duminică, 30 noiembrie 2008

Optiuni

Fotbalul romanesc este pe cale sa spuna adio anului 2008. Maine, dupa ultimele trei partide ale sezonului lumea in loc sa mearga sa-si exprime optiunea, va merge ca de obicei la o bere. Merg la vot ca e mai bine. Pardon! Merg la votca e mai bine. Tot una e? Ma uitam la nedreptatea patimita de Chelsea in jocul cu Arsenal si-mi oblojeam atfel ranile produse de nonconformista Rapid. Sa nu uit! Mai avem de doi bani speranta prin Steaua in Liga Campionilor, iar ceferistii ardeleni vor sa iasa cu fruntea sus de pe terenul aceleiasi Chelsea. Stamford Bridge parca. Bani, ca punctele sunt inutile in privinta calificarii.
Schiul fond nu este atat de spectaculos precum alte sporturi de iarna. Pentru unii. Pentru altii incrancenarea de a schia mai repede pe teren variat decat adversarii poate avea savoarea unui meci de fotbal. Fotbal pe gheata. Hochei. Nu. Baschet pe zapada. Nu exista. Il inventam.
Anul schiului fond a debutat la feminin cu un nume care cred ca va spune ceva in viitorul apropiat. Justyna Kowalczyk va ajunge in scurt timp foarte usor de pronuntat si memoria ziaristilor se va imbogati cu ortografierea corecta a numelui polonezei. Chiar daca in acest an nu va face decat sa patrunda in top 10, prevad ca in anii urmatori sa erupa si sa castige vreo 3-4 mici globuri de cristal si unul mare. Cele trei curse de pana acum au fost castigate de suedeza Charrlotte Kalla (10 km liber), slovena Petra Majdic (Sprint 1,2 km clasic) si finlandeza Aino Kaisa Saarinen (10 km clasic). Fineza conduce si la general cu 205 p, urmata de norvegianca Marit Bjoergen cu 160 p si Petra cu 153 p. Poloneza de care va vorbeam se afla la general pe locul 5 cu 141 p si a ocupat locurile 7, 3 si 5 in cele trei curse disputate. Arianna Follis (Italia), o alta favorita de-a mea se afla pe locul 9 la general cu 69 p, ea nepunctand la sprint, una din probele preferate pe parcursul anului trecut.
La baieti, cele trei probe de pana acum au revenit suedezului Marcus Hellner (15 km liber) si norvegienilor Ola Vigen Hattestad (1,4 km clasic) si Martin Johnsrud Sundby (15 km clasic). La baieti, specializarea pe probe a facut ca punctele obtinute sa fie mai putine decat la fete, coloratura clasamentului luand spre final nuanta celei cu mai multe probe disputate (stil sau distanta). Deocamdata conduce Martin cu 113 p, urmat de cehul Lukas Bauer cu 109 p si de ceilalti doi castigatori de probe cu suta de puncte aferenta fiecareia. Tot o suta de puncte a realizat si finezul Sami Jauhojaervi dar prin cumul, fiind unul din cei trei schiori care au reusit sa acumuleze puncte in toate cele trei probe disputate pana acum. Daca va intereseaza, favoritii mei se pare ca anul acesta nu sunt in prea mare forma, italianul Pietro Piller Cottrer si francezul Vincent Vittoz ocupand locurile 6 respectiv 21.

