Am fost interpelat în dese rânduri de prieteni, mai puțin prieteni și/sau chiar de persoane necunoscute în legătură cu faptul că folosesc deseori cuvinte cu circulație restrânsă. Unii pun acest lucru pe faptul că am crescut în Brașov și m-am școlit prin București, alții mă consideră un infatuat, alții... Să știți că nu este chiar așa. Fac asta pentru a pune în evidență diversitatea, bogăția și frumusețea limbii române, o limba care în ultimul timp este din ce în ce mai stâlcită. După țigănismele (scuzați licența!) care au pătruns în special în sudul țării și franțuzismele ce și-au găsit lăcaș inițial în Moldova, lumea modernă cu tehnologia ei fără limite comensurabile ne-a transformat în adepți ai basic-english-ului.
Să știți că de multe ori găsesc termeni pe care nu i-am cunoscut, dar după ce mă consult cu prietenii mei DEX (Dicționarul explicativ al limbii române), DE (Dicționarul enciclopedic) și mai rar DLRM (Dicționarul limbii române moderne) fac cunoștință cu aceste cuvinte și încerc să le utilizez pentru a le putea pătrunde corect înțelesul. După cum am spus și cu alte prilejuri pentru a-mi îmbunătății vocabularul m-a ajutat foarte mult rebusul.
Acum să trecem la tema acestei priviri peste umăr: zgomotul ce străbate dinspre palmele și tălpile țării către simțurile noastre cvasi adormite. Spun așa pentru că dacă muncitorimea, țărănimea și intelectualitatea din trecut se întrepătrund armonios astăzi în fiecare dintre noi nu același lucru se întâmplă cu componența celor cărora le-am oferit hățurile țării. Calitatea acestora nu se ridică din punct de vedere educațional, intelectual și moral la nivelul celor din trecutul din ce în ce mai îndepărtat.
Din dorința de a căuta altceva riscăm să cădem în mâinile primitoare ale dușmanului pentru a ne modela, încorseta și apoi dezintegra ca personalitate și tradiție. Asta nu înseamnă că nu avem nevoie de altceva. Ceea ce încerc să spun este că acel altceva trebuie căutat cu prudență, discernământ și consecvență.
Acel altceva (eventual altceva-uri), nu trebuie să fie un geniu. De fapt dacă ne luăm după expresia franceză „Le genie n'est autre chose qu'une grande aptitude a la patience” (Geniul nu este altceva decât o mare aptitudine pentru răbdare), rezolvarea problemelor noastre constă în ordonarea ideilor, studierea oportunităților, repartizarea aleșilor pe funcții și verificarea periodică a îndeplinirii obiectivelor de către aceștia. Pare simplu. Nu?
În orice direcție ne-am uita acum trebuie să recunoaștem că suntem la o răspântie periculoasă. O răscruce de drumuri care ne invită să alegem între bagatelizarea problemelor existente, menținerea conștientă a unei degenerări continue, soluționarea pieptișă a fenomenelor negative sau, în ultima instanță, extirparea tumorii maligne. Pentru fiecare din aceste variante ne putem găsi aliați. Unii sunt doar binevoitori (cam rar așa ceva), alții sunt binevoitori cu interese și, cei mai periculoși, răuvoitori cu interese.
Stetoscopul pe care îl folosim pentru a ne ausculta ralul trebuie să fie rațiunea nu întâmplarea, nevoia nu camăta!
Opriți războaiele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu