Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările

joi, 11 august 2011

Adică,

Unul din posturile de radio sătmărene mă cita miercuri dimineaţă, adică înaintea partidei cu San Marino: "Este fenomenal! Suntem favoriţi la casele de pariuri, chiar dacă jucăm în deplasare!". Bineînţeles că parodiam într-o discuţie pe care, chiar dacă nu o consideram privată, o credeam cel puţin particulară într-un cerc de prieteni. Romulus Boitor, proaspăt sosit după o participare pentru care îl invidiez la Raliul Transcarpatic, m-a printat pe 94 FM şi dacă ar fi avut o poză cu mine cred că ar fi lansat-o şi pe aceea pe calea aerului.
Atunci mi s-a părut o spusă de prost gust. Uite că s-a transformat într-o zisă de mucalit. Cum să faci 1-0 cu echipa clasată pe locul 203 în lume cu 0 puncte, la egalitate cu Samoa americană, Monserrat şi Andora (nici n-am ştiut că sunt 206 state afiliate la FIFA). Asta ar fi posibil numai dacă noi ne-am afla sub locul 52. Din păcate şi asta este adevărat. Of! Câtă tristeţe!?
Hai acasă! Hai la noi în bătătură să vedem ce se mai întâmplă. Mâine (n.a - pentru cei care citesc acest articol în Informaţia Zilei - astăzi) Mioveniul şi Astra pornesc desfătul celei de-a treia felii de tort din tortura internă. Adică Dică şi Şumudică dacă mi se permit calambururile. Tot mâine Mediaşul dansează în Gruia. Oare mai sunt cu gândurile la Europa? Dacă da vor pierde la scor, dacă nu vor pierde ambele dispute.
Celelalte întâlniri sunt toate derbiuri, adică sâmbătă se bat miliţienii şi minerii în capitală, găzarii şi frânarii la Buzău şi ţăranii cu "Peneş Curcanul" la Chiajna (o fi şi pe acolo un fel de Plevna?), duminică moldovenii se păruie între ei lângă Cetatea Neamţului (adică gazdele vor "pinalti" şi oaspeţii au ifose de campioni şi Mittal în plină criză) iar studenţii de lângă Parcul Chios vin la Piteşti să înfrunte armata ciobanului (scuzaţi-mi distonanţa). Luni se pune punct (şi virgulă) la Braşov unde mă aştept la cel mai frumos joc al etapei în disputa stegarilor cu studenţii din Regie, după ce în preambul, ardelenii îşi vor desemna titlul de cea mai bună echipă din Transilvania fără gânduri europene (Sibiu - Tg. Mureş), adică evitarea retrogradării.

marți, 18 noiembrie 2008

Hochei

Ziceam in articolul precedent ceva despre hocheiul american. Chiar daca in Satu Mare nu putem patina nici macar de placere, d-apoi sa mai facem si sporturi organizate la nivel de amatori folosind gheata ca suport, hai sa ne uitam putin in curtea profesionistilor din Romania.
In intersezonul care s-a sfarsit in septembrie s-au petrecut lucruri importante in hocheiul romanesc. Mai bine sa zic autohton decat romanesc si o sa vedeti de ce. Primul lucru asupra caruia va atrag atentia este revenirea unui centru "leagan" al sportului cu pucul: Brasovul. Dupa multi ani o echipa brasoveana joaca in primul esalon al hocheiului romanesc.
Asadar echipele din acest an din Divizia I sunt cele din clasamentul la zi de mai jos:
  1. Hochei Club Csikszereda 9 6 2 1 43-30 20 (+13) (0 1 0 1)
  2. Sport Club Miercurea Ciuc 9 5 2 2 39-27 19 (+12) (1 0 1 0)
  3. Steaua Bucuresti 8 5 0 3 37-24 15 (+13) (0 0 0 0)
  4. Progym Gheorgheni 9 3 0 6 30-45 9 (-15) (0 0 0 0)
  5. Sport Club Municipal Brasov 7 0 0 7 14-37 0 (-23) (0 0 0 0)

La cele de mai sus as adauga pentru neinitiati ca Csikszereda inseamna pe maghiara Miercurea Ciuc si ca ultimul loc retrogradeaza. Pentru promovare lupta: Sportul Studentesc Bucuresti 10 jocuri 30 puncte (+38) si Dunarea Galati 8 jocuri, 12 puncte (- 2). Celelalte doua echipe din Divizia II, Progym II si SC Miercurea Ciuc II avand rol decorativ (nu au drept de promovare, fiecare au cate 6 puncte din 8, respectiv 10 jocuri).

In afara acestui campionat, in paralel cu acesta (rezultatele dintre competitoare conteaza in ambele competitii in care se regasesc), se desfasoara si un campionat mixt, romano-maghiar, in care se regasesc patru echipe romanesti alaturi de sase echipe maghiare sub denumirea Liga MOL. Va redau si acest clasament:

  1. HC Csikszereda 21 16 4 1 112- 56 54 (+56) (2 1 0 1)
  2. Ujpesti TE 20 14 3 3 107- 66 46 (+41) (1 1 0 1)
  3. Steaua 21 13 1 7 103- 66 41 (+37) (0 0 1 0)
  4. SC Miercurea Ciuc 19 11 3 5 90- 63 39 (+27) (1 0 2 0)
  5. Budapest NZ Stars 20 10 4 6 73- 53 36 (+20) (1 1 1 1)
  6. Dab.Docler 20 11 2 7 75- 62 35 (+13) (0 1 0 1)
  7. Ferencvarosi TC 19 6 0 13 60- 91 18 (-31) (0 0 0 0)
  8. Progym Gheorgheni 19 4 2 13 67- 99 15 (-32) (0 1 1 0)
  9. JJSE Miskolci 20 2 1 17 44-113 7 (-69) (0 0 0 1)
  10. Alba Volan SC 19 2 0 17 46-104 6 (-62) (0 0 0 0)

Primele patru echipe clasate la sfarsitul campionatului (doua tururi, doua retururi) vor avea sigura participarea in editia viitoare a Ligii MOL. Celelalte se vor califica sau nu in functie de pozitia lor in propriul campionat national. Primele patru din Romania si primele sase din Ungaria.

Sa dam niste explicatii despre intocmirea clasamentelor. Primele opt coloane ale clasamentului sunt identice cu cele de la fotbal. In ceea ce priveste ultimele patru coloane, prinse de mine intr-o paranteza, legenda ar fi cam aceasta: prima cifra reprezinta numarul de jocuri castigate dupa prelungiri si se acorda doua puncte ca si pentru cifra din coloana a treia care reprezinta numarul de jocuri castigate dupa lovituri de departajare; cifrele din coloanele a doua si a patra reprezinta partidele pierdute dupa prelungiri sau lovituri de penalitate si se acorda cate un punct pentru ele.

Va promit ca nu va mai dau aceste clasamente atat de fidel. Poate doar am sa mai spun cate ceva din cand in cand despre aceste campionate. Intre timp s-a produs si marea surpriza a primei divizii din Romania. In timp ce ma chinuiam sa va descriu minimul necesar pentru a va atrage in lumea mirifica a acestui sport slab reprezentat in presa romaneasca, echipa brasoveana a invins Steaua la Miercurea Ciuc (in Brasov nu este nici un patinoar care sa respecte cerintele pentru Divizia I) cu 5-4. Cu aceasta infrangere "capitalistii" cred ca si-au luat adio de la situarea pe primul loc, loc care i-ar fi asigurat un prim meci usor in play-off (cel mai bun din cinci jocuri cu ocupanta locului patru la finele sezonului regulat). Sport Club a jucat astazi la Dab.Docler si a castigat cu 5-1. Astazi s-a mai jucat si Ujpest-Progym, scor 10-1. Rezultatele de astazi nu sunt cuprinse in clasamente.

P.S. M-am chinuit sa va ordonez clasamentul, dar programul calculatorului sau ignoranta mea sau opus.

miercuri, 9 iulie 2008

Romania campioana europeana la spada feminin

Iata ca scrima romaneasca traieste. Chiar intens. Dupa bronzul lui Mihai Covaliu si argintul Anei Branza a aparut si stralucirea aurului care consacra prezenta scrimei romanesti in elita europeana. Spadasinele care au reusit acest titlu sunt Ana Branza, Simona Alexandru, Loredana Iordachioiu si Iuliana Maceseanu Ultimele doua au inceput scrima de nivel international, cei drept la floreta, la Centrul Olimpic satmarean.
Dupa rezultatele obtinute de amazoane (nu sunt tragatoare cu arcul asa ca n-au trebuit sa-si taie cate un san) la individual, Romania a ocupat locul 5 pe tabloul eliminatoriu (intre cele 11 participante), ceea ce le-a adus prima disputa direct in sferturi contra Poloniei si lupta nu a fost chiar simpla. Scorul final, 39-36, arata o lupta in care consumul fizic si psihic a atins limite acute, dar, spre deosebire de sabreri si mai ales de floretiste, spadasinele s-au dovedit mai puternice. In semifinale ne-am incrucisat armele cu Ungaria. Fiind binecunoscuta prietenia si rivalitatea scrimerilor romani si maghiari de-a lungul timpului, luptele au fost pline de dramatism in prima lor parte. Dupa ce fetele noastre au prins putin cheag si-au facut singure viata usoara si au castigat cu 43-33. Contrar asteptarilor finala a fost cea mai usoara disputa, Imke Duplitzer, Britte Heidemann, Marijana Markovic si Monika Sozanska, toate de "sange anglo-saxon" (ha, ha), nu si-au putut depasi conditia. 45-34.
Miercuri s-au mai disputat asalturile din disputa pe natiuni la floreta masculin. Noi nu am avut reprezentanti, asa cum n-o sa avem nici joi la spada. Tot joi, vom urca pe plansa la sabie feminin, dar sansele noastre de a trage in optimi sunt minime, rezultatele de la individual ale fetelor noastre (Mihaela Bulica, Elena Munteanu, Bianca Pasu si mai ales Andreea Pelei) fiind cele mai slabe din toate cele 11 natiuni participante.

sâmbătă, 21 iunie 2008

Simplu ca noapte buna!

Daca joci impotriva turcilor excelent si dai unu-doua goluri pentru a-ti asigura calificarea e ok. Ba nu e ko. Pentru ca in final de meci ienicerii se uita spre pasa (s cu sedila), trag o rugaciune sau o injuratura si intorc rezultatul. Mai bine sa joci prost, sa nu marci decat in final de partida (daca se poate in prelungiri), sa nu faci schimbari pentru a putea trage un pic de timp dupa ce inscrii... Ho Gruita! Nu mai tot visa. Arbitrul nu te va lasa sa faci schimbarea si turcii tot te egaleaza in prelungirile prelungirilor prelungirilor. Si apoi la ei moral nu inseamna etic. Inseamna tarie de caracter, iar Rustu nu este papagal (stai ca nu mai stiu cum i-au zis comentatorii) ci aparatorul portii Portii. Cat au batut Mircea cel Batran, Stefan cel Mare si Mihai Viteazul la Poarta tot atata au batut si Luca Modric, Ivan Rakitic si Mladen Petric. Au tot batut, au tot batut, au tot batut si in final au castigat turcii. Fata de turci am o retinere ancestrala.
Citrice stoarse mecanic
Asa cum am lasat sa se inteleaga, merg pe picioarele rusilor. Sper ca romanii au obosit destul rezervele olandeze astfel incat "lalelele" titulare sa fi mancat destul mac pentru ca somnolenta sa le incetineasca transmisia melcata care le traduce miscarea de du-te vino de pe teren in miscare de rotatie a tabelei de marcaj. Glumesc. Vreau ca "portocalele" sa joace cel mai ridicat nivel al fotbalului lor si rusii sa se califice in semifinale. Uite asa! Sa vada si Piturca faptul ca daca joci fotbal se poate. O sa-mi spuneti ca n-a avut materia prima. Pai nu el a lasat-o acasa? Unde ati vazut fundas mai ofensiv decat Ogararu? Unde ati vazut un inlocuitor mai bun pentru Mutu decat la campioana Romaniei? Unde este golgeterul tarisoarei noastre? I-a facut toate poftele lui Mutu si Mutu, trecand printr-o perioada grea a vietii, ne-a lasat de izbeliste. Dictatura lui Mutu si incapatanarea lui Piturca. Oare ei isi dau seama de asta? De ce nu ne cer scuze? In marinimia noastra le-am accepta pentru ca, sincer vorbind, multe clipe de bucurie ne-au adus.

joi, 19 iunie 2008

Artistii pleaca. Spectatorii raman.

In general, atunci cand artistii culeg aplauze dupa ultimul act, publicul se scoala in picioare cu respect atunci cand injugatii la leuca Thaliei merita. Se scoala in picioare si prin freamatul palmelor promit ca vor fi prezenti la urmatorul rol al acestora. Aseara la Basel pe trasaturile lusitanilor se citea frustrare. Asta pentru ca scolari lui Scolari, cum ma exprimam acum patru ani la precedentele europene, nu au luat totusi nota de trecere. Au jucat frumos, dar nu suficient de sanatos pentru un joc cu Germania. E prea solida pentru a o trata cu infatuare. Dictonul "minte sanatoasa in corp sanatos" nu a fost degeaba scornit si se pare ca nu are traducere in portugheza. Nu ma intrebati ce a facut arbitrul ca nu va raspund. Nu vreau. Daca mi-ar citi gandurile nu ar fi prea mandru de el. Ma intrebam de ce nu apar arbitri romani in ultimii douazeci de ani la turnee finale. Pai de asta! La ai nostri nu iti dai seama cand esti furat pentru ca stiu "meserie" nu ca supercalifragilisticii astia. Mi-au ramas doar rusii.


Spahii si partizani


Tare curios sunt sa vad deznodamantul partidei din seara aceasta. Nu de alta, dar fata de turci am o retinere ancestrala, iar fata de croati o temere puberala. Daca ma intrebati cu ce rezultat cred ca se va incheia partida va raspund 3-1 pentru croati, dar nu ma intrebati de ce ca nu am argumente nici logice, nici sentimentale. Probabil cele doua emotii de care va spuneam: retinere si teama.

Am avut trei tenismeni romani inscrisi in calificarile de la Wimbledon. Doua fete si un baiat. Nu le mai pronunt numele pentru ca nici unul nu a reusit calificarea. Sa-i urmarim pe cei de pe tabloul principal, dar tare mi-i ca pana la finalul "Euro 2008" nu mai avem decat juniori in concurs. Sau, cine stie? Sorana Carstea!? Joi a pierdut in sferturi la 's-Hertogenbosch (nu va mirati, aceasta este ortografierea corecta a localitatii olandeze) in fata Dementievei.

