in fata unor jucatoare mult mai bine cotate. Cert este ca dupa toate surprizele de la acest turneu final despre calificatele in finala nu se poate spune ca ar fi fost previzibile. Nu si de catre mine, bineinteles, dar voi cu siguranta v-ati asteptat la asa ceva.

Joachim Luis
(Tinerete fara batranete)

Oare ce-am vrut sa spun prin acest ttlu? Nici eu nu mi-am ordonat prea bine ideile. Sufar inca dupa tradare. Bine, voi descurcareti consacrati v-ati dat seama ca sunt doar simple pronume. Ale cui? Sa fie biblice, sa fie medievale sau ale Europeanului 2008. Low si Aragones. Tinerete inteleapta contra batranete creativa. Fiul meu, Decabal mi-atrage atentia dinspre volan ca echpele sunt exact pe dos: nemti batraniciosi contra delfini (nu ca stia sunt la francezi), contra imberbi inca visatori la al doilea titlu din istoria fotbalului spaniol.

Neam de neamul lui

Nu sunt un fan al turcilor, ba chiar as spune ca din contra, dar de data aceasta as fi vrut sa castige. Jocul lor deschis, intr-un fel spectaculos, chiar daca nu-i bazat pe spectacolul de tip latin (calcaie, devieri, preluari din situatii imposibile, voleuri si foarfece) s-a concretizat prin doua bare si un gol care a cam zdruncinat falsul calm afisat de "Leul" de pe banca nemtilor. Germanii n-au aratat nimic. Si totusi... Specalutivul Schweinsteiger (in traducere libera inseamna ingrasarea porcului), polonezul Klose si "legea lui Lahm" au repus in drepturi lema ca "...in final, capitanul nemtilor (n.a. - de data asta Ballack) ridica trofeul deasupra capului". Sper sa nu fie chiar asa. La golurile susnumitilor s-au bucurat numai nemtii si m-as fi bucurat si eu daca m-as fi nascut in land-uri, dar asa, pot sa o judec pe Angela Merkel ca mercantila atunci cand a injurat la faultul grosolan din apropierea careului turc si a ras perfid la tinerea de tricou din careul german.

La ambele arbitrul a gresit neacordand loviturile libere directe si cartonasele necesare. In cel de-al doilea caz penalty.

Wimbledon romanesc

Imi sugera un indragostit al muntelui ieri, Marcel Caragut, ca in loc de Wimbledon romanesc sa scriu Uimbledon.

Iata ca de ce ne-a fost frica ieri n-am scapat. Trei din cei patru romani ajunsi in turul doi in probele de simplu au spus adio gazonului englezesc (sa nu-mi spuneti ca-i pleonasm ca nu va cred). Victor a castigat primul set la tie-brack, l-a cedat pe al doilea in acelasi fel dupa care n-a mai facut fata dezinvolturii cehului (-1, -2). Monica a fost cat pe ce sa produca o surpriza in fata unguroaicei, castigand primul set cu 7-5 si comducand in al doilea cu 5-3 si 30-15 pe serviciul propriu, treburile cotidiene pentru cotidianele Solpress-ului nu m-au lasat sa vad daca a ratat si vreo minge de meci, dar in final a cedat cu 5-7 si 2-6. Edina a dat de o rusoaica prea puternica si a cedat la 4 si la 2. O veste buna tot am sa va dau dupa partidele de miercuri. Dublul Sorana - Monica si-a invins prin abandon adversarele dupa un prim set castigat la 1.

Sapunaru

Fiind rapidist pot fi considerat ca subiectiv atunci cand vorbesc despre Rapid sau despre ceva ce apartine de Rapid. Dar, nu uitati: "Sunt exact asa cum va inchipuiti ca sunt!". Asa ca am sa ma leg iarasi de faptul ca Piturca a avut mai mult grija de soarta trepiedului (nu de regizor, ci de scenarist) de sub sezutul lui, decat de soarta nationalei. N-am sa mai spun de faptul ca a lasat acasa jucatori de valoare pe care nu i-a convocat pentru a-si plati datoriile fata de Becali. Ma refer aici la Ogararu (cine stie cu ce l-a pacalit jucatorul lui Ajax pe Becali de nu a fost convocat), golgeterul campionatului Danciulescu sau impetuosul Trica. Vedeti ca nu spun Costin Lazar sau Buga. In schimb voi vorbi despre Sapunaru si sper ca viitorul imi va da dreptate. De cand a venit la Rapid, Sapun inca nu a vut un antrenor care sa-i puna in evidenta calitatile. Nu uitati ca poate fi utilizat in centrul apararii, pe banda dreapta sau ca varf impins. Cu tehnica nu sta tocmai rau, in centrul apararii fiind mai sigur in interventii si mai ofensiv decat prafuitul Maftei (sa nu se inteleaga ca Maftei nu si-a facut datoria fata de Rapid, timp de zece ani a dat tot ce-a fost mai bun in el si pentru asta din postura de rapidist ii multumesc) sau nabadaiosul si imprevizibilul Constantin. Dezinvoltura cu care actioneaza pe partea dreapta mi-aduce aminte cu placere de un alt numar doi de pe vremea Mexicului din '70, Lajos Satmareanu, cu deposedari si interceptii in propria jumatate de teren si curse impetuoase pe dreapta in care depaseste in forta si viteza doi-trei adversari (prin dribling intotdeauna inainte sau prin un-doi-uri) urmate de centrari precise (aici ar mai trebui lucrat cate ceva la tanarul rapidist) sau pase filtrante in inima apararii adverse. In ceea ce priveste pozitia de varf, cred ca nu a fost incercat suficient. Banuiesc la el calitati exceptionale pentru acest post. Eu cred ca Piturca a stiut toate acestea, dar pentru ca existau Goian, Ghionea, Nicolita si Dica el nu putea juca nici o secunda. Nu zic ca stelistii nu trebuiau sa joace, cu toate ca asupra unuia (pe care il stimez si il apreciez ca om) am foarte mari rezerve asupra utilitatii prezentei sale chiar si in lotul Stelei. Piturca a folosit prezenta Romaniei la turneul final, asupra careia a avut incontestabile merite, pentru a "vopsi" jucatorii lui Becali pe langa a ceea ce am spus in debutul prezentului articol.

Wimbledon romanesc

Sa anuntam pe aceasta cale si frumoasa comportare a tenismenilor romani la Wimbledon. Din cei cinci sportivi romani prezenti pe tabloul principal, patru s-au calificat in turul doi. Dar sa-i luam pe rand.

La masculin singurul reprezentant al Romaniei, Victor Hanescu (n. 21 iulie '81 la Bucuresti, 198 cm, 85 kg, dreptaci, nr. 81 mondial, nr. 214 mondial la dublu, cel mai bun loc in cariera - 35 la simplu, 165 la dublu, 172 de meciuri in ATP din care a castigat 77 si 1.286.978$) a trecut in patru seturi de columbianul Alejandro Falla (24 de ani, nr. 106 mondial) cu 6-3, 6-7(-2), 6-0, 6-4. Victor este inscris si la dublu alaturi de americanul James Cerretani, urmand sa-i intalneasca pe cuplul braziliano-sarbesc Bruno Soares - Dusan Vemic. In turul doi il va intalni pe favoritul nr. 11 al turneului, cehul Tomas Berdych care a trecut in cinci seturi de rusul Evgheni Corolev: 4-6, 6-1, 6-4, 3-6, 7-5.

Prima din cele patru fete despre care am sa va povestesc este Ioana Raluca Olaru (3 martie '89 la Bucuresti, 173 cm, 60 kg, dreptace, nr. 140 mondial, nr. 476 la dublu, cel mai bun loc in cariera - 55 la simplu, 293 la dublu, 36 de jocuri in WTA din care a castigat 16 si 211.726$) si care a avut cea mai prapastioasa soarta la tragerea la sorti si, previzibil, a ratat calificarea: 2-6, 2-6 cu fosta numarul 27 mondial (actualmente a revenit dupa o accidentare care a tinut-o 8 luni pe margine si a adus-o tocmai pe locul 150 mondial, dupa Roland Garros a ajuns pe 98), Samantha Stosur, dornica sa revina in prim-plan.

Surpriza cvartetului feminin este Monica Niculescu (25 septembrie la Bucuresti, 168 cm, 63 kg, dreptace, nr. 87 mondial, 66 la dublu, cea mai bun loc in cariera - 86, 66 la dublu, 10 meciuri in WTA din care a castigat 2, ambele anul acesta, si 218.436$) care a reusit sa treaca in primul tur de slovaca Magdalena Rybarikova (19 ani, nr. 114 mondial) cu 1-6, 6-3, 6-4 (partida a fost suspendata in prima zi de dispute la scorul de 2-4 in decisiv). In turul doi va raspunde la serviciile favoritei nr. 15, unguroaica Agnes Szavay care a trecut lejer 6-1, 6-3 de italianca Tathiana Garbin.

Decana de varsta, Edina Gallovits (10 decembrie '84 la Timisoara, 165 cm, 53 kg, dreptace, nr. 84 mondial, 85 la dublu, cel mai bun loc in cariera - 54, 80 la dublu, 54 de jocuri in WTA din care a castigat 22 si 466.828$) a trecut simplu, 6-1, 6-2 de austriaca Yvonne Meusburger, vecina sa de clasament in topul mondial (85, 24 de ani). In turul urmator va avea o misiune extrem de dificila in fata favoritei nr. 8, rusoaica Ana Sacvetadze.

Mezina si cea mai bine clasata dintre romance, Sorana Carstea (7 aprilie '90, 176 cm daca n-a mai crescut din iarna, 59 kg, dreptace, proaspat nr. 66 mondial, 117 la dublu, cea mai buna performanta la dublu - 114, a disputat 39 de partide in WTA si a castigat 21, singura cu bilant pozitiv, si 193.222$) a dispus de rusoaica Ecaterina Bahova (23 de ani, nr. 96 mondial) cu 6-4, 6-4. In turul doi isi indreapta sperantele catre o victorie in fata favoritei nr. 16, belarusa Victoria Azarenca.

Dupa cate se observa toti adversarii romanilor sunt din top 20 al tenisului mondial, asa ca o singura patrundere in turul trei ar fi o mare realizare. Sa le strangem pumnii si sa speram ca in viitorul apropiat frumoasele (nu glumesc) noastre fete vor face ele parte din top 20. La dublu vom avea o pereche romaneasca, Sorana cu Monica (in disputa cu dublul slovaco-rus Dominika Cibulkova - Alisa Cleibanova) si pe Edina care va avea ca partenera pe belarusa Olga Govortova si vor incrucisa primele schimburi de mingi cu cuplul american Christina Anne Fusano - Angele Haynes.

Mircea Lucescu

Inca din emisiunea de astazi de la Radio Unu, dupa ce am auzit vestea de la Alin Buzarin precum ca se asteapta ca dupa eventuala demisie a lui Piturca sa apara varianta unui antrenor strain, m-am dus cu gandul la Mircea Lucescu. Acest om este pe cale sa devina Gica Petrescu al fotbalului Romanesc. Un fel de nea Tomita, dar cu mult mai multa valoare si discernamant. Sunt convins ca, scapat de patimi, de dorinta de a-si demonstra valoarea, de goana dupa averi si de alti parametri perturbatori, Lucescu al batran este exact ce ne trebuie la lotul national, este medicamentatia si pansamentul pentru Mutu si ai sai. Pe el Becali nu-l mai poate comanda sau mitui, lui nu poate sa-i spuna Dragomir in fel si chip si pentru el Europa poarta un respect cel putin egal cu cel pentru Guy sau Guus (Roux respectiv Hiddink).

Un alt subiect la ordinea zilei sunt strainii in fotbalul romanesc. Nu sunt impotriva lor, dar nici nu pot accepta ca sa apara o gramada de fitecine, sportivi fara valoare si fara viitor sau de valori modeste sau chiar cu oarecare valoare, care sa ia locul unor sportivi romani sensibil mai valorosi, poate chiar egali, dar mai tineri. Vraja cu pretul de cost nu tine. Pe straini se platesc sume considerabil mai mari. Problema este alta. Cred ca se reduce la a nu plati sume mari la cluburile mici din Romania, care astfel se pot intari si, in timp, pot deveni adversari periculosi in propriul campionat. Pe nimeni nu intereseaza ca astfel se pot naste centre de copii si juniori in toata tara. Numai asa se pot descoperii talente efective si nu doar pruncul popii si al primarului la sate (eventual al sefului de post), al macelarului si al crasmarului in orasele mici, al sefilor de partide sau al ingrijitorului de teren in orasele mai acatarii. Nu mai vorbesc de orasele cu peste 100.000 de locuitori unde antrenorii se plafoneaza pe prunci de bani gata carora pana la urma numai de fotbal nu le arde (de exemplu Satu Mare).