Se afișează postările cu eticheta Rapid. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rapid. Afișați toate postările

miercuri, 10 septembrie 2025

Caricatură

     Chiar nu mă așteptam la așa ceva. Mircea Lucescu nu mai e bun decât de sfetnic. Un sfetnic de la care să diseci care sfaturi sunt bune și care nu. Probabil vârsta este cea care-i joacă feste. Ceea ce s-a întâmplat în ultimul an la națională nu șterge o carieră cu foarte multe reușite. Caracterul format de-a lungul timpului de a se ști un învingător în ciuda tuturor impedimentelor îl fac ca acum să nu realizeze, mai bine zis să nu accepte, înfrângerea. Nu-i vorba de înfrângerea cu Canada sau de „înfrângerea” cu Cipru. Este vorba de înfrângerea spirituală pe plan profesional.


    Confuziile în analizele propriilor jucători și în ale jucătorilor echipelor adverse, capacitate în care excela în perioada sa de glorie, îl duc la decizii eronate, decizii care se repercutează implacabil asupra tabelei de marcaj. Păcat. Am fost unul dintre cei care i-am admirat parcursul profesional atât ca fotbalist cât și ca antrenor. Ba chiar am interacționat în câteva rânduri. Mai precis de două ori. Prima dată am fost copil de mingi la un meci Stegul Roșu Brașov - Dinamo pe „Tineretului” din Bartolomeu, ocazie cu care mi-a făcut semn să-i așez mingea pentru o lovitură de colț, mai apoi l-am arbitrat într-un meci amical Corvinul Hunedoara (unde era antrenor-jucător, iar Dumitrache jucător) - Gloria Buzău (cu Culae Lupescu antrenor și Dudu Georgescu în echipă).

    După Mondialul din 1970 am citit în revista „Fotbal” un articol intitulat „E greu să fii soția lui Mircea Lucescu?”. Cred că acela a fost momentul în care am început să-l îndrăgesc, iar când a ajuns, peste ani, antrenor la Rapid eram în culmea bucuriei. Astăzi dacă aș avea putere l-aș îndemna să se retragă. Nu să nu mai iubească fotbalul, pentru că așa ceva nu este posibil, ci doar să rămână la postura de sfetnic. Atât despre națională.

    Să trecem la campionat. Cu etapa a noua revine în atenția microbistului român campionatul intern: Superliga. Pare a fi o etapă a oaspeților, în șapte din cele opt partide aceștia fiind mai bine situați în clasament. Doar pe „Ion Oblemenco” gazdele sunt favorite din acest punct de vedere.

    Craiova - Constanța (duminică, ora 18) Derbiul etapei. Chiar spuneam că în ochii statisticienilor gazdele sunt favorite. Să fie chiar așa? Experiența mea îmi spune că în acest caz nu vor fi răsturnate calculele, dar de atâtea ori realitatea mi-a dat peste nas încât nu știu ce să mai zic. Cred că fotbalul va avea de câștigat în acestă horă;

    „U” - Rapid (vineri, ora 21) Meciul de pătrundere în toamna fotbalistică. Grea misiune pentru Gâlcă. Nici a lui Sabău nu e ușoară. Perioada de transferuri ce tocmai s-a încheiat i-a adus pe Postolachi la ardeleni și pe Bolgado la giuleșteni în ultima zi. Nu cred că vor fi și integrați ca titulari. Mă aștept la un meci deschis în care orice rezultat este posibil. Asta nu înseamnă că dorința mea nu este să câștige Rapidul;

    Arad - Pitești (sâmbătă, ora 16) Meciul revelațiilor. Trebuie să recunoaștem că suntem impresionați de rezultatele celor două echipe. De fapt de jocul acestora, joc care place, chiar dacă în ambele echipe s-au produs mutații importante atât în loturi cât și pe bancă sau în birouri; Aș prefera ca punctele să râmână pe malul Mureșului;

    Galați - Botoșani (duminică, ora 15,15) Acum, că au rămas doar două echipe din Moldova, este mai ușor să definim acest meci ca derbiul Moldovei. Prilej pentru Leo Grozavu să demonstreze că ambițiile sale declarative au și acoperire prin joc și rezultate. Laszlo Balint este un adversar destul de incomod și capabil să-i facă față chiar dacă zilele trecute s-a ridicat de pe masa de operție (o chestie pe la genunchi);

    Petrolul - Dinamo (luni, ora 21) Meciul de închidere al etapei. Câte amintiri îți pot produce un astfel de meci...? Dar nu vă mai bâzâi cu trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat. Despre „mâine” mi-e frică să vorbesc așa că nu-mi rămâne decât meciul de luni. Cred că bucureștenii se vor impune cu relativă ușurință;

    Sibiu - Slobozia (luni, ora 16) Țin cu sașii, desigur. Slobozia ocupă un loc pe care după părerea mea nu-l merită;

    Miercurea Ciuc - FCSB (duminică, ora 21) Dacă nici acum...!? Dacă nici acum campioana nu se impune...? Nu prea cred în blesteme. Încerc să caut explicații prin alte cotloane. Unele cu caracter laic, gen intempestivitatea latifundiarului, decriptarea schemelor cipriotului, lehamitea seniorilor... chestii din astea;

    Metaloglobus - CFR (sâmbătă, ora 21,30) Cenușăreasa etapei. Oaspeții fac impresia unei echipe pe cale de dezmembrare. Părerea mea nu este chiar asta chiar dacă umblă zvonuri pe la rubrica vânzare-cumpărare. Mă aștept la o revigorare a jocului frânarilor. Ar fi ocazia ideală, adversarul dovedindu-se intimidat de nivelul competiției.

    Opriți războiul! 

     

miercuri, 20 august 2025

Formatori de opinie

    Comentatorii de fotbal de la noi sunt puternici formatori de opinie. M-am convins de acest lucru urmărind jocul de fotbal Rapid - FCSB de duminică. Poate că nu mi-aș fi dat seama de acest lucru dacă nu aș fi fost rapidist. Dacă nu mă enervam sistematic pe comentariul de tip Domozină al celor doi formatori de opinie. Am schimbat postul și în mare parte comentariul avea cam aceeași direcție, dar mai atenuată.

    Am revăzut meciul cu ochii minții, fără comentatori, și am devenit contrariat. Apoi am apelat la cifre. Sunt seci, dar spun adevărul. Chiar dacă este din ce în ce mai puțin relevantă posesia mingii totuși Rapidul a avut-o în 58% din joc. La ocazii mari de gol scorul a fost 3-3, adică cele patru goluri, bara lui Ngezana și capul lui Jambor din finalul partidei. La șuturi pe spațiul porții (3-6) a fost într-adevăr un număr mai mare de partea oaspeților dar patru dintre ele au fost „pase la portar” (golul doi al FCSB-ului nu a fost șut pe poartă). Portarii au avut fiecare câte o intervenție decisivă la șuturile lui Dobre, respectiv Bârligea... Cifrele în continuare par echilibrate cu un mic avantaj de partea Rapidului, dar frapează la numărul loviturilor de colț: 11 cornere au executat gazdele față de cele doar 4 trimise de FCSB.

    Ce să-i faci? Suflet de rapidist. Dar tot m-am abținut să nu pun la ocazii mari de gol capul lui Koljic dinaintea dublei reușite. A fost un meci slab în care 70 de minute nu s-a jucat nimic. Doar în primele 10 minute (FCSB peste Rapid) și în ultimele 10 minute (Rapid peste FCSB) au jucat ceva fotbal. Celelalte rezultate ale etapei au adus câte două victorii atât gazdelor cât și oaspeților și încă trei meciuri încheiate la egalitate. Am ajuns iar la trei goluri pe meci. Aproape. Gazdele au înscris cu un gol mai mult (12) decât oaspeții.

    Unirea - Metaloglobus 2-1 pe tarla; Dinamo - UTA 1-1 cum vă spuneam; Petrolul - Hermannstadt 1-1 stricat de VAR; Csikszereda - Univ. Craiova 1-2 natural; CFR - Botoșani 3-3 sau „așa nu - așa da” la nivelul portarilor; Rapid - FCSB 2-2; Argeș - Oțelul 2-0 pe bune; Farul - „U” 0-1un pic nedrept.

    Urmează o etapă cu multe dar-uri. Nu, nu cadouri. Îndoieli. O etapă cu certitudini estompate de temeri și dorințe curmate de realitate. Sau nu?

    Arad - Slobozia (vineri, ora 19) Derbiul etapei. Cele două echipe, vecine de clasament, apar curios în partea de sus a clasamentului. Dacă în ceea ce privește oaspeții aceștia se află acolo mai mult conjunctural, gazdele au arătat ce pot în meciuri dificile cu adversari grei. Cred că le va fi la îndemână o victorie în fața ialomițenilor mai ales că sub comanda lui Mihalcea nu mai sunt acea echipă capricioasă din epoca Rednic.

    Craiova - Ploiești (duminică, ora 18,30) Liderul privește cam de sus această partidă. Să nu amețească. Totuși, Târcă de Ploiești (mă refer aici la Grozav) a prins ceva artrită și nu mai are dezinvoltura de altădată. S-ar părea că oltenii au totuși o misiune ușoară.

    „U” - Dinamo (sâmbătă, ora 21,30) Uite un derbi de tradiție. Un meci în care cele două galerii sunt înfrățite. Mai sunt și vecine de clasament. Asta nu înseamnă că își vor împărții punctele. Ba chiar cred că va exista o învingătoare. Mintea îmi spune Dinamo, inima îmi zice „U”. Mă aștept la un meci frumos.

    Metaloglobus - Rapid (vineri, ora 21,30) Vai, vai! Din nou pe tarla. Cred că Rapid ar avea tendința să nu folosească toți titularii. Ar putea intra Aioani, Pașcanu, Grameni, Rareș Pop... Numai să n-o pățească. Starea terenului pe de-o parte și automulțumirea din tabăra giuleștenilor pe de alta le-ar putea aduce un punct sau chiar trei gazdelor de la fabrica de jucării letale.

    Sibiu - Constanța (luni, ora 19) Cam rănite echipe. Mai sunt bâzâite și de arbitraje ostile. Merg pe mâna lui Măldă chiar dacă Zicu îmi devine simpatic. Nu neaparat prin caracter cât prin profesinalism. Fără experiență îndelungată, dar cu atitudine. Sașii au nevoie acută de puncte și n-ar trebui să le scape victoria.

    FCSB - Argeș (duminică, ora 21) Dacă gazdele se așteaptă la un meci ușor se înșeală. Parcă văd că Martins (Caio scrie pe spatele lui) va dori să-și arate valoarea și va face ravagii pe dreapta, apoi pe stânga. Norocul gazdelor este că prea uită să se despartă de minge și aceasta nu ajunge în plasă. Cei ce Fac Ce Spune Becali au prima șansă.

    Botoșani - Miercurea Ciuc (sâmbătă, ora 18,45) Până nu-și aliniază valoarea lotului la valoarea competiției oaspeții n-au nici o șansă. Cei 7-8 maghiari titulari, rătăciți într-un campionat mult superior capacității lor de evoluție, nu fac decât ca formația din Miercurea Ciuc să rămână mult timp cu un singur punct, cel obținut tocmai în debutul sezonului.

    Galați - CFR (duminică, ora 16,15) Cenușăreasa etapei. Curios cum acest meci a ajuns să reprezinte cel mai slab meci al etapei. Desigur la aceasta a contribuit și partida restantă a oaspeților. În mod normal frânarii ar trebui să-și aproprie punctele dar obsesia unei oboseli care nu ar trebui să existe le-ar putea juca feste. Spun asta pentru că au oricând la dispoziție 20 de jucători capabili să fie titulari. Doar portar n-au. Să fie ăsta baiul?

    Opriți războiul! 

     

marți, 12 august 2025

Cu var pe tur

    Cel puțin în patru jocuri din etapa a cincea rezultatul final a fost influențat de greșeli mari de arbitraj. În trei dintre ele nu doar scorul final a fost influențat ci și repartizarea punctelor din acea partidă. E drept că nimeni nu garantează că dacă golul sibienilor de la Craiova ar fi fost validat oltenii nu ar fi marcat în ultimele 5 minute și tot așa nimeni nu bagă mâna în foc că Rapidul nu ar fi ratat lovitura de pedeapsă din minutul 75. Ar mai fi de spus aici că în fiecare din cele trei victorii ale Rapidului de până acum  giuleștenii ar fi trebuit să beneficieze de câte cel puțin o lovitură de la 11m. Prea multe coincidențe domnilor arbitri. Aveți temă de casă?


    Faptul că etapa a fost incompletă îmi cam dă peste cap modul de a trage concluzii. În cele șapte dispute oaspeții s-au impus doar de două ori față de cele trei victorii ale gazdelor. Într-o medie de 2 goluri pe joc vizitatorii au înscris doar 6 goluri. Trebuie să remarc și frumusețea disputelor de la Botoșani și Arad unde spectatorul neutru s-a delectat. Metaloglobus - Dinamo 0-1 cu chiote și vaiete; Arad - Constanța 2-1 într-un derbi al etapei onorat; „U” - Ploiești 1-1 într-un cuib de viespi (Sibiu); Miercurea Ciuc - CFR amânat pentru 16 octombrie; Craiova - Sibiu 1-0 murdărit cu VAR; FCSB - Slobozia 0-1 fără nici un Dumnezeu; Botoșani - Pitești 3-1 într-un joc spectacol; Galați - Rapid 1-1.

    Astea fiind spuse să trecem de la ce-o fo la ce-o fi, vorba oșanului. Din nou o etapă curioasă. După ce în urmă cu două etape întâlnirea Dinamo - FCSB nu a fost derbiul etapei, iată că nici Rapid - FCSB nu reprezintă derbiul etapei. Totuși, cu siguranță va fi întâlnirea cu cea mai mare afluență de public, mai ales că giuleștenii nu le-au pus oaspeților nici o limită maximă la numărul de spectatori. Asta în ciuda faptului că, la întâlnirea cu Slobozia de pe Arena Națională, FCSB n-a avut nici măcar 7.000 de FCSB-iști. Știu eu pe cine să întreb cât de însingurat a fost...

    Dinamo - Arad (vineri, ora 21,30) Derbiul etapei. Cocoțați pe podiumul campionatului arădenii lui Mihalcea vor să repete figura de anul trecut a clujenilor lui Sabău. Dacă e chiar așa atunci acesta este momentul potrivit pentru a demonstra că merită, mai ales că gazdele vin după o partidă cu un joc dezastruos pe tarlaua din Clinceni. Gazonul Arenei Naționale le stă la dispoziție celor două echipe să se manifeste în largul lor.

    Farul - „U” (luni, ora 21,30) În primăvară un astfel de meci ar fi avut ca favoriți pe ardeleni. Astăzi dobrogenii au apropiat tasul de nisipul auriu al litoralului. Să fie chiar așa? Sper într-o revenire a șepcilor roșii.

    Rapid - FCSB (duminică, ora 21,30) Celor care cred că pasa proastă a FCSB-iștilor le-ar putea ușura drumul spre victorie rapidiștilor le spun „da capo” că se-nșală. Într-un astfel de joc nu contează locurile din clasament, forma de moment sau prima de meci. Aici totul se traduce în dorință și putință ca să citez din clasici în viață. Sper ca sportivitatea să domine și arbitrajul să nu impietezea asupra rezultatului.

    Miercurea Ciuc - Craiova (duminică, ora 16,15) Ce am spus în Caricatura de săptămâna trecută despre ciucani se transferă pentru preludiul acestui joc. Sper ca scandalul de la LPF și FRF cu privire la giugiuleala lui Becali să nu se transfere pe teren, patronul oltenilor fiind unul dintre contestatari.

    CFR - Botoșani (duminică, ora 18,30) Cu ce stare de spirit vin frânarii la acest meci depinde mult de calificarea în ultimul tur al Ligii Europa sau retrogradarea în Liga Conferinței. Pe moldoveni nu-i deranjează prea mult starea de spirit a adversarilor cât timp răgetele leului Leo le bagă frica în materia cenușie și vitamine în materia sangvină. Pe de altă parte Dan Petrescu pare obosit. Nu i-ar strica un repaos.

    Argeș - Galați (luni, ora 19) Jocul deschis, elegant și spectaculos al gazdelor este reflctat doar în parte de rezultatele de pe teren. Totuși cred că dacă ar fi apelat la varianta închisă, vulgară și oportunistă nu ar fi obținut mai mult de două puncte. Acum au șase. Partida cu Galațiul de la Mioveni le oferă prilejul de a mai adăuga ceva basmale la zestrea de fată mare. Nu prea le dau șanse gălățenilor.

    Slobozia - Metaloglobus (vineri, ora 19) Absolut toate etapele disputate până acum au început cu un meci al Metaloglobosului. Nici asta nu se dezminte. Partida lor de pe tarlaua Clinceniului nu pare prea atractivă. Nu are rezonanță. De nici un fel. Sper să nu avem prea multe accidentări.

    Ploiești - Sibiu (sâmbătă, ora 21,30) Cenușăreasa etapei. E drept că cele două echipe s-au luptat nu de mult pentru șefia play-out-ului dar de aici până să programezi acest meci de coada clasamentului în ziua și la ora de maxim interes pentru spectatorul de fotbal din România este prea mult. de-ale LPF-ului... Despre meci ce să spun... Sper într-o victorie a sașilor. Sunt deplasat?

    Opriți războiul! 

joi, 11 mai 2023

Scuze!

   Încep această „caricatură” (așa mi-au denumit colegii acest editorial cu caracter sportiv) cu o scuză pe care o adresez tuturor cititorilor. Îi mulțumesc și pe acestă cale lui Pavel Prodaniuc, cel care mi-a atras atenția asupra erorii făcute. Șumudică nu a antrenat în această ediție de campionat pe CFR Cluj, ci în ediția trecută (2021-2022). În primele șapte etape Dan Petrescu a realizat patru victorii și trei înfrângeri.

     Etapa ce a trecut ne-a blagoslovit cu 23 de goluri, cele mai multe, 15, în grupa campionat, mai ales datorită acelui halucinant 7-2 de la Năvodari. Trei jocuri s-au încheiat cu victoria gazdelor, patru rezultate de egalitate și o victorie obținută de Petrolul în deplarare...la Ploiești.

     CFR - Univ. Craiova 1-1 cu acuze; Farul - Rapid 7-2 rușinos; FCSB - Sepsi 3-1 după valoare; Voluntari - Mioveni 1-0 greoi; Chindia - Petrolul 1-2 pentru „gazde”; Botoșani - „U” 0-0 împărtășit; Hermannstadt - „48” 0-0 curios; Argeș - UTA 2-2 model Hațeganu.

    Clasamentele după cele 7 etape din sezonul regulat arată astfel:   1. Farul - 46p; 2. FCSB - 41,5p; 3. CFR - 38,5p; 3. Univ. Craiova 36p; 5. Rapid - 34p; 6. Sepsi - 25p pentru  grupa campionat și 1. Petrolul - 34p; 2. „48” - 32p; 3. Voluntari -30p; 4. Hermannstadt - 28p; 5. Botoșani - 28p; 6. „U” - 27p: 7. Chindia - 22p; 8. UTA - 21,5p; 9. Argeș - 20,5p; 10. Mioveni - 11p în grupa retrogradare.

    Univ.Craiova - Farul (sâmbătă,  ora 21,30) derbiul etapei se desfașoară pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova. O eventuală victorie a lui Hagi v-a face din Farul campioană, zic eu. Cele 4,5 puncte care o despart de FCSB ar duce ca Farul să piardă ambele ultime două partide pentru a rata titlul. Și asta numai dacă FCSB-ul sau CFR le-ar  câștiga pe ambele. Oricum CFR mai are un joc  cu Sepsi despre care se zvonesc multe.

    FCSB - CFR (duminică, ora 20,30) acest meci va da viitoarea contracandidată a marinarilor dacă aceștia  nu câștigă la Craiova. Un eventual egal le-ar convenii doar rapidiștilor care astfel s-ar putea gândi la cupele europene.

    Rapid - Sepsi (vineri, ora 20,30) un meci în care guleștenii au o grămadă de revanșe de luat. Mutu, Săpunaru, Junior Morais...sunt datori vânduți.

    Petrolul - Hermannstadt (sâmbătă, ora 14,30) derbiul grupei retrogradare se dispută la Ploiești. Pentru sibieni este ultima șansă  pentru a prinde barajele cu iz european.

    Voluntari - Botoșani (vineri, ora 17,30) un meci al păcii, cum s-ar spune. O eventuală victorie/înfrângere ar  putea declanșa năzuințe/griji pentru oricare din combatante.

    „48” - Argeș (duminică, ora 18,15). Meciul deciziilor finale. Juveții lui Mititelu vor juca în barajul dintre primele două locuri, iar Aegeșul se pregătește de matineu.

    „U” - Chindia (sâmbătă, ora 19,00). Studenții ardeleni au nevoie neapărat de victorie pentru a scăpa de jocul rezultatelor. Pentru târgovișteni prestația lui Toni nu a fost suficientă pentru a scăpa de barajul pentru evitarea retrogradării.

    Mioveni - UTA (duminică, ora 13,30). Cenușăreasa etapei are un singur posibil învingător. Victoria arădenilor le asigură doar prezența în barajul pentru evitarea retrogradării.

    Opriți războiul!
   

miercuri, 3 mai 2023

Suprasolicitat sau supraîmbuibat

    De 19 ori a trecut balonul rotund linia porții în mod legal, după cum au decretat oamenii cu fluierul și cei mânjiți cu VAR. Un singur rezultat de egalitate s-a strecurat printre cele patru victorii ale gazdelor și trei ale oaspeților. Și acela poate fi considerat surpriză pentru cei care nu au văzut jocul. De adus aminte și despre cele două penaltiuri ratate în Bănie. Câte unul pentru fiecare echipă gazdă.

   A fost totuși și o surpriză. La Cluj, acolo unde universitarii au fost nedreptățiți de arbitraj. Nu a fost un arbitraj părtinitor, dar o singură greșeală de interpretare, influențată și de urletul ca din gură de lup la apariția lunii pline, l-a făcut pe omul cu fluierul, Andrei Florin, să ia o decizie neconformă cu realitatea: cartonaș roșu în minutul 17. Nici Hațeganu de la butoane nu l-a ajutat.

   Sepsi - Farul 1-1 cu portari buni; Univ. Craiova - FCSB 1-2 cu behăituri de ambele părți ante și post meci; Rapid - CFR 3-1 o bucurie a fotbalului; „48” - Chindia 1-0 normal; Mioveni - Argeș 0-2 (in)util?; Petrolul - Botoșani 1-0 văruit în minutul 99; „U” - Voluntari 2-3 cu temă de casă?; UTA - Hermanstadt 1-0 cu un puști de 17 ani suprasolicitat. Sper că nu și supraîmbuibat (scuzați licența de aici și din titlu!).

   În cele două clasamente s-au făcut ceva modificări. Pe podiumul grupei campionat FCSB-iștii au trecut pe locul doi cu 39,5p, lăsând CFR-ul pe a treia treaptă cu 37,5p. Liderul menține mai mult de trei puncte avans cu cele 43 din zestre. Univ. Craiova, cu 35p, aude „glasul roților de tren” (34p) tot mai pregnant. Sepsi încă mai speră chiar dacă are doar 25 de puncte. Are în vizor și finala Cupei României unde are mult mai mulți adversari, nu doar „U”. Grupa retrogradare: 1. „48” - 31p; 2. Petrolul - 31p; 3. Voluntari - 27p; 4. Hermannstadt - 27p; 5. Botoșani - 27p; 6. „U” - 26p; 7. Chindia - 22p; 8. UTA - 20,5p; 9. Argeș - 19,5p; 10. Mioveni - 11p.

   În etapa care urmează par din nou favorite gazdele în grupa care luptă pentru titlu. Podiumul joacă acasă. În grupa retrogradare echipele clasate pe locurile impare joacă acasă cu echipele clasate pe locuri pare. Excepție face doar jocul de la Sibiu.

   Farul - Rapid (sâmbătă, ora 21,30) Derbiul etapei se dispută pe litoral. Hagi și Mutu din nou față în față. Într-un lighean. Lighean pe care sunt programate meciuri din Superliga lui Burleanu. Rușine mai mare nu există!

   CFR - Univ. Craiova (duminică, ora 21) Un meci la care Dan Petrescu ar putea ajunge la 15 victorii din cele 30 de jocuri ale acestui mandat. Adică 50%. Să nu uităm că primele 7 jocuri din acest an pe banca antrenorilor a stat Șumudică și a obținut tot atâtea victorii, adică un procent de 100%. Faină afacere a făcut Varga înghiontit de Balaj.

   Sepsi - FCSB (luni, ora 21) La închiderea etapei avem un meci deosebit de interesant. Secuii, mai mult sau mai puțin declarați ca fani ai ceferiștilor clujeni, vor face tot ce este posibil (regulamentar mă gândesc) să-i încurce pe bucureșteni. Oare câte bilete vor avea cei din galeria oaspeților?

   Hermannstadt - „48” (luni, ora 16,30) Cel mai tare meci al grupei mici va fi la Sibiu. Aici echipa care ar fi trebuit să conducă această grupă, ținând cont de cele 4,5p furate de federație, își încrucișează crampoanele cu lidera de facto. Ambele echipe au jucători de valoare și antrenori buni. Sper să vedem un meci fain.

   Chindia - Petrolul (vineri, ora 20,30) La acest meci precis nu se va respecta „Regulamentul de organizare a activității fotbalistice” din România. De ce? Pentru că acolo este stipulat gri închis pe alb că echipa organizatoare poate juca meciurile considerate acasă pe orice teren omologat de federație pentru competiția respectivă cu excepția terenului deținut de echipa oaspete. Interesant este că oficialii de la Petrolul i-au amenințat în sezonul regulat pe nomazi că dacă nu joacă meciul pe „Ilie Oană” nu le mai împrumută terenul.

   Botoșani - „U” (sâmbătă, ora 12,30) Un alt meci cu schepsis. Înfrângerea studenților dictată de federație în fața Voluntarilor și a propriilor suporteri face ca acest meci să devină foarte important pentru evitarea locurilor de baraj. Un scor de egalitate nu le-ar farda prea mult, dar ar fi mai bun pentru fiecare decât o înfrângere.

    Voluntari - Mioveni (vineri, ora 17,30) O surpriză în acest meci nu este posibilă. Împotriva unei surprize sunt grămezi de factori și materii; valoarea, clasamentul, logica, etica, chimia, matematica, limba română, estetica și... federația. Doar casele de pariuri s-ar bucura.

   Argeș - UTA (luni, ora 18,30) Cenușăreasa etapei. De data asta este un meci cu miză. Cu miză mare chiar. Favorita mea e UTA cu Rareș Pop pe teren. Oare ce-o fi pățit băiatul ăsta în meciul de marți? Cum spuneam mai sus nu cred că este numai suprasolicitare. Cred că sunt și niscaiva factori chimici care au acționat pozitiv asupra capacității de efort și negativ asupra corpului său în general. Atenție la copiii de valoare! Nu vreau să asociez apropierea lui Rednic de Rareș Pop de prietenia hunedoreanului cu Mișa Klein, decedat pe teren!

   Opriți războiul!

   

marți, 11 aprilie 2023

Rău de înălțime

    Cele 21 de goluri înscrise în etapa cu numărul trei al grupelor campionat și retrogradare m-au dus la concluzia că atacul a câștigat duelul cu apărarea. În ultimele etape a fost cam invers. Patru victorii și două egaluri au adus gazdelor 14 puncte din cele 24 avute la dispoziție. Prevăzusem de fapt acest lucru.

   Ce nu prevăzusem au fost victoriile obținute de secui și juveții lui Mititelu. Nu știu dacă la Rapid există un psiholog. Dacă există trebuie schimbat urgent. Dacă nu există trebuie adus unul și primul care să ia loc pe canapea ar trebui să fie Mutu, urmat de Moldovan și Ioniță. Probabil că anunțul patronului că obiectivul a fost îndeplinit să fi fost o greșeală nu numai de abordare din punct de vedere psihic ci și un neadevăr. Cred că dacă ar fi fost certați că nu și-au îndeplinit obiectivul (play-off și Cupa României) decât pe jumătate poate nu era starea asta lascivă în jocul echipei giuleștene.

    Dacă la Teatrul de Nord din Satu Mare nu s-ar fi vândut bilete pentru oșeni, nu ar fi fost atât de blamată una din piesele asupra căreia cunoscătorii spun că de fapt a fost o reușită scoatere în evidență a moravurilor nu neaparat din frumosul ținut sătmărean. Nu mă pot pronunța pentru că nu am văzut piesa. Lui Dioszegi, patronul lui Sepsi, i-a venit această idee (de a da bilete doar propriilor suporteri) și a scăpat de frumoasa galerie a Rapidului cu toate că una din peluze, circa 2.000 de locuri, a fost goală. Măcar să aibă bunul simț să returneze banii celor 426 de rapidiști care apucaseră să-și ia bilet.