joi, 27 noiembrie 2008

Carcase

S-a cam terminat "Europa" pentru echipele de club romanesti. Mai repede castiga inutil CFR-ul la Londra decat Steaua in fata Fiorentinei. Normal ca vreau din tot sufletul ca Steaua sa obtina calificarea in primavara europeana, dar nu vad cum. Nu joaca nimic. Incep sa cred ca valoarea de antrenor a lui Dorinel Munteanu se va opri undeva in Liga a II-a la noi pentru ca in primul esalon doar un vasal de-al Stelei l-ar mai putea angaja.
Radu Banciu n-a inteles nimic din meciul de la Cluj sau nevoia lui de a epata il face sa nu vada o prima repriza de nivelul Ligii Campionilor a feroviarilor, in care doar greseli individuale (Stancioiu, arbitrul, Trica, Dubarbier) au facut ca scorul sa nu fie 3-0 pentru ai nostri. Tare sunt curios ce se va intampla in tabara ardelenilor in perioada de hibernare a fotbalului. Cred ca Trombetta va ramane las Cluj, dar nu ca principal. Daca pleaca, va pleca tot in Romania la o echipa cu pretentii. Poate chiar la Rapid. Mi-ar place, dar sa fie lasat sa construiasca.
La sah baietii nostri au mancat bataie in ultima runda de la Georgia si au terminat abia pe locul 19. Fetele au realizat un foarte valoros 2-2 in ultima etapa cu favorita numarul trei, China, si au ocupat in final un merituos loc 11.
In ceea ce priveste hocheiul, in ambele ligi, atat in cea divizionara cat si in Liga Mol, Csikszereda se afla pe primul loc cu doua puncte avans fata de Miercurea Ciuc si sapte fata de Steaua (la numar de meciuri egale, 11), respectiv sapte puncte fata de Ujpesti, 13 fata de Miercurea Ciuc si nu mai putin de 15 fata de Steaua (Miercurea Ciuc are un joc mai putin decat celelalte, 22). In comentariul anterior despre hochei am facut o greseala in ceea ce priveste sistemul de retrogradare din Divizia I. Ultima clasata, a cincea, nu retorogradeaza direct ci disputa un play-out in compania primei clasate din Divizia a II-a. Nu s-a stabilit din cate jocuri.
Nici la handbal nu am prea avut noroc in cursul zilei de miercuri. Nationala Romaniei, jucand o prima repriza lamentabila a pierdut jocul din deplasare in fata Muntenegrului ceea ce ne indeparteaza de calificarea la europenele din 2010 si pune in umbra victoria din fata vicecampioanei mondiale, Polonia. La fete s-a castigat Trofeul Carpati. Primavara europeana nu prinde nici o echipa masculina la cel mai inalt nivel, Liga Campionilor, dar totusi sunt cinci echipe in celelalte cupe. In optimele Cupei Cupelor, HCM Constanta si Steaua vor intalni in dubla mansa reprezentantele Slovaciei (Tatran Presov, primul meci in deplasare), respectiv Spaniei (Valladolid, primul meci acasa). In optimile Cupei Challenge, Bucovina Suceava, UCM Resita si Stiinta Bacau vor juca, tot in dubla mansa cu Liberty Bernardo (Portugalia, primul acasa), Vardar Skopje (Macedonia, acasa) respectiv PAOK Salonic (Grecia, deplasare). Peste vreo doi ani poate gasim si echipa municipiului nostru in cupele europene...

vineri, 21 noiembrie 2008

Accident sau cerseala?

Nu cred ca este ceva real in zvonul precum ca latifundiarul (adica cel ce sta cu fundul pe toata latimea terenurilor sale) ar fi fost aproape de un accident aviatic. Omul acesta nu stie cum sa se mai faca cunoscut fara sa-si cheltuiasca din bani. Drept este ca nu prea are lichiditati.
S-a dovedit a fi cerseala. Voi ce ganditi cand comandantul aeroportului spune ca avionul nu s-a desprins de la sol si impricinatul pretinde ca s-a inaltat cel putin 10 metri?

joi, 20 noiembrie 2008

Sah olimpic

In aceste zile la Dresda se desfasoara cel mai puternic turneu de sah pe echipe din lume. Am motivele mele pentru care consider Olimpiada mai puternica decat Mondialele. De fapt, cu exceptia fotbalului, in toate celelalte sporturi olimpice participarea la JO este mai importanta decat la CM.
Sportul mintii, al strategiei, al deciziei si al inventivitatii deopotriva este absolut necesar in toate celelalte sporturi de la nivel de antrenor pana la director executiv. Chiar si unor jucatori le este imperios necesar, mai ales al celor care se ocupa de distrugerea strategiei adverse, la fotbal, in speta, ar fi mijlocasul la inchidere. De fapt sahului cred ca i s-ar potrivi si definitia-intrebare: ce gandeste adversarul?
Romania este prezenta la Dresda cu ambele echipe si pleaca din decada a doua din punct de vedere valoric. Mai precis de pe pozitia a patrusprezecea la masculin (144 de natiuni prezente, 146 de ecchipe, Germania in calitate de gazda are trei echipe) si de pe pozitia a saisprezecea la feminin (108 natiuni, 110 echipe; tot trei din Germania). Rezultatele de pana acum sunt in grafic sa zic asa.
La masculin... Impropriu spus masculin, sahul fiind probabil singurul sport din lume care permite femeilor sa participe printre barbati, dar barbatilor le este interzisa participarea in competitia lor. Asadar, la open, Romania este reprezentata de Liviu Dieter Nisipeanu (ELO 2684), Andrei Istratescu (2633), Mircea Parligras (2611), Constantin Lupulescu (2594) si Levente Vajda (2582), iar la feminin de Corina Isabela Peptan (ELO 2430), Elene Luminita Cosma (2340), Alina Motoc (2313), Iozefina Paulet (2307) si Carmen Voicu (2239). Pana acum ambele echipe au cate cinci victorii si doua infrangeri. La fete am invins Uzbechistan (3-1), IPCA (pana acum n-am auzit de acest stat, are un pinguin pe drapel; 4-0), ICSC (ibidem, tot un fel de pinguin; 4-0), Spania (21/2 - 11/2) si Columbia (astazi, 3-1) si am mancat bataie de la Georgia (11/2-21/2) si SUA (0-4). La open am invins Egiptul (31/2-1/2), Argentina (21/2-11/2), Japonia (3-1), Lituania (31/2-1/2) si Bulgaria (21/2-11/2) si am fost batuti de Ungaria (3-1, la maghiare amazoana Judit Polgar a remizat la masa doi cu Istratescu, rezultat bun pentru Andrei daca tinem cont ca are un deficit la ELO de 78 de unitati in fata unguroaicei) si Germania (astazi, 21/2-11/2). Dupa sapte runde baietii se afla pe locul 16, iar fetele pe 15.
Cel mai puternic jucator al turneului este bulgarul Veselin Topalov (ELO 2791) victorie in fata lui Nisipeanu.
Meciul de aseara, contrar tuturor acuzelor, eu zic ca a fost util. Orice joc al echipei nationale este util, indiferent unde, cand sau de ce se joaca. A fost util si pentru ca ne-am dat din nou seama de faptul ca Piturca ar putea fi schimbat fara prea mari prejudicii, mai ales ca sunt contracandidati mai buni decat el. Sunt convins ca Mircea Lucescu daca i s-ar face o oferta concreta ar prelua cu placere nationala. A fost util si pentru ca s-a dat ocazia unor tineri sa simta aerul nationalei. A fost util si pentru creerea unor relatii de joc intre aparare si atac, intre batrani si tineri, intre provinciali si capitalisti si s-ar fi dorit si intre echipa si public. Din acest punct de vedere a fost un esec. Cred ca n-au fost inspirate alegerile orasului, a stadionului si a adversarului pentru a aduce mai multi spectatori.

