Dor de „Hai acasă!”

Motto  

  „Ascult adesea glasul dulce ce mă cheamă casa părintească să-mi revăd mai curând și să mângâi părul alb al mamei voi veni”

    După cum v-ați dat seama motto-ul acestei priviri peste umăr sunt versuri din binecunoscutul cântec al regretatului Gil Dobrică „Hai acasă!”. Zic binecunoscut cu toate că cei mai tineri poate că nu au avut ocazia să-l asculte. Nu-i bai. Acesta se află la doar câteva apăsări de taste de simțul vostru artistic. Eu zic că merită. Această scriere mi-a fost inoculată de două citiri, adică două lecturi recente pe care le-am parcurs și care la o privire superficială nu ar avea legătură între ele. Și totuși cel mai mare festival românesc din America de Nord și un banal sondaj al unui institut din România ne duc cu gândul, din direcții diferite ce-i drept, la dorul și dragul de România.

    Despre primul dintre ele, cel descris cu lux și amănunte de Washington Post, n-am să vă spun decât că au participat 12.000 de persoane, în marea lor majoritate români aflați cu treabă, turiști sau special veniți pentru a lua parte la eveniment. La această a patra ediție accentul s-a pus mai mult pe tradiția bănățeană. „Romanian Weekend at The Wharf” sau altfel spus „Sfârșit de săptămână românesc pe chei”, cheiul (the wharf) fiind o cunoscută promenadă din capitala SUA. Conform celor descrise în articol spiritul ce răzbate din întreaga manifestare este dorul de casă, același care l-a inspirat și pe Gil Dobrică atunci când a scris versurile selectate.

    De partea cealaltă, adică de acasă, de aici de la noi de pe plaiurile noastre apărate de Dan și Ursan (conform nemuritoarelor versuri ale lui Vasile Alecsandri din poemul „Dan, căpitan de plai”, pe care de asemeni vă invit să le recitiți) spiritul nu mai este chiar așa de patriotic precum am crede. Dorul de ducă pare a fi mai accentuat printre conaționalii noștri și, din păcate, nu pentru o raită turistică printre culturile mapamondului, ci pentru căpătuială pe de o parte și pentru a fugi de sistem pe de altă parte.

    Date concludente în acest sens ne oferă din nou INSCOP printr-un sondaj recent efectuat, spre sfârșitul lunii trecute, în aceleași condiții cum ne-am obișnuit. Am fost întrebat de un prieten dacă am încredre în aceste sondaje. Nu m-a surprins întrebarea și nici nu pot răspunde că am mare încredere în sondajele cerute, adică în cele pentru care se plătesc bani buni tocmai pentru a „aranja” un pic rezultatele. Pentru acest tip de sondare a opiniei publice referitoare la încrederea socială nu văd ce interese le-ar putea măslui. Am să scot în evidență lapidar doar extremele părerilor celor chestionați privind cele cinci afirmații pe care le-au avut de judecat:

     Simt că statul poartă o mare parte din vină pentru situația mea actuală 70,5% din cei chestionați au dat din cap afirmativ la această aserțiune, profilul cel mai acut fiind cel al femeii din AUR cu vârsta între 45 și 59 de ani, cu educație medie, ce locuiește într-un oraș mic și e captivă tik-tok-ului. La celălalt capăt al profilului stă bărbatul simpatizant USR, cu vârsta între 18 și 29 de ani din mediul rural, cu educație superioară ce-și consumă timpul liber pe instagram.

    Cei care reușesc în România nu sunt neapărat cei mai capabili, ci cei mai conectați  74,1% din cei chestionați susțin această afirmație. Profilul pro este cel al unui bărbat PNL, între 18 și 29 de ani, cu educație superioară, din mediul urban mare, angajat la stat, pasionat de instagram. Cele mai sceptice sunt sătencele neangajate, de peste 60 de ani, simpatizante AUR, cu o pregătire precară, pasionate de tik-tok.

    Am senzația că sistemul este astfel construit încât să te țină pe loc (72,8%). Angajata la stat, susținătoare AUR, de 45-60 ani, cu studii medii, dintr-un oraș mic pasionată de facebook este în principal susținătoarea acestui enunț. Mai puțin entuziast este bărbatul din PSD, angajat la privat, cu vârsta între 18 și 29 de ani, din mediul urban mare, cititor de instagram, cu pregătire precară.

     Simt că alții au fost ajutați pe nedrept, în timp ce eu am fost ignorat(ă) (58.8%) Membrul AUR, de 30-44 de ani, angajat la privat, cu educație primară, sătean și pasionat de tik-tok este cel frustrat. Mai puțin frustrați sunt bucureștenii USR-iști, de peste 60 de ani (sunt și din ăștia?), cu educație superioară, angajați la stat.

    Cred că succesul unora este rezultatul unui sistem corupt sau nedrept  O altă afirmație ce vizează frustrați și la care aderează 76,2% din cei chestionați. Profilul rezultat este cel al unei bucureștence simpatizantă AUR sau USR, cu vârsta între 30 și 44 de ani, angajată la privat, cu educație medie sau superioară și informată de pe facebook. Mai puțin susținători ai acestei afirmații sunt bărbații PSD-iști, cu educație primară, din mediul rural, cu vârsta între 45 și 59 de ani, angajați la stat, ce urmăresc instagramul.

    „...din copilăria anilor trecuți, de bătrâni, de școală, lanuri aurii, de vecini la coasă si de fete zglobii...” ne spunea același Gil Dobrică.

    Opriți războiul!