   Farul - Univ. Craiova 3-2 cu năbădăi, spectacol și tensiune; CFR - FCSB 1-1 nu spun nemeritat să nu se supere Șefu'; Sepsi - Rapid 2-0 meritat chiar dacă gazdele n-au jucat prea bine; Voluntari - UTA 1-1 cu speranțe; „U” - „48” 1-3 fără speranță; Chindia - Hermannstadt 1-2 solid; Botoșani - Argeș 1-0 gângav; Petrolul - Mioveni 2-0 rapid. Cam asta ar fi radiografia la ce a fost.

   Să vedem ce va fi. În grupa retrogradare echipele clasate pe locurile 3-7 joacă „in corpore” în deplasare. La fel prima și ultimele  două clasate din grupa ce luptă pentru titlu. Interesant este că oaspeții din grupa retrogradare sunt toți angrenați în lupta pentru evitarea locurilor ce duc la baraj. Ultimele două clasate se pare că au renunțat. Grupa campionat: 1. Farul 39p; 2. CFR 34,5p; 3. FCSB 33,5p; 4. Univ. Craiova 29p; 5. Rapid 28p; 6. Sepsi 24p. Grupa retrogradare: 1. Petrolul 27p; 2. „48” 26p; 3. Botoșani 23p; 4. Voluntari 22p; 5. Hermanstadt 21p; 6 „U” 20p; 7. Chindia 19p; 8. UTA 17,5p; 9. Argeș 13,5p; 10. Mioveni 11p.

   FCSB - Farul (luni, ora 20,30) Oare? Oare e posibil? Prea mult își doresc cele două echipe victoria în derbiul etapei ca să risc un pronostic. Sper să câștige fotbalul. Fotbalul  de calitate. Mai repede poți ghici schimbările de la pauză din cele două echipe decât rezultatul jocului.

   CFR - Sepsi (sâmbătă, ora 21) Pare normală o victorie a gazdelor. Pe parcursul celor trei etape scurse Sepsi a avut cel mai slab nivel de joc. Culmea! Cel mai „cel mai slab” s-a prezentat în jocul contra Rapidului și tocmai atunci și-a apropiat primele puncte.

   Univ. Craiova - Rapid (duminică, ora 21) Nu prea se bucură combatantele pentru programarea tocmai după Înviere. Sper să nu vedem niște amețiți pe teren. Se pare că asta va fi bătălia locului patru, urmând ca cea care îl obține să se roage să câștige CFR doar Cupa României. Așa ar mai fi o șansă pentru Europa de vară.

   „48” - Voluntari (vineri, ora 18) Normal ar fi ca juveții lui Mititelu să obțină cele trei puncte dar, capricioși cum îi știm, surpriza poate apărea, chiar dacă nu este dorită de mine.

   Petrolul - „U” (duminică, ora 18,15) O altă întâlnire care răscolește amintiri sexagenarilor. Oare pot Budeanu și Nistor să se ridice la ardoarea cu care erau urmăriți Dridea și Ivansuc? Vom vedea. Ardelenii încă mai speră la un loc  de baraj pentru o eventuală prezență în vara europeană. Pentru petroliști se pare că acest lucru a devenit floare la ureche.

   UTA - Botoșani (vineri, ora 21) Singura reprezentantă a Moldovei speră ca la anul să fie colegă cu Poli Iași. Poli intră. Botoșănenii rămân? Echipe din Iași, Bacău și Galați erau nelipsite din prima divizie. Mai târziu au venit Piatra Neamț, Suceava... care au reprezentat pe urmașii marelui Ștefan (sper că nu v-ați gândit la Pinalti).

   Mioveni - Hermannstadt (sâmbătă, ora 12) Programată la matineu, partida pare să aibă scopul de a-i obișnui pe argeșeni cu al doilea eșalon al fotbalului românesc. Sibienii ar trebui să obțină ușor cele șase puncte. Am inclus aici și punctele de săptămâna viitoare „oferite” de cealaltă echipă din Argeș.

   Argeș - Chindia (luni, ora 15) Nu-i stres. Pentru cine a trecut pe la Becali, denumirea de antrenor este doar formală, era să spun facultativă. Dică, Petrea și Vintilă se înghesuie pe cele două locuri direct retrogradabile. Cine nu încape are șansă să reușească „performanța” la baraj. Deocamdată se mândresc cu Cenușăreasa etapei.

   Opriți războiul!

marți, 4 aprilie 2023

Un dosar cu șină dar fără conținut

    Se înscrie puțin. Nici măcar un gol de echipă. Cele doar 15 goluri au configurat patru victorii în deplasare și doar una acasă. În grupa campionat dacă etapa trecută a avut câștig de cauză Farul, acum s-a bucurat FCSB-ul. VAR-ul iar a creat probleme. Cred că denumirea e de vină. Dacă nu s-ar numi VAR ci s-ar numi Vizik (pentru ochi uscați și obosiți) arbitri ar vedea mai bine. Și acum văd cum A îl calcă intenționat, apăsat, pe B în timp ce B era căzut la pământ și arbitrul, asistentul de pe acea parte, arbitrul de rezervă și cei de la VAR nu au reacționat în nici un fel. Toți aveau condiții excelente de a vedea infracțiunea.

   Rapid - Farul 1-1 spectaculos; Univ. Craiova - CFR 1-1 cu regrete; Sepsi - FCSB 1-2 cu noroc; „48” - Petrolul 0-1 mai galben decât albastru; UTA - „U” 2-0 greu dar necesar; Hermannstadt - Botoșani 1-1 cu traista găurită; Argeș - Voluntari 0-2 cu efect de adio; Mioveni - Chindia 0-1 chinuit. Cam așa s-a scris povestea.

   Normal ar trebui să urmeze o etapă a gazdelor. Doar două echipe gazdă sunt mai jos în clasament decât oaspetele lor. Dar să vedem mai întâi cum arată clasamentele. Grupa campionat: 1. Farul 36p; 2. CFR 33,5p; 3. FCSB 32,5p; 4. Univ. Craiova 29p; 5. Rapid 28p; Sepsi 21p. Grupa retrogradare: 1. Petrolul 24p; 2. „48” 23p; 3. Voluntari 21p; 4. „U” 20p; 5. Botoșani 20p; 6. Chindia 19p; 7. Hermannstadt 18p; 8. UTA 16,5p; 9 Argeș 13,5p; 10 Mioveni 11p. De menționat că „U” se află înaintea Botoșaniului datorită clasării superioare în sezonul regulat. În faza în care ne aflăm nu mai contează golaverajul.

   CFR - FCSB (duminică, ora 21) Cine câștigă în derbiul etapei ia o opțiune serioasă pentru podiumul campionatului. Un egal ar da șansa oltenilor și giuleștenilor să viseze la locul doi sau împreună pe podium. Asta dacă vor câștiga meciurile lor, meciuri care se anunță infernale. Merg pe mâna ardelenilor, chiar dacă Dan Petrescu se află pe o parte descendentă greu de imaginat, după ce Șumudică în primele șapte etape a strâns tot atâtea victorii. Haralambie, cipriotul, mi se pare un tip interesant. Să vedem!

   Farul - Univ. Craiova (sâmbătă, ora 20,30) Nu cu mult sub interesul pentru derbiul etapei se află și curiozitatea pentru meciul de pe litoral. Nu cred că oltenii vor pleca amărâți de la malul mării. Farul are scăpări pe care rapidiștii n-au știut să le exploateze. Dacă oltenii nu se pierd prin lagune vor exploata aceste lacune.

   Sepsi - Rapid (luni, ora 20,30) Până acum secuii au arătat că știu fotbal dar au pierdut. Dioszegi a promis că vor obține și puncte nu numai aplauze. Sper să nu o facă tocmai luni. Rapidulețul meu este campioana ratărilor, iar Moldovan prinț al paradelor. Acest joc denotă hazard. Dacă citești primul unșpe nu te-ar duce gândul la așa ceva.

   „U” - „48” (sâmbătă, ora 17,30) La grupa mică cel mai interesant joc se dispută pe Cluj Arena. Cele două alături de Petrolul cred că sunt echipele care își vor disputa onoarea de a juca un baraj. Voluntariul nu cred că va ține pasul cu ele. Haide „U”!

   Voluntari - UTA (sâmbătă, ora 15) Dacă textiliștii vor să scape de baraj acum este momentul să apese pe pedala războiului de țesut. Cu trei puncte în Bărăgan saltă binișor. Numai să nu alerge după dropii și să prindă doar prepelițe.

   Petrolul - Mioveni (luni, ora 18,30) Sondele petroliștilor n-ar trebui să sape la prea mare adâncime pentru a scoate gălețile cu țiței. Trei găleți le-ar fi suficiente. Oricum mai mult nu se poate. Echipa lui Dică e pe ducă.

   Chindia - Hermannstadt (duminică, ora 13) Sibienii ar putea obține de la nomazi mai mult decât le-au lăsat moldovenilor. Chestia este de abordare, abnegație și absorbție. Dacă iar o lasă mai moale pe final or păți așijderea.

   Botoșani - Argeș (duminică, ora 15,30) Cred că va fi un meci fad care va curge spre un singur portar. Cenușăreasa etapei nu prea lasă loc la speranțe. Piteștenii vor merge în Moldova precum Daea la Bruxelles. În vizită de lucru cu dosarul sub braț. Dosarul avea șină. Nu avea cuprins.

   Opriți războiul!

joi, 23 martie 2023

Ofsaid!

   Pauza competițională ne dă prilejul să umblăm un pic la statistică. Puțin mai mult decât de obicei, mai ales că avem și rezultatele finale și oficiale ale sezonului regulat. Cele treizeci de etape încheiate nu de mult au consfințit un număr de 562 de goluri în 240 de jocuri, adică o medie cu puțin peste 2,34 goluri/meci.

   Dacă descoasem mai mult clasamentul după 30 de etape vom vedea că au fost 63 de jocuri încheiate la egalitate, 70 de jocuri încheiate cu victoria oaspeților, iar restul de 107 jocuri s-au încheiat cu victoria majorității suporterilor care ar fi trebuit să fi fost în tribune. Dacă faceți totalul punctelor obținute pe teren și totalul punctelor din clasament veți observa o diferență de nouă puncte, adică exact numărul de puncte extrase de federație din contul sibienilor.

  Din altă perspectivă putem vedea că echipa cu cele mai multe victorii este CFR (20) la polul opus situându-se Mioveni (4); echipele cu cele mai multe meciuri egale sunt Botoșaniul și Chindia (11) iar cu cele mai puține sunt CFR și Petrolul (3); cele mai puține înfrângeri le are Farul (4), iar cele mai multe sunt în dreptul Mioveniului și, surpriză, Petrolului (16). Cele mai multe goluri înscrise le au primele două clasate; Farul și CFR (54) în contrast cu echipa din Pitești care are cele mai puține (21). Cele mai puține goluri primite le are Moldovan (26), portarul Rapidului (singurul portar din campionat prezent în lotul național în această perioadă)  nelipsind nici o secundă de pe teren. Cele mai multe goluri au poposit în poarta Mioveniului (45).

   Să trecem și la faza a doua a campionatului. Despărțirea celor mai bune echipe de cele mai slabe a dus nu numai la meciuri mai echilibrate, ci și la un procent mai mare de puncte ce au revenit gazdelor. E drept că toate echipele gazdă au fost mai bine clasate decât oaspeții. Cele cinci victorii ale gazdelor și trei meciuri nule nu au adus prea multe schimbări în cele două clasamente. În cel mai important nu a adus chiar nici una. Doar decalajul dintre lideră și urmăritoare s-a mărit. FCSB - Univ. Craiova 1-1 pe muchie; CFR - Rapid 2-2 cu năbădăi; Farul - Sepsi 2-1 cu noroc; Voluntari - Hermannstadt 1-1 cu semințe; Petrolul - UTA 1-0 oare de ce?; Botoșani - Chindia 1-0 chinuit; 48 - Mioveni 3-0 real; „U” - Argeș 2-0 cu felicitări.

   În privința fazei etapei, cea de la ofsaidul care a anulat un gol clujenilor (un gol pe care nu l-ar fi meritat) părerea mea este că a fost ofsaid. Majoritatea celor care au judecat faza au considerat jucătorii implicați ca niște jaloane, adică perpendiculari pe suprafața gazonului. Vă rog să observați că toți jucătorii Rapidului sunt înclinați către stânga (spre centrul terenului) iar jucătorul CFR-ului este înclinat către poarta Rapidului. Dacă filmarea s-ar fi făcut exact de pe linie acest lucru ar fi fost mult mai vizibil. Deci călcâiul ultimului jucător rapidist este cu siguranță mai departe de linia porții decât umărul jucătorului clujean (ar putea avea chiar și jumătate de metru cum arată VAR-ul).

   Mai lipsesc clasamentele, așai? Păi, cum am mai spus. Nu are rost să înșir în clasamente numărul de victorii, de meciuri egale, de înfrângeri, de goluri marcate sau primite deoarece acestea nu mai au nici un rol. Tot ce contează sunt numărul de puncte (la mine sunt cu virgulă pentru că așa vor fi și în clasamentul final), iar în caz de egalitate contează doar ordinea echipelor de la finalul primei părți a campionatului (Farul, CFR, FCSB, Univ. Craiova, Rapid și Sepsi la grupa mare).

   În lupta pentru titlu: 1. Farul 35p; 2. CFR 32,5p; 3. FCSB 29,5p; 4. Univ. Craiova 28p. 5. Rapid 27p; 6. Sepsi 21p

   La retrogradare: 1. „48” 23p; 2. Petrolul 21p; 3. „U” 20p; 4. Botoșani 19p; 5. Voluntari 18p; 6. Hermannstadt 17p; 7. Chindia 16p; 8. UTA 13,5p; 9. Argeș 13,5p; 10 Mioveni 11p.

   Cu un gând bun către naționalele României am fi vrut să închei aceste rânduri, dar primele două rezultate ale acestora (0-4 în Norvegia la sub 19 ani unde mai avem în grupă Franța și Irlanda de Nord și 1-3 în amicalul din Italia la sub 18 ani) mă cam dezumflă. La ora la care scriu este gata să înceapă meciul Portugalia - România din Elite League U20 (competiție europeană unde avem până acum o victorie și trei înfrângeri).

   Opriți războiul!

   

    

miercuri, 22 martie 2023

Cu pixul pe covorul verde

    Ciudate sunt manevrele FRF-ului. Și eu sunt printre contestatarii lui Burleanu. Singura chestie pozitivă din mandatele lui este cerbicia cu care păstrează prezența tinerilor jucători români pe tot parcursul întâlnirilor din superligă și cele două ligi naționale (a doua și a treia). În rest sunt doar baliverne sau ciudățenii.

   Unele intenții bune sunt împregnate de alegeri și orientări care anulează ideea de bază. Un exemplu în acest sens ar fi centrele de copii și juniori care în cele mai multe cazuri sunt doar pe hârtie, iar acolo unde există sunt date pe mâna unor administratori puși pe căpătuială și a unor cadre (antrenori) lipsite de dedicare (devotament).

   Uitându-mă peste umăr mi-aduc aminte că în vremurile de demult erau adevărați făuritori de talente. Antrenori care la viața lor nu au antrenat decât echipe de juniori și copii. Antrenori care au zămislit o sumedenie de Dobrini sau Lupești, niște Nunweileri sau Dumitrii, antrenori care știau că ăsta este datul lor pe Pământ. Aproape toate echipele aveau câte unu-doi antrenori dedicați creșterii juniorilor. Steaua, Dinamo, Rapid, Petrolul, FC Argeș, UTA, Crișul, Steagu Roșu, Farul Constanța...

   N-am să vă povestesc decât despre doi dintre ei. Ambii mi-au fost și mie antrenori. La Steagul Roșu l-am avut pe nea Hidișan (Ștefan), iar la Rapid pe nea Costea (Ioan). Nu mai e vorba de mine aici. După ce mi-am dat seama că n-am valoare de Divizia A, m-am retras. Dar acești oameni au făcut să apară un Năftănăilă, un Adamache, un Pescaru, un Gyorffi, un Ivăncescu sau un Lăcătuș (puțini mai știu asta) pe de o parte, iar în Giulești un Neagu, un Lupescu, un Manea, un Rică Răducanu, un Liță Dumitru și mulți, mulți alții. Nea Costea ne-a părăsit în urmă cu 10 ani la început de cireșar, la onorabila vârstă de 101 ani.

   Apropo de Neagu! Știți că el este unul dintre puținii fotbaliști (aproape 600 la nivel mondial, cei mai mulți din Asia și Africa) care au jucat întreaga carieră de seniori la un singur club de fotbal? S-au luat în considerare doar cei care au jucat cel puțin 10 ani în primul eșalon fotbalistic al țării din care face parte. Ceilalți români, încă șapte la număr, care îndeplinesc aceste condiții sunt Octavian Grigore (19 ani la Petrolul), Cornel Dinu (17 ani la Dinamo), Zsolt Szilagyi (15 ani la „U” Cluj), Cătălin Tofan (15 ani la Oțelul), Constantin Stancu (14 ani la Argeș), Flaviu Domide (13 ani la UTA) și Alexandru Forminte (13 ani la Ceahlău). Sandu Neagu a petrecut nu numai cei 13 ani în Giulești, ci și ultimii 20 de ani din viață într-o „chilie” a stadionului lipit de calea ferată.

   Am plecat de la un Burleanu insipid și am ajuns să scriem despre legende. Scuzați-mă vă rog că le-am scris numele în același articol. Poate altădată revin la acest președinte FRF fără trecut, fără prezent și fără viitor. Păcat că fotbalul românesc regresează așa mult în acest timp.

   Opriți războiul!

joi, 16 martie 2023

Amintire din tribuna a doua

     Citeam deunăzi un articol din primul număr al revistei „Giuleștina” apărut în 1998. Era un interviu cu Mircea Geoană. Mi-au rămas ochii pe o afirmație care l-a început m-a speriat: „Cine nu a stat măcar o singură dată la tribuna a doua nu este rapidist adevărat!”. Cum în ultimii treizeci de ani în rarele ocazii în care am fost pe „Valentin Stănescu” nu am stat decât la tribuna întâi, de cele mai multe ori la masa presei, am uitat pentru moment cei cinci ani de liceu (1971-76, la LICF) petrecuți în Giulești (trei dintre ei ca junior al clubului) și în care am văzut aproape toate jocurile Rapidului disputate în Potcoavă. Când mi i-am adus aminte m-am liniștit: sunt rapidist adevărat.

    Amintirile despre Potcoavă au și un moment mai tragic. În ultima parte a acelei perioade a început construcția sălii de sport dinspre nord, acolo unde Potcoava are astăzi polii magnetici ai suflării rapidiste (în centrul fotografiei). Sala fiind în construcție, cu zidurile exterioare deja ridicate, avea un fel de lift exterior folosit în acea vreme la finisarea exterioară a pereților, un lift ce glisa pe două schelete metalice unite între ele printr-un pod de scânduri de vreo 7-8 metri lungime.

   Într-o zi de meci, cu Poli Iași în Cupa României dacă îmi aduc bine aminte, tribuna a doua era arhiplină, iar peluza și tribuna întâi era doar plină. Prin minutul 60 era încă scorul de 0-0. Ca de obicei s-au deschis porțile și pentru cei care nu au avut bani să-și ia bilet (eu beneficiam de legitimație) și circa trei mii de spectatori au năvălit în majoritate pe partea nordică, cea fără tribună. Unii la gard în poziția șezut. Alții mai mici în spatele lor. Alții, așezați în scară, în spatele acestora, iar pe ultimul rând niște copii călare muncitorește pe grumazul taților lor, tați cărora mai mult li se povestea meciul decât îl vedeau.

   Un pâlc de spectatori vâzând liftul industrial, s-au urcat pe podețul din scânduri și l-au pornit, urcând cam cinci-șase metri deasupra solului. Chiar dacă erau înghesuiți vedeau meciul în condiții optime.

   Dacă mi-aduc bine aminte s-a ajuns în prelungiri, cele de 120 de minute, când Rapidul a înscris. Cred că a fost Neagu, dar nu mai știu sigur. În acel moment bucuria celor aflați pe podețul liftului s-a curmat brusc atunci când scândurile s-au rupt de la jumătate și suporterii s-au rostogolit ca pe tobogan, după care au căzut pe pământ. Asta nu a fost tot și nu a fost nici cel mai tragic.

   Cei doi stâlpi din schelă metalică pe care glisa liftul erau și ei înțesați cu oameni. La început stâlpii s-au bălăngănit serios de-o parte și de alta a zidului cu ciorchinele de bărbați agățați de ei. Unul dintre stâlpi, cel din stânga după cum îi vedeam eu de la tribuna a doua, nu și-a revenit complet și s-a îndreptat vertiginos, perpendicular pe zidărie, către terenul de joc zdrobind gardul unde alți suporteri se mai bucurau încă pentru golul înscris.

   Nu mai țin minte nimic din sfârșitul acelui meci. Doar strigătele de durere, țiuitul salvărilor și mesajele de liniștire transmise prin portavoce de nu știu cine. Meciul a continuat în liniște mormântală. Doar spre sfârșit s-a auzit trompeta lui Tudorică mai sfâșietoare ca niciodată cu acordurile binecunoscute ale melodiei „Silence” compusă în 1965 de Nini Rosso și Guglielmo Brezza la comanda guvernului olandez pentru a-și omagia eroii. Tudorică nu avea cred nici patru clase dar atunci parcă studiase pe la toate conservatoarele de pe mapamond.

   Ulterior am aflat că ar fi fost vreo șapte morți. E o informație asupra căreia nu am nici o certitudine. În presa sportivă nu a apărut incidentul.

joi, 9 martie 2023

Uf! Ce etapă!?

    Nici nu știu cu ce să încep. Sunt foarte multe chestii care ar trebui discutate înainte de ultima etapă din sezonul regulat. Unele au legătură cu fotbalul concret altele sunt doar de culise. Mă gândeam să las deoparte chestiile de culise dar nu prea pot pentru că au implicații directe asupra clasamentului.

   Să încep cu fotbalul pur. Spuneam săptămâna trecută că nu cred că primele cinci clasate vor obține cicncisprezece puncte în etapa asta. Nu bănuiam totuși că vor trebui să se mulțumească doar cu patru. Cea mai mare surpriză a fost cam neplăcută pentru mine. Rapidulețul meu a deraiat rău de tot. Marfarul de Sibiu le-a stat în cale. Ce-i drept că rapidiștilor din Sibiu le-a trebuit mai mult acest punct și jumătate (după înjumătățire) decât celor din Giulești.

   Farul și FCSB au plecat și ele cu traista goală de la Cluj și Arad. Uite că Ardealul a obținut unsprezece puncte din 12 posibile. Ar trebui să fie un motiv de bucurie. Ține-le-ar soarta isonul! Punctul CFR-ului la Sf. Gheorghe pare prea mic, în schimb, punctul secuilor cu frânarii e destul de mare.

   Din extrafotbal deducem că cele trei puncte puse pe masa comisiilor de la jocul Sepsi - 48 încă dau bătăi de cap nepricepuților. Problema lor este cum să eludeze regulamentul și să rejoace jocul. Din punct de vedere sportiv ar fi de dorit acest lucru dar nerespectarea regulamentului este inadmisibilă. Crearea unui precedent este deosebit de periculoasă. Întârzierea acestei decizii este foarte periculoasă. Dacă vreuna din părți ajunge la TAS irefutabil nu vom avea reprezentante în cupele europene dacă echipa calificată în play-off trebuie schimbată.

   Cele 15 goluri ale penultimei etape și cele opt goluri din ultimele două jocuri ale antepenultimei etape au adus un total de 544 de goluri, adică o medie de goluri pe meci mai aproape de 2,34 decât de 2,35. „U” - Farul 2-0 meritat; 48 - Botoșani 1-0 prognozat; Rapid - Hermannstadt 0-1 cum spuneam; Mioveni - Chindia 2-0 altă surpriză; Petrolul - Univ. Craiova 0-1 adică una se joacă, alta-i pe tabelă; UTA - FCSB 3-1 de-ale sufrageriilor; Voluntari - Argeș 0-0 alb; Sepsi - CFR 2-2 roșu-vișiniu.

   Ultima etapă nu e ultima. Dacă secuii bat și juveții nu, vom avea parte de o mare ușurare. Altfel TAS-ul ne mănâncă. Nu vă uitați la declarații. Sunt de complezență. Ciolanul e important. Singurul mod de a-i tempera în acest caz este să le arăți osciorul, adică mai repede ajungi în Europa fotbalistică de pe locul 7 decât de pe locul 6. Dar dacă își dau seama că pentru acel loc 7 trebuie muncit încă, îi bai.

   Farul - Rapid (sâmbătă, ora 20,30) Derbiul etapei. Chiar e derbi. Să vă spun că mă aștept ca în Gara de Nord să poposească trei puncte? Știți deja asta. Va fi unul din cele mai nasoale arbitraje, dar cum a reușit „U” să-l bată pe Hagi cu arbitraj ostil, așa ar trebui să facă și Mutu și ai lui.

   FCSB - Sepsi (duminică, ora 21) Ziceam mai sus că dacă Sepsi câștigă... Nu mai zic. Acuma văd cu cine joacă. FCSB-ul nu-și poate permite o nouă sufragerie cu pahare pline. Trebuie mai multă atenție din partea latifundiarului. Sau...

   CFR - „U” (luni, ora 20,30) Ziua porților deschise la închiderea ediției cum s-ar spune. Ce-ar fi ca cele două galerii să se îmbrățișeze la sfârșitul partidei indiferent de scor. Vise și visuri! Mai degrabă s-or electrocuta. Un meci ce le va da de lucru jandarmilor. Pe teren cred că va fi fotbal de calitate cu mucii lui Dan Petrescu pe afară și diplomația lui Neluțu Sabău pusă la grea încercare.

   Univ. Craiova - UTA (vineri, ora 20,30) După cum au jucat cele două echipe duminică nu prea le dau șanse gazdelor, dar cum duminica este doar o dată pe săptămână... Chestia aia cu reîmprospătarea lotului, a suporterilor și a mentalității la olteni ar putea să-i ofere lui Balint o șansă. Rotaru cică se gândește doar la viitor.

   Hermannstadt - 48 (duminică, ora 21) Programarea acestui joc concomitent cu partida de pe Arena Națională este necesară dar nu și suficientă pentru a cunoaște ocupantele locurilor șase și șapte la sfârșitul returului. Când scriu aceste rânduri se așteaptă decizia Comisiei de recurs dar, după cum spuneam, aceasta nu este irevocabilă. Până atunci „Hai Sibiul!”.

   Chindia - Voluntari (luni, ora 17,30) Un meci care nu tare mă atrage. Nici pe voi, așa-i? Una fără fief, alta fără voce. Mai țineți minte că la început de campionat îmi doream ca Mioveniul și Voluntariul să retrogradeze direct, iar Chindia să nu treacă de baraj? Motivul nu era poziționarea pe hartă, ci lipsa suporterilor. Sportul competițional fără suporteri nu are sens.

   Argeș - Petrolul (sâmbătă, ora 17,30) În trecut aș fi spus Dobrin - Dridea. Ce vremuri!? Pe atunci, prin '70, cu excepția fundașului dreapta puteam recita o națională doar cu D (pentru curioși Datcu - ?, Dan Coe, Dinu, Deleanu- Dumitru, Dobrin - Dembrowski, Dumitriu II, Dumitrache, Domide; Dridea nu apare pentru că el și-a încheiat activitatea la națională în 1967).

   Botoșani - Mioveni (vineri, ora 17,30) Ar fi cazul ca în cenușăreasa etapei moldovenii să încheie repede conturile cu Mioveniul pentru că altfel Dică iar profită de nehotărârea altora.  

joi, 2 martie 2023

Clasamente

    Scărpinatul cu mâna stângă, peste cap, pe tâmpla dreaptă este caracteristică băncilor. Nu, nu în relațiile lor interne. Aici logica primează. În relațiile cu clienții fac chestia asta de amețesc bietul om că mai bine semnează decât să deslușească. Normal din moment ce atunci când e senin îți oferă umbrela și cum se înnorează ți-o ia cu japca. Cam același lucru face și federația din lumea fotbalului românesc cu echipele și suporterii lor. În general echipele știu să se păzească dar bieții suporteri nu toți știu cam cum stă treaba.

   Să vă explic. E vorba de clasamente. La trecerea către grupa campionat și grupa retrogradare punctele se înjumătățesc. Până aici toate ar fi bune. Dar de ce se rotunjesc acolo unde le dă cu virgulă? Pentru a da impresia că unele echipe beneficiază de ajutor de la cel de sus? Adică de la federație? Oricum la sfârșit nu mai contează. Se va calcula clasamentul ca și cum ar fi cu jumătăți de punct. Ca în chestia cu umbrela și cerul înnorat.

   Chiar am să-l rog pe colegul meu, Florin Mureșan, cel care vă ține la curent cu situația tuturor clasamentelor de pe pagina de sport, să publice în gazeta de Nord Vest (site și cotidian) clasamentele cu virgulă. E mai puțin estetic și dă de lucru un pic tehnoredactorilor dar este real, neîmbrobodit.

   Ați văzut ce se întâmplă dacă jucătorii CFR-ului nu respectă indicațiile lui Dan Petrescu? Primesc două goluri într-un meci. Halal! Pentru Bursuc nu contează că în sfârșit galeria fremăta la un joc spectaculos în care s-au înscris 7 goluri. Mofluzul se lamenta că a primit două boabe. Punem pariu că a uitat că din cele 56 de puncte strânse de CFR în 27 de etape, 21 au fost obținute de Șumudică în doar 7 etape? Adică Șumi a obținut 100% din maximum posibil, iar Bursucul doar 58,3%. Cu procentul acesta, dacă Dan Petrescu ar fi antrenat de la început, CFR-ul ar fi fost doar pe locul 6 cu 47 de puncte.

   La ora la care trimit spre publicare acest articol încă nu cunosc rezultatele meciurilor CFR - UTA și FCSB - Perolul. Cu rezultatele pe care le cunosc media de goluri pe meci a rămas apropiată de 2,35 (521 de goluri în 222 de partide). Din etapa 26 n-am menționat jocul Petrolul - CFR 2-5 spectaculos. Din etapa 27 nu am decât 6 rezultate: Hermannstadt - „U” 0-1 plâns cu râs; Chindia - 48 0-0 somnolent; Farul - Sepsi 2 - 0 mângâiat; Mioveni - Voluntari 0-3 normal; Univ. Craiova - Argeș 1-0 cu noroc; Botoșani - Rapid 1-2 cu multe pase greșite.

   Etapă foarte importantă este cea care începe acum. Patru din cele cinci echipe care au șanse la podium, dacă nu chiar la titlu, joacă în deplasare. Nu se poate spune că au meciuri grele dar precis nu vor obține in corpore victorii. Pe de altă parte ne-ar putea înșela cele cinci puncte dintre locul 12 și 13. La înjumătățire nu sunt decât două puncte și jumătate și vor urma meciuri directe deosebit de interesante și într-un singur tur. În funcție de locul ocupat în clasament la sfârșitul primelor 30 de etape se vor stabili adversarii cu care se joacă acasă și cei cu care se vor întâlni în deplasare fiecare echipă.

   Sepsi -CFR (luni, ora 20,30) Derbiul etapei. Acesta este ultimul meci al CFR-ului din secvența cu două meciuri pe săptămână. Or fi obosiți? Cu siguranță, dar lotul bine garnisit și judicios distribuit ar putea să-i scoată din încurcătură. Pe deasupra secuii parcă s-au tăiat în securi.

   „U” - Farul (vineri, ora 20) Al doilea joc ca importanță al etapei. Șepcile roșii, chiar dacă sunt într-un moment bun nu prea fac față echipelor din fruntea clasamentului, iar modul în care sunt arbitrați constănțenii ar putea înclina balanța. „Întâmplător” nici un arbitru n-a greșit împotriva lui Hagi în 28 de meciuri. N-au greșit nici din greșeală!

   Petrolul - Univ. Craiova (duminică, ora 15,30) Un alt meci care ar putea avea implicații majore asupra configurației părții superioare a clasamentului. O eventuală victorie a prahovenilor ar cam scoate oltenii din visul de a îmbrăca tricourile de campioni. rămânând să lupte doar pentru medaliile de bronz.

   Rapid - Hermannstadt (sâmbătă, ora 20) S-ar părea că Rapidul are cel mai ușor meci dintre echipele din față, dar la Rapid nimic nu este ușor. La fel de bine putem spune că la Rapid nimic nu este greu. Spectrul retrogradării ar putea să determine oaspeții la un „totul sau buze umflate”.

   UTA - FCSB (duminică, ora 21) Mi-ar fi fost mai ușor să cârcotesc despre acest joc dacă aș fi știut rezultatul textiliștilor de la Cluj. UTA nu joacă rău dar valoarea bucureștenilor este mult superioară. De multe ori s-a văzut că valoarea nu este suficientă.

   48 - Botoșani (sâmbătă, ora 17) În mod normal cele două echipe n-ar trebui să fie blazate. Circulă zvonul că federația le-ar da juveților posibilitatea să rejoace meciul de la Sf. Gheorghe. Părerea mea că ar trebui ca toate punctele să se obțină pe teren se bate de această dată cap în cap cu altă părere. Aceea că regulamentele trebuiesc respectate deoarece orice abatere creează un precedent. Moldovenii ar trebui să se uite mai temător în jos.

   Voluntari - Argeș (luni, ora 18) Au putere piteștenii să mai lupte pentru evitarea locurilor care duc la baraj? Acum trebuie să dovedească. De când l-au lăsat pe Prepeliță se cam scaldă prin ape tulburi.

   Mioveni - Chindia (duminică, ora 13) În opinia mea nomazii pleacă favoriți. Trebuie să-și și dorească acest lucru. Faptul că meciul este cenușăreasa etapei nu prea le dă ghes spre performanță.

   Opriți războiul!  

   

joi, 23 februarie 2023

Puncte pe jar

   Se cunosc patru din cele șase echipe ce se vor lupta pentru titlul de campioană. S-ar putea spune chiar cinci, dar aritmetic vorbind sunt doar patru. Cât timp mai este de jucat un joc între Petrolul și Univ. Craiova nu se cunoaște cea de-a cincea. Cele patru trecute peste linia roșie sunt Farul, CFR, FCSB și Rapid. Pentru celelalte două locuri se întrec Univ. Craiova, căreia îi mai trebuie un singur puncticel (ori să-l facă ea, ori să piardă câte unul Petrolul și 48). Sepsi are și ea peste 50% șanse să fie a șasea. Teoretic ar mai fi angrenate, pe lângă cele menționate, Botoșaniul și Chindia, iar iluzoriu Argeș, Hermannstadt și Voluntari.

   Chiar dacă etapa a douăzeci și șasea a început cu un meci cu patru goluri (iar 2-2 după 0-2) până la încheierea ei s-au înscris doar 17 goluri ceea ce a dus la scăderea raportului golri/meci la 2,35. Chindia - „U” 2-2 în prelungirile prelungirilor; Mioveni - Rapid 0-0 cu atacuri la persoană; Hermannstadt - UTA 0-0 anost; Farul - Petrolul 2-0 din respect; CFR - Argeș 3-1 cu emoții; FCSB - Univ. Craiova 1-1 dorit dar nemeritat de oaspeți; Botoșani - Sepsi 1-1 cu oaspeți nemulțumiți; 48 - Voluntari 2-1 viu.

   În etapa ce tocmai debutează primele trei clasate joacă în deplasare, prilej pentru a patra clasată să se bucure. Să vedem dacă sunt reale motivele de bucurie. Lupta la subsolul clasamentului nu este nici ea încheiată și fiecare punctișor valorează enorm pentru echipe ca UTA, Argeș sau Chindia, iar Voluntariul lui Ciobotariu e grav rănit în orgoliu.

   Petrolul - CFR (luni, ora 20) Derbiul etapei se dispută la închiderea ei pentru a da răgaz ardelenilor să-și revină după dubla cu Lazio. Trebuie spus că este al patrulea lor meci în treisprezece zile și este o echipă cu medie de vârstă ridicată. Noroc că banca nu este ocupată de diletanți.

   Rapid - Chindia (sâmbătă, ora 20) Dacă Rapidul crede că și-a îndeplinit obiectivul am putea asista la o nouă surpriză. Dar dacă obiectivul real era podiumul campionatului, cu speranța chiar a titlului, vom vedea o descătușare de forțe și orgolii.

   UTA - Farul (vineri, ora 20,30) Sper să se fi spart ghinioanele textiliștilor prin egalul nemeritat obținut la Sibiu. O victorie a lor ar aduce bucurie nu numai minunatei galerii a lor ci și în a celor din Gruia, Giulești și o parte a celor din Ghencea. Poate chiar și pe cursul inferior al Jiului.

   Argeș - FCSB (duminică, ora 20,30) Cu datele puțin, dar esențial, schimbate comentariul de la meciul precedent s-ar potrivi și la acest meci. Pare totuși mai greu pentru argeșeni.

   Voluntari - Univ. Craiova (duminică, ora 17,45) Dacă nu voi fi pe drum voi urmări cu interes această partidă. Cred că va fi un spectacol fotbalistic interesant. În mod normal ar trebui să țin cu gazdele, dar lipsa spectastorilor din spatele echipei lui Ciobotariu îmi lasă un gust amar.

   Sepsi - Hermannstadt (sâmbătă, ora 14,30) Ce meci ar fi fost ăsta dacă federația nu-și băga coada? Acum obiectivele sunt diferite. Diferit este și moralul celor două echipe. După denumirea echipelor se bat secuii cu sașii. De data asta mă rog pentru sași. Ar fi păcat să-i pierdem pentru la anul.

   „U” - Botoșani (sâmbătă, ora 17) Am cam stat pe gânduri dacă să denumesc cenușăreasa etapei acest meci sau următorul. Am mers pe mâna federației și a televiziunilor care de obicei programează cenușăreasa etapei în deschiderea ei. Tare m-ar bucura ca Neluțu Sabău să zâmbească fericit la sfârșitul acestui meci.

   48 - Mioveni (vineri, ora 18) Sunt sigur că lui Dică până aici i-a fost. Mai cu hei, mai cu rup, a reușit să nu părăsească terenul învins în acest început de an. Sper să nu mă lovească iar realitatea în moalele credinței tocmai la meciul cenușăreasă.

   Opriți războiul!

  

  

   

joi, 16 februarie 2023

Scor periculos au ba?

    2-0. Mulți spun că e un scor periculos. Etapa a douăzeci și cincea poate reprezenta un adevărat material didactic în acest sens. Șapte din cele opt partide disputate la mijloc de făurar au avut la un moment dat pe tabelă scorul de 2-0 sau 0-2. Trei dintre ele s-au încheiat cu două goluri avans pentru cele care au înscris primele, două s-au încheiat cu diferență de un singur gol, dar două s-au încheiat la egalitate. Nu mai punem la socoteală că cele două echipe care au pierdut la limită au avut pe final ocazii mari pentru a egala.

   După acest șapou să remarcăm din nou numărul mare de goluri înscrise: 22. Dacă adăugăm și cele trei goluri înscrise de federație în contul sfântgheorghenilor (scuzați-mi licența) ajungem la 472 de goluri în 200 de partide câte s-au disputat în această ediție. Adică o medie de 2,36 goluri/meci. În creștere. „U” - Mioveni 2-2 neconvingător; Rapid - 48 1-2 dureros; UTA - Botoșani 3-1 descătușător; Univ. Craiova - CFR 2-0 constrictor; Argeș - Farul 0-0 mincinos; Voluntari - FCSB 1-2 normal; Sepsi - Chindia 2-2 suficient; Petrolul - Hermannstadt 2-0 simplist. Deci o etapă în folosul oltenilor și a FCSB-iștilor.

   În ceea ce privește bătălia celor de dincoace de munți cu cei de dincolo nu ne-am putea lăuda că avem un scor favorabil. Chiar dacă am jucat trei meciuri acasă bilanțul este 2-1-2 cu înfrângeri dureroase dar meritate.

   Ne așteaptă o etapă cu nuanțe de vacanță. Chiar așa să fie? În șase partide diferența în clasament dintre combatante este de cel puțin patru puncte, iar în trei dintre ele de peste 18 puncte. Totuși, nu cred că-i chiar așa.

   FCSB - Univ. Craiova (duminică, ora 20) Spuneam mai sus despre beneficiarele etapei ce a trecut. Iată că sunt tocmai echipele care se întâlnesc în derbiul etapei. Indiferent de rezultat cel puțin una dintre echipe va pleca dezamăgită. La egal amândouă. Dacă mă-ntrebați, cred că gazdele au mai multe șanse.

   Farul - Petrolul (sâmbătă, ora 20) Noua față a prahovenilor nu cred că este suficientă pentru a încurca pretențiile lui Hagi. Doar dacă regele nu recurge iar la experimente. Campania de transferuri îi dă ghes la așa ceva.

   CFR - Argeș (duminică, ora 17) Aici o să vedem cât de obosită este echipa lui Dan Petrescu. Să nu uităm că și la Craiova părea obosită și a mai fost și meciul cu Lazio, al cărui rezultat nu-l cunosc la ora scrierii acestor rânduri. Dacă a fost un rezultat favorabil (Doamne dă!) argeșenii au mari șanse să nu piardă acest meci. Prin rezultat favorabil înțeleg chiar și o înfrângere la un gol.

   Botoșani - Sepsi (luni, ora 17) Un meci interesant în care secuilor le va fi greu, dar nu imposibil, să-și consolideze poziția a șasea. Nu cred că este complet de judecată pe planeta aceasta care să le mai sustragă cele trei puncte primite cadou de la juveții lui Mititelu (era să scriu că de la federație). Moldovenii sunt totuși o nucă de cocos.

   48 - Voluntari (luni, ora 20) La închiderea etapei avem un meci între două echipe care vin cu stări de spirit diferite Juveții chiar dacă au primit vestea înfrângerii de la Sf. Gheorghe au mintea mai mult la superba victorie de pe Giulești, iar trupa lui Ciobotariu încă mai tânjește după bonusurile promise de conducere anul trecut pentru clasarea pe locul șase.

   Mioveni - Rapid (vineri, ora 20) Ce mai e normal în vagoanele Rapidului? Doar locomotiva pare solidă. Restul după cum vrea scrisul. Fatumul acestei echipe împletește armonios superbul cu malignul și pe Ileana Cosânzeana cu bocciul. La naiba! Tot îi iubesc. La o adică Dică se ridică sau se-mpiedică (vă place carambolul?)?

   Chindia - „U” (vineri ora 17) Deschiderea etapei ne oferă un meci interesant în care nomazii încă n-au găsit Târgoviștea iar șepcile roșii sunt fără acoperire. Să vedem ce-o ieși...

   Hermannstadt - UTA (sâmbătă, ora 14,30) Cenușăreasa etapei. Am putea spune că este un derbi al echipelor năpăstuite. Dacă suferința gazdelor provine în cea mai mare parte din partea federației, cea a oaspeților poate fi pusă pe seama baftei. A șansei bat-o norocu'!

   Opriți războiul!

  

 

joi, 9 februarie 2023

Goluri multe, surprize neplăcute, speranțe îndreptățite

       Dacă nu mă înșel s-a încheiat etapa cu cele mai multe goluri înscrise: 26. Adică mai mult de trei goluri pe meci. Acest fapt ridică media golurilor pe meci a acestei ediții de campionat la 2,34. Dacă se păstrează „ideea” și în următoarele etape, am putea ajunge la finalul secțiunii regulate a campionatului nostru la o medie de 2,5 g/m.

   Nu pot trece peste etapa încheiată fără să remarc prestația peste așteptările mele a celor ce Fac Ce Spune Becali. Au meritat cu prisosință victoria din Gruia. Surpriza etapei sunt punctele (câte unul de fiecare) obținute de Argeș la Sibiu și de Mioveni acasă cu Sepsi. Chindia - UTA 2-1 în debutul etapei; 48 - „U” 5-0 din „cauza” terenului sau a spectatorilor lipsă?; Hermannstadt - Argeș 1-1 într-un joc fad; Rapid - Voluntari 4-1 expresiv; Mioveni - Sepsi 1-1 cu „roșu” vinovat; CFR - FCSB 0-1; Botoșani - Petrolul 5-0 cu schimbare de A1; Farul - Univ. Craiova 2-1 dar cât pe ce...

   Dacă ne uităm pe clasament cele cinci echipe care contează în competiția pentru titlu, cele aflate în marja a cinci puncte după intrarea în lupta directă, sunt Farul, CFR, Rapid, FCSB și Universitatea Craiova. Fiecare cu atuurile sale. Constănțenii pentru că sunt lideri, clujenii pentru că așa este tradiția, giuleștenii pentru că au cel mai ușor program, ceilalți bucureșteni pentru că au cel mai bun lot și craiovenii pentru că sunt olteni. Ar mai fi de comentat că în afara Rapidului toate au probleme cu suporterii. Farul că sunt prea puțini, CFR că e prea rece, FCSB caută mărul discordiei, iar Universitatea Craiova că de ce nu sunt rezultate.

   Univ. Craiova - CFR (sâmbătă, ora 20) Derbiul etapei. Se cam spune despre derbiurile cu combatante apropiate în clasament că sunt jocuri de șase puncte. Ăsta e joc de trei puncte, dar ce puncte... (!?). Egalul nu le convine niciuneia de aceea este plauzibil. Dacă vreuna câștigă va dansa în alaiul sumbru al celeilalte.

   Rapid - 48 (vineri, ora 20) Comentariile înainte de acest meci sunt mai mult despre ce culori vor vorbi tribunele. Adică albastru și vișiniu sau negru gratulat. Normală ar fi victoria gazdelor, dar ce poate fi normal într-un suflet de rapidist (mai ales după jocul din tur cu juveții).

   Argeș - Farul (duminică, ora 17) Uite un meci în care piteștenii ar putea să-l uite pe Prepeliță. Sau pe interimarul Schumacher. De pe vremea lor n-au mai câștigat. N-or s-o facă nici acum. Așa-i când dai cu bâta în ape liniștite. Te stropești cu noroi.

   Voluntari - FCSB (duminică, ora 20) Interesant meci. Ciobotariu nu prea a înghițit reproșurile după chelfăneala încasată în Giulești. Speră să profite de o eventuală euforie a lui Gheorghe și acesta să nu fie atent la schimbări. Speră și celelalte rivale ale FCSB-iștilor.

   Sepsi - Chindia (luni, ora 17) Ardelenii joacă bine dar pierd puncte insuficient de bine ocrotite. Nomazii, fără un joc prea elaborat, smulg puncte de pe unde sunt lăsați, ultimele exemple fiind Piteși, Ploiești sau Arad. Să le meargă și la Sf. Gheorghe? Nu prea cred. Am impresia că Bergodi a pus piciorul în prag. Oricum gazdele mai au trei puncte „pe drum” din partea Comisiei de disciplină a FRF-ului.

   Petrolul - Hermannstadt (luni, ora 20) Interesantă oră de disputare a unui asemenea meci. Adică a unui meci ieșit din sfera pasionantă a calificării în lupta pentru titlu. Sau au auzit televiziunile ceva? Ceva despre cele nouă puncte furate ardelenilor? Mare măgărie! Gazdele au un nou antrenor. Unu fără firmă dar cu istoric prahovean de păcurar. Păcurar cu păcura nu cu păcurăritul! Oaspeții îl au tot pe Măldă. Știați că e din Prahova? Cu juniorat la Petrolul (Teleajen și apoi Ploiești)?

   UTA - Botoșani (sâmbătă, ora 14,30) M-am plictisit de când aștept revirimentul textiliștilor. Nici nu mai știu ce să zic. Oaspeții vin după un 5-0 neverosimil. Sper să creadă că sunt prea buni pentru arădeni. N-ar fi târziu pentru vestici iar esticii n-au o motivație ieșită din comun. Poate doar ieșită din trezorerie, ca să le mai gâdile orgoliul.

   „U” - Mioveni (vineri, ora 17) Ne-am obișnuit ca cenușăreasa săptămânii să se joace în deschiderea etapei. Apropo! Iar avem o săptămână Ardeal - Restul lumii. Și săptămâna trecută am avut. Au fost două egaluri și trei înfrângeri. Ce naiba! Om reuși acuma 5-0? N-ar fi chiar imposibil. Hai ai noștri!

   Opriți războiul!