Ranchiunosul

     Ranchiunosul de obicei este perdantul de serviciu. În general pe un ranchiunos nu-l interesează dacă este natural și etic ce i s-a întâmplat. Pentru el contează doar cine a provocat întâmplarea care îl afectează. În înverșunarea lui calcă orice principiu. Nu-l mai ineteresează soarta celor apropiați lui precum prietenii, familia sau echipa din care face parte și pe care uneori o călăuzește.

    Un ranchiunos trăiește în lumea lui obtuză, închisă oricărei intervenții din exterior, blocată pe a face rău „vinovatului” său pe orice cale, de cele mai multe ori trecând peste granițele logicii și marginile moralității. Cum spuneam, nu contează dacă cei din preajma lui au mai mult de pierdut decât de alimentat o vanitate cognitivă de grup.

    Pentru un ranchiunos ideea de progres se estompează din cauza țâfnei ce-i blochează judecata obiectivă. Trăiește în universul lui unicompartimentat fără clanțe și fără perdele. Coșmarurile sale din timpul nopții minții se prelungesc mult după ce ia contact cu realitatea, performând prin grimase și disimulări. Din păcate, din cauza trufiei lui nu pătimește doar el ci și cei din preajma lui, cei care i-au acordat încrederea urmându-i învățăturile.

    Noțiunea de dezvoltare nu mai reprezintă o prioritate în mentalitatea ranchiunosului. Nevoia lui de satisfacție egoistă împiedică creația, orizontul lui de timp și spațiu se cramponează într-un cerc malefic fără ieșire. Ego-ul său nu lasă loc unui alter ego. A acelui alter ego care să răzbată din chingile butoiului în care s-a închis și să se reverse în naturalul mediului înconjurător.

    Probabil că toți am trecut prin asta. Fiecare dintre noi am avut clipe de asemenea rătăciri. Până la urmă este o reacție umană. Urâtă emoție dar umană. Contează însă când și cum am reușit să depășim asemenea situații. Contează când și cum am reușit să ne autocapacităm pentru a evita asemenea manifestări. Până la urma urmei este ca lăsatul de fumat. Depinde de propria ta voință.

    Ce se întâmplă însă dacă nu și nu? Dacă nu poți singur? Dacă cei care te înconjoară nu reușesc să te adapteze? Dacă nici o terapie curentă nu te aduce pe linia de plutire? Unii ar spune că trebuie aplicată terapia de șoc. Ce înseamnă asta? E dificil de prognozat, dar ne cam pândește...

    Opriți războaiele!