Urmașul urmașilor noștri

     Am zis urmașul urmașilor noștri și nu urmașii urmașilor noștri pentru că în principal mă voi referi la viitorul apropiat, la voturile din acest an, bineînțeles la voturile nominale și nu acelea pe liste, la voturile care dau primarii din județul nostru și la voturile care vor da Președintele României. Atât la volanul fiecărei primării în parte de pe harta județului nostru, cât și la timona Instituției Prezidențiale a României (IPR) se va afla câte o singură persoană.

    Fără să mă erijez într-un barometru cu concluzii irefutabile în ceea ce privește orientarea bazinelor electorale pentru fiecare UAT (uniune administrativ teritorială) în parte sau a IPR, pot spune că în județul nostru, în marea majoritate a comunelor vor fi aleși primarii în funcție. Că e bine sau rău nu știu. Despre asta numai alegătorii respectivi vor afla și se vor bucura sau vor îndura. Chiar și la Satu Mare, la o privire nu neaparat superficială, se pare că vom avea un statu-quo dacă interpretăm locuțiunea după DEX-urile mai bătrâioare, până în 1998.

    Motivele pentru care actualul primar al municipiului nostru este îndreptățit să spere la un nou mandat țin în primul rând de legea electorală prin care primarul este desemnat după primul tur de alegeri. Un al doilea motiv ar fi faptul că la Satu Mare niciodată partidele istorice sau mai puțin istorice nu vor avea un candidat comun care să înfrângă electoratul disciplinat al unei uniuni. În sfârșit, un al treilea motiv, mai puțin determinant, este faptul că primarul în funcție a început să taie și va tăia în continuare, numeroase panglici de la obiective, unele chiar de importanță capitală pentru nivelul nostru de trai, de pe suprafața bătrânului Sătmar. Unii dintre noi ar spune „bine că nu-i mai rău”, alții...

    Mă opresc un pic asupra acestui subiect: Sătmarul. În primele documente apare ca o cetate de pământ din voievodatul lui Menumorut de la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea de pe actualul teritoriu al municipiului Satu Mare, mențiune ștearsă de vandali din Wikipedia, unde se pomenește doar de comitatul Sătmar, cel înființat în secolul al XI-lea. Am mai atras odată atenția, nu numai eu, asupra mistificării istoriei României în Wikipedia, iar Academia Română, aflată sub jurisdicția Ministerului Culturii unde tronează Raluca Turcan, doarme în papuci. Asta până la noile alegeri când ministerul va revenii din nou și tradițional UDMR-ului!

    Trecând de rufele curate și murdare din județul nostru să spunem câteva cuvinte și despre celelalte alegeri care vor da un urmaș, cu siguranță nou de această dată. Cele prezidențiale. Presa națională ne tot omoară cu alegerea primarului din București, uitând că nici 10% din populația României n-au drept de vot în capitală. Deocamdată nu se dezbat serios candidaturile pentru postul de Președinte al României. Profitând de faptul că unul din candidații la alegerile prezidențiale este sătmărean, în emisiunea „Incursiune în cotidian” de pe Nord-Vest TV am inițiat câteva discuții în serial despre cum ar trebui să arate România în viziunea lui Silviu Zetea, omul de afaceri care dorește să se înhame la coarnele plugului.

    Aruncând din nou o privire peste umăr mi-aduc aminte cu regret de unele alegeri pe care le-am făcut pe buletinele de vot. Unele datorită unei proaste informări despre realitate, altele din impuls sau inerție, dar și pentru că în loc să aleg binele am fost obligat să aleg răul cel mai mic, clasa noastră politică din anumite perioade nefiind doar imatură, ci și rău intenționată. Să sperăm că fiecare dintre noi ne vom prezenta în fața urnelor conștienți de importanța acestui act.

    Opriți războaiele!

     

Lună plină

     Nu mă refer la nostalgia Selenei atunci când își etalează întreaga rotunjime pe boltă în crepusculul diurn. Nu. Aici vorbim despre lucruri mult mai pătimașe, mai concrete și mai aducătoare de taclale. Pe vremuri exista în Cișmigiu un spațiu dedicat exact acestor probleme efemere dar pasionante, frivole dar (ne)vindecătoare pentru oamenii bolnavi. Pentru cei bolnavi de fotbal, bineînțeles. Rapidiști, dinamoviști, steliști, bancari (cei ce susțineau Progresul), olteni (Știința Craiova, actuala Universitatea) și câțiva studenți (Sp. Studențesc) în fiecare luni (uneori și marți) își susțineau cu ardoare echipa favorită fără să se ajungă la injurii sau agresiuni fizice. Cu toate că decibelii se ridicau mult peste media unor discuții amicale, vecinii lor, de la mesele de șah amplasate într-un spațiu alăturat, nu dădeau semne de a fi conturbați din treaba lor.

    Vreau să mă refer aici la cele 31 de zile ale lunii martie, o lună mai aglomerată decât oricând cu evenimente fotbalistice la nivel național, european, mondial, indiferent dacă vorbim aici de campionate naționale, europene (turnee finale și calificări), mondiale (calificări), cupe europene, cupe sudamericane, turneu final african și asiatic toate la diferite forme ale fenomenului fotbalistic (pe lângă fotbalul de largă circulație existând și alte dispute masculine și feminine precum selecționate pe diferite categorii de vârstă, fotbalul în sală, minifotbal, fotbal pe plajă...). Toate au încăput în această lună plină.

    Noi ne vom ocupa, ca de obicei doar de bătrânul nostru campionat național, mai exact de etapa ce s-a încheiat, a doua din play-off/out, și cea ce va să vină, a treia a acelorași grupe. O dată cu fluierul final de după executarea penaltiului acordat găzarilor s-a pus capăt unei etape săracă în goluri, dar nu la fel de săracă în emoții. Cele trei victorii ale gazdelor și două ale oaspeților, în care s-au înscris doar 15 goluri, nu prea erau preconizate dacă ne gândim că în șapte din cele opt întâlniri oaspeții erau mai bine clasați.

    Sepsi - CFR 1-1cu ambiții deșarte de ambele părți; Univ. Craiova - Rapid 2-1 mental; Farul - FCSB 0-1 pragmatic; Voluntari - Hermannstadt 1-0 inexplicabil; „U” - UTA 0-0 împăciuitor; Botoșani - Poli 2-1 cu demitere; „48 - Oțelul 1-2 spectaculos; Dinamo - Petrolul 1-1 întârziat. Cam așa ne-am putea aminti despre această etapă care, cum spuneam, a dezvoltat emoții controversate aproape la fiecare joc. Rapidiștilor mei le-aș spune să-și aducă urgent un psiholog în vestiar. Ca urmare a acestor rezultate avem următoarele clasamente: Grupa campionat 1. FCSB - 38p; 2. Univ. Craiova - 30,5p; 3. Rapid - 27,5p; 4. CFR - 27,5p; 5. Farul - 24,5p; Sepsi - 22,5p; Grupa retrogradare 1. „U” - 25p; 2. UTA - 24p; 3. Hermannstadt - 23p; 4. Oțelul - 23p; 5. Petrolul - 21,5p; 6. Voluntari - 17p; 7. Poli Iași - 16,5p; 8. „48” - 15,5p; 9. Dinamo - 15,5p; 10. Botoșani - 13,5p. După cum v-am mai spus în această fază a competiției nu se iau în considerare golaverajele.

    De data aceasta în șase din cele opt partide programate în perioada 5-8 aprilie echipele gazdă sunt mai bine clasate. Să sperăm că vom vedea destule goluri care să suplinească și penuria din etapa precedentă. Dacă în lupta pentru titlu specialiștii spun că zarurile au fost aruncate, afirmație cu care nu sunt de acord, fiind convins că cineva va culege praștia lui David să-i răpună pe Goliat, în al doilea grup valoric se distinge din ce în ce mai clar o distanțare între echipele herculeene, cinci la număr, care țintesc unul din primele două locuri și celelalte cinci echipe care stau cu sabia lui Damocles deasupra capului (unele) sau în bătaia arbaletei lui Wilhelm Tell (altele).

    FCSB - Univ. Craiova (duminică, ora 20,30) Derbiul campionatului. Din nou se întâlnesc primele două clasate. De data asta pentru prima oară printre protagoniste este Univ. Craiova. Chiar dacă nu prea se vor întâlni în luptă directă pentru minge se așteaptă ca eroii celor două grupări, Coman și Mitriță, să dea totul pentru victoria culorilor pe care le respectă fiecare;

    Rapid - CFR (sâmbătă, ora 20,30) Precum căile ferate române cele două garnituri au deraiat grosolan de la comportarea pe care o așteptau de la ele cele două galerii. Ambele au ratat Cupa României, la ardeleni durerea este chiar foarte recentă și probabil necicatrizată, și se află într-un deficit de potențial. Probabil că giuleștenii se vor impune în final;

    Sepsi - Farul (vineri, ora 20,30) Dacă dobrogenii nu câștigă își cam pot lua adio de la titlu. În acest context cele șase puncte care le despart de actualul loc doi sunt mai greu de recuperat decât cele 11,5 puncte care despart lidera de locul patru (sâc!);

    Hermannstadt - „U” (duminică ora 14,30) Aș fi urmărit cu mare interes această partidă dacă sibienii n-ar fi lăsat trei puncte la Voluntari. Așa mă rog ca șepcile roșii să-i demaște pe trădătorii din trupa lui Măldărășanu;

    Petrolul - Voluntari (sâmbătă, ora 17,30) Cred că nici până la ora de începere a meciului petroliștii nu-și vor putea da seama cum au plecat luni de pe Arcul de Triumf cu un punct. În mod normal ar trebui să-i bată la trei-patru goluri pe ilfoveni. Dar ce mai e normal în Superligă? Să nu uităm că l-au lăsat să plece pe Pârvu, un antrenor harnic, și acesta s-a aciuat tocmai în complexul sportiv din Voluntari;

    UTA - Botoșani (vineri, ora 17,30) Deschiderea etapei este un bun prilej pentru textiliști să-și consolideze  obiectivul de a ocupa unul din primele două locuri ale play-out-ului. Asta dacă nu lacrimile lui Bogdan Andone vor mai face o minune și la Arad;

    Oțelul - Dinamo (luni, ora 20,30) Oare Dorinel Munteanu mai e dinamovist? Pun întrebarea asta nu pentru că l-aș bănui că ar sabota meciul. Întrebam și eu, așa, într-o doară. După meciul extrem de spectaculos dezvoltat în compania juveților lui Mititelu în mod normal alb-roșii n-ar trebui să-i pună probleme;

    Poli Iași - „48” (luni, ora 17,30) Cenușăreasa etapei. Se întâlnesc o echipă cu un antrenor debutant (cel puțin în Superligă) și un antrenor ruginit rău, cu balamalele neunse. Ambii peninsulari. Un iberic și unul din „cizmă”. De fapt Tony da Silva este franco-portughez. Îl mai țineți minte? Acum vreo 15 ani era un pitbull lateral pe la CFR.

    Opriți războaiele!

    

     

Concert cameral cu un trio insolit

     În această săptămână Orchestra Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare se odihnește. Asta nu înseamnă că nu avem activitate pe scena celei mai prestigioase instituții de cultură din nord-vestul țării. Asta pentru că stafful acesteia s-a gândit să ne ofere un „Recital cameral” în care trei instrumente vor dialoga în limba dragă nouă, limba muzicii de calitate, compusă de acestă dată de Wolfgang Amadeus Mozart („Kegelstatt”), Max Bruch („Opt piese pentru clarinet violă și pian) și Robert Schumann („Nuvele”).

     Ați dedus corect. Cele trei instrumente sunt pianul, clarinetul și viola și sunt mânuite de trei instrumentiste de certă valoare internațională: Czumbil Bernadette, Madarász Emese Adél respectiv Király Erzsébet. Pentru acest concert de joi, 4 aprilie, ora 19, sunt valabile și abonamentele cu nr. 31.

 Madarász Emese Adél

    A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, specializarea clarinet, clasa domnului profesor Ioan Goilă. În anii universitari a fost membră a „Orchestrei de tineret” din România; a cântat în renumite săli de concerte, precum Ateneul Român, Zaryadye Concert Hall din Moscova sau Konzerthaus din Berlin.

     Este câștigătoare a multor competiții naționale și internaționale de clarinet. Ca solist, a colaborat cu Orchestra Antonin Ciolan și Orchestra Simfonică de Stat Transilvania din Cluj. Profesorii săi au fost: Zsolt Szatmári, Béla Kovács, Csaba Klenyán și Jerome Voisin. Între 2017-2022, a fost membră a orchestrei Operei Maghiare din Cluj. În prezent este clarinetista Filarmonicii din Odorheiu Secuiesc.

Király Erzsébet

    Este absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, unde a urmat și ciclul de masterat în muzică (specializarea violă). A studiat cu Sorin Gherbanovschi, Gábor Ferenc, Ilse L. Herbert, Francisc László, Ulrike Titze, Konraad Ellegiers și Emil Simon.

     A urmat cursuri de măiestrie (muzică de cameră) în Olanda și Germania. Din 2002 este membră a Filarmonicii de Stat „Transilvania”, iar din 2010 este membră a Cvartetului Concordia. A participat la mai multe ediții ale festivalelor „Toamna muzicală clujeană”, „Cluj modern”, „Festivalul Mozart” și festivalul de muzică barocă „La Stravaganza”, cu ansamblurile Cvartetul Arcadia, Ars Nova, Diletto Musicale, Fonte di Gioia și Baroc pur și simplu.

Czumbil Bernadette

    Tășnădeanca noastră este absolventă a Liceului de Artă din Oradea, unde a terminat specializarea pian sub îndrumarea profesoarelor Deák Magdalena și Fekete Erzsébet. După cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, secția pian, precum și cele de masterat sub coordonarea prof. univ. dr. Adriana Bera, a obţinut o bursă „Erasmus” la Hochschule für Musik din Köln. În 2011 își susține lucrarea de doctorat cu titlul „Fantezia în creația pentru instrumente cu claviatura lui Carl Philipp Emanuel Bach” cu calificativul Summa cum Laude. Este laureată a concursurilor naționale de pian (Baia Mare, Oradea), a concursului în cadrul „Festivalului Mozart”, Cluj, și a concursului internațional de pian în cadrul „Sommerakademie Prag-Wien-Budapest”, Baden/Austria (2000, premiul „Alban Berg”).

     A urmat cursurile de perfecționare ale pianiștilor Dana Borșan, Gabriel Amiraș, Némethy Attila, Cordelia Höfer, Sontraud Speidel. A susţinut concerte solo cu orchestrele simfonice ale Filarmonicilor din Arad, Satu Mare, Cluj, Oradea, precum şi recitaluri solo şi de muzică de cameră în ţară şi în străinătate (Ungaria, Austria, Germania, Luxemburg). Având experiență și de acompaniament instrumental, a fost corepetitor oficial al Concursului Internațional de Clarinet “Gh. Dima”, edițiile 2011, 2017 și 2019, Cluj. În prezent, este dr. lector universitar și predă pian la clasa de Compoziție muzicală și Dirijat a Academiei de Muzică „Gh. Dima”.

  “Kegelstatt” Trio în mi bemol major

    Mozart a scris trio-ul cu pian pe 10 foi (19 pagini) la Viena și a datat manuscrisul la 5 august 1786. Potrivit studentei lui Mozart, Karoline Pichler, în vârstă de 17 ani, lucrarea a fost dedicată unui alt student al lui Mozart, Franziska von Jacquin; Mozart și familia von Jacquin – tatăl Nikolaus Joseph von Jacquin și fiul său cel mic Gottfried – erau prieteni destul de apropiați. Au susținut împreună concerte house, unde Nikolaus a cântat la flaut și Franziska la pian. Într-o scrisoare către Gottfried din 15 ianuarie 1787, Mozart laudă studierea și diligența lui Franziska. Mozart a dedicat o serie de lucrări familiei von Jacquin. Un an mai târziu, Mozart a scris două lieduri, „Când Luise a ars scrisorile iubitului ei infidel” și „Visul” în mod explicit pentru ca Gottfried von Jacquin să le folosească sub propriul său nume.

     Cuvântul german Kegelstatt înseamnă „un loc în aer liber în care se joacă popice”. Mozart a scris că a compus cele 12 duouri pentru două cornuri (franceze, nu cornuri de basset, așa cum se crede în mod obișnuit), „în timp ce juca popice”; pe prima pagină a manuscrisului autograf Mozart a scris următoarele „Wienn den 27 Jullius 1786 untern Kegelscheiben” (Viena, 27 iulie 1786 în timp ce juca popice). O săptămână și jumătate mai târziu, Mozart a compus și datat trio-ul în mi bemol. El a introdus această lucrare în lista sa de compoziții pur și simplu ca: "Ein Terzett für klavier, Clarinett und Viola" (Un trio pentru pian, clarinet și violă). Nu există nicio dovadă că Mozart a dat vreo poreclă trioului, supranumele Kegelstatt apare pentru prima dată atribuit trioului în catalogul tematic al muzicii lui Mozart din 1862 al lui Ludwig von Köchel.

    Acest trio clarinet-viola-pian a fost cântat pentru prima dată în casa lui von Jacquin; Anton Stadler a cântat la clarinet, Mozart la violă și Franziska von Jacquin la pian. Clarinetul era încă un instrument relativ nou pe vremea lui Mozart, iar acest trio, împreună cu „Cvintetul său pentru clarinet” și „Concertul pentru clarinet” (ultimele două pentru clarinete de basset în la), au contribuit la creșterea popularității instrumentului.

    Trio-ul a fost publicat în 1788 de Artaria, transcris (probabil cu acordul lui Mozart) pentru vioară, violă și pian, iar partea originală de clarinet a fost descrisă ca o „parte alternativă”: Datorită acestui punctaj neobișnuit, piesa este uneori adaptată pentru a se potrivi cu alte tipuri de triouri; de exemplu, un trio clarinet-violină-pian, un trio vioară-violoncel-pian, un trio clarinet-violoncel-pian sau un trio vioară-viola-pian, ca în prima publicație a lui Artaria.

    Niciun compozitor înainte de Mozart nu a scris pentru această combinație de instrumente. În secolul al XIX-lea , Robert Schumann a scris „Basme”, Max Bruch în 1910 a compus „Opt piese pentru clarinet, violă și pian” și Carl Reinecke ne-a oferit „Trio pentru pian, clarinet și violă”.

    În martie 1894, manuscrisul a intrat în posesia muzicologului și compozitorului Charles Théodore Malherbe când l-a cumpărat de la Leo Sachs, un bancher din Paris, care îl luase de la Johann Anton André, care la rândul lui îl procurase ca parte a unei mari achiziții de manuscrise de la Văduva lui Mozart Constanze (Moșia lui Mozart) în 1841. În 1912 a fost donată Bibliothèque nationale de France, departamentul Musică, colecția Malherbe.

 

    Opriți războaiele!

După 20 de ani

    Sigur că v-ați dus cu gândul la romanul lui Alexandre Dumas, dar nu despre Athos, Porthos și Aramis vreau să vă vorbesc. Nici despre d'Artagnan. În schimb vreau să vă povestesc tot despre arme. Un pic mai sofisticate decât cele caracteristice secolului al XVII-lea. Mai pe scurt vreau să analizez, așa mai superficial, cei 20 de ani care au trecut de când pe Cartierul General al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (OTAN, dar mai răspândit la noi este englezismul NATO) flutură drapelul românesc. Drapelul tricolor drag nouă a fost pentru prima oară arborat pe 2 aprilie 2004, adică exact acum două decenii. A fost o adevărată lovitură dată de poporul român președintelui din acele timpuri, Ion Iliescu. Credeam că va muri de ftizie. N-a murit nici azi. Încă își mai aduce aminte...

     În mare parte președintele anterior, Emil Constantinescu, și-a recunoscut înfrângerea politică înainte de încheierea mandatului din cauza ratării valului 1999 de aderare, în care Ungaria, Republica Cehă și Polonia au devenit membre cu drepturi depline, fiind primele țări care au făcut parte din Tratatul de la Varșovia (Republica Cehă sub denumirea de Cehoslovacia; pe perioada războiului rece Tratatul de la Varșovia se afla pe talerul care contrabalansa OTAN) și au aderat apoi la OTAN.

    Un pic de istorie nu strică. OTAN a luat ființă în 1949 când Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Italia, Islanda, Luxemburg, Olanda (actuala Țările de Jos), Norvegia, Portugalia, Regatul Unit și SUA (în ordine alfabetică) au semnat pe 4 aprilie la Washington un sistem militar comun de apărare împotriva restului lumii și de neagresiune reciprocă. Prin 1952 au aderat și Grecia și Turcia, dar după ce în 1955 RFG (Germania capitalistă) a semnat și ea în carta OTAN, URSS a intrat în alertă și președintele Hrușciov a inițiat și format Pactul de la Varșovia din care făceau parte Albania (retrasă în 1968), Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România (prin liderul suprem Gheorghe Gheorghiu-Dej), Ungaria și URSS (tot în ordine alfabetică), un an mai târziu aderând și RDG (Germania socialistă). Tratatul de la Varșovia s-a autodesființat în 1991.

    Cu cele două țări speriate de războiul pornit de Rusia (Finlanda și Suedia), astăzi numărul membrilor OTAN se ridică la 32 și au reședința în Belgia. Sediul general la Bruxelles, iar sediul central al Forțelor Aliate din Europa lângă Mons.

    Curios din fire am intrat pe pagina de web a OTAN-ului să văd și eu ce vor uniformele astea militare. Am rămas plăcut surprins că scopul activității lor nu are decât trei direcții principale și toate trei sunt de bun simț. Adică: 1. Asigurarea libertății și securității membrilor săi prin mijloace politice și militare în conformitate cu Tratatul Nord-Atlantic și cu principiile Cartei ONU; 2. Promovarea relațiilor de pace și prietenie în zona Nord-Atlantică; 3. Prevenirea războaielor. Am zis că plăcut surprins deoarece aveam experiența paginilor de pe site-ul Uniunii Europene unde trebuie să privești cu mare atenție unde se termină obligațiile și unde încep recomandările. Dacă tot am ajuns la capitolul acesta să spunem că politicienii noștri, unii din neștiință, alții cu rea intenție, osândesc românul la tot felul de interdicții că nu mai știe bietul cum să-și încalce opincile.

    Pentru a îndeplini cele trei obiective, OTAN și-a trasat și niște sarcini: securitatea, consultarea, descurajarea conflictelor, apărarea, managamentul situațiilor de criză și parteneriatul. Trebuie să spun cu oarecare mândrie că „România și-a consolidat profilul de aliat responsabil, implicat activ în promovarea valorilor și principiilor democratice, a securității și stabilității în spațiul euroatlantic și în afara sa. Contribuțiile valoroase ale țării noastre în plan politic, conceptual, practic și operațional își găsesc, în prezent, o reflectare clară în acțiunile și profilul NATO. Astăzi, mai mult ca oricând, flancul estic (inclusiv Marea Neagră), au devenit teme de importanță centrală pe agenda aliată și România beneficiază de o  prezență aliată consolidată și o postură NATO întărită de descurajare și apărare pe teritoriul național și în regiune.” - am citat aici din comunicatul de presă elaborat de Guvernul României după acești primi 20 de ani.

    Ar mai trebui să spun câte ceva și despre speranța actualului președinte al României de a deveni Secretar General OTAN. Pentru România ar fi o onoare, dar propun să-l schimbe cu doi ani înainte de a i se termina ultimul mandat pentru că se plictisește repede.

    Opriți războaiele!

Cine va prinde iepurele obosit?

    Am urmărit cele două partide amicale ale României. De fapt am urmărit vreo nouă partide (din treisprezece televizate de FRFtv) ale naționalelor tricolore, dacă iau în calcul și jocurile diferitelor generații de jucători (juniori și tineret, masculin și feminin), dar aici am să mă refer doar la echipa lui Iordănescu cel tânăr. Nu am prea multe ce să vă zic. Nu au fost meciuri de verificare în adevăratul sens al cuvântului. Au fost doar meciuri de încercări și de dezmorțire pentru cei care nu prea joacă la cluburile la care sunt. Să le vadă tonusul, pofta de joc și gradul de depresie al fiecăruia și, pe deasupra, cum se readaptează la colectiv. N-am să trag eu aici concluziile pentru că oricum nu coincid cu ale lui Edi.

    Adevăratele meciuri de verificare vor fi în iunie, cele cu Bulgaria (4 iunie) și Liechtenstein (8 iunie), atunci când nu trebuie să avem și grija rezultatelor, ci doar a ideilor de joc pe care le va ticlui în răstimp antrenorul. Atunci, probabil, va fi cristalizat și primul 11 pentru fiecare partidă în parte, în funcție de adversar. Prin sosirea Ucrainei în grupa noastră parcă nu mai pare așa plauzibil un loc doi. Nu știu ce mă face să cred că vom duce greul mai mult cu adversarele de aici, din estul Europei (Slovacia și Ucraina), decât cu Belgia.

    Să revenim la mielușelele noastre. După cum arată ședințele Comisiei de Disciplină nu prea sunt miele combatantele din Superligă. Cele două grupe au fiecare partidele sale de interes major. Locul trei cu doi în grupa campionat și locul unu cu doi în grupa retrogradare. Bineînțeles că toate celelalte echipe doresc ca aceste două jocuri să se încheie la egalitate. Cu preponderență FCSB, CFR (sus), Hermannstadt și Petrolul (jos) și cu inima mai strânsă, Farul și Oțelul. „48”, Dinamo, Voluntari și Botoșani au alte griji, iar Sepsi n-are decât grija altora.

    Nu știu cum se face dar FCSB are totdeauna ultimul meci din grupă în fiecare etapă din cele programate până azi. Sau știu? Să nu le joace feste o asemenea strategie la care este imposibil să nu participe mârșav și comisia de programare a jocurilor.

    Univ. Craiova - Rapid (sâmbătă, ora 21) Derbiul etapei. Nimeni de pe „Centralul” craiovean nu vrea egal. Doar cei din afara lui. Este partida în care cei ce vor să plătească polițe vor pierde jocul, dar cum ochii albaștri („bleu jandarm” cum spunea Florian Pitiș) bine ațintiți (și bine plătiți pentru asta) sunt peste tot, nu cred să aibă loc incidente. Cine câștigă are mari speranțe, cine pierde se îndepărtează destul de mult de titlu. Încă mai cred că dacă fotbalul se joacă pe gazon FCSB nu are șanse la titlu anul acesta. Ultimele cinci etape vor fi un dezastru pentru ei, iar dacă până atunci nu pun cel puțin 11 puncte diferență față de a doua clasată nu vor face față;

    Farul - FCSB (duminică, ora 21) Interesant meci. Mulți spun că în acest meci se vor plăti datorii mai vechi. Nu cred. Va câștiga fotbalul de calitate, ambele echipe având la această oră jucători valizi care pot demonstra acest lucru;

    Sepsi - CFR (vineri, ora 20,30) Păcat de talentul cu care a fost înzestrat acest Ștefănescu. Dacă aș parodia un proverb românesc aș spune că este „camembert în burduf de asin”. Sunt curios dacă Dioszegi îi dă cuvântul sau îi dă cu vântul. CFR-ul dacă nu este atentă ar putea-o lua pe cocoașă, indiferent de prietenia dintre Varga și omologul lui secui;

    „U” - UTA (sâmbătă, ora 18) Cum spuneam este cea mai importantă partidă din grupa care năzuie la unul din primele două locuri ce-și pot permite să creadă în himere europene. Nu este numai lupta de pe teren ci și lupta dintre cei doi antrenori, considerați pe drept cuvânt două dintre cele mai bune produse românești din tagma lor. Păcat că au piticii lor, fiecare de altă natură.

    Voluntari - Hermannstadt (vineri, ora 17,30) Programat în deschiderea etapei jocul ar trebui să se încheie în mod normal cu victoria celor care au mai mulți susținători în tribună, adică a sibienilor. Dar am mai zis pe la începutul lui februarie asta și n-a prea fost așa;

    Dinamo - Petrolul (luni, ora 20,30) Iar mă apucă nostalgia. Ce meci ar fi fost ăsta acum 50 de ani? Dar acum 40, 30 sau 20 de ani? Off! Nici nu știu dacă aducerile mele aminte mai au vreo valoare. Clanul Becali a distrus tot ce era frumos în fotbalul nostru: fotbaliști, cluburi, farmec, poezie, mentalitate și nu la coadă cinstea și onoarea. Până și lipsa spectatorilor din tribună la acest meci este din cauza lui;

    „48” - Oțelul (duminică, ora 14) Chiar dacă sunt aproape vecine de clasament le despart 4,5p, adică mai mult de o victorie și un egal. Faptul că Oțelul este campioană la meciuri nedecise ar face loc unui probabil scor egal. Totuși cred că degringolada juveților îl va face fericit pe Dorinel la finalul partidei;

    Botoșani - Poli (sâmbătă, ora 15,45) Cenușăreasa etapei. Meciurile astea dintre echipele moldave totdeauna au fost aprig disputate și cu rezultate nu tocmai conforme cu pozițiile din clasament. Din păcate la ambele politicul este bine infiltrat. Interesele electorale să ne aducă un meci urât, cu multe durități. Ce bine ar fi dacă m-aș înșela!

    Opriți războaiele!

     

Săptămâna Beethoven la 197 de ani de la decesul titanului

     Nu sunt prea multe de spus despre „Concertul simfonic” ce va avea loc joi, 28 martie, de la ora 19, în sala Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare și pentru care sunt valabile abonamentele cu nr. 30. Asta nu pentru că este prea simplist ci, din contră, pentru că orice cuvinte, orice adjectiv sau adverb, pe care le-aș înșira pe pagină nu pot cuprinde în integralitate calitățile operei acestui geniu ce plutește și azi, după aproape două secole de neființă, deasupra umanității.

    Mai adaug doar că în prima parte a serii, dirijorul Theo Wolters (vezi biografia în numărul nostru din 13 martie anul trecut) și violonistul Remus Azoiței vor interpreta „Concertul pentru vioară” în re major al celebrului compozitor german, iar după antract Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti, sub bagheta aceluiași dirijor, ne va desfășura tainele „Simfoniei nr. 7” a titanului din Bonn.

 Ludwig van Beethoven (sursă Wikipedia)

    S-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven, de origine flamandă și al Magdalenei Keverich van Beethoven. Până relativ recent ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referință, ca fiind data de naștere a lui Beethoven deoarece se știe că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezați la o zi după naștere. Oricum această presupunere este încă privită cu rezerve la ora actuală.

     Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreț de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart.

    Beethoven a început să ia lecții de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul, compozitorul și dirijorul Christian Gottlob Neefe, sub tutela căruia în 1783 a fost publicată pentru prima dată o lucrare a sa, un set de variațiuni pentru pian. Acesta recunoaște dotarea muzicală excepțională a tânărului Beethoven și, cu sprijinul arhiepiscopului Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena.

    Aici ia câteva lecții cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, datorită înrăutățirii stării de sănătate a mamei sale, care suferea de tuberculoză și care moare pe 17 iulie 1787. În următorii patru ani lucrează cu capela curții arhiepiscopale și cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-și îmbogățească cunoștințele muzicale cu operele aflate în circulație în acel timp. În 1790 compune o cantată cu ocazia morții împăratului Iosif al II-lea, fratele arhiepiscopului M. Franz, binefăcătorul său, și o cantată cu ocazia încoronării lui Leopold al II-lea (foarte probabil ambele având texte scrise de Severin Anton Averdonk).

    Când în iulie 1792 Joseph Haydn, pe drumul său de întoarcere din Anglia la Viena se oprește la Bonn, este stabilită o nouă călătorie de studii la Viena. Astfel în noiembrie 1792 Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, iar din 1794 studiază cu Johann Georg Albrechtsberger și cu Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reușește să câștige favorurile aristocrației vieneze prin concerte private, cu această ocazie căpătând faima de virtuoz pianist și de compozitor. Grație acestor relații și a contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziții, Beethoven reușește să dobândească o independență, pe care și-a dorit-o cândva și Mozart.

    În martie 1795 apare pentru prima dată în fața publicului vienez executând primul său concert pentru pian și orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin și Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian - printre care sonata "Patetica" - Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune și prima lui simfonie, în do major. În același timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate.

    În celebrul "Testament de la Heiligenstadt" (1802) Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuși, tocmai în acești ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârșite ale stilului clasic de maturitate, cum sunt cele trei sonate pentru pian, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata pentru pian "Appassionata", concertul pentru vioară și orchestră, simfoniile a V-a (a "Destinului") și a VI-a ("Pastorala"). În aceste compoziții se observă deosebirile față de operele compuse în primii săi ani la Viena: orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar și operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.

Mormântul lui Ludwig van Beethoven din Viena

    Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau "caietele de conversații", în care aceștia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creația artistică, în 1819 compune "Variațiile Diabelli" pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian și cvartetele de coarde, în sfârșit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască triumful.

    Tot mai bolnav, fiind țintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat și reîngropat în Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.

Concertul pentru vioară în re major,

     Compoziția lui Ludwig van Beethoven a văzut lumina zilei în 1806. Lucrarea a avut premiera pe 23 decembrie 1806 la Theater an der Wien. Beethoven a compus concertul pentru colegul său Franz Clement, unul dintre cei mai importanți violoniști ai vremii, care înainte i-a dat indicații importante pentru opera Fidelio. Totuși, versiunea tipărită a concertului din 1808 a fost dedicată prietenului său, Stephan von Breuning.

    Se crede că Beethoven a finalizat partea solo atât de târziu în forma sa inițială încât Clement a fost nevoit să interpreteze „la prima vedere” la premieră. Probabil pentru a-și exprima nemulțumirea sau pentru a arăta de ce ar fi fost capabil dacă ar fi avut timp să exerseze, se spune că Franz Clement a întrerupt concertul între prima și a doua parte și a interpretat o compoziție solo proprie, redată pe o singură coardă și cu vioara ținută cu fața în jos. Totuși, alte surse susțin că Franz nu a interpretat o asemenea lucrare decât după ce a studiat lucrarea.

    Concertul nu s-a bucurat de succes și a fost rar reluat în următoarele decenii. Lucrarea a fost revitalizată în 1844, la mulți ani după moartea lui Beethoven, când a fost interpretată de Joseph Joachim (la vremea respectivă în vârstă de 12 ani) sub bagheta lui Felix Mendelssohn. De atunci a devenit una dintre cele mai importante lucrări din repertoriul concertelor pentru vioară, astăzi fiind frecvent înregistrată și interpretată.

    Probabil datorită eșecului înregistrat de concert la premieră și la rugămintea lui Muzio Clementi, Beethoven a revizuit lucrarea într-o versiune pentru vioară și pian, publicată ca un supliment al concertului inițial.

    Lucrarea de bază este compusă pentru vioară solo, flaut, două oboaie, două clarinete, două fagoturi, doi corni francezi, două trompete, timpane și coarde. Lucrarea este structurată în forma tradițională de concert, în trei părți: 1. allegro ma non troppo (re major); 2. larghetto (sol major); 3. rondo, allegro (re major). O interpretare tipică a concertului are o durată de aproximativ 45 de minute.

 

Remus Azoiței 

    Numit de către revista britanică The Strad ca ‟un virtuoz incurabil cu suflet și tehnică fabuloase”, violonistul Remus Azoiței a debutat la 8 ani cu orchestra simfonică din orașul său natal, Galați. După ce în 1995 a absolvit Conservatorul din Bucureşti la clasa lui Daniel Podlovski, Remus Azoiţei obţine o bursă de studii la renumită Juilliard School din New York, unde a avut şansa să studieze cu Dorothy Delay şi Itzhak Perlman, la finalul pregătirii sale obţinând titlul de master în muzică. De-a lungul timpului el a beneficiat și de îndrumarea violonistului Bujor Prelipcean.

    Remus Azoiței a concertat în săli prestigioase cum ar fi Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St-Martin-in-the-Fields și Wigmore Hall din Londra, Teatro La Fenice Veneția, Auditorio Nacional Madrid sau Konzerthaus Viena, apărând de asemenea în festivalurile muzicale de la Tokyo, Cambridge, Londra, Berlin, Heidelberg și Santander, între altele. A colaborat cu artiști renumiți printre care se numără Lawrence Foster, David Geringas, Gérard Caussé, Michael Sanderling sau Adrian Brendel, fiind de asemeni solist al unor ansambluri de prestigiu precum Berlin Kammer Orchestre, Orchestre Nationale de Belgique, Philharmonic Chamber Orchestra of London sau Orchester Philarmonique de Radio France. În 2005, el a interpretat „Dublul concert de Bach” alături de violonistul Nigel Kennedy în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, concert preluat de către 19 posturi de radio și televiziune din Europa, incluzând BBC, Arte și Mezzo. Cu ocazia debutului său la celebra Wigmore Hall din Londra, ziarul Sunday Express scria că „...a cântat un concert de neuitate în fața unei săli Wigmore arhiplină și a ridicat publicul în picioare. Iată un muzician excepțional.”

 

    Remus Azoiței a înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară și pian de George Enescu alături de pianistul Eduard Stan, pentru casa de discuri Hanssler din Germania. Comentând pe marginea realizării, revista britanică The Strad spune că “Azoiţei are toate atuurile: sensibilitate marcantă, dulceaţă a sunetului şi o paletă coloristică şi dinamică imensă”, pe când publicaţia Gramophone descrie “Stilul rafinat şi vibrant al lui. Remus Azoiţei… un interpret distinct care combină temperament, măiestrie şi eleganţă a execuţiei într-un mod foarte special”. În 2009 el a susținut un turneu de 15 concerte în capitale ale Europei, Washington DC si NewYork alături de pianistul Eduard Stan. După debutul său în capitala americană, ziarul Washington Post notează: „Azoiței cântă cu sensibilitate melodică fluentă și tehnică strălucitoare.” In 2014 Remus a realizat un alt CD pentru Chandos, alături de grupul Schubert Ensemble, disc elogiat îndelung în presa internațională.

 

    În 2001, Remus Azoiţei a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment de asemeni cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a Academiei. În 2007, el a pus bazele Societății Enescu din Londra, fiind unul dintre membrii fondatori precum și directorul său artistic, poziție pe care o ocupă în continuare. În 2005, el a fost decorat de către Președintele României cu titlul de Ofițer al Ordinului Meritul Cultural, iar în mai 2013, Regele României Mihai l-a numit ofițer al Ordinului „Coroana României”. În 2016 el a fost ales câștigătorul Concursului Național “Oamenii Timpului”, care celebrează anual personalități ale vieții românești atât din țară cât și din diaspora; el este de asemenea câștigătorul Marelui Premiu “Constantin Brâncoveanu” pe domeniul Arte în 2017.

    În 2018 el a pus bazele „Fundației Azoiței” pentru susținerea muzicienilor români din țară și de peste hotare. Remus Azoiței cântă pe o vioară Niccolo Gagliano, creată în 1740.

    Opriți războaiele!

Conjecturi

    Judecata după aparențe, conjectura, este una dintre principalele arme pe care se bazează campaniile electorale. Mai ales cele subversive, cele care vor să denatureze teoriile care duc spre succes și să îndrepte masele de alegători către o țintă fixă, de obicei aservită unui staff politic. Cei mai aproape de îmbrobodit sunt membrii subordonați acelui staff și dintre membri, cei cu pregătire precară, cu școală puțină și fără educație. În trecut aceștia erau lipitorii de afișe și grupurile de asalt. Ce-i mai trist nu este că aceștia sigur vor merge la vot, ci faptul că marea masă de ignoranți, nu neaparat inculți, nu va merge la vot.

     Am început disertația mea despre conjectură cu spațiul electoral nu numai pentru că anul acesta este de o importanță covârșitoare asupra viitorului nostru local, regional, național și european (motiv pentru care vă conjur să mergeți la vot), ci și pentru că este mai ușor de înțeles și de evitat fenomenul atunci când este cazul. De exemplu promisiunile fără număr, chiar dacă sunt necesități evidente, și micile cadouri (un fel de micuți cai troieni) iau fața celor ce se îndreaptă spre urne nepregătiți.

    Contează foarte mult și cine promite. Ce a făcut la viața lui(?), ce a realizat în mediul economic, social și familial(?), cum și de ce este acceptat în mediul în care trăiește(?) sunt probleme la care trebuie să vă dați răspunsuri cinstite. Orice superficialitate sau concesie de la demersul unui răspuns cinstit poate denatura întreg procesul. Poate trimite votul vostru către ceea ce nu vă doriți de fapt, către statu-quo. Atenție și la mesajul pe care îl transmite prin vorbe și fapte. Ar fi de evitat mesajele care implică ură, răzbunare, misoginism, șovinism, extremismul de orice fel sau chiar suveranism. Mesajele pozitive sunt cele care dau soluții de construcție, de reconstrucție, de îmbunătățirea calității vieții...

    Dar, cum spuneam, să lăsăm spectrul electoral chiar dacă este de mare importanță și să privim spre ceea ce la ora aceasta este de maximă importanță și, din păcate, conjecturile pot avea influențe catastrofale nu numai pentru viitorul Europei ci al întregii omeniri: conflictul armat.

    Războiul din Ucraina, extins acum și pe teritoriul Rusiei, poate reprezenta (dacă nu reprezintă deja) un nou Sarajevo. Ba chiar la scară mai mare. Fiecare implicare a unui stat, indiferent dacă este cu bune intenții sau cu dorințe de escaladare, poate reprezenta scânteia care ar duce la o nouă conflagrație mondială. Nici nu prea mai contează că noi, românii, suntem aproape în epicentrul acestui mușuroi. Ceea ce s-a întâmplat zilele trecute la Moscova este tocmai ingerința de care vă povesteam. Dacă nu ar fi fost prinși atacatorii și nominalizată apartenența lor la o mișcare teroristă, credeți că Statul Islamic ar mai fi revendicat atacul? Cred că nu. S-ar fi bazat pe o conjectură de conjunctură (n.a. - iar m-am jucat cu literele, dar nu m-am putut abține) și ar fi putut exploda un conflict mult mai agresiv, bazat pe arme chimice sau alte soluții de nimicire în masă.

    Nici agresivitatea lui Macron sau pasivitatea lui Johannis nu sunt soluții viabile. În general soluțiile extreme nu sunt viabile. Este necesară o soluție la care trebuie să contribuie minți din aproape toate domeniile și de pe toate continentele locuite. Adică inteligențe din sfere precum cele economice, bancare, militare, administrații, universitare... (mai puțin politice) de pe întreaga planetă, dar în special din Europa, America de Nord și Asia.

    Se pare că în momentul de față cel mai sigur continent este Australia. Opriți războaiele!