miercuri, 18 iunie 2008

Este ora doispe

Senzational
Celui caruia nu i-a placut aceasta noua "zbornaia" ii pot reprosa pareri preconcepute, rautate patriarhala si misoginism national (apropo de "Rusoaica" lui Gib). M-a incantat. Aseara cand le cantam in struna nu banuiam ca sunt in stare sa deseneze asa de frumos. Daca nu ar fi existat al doilea gol puteam spune ca insiruirea de pase terminata in plasa bietului Isaksson de la primul gol este o realizare, dar o realizare intamplatoare, ce se poate ivi o data la cincizeci de meciuri. Al doilea gol mi-a creat revelatia. Rusii sunt chiar favoriti in meciul cu Olanda. Noi de ce n-am putut juca asa? Intrebarea este retorica si Piturca nu ar raspunde niciodata la o asemenea gogomanie. "Cum adica sa atacam?" si-ar continua... "Blint!"
Nu am vazut jocul castanietelor, dar urmarind comentariul de pe site-ul UEFA si din modul de dezvoltare a scorului final, cred ca elenii au incercat sa mai spele din rusinea de a ceda Cupa Europei fara lupta, mai precis fara prezenta lor in sferturi. Spania, precum precedentele Portugalia, Croatia si Olanda, vazandu-se cu sacii legati la gura si caruta in drum spre moara, au folosit "ciurucurile". Faptul ca ciurucurile lor au salarii de cateva ori mai mari ca ale lui Codrea, D. Niculaie sau Tamas si comparabile cu ale lui Mutu sau Chivu, nu reprezinta un amanunt important. Esentialul este cand iti iei biletele la intoarcere. Cica a fost un suporter care i-a asteptat la intoarcere pe romani.
Seara latinitatii
Cel putin asa cred. De fapt eu vad deja o finala in care cei mai vestici latini se vor intalni cu cei mai estici ortodocsi. Si vor castiga rusii. M-am indragostit aseara de jocul lor. Stai(!), ca aici trebuia sa spun cateva cuvinte anglo-saxone. Le-am uitat. Sper ca nu mi-o luati in nume de rau. La provocarea de aseara am primit raspuns asa ca vreau-nu-vreau voi lua cina in oras. Cei care vor sa participe au si ei ocazia, dar pe banii lor. Sa fiu mai explicit. Joi, 3 iulie, Informatia Zilei ofera iubitorilor muzicii folk posibilitatea sa ii asculte pe cei mai buni "greieri" satmareni si cativa invitati speciali din Turda si Otelul Rosu. Intrarea este libera la ora 19,00, consumatia la restaurantul Miorita.

marți, 17 iunie 2008

11 Contra 11

Olandezii au vrut. Am fost impotenti
Impresia mea este ca olandezii au alunecat de cate ori au putut, nu s-au sincronizat de cate ori au putut, au ratat interceptii de cate ori s-a putut, au pasat gresit de cate ori au putut si au faultat fara motiv de cate ori s-a putut. De cate ori s-a putut fara sa se faca de rusine, bineinteles. Tot impresia mea este ca romanii au alunecat de doua ori mai mult, nu s-au sincronizat de patru ori mai mult, au ratat interceptii tot de atatea ori, au pasat gresit de n ori mai mult si nu au faultat nici macar atunci cand trebuia. De cate ori s-a putut s-au facut de rusine! De neinteles. Finalul a fost normal. "Decat o asemenea echipa in sferturi mai bine sa nu ajungem pe prima pagina a ziarelor de scandal. Si asa astia (n.a. - adica noi, romanii) nu au cum sa-i bata pe spanioli. Asa ca..." Ma scuzati ca am interceptat gandurile lui Van Basten.
Cina in patru la Poesis
Astazi mizez pe rusi. De fapt am mizat si pana acum, dar nu tare m-au multumit. Nu sunt filosovietic. Pur si simplu nu-mi place fotbalul scandinav. Imi plac scandinavii la schi, la hochei, la curling, imi plac suedezele, dar nu-mi place dintre fotbalisti decat Larsson. Si el e prea batran. As vrea ca rusii sa ne arate in sferturi cum ar fi trebuit sa jucam in fata olandezilor. Cine tine un pariu ca daca rusii apuca sa joace cu olandezii, ii trimite acasa? Miza ar fi o cina in patru la Poesis. Primul inscris, primul servit.

luni, 16 iunie 2008

Nota bene: zece

Surpriza n-a venit
Spuneam deunazi ca Germania nu mai are Heinz, Gerd sau Franz. Mi-a demonstrat ca il are pe Michael. Dar tot nu ii iert pentru colorarea sangelui arian. Nu, n-aveti grija, nu sunt rasisit. Nici macar nationalist. Dar n-am sa fiu niciodata de acord cu prezenta in echipa nationala a unui stat decat cu jucatori nascuti in acel stat. Eventual cu un parinte nascut in acel stat, dar atunci, copilaria, primii pasi in fotbal si gramatica diurna sa ii apartina. O competitie intre state reprezinta puterea in plan sportiv a populatiei acelor natiuni si nu puterea lor de a cumpara sau de a atrage in gradina lor valorile altora. Daca la echipele de club acest fapt este chiar benefic pentru internationalizarea sportului (in acest caz a fotbalului, cresterea valorii lui pe orice punct al globului), in competitiile intre natiuni mi se pare fortat. Cred ca primii care au folosit acest sistem au fost olandezii, tara mica, cu potential uman redus, care s-a folosit de imperiul creat in afara granitelor sale de flotila puternica si au adus si crescut copii dotati. Mai badarani au fost francezii, care au folosit, mai apoi, valorile deja existente in statele respective, foste apartinatoare domeniului francez. Ultimii sositi in naturalizari masive (infect spus) sunt nemtii, care fura ca-n codru. Bravo Croatilor. Dar polonezii nu mai aveau sanse, pe cand noi...
.../acum ori niciodata/...
Cea mai saraca zi in goluri (luni s-au marcat numai doua) sper sa fie marti. Daca se poate nici unul, daca nu maxim doua si acelea inscrise neaparat in meciul de la Berna. Asta ca sa putem iesi in strada. Sa ne bucuram nu sa distrugem. Sa iubim nu sa uram (a cu accent circumflex). Sa aplaudam nu sa huiduim. Bucuria deplina ar veni insa daca am juca fenomenal, daca am inscrie trei goluri de poveste, daca intreaga presa fotbalistica nu si-ar mai aduce aminte de insinuarile de non-combat a adversarilor si daca, peste 13 zile (vor fi prelungiri si lovituri de departajare) vom ridica trofeul deasupras capului...

duminică, 15 iunie 2008

A opta: nordul sau estul

Gol nedorit

O sa-mi spuneti ca a fost just golul lui David Villa. Poate aveti si dreptate, dar tare a s fi vrut ca Spania sa nu se relaxeze in ultimul meci al grupei. V-ati dat seama de ce desigur. N-as vrea sa intalnim in optimi o echipa proaspata. Pana una-alta ibericii mi-au cam dat pronosticurile peste cap. Credeam ca Rusia va fi echipa care defileaza prin ultima grupa. Acum mai ramane sa ne decidem pentru cine bat clopotele a despartire miercuri,dupa ora 24. Probabil pentru Suedia daca va exista o invingatoare. Daca nu pentru rusi. Curaj gaina ca te tai!

Cazacioc da, Zorba nu.

Campionii Europei pleaca spre sudu lalbastru. Sudul cu Paralia, Pireu, Skiatos si Meteora. Numai cu Atena nu. De parca intre Pireu si Atena ar fi vreo diferenta. Din punctul meu de vedere ma mir ca au reusit calificarea. Mai ales ca in primele trei meciuri din grupa calificarii nu obtinusera nici o victorie. In timp ce va scriu aceste randuri Demis Roussosl la Europa FM (sunt intre Zalau si satu Mare) isi canta hitul "Good by my love, good by!". Probabil grecul m-a vazut ce scriu si a vrut sa ma plagieze. Asta este! Cand esti supervedeta toti vor sa-ti cante in strune. De ca n-a interpretat "My friend the wind"?

Turcia sau Cehia

Mai sunt trei ore si incep jocurile si eu nu am apucat sa spun ceva despre ele. Ne asteapta un regal fotbalistic lipsit de faulturi,ambitii desantate si pasiuni exacerbate la jocul Portugalia - Elvetia si din contra la jocul Turcia - Cehia. Pe care il preferati? Eu cred ca ibericii lusitani vor marca de cel putin patru ori, iar cehii vor plange dupa Nedved. Si turcii dupa Hagi!!