Libertango – Eleganța tangoului în aer liber

    Sub acest titlu ne invita miercuri pe la chindie (ora 20) Filarmonica Dinu Lipatti, în curtea Muzeului de Artă, la o seară de emoție a spriritului latin, a frivolului în pași de dans, a volanelor și volănașelor. Invitația merge până acolo încât celor care „simt muzica cu inima” li se permite să se manifeste în consecință. Intrarea fiind liberă se aștaptă ca afluența publicului să fie numeroasă.

    În urmă cu vreo doi ani, mai precis în numărul nostru din 3 mai 2023 vă prezentam un instrument mai puțin obișnuit pe la noi, un instrument parcă anume creat pentru expresivitatea tangoului, pentru „pasiunea și rafinamentul” acestuia, cum ne transmite Kovács Emőke, managerul instituției de cultură sătmărene. Astăzi ne vom reîntâlni cu bandoneonul, căci despre el este vorba, mânuit de singurul instrumentist român calificat pentru acest lucru.

    Invitații serii sunt soții Irina și Robert Indrei, care după ce au încântat publicul clujean cu trei săptămâni în urmă la Muzeul Etnografic Transilvania, mâine vor să ne simtă aproape și pe noi. Pentru aceasta au cerut ajutor de la „Cvartetul FourEver” al Filarmonicii Dinu Lipatti, cvartet format din Kovács Emőke - vioara I, Alina Mihalca-Mija - vioara II, David Budean - violă și Dan Cătuna – violoncel.

    „Muzica lui Astor Piazzolla și a altor maeștri ai tangoului va prinde viață în interpretări pasionale, pline de dramatism și rafinament. O experiență sonoră intensă în care coardele, bandoneonul și pianul spun povești de iubire, dor și libertate.” ne transmite printr-un comunicat de presă filarmonica sătmăreană.

Irina Rosana și Sorin Robert Indrei

     Irina este absolventă a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, actualmente profesoară de pian la Colegiul de Muzică “Sigismund Toduță”, Irina Indrei este și corepetitor la Opera Maghiară din Cluj-Napoca.

    Robert este absolvent al Facultății de Muzică din București, singurul muzician român care cântă la bandoneon (instrumentul specific tango-ului argentinian) în cadrul unei orchestre, Robert Indrei se perfecționează în arta stapânirii acestui instrument cu maestra Ayelen Pais (Buenos Aires-Argentina).

    Irina și Robert formează de zece ani un cuplu atât pe scenă, cât și în viata de zi cu zi. Cu o experiență scenică bogată atât în țară, cât și în străinătate, cei doi aduc în fața publicului larg o fărâmă din frumusețea și magia muzicii de tango argentinian.

    Cei doi concertează în mod obișnuit alături de “Cluj Tango Orchestra”, ai cărei fondatori sunt, pe scenele filarmonicilor și festivalurilor de tango din țară și de peste hotare.

    Irina și Robert au concertat la invitația Casei Regale, la Castelul Peleș, în anul 2022 și susțin în continuare concerte la Viena, Munchen și la Balul anual de tango din Budapesta. „Asociatia Cluj Tango Orchestra” concertează în parteneriat cu Opera Națională Română din Cluj Napoca și cu sprijinul Ambasadei Republicii Argentina în România și Republica Moldova.

    Opriți războiul!

Tangoul românesc în interpretarea Analiei Selis devine sublim

       Joi, de la ora 19, oră cu care va trebui să ne obișnuim pentru concertele din acest an, va debuta stagiunea 2022-2023 a Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare. Cum era de așteptat, debutul stagiunii se dorește a fi în forță și cu artiști de primă mărime. Solista Analia Selis și pianista Cristina László sub bagheta dirijorului Horváth József răspund cu brio la această cerință. Pentru a participa la acest spectacol dedicat tangoului românesc interbelic puteți utiliza abonamentul cu nr. 1 din noua stagiune sau puteți să vă procurați biletul de la casieria aflată în sediul filarmonicii.

   Despre Analia Selis s-a mai scris în această pagină. Vezi articolul meu din 15 februarie 2021 sau interviul pe care i l-a luat colegul meu, Nicu Ghișan, în 21 februarie 2021. Dacă nu ați apucat să le citiți și nu aveți posibilitatea să le găsiți (Biblioteca Județeană v-ar putea ajuta în această privință) vă invită breslașul Florin Mureșan, miercuri seara la Nord-Vest TV, de la ora 20 la o interesantă emisiune dedicată evenimentului și nu numai.

   Nici dirijorul Operei Maghiare din Cluj nu este nou pe pagina noastră. Cu el puteți lua cunoștință în articolele de profil din 7 iunie și 15 noiembrie anul trecut. Despre Cristina László promit să scriu în una din următoarele sale apariții pe scena filarmonicii sătmărene. Astăzi voi încerca să vă povestesc câte ceva despre tema acestui concert: tangoul românesc.

   Tangoul este un dans și un gen muzical care a apărut în orașele Buenos Aires  (Argentina) și Montevideo (Uruguay) și s-a răspândit ulterior în toată lumea, dezvoltându-se pe diferite variante care mai de care mai pasionale si frumoase. Capetele de referință ale tangoului sud-american sunt:

    „El Choclo” (Știuletele) pe muzica lui Ángel Villoldo (compozitor argentinian, 1861-1919), primul tango celebru, compus probabil în anul 1898, a fost prezentat public în 1903 în localul “El Americano” din centrul Buenos Aires-ului ca “dans creol” pentru a evita posibile conflicte, tango-ul fiind considerat în acea epocă drept un produs inferior al claselor periferice. Partitura a fost publicată în 1905.

    „La Cumparsita (Carnavalul) pe muzica lui Gerardo Matos Rodriguez (compozitor uruguayan, 1897-1948) care este probabil cel mai cunoscut și cel mai des interpretat tango din lume, a fost compus în anul 1916 de către tânarul student Gerardo Matos Rodriguez ca marș pentru o grupă (numită “Murga”) care defila la carnavalul din Montevideo.

   În România tangoul prinde contur în perioada interbelică prin două nume celebre Zavaidoc (1896 - 1945, pe numele său adevărat, Marin Teodorescu) și Cristian Vasile (1908 - 1985). Cel mai cunoscut lăutar al României interbelice, Zavaidoc, a avut mari șanse să devină cântăreț de operă. Năbădăiosul artist a ales viața ușoară și banii. Cristian Vasile a fost un cântăreţ de muzică uşoară despre care se spunea că este cântăreţul cu voce de tenor din perioada interbelică. A cântat în special la restaurantul „Vulpea Roşie” din București.

   Amândoi, în cântecele lor au fost inspirați de câte o femeie. Tanța lui Zavaidoc și Zaraza lui Cristian Vasile nu erau din același aluat. Tanța era reală, chiar a fost soția artistului și mama copiilor lui, iar Zaraza era o himeră, poposită în mintea lui Cristian Vasile după un alt celebru tangou uruguaian pe care la tradus în limba română textierul Nicolae Kirițescu (compus în anul 1929 de către Benjamin Tagle Lara şi interpretat de Ignacio Corsini). Atenție! În „De ce iubim femeile” a lui Cărtărescu, povestea Zarazei și a lui Zavaidoc este doar o creație literară nu un fapt real petrecut.

   Alte şlagăre pe care este posibil să le ascultăm joi seara sunt „Nușa”, „Nunuţo”, „Iubesc femeia”, „Aprinde o ţigare”, „Nu!”, „Pentru tine am făcut nebunii”, „Pe cer s-a stins o singură stea”, „Pe boltă, când apare luna”, „Minte-mă!”...

   În perioada postbelică tangoul s-a dezvoltat în România fiind considerat ca o prelungire a romanței. În anii '70 a apărut un articol, din păcate nu știu cine l-a scris, care redă, mult mai bine decât aș putea-o face eu, ce reprezintă tangoul pentru cultura română și cine și-a dat obolul pentru dezvoltarea lui. Vi-l redau în continuare specificând că am păstrat ortografia acelor timpuri:

      „A fost un moment în care, despre tango, «oamenii de bine» se obişnuiseră să vorbească plini de duioşia cu care e evocată de obicei o bunicuţă, tandră dar demodată, bună dar în fond cam agasantă cu ticurile ei, cu preferinţele ei de mult depăşite, cu obiceiurile sale care nu pot să nu stîrnească — sub camuflajul respectului datorat vîrstei — un zîmbet de superioară ironie. A fost un moment pe care «bătrînul tango» l-a suportat nu numai cu demnitate, dar şi cu superioară înţelegere a faptului că el era departe de «condiţia pensionarului»; că despre el avea «să se mai vorbească» şi — mai ales — că, în seria bucuriilor stator­nice ale omului, locul lui era imposibil să fie luat.

   Născut sub un soare meridional, din fericita îmbinare dintre dragostea pentru eleganţa ritmului şi setea de melo­die a sufletelor sudului, tangoul a cucerit drept de cetate în lumea întreagă, în cazul lui, moda — sau, mai corect, modele — s-au dovedit neputincioase. Ori de cîte ori unul dintre tangouri a fost socotit drept «cîntecul de lebădă» al tangou-lui ca gen, aprecierea a fost infirmată.

   Şi în ţara noastră tangoul s-a impus fără să se lase vre­odată doborît de intemperii. Cînd a poposit pe aceste melea­guri a întîlnit o rudă bună, o rudă şi un prieten în acelaşi timp: romanţa. Floare autohtonă, aceasta răspundea atît nevoii de frumos, cît şi nevoii de dragoste a tuturor oame­nilor, dovedindu-se prieten fidel şi în ceasurile de bucurie, şi în cele de nostalgice aşteptări, şi în clipele de tristeţe sau de dezamăgire. Tangoul s-a înfiripat astfel, la noi, pe nesim­ţite, acceptat ca un intim, tocmai datorită înrudirii lui cu vechea şi mereu agreata romanţă. De altfel un român — Gheorghe Bulencea din Brăila — avea să cucerească, sub pseudonimul franţuzesc de Georges Boulanger, mai întîi Parisul şi apoi lumea întreagă cu romanţa sa «Avânt de mourir », pe care nici o formaţie muzicală n-a avut vre­odată dificultăţi s-o transpună în tempo şi manieră de tango (prin 1955, tot la Paris, formaţia lui Joseph Colombo indu­sese acelaşi «Avânt de mourir », în repertoriul ei de tan-gouri... cică argentiniene).

   Izvorît sub auspicii atît de favorabile, tangoul românesc a beneficiat şi de o altă circumstanţă fericită: existenţa unui mănunchi de interpreţi şi de compozitori de mare talent şi virtuozitate. Nume precum Cristian Vasile, Titi Botez — dintre interpreţi —. Ionel Fernic, Petre Andreescu, Ion Vasilescu — dintre compozitori — au făcut ca tangoul românesc să stea cu fruntea sus alături de tangourile plăsmuite aiurea şi supuse examenului sever al unui public exigent.

   Valoroase melodii create de Fernic, Andreescu şi Ion Vasilescu, alături de inspi­rate tangouri ale unor «tineri» la data compunerii — ca Gherase Dendrino, N. Kirculescu, H. Mălineanu — ilustrează bogăţia unei creaţii a genului din care n-a lipsit niciodată, fiorul melodic, linia generoasă, lirismul de bună calitate şi de bun gust.

   Dar, această pagină de antologie este bine venită nu numai pentru a demonstra generaţiilor mai noi nobila ascendenţă a tangoului născut pe aceste meleaguri, ci şi tinereţea şi actu­alitatea lui. în această privinţă, prezenţa unor lucrări mai noi, ajungînd pînă la destul de recenta creaţie a talentatului Florin Bogardo «Să nu uităm trandafirii», demonstrează că petalele acestui trandafir care se numeşte «tango» nu pot fi ofilite de curgerea timpului.”

   Opriți războiul!