Alexa Stier, un ambasador al Sătmarului în lumea largă

     Alexa Stier nu este doar o mândrie a Sătmarului ci și o mândrețe a acestor plaiuri. Despre ascensiunea ei în muzica clasică și realizările ei pe plan profesional s-a mai scris recent în coloanele acestui ziar și n-am să le repet. În schimb am să vă povestesc ce am trăit miercuri după amiază, mai spre seară așa, la Conacul Kováts din Nisipeni. După cum probabil știți sunt două clădiri Kováts în Nisipeni. Una, cea întreținută de familia Gönicz (demni urmași ai lui Lajos Kováts), ce poartă amprenta puternică a conacelor de la mijlocul secolelui al XIX-lea și una ce se află în plin proces de restaurare și care aparține statului român. Acesteia din urmă i s-ar putea spune mai degrabă castel decât conac.

    Clădirea aflată în restaurare, castelul, a fost construită pe sfârșit de secol al XIX-lea de un arhitect cu tente vădit eclectice, lucru cam neobișnuit și neagreat la acea vreme. Turnul în stil neogotic și cele două fațade, una „art nouveau” și cealaltă „secesion” stau dovadă acestei afirmații chiar dacă cele două muluri nu diferă prea mult una de alta. Mai notez aici că cele două clădiri au fost împărțite celor doi fii ai lui Lajos, Sándor și Miklos.

    Momentul artistic este de fapt motivul vizitei mele la Nisipeni. Alexa, împreună cu trupa înființată și coordonată de ea „Asociația ContemporArt” pe meleaguri scoțiene, apoi strămutată în SUA, mai precis la New Haven în statul Conecticut la Yale University, au oferit un moment de basm într-un decor fascinant. Componența eterogenă a grupului (scoțieni, americani, români, unguri, italieni, greci) are totuși câteva elemente comune: valoare, tinerețe și exuberanță.

    La început, într-un decor de interior, am fost pictat de „Aquarelles”-le lui Philippe Gaubert pentru flaut violoncel și pian. Mai apoi mi-au „zburat pe deasupra capului niște gâște către zări” în concepția Electrei Perivolaris transpusă prin efecte electroacustice îngânate la violă. Prima parte a basmului s-a încheiat mai înghesuit, cu patru mâini la un pian aflat în armonie cu alt tip de efecte electroacustice: „Symbiosis” a lui Luc Cianfarani. De menționat că Electra și Luc fac parte din „Asociația ContemporanArt”.

    Spectacolul de pe tăpșanul din fața conacului a fost deosebit. În timp ce soarele ne mângâia din ce în ce mai pieziș, îndreptându-se spre un apus feeric, câinii s-au oprit și ei din lătrat atunci când vioara a început „Partita nr. 2 în re minor” a lui Bach. Cu toate că vioara domina singură întreaga asistență aveam impresia uneori că Alexander Franco Golberg cânta la mai multe instrumente deodată. Atât de vrăjit am fost încât am și uitat să-i fac măcar o poză. A fost clou-l special al acestei manifestări culturale de excepție. Puteți recupera dacă urmăriți în această săptămână pe Nord-Vest TV emisiunea „Incursiune în cotidian”. „Grand Trio-ul pentru flaut, vioară și violoncel” al lui Eugene Walckiers a avut ultimele acorduri în momentul în care întârziatele raze ale soarelui mai străpungeau frunzișul din livada conacului. A fost superb.

    Și-au dat concursul: Alexa Stier și Derek Hartman la pian, Aron Papp Fejer la violă, Anita Balázs la violoncel, Zsuzsa Domahidi la flaut și muntele de aur Alexander Goldberg la vioară.

    Opriți războiul!