miercuri, 19 noiembrie 2008

Tembecalizarea

Prin Mediasul anului '63, in spatiul de joaca din preajma unor blocuri, printre copaci, iarba inalta, zone pamantoase si pietris vreo cinspe pusti bateau mingea de mama focului. Cu patima si aplicatie loveau mingea din guma care costa exact 13 lei si o eugenie. Momentul nefast a venit atunci cand, cel in bascheti, suparat ca nu castiga si ca majoritatea a decis ca pistruiatul a dat gol valabil, a luat mingea si s-a dus curatandu-si cu grija spilhozenul. Rezemat de marginea unui copac, cu lacrimile slalomand printre pistrui, inciudat ca el nu ar fi procedat niciodata asa, un prunc si-a fixat in capsor ideea ca daca vreodata va putea sa-si cumpere 21 de eugenii sigur ca va renunta la ele in favoarea unei mingi adevarate. Joaca a continuat apoi cu o cutie de conserve... Seara, mama, privind la tenesii prin care se vedeau bine buricele a cate doua-trei degete, l-a certat ca iar are genunchii juliti si l-a trimis sa-si faca bastonasele pentru a doua zi. Intr-un tarziu s-a culcat cu gandul la golul marcat si ca sa-l uite, a inceput sa faca adunari pana la o suta pe intuneric. Au trecut vreo trei-patru ani pana un prieten al unei matusi din Brasov i-a facut cadou o minge. Prima lui minge adevarata. Sincer vorbind, era din guma si putin ovalizata.
Peste nici o suta de ani, un latifundiar, insotit de trei care de televiziune si vreo zece trepaduse (e la moda acum; nu conteaza cat fotbal pricep, arata bine in fata camerelor, mai ales daca decolteul lasa ceva proaspat la vedere; proaspat pe naiba) se posteaza in fata unei biserici si doneaza doua milioane de $. Peste timp n-a castigat campionatul, n-are echipa de valoare pentru Liga Campionilor si rezultatele din campionat nu-s nici macar pe valoarea echipei incropite. Ajunge la concluzia ca Dumnezeul din biserica cu pricina nu are destula putere si cere banii inapoi. Ca orice om de afaceri, considera ca biserica trebuie sa-i dea si dobanda si cere sa i se returneze doua milioane de EURO. Motivul: sa-i duca intr-o alta biserica (manastire) unde Dumnezeul alora, adica al fanariotilor, are mai multa putere. Cere permisiunea sa fumeze: "mai stau si televiziunile astea dupa fundul lui, fir-ar mama lor!".
Adevaratul motiv il putem gasi insa pe Money Channel. Imobiliarele o iau la vale. Nu mai sunt lichiditati. Valijoarele, cutiile de table, sacosele si gentutele au ajuns pe mana onor alti "smecheri de teapa lui" de la care degeaba s-ar chinui sa-i ceara inapoi, asa ca i-a mai ramas doar biserica si statul. Va dati seama ca la stat mai avea un depozit. Niste firfirei intr-o valiza lasati in gaj la DNA. Vreo mie sapte sute de euro pregatiti pentru Trica, pardon, pentru Goga, deturnati de niste actori aterizati dintr-un bal mascat cu tema: "Hotii si vardistii". Daca are cineva timp n-ar fi rau sa vada cat platesc chirie cei ce stau in casele donate cu atata valva. Sau daca mai stau primii proprietari. Poate se descopera vreo falanga PNG.
Na! C-am luat-o pe politica. Mii de scuze. Hai ca incepe meciul. Poate scriu si ceva sport dupa.

marți, 18 noiembrie 2008

Hochei

Ziceam in articolul precedent ceva despre hocheiul american. Chiar daca in Satu Mare nu putem patina nici macar de placere, d-apoi sa mai facem si sporturi organizate la nivel de amatori folosind gheata ca suport, hai sa ne uitam putin in curtea profesionistilor din Romania.
In intersezonul care s-a sfarsit in septembrie s-au petrecut lucruri importante in hocheiul romanesc. Mai bine sa zic autohton decat romanesc si o sa vedeti de ce. Primul lucru asupra caruia va atrag atentia este revenirea unui centru "leagan" al sportului cu pucul: Brasovul. Dupa multi ani o echipa brasoveana joaca in primul esalon al hocheiului romanesc.
Asadar echipele din acest an din Divizia I sunt cele din clasamentul la zi de mai jos:
  1. Hochei Club Csikszereda 9 6 2 1 43-30 20 (+13) (0 1 0 1)
  2. Sport Club Miercurea Ciuc 9 5 2 2 39-27 19 (+12) (1 0 1 0)
  3. Steaua Bucuresti 8 5 0 3 37-24 15 (+13) (0 0 0 0)
  4. Progym Gheorgheni 9 3 0 6 30-45 9 (-15) (0 0 0 0)
  5. Sport Club Municipal Brasov 7 0 0 7 14-37 0 (-23) (0 0 0 0)

La cele de mai sus as adauga pentru neinitiati ca Csikszereda inseamna pe maghiara Miercurea Ciuc si ca ultimul loc retrogradeaza. Pentru promovare lupta: Sportul Studentesc Bucuresti 10 jocuri 30 puncte (+38) si Dunarea Galati 8 jocuri, 12 puncte (- 2). Celelalte doua echipe din Divizia II, Progym II si SC Miercurea Ciuc II avand rol decorativ (nu au drept de promovare, fiecare au cate 6 puncte din 8, respectiv 10 jocuri).

In afara acestui campionat, in paralel cu acesta (rezultatele dintre competitoare conteaza in ambele competitii in care se regasesc), se desfasoara si un campionat mixt, romano-maghiar, in care se regasesc patru echipe romanesti alaturi de sase echipe maghiare sub denumirea Liga MOL. Va redau si acest clasament:

  1. HC Csikszereda 21 16 4 1 112- 56 54 (+56) (2 1 0 1)
  2. Ujpesti TE 20 14 3 3 107- 66 46 (+41) (1 1 0 1)
  3. Steaua 21 13 1 7 103- 66 41 (+37) (0 0 1 0)
  4. SC Miercurea Ciuc 19 11 3 5 90- 63 39 (+27) (1 0 2 0)
  5. Budapest NZ Stars 20 10 4 6 73- 53 36 (+20) (1 1 1 1)
  6. Dab.Docler 20 11 2 7 75- 62 35 (+13) (0 1 0 1)
  7. Ferencvarosi TC 19 6 0 13 60- 91 18 (-31) (0 0 0 0)
  8. Progym Gheorgheni 19 4 2 13 67- 99 15 (-32) (0 1 1 0)
  9. JJSE Miskolci 20 2 1 17 44-113 7 (-69) (0 0 0 1)
  10. Alba Volan SC 19 2 0 17 46-104 6 (-62) (0 0 0 0)

Primele patru echipe clasate la sfarsitul campionatului (doua tururi, doua retururi) vor avea sigura participarea in editia viitoare a Ligii MOL. Celelalte se vor califica sau nu in functie de pozitia lor in propriul campionat national. Primele patru din Romania si primele sase din Ungaria.

Sa dam niste explicatii despre intocmirea clasamentelor. Primele opt coloane ale clasamentului sunt identice cu cele de la fotbal. In ceea ce priveste ultimele patru coloane, prinse de mine intr-o paranteza, legenda ar fi cam aceasta: prima cifra reprezinta numarul de jocuri castigate dupa prelungiri si se acorda doua puncte ca si pentru cifra din coloana a treia care reprezinta numarul de jocuri castigate dupa lovituri de departajare; cifrele din coloanele a doua si a patra reprezinta partidele pierdute dupa prelungiri sau lovituri de penalitate si se acorda cate un punct pentru ele.

Va promit ca nu va mai dau aceste clasamente atat de fidel. Poate doar am sa mai spun cate ceva din cand in cand despre aceste campionate. Intre timp s-a produs si marea surpriza a primei divizii din Romania. In timp ce ma chinuiam sa va descriu minimul necesar pentru a va atrage in lumea mirifica a acestui sport slab reprezentat in presa romaneasca, echipa brasoveana a invins Steaua la Miercurea Ciuc (in Brasov nu este nici un patinoar care sa respecte cerintele pentru Divizia I) cu 5-4. Cu aceasta infrangere "capitalistii" cred ca si-au luat adio de la situarea pe primul loc, loc care i-ar fi asigurat un prim meci usor in play-off (cel mai bun din cinci jocuri cu ocupanta locului patru la finele sezonului regulat). Sport Club a jucat astazi la Dab.Docler si a castigat cu 5-1. Astazi s-a mai jucat si Ujpest-Progym, scor 10-1. Rezultatele de astazi nu sunt cuprinse in clasamente.

P.S. M-am chinuit sa va ordonez clasamentul, dar programul calculatorului sau ignoranta mea sau opus.

luni, 17 noiembrie 2008

Craciunescu.

Pentru cei care au vazut ieri meciul de la Iasi sper ca le este clar ca l-am vazut pentru ultima oara pe Craciunescu arbitrand. Teodor, fara sprijinul tatalui sau nu s-ar fi facut arbitru in primul rand. Daca totusi l-ar fi impins Michiduta catre terenul de fotbal s-ar fi marginalizat, adica ar fi stat pe margine cu un fanion in mana. Daca totusi s-ar fi pomenit fluierand (a paguba, zic eu) n-ar fi ajuns niciodata mai sus de limitele judetului care l-a produs. Motivul nu este cu siguranta interesul, ci pur si simplu nonvaloarea.
N-as vrea sa fiu in pielea tatalui sau. De altfel Ion si-a retras de mult sprijinul moral pentru fiul sau, dar acesta n-a inteles si vad ca va iesi pe usa din dos. Caracterul de om mic al lui Teodor, caracter coclit la umbra de stejar si nedospit pe aleea timpului, il face sa nu inteleaga faptul ca poarta un nume pe care nu-l poate egala in acelasi domeniu. Nici macar la nivelul jambierelor nu i s-a ridicat, prin prisma valori vorbesc. Daca ar fi incercat ca dirijor sau profesor (meserii care nu au fluier, dar au bagheta sau catalog) poate ar fi reusit mai mult. Poate n-ar fi reusit. In orice caz nu ar fi intinat numele tatalui sau. Are doar piele de arbitu, nu si stofa.
Evenimentele care mi-au deturnat gandurile de la cele lumesti (citeste sportive) ma macina in continuare, dar asta nu inseamna sa va privez de parerile despre evenimentele sportive de la sfarsitul saptamanii trecute.
In liga intai a tuturor sporturilor din Romania prevazusem victoria ialomitenilor pe Stefan cel Mare, mai ales dupa ce, inainte de meci, toti vuiau pe toate posturile si prin toate ziarele ca cele doua egaluri de la Craiova si din Ghencea vin ca doua manusi pentru Dinamo. Nu zic ca nu a profitat si Dinamo de ele, dar parca mult mai bine s-au mulat pe degetele agile ale provincialilor. Nici acum nu-mi trece ciuda pe Dan Petrescu si Meme Stoica pentru ca nu au ales un oras puternic pentru a dezvolta o asemenea echipa. Si acuma zic ca Urziceniul e prea mic pentru a dezvolta un club cu personalitate in Europa. Lipsesc spectatorii. Ce sport este acele fara spectatori.
Djokovic l-a invatat un pic de tenis pe Davidenco in finala Mastersului de la Shanghai, chiar daca in semifinale i-au tremurat serios muschii (nu ai fetei) in fata francezului Simon, dar asa cum i-a spus la final, va veni si randul lui. Poate la anul in finala. Ce ziceti? Tot cu sarbul.
As vrea sa va cunosc parerea. Colegul meu, Vasile Andreica, popularizeaza in blogul sau un sport nu prea cunoscut pe meleagurile noastre. E vorba de oina americana. Il citesc si-mi place si cum scrie. Poate, daca doriti il rugam sa se extinda si asupra celorlalte capete de afis ale sportului american: fotbal american, baschet, hochei sau indicar.
Nici victoria din Bahrain a australianului Neil Robertson nu o trec cu vederea, chiar daca astazi Higgins spunea ca mondialul de snooker de anul acesta este unul patetic.
S-au desfasurat si primele probe de slalom special in "Circul alb". La Levi, in Finlanda, fetele au avut-o ca prima laureata a probei pe americanca Lindsey Vonn, incadrata pe podium de suedeza Maria Pietilae-Holmner si nemtoaica Maria Resch. De remarcat ca prima austriaca s-a clasat pe locul patru (Nicole Hosp), iar favoritele mele, Denise Karbon (Italia) si Sandrine Aubert, n-au reusit sa termine ambele manse, frantuzoaica nici pe prima macar. Va mai reveni vreodata Janica Kostelic pe partii? La baieti, favoritii mei Bode Miller (SUA) si Jean Baptiste Lagrange (Franta) s-au clasat pe primele doua locuri, dar in ordine inversa. Mi-ar fi printre simpatizati si ocupantul locului trei, Mario Matt, daca n-ar fi austriac. Nu stiu de ce nu-mi plac austriecii in sporturile de iarna si nemtii in cele de vara. De remarcat ca nici un italian nu a primit puncte in aceasta cursa, cei mai aproape fiind Giorgio Rocca (un alt favorit de-al meu) si Manfred Moelgg care nu au reusit sa duca schiurile la finis in mansa a doua.