Au trecut timpurile când românii erau împinşi prin băncile gimnaziului să considere francofonia drept o prelungire a latinităţii. Nici chiar latini nu prea se mai consideră că am fi. Doar pe culoarele academiei se mai susţine acest fapt. Prin aule se discută din ce în ce mai rar despre Romulus şi Remus.
Nici nu pot spune că ne-am depărtat intenţionat sau din nepăsare de francofonie. Mai mult accentele de mumă a pădurii venite dinspre Cizmă şi Hexagon ne-au făcut să măsurăm distanţa de la Bucureşti la Paris în ani lumină.
Vrând-nevrând va trebui să dăm piept cu naţionala cocoşului galic. Răzvan a încropit din materia primă grosolană din Liga I şi din cea semifinisată şi finisată din ligile EuroAsiei un lot de 23 de fotbalişti. Probabil că îşi mai rezervă un nume până la 24, limita maximă admisă de UEFA.
Dacă despre Tamaş, Raţ, Zicu, Chivu, Stancu, Niculae şi Marica nu sunt foarte multe controverse, nu acelaşi lucru se poate spune despre celelalte ghete şi tricouri al căror cantanoment tocmai a început. Printre numele grele care apar din ce în ce mai des atât la "da categoric" cât şi la "nu, expirat" se află cu precădere Lobonţ şi Rădoi. În privinţa portarului părerea mea este că după atâta cărat plase cu mingi prin Roma secolului al XXI-lea, ar fi timpul ca Pisica să toarcă mai departe pe cuptoriu. Despre "arab" nu pot spune foarte multe pentru că nu l-am văzut jucând, iar în presa românească nu putem avea încredere atunci când este vorba despre românism în comparaţie cu restul lumii. Exemplul cel mai clar este comentariul TV şi reacţia din presa de a doua zi referitoare la arbitrajul jocului Steaua - Napoli.
Pantilimon, Săpunaru, Constantin, Maftei, Radu, Neşu şi Roman nu au foarte mulţi contestatari, aşa că au toate premisele de a dovedi pe Stade de France, dacă vor călca pe gazon, că-şi merită locul în echipă. Cooptări îndoielnice ar fi prezenţa jucătorilor Tătăruşanu, Cociş, Lazăr şi Bilaşco.
Neaveniţi ar fi Apostol şi Deac, iar afurisenia din mintea lui Răzvan se numeşte Florescu.
Pe vineri!
Nici nu pot spune că ne-am depărtat intenţionat sau din nepăsare de francofonie. Mai mult accentele de mumă a pădurii venite dinspre Cizmă şi Hexagon ne-au făcut să măsurăm distanţa de la Bucureşti la Paris în ani lumină.
Vrând-nevrând va trebui să dăm piept cu naţionala cocoşului galic. Răzvan a încropit din materia primă grosolană din Liga I şi din cea semifinisată şi finisată din ligile EuroAsiei un lot de 23 de fotbalişti. Probabil că îşi mai rezervă un nume până la 24, limita maximă admisă de UEFA.
Dacă despre Tamaş, Raţ, Zicu, Chivu, Stancu, Niculae şi Marica nu sunt foarte multe controverse, nu acelaşi lucru se poate spune despre celelalte ghete şi tricouri al căror cantanoment tocmai a început. Printre numele grele care apar din ce în ce mai des atât la "da categoric" cât şi la "nu, expirat" se află cu precădere Lobonţ şi Rădoi. În privinţa portarului părerea mea este că după atâta cărat plase cu mingi prin Roma secolului al XXI-lea, ar fi timpul ca Pisica să toarcă mai departe pe cuptoriu. Despre "arab" nu pot spune foarte multe pentru că nu l-am văzut jucând, iar în presa românească nu putem avea încredere atunci când este vorba despre românism în comparaţie cu restul lumii. Exemplul cel mai clar este comentariul TV şi reacţia din presa de a doua zi referitoare la arbitrajul jocului Steaua - Napoli.
Pantilimon, Săpunaru, Constantin, Maftei, Radu, Neşu şi Roman nu au foarte mulţi contestatari, aşa că au toate premisele de a dovedi pe Stade de France, dacă vor călca pe gazon, că-şi merită locul în echipă. Cooptări îndoielnice ar fi prezenţa jucătorilor Tătăruşanu, Cociş, Lazăr şi Bilaşco.
Neaveniţi ar fi Apostol şi Deac, iar afurisenia din mintea lui Răzvan se numeşte Florescu.
Pe vineri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu