Poate că nu multă lume și-aduce aminte de duetul Irina Loghin - Benone Sinulescu, cel care a interpretat pentru prima oară șăgalnicele versuri furate din popor de Irina și transpuse într-o melodie populară care și astăzi se mai aude pe la chefurile celor lăsați la vatră. Benone ne-a părăsit în urmă cu vreo patru ani, iar pe Irina a cam uitat-o lumea. De-ale senectuții baiuri.
De ce am adus în discuție acest vers? Păi pentru că el transmite un mesaj ignorat astăzi din ce în ce mai mult de cei mai mulți dintre noi. Fie în caliatate de părinte, fie în calitate de educator (aici includ atât cadrele didactice cât și antrenorii sau „influencerii”), de șef sau de consiliu, de clacă sau de rețele sociale, cam toată lumea uită de acest mesaj: consimțământul.
Astăzi se trece prea ușor peste obținerea acordului celor ce vor suporta consecințele unei acțiuni. Se trece peste încuviințare sau uneori se obține această aprobare prin mijloace murdare. Nu de puține ori se apelează la ignoranța celui vizat (înșelătorie), la rușinea acestuia (șantaj) sau la capacitatea redusă de îndurare (fizică sau psihică) pentru a obține un „mda”.
S-ar putea spune că uneori aceste avize nu sunt chiar necesare, scopul final fiind mult prea important. Nu e chiar așa. De la (ne)vinovatele relații interumane până la războaiele pentru realizarea unor interese politice și/sau economice în cele mai multe cazuri se uită de consimțământul celui ce are de suferit. Viața economică se transferă în viața politică și mai apoi aceasta transcende peste economic în funcție de interese.
Poate că este prea largă paleta pe care am propus-o spre discuție așa că am să dau câteva exemple unde constrângerea este umilitoare și un alt exemplu unde constrângerea este necesară Am să încep cu familia. Una din constrângerile ce apar deseori în familie este viitorul copiilor. Sunt părinți care doresc ca urmașii lor să-i urmeze în carieră sau să le continue afacerea fără a se gândi că poate tânărul pe care l-a crescut are alte dorințe, are alt talent sau caută alte provocări. Alți părinți doresc să vadă în viitorul copiilor lor ceea ce nu au reușit ei, cu toate că și-au dorit.
Constrângerile la locul de muncă pot lua diverse aspecte. Am să iau în considerare aici un aspect des întâlnit în lumea afacerilor. Se spune că un proprietar al unei societăți comerciale este la fel de bun ca și personalul pe care l-a angajat în funcții cheie, în funcții de conducere pe diverse sectoare de activitate. Această aserțiune este adevărată doar dacă angajații cu pricina au libertatea de a-și demonstra calitățile, inițiativele și rapoartele acestora fiind supuse unor verificări ulterioare pentru a evalua și pentru a preveni frauda. Asta denotă o încredere în propriile alegeri atât din partea proprietarului cât și a angajatului. Ce-i drept rareori se întâmplă o așa simbioză dar dacă se întâmplă este cheia succesului.
Aș fi vrut să ating subiectul „consimțământ” și în legătură cu războiul de la granița noastră dar mă abțin pentru că aș lovi în Rusia dar mai ales în SUA și m-aș tângui pentru bieții ucrainieni dar mai ales pentru noi. Așa că nu-mi rămâne decât să revin la constrângerea necesară. Ce trebuie să facem pentru a obliga Curtea Constituțională să consimtă că sunt și ei oameni obișnuiți? Că întregul lor creier încape într-o carapace egală cu a unui învățător de la sat și că fundul lor ar fi sănătos și pe o laviță?
Opriți războiul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu