Se afișează postările cu eticheta Campionate Europene. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Campionate Europene. Afișați toate postările

joi, 7 octombrie 2010

S'il vous plaît messieurs!

Cine-o fo la Paris? Este varianta oşenească a oltenescului "Cine fură la Paris?". Probabil că la aceasta s-a referit comentatorul TV la sfârşitul meciului de pe Stade de France. Nicidecum nu s-a făcut referire la verbul "a fura" pentru că, nu-i aşa(?), la Paris fură doar ţiganii! Cel puţin aşa ne-a lăsat să înţelegem toată presa franceză în ultimii ani de zile. Şi cine e prins, e expulzat. Pe portughez nu l-au expulzat. Ba l-au mai invitat şi la masă. A furat atât de precaut încât nici nu şi-au dat seama francezii. L'Equipe n-a tipărit un cuvinţel despre un offside care să fi fost. Nicidecum că acesta s-a întâmplat tocmai la primul gol înscris de ei.
Asta nu înseamnă că am fi meritat să câştigăm. Nici măcar un egal nu ar fi reprezentat un scor just dacă ţinem cont că în prima repriză nu am stat în ghete, tonul fiind dat tocmai de inhibatul Zicu, iar în a doua, doar ne-am apropiat de jocul franţujilor, nu l-am şi egalat. Doar faptul că belaruşii au jucat mai prost decât noi şi au plecat cu trei puncte din Paris ar putea reprezenta o frustrare.
Ne-a rămas să socotim că dacă ne-am fi câştigat toate punctele cu Albania şi Bielorusia am fi avut tot atâtea puncte câte are Franţa şi cu două puncte mai mult decât ocupanta locului trei, Bosnia. În rest:
Frunze-n buze,
Lapte-n ţâţe,
Drob de sare
În spinare,
Mălăieş
În călcăieş
Smoc de flori
Pe subsuori.
Pe vineri!











miercuri, 9 iulie 2008

Romania campioana europeana la spada feminin

Iata ca scrima romaneasca traieste. Chiar intens. Dupa bronzul lui Mihai Covaliu si argintul Anei Branza a aparut si stralucirea aurului care consacra prezenta scrimei romanesti in elita europeana. Spadasinele care au reusit acest titlu sunt Ana Branza, Simona Alexandru, Loredana Iordachioiu si Iuliana Maceseanu Ultimele doua au inceput scrima de nivel international, cei drept la floreta, la Centrul Olimpic satmarean.
Dupa rezultatele obtinute de amazoane (nu sunt tragatoare cu arcul asa ca n-au trebuit sa-si taie cate un san) la individual, Romania a ocupat locul 5 pe tabloul eliminatoriu (intre cele 11 participante), ceea ce le-a adus prima disputa direct in sferturi contra Poloniei si lupta nu a fost chiar simpla. Scorul final, 39-36, arata o lupta in care consumul fizic si psihic a atins limite acute, dar, spre deosebire de sabreri si mai ales de floretiste, spadasinele s-au dovedit mai puternice. In semifinale ne-am incrucisat armele cu Ungaria. Fiind binecunoscuta prietenia si rivalitatea scrimerilor romani si maghiari de-a lungul timpului, luptele au fost pline de dramatism in prima lor parte. Dupa ce fetele noastre au prins putin cheag si-au facut singure viata usoara si au castigat cu 43-33. Contrar asteptarilor finala a fost cea mai usoara disputa, Imke Duplitzer, Britte Heidemann, Marijana Markovic si Monika Sozanska, toate de "sange anglo-saxon" (ha, ha), nu si-au putut depasi conditia. 45-34.
Miercuri s-au mai disputat asalturile din disputa pe natiuni la floreta masculin. Noi nu am avut reprezentanti, asa cum n-o sa avem nici joi la spada. Tot joi, vom urca pe plansa la sabie feminin, dar sansele noastre de a trage in optimi sunt minime, rezultatele de la individual ale fetelor noastre (Mihaela Bulica, Elena Munteanu, Bianca Pasu si mai ales Andreea Pelei) fiind cele mai slabe din toate cele 11 natiuni participante.

marți, 8 iulie 2008

Europenele de scrima

Sabie feminin individual

Luni s-au disputat ultimele doua arme de simplu, sabia feminina individuala si spada masculina. Din pacate noi nu am avut reprezentanti decat la fete unde Andreea Pelei a obtinut locul intai in grupa (5/6), Elena Munteanu locul 4 in grupa (2/5), Bianca Pascu locul 5 in grupa (2/5) si Mihaela Bulica acelasi loc 5 cu doua victorii din cinci asalturi.

Ca urmare a acestor rezultate fetele s-au clasat pe pozitiile 4, 28, 32 si 34. Elena Munteanu a tras in primul tur al calificarilor cu azera Iana Sucaeva pe care a depasit-o (15-11), dar a pierdut la italianca Gioia Marzocca (6-15). Bianca Pascu a fost libera in primul tur, dar a cedat in fata sabrerei rusoaice Elena Neceva (3-15). Mihaela Bulica invinsa si ea, ca si colegele ei, tot in saisprezecimi de maghiara Reka Peto. Cea mai buna comportare a avut-o Andreea, care a trecut in saisprezecimi de Cecilia Berder (Franta) cu 15-5, dar n-a mai facut fata rusnacei Galina Pundic (10-15). Finala a fost castigata de rusoaica Sofia Velicaia (15-10 cu italianca Ilaria Bianco).

Floreta feminina echipe

Asteptam mult de la aceasta proba, mai ale ca in componenta echipei era si sportiva satmareana Cristina Stahl. Cum era de asteptat Romania a jucat direct in sferturi, dar polonezele au stiut sa-si apropie victoria prin prelungirea asalturilor la nesfarsit astfel incat avantajul luat la inceputul probei, care in mod normal nu trebuia sa fie ingrijorator, s-a dovedit decisiv. Infrangere cu 24-19 si a trebuit sa ne multumim cu locul sapte la final, pentru ca am pierdut surprinzator si in fata Germaniei cu 21-13. In batalia pentru locul sapte am depasit la mare lupta Ucraina cu 29-28. Victoria a revenit Rusiei care a dispus in finala de Ungaria cu 31-30. De remarcat tensiunea in care s-au disputat asalturile, doar doua dispute incheindu-se la 45 din cele 13 care au avut loc.
Sabie masculin individual
Romania s-a aflat printre cele 13 de pe tabloul principal pe pozitia a saptea dupa rezultatele membrilor ei in competitia individuala, asa ca in optimi s-a aflat fata in fata cu Marea Britanie de care a trecut lejer cu 45-22. Contrar asteptarilor disputa din sferturi cu puternica reprezentativa a Ungariei nu le-au pus probleme sabrerilor condusi de Covaliu si s-au calificat mai departe (45-35). Semifinala contra Rusiei merita un premiu de frumusete. Din pacate am pierdut-o la doar o tusa diferenta (44-45). Deconcentrarea si frustrarea i-a determinat sa piarda si batalia pentru medalia de bronz in fata Bielorusiei (42-45). Campioana europeana Rusia (45-29 cu Franta), dar finala s-a jucat in semifinale.


duminică, 6 iulie 2008

Campionatele Europene de scrima

Floreta feminin individual (locul 6)

Vineri la Kiev au debutat campionatele Europene de scrima cu proba care ne intereseaza cel mai mult pe noi satmarenii. Prezenta Cristinei Stahl in lotul Romaniei alaturi de Roxana Mariana Barladeanu, Cristina Ghita si Daniela Tanase explica acest lucru. In grupe Cristina noastra a tras cu ucraineanca Tetiana Sevcenco (4-0), unguroaica Virginie Ujlaki (5-2), poloneza Anna Rybicka (2-5), nemtoaica medaliata in final cu bronz Carolin Golubytskyi (5-0) si frantuzoaica Melanie Moumas (1-5) si a ocupat locul 2 dupa sportiva din Hexagon. Celelalte romance s-au situat pe locurile 5 (Daniela), 4 (Cristina) respectiv 1 (Roxana, v-ati dat seama ca este vorba de multipla campioana Scarlat, casatorita Barladeanu).
Ca urmare a disputarii grupelor, satmareanca a ocupat pe tabloul eliminarilor directe pozitia 19, Roxana locul 9, Cristina 31 si Daniela 32. Pentru a intra pe tabloul de 32, Daniela a trebuit sa mai traga cu a treizeci si treia clasata, ucraineanca Nadia Voicenco pe care a invins-o cu 15-8. Obosita apoi a pierdut un fata ultimei calificate unguroaica Edina Knapek (6-15). Cristina Ghita a reusit in saisprezecimi sa produca una din marile surprize ale turneului invingand-o pe a doua clasata din grupe si una din principalewle favorite ale turneului, italianca Giovanna Trillini, multipla medaliata mondiala si olimpica (10-9). In optimi, obosita psihic peste masura n-a mai facut fata frantuzoaicei Adeline Wuilleme (13-15). La capatul celalalt al palierului surprizelor a stat comportarea Roxanei care s-a vazut nevoita sa se recunoasca invinsa de unguroaica Gabriella Varga (7-15), daca nu ma insel plecata din Satu Mare (pana maine la ora 16 si 5 minute, la emisiunea lui Romulus de pe Radio Unu, voi sti cu siguranta).
Singura romanca patrunsa in finala de opt a fost Cristina noastra care a trecut in saisprezecimi de poloneza Magda Mroczkiewicz (15-5) si in optimi de rusnaca Olga Leleico. Aici a intalnit o alta poloneza, Malgorzata Wojtkowiak (12-15) care avea sa castige medalia de bronz. Titlul european si l-a adjudecat Adeline Wuilleme, 14-9 in finala cu italianca Margherita Granbassi. Fiicei medaliatei olimpice Ecaterina Stahl i-a revenit locul 6, cealalta Cristina obtinand locul 16, Roxana 19, iar Daniela 32.
Sabie masculin individual (bronz)
Tot echipa completa am prezentat si la aceasta proba prin Mihai Covaliu, Rares Dumitrescu, Cosmin Hanceanu si Nicolae Alexandru Sireteanu.In grupe Cosmin a ocupat locul 5, Nicolae 5, Rares 3 si Mihai, normal, 1. Ca urmare a acestor rezultate romanii s-au clasat pe tabloul eliminarilor directe pe locurile 5 (Mihai), 13 (Rares), 30 (Nicolae) si penultimul calificant 38 (Cosmin). Nicolae si Cosmin au tras cate un tur in plus in compania rusului Alexei Iachimenco (13-15), respectiv a belgianului Seppe van Holsbeke (15-12).
Cosmin s-a oprit in saisprezecimi in fata rusnacului Oleg Sturbabin (11-15). O soarta ceva mai buna a vut Rares care a ajuns in optimi prin victoria in fata francezului Boris Sanson (15-14). Aici s-a oprit, nefacand fata aceluiasi Iachimenco (14-15). Brasoveanul Mihai a ajuns in finala de opt prin victorii consecutive in fata ungurului Balazs Lontay (15-7) si spaniolului Jaime Marti (15-13). Aici a trecut la ultima tusa de rusnacul Vladimir Lucasenco si s-a oprit la medalia de bronz in fata stereotipului Iachimenco. Rusului i-a venit de hac in finala belarusul Alexandru Buichevici (15-11).
Spada feminin individual (argint)
Sambata au debutat spadasinele printre care s-au gasit si romancele Simona Alexandru, Ana Branza, Loredana Iordachioiu si Iuliana Macesanu. In grupe Ana si Loredana au ocupat locul intai, iar Iuliana si Simona locul 3 ceea ce le-au adus pe tabloul eliminarilor directe pe locurile 2 (Loredana), 5 (Ana), 21 (Simona) si 29 (Iuliana) din cele 56 calificate. In primul tur eliminator au tras Simona, 15-8 cu rusnaca Olena Crivitca si Iuliana, 9-15 cu estona Maarika Vosu. De altfel si Simona a pierdut urmatoarea disputa cu italianca Francesca Quondamcarlo (11-15).
Favoritele noastre, Loredana si Ana au avut comportari diferite. Loredana, dupa ce in grupe a castigat toate cele 6 lupte disputate, pe tabloul eliminatoriu a cazut intr-o groapa de potential psihic si a pierdut la un scor care ma face sa ma gandesc si la o problema cu specific feminin, 2-15 in fata frantuzoaicei de origine maghiara Hajnalka Kiraly Picot. Ana le-a invins pe poloneza Magdalena Grabowska (13-12) si estona Kristina Kuusk (15-12)pentru a ajunge in finala de opt. Aici a incrucisat spada cu italianca ce o eliminase pe Simona si a razbunat-o (15-12). Pentru a ajunge in finala Ana a infruntat scoala ruseasca reprezentata de Ana Sivkova pe care a depasit-o cu 15-11. Dupa cum vedeti toate disputele Anei au fost lungi, cu consum psihic urias, ceea ce a macinat-o si n-a mai facut fata in finala cu unguroaica Adrienn Hormay (10-15).
Floreta masculin individual
Cei doi baieti prezenti in aceasta grupa Virgil Saliscanu si Radu Daraban ne-au adus sperante de medalii dupa comportarile din grupe (locurile intai, respectiv doi) care i-au adus pe pozitiile 2 si 13 pe tabloul eliminarilor directe. Daca Radu a mai trecut de un tur, invingandu-l pe rusnacul Gheorghe Lopatenco (15-10) si pierzand in optimi la polonezul Michal Majewski (11-15), Virgil ne-a facut de pomina in fata celui care venea de pe locul 34 al eliminarilor directe, rusul Igor Gridnev (11-15). Finala a castigat-o italianul Andrea Cassara, 15-9 in fata britanicului Laurence Halsted.