În general mă feresc de cuvinte gen perfect sau imposibil, lăsând o portiță perfectului să devină perfectibil iar imposibilului să devină posibil, dar ce puteam să spun despre o etapă în care a cincea echipă clasată a obținut victoria și cele patru echipe aflate înaintea ei în fruntea clasamentului au obținut doar câte un punct. Asta în condițiile în care primele două clasate au jucat între ele iar următoarele două au jucat cu campioana și vicecampioana, echipe despre care se spune că au capacitate mare de revenire. Mai vedem noi cum e cu această capacitate, pentru că etapele trec și semnele de revigorare sunt modeste.
Ultima etapă din a doua treime a campionatului regulat propune întâlniri ce la prima vedere au câte o favorită, dar la o ocheadă prin birourile și vestiarele combatantelor am putea descoperi instabilitate, precaritate, labilitate și locuri vacante. Să sperăm că spectacolul sportiv nu va lipsi te pe terenuri așa încât să satisfacă nesațul suporterilor din tribună și de pe marile (televizoare) și micile (tablete, telefoane) ecrane.
Pitești - Botoșani (sâmbătă, ora 17) Derbiul etapei. Un derbi mai puțin așteptat. La începutul verii cele două echipe nu prea își închipuiau că se vor afla în decembrie bine poziționate în lupta pentru un loc în play-off. Oricine câștigă acest meci dovedește că merită să fie acolo. Concurența și-ar dori un egal dar nu cred că vom avea parte de o partidă nedecisă;
Rapid - Galați (sâmbătă, ora 20,30) Rapidul va păși pe Giulești cu interdicția de a se întoarce în vestiare fără 42 de puncte în clasament. E posibil ca tocmai această interdicție să le înmoaie gleznele lui Petrila și Dobre. Zic doar despre extreme deoarece Koljic e doar un turn de control, Jambor e prea puțin utilizat iar Baroan trimis la colț pe coji de nucă. În ceea ce-i privește pe siderurgiști nu cred că vor să facă doar un act de prezență pe stadionul de sub Podul Grant. Mă aștept la un meci antrenant;
Constanța - Arad (luni, ora 17,30) Cele două echipe fac parte din a doua grupă valorică determinată de situația din clasament. Ambele echipe vin după meciuri dificile, încheiate pe muchie de cuțit, pentru marinari cu un eșec iar pentru textiliști cu o victorie târzie. Zicu și Mihalcea au emoții. Cei doi foști coechipieri în atacul lui Dinamo timp de trei ediții se întâlnesc pentru a doua oară în calitate de antrenori. În tur a câștigat Mihalcea.
Sibiu - Craiova (duminică, ora 20,30) Oare vor avea antrenor sașii? Să vină Neamțu? La ora la care scriu nu s-a parafat, dar e probabil. Dacă mai întârzie se pot afla în ofsaid gazdele. Apropo de ofsaid. Tocmai mă uit la Bayern cu Sporting și s-a anulat un gol gazdelor pe motiv de ofsaid. Cică mâinile nu se iau în considerare la poziția de ofsaid pentru că nu se poate marca gol cu mână. Gol nu se poate marca dar autogol da. Dacă s-ar fi luat în considerare poziția mâinii apărătorului golul ar fi fost valabil. Chițibușărie;
Dinamo - Metaloglobus (duminică, ora 17,45) Normal ar trebui să fie un meci cu un singur sens. Totuși oaspeții, pentru a nu se crede că victoria din fața Farului a fost doar pentru pariori, ar trebui să arate ceva fotbal. Chestia cu autobuzul din garaj nu prea îi fardează;
Ploiești - „U” (duminică, ora 15,30) S-ar putea să le priască combatantelor această oră crepusculară de desfășurare a partidei. Nu și potențialilor susținători ai gazdelor. Pentru galeria deplasată de la Cluj e bine deoarece ajunge mai devreme acasă. În mod normal gazdelor le va fi greu să-și aproprie cele trei puncte. Ce mai e normal în fotbalul de azi? Cred că forma de moment se va impune;
Slobozia - FCSB (luni, ora 20,30) Meciul de închidere al etapei. Nu cred că rezultatul de joi din Liga Conferinței ar putea să aibă vreo implicare asupra rezultatului final al meciului de la Clinceni. Meciul are o singură direcție și un singur învingător.
CFR - Miercurea Ciuc (vineri, ora 20,30) Cenușăreasa etapei. Ca și la meciul de închidere al etapei și la cel de deschidere ne așteptăm la un învingător cunoscut dinainte de lovitura de începere. Difrența este că la CFR nu se pune problema unei ieșiri prin Europa la mijloc de săptămână.
Opriți războiul!